O misiune „apostolică” a Papei în România centrată în jurul uniaților creați cu forța politică acum trei secole sună foarte prost și inadecvat: te face să te gândești că poate e nevoie să reamintești unde e succesiunea apostolică deplină și că România nu e teren viran pentru prozelitism catolic.
Articole din categoria: Greco-Catolici (Uniatia)
Salutăm cu mare speranţă iniţiativele din societatea civilă, a numărului mare de asociaţii şi fundaţii care s-au grupat pentru a apăra căsătoria şi familia. Le încurajăm şi le susţinem cu rugăciunea noastră. În această rugăciune punem şi Referendumul care probabil se va ţine în viitorul apropiat, octombrie-noiembrie, şi care vizează modificarea articolului 48 din Constituţia României.
Romania Libera si episcopatul unit pun presiune pe Patriarhul Daniel si Sinodul BOR pe tema invitarii Papei Francisc. Acest lucru este vizibil din maniera in care se evidentiaza faptul ca singura invitatie care mai lipseste este cea a PF Daniel.
“Din mainile valahilor schismatici” – Romanii si puterea in Regatul Ungariei medievale (secolele XIII – XIV) Introducere […] Termenul de “schismatic”, folosit in lumea catolica, a avut de la inceput un astfel de sens, de dispret si desconsiderare, pe cand …
Vedeti si: *** The Orthodox Church Info: Incurcate sunt caile religiei Occidentale in lumea intreaga Sursa: Anglia Ortodoxa (Pr. Andrew Phillips) – 29 aprilie 2014 Canonizarea din luna aprilie a doi papi ai Romei ai secolului XX a scos in evidenta …
Mediafax: Rusia AVERTIZEAZĂ România pentru declaraţii “antiruse” ale preşedintelui Băsescu privind Ucraina. Reacţia MAE Rusia a avertizat, vineri, România, pe tema unor declaraţii “antiruse” ale preşedintelui Traian Băsescu în legătură cu criza din Ucraina, Moscova subliniind că o deteriorare a …
7. Se repeta istoria agresiunii uniate din Ardeal? CAZUL RETROCEDARII MANASTIRII BIXAD (video) 12-11-2013
Astradrom: Manastirea Bixad rezista in fata tavalugului retrocedarilor. Osenii sunt hotarati sa isi apere biserica amenintata de Episcopia Greco-Catolica de Maramures, cu demersuri in justitie. Catolicii ameninta ca vor continua lupta pentru aceasta manastire, chiar daca va trebui sa apeleze …
Mediafax: Retrocedarea de către statul român a proprietăţilor Bisericii Greco-Catolice, tratată prioritar de Statele Unite Administraţia Statelor Unite tratează “în mod prioritar” problema restituirii de către statul român a proprietăţilor aparţinând Bisericii Greco-Catolice confiscate după anul 1945, conform unei scrisori publicate …
Realitatea: MARELE JAF din Transilvania. Golban: “Restituirile abuzive fac ca statul să devină chiriaş” “Politica abuzivă” prin care sunt restituite sute de proprietăţi în Transilvania, de care beneficiază, în special, Forumul Democrat al Germanilor din România, Biserica Catolică, Biserica Evanghelică …
10. Greco-catolicii si adventistii de ziua a 7-a contesta mentionarea nominala a BOR in Constitutie 20-06-2013
Gandul: Biserica Greco-Catolică cere să fie trecută în Constituţie la constituirea şi modernizarea statului Biserica Greco-Catolică cere să fie menţionată în Constituţie la articolul privind rolul Bisericii Ortodoxe şi al Casei Regale “în constituirea şi modernizarea statului român”, solicitând totodată …
Mediafax: Raportul Departamentului de Stat al SUA: România are probleme cu corupţia. Justiţia este vulnerabilă la influenţe politice România continuă să fie afectată de corupţie instituţională, iar sistemul judiciar rămâne vulnerabil la influenţe politice, constată Departamentul de Stat, denunţând şi …
Tradatorul Atanasie Anghel Adevarul: Biserica Greco-Catolică, instituţia care a pus stăpânire cu forţa pe Ardeal? Biserica Unită cu Roma suscită şi acum interesul ortodocşilor care susţin că, în urmă cu mai bine de trei secole, au fost păcăliţi să …
Romania Libera: Ambasadorul SUA, Mark Gittenstein, sprijină comunitatea greco-catolică: “Ce s-a întâmplat cu Biserica voastră e de neiertat” Comunitatea greco-catolică din Bucureşti a primit vizita ambadorului Mark Gittenstein. Diplomatul american a semnat în cartea de onoare a micuţei biserici greco-catolice …
Basilica:Şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Biroul de Presă al Patriarhiei Române ne informează: În ziua de 5 iulie 2012, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc …
Astradrom: Greco-catolicii nu sunt doriti in Vasad – Bihor Prima slujba religioasa greco-catolica in biserica satului Vasad a fost oficiata duminica 6 mai 2012. Episcopia Greco-Catolica de Oradea considera evenimentul o “victorie si o nedreptate reparata prin justitie”, in timp …
Basilica: UN GRUP DE AMBASADORI LA PATRIARHIA ROMÂNĂ BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează: În ziua de 13 februarie 2012, la Palatul Patriarhiei, a avut loc o întâlnire de lucru între Comisia pregătitoare a Bisericii Ortodoxe Române pentru …
Romania Libera: Interviu. Mirel Bănică, sociolog al religiilor, a cercetat raportul dintre Biserică şi legionarism în perioada anilor ’30. “Raportul BOR cu Mişcarea legionară este un subiect minat” Mirel Bănică a petrecut aproape nouă ani studiind în străinătate: masteratul şi …
Gandul: Baconschi, după ce A SEMNAT ACORDUL PRIVIND SCUTUL ANTIRACHETĂ, i-a transmis secretarului de Stat american: DECI, DRAGA HILLARY… Ministrul de Externe Teodor Baconschi i-a spus secretarului american, în încheierea declaraţiilor de presă care au urmat semnării acordului privind scutul …
Basilica: Sfântul Sinod a hotărât canonizarea mitropoliţilor Transilvaniei Andrei Şaguna şi Simion Ştefan BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează: În ziua de 21 iulie 2011, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a …