PARTENERIATUL CIVIL INTRE PERSOANE DE ACELASI SEX – respins de Comisia Juridica a Camerei Deputatilor/ LUNACEK = HUXLEY + ORWELL/ Site pro-familie dedicat problematicii PARTENERIATELOR CIVILE

• Gandul: Parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex, respins de deputaţii jurişti

Deputaţii din Comisia juridică au respins, miercuri, proiectul de lege iniţiat de Remus Cernea care prevedea posibilitatea încheierii parteneriatului civil între persoanele de acelaşi sex, argumentele fiind religioase şi sociale.

Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi.

Remus Cernea a susţinut că 17 state membre ale UE permit în prezent cuplurilor de acelaşi sex să-şi oficializeze relaţia şi a arătat că proiectul de lege ar reglementa vidul legislativ legat de concubinaj şi testament. Pentru a-şi convinge colegii, Cernea a citat din Biblie un pasaj potrivit căruia “dacă dragoste nu e, nimic nu e”.

Şi deputaţii au dat citate din Vechiul Testament pentru a respinge argumentele lui Cernea.

Deputatul Aurel Vainer, care reprezintă şi cultul mozaic, a arătat că nu poate fi de acord cu un astfel de proiect de lege, el citând din Vechiul Testatment: “Să nu te culci cu bărbat ca şi cu femeie!”. “În iudaism există trei păcate capitale: idolatriile, crima şi relaţiile sexuale nepermise, incluzând aici homosexualitatea. Categoric, cultul mozaic nu poate fi de acord cu o astfel de propunere legislativă”, a spus Vainer.

Reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române a spus că lectura lui Cernea din Sfântul Apostol Pavel “nu a sunat decât a blastfemie”, a arătat că “învăţătura Scripturii vorbeşte pentru dragostea pentru păcătos, dar nu pentru starea de păcat” şi a susţinut că legiferarea relaţiilor între persoanele de acelaşi sex ar duce la “destabilizarea familiei” şi la “haos social”.

“Românii nu sunt pregătiţi pentru astfel de experimente”, a susţinut deputatul Sorin Stragea (PSD).

“Societatea trebuie să aibă copii. Copiii au nevoie să vadă o stare de normalitate, iar normalitatea trebuie să fie căsătoria“, spus Cosmin Necula (PSD), care împreună cu Gabriel Florea (PNL) au propus respingerea proiectului de lege.

La şedinţa Comisiei juridice a fost prezentă şi Briana Caragea, care s-a recomandat ca “femeie, heterosexuală şi credincioasă“, care luptă pentru drepturile omului, ea susţinând proiectul lui Remus Cernea, pe motiv că acesta ar umple “un vid legislativ”. “Există o lege a concubinajului, dar nu este completă“, a mai spus Briana Caragea.

După respingerea proiectului de lege de către deputaţii din comisie, Remus Cernea a precizat că îl va susţine în plenul Camerei şi, dacă va fi respins, îl va redepune la Parlament.

Proiectul de lege propus de Cernea definea parteneriatul civil ca fiind “un contract încheiat fără niciun fel de dicriminare între două persoane care decid să convieţuiască în baza afecţiunii, respectului şi sprijinul reciproc şi a egalităţii în drepturi”.

• Voxpublica/ Remus Cernea: Scrisoare deschisă de la cel mai mare intergrup din Parlamentul European către Parlamentul României pentru susţinerea parteneriatului civil (RO/EN)

Miercuri, 5 martie, ora 10.00, pe agenda Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, se află proiectul de lege privind recunoaşterea parteneriatului civil al cărui iniţiator sunt. Vor participa la dezbatere, pe lângă parlamentari, şi reprezentanţi ai unor ong-uri şi ai unor culte, dar şi cetăţeni care trăiesc în cupluri care au nevoie de recunoaşterea parteneriatului civil. La dezbatere voi aduce şi un “aliat surpriză“.

Între timp, co-preşedinţii celui mai mare intergrup din Parlamentul European – cel dedicat drepturilor persoanelor LGBT – Ulrike Lunacek şi Michael Cashman, au trimis o scrisoare deschisă către membrii Parlamentului României pentru a trata cu deschidere şi a susţine proiectul pe care l-am propus.

După cum se ştie, îndeosebi familiile politice ale social-democraţilor (socialiştilor), liberalilor şi verzilor au introdus în ţările europene astfel de legislaţii. În curând sunt alegeri europarlamentare. Reiau apelul către toate partidele din România şi îndeosebi către cele afiliate acestor familii politice, dacă sunt cu adevărat mândre de apartenenţa lor politică şi dacă îşi asumă valorile clamate prin doctrina proprie, să susţină în parlament recunoaşterea parteneriatului civil.

Mai jos este textul scrisorii celor doi co-preşedinţi care au şi participat, de altfel, anul trecut la Marşul Diversităţii de la Bucureşti.

Dragi colegi ai Parlamentului României,

17 state membre ale UE permit în prezent  cuplurilor de acelaşi sex să îşi oficializeze relaţia, aceasta fiind recunoscută legal, de către stat. Alte câteva state, inclusiv Cipru, Grecia şi Polonia, iau în dezbatere această posibilitate. Vă invităm să priviţi cu deschidere posibilitatea de a permite cuplurilor ce se iubesc, care doresc să îşi petreacă viaţa unul cu celălalt, să îşi oficializeze angajamentul în faţa statului român şi a societăţii.

Acest lucru este, din toate punctele de vedere, minimul pe care l-ar putea cere orice cuplu: stabilitate, unitate şi angajament. Simplul fapt de a fi împreună poate însemna foarte mult, dar a fi recunoscuţi ca un cuplu, de către societate şi de către stat, este la fel de important pentru lesbiene şi gay cum este pentru majoritatea heterosexuală. Iar a fi împreună, pur şi simplu, nu este destul atunci când în viaţă sunt întâmpinate dificultăţi. De exemplu, atunci când o persoană din cuplu se îmbolnăveşte şi este spitalizată, iar partenerului nu îi sunt date informaţii pe motiv că este un “străin”, sau când cuplurile ce au fost angajate într-o relaţie, se separă, iar partea mai slabă din punct de vedere financiar nu beneficiază de suport sau protecţie legală, sau în situaţia în care cuplurile ce au o relaţie îndelungată se confruntă cu moartea unuia din ei, iar partenerul văduv este lăsat cu nimic, dupa 10, 20, 30 de ani de viaţă comună.

Parteneriatele civile reprezintă un sprijin şi o plasă de siguranţă pentru persoanele ce se iubesc una pe cealaltă. Acestea nu vor afecta drepturile sau viaţa nimănui, ci vor furniza o bază minimală pentru o protecţie decentă pentru aceia care au nevoie cel mai mult de ea. Facem apel la dumneavoastră în speranţa că veţi lua în considerare în mod deschis această posibilitate.

Ulrike Lunacek si Michael Cashman

Membri ai Parlamentului European

***

Familia Ortodoxa/ Andrei Dirlau: HUXLEY + ORWELL = LUNACEK

[…]

Dubla distopie în care trăim: fuziunea dintre „Minunata lume nouă” şi „1984”

În anul 1949, imediat după publicarea cărţii sale „1984”, George Orwell i-a trimis un exemplar lui Aldous Huxley, aşteptând verdictul autorului celeilalte anti-utopii („Minunata lume nouă”), apărută în 1931. Huxley i-a răspuns într-o scrisoare: „E îndoielnic că, în realitate, politica cizmei puse pe faţă ar putea merge la nesfârşit”.

Într-adevăr, politica brutală a cizmei pe faţă, de tipul descris de Orwell, a încetat în 1989. Căderea comunismului a părut a-i da dreptate lui Huxley. Azi, triumful unei societăţi consumeriste cu hipermarket-uri, fast food, fast love şi Playboy pare a confirma mai curând viziunea acestuia din urmă decât pe a lui Orwell. Lumea pare a se îndrepta mai degrabă spre un model de societate hedonistă de tip capitalist, controlată prin principiul plăcerii, decât una totalitară de tip comunist, controlată prin teroare. În lumea de inspiraţie marxistă, a unui Big Brother gen Stalin sau Mao, din „1984”, oamenii sunt dominaţi prin frica de ceea ce se tem. În cea de inspiraţie freudian-darwinistă, bio-capitalisto-erotică, a unui Ford gen… Ford-comasat-cu-Freud, din „Minunata lume nouă”, ei sunt dominaţi prin dependenţa de ceea ce le place. Nu mai e nevoie ca omul să fie urmărit şi controlat permanent prin micul ecran instalat la el în dormitor; poate fi mai eficient manipulat prin filmele, ştirile şi emisiunile de divertisment de la televizor.

Din confruntarea celor două sisteme, al doilea pare să fi ieşit definitiv învingător. În aparenţă, Ford şi Freud l-au învins pe Marx. Banii, drogul şi sexul au învins tortura, „glonţul şi puşcăria”[2], „Soma” şi plăcerile „pneumatice” (în sensul personajului Lenina al lui Huxley) i-au învins pe Big Brother şi Poliţia Gândirii. Ingineria genetică rafinată a învins represiunea rudimentară. Huxley pare să fi văzut mai bine şi mai departe decât Orwell. Comunismul terorist de stat a murit, iar cei ce se mai înverşunează să vadă peste tot un complot comunist se luptă doar cu fantasma unui trecut mort şi îngropat. Capitalismul a triumfat. Punct. Trăim într-o lume guvernată de marile corporaţii transnaţionale şi de FMI, potrivit principiilor neoliberale ale lui Milton Friedman şi ale „Consensului de la Washington”.[3] Dacă ceva nu merge, exclusiv acolo sunt vinovaţii.

Aşa să fie oare? Să fie oare chiar atât de simplu?

Nu cumva e mai complicat? Oare nu cumva comunismul continuă să trăiască în forme reziduale şi hibride, amalgamat cu capitalismul, printr-o mutaţie genetică ce duce la o ideologie de nouă generaţie, încă şi mai virulentă? Nu cumva cele două sisteme fuzionează sub ochii noştri? Nu cumva se naşte un nou tip de totalitarism sofisticat, o „dictatură a confuziei” (Bertrand Vergely) impusă prin revoluţia sexuală, folosind vectori publici şi mijloace coercitive instituţionale de stat (sau chiar suprastatale, de exemplu Parlamentul European sau O.N.U.), dar bazate pe subversiune ideologică şi manipulare în masă? Nu cumva diferenţele între „stânga” şi „dreapta” devin de tot difuze? Nu cumva există o altă ideologie, mai cuprinzătoare, care le subsumează şi le transcende?

Credem că aşa stau lucrurile. Şi vom invoca în acest sens două exemple care se constituie în argumente: „Raportul Lunacek” şi „modelul chinez”.

Lunacek

Aşa cum se ştie, în decembrie 2013 Parlamentul European a trebuit să respingă „Raportul Estrela” (pro-avort, pro-LGBT), în urma protestelor masive ale cetăţenilor U.E. care, în cadrul Iniţiativei Cetăţeneşti Europene „One of us”, au trimis sute de mii de mesaje europarlamentarilor, cerându-le să voteze împotriva criminalei rezoluţii.

Totuşi, puternicul şi excepţional-finanţatul lobby homosexual, ce acţionează intens la nivelul instituţiilor U.E., a recidivat.

Pe 4 februarie 2014 Parlamentul European a adoptat Rezoluţia Lunacek, cu titlul „Foaia de parcurs U.E. împotriva homofobiei şi discriminării pe motiv de orientare sexuală şi identitate de gen”. Propusă de eurodeputata austriacă Ulrike Lunacek, activistă pro-lesbianism, membră în grupul euro-parlamentar LGBT, rezoluţia consideră în mod abuziv „drepturile pentru homosexuali” asemeni drepturilor omului universal recunoscute. Fără precedent e însă desconsiderarea de către P.E. a campaniei masive de proteste: o petiţie cu 200.000 semnături a cerut respingerea raportului, iar zeci de mii de cetăţeni, sute de ONG-uri, chiar unii membri ai P.E., şi-au exprimat dezacordul privind drepturile speciale pentru LGBT create de rezoluţie.

Ea cere ţărilor membre U.E. să-şi modifice legislaţia naţională „anti-homofobă” şi să aplice sancţiuni penale celor ce exprimă critici faţă de propaganda homosexuală (etichetate drept „crime de incitare la ură”), deschizând drumul către un nou tip de societate, în care familia e desfiinţată. Libertatea de exprimare a majorităţii e îngrădită, pedepsită ca infracţiune, vizând suprimarea oricărei opoziţii. În schimb, agenda LGBT trebuie promovată în şcoli, exprimări publice (media), întruniri şi parade ale „mândriei gay”, ca drept inerent, nesupus nici unei restricţii! Cu alte cuvinte, toţi suntem egali, dar, vorba lui Orwell, „unii sunt mai egali decât alţii”. Acestei minorităţi i se dă privilegiul exclusiv al unui „mecanism de veto” legal, de care majoritatea tradiţională e lipsită. Este din nou, în mod clar, „politica cizmei puse pe faţă”. Personajul din „1984” care a enunţat-o, cinicul torţionar O’Brien, ar fi probabil mândru de discipolii săi din P.E.!

Întrucât s-a scris mult despre cele două Rapoarte, Estrela şi Lunacek, nu vom detalia aici conţinutul lor. Dar dorim să subliniem că ele depăşesc cu mult cadrul problematicii strict homosexuale. Din păcate există tendinţa generală, reducţionistă, de a ignora tot ce ţine de această problematică, de a o privi ca o chestiune minoră, marginală, confundând-o cu locul – într-adevăr, marginal din punct de vedere strict numeric – al grupului vizat. „Dă-i încolo, ce ne interesează pe noi ce fac ei?!” e replica inconştientă ce se aude mult prea frecvent. În realitate, ne interesează, deoarece tema are vaste implicaţii politico-ideologice, filosofice, religioase, antropologice, sociale, juridice, medicale.

De pildă, legalizarea aşa-zisei „căsătorii” homosexuale implică legalizarea adopţiei de copii şi a reproducerii asistate medical, deci problema filiaţiei „sociale” în locul celei naturale. Or, aşa cum arată un medic, filiaţia socială creează cadrul pentru o nouă ordine antropologică, de fapt o dez-ordine, care nu mai ţine cont de sex, ci de gen.[4]„Copilul nu e o jucărie pe care să o fabricăm când dorim, din «materiale» alese de noi”. Legalizarea „filiaţiei sociale” preconizează o lume care aminteşte puternic de cele două distopii menţionate. În ambele, filiaţia naturală dispare şi copiii sunt crescuţi de stat. De altfel, socialista Laurence Rossignol nici nu se sfieşte să decreteze: „Copiii nu aparţin părinţilor, ei aparţin Statului”[5] – și ne amintim că în „Manifestul comunist” al lui Marx şi Engels din 1847, în secţiunea „Principiile comunismului”, se spune: „Copiii sunt educaţi în comun, fiind eliminate bazele căsătoriei tradiţionale… dependenţa copiilor de părinţi”.[6]

Ne aflăm deci în plină utopie negativă, de tip neo-marxist. Vedem cum cele două viziuni de coşmar fuzionează sub ochii noştri.

Nu despre gay e vorba!

De fapt, paradoxal, şi aceasta este ideea pe care vreau să o transmit, în toată nebunia aceasta homosexualii nici nu contează. Nu despre ei este vorba. Ei sunt doar pretextul, instrumentul, „calul troian”. În numele lor ni se vâră pe gât o ideologie totalitară, ce merge mult dincolo de cazul lor special. La fel cum nici marxismul n-a fost cu adevărat niciodată despre proletariat, ci despre o ideologie politică totalitară impusă în numele clasei muncitoare. Marii lui beneficiari n-au fost niciodată muncitorii (cu excepţia celor deveniţi activişti), ci nomenclatura de partid. Tot aşa, nici beneficiarii homosexualismului nu sunt gay-ii de rând (tot aşa, cu excepţia celor ce devin activişti), ci o anume falsă elită economică, politică şi culturală, care, în numele lor şi al corectitudinii politice, deţine, sau doreşte să parvină la putere, ori la încă şi mai multă putere: la una globală.

Cu titlu de exemplu al implicării elitei din sfera economică o menţionăm pe Vicky Claeys (care admite public că e co-autoarea Raportului Estrela), directoare pentru Europa a International Planned Parenthood Federation. IPPF e cel mai marebusiness mondial de avort şi contracepţie, cu profituri uriaşe din promovarea acestei agende (filiala IPPF din România e Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală – SECS)[7]. Finanţarea din partea unor asemenea corporaţii, ca şi a Comisiei Europene şi altor organizaţii supranaţionale, explică enorma forţă şi influenţă a „Internaţionalei LGBT-iste” şi a grupurilor ei de presiune şi lobby.

Trebuie aici clarificată o confuzie frecvent întâlnită: homosexualismul este o ideologie, care nu e totuna cu homosexualitatea în sine. Cei mai mulţi homosexualişti nu sunt homosexuali. E un sistem politico-ideologic promovat adesea de politicieni, activişti civici, oameni de cultură, de afaceri sau media, care nu sunt ei înşişi gay, dar care profită (politic, profesional, financiar) din susţinerea acestui curent.

Homosexualismul ca utopie milenaristă

Ideologia homosexualistă este „vară bună cu feminismul radical şi strănepoată a marxismului”[8].

În esenţa ei, este o utopie de tip milenarist, ca şi marxismul din care descinde. Ea păstrează dimensiunea eshatologică a comunismului, evidenţiată de Berdiaev[9], ambiţia marxistă de a instaura un „paradis” terestru. Doar că ideologia utopică egalitaristă nu mai este aplicată în sfera economică, precum în marxismul clasic, ci e transpusă în planul sexualităţii. Ingineria socială nu mai vizează relaţiile de producţie, ci, după eşecul utopiei economice, acum vizează o utopie sexuală.

Oricât v-ar suna de bizar şi incredibil – deoarece pentru bunul-simţ chiar este aberant –, completa liberalizare sexuală este utopic văzută ca un panaceu al tuturor relelor sociale. Năzuinţa profundă a omului după iubire şi comuniune este deviată şi schimonosită în libertinaj şi promiscuitate, care sunt idealizate sub numele libertăţii şi toleranţei.

Se postulează o nouă (deşi nu chiar atât de nouă, ci altfel legitimată) formă de milenarism: un alt „rai pământesc”, în care hoarde de Adami şi Eve, cuplați liber, multiplu şi aleatoriu, zburdă neîngrădiţi printre copii emancipaţi, cooperanţi, disponibili şi chiar dornici (a se citi „gata pervertiţi” de la grădiniţă şi din şcoală) pentru toate poftele pedofile ale unor adulţi pentru care desfrânarea e sinonimă cu „fericirea”. Şi asta (ca în visele olandezilor Gert Hekma sau Martijn Uittenbogaard![10]) fără nici un risc al vreunei pedepse, cenzuri sau restricţii din partea unei instanţe critice, juridice sau morale, fără nici o răspundere sau obligaţie – morală, legală sau familială, maternă sau paternă. O viaţă complet iresponsabilă, dusă exclusiv după principiul infantil al plăcerii satisfăcute nelimitat. Este „Minunata lume nouă” a lui Huxley, pentru implementarea căreia sunt folosite şi metode tip „1984”, dar (deocamdată) încă soft.Aşadar, imposibila şi totuşi reala fuziune între cele două distopii ale lui Huxley şi Orwell! Iar proliferarea fără limite a pornografiei, atât de pertinent analizată de Virgiliu Gheorghe[11], este o parte esenţială din arsenalul acestei ideologii.

Scopul nu este o simplă reformă, ci o revoluţie totală: nu este – şi nici n-a fost vreodată vorba – despre „drepturi egale” pentru gay, ci despre mult mai mult: deconstruirea tuturor conceptelor întemeietoare ale lumii noastre, rescrierea şi transformarea din temelii a întregii ordini sociale, redefinirea radicală a sistemului de valori, începând cu familia monogamă şi căsătoria, credinţa şi morala creştină, tradiţia şi naţiunea.

O completă reordonare a civilizaţiei, pe baza materialismului şi senzualismului nelimitat. Aşa cum proclama „Manifestul Frontului de Eliberare Gay” încă din 1971[12], „trebuie eradicate toate stereotipurile unei societăţi sexiste, începând cu familia, unitatea «opresivă» în care copiilor li se impun false convingeri religioase şi morale”.

Abia după anihilarea familiei tradiţionale se poate instaura „adevărata libertate pe care o merităm cu toţii”. „Adevărata libertate” e văzută ca o „eliberare din robia biologiei, a reproducerii şi a sarcinii”, cea a unui stil de viaţă complet liberalizat şi poligam, emancipat şi iresponsabil, în care fidelitatea şi dragostea jertfelnică sunt „clişee depăşite” şi retrograde.

(va urma)

[…]

• Recomandam urmatorul site pro-familie dedicat problematicii PARTENERIATELOR CIVILE: 

http://parteneriat-civil.ro/

În România, în conformitate cu Constitutia, cu Codul Civil si cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului, familia se întemeiaza pe casatoria intre un barbat si o femeie si pe dreptul si obligatia parintilor (barbat si femeie) de a-si creste copiii.

Împotriva acestei institutii vitale, familia, a fost declansat in intreaga lume un razboi nemilos dus de grupari de lobby homosexual, sprijinite de administratia SUA si de alte tari occidentale puternice. Cu ajutorul unor cozi de topor de prin Parlamente, homosexualii urmaresc fabricarea unui “drept” inexistent, acela de a-si intemeia familii prin casatoria intre persoane de acelasi sex si prin adoptia de copii sau reproducerea asistata.

Aceasta se intampla acum si in România. Parlamentul de la Bucuresti dezbate initiativa legislativa de instituire a “parteneriatului civil” accesibil oricaror cupluri, heterosexuale sau homosexuale, “fara discriminare”.

Drepturile conferite prin aceste “parteneriate” sunt copiate INTEGRAL din Codul Civil, capitolul “Casatoria” – mai putin, deocamdata!, dreptul la filiatie (adoptie de copii/reproducere asistata). Ceea ce inseamna ca legea este “fabricata” special pentru homosexuali: cuplurile heterosexuale nu au, practic, motive sa intre intr-un “parteneriat”, ele având la dispozitie casatoria.

Adoptarea legii PARTENERIATULUI l-ar face pe acesta aproape egal cu casatoria;asadar, ar lasa practic fara obiect interdictia casatoriei homosexuale din Codul Civil si ar duce in scurt timp si la legiferarea filiatiei: adica, a ADOPTIEI DE COPII, respectiv a REPRODUCERII ASISTATE PENTRU CUPLURILE DE HOMOSEXUALI, transformate în “FAMILIE” RECUNOSCUTA PRIN LEGE.

Legalizarea “familiei” de homosexuali reprezinta cea mai puternica lovitura data familiei în istoria umanitatii, prin alterarea perceptiei colective privind sensul si natura acesteia. Din partea politicienilor si conducatorilor români, ar fi cea mai sofisticata si mai inalta forma de tradare a intereselor natiunii. Cu mult mai grava decat vânzarea pamântului sau a resurselor naturale, pentru ca distruge însasi temelia angrenajului social.

Ca familia constituie cea mai importanta institutie pentru forta, stabilitatea si durabilitatea unui stat, este din cele mai vechi timpuri un “loc comun” în gândirea socio-politica. În acest context, a satisface un pretins “drept” al homosexualilor de a uzurpa institutia familiei este acelasi lucru cu promovarea “dreptului” indivizilor la subminarea statului si a societatii.

ACTIONEAZA!

CONTACTEAZA-TI REPREZENTANTII DIN PARLAMENT SI SPUNE-LE SA PROTEJEZE FAMILIA SI COPILUL!

Contacteaza deputatii si senatorii din circumscriptia ta sau judetul tau! Suna-i si stabileste o audienta! Este momentul decisiv, cand trebuie sa folosim acest instrument democratic pentru salvarea familiei românesti. Implica-te! Stai de vorba cu alesii tai ca sa te convingi daca respecta si pretuiesc familia, sau slujesc grupurile de presiune homosexuale.

Clicheaza pe harta de mai jos, in dreptul judetului tau de resedinta. Vei gasi date despre parlamentari: nume si date de contact.