PARINTELE CALCIU – sfintitul marturisitor si unicul “RAZBOINIC INTRU CUVANT” – gasit cu SFINTE MOASTE la PARASTASUL DE 7 ANI?
Dilema canonica si duhovniceasca: este bine ca s-a trecut peste legatura pusa de parinte si peste dorinta sa testamentara explicita?
- ROST online/ Lucian D. Popescu: Parastasul de şapte ani al Părintelui Gheorghe Calciu
Am apucat pe drumul către Mănăstirea Petru-Vodă pentru că la 16 noiembrie 2013 avea să fie pomenit părintele Gheorghe Calciu, la şapte ani de la trecerea sa la Domnul. Mergînd într-acolo, mă gîndeam la cît de desuet şi inutil îi pare omului nostru de azi faptul de a parcurge 800 de kilometri, în total, pentru a fi prezent la un parastas. Şi nu mă gîndesc atît la omul cel comod şi suficent sieşi, deştept sau îngrămădit, cît mai cu seamă la cel răsărit întru postmodernitate, care, neapărat inteligent şi bine informat, există practicînd credinţa că toate trebuie destructurate, toate trebuie demitizate, toate tratate cu scepticism.[…]
Or, viaţa părintelui Gheorghe Calciu a fost o înşiruire de nenumărate demonstraţii creştine, excelent articulate cultural – de parcă nu ar fi fost lipsit de bibliotecă pe timpul celor 21 de ani de închisoare -, de fapte, unele de eroism extrem, care “teoretic” sînt apologetice, hagiologic sînt mărturisitoare, iar istoric sînt incontestabile şi unice.
Ceea ce prea des se uită sau se ignoră, încă şi azi, în legătură cu acţiunea publică a părintelui Calciu din 1978 (dar lucrul e valabil în legătură cu mai multe dintre episoadele vieţii lui) e că şi-a pus propria persoană într-o stare de pericol major cu unicul scop de a salva. Obiectul salvării a fost, după context, fie aproapele din temniţă, fie sufletul vreunui tînăr, fie obrazul Bisericii şi al românului, fie adevărul.
Riscurile la care s-a expus nu au fost legate de pierderea unui privilegiu, unui carnet de partid sau unui loc de muncă, şi nu a fost vorba nici măcar de a şti că urmează doar o “simplă” detenţie, mai lungă sau mai scurtă. Ci ceea ce făcea îl punea literalmente în pericol de moarte. Nu e nici o exagerare şi nici o metaforă. Amintesc aici numai că, fiind preot-profesor la Seminarul Teologic, a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru că, în biserică, a ţinut şapte predici adresate tinerilor, iar în închisoare a fost plasat într-o celulă cu doi condamnaţi pentru omor deosebit de grav, care aveau misiunea de a-l ucide, dar care, în final, au devoalat misiunea Securităţii.
L-am cunoscut în anii ’80 şi trebuie spus că i-a lipsit nota de disperare şi de inadecvare pe care disidenţii – termenul e prost, dar a ajuns să aibă o semnificaţie precisă -, foarte puţini şi cu totul admirabili, o aveau de regulă. Credeam cîndva că aristocratismul care te poartă deasupra situaţiilor penibile provine exclusiv dintr-un exerciţiu cultural al spiritului, însă contraexemplul unor erudiţi care au eşuat lamentabil în anii ’80 în faţa unor încercări cu totul minore – şi nu, nu e acceptabilă afirmaţia că “a nu face nimic era deja o opoziţie” –, precum şi exemplul părintelui Calciu, mi-au arătat că latura culturală, altminteri neignorabilă, este cu totul insuficientă. Şi am înţeles că, şi din acest unghi, izbînda spirituală a părintelui Calciu a avut temelia şi propulsia unui exerciţiu mistic.
Cea mai consistentă împlinire a părintelui Calciu nu e de căutat nici în anecdotica spectaculară a detenţiei şi nici în extraordinara sa aplicaţie teologică. Pentru că, de fapt, marea sa împlinire a început cu a fi fost parte a celui mai grav eveniment al perioadei comuniste, experimentul Piteşti. Însemnătatea experimentului era aceea de a fi rezuma în condiţii abisale esenţa existenţei comuniste. Or, Gheorghe Calciu – şi, de la un moment dat, părintele Gheorghe Calciu – a fost cel care a dovedit, în carnea şi în duhul său, că, în ciuda acestui experiment, omul nu are vocaţie demonică, ci are vocaţia supra-angelică a creaţiei hristice şi darul redobîndirii harului. Iar părintele Calciu nu a învins singur în acea luptă, ci în ceata celor care, vii sau morţi, au murit ori au înviat împreună cu el.
Contemporan acţiunii părintelui, începute în 1978, N. Steinhardt scria: “Singura şansă de supravieţuire a creştinismului răsăritean este aceea a unui război întru Cuvînt. Soluţia noastră e aceea a lui Calciu-Dumitreasa…”[6]. Tocmai pentru că această soluţie, implicînd mult mai mult decît vorbe, este în continuare “singura şansă de supravieţuire”, lipsa părintelui Gheorghe Calciu este enormă.
Dar recunosc că nouă, celor pe care ne numea prieteni, şi care înaintam pe drumul către Petru-Vodă, ne lipsea mai întîi cădura învăluitoare, umorul viu şi limpezimea certitudinii afective a prietenului nostru. Pentru că ceea ce ne purta la parastas, într-un loc atît de îndepărtat, nu a fost nimic legat de moarte, nici de admiraţia pentru “performanţă” şi, drept să spun, nici de evlavia pe care deja mulţi, cu îndreptăţire, o au pentru părintele Gheorghe. Pe noi ne duceau nuanţele lanului de grîu…
Am tras peste noapte la maicile Mănăstirii Diaconeşti, care îl mîngîiaseră oarecînd pe părintele Calciu cu cîntarea lor şi pe care, cu limbă de moarte, le rugase: Să veniţi cîteodată la mormîntul meu să-mi cîntaţi din pricesnele Aiudului. Cred că acolo noi am epuizat fiinţa umană prin spulberarea contradicţiilor de care cîntaţi şi sînt convins că n-am rîde azi, de n-am fi plîns aseară… Locul nu este apropiat de Petru-Vodă, dar era şi este pe drumul nostru obişnuit.
Sîmbătă, foarte de dimineaţă, ne-am continuat drumul spre Mănăstirea Petru-Vodă. Ziua a fost înnegurată, însă fără să plouă. A fost mai puţină lume decît în anii trecuţi, dar au fost destui cît să fie biserica plină ochi.
Mormîntul părintelui Calciu era împodobit cu flori care cromatic evocau România, iar descriptiv – mîntuirea întru Hristos.
În jurul mormîntului au fost o parte dintre călugării mănăstirii – sînt convins că toţi ar fi vrut să fie prezenţi, însă mulţi erau prinşi în binecuvîntate ascultări -, maici de la Mănăstirea Paltin, venite de la cîteva sute de metri mai din vale, şi în jur de o sută de mireni.
Preoteasa Adriana Calciu, în vîrstă de aproape 90 ani, actualmente îngrijită pentru acutele neputinţe ale bătrîneţii în Mănăstirea Paltin, a fost şi ea la mormînt. Văzînd-o, mi-am amintit de marea dragoste pe care şi-o purtau şi am fost încredinţat că este în continuare persoana aflată cel mai aproape de părintele Calciu.
Au fost la parastas şi cîţiva foşti camarazi de închisoare, număraţi pe degete, dintre care unii sînt acum monahi chiar la Mănăstirea Petru-Vodă.
Spre deosebire de ceilalţi ani, la mormînt nimeni nu a mai ţinut vreo cuvîntare. Iar la Sfînta Liturghie săvîrşită înainte de parastas, în loc să predice vreunul dintre preoţi, monahul Teodot a citit un fragment dintr-un dialog al părintelui Calciu cu monahul Moise Iorgovan, publicat într-un volum biografic[7]. Am găsit eu însumi că era mai potrivit aşa.
După ce preoţii au plecat din cimitir, Danion Vasile, fără a fi cerut binecuvîntare, a încercat să ţină o cuvîntare. Nu am auzit exact ce spunea, însă am rămas cu impresia că era oarecum defazat faţă de rînduiala locului. La cîteva minute, stareţul Hariton, revenit special pentru asta, l-a oprit, explicînd că a luat această hotărîre în considerarea uneia dintre ultimele vreri ale părintelui Calciu. Părintele Hariton a avut în minte următorul fragment din scrisoarea testamentară adresată părintelui Justin Pârvu (şi întregii obşti de la Petru-Vodă)[8]:
Ştiu că înmormîntarea mea va fi înconjurată de o anumită vîlvă, pe care n-o merit în moarte, precum n-am meritat-o nici în viaţă.
Danion Vasile s-a supus, iar stareţul Hariton a poftit pe toată lumea la masă, astfel că absolut nimeni nu a plecat de la Petru-Vodă lipsit. Peste vreo jumătate de oră am avut mulţumirea să-i văd pe stareţul Hariton şi pe Danion discutînd amical lîngă trapeză.
Am plecat de la Petru-Vodă împreună cu Marcel Petrişor, prietenul iubit al lui “Ghiţă”, pe care, pînă acum şapte ani, numai Securitatea şi oceanul reuşiseră să-i separe. La întoarcere Marcel a fost tăcut, pentru că suportă despărţirile din ce în ce mai greu.
După ce am ajuns în Bucureşti, am primit vestea că trupul părintelui Gheorghe a fost dezgropat, că are aspectul moaştelor de sfinţi, că este frumos mirositor şi că a fost pus în chilia părintelui Justin Pârvu!
În aceeaşi scrisoare testamentară menţionată anterior, părintele Gheorghe Calciu a scris:
Totuşi părintele Justin Pârvu, care a trecut la Domnul înainte de parastasul de şapte ani al părintelui Calciu, rînduise demult ca la acest soroc părintele Gheorghe să fie dezgropat. Ştiam de un an acest lucru, dar nu mi-am îngăduit să dau eu sau să aflu din altă parte o justificare pentru hotărîrea părintelui Justin. Există perspective duhovniceşti pe care e imposibil să le sondezi în lipsa exerciţiului unui organ special (de care, în mod evident, eu nu dispun).
În acest moment nu cunosc amănuntele desfacerii mormîntului părintelui Gheorghe şi cred că ele nu importă. Este ceva făcut, care nu mai poate fi desfăcut.
Esenţial este că scrisoarea testamentară poate fi luată ca fiind echivalentul atitudinii oricărui cuvios aflat pe marginea morţii şi care spune cu convingere că el este cel mai mare păcătos care a trăit vreodată.
Şi mai este esenţial ca nici o comoară, în cazul în care este veritabilă, să nu fie prost întrebuinţată, risipită ori, mai rău, prefăcută în scandal, adică în pricină de poticnire.
Pentru că avea dreptate părintele Calciu zicînd că pietatea populară poate rătăci în duhul greşelii, iar greşeala de-a dreapta tot greşeală este…
[1] Asta deşi în lume nu sînt “peste măsură de mulţi” creştini. Acum se declară creştini, de varii confesiuni, sub 33% din populaţia globului, iar ortodocşi abia între 2 şi 3%.[2] Conferinţa din 28 octombrie 2013, Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.[3] Andrei Pleşu, Despre îngeri, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003.[4] Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus, Editura Humanitas, Bucureşti, 2012.[5] Amintesc doar aceste “evenimente” pentru proeminenţa, nu doar culturală, pe care autorii lor au ştiut să o obţină.[6] N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991 (citat în postfaţa lui Virgil Ciomoş)..[7]Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale şi ale altora, ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, cu o predoslovie a Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Christiana, Bucureşti, 2007.[8]Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu…, ed. cit., pp. 318-319.
Va mai recomandam:
- PARINTELE CALCIU: SCRISORILE-TESTAMENT catre Parintele Iustin Parvu, IPS Bartolomeu Anania, Manastirea Diaconesti si credinciosi (octombrie 2006)
- FILE DE PATERIC VIU CU PARINTELE CALCIU – ultimele sale zile de viata, la Spitalul Militar, povestite de maicile de la Diaconesti
- PARINTELE CALCIU – ULTIMA CONFERINTA, cu o luna inainte de plecarea la Domnul (VIDEO in 3 parti; CLUJ-NAPOCA, octombrie 2006)
- PARINTELE GHEORGHE CALCIU – Interviu inedit din 2004, pentru Radio Reintregirea
- INTOARCEREA LA HRISTOS – prefata marturisitoare a Parintelui Calciu. VIATA DUHOVNICEASCA DIN INCHISORILE COMUNISTE SI SERVITUTILE PATRIARHIEI
- MARTURII DESPRE PARINTELE GHEORGHE CALCIU: Parintele Iustin Parvu, Parintele Nicolae Tanase si Parintele Adrian Beldianu: ICOANA JERTFEI
- PARINTELE GHEORGHE CALCIU – viata si slujirea in America. MARTURII CALDE DE LA FIII DUHOVNICESTI DESPRE UN PARINTE ADEVARAT SI SFANT
- Parintele Calciu DESPRE SOCIETATEA AMERICANA, ORTODOXIA DIN AMERICA SI CONVERTIRI: “Dumnezeu lucreaza. Si iubirea lucreaza”
- Testamentul duhovnicesc al parintelui Calciu: DRAGOSTEA, SMERENIA, BUNATATEA, RUGACIUNEA (I): “Sa nu ucidem dragostea lui Dumnezeu din noi!”
- Testamentul duhovnicesc al parintelui Calciu (II): “DIAVOLUL TURBEAZA ATUNCI CAND CINEVA SE ROAGA”
- Parintele Calciu – intre strigatul marturisitor si slava prigonitorilor neo-farisei
- PARINTELE GH. CALCIU: “Prefer sa mor aici fara niciun compromis!”
- CEA MAI GREA LOVITURA – CEA DE LA FRATI. Prigoana Parintelui Calciu-Dumitreasa
- AL DOILEA CUVANT CATRE TINERI – acum 30 de ani, un singur glas al Bisericii s-a ridicat impotriva daramarii bisericilor: Parintele Gheorghe Calciu
- UNDE SUNT SECERATORII? – Al optulea cuvant catre tineri al parintelui Calciu
- Parintele Calciu despre razboiul nevazut si VREMURILE DE SFARSIT
- CUVINTE VII DE LA PARINTELE CALCIU DESPRE SENSUL SUFERINTEI
- Parintele Calciu despre “dorul” de Aiud, rugaciunea din inchisoare si despre Pitesti
- Parintele Calciu despre experimentul satanic de la Pitesti: TINTA A FOST SUFLETUL NOSTRU, DAR ULTIMA BATALIE A FOST CASTIGATA DE DUMNEZEU
- Parintele Calciu: “Stai ca un stalp neclintit in fata satanei!”
- “NU, DOMNULE!” – IMPOTRIVIREA SI RUGACIUNEA: CHEILE REZISTENTEI
- “SA ROSTIM RASPICAT ADEVARUL!”
- Parintele Gheorghe Calciu: PITESTI DUPA PITESTI
- MANA LUI DUMNEZEU – parintele Gheorghe Calciu
- Parintele marturisitor GHEORGHE CALCIU: DESPRE COMUNISM, GLOBALIZARE, MULTICULTURALISM: Nu trebuie sa va bucurati de libertatea europeana, ca n-o s-o prea aveti!
- PARINTELE CALCIU DESPRE ISPITELE LUMII DE ASTAZI (I). Batjocorirea lui Hristos si agresiunea continua a pacatului si a hulei
- PARINTELE CALCIU DESPRE ISPITELE LUMII DE ASTAZI (II): Problemele din casnicie, avortul, evolutionismul, idolii lumii…
- Parintele Calciu – cuvinte puternice, actuale si esentiale despre VORBIREA DE RAU IN BISERICA, LIMBAJ VULGAR SI MÂNIE: “Sa revenim la demnitatea limbajului!”
- Parintele Gheorghe Calciu despre PERFIDIA ECUMENISTA
- Parintele Gheorghe Calciu: Planul masoneriei este sa subjuge intreaga omenire si sa distruga credinta crestina
- MASONERIA si FAMILIA
- MASONERIA SI ORGANIZATIILE INTERNATIONALE
- Pr. Gheorghe Calciu despre masonerie
- PR. GH. CALCIU: “Ortodoxia si ecumenismul”
- Parintele Gheorghe Calciu despre darurile facute de Craciun:”DACA N-AI PUS DRAGOSTEA TA IN DAR, NIMIC NU ESTE!”
- Parintele Gheorghe Calciu: “SPOVEDITI-VA SI IMPARTASITI-VA, NU E NIMIC MAI INALT IN LUMEA ACEASTA!”
- Parintele Calciu despre DEASA IMPARTASANIE FARA SPOVEDANIE si “CERBERII POTIRULUI”
- Marturia Parintelui Calciu despre IPS Bartolomeu Anania – 2006
- Parintele Gheorghe Calciu despre Biserica si calugarii de la Tanacu
Dumnezeu, in dragostea Sa, ne da semne pentru a fi tari in prigoanele care ne asteapta. Singura posibilitate de a supravietuia acestora este de a urma, dupa slabele noastre puteri, sfintilor. Multumim Domnului pentru toate!
Iti multumim Doamne!
Parerea mea este ca e bine ca Parintele sa fie cinstit cum se cuvine. Cu atat mai mult cu cat a cerut sa nu fie cinstit, merita sa fie. Daca sunt moaste, sa fie scoase si puse la inchinare. Poate eu n-as fi facut asta atat de devreme, dar adevarul nu trebuie intemnitat macar acum.
Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa e un Sfant.
“Totuşi părintele Justin Pârvu, care a trecut la Domnul înainte de parastasul de şapte ani al părintelui Calciu, rînduise demult ca la acest soroc părintele Gheorghe să fie dezgropat.”
Am incredere in discernamantul Par. Iustin si cred ca Par. Calciu a scris din smerenie ce a scris despre dezgroparea sa. Sa nadajduim ca aceasta comoara nu va fi rau intrebuintata. Dar de ce sa ne gandim, totusi, mai intai, la asta? Sa avem inca un Sfant cu moaste este o mare bucurie si un mare dar! Inseamna ca Dumnezeu vrea sa ne intareasca in credinta. Sa nu umbrim aceasta bucurie cu alte indoieli! Sa ne bucuram si sa-l cinstim cum se cuvine!
Nouă, oamenilor, ne este proprie neputința de a recunoaște sfinţenia, de a o nega, de a nu o primi (chiar și atunci când este zdrobitor de concreta), de ai cauta căi de atac și de contestare cât mai adânci, mai puternice și mai convingătoare posibil, de a nu-i permite să sfințească, de a o răstigni.
Ce au făcut rastignitorii cu Mântuitorul facem noi cu sfinţenia.
Nu vorbesc ca dinafară , ca unul ce descrie cele străine lui, ci vorbesc despre cele dinlăuntru meu.
Sfinţenia ne este străină.
Sfințenia este uşor de descris, dar greu de acceptat și imposibil de împropriat (fără tainele bisericii, fără pocăinţa din dragoste pentru Dumnezeu).
Sfințenia este recunoscută de cei ce sunt sfinţi, (pentru ca o trăiesc), și neacceptată de cei ce știu să o descriere dar nu pot să o aibă și să o recunoască, (pentru că nu au nimic din ea).
Mulţi acceptăm în mod forţat multe din cele autentic sfinte (ca și din cele presupuse, de mulţi, sfinte), pentru că încă ne este străină, pentru că încă nu am dobândit-o.
Sfințenia nu are nevoie de susținerea noastră publică, de strădaniile noastre de a o face cunoscuta și primită de ceilalți atâta vreme cât înșine nu o trăim, cât noi înșine nu am dobândit-o.
Ea vorbește singură pentru sine și despre sine.
Mulți orbi vorbesc despre lumină, fără a ști ce e lumina.
Mulți se folosesc de lumină pentru a sluji întunericului.
De aceea, mi-i de folos să caut să-mi împropriez sfinţenia și lumina prin biserică, să mă vindec de orbire, să-mi recunosc păcătoşenia și neputința să preţuiesc Adevărul din faptele și învaţaturile persoanei înainte de a mă pronuţa pro sau contra sfinţeniei acesteia, nu să accept forţat ceia ce lăuntru nu acceptă (din cauza nimicniciei mele).
Sfinţenia părintelui Calciu este susținută de viața sa, de Adevărul răstignirii sale, de puterea credinței dobândite, nu de cele ce aş spune sau aş presupune eu.
@doamna Sanziana,
Ma iertati doamna, dar chiar vreau sa va intreb de unde stiti ca veti fi prigonita? Aud de la multi credinciosi acest lucru …si noi chiar nu suntem in perioada lui Antihrist…prima data va fi razboiul.
Multumesc.
Frumos text, frumoasa evocare a parintelui Calciu.
Pe pagina facebook a Manastirii Sf Herman din Alaska am gasit aceasta carte in limba engleza cu interviuri si opmilii ale parintelui Calciu ! iata ca este tradus, cunoscut si iubit si in America !
http://stherman.com/Catalog/Lives_of_Saints/Father_George_book.html
Nimic nou sub soare.Cine isi imagineaza ca ingradirea libertatii e ceva din trecut,ori traieste in puf,ori se invarte prin cercuri selecte.Marturisirea si demnitatea Parintelui Calciu este si astazi la indemana noastra.Insa ce politica se practica astazi…Capul plecat cica sabia nu-l taie si daca esti lovit peste obraz trebuie sa-l intorci si pe celalalt si sa pupi si mana,ca asa scrie la Evanghelie.La spovedanie am discutat acest aspect si mi s-a aratat lectia de demnitate a Mantuitorului,care lovit peste obraz pe nedrept a intrebat:”De ce ma lovesti?”.Dar noi astazi ne purtam slugarnic cu sefii,spunem ca ei si facem ca noi,uitand ca sunt praguri la un moment dat peste care nu se poate trece.Personal am suferit si sufar o prigoana cumplita la orice loc de munca,desi fac eforturi ca sa trec neobservat.
Referitor la solutia razboiului intru cuvant am ascultat un cuvant care il infatisa pe Sfantul Ioan Gura de Aur convingand bogatii ca menirea lor este aceea de a ajuta saracii si nu vedea solutia in revolte sociale.
Mult timp nu am inteles smerenia sfintilor.Ma gandeam ca e falsa modestie a omului care stie ca e imbunatatit.Apoi mi-am dat seama ca sfantul nu se compara cu nimeni,nu critica pe nimeni,se raporteaza numai la propria persoana si astfel se vede cel mai pacatos dintre oameni in fata maretiei divine.
@Maria
Nu stiu daca eu personal voi fi prigonita. Nu sunt clar-vazatoare ca sa stiu aceasta. Dar stiu ca biserica va fi priogonita. Au spus-o multi oameni cu viata sfanta. Unul dintre cei care a spus ca Biserica se va muta in catacombe a fost chiar parintele Calciu. Si ca aceste vremuri nu sunt departe nu este greu de observat. Ce va face fiecare atunci nu putem sti. Dar macar sa nu ne lepadam. Ca sa fim intariti, o viata de marturisitor, cum a fost viata parintelui Calciu ne poate ajuta. Intr-adevar nu este inca vremea lui Antihrist, dar ca am intrat in perioada apocaliptica aceasta nu o spun eu ci au spus-o altii mai competenti.
De fapt situatia in realitate seamana mai mult cu ce a profetit parintele pe patul de moarte:
“O să se bată cu noi şi morţi, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apăraţi. Şi morţi vom izbândi!” –
Diavolul prin multi si pe multe fronturi se bate cu el acum (si cu cei ce incearca sa faca ceva pt cinstirea lui cum se cuvine), chair si mai abitir ca acum 7 ani cand i s-a interzis sa fie inmormantat la Petru-Voda…. nu vrem sa dam detalii aici, carora le mai pasa de sfintii nostrii contemporani sa se inarmeze serios cu armele rugaciunii,
Este mai mare minune ca pr. Calciu a stiut ca trupul va fi neputrezit decat ca trupul e neputrezit. Faptul arata ca in momentul in care a spus asta in testament era in Duhul lui Dumnezeu. Si deci ca Duhul lui Dumnezeu sta in oameni.
Aceasta inseamna ca tot ceea ce a invatat el despre Ecumenism, impartasania prea deasa cu nevrednicie, spovedania inainte de impartasanie, depsre organizatii militariste, NATO, interventia in Serbia, comunism, securitate, este adevarat. Aveam nevoie de o asemenea marturisire de confirmare acum.
https://archive.org/stream/Gheorghe_Calciu-Dumitreasa-Despre_deasa_impartasan/Gheorghe_Calciu-Dumitreasa-Despre_deasa_impartasanie#page/n1/mode/2up