EMINESCU ACTUAL – despre VANZAREA PAMANTULUI catre straini, colonizarea economica a României, transformarea angajatilor in unelte. ASASINAREA LUI EMINESCU – dezbatuta la “Panorama” si “Secvential” (VIDEO)

UPDATE – inedit: ”Eminescu, Veronica, Creangă”, primul documentar despre Eminescu realizat vreodată (1914)!

EMINESCU ACTUAL – gazetaria nationalista si moartea sa suspecta dezbatute la “Panorama” cu Oana Stanciulescu (11 ian. 2014)

Mihai Eminescu, gazetarul – despre vanzarea pamantului, interesul national, imbogatirea strainilor pe seama saracirii romanilor, tradarea tarii.

“A fost omorat Mihai Eminescu?”

Cristian Parvulescu il ataca pe Eminescu pentru nationalism (echivalat cu extremismul) si pentru antisemitism si acuza de “teoria conspiratiei” dovezile despre moartea prin asasinat a marelui poet national.

participa si: RAZVAN ZAMFIR, ADINA ANGHELESCU

***

Gazetaria actuala si asasinarea lui EMINESCU la “Secvential” cu Adrian Ursu (12 ian. 2014)

participa: istoricul Alin Ciupala si eminescologul Nicolae Georgescu

– fragmente de actualitate din articolele politice, de orientare conservatoare ale lui Mihai Eminescu, inclusiv despre vanzarea pamanturilor, despre tradarea politicienilor si colonizarea economica a Romaniei de catre straini.

– cum a murit Eminescu?

***

• Art-emis: Despre vânzarea pământurilor ţării şi îndatorarea României. MIHAI EMINESCU

„Noi nu suntem contra îmbogăţirii celor ce vin şi se aşează în ţară. Dar, ca de dragul lor, să ucidem oamenii noştri proprii, ca de dragul luxului, desfătărilor, înlesnirilor de trai să compromitem existenţa fizică şi morală a rasei române, iată ceea ce e de neauzit şi de neînţeles”. (Mihai Eminescu)

„Dar creditul statului e sus, ni se zice. Să nu se uite cum că încă aveţi ce vinde. Mai sunt de vândut trupurile de moşii ale statului, mai e de vândut dreptul de-a le cumpăra; mai sunt de vândut încă multe din România din câte strămoşii au păstrat. Şi, daca ne veţi întreba care e împrejurarea ce inspiră străinătăţii încredere în solvabilitatea statului român, vă vom spune asemenea care e. Din ce în ce elementele naţionale sunt substituite prin cele străine; siguranţa că România devine un simplu nume pentru a însemna colonii din centrul Europei lângă Dunăre, siguranţa că poporul nostru nu mai e în stare de-a-şi recâştiga vreodată pământul patriei sale din mâini străine, pe această siguranţă că viitorul e al lor în această ţară, ei creditează guvernului”.[1]

„Matei Basarab răscumpăra cu bani din visterie pământuri încăpute pe mâini străine; astăzi trei din patru părţi ale acestor pământuri sunt în asemenea mâini. Se înţelege că cu pământul trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul puterea”.[2]

„Posibilitatea dată unor nulităţi şi unor parveniţi de-a trăi din buget, din întreprinderi, din arenzi, din păsuieli; posibilitatea constituţională dată unor oameni de provenienţă incertă de-a exploata munca poporului fără nici o compensaţie, iată răul, incurabil poate, al organizaţiei noastre”.[3]

„Azi ţăranul scade pe zi ce merge, proprietarul, ale cărui interese sunt identice cu ale ţăranului, asemenea, bresle nu mai avem, negoţul încape pe mâini străine încât, mâine să vrem să vindem ce avem, găsim cumpărători străini chiar în ţară şi am putea să ne luăm lucrurile în spinare şi să emigrăm la America. Chiar ar fi bine să ne luăm de pe acuma o bucată de loc în Mexico, în care să pornim cu toate ale noastre, când nu vom mai avea nimic în România. Să nu ne facem iluzii. Prin atârnarea noastră economică am ajuns ca toate guvernele, spună ele ce-or pofti, să atârne mai mult sau mai puţin de înrâuriri străine”.[4]

„Pentru încurcarea judecăţii profanilor se clădeşte un labirint de cifre şi fraze pseudoştiinţifice, fără cap şi fără coadă, în care nu se vede esprimată clar nici o idee cumsecade, dar din al căror întreg reiese intenţia guvernului vătămătoare intereselor Statului”.[5]

„Marii oameni ce se pretind reprezentanţi ai poporului românesc întreg, cei ce pretind a personifica idealurile noastre naţionale, lupta de emancipare ce ne absoarbe(;), aceştia nu au în vedere decât utopii cosmopolite, proprii a ne dezorganiza şi mai mult, a slăbi în noi simţul de conservaţiune naţională şi, dacă se servesc din când în când de ideile comune poporului românesc, o fac numai debitându-le ca pe o marfă, pentru a-şi câştiga popularitate”.[6]

„Natura poporului, instinctele si inclinarile lui mostenite, geniul lui, care, adesea, nestiut, urmareste o idee pe cand tese la razboiul vremii, acestea sa fie determinante in viata unui stat, nu maimutarea legilor si obiceielor straine. Deci, din acest punct de vedere, arta de-a guverna e stiinta de-a ne adapta naturii poporului, a surprinde oarecum stadiul de dezvoltare in care se afla si a-l face sa mearga linistit si cu mai mare siguranta pe calea pe care-a apucat. Ideile conservatoare sunt fiziocratice, am putea zice, nu in senzul unilateral dat de d-nul Quesnay, ci in toate directiile vietii publice. Demagogia e, din contra, ideologica si urmareste aproape totdeauna realizarea unor paradoxe scornite din mintea omeneasca. Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte straine, supte din deget, pe cand ele ar trebui sa fie, daca nu codificarea datinei juridice, cel putin dictate si nascute din necesitati reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse in mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfa noua sau ca un nou spectacol, ca eligibilitatea magistraturii, pe care nimeni n-o cere. Masurile economice ale demagogiei sunt o maimutarie. Ii vezi creand drumuri noua de fier, tot atatea canaluri pentru scurgerea industriei si prisosului de populatie din strainatate, pe cand adevarate masuri ar fi acelea menite a dezvolta aptitudinile cari sunt in germene in chiar poporul romanesc”.[7]

„Capitalul, cel puţin cel imobiliar, avea înainte un caracter istoric, tradiţional şi personal. Legăturile între boieri şi ţărani erau istorice, tradiţionale, personale. E nenatural a admite ca oameni de aceeaşi rasă, care neam de neamul lor trăiseră şi lucraseră împreună, să nu aibă un sentiment de cruţare şi omenie între ei. Boierul cel mai avar, cel mai lacom de avere, n-ar fi îngăduit să i se exploateze ţăranii de către slugile lui. Astăzi capitalul e impersonal. O moşie străveche (în sens larg un activ, indiferent de natura lui: productivă, comercială etc. n.n.) încape pe mâna unui străin de origine, care caută să scoată lapte din piatră. Puţin îi pasă de soarta lucrătorului, de biserică ori de şcoală. Omul e pentru el un instrument de muncă, o vită trebuitoare pentru un timp mărginit, până ce vinde sau arendă altuia moşia. Lipsa de sentiment de rasă, lipsa de solidaritate între popor şi clasele dirigente, recrutate dintre Cariadgii şi Basmangii (alcătuite din elemente neromâneşti n.n.) lipsa de simţ istoric şi naţional, ne-au adus unde suntem şi au prefăcut o ţară veche, cu trecutul ei cinstit, cu datinele ei oneste, într-un han de oaspeţi străini, în care toată organizaţia (organizarea socială n.n.) s-a făcut (a fost făcută n.n.) în favorul străinilor, pentru a le face traiul cât mai neted şi mai moale în ţara nimănui, căci numai firma (denumirea-i n.n.) mai e a noastră. Noi nu suntem contra îmbogăţirii celor ce vin şi se aşează în ţară. Cu timpul vor deveni, poate, buni cetăţeni ai acestui stat. Dar, ca de dragul lor, să ucidem oamenii noştri proprii, ca de dragul luxului, desfătărilor, înlesnirilor de trai (care sunt – cu toatele, indubitabil şi aproape în exclusivitate – apanajul elementelor de origine străină n.n.) să compromitem existenţa fizică şi morală a rasei române, iată ceea ce e de neauzit şi de neînţeles. Poporul nostru e pe calea de a ajunge ca fellah din Egipt. Totul e străin acolo, afară de mizerie. Numai ea e naţională, egipteană”.[8]

„La noi, în ţara absolutei libertăţi, este(;) cu putinţă, ca lucrătorul să nu se bucure nici de duminecă, nici de sărbătoare, să nu se bucure nici de răgazul pe care Scriptura îl asigură până şi animalelor. Mania de a trata pe om ca simplă maşină, ca unealtă pentru producere, este, întâi, tot ce poate fi mai neomenos; al doilea, dezastruoasă prin urmările ei. Căci, vita de muncă se cruţă la boală, i se măsură puterile, nu se încarcă peste măsură, pierderea ei e egală cu cumpărarea unei alteia, încât interesul bine înţeles al proprietarului este cruţarea. La om lucrul se schimbă. Poate să se stingă în bună voie, se va găsi, totdeauna, altul la loc, căci, nevoia e o dăscăliţă amară, care primeşte orice condiţii”.[9]

„Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-şi legiui trebuinţele şi tranzacţiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinţe, reciprocitatea relaţiunilor sale; într-un cuvânt: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi”.[10]

„Avem la datorii: o jumătate de miliard de franci datorie publică, o scădere regulată atât a muncitorilor agricoli cât şi a breslaşilor, o despoiate mai neîndurată a ţăranului, ba sărăcirea claselor de sus, produsă prin sărăcirea generală, iar negoţ şi meserii în mâni străine. Am admis legiuiri străine? Ei bine nu le-am admis pentru român, cu trebuinţele căruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau şi care ştiu a se folosi de dânselie. Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare. […] Statul e azi maşina, prin mijlocul căreia cei laşi se răzbună asupra potrivnicilor lor politici. Iată la ce hal am ajuns cu suveranitatea poporului, libertatea, egalitatea şi fraternitatea. Apoi bune sunt? – Bune, numai au un cusur: Nu se potrivesc”.[11]

———————————————–

[1] Mihai Eminescu, În numărul său din urmă…, Timpul, 1 decembrie 1882, în Opere, vol. XIII, Ediţie critică fondată de Perpessicius, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1985, pag. 232.

[2] Mihai Eminescu, De îmbunătăţiri rele…, Timpul, 3 decembrie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 234.

[3] Mihai Eminescu, Răul de căpetenie…, Timpul, 22 august 1881, în Opere, vol. XII, Ed. cit., Bucureşti, 1985, pag. 303.

[4] Mihai Eminescu, Frază şi adevăr, Timpul, 23 decembrie 1877, în Opere, vol. X, Ed. cit., Bucureşti, 1989, pag. 31.

[5] Mihai Eminescu, Mai toate ziarele oficioase…, Timpul, 16 noiembrie 1879, în Opere, vol. X, pag. 354.

[6] Mihai Eminescu, E greu a afla…, Timpul, 27 noiembrie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 229.

[7] Mihai Eminescu, Ceea ce dă guvernului…, Timpul, 1 aprilie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 87.

[8] Mihai Eminescu, Economiştii observă…, Timpul, 10 iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 238, 239.

[9] Mihai Eminescu, Robie modernă, Curierul de Iaşi, 12 decembrie 1876, în Opere, vol. IX, pag. 286.

[10] Mihai Eminescu, Echilibrul, Federaţiunea, 22 aprilie, 4 mai 1870, în Opere, vol. IX, pag. 93.

[11] Mihai Eminescu, Scrieri politice

• Ziaristi online:

DOCUMENTE: Eminescu nu a avut sifilis. Constantin Barbu: Regele și Maiorescu sau despre uciderea lui Eminescu

VIDEO Interviu: “Sa-i dam foc lui Eminescu?” Pledoaria eminescologului Nae Georgescu: “Este nevoie de o instituţie Eminescu!”

***

• Hyperliteratura: ”Eminescu, Veronica, Creangă”, primul documentar despre Eminescu realizat vreodată

Eminescu, Veronica, Creangă este primul film documentar realizat vreodată despre Eminescu. A fost produs în 1914 de către atât de controversatul Octav Minar, cel care a fost acuzat că a falsificat viața lui Eminescu în operele sale. Filmul a fost descoperit la Arhiva Naţională de Filme și a fost recondiționat în totalitate. Durează 20 de minute și este considerat ca fiind una dintre cele mai valoroase piese pe care le avem despre Mihai Eminescu.

Filmul este o producție a Casei de Filme “Pathé”, iar imaginea este realizată de Victor de Bon. În film, veți putea urmări artiști profesioniști ce interpretează scene lirice, prima docudramă românească, iar poemele lui Eminescu sunt ecranizate artistic, scenele fiind filmate în Egipt și Italia.

Realizat la comemorarea a 25 de ani de la moartea poetului, acest film devine un document istoric. Pe lângă imaginile autentice ale lumii de atunci, putem descoperi și niște fotografii pe care nu le cunoșteam cu Eminescu și tatăl său, casa lui Aron Pumnul din Cernăuți unde a locuit poetul, Iașul de altădată și clădirile de pe acele vremuri pe unde s-a preumblat Eminescu – Biblioteca Centrală, “Bolta Rece”, localul “Trei Sarmale” etc., rudele acestuia (Arhimandritul Ioachim Iuraşcu), fotografii cu Veronica Micle, cimitirul Bellu și mormântul lui Eminescu, Teiul lui Eminescu, Grădina Copou, mormântul Veronicăi Micle, Mânăstirea Văratec, rudele lui Creangă care încă mai erau în viață și multe altele.

Urmăriți cele trei părți ale acestui documentar:

 

Vedeti si: