CRITICA DEVASTATOARE A IPOCRIZIEI GERMANE SI A MINCIUNII AUSTERITATII. Mircea Platon si Radu Golban despre alegerile din Germania si noua aplicare a principiului ARBEIT MACHT FREI

26-09-2013 10 minute Sublinieri

Merkel_2664345b

  • Cotidianul/

Mircea Platon: Europa lor şi şomajul nostru

Angela Merkel a câştigat alegerile din Germania după o campanie electorală în care nu s-a dezbătut cu seriozitate nimic. Victoria Angelei Merkel a fost rezultatul unei campanii electorale în care cetăţenii germani au fost încurajaţi să se simtă victimele inocente ale unor naţii europene leneşe, lacome şi mincinoase.

Christopher Caldwell, senior editor al săptămânalului neoconservator american “The Weekly Standard” şi editorialist al ziarului “Financial Times”, observa cu ironie că Angela Merkel a trecut prin campania electorală germană fără a i se cere să-şi explice poziţia faţă de conflictul din Siria sau fără a justifica maniera în care a administrat criza Eurozonei. Veteranul jurnalist britanic Neal Ascherson (corespondent în Europa Centrală al lui “Observer” în anii 1963-‘69) nota şi el în “London Review of Books” că tema Eurocrizei aproape că nu a figurat printre subiectele de dezbatere ale campaniei electorale. În loc să discute serios responsabilitatea Germaniei faţă de ţările distruse de politicile financiare şi industriale ale GEUrmaniei, jurnaliştii şi politicienii germani în frunte cu Angela Merkel au preferat să apeleze la naţionalismul auto-victimizant al germanilor.

Iată cum descria Ascherson starea de spirit a germanilor care au votat duminică:

“Europa şi criza monedei euro sunt rar menţionate în această campanie electorală. Ascultând cuvântările şi citind manifestele politicienilor nu ai putea să-ţi dai seama că tinerii din alte ţări înfruntă tunurile cu apă ale poliţiei pentru a striga împotriva neoimperialismului german sau ard poze ale lui Merkel înfăţişată ca distrugătoarea Europei […] Toată această agitaţie pare a avea loc la foarte mare depărtare. Cei conştienţi de cât de urâtă a devenit Germania în partea de sud a Europei se simt stingheri şi neînţeleşi. Germania se vede ca o naţiune inocentă, drăguţă, neajutorată în lupta împotriva vecinilor ei lacomi. E o imagine de sine care dispare greu. A fost întărită şi de un ciudat raport al Băncii Centrale Europene care susţinea că – în termeni de venit pe «gospodărie» – germanii sunt printre cei mai săraci din Eurozonă, cu o medie de €51,000 – mai puţin decât slovacii şi mult mai puţin decât familiile din Grecia sau Cipru. Aceste estimări reconfortante moral au fost repede demascate ca minciuni deoarece nu luau în calcul venitul familiei, care îi aşază pe nemţi aproape de capul listei. Calculul s-a făcut împărţind în mod grosolan banii din băncile unei ţări la populaţia acelei ţări”.

Indiferenţa electoratului german faţă de criza Eurozonei e cu atât mai surprinzătoare cu cât, în urmă cu un an, jurnaliştii şi cetăţenii germani erau revoltaţi de modul în care Angela Merkel alesese să “ajute” ţările falimentare din zona Euro. Cetăţenii germani se simţeau exploataţi de vecinii lor mai puţin vrednici şi, ca atare, îi cereau socoteală Angelei Merkel pentru modul în care folosea banul “contribuabilului german” pentru a propti economiile dărăpănate de la periferia Uniunii Europene. Ce anume a transformat ţâfna auto-victimizantă de mai an în victoria electorală a Angelei Merkel duminică?

Pentru a înţelege, trebuie să ne uităm la istoria Statelor Unite ale Americii din anii ‘60-‘70, când guvernul avea dificultăţi în a explica diferitelor asociaţii de oameni de afaceri că aşa-zisa “asistenţă economică” americană acordată ţărilor în curs de dezvoltare nu era decât promovarea intereselor economice americane în ţările Lumii a Treia. “Ajutorul” nu însemna, aşa cum se temeau provincialii afacerişti americani, că se iau banii “contribuabilului american” şi se împart la săraci. “Ajutorul economic” însemna de fapt finanţarea tacită a expansiunii economice americane în lume. Nu însemna transferul banilor de la cei bogaţi dar cinstiţi (americanii) la cei săraci, dar necinstiţi şi leneşi (Lumea a Treia), ci transferul banului din buzunarul guvernului federal în cel al corporaţiilor americane.

Richard Barnet, un superb cunoscător al culiselor politicii americane, observa amuzat cât de greu le-a fost guvernanţilor americani să explice electoratului raţiunile egoist-pragmatice ale “generozităţii” SUA… Orice explicaţie făţişă a profitului adus de “ajutorul acordat ţărilor sărace” ar fi scos la iveală ipocrizia americană. Conform lui Barnet (“Roots of War”, Penguin, 1972), electoratul american a fost educat în această privinţă cu ajutorul cluburilor de dezbateri, al camerelor de comerţ şi al altor asociaţii private, ferite de expunere mass-media. Rezultatul acestei “munci de lămurire” de la om la om a fost că, începând cu anii ‘70, până şi cel mai avar şi limitat businessman american ştia că “ajutor economic” era de fapt numele de cod pentru expansiunea economică, protejarea investiţiilor şi penetrarea pieţei ţărilor în curs de dezvoltare.

Nu ştiu exact cum a procedat Angela Merkel pentru a le explica alegătorilor germani că “ajutorul” acordat ţărilor de la periferia Eurozonei nu slăbeşte, ci întăreşte economia germană, care are nevoie de Eurozonă pentru a continua să crească. Cert este că, duminică, clasa de mijloc germană a demonstrat că a înţeles, fără prea multe dezbateri publice, ceea ce restul Europei ştia de mult: că integrarea politică şi financiară a Europei slujeşte mai ales Germaniei. Şi că, de aceea, e imperativ ca Germania Angelei Merkel să continue să “ajute” economic ţările ruinate din Eurozonă deoarece de sărăcirea lor depinde prosperitatea germană actuală. Sau, după cum scria publicaţia economică germană “Handelsblatt”: “Strategia de ajutorare a statelor europene în schimbul reformelor cu siguranță că a plăcut alegătorilor germani”.

Mitul întreţinut de politicienii şi jurnaliştii pro-Merkel e cel al prosperităţii prin austeritate. Germania Angelei Merkel explică din nou Europei cum că “Arbeit macht Frei”, cum munca, şi nu adevărul, te face liber. Conform propagandei pro-GEUrmane, ţările sărace ale Eurozonei trebuie doar să urmeze calea austerităţii germane pentru a ajunge la prosperitatea germană. Cheia succesului ar sta, chipurile, în sacrificarea statului social, a asistenţei sociale, a ajutoarelor pentru mame şi copii. Iată, de exemplu, analistul politic Alexandru Coiţă explodează entuziast într-un articol intitulat “Merkel uber alles”:

“După 8 ani cu Angela Merkel în frunte starea naţiunii germane este una fundamental schimbată în bine. Berlinul a dovedit că politicile de austeritate mult hulite de stânga europeană pot conduce un stat pe drumul către creştere economică durabilă […] Trebuie menţionat la capitolul atuuri structurale şi procesul de modernizare şi flexibilizare a pieţei muncii, realizat prin intermediul celor patru valuri de reforme Hartz iniţiate de fostul cancelar Schroeder: un rar exemplu de viziune şi responsabilitate din partea zonei de centru-stânga”.

Din păcate, Cancelarul are mai mult de un Coiţă în presa din România. Poate că de aceea – nu doar datorită ignoranţei – nu ne explică nimeni la ce anume au dus reformele pieţei muncii în Germania. Conform ultimelor estimări publicate de “The Guardian Weekly”, aproximativ un sfert din forţa de muncă germană lucrează în posturi temporare, “part-time”, plătite cu salarii minime. O cincime din germani îşi câştigă existenţa lucrând în aşa-numite “mini-jobs”, adică locuri de muncă în care câştigi până la 450 de euro pe lună, bani netaxabili. De aici se recrutează electoratul social-democraţilor germani (dacă vă uitaţi la procentul obţinut de SDP la alegerile de duminică, veţi vedea că procentele sunt foarte apropiate).

Clasa de mijloc germană însă o duce foarte bine. Politica de creştere demografică dusă de Angela Merkel nu are nimic de a face cu austeritatea predicată de Germania restului Europei. Conform unei anchete realizate de BBC, “mamele germane muncesc mult mai puţin decât mamele din restul Europei”. În medie, arată ancheta, o mamă cu un copil are trei ani de concediu de maternitate iar o mamă cu doi copii are dreptul la şapte ani de concediu de maternitate şi apoi se întoarce la muncă doar în posturi “part-time”. Copiii între trei şi şase ani merg la grădiniţe numite Waldkindergarten, grădiniţe unde se joacă în pădure între orele 8 a.m şi 2 p.m.. Nu merg la grădiniţe de bloc sau la oribilele grădiniţe nord-americane, unde copiii sunt scoşi la joacă în ţarcuri de beton lângă parcări, la marginea autostrăzii. Nu merg nici la grădiniţele corporate din clădiri de birouri, unde copiii stau de dimineaţă şi până la ora 4-5 după-amiază în lumină artificială, în aer condiţionat şi jucându-se pe mochetă. Copiii germani se joacă în natură, în aer liber, printre copaci. Preţul unei asemenea grădiniţe e modic, de 159 de euro pe lună.

Mamele care nu stau acasă pentru a avea grijă de copii sunt stigmatizate în Germania drept “Rabenmutters”: “mame corb”, cărora nu le pasă de copiii lor. Ideea deci nu e să laşi copiii în grija altora pentru a te dedica trup şi suflet muncii la corporaţie. Copilul merge la grădiniţă pentru a creşte sănătos, a face mişcare şi a socializa în aer liber, nu pentru a fi luat de pe capul părinţilor sclavizaţi de corporaţie şi prinşi în trafic pe autostradă.

În Germania, statul plăteşte mamele pentru a sta acasă şi a avea grijă de copii şi de gospodărie. După cum arată statisticile, germanii muncesc cele mai puţine ore din Europa. Şi au cel mai mult timp liber. Pe care şi-l petrec în linişte, nu în haosul care domină “weekend”-urile societăţilor neoliberale nord-atlantice, când plozii înnebunesc prin curţi şi taţii ies la tuns gazonul cu maşini zgomotoase şi poluante. În Germania “pacea şi liniştea nu sunt doar preţuite, sunt impuse prin lege. Acest lucru înseamnă că, la sfârşit de săptămână, nimeni nu începe să facă munci zgomotoase pe lângă casă, nimeni nu-şi tunde iarba, şi nu se aud răcnete de copiii”. Amenda pentru tulburarea tihnei comunale e de până la 2.500 de euro.

Cu alte cuvinte, Germania e o ţară “comunistă”. Pentru că, după 1989, aşa am fost învăţaţi să gândim: că a fi liber, democratic şi capitalist presupune a arunca peste bord bunul-simţ, decenţa, legăturile de familie, tradiţiile locale sau naţionale, politicile prin care statul proteja forţa de muncă internă, în fine, orice lucru autentic şi decent.

Şi ne mai mirăm că suntem săraci. Suntem săraci pentru că ne-am îngrijit să producem săraci. De 25 de ani, nimeni nu s-a îngrijit să producă o clasă de mijloc în România. Mai bine de jumătate din forţa de muncă http://www.balkaninsight.com/en/article/romania-lacks-necessary-workforce ) din România lucrează în posturi mai nesigure, mai prost plătite şi mai grele decât cei 25 la sută din Germania. Asigurările noastre sociale sau de sănătate sunt mai proaste decât ale germanilor. Dacă nu avem o clasă de mijloc nu e pentru că nu avem o piaţă a muncii “flexibilă” şi un sistem de asigurără sociale “reformat”. Mai “mic” decât statul nostru, inexistent când e vorba să apere interesele cetăţenilor sau să împartă dreptatea, mai “flexibilă” decât forţa noastră de muncă – muncind pe nimic acasă şi pe mai nimic în străinătate – şi mai vitregă decât politica referitoare la sănătatea şi demografia românilor nu există nimic în Europa.

Dacă suntem săraci, nu e pentru că nu am aplicat programe de austeritate. Săracii i-am creat programatic. Nu avem însă un program de creare a înstăriţilor, a clasei de mijloc. Pentru că acest lucru ar cere politici care să cuprindă: măsuri protecţioniste pentru domeniile strategice ale economiei naţionale, decuplarea României de la Euro, refacerea sistemului de învăţământ şi a sistemului de sănătate, reînfiinţarea şcolilor de meserii, stoparea privatizărilor frauduloase sau dăunătoare interesului naţional, încurajarea industriei mici şi mijlocii, stoparea expansiunii mallurilor germano-franceze şi a betonărilor, defrişărilor şi subminării micilor producători naţionali pe care le aduc după sine aceste malluri.

Cu alte cuvinte, pentru a crea o clasă de mijloc naţională, România trebuie să iasă din sfera de influenţă a capitalismului transnaţional. În actuala diviziune globală a muncii, nouă ne-a fost repartizată sarcina de a ne cultiva sărăcia pentru ca alţii să se poată îmburghezi. Nu suntem săraci pentru că nu avem un plan de austeritate. Suntem săraci pentru că nu avem un plan de îmbogăţire, de consolidare a economiei naţionale şi, mai ales, a societăţii româneşti. Acest plan nu va veni de la Angela Merkel. Pentru că acest plan va fi contrar intereselor GEUrmaniei Angelei Merkel.

Rezultatele alegerilor din Germania sunt un triumf pentru Angela Merkel. Pentru majoritatea absolută în Bundestag mai avea nevoie doar de un singur loc. În această situaţie, partenerii de coaliţie nu pot fi decât Verzii sau social-democraţii. Dar ce mai contează în Europa cine a câştigat alegerile la Berlin? Subiectul „Europa” a fost atât de neglijat mai de toate partidele în timpul campaniei electorale, prin însuşi faptul că nici măcar 2% din programul lor politic nu viza Uniunea Europeană, încât am putea fi tentaţi să credem că Germania şi-a pierdut ambiţiile în Europa.

Este adevărat, şi Europa a răsuflat uşurată pentru o perioadă în privinţa corsetului impus de Berlin şi a unei lecţii continue în bunele intenţii ale integrării. Pe cât este Germania de implicată mereu în societatea civilă şi politică europeană – în afară de cele două războaie mondiale – fie prin sprijinul lui Franco în războiul civil spaniol, fie prin a obliga România să cedeze Ardealul pentru o strategie de Pax Germanica, fie prin debutul suveran imediat după reunificare în dezbinarea Iugoslaviei, sau chiar prin finanţarea politicienilor din ţările de la periferie prin diferite fundaţii politice germane, pe atât de puţin ar spune Berlinul lucrurilor pe nume. În buna tradiţie a lui Bismarck, Germania trebuie, la nivel declarativ, mereu să nege interesul de hegemonie în Europa.

Germania este dominată de două perspective: pe de o parte, de câţiva eurosceptici, din partidul „Alternativă pentru Germania”, cei care văd mereu aceeaşi problemă pentru ţară în moneda unică şi solicită o dizolvare a uniunii monetare, care nici măcar nu au intrat în parlament, şi pe cealaltă parte, de perspectiva susţinută de cancelar în vederea păstrării euro. După Merkel, reţeta pentru depăşirea crizei în celelalte ţări ale zonei euro este modelul german: dacă acestea sunt la fel de harnice şi modeste precum Germania, ar avea şi ele succes. Puterea relativă a economiei germane pare a fi un argument puternic – în comparaţie cu alte ţări dezvoltate, şi desigur, în comparaţie cu zona euro. Din păcate, Germania a greşit în această analiză a economiei europene. Succesul Germaniei este ca urmare a impulsului uniunii monetare, dar şi a crizei din ţările de la periferia Europei. Fără o restructurare a cadrului instituţional şi o realiniere a economiei germane, nici euro şi nici Uniunea Europeană nu vor putea supravieţui pe termen lung.

Să rememorăm nişte date: chiar în primii ani ai uniunii monetare, Germania se afla într-o recesiune severă şi a fost considerată “omul bolnav al Europei”. Ea a depăşit această recesiune cu sprijinul Băncii Centrale Europene printr-o rată redusă a dobânzii cheie şi prin creşterea substanţială a exporturilor în ţările UE. Excedentele de cont curent al Germaniei se oglindesc perfect în deficitele de cont curent ale celorlalte state de la periferia Uniunii. Fără o monedă comună nici nu s-ar fi intrat într-un ciclu economic periculos, pentru că deficitele din Spania ar fi slăbit peseta iar excedentele germane ar fi scumpit marca germană. Însă faptul că salariile germane au crescut mai încet decât preţurile în zona euro a ieftinit considerabil exporturile germane. În timp ce Berlinul apela la prudenţa sindicatelor, le recomanda celorlalte ţări din UE salarii la nivel german. Deghizat în apel social, a dori partenerului tău scumpirea producţiei şi a exporturilor sale poate fi considerat culmea ipocriziei integrării.

Pentru populaţia germană, excedentele comerciale au însă doar beneficii limitate. Germania trebuie să-şi pună întrebarea ce aduce încasări de peste hotare propriei populaţii. În cazul în care nu se reflectă în investiţii de viitor şi un nivel mai ridicat de venituri sau consum şi continuă să finanţeze deficite de cont curent ale altor state, aceste exporturi vor slăbi în cele din urmă economia naţională. Acest dezechilibru economic extern este, de asemenea, problema de bază persistentă pentru ţările de la periferie: ele nu se mai pot folosi de deprecierea nominală (cea a monedei). Le rămâne doar aşa-numita depreciere reală, de exemplu, prin reducerea salariilor. Având în vedere criza economică predominantă şi datoriile mari din sectorul privat în aceste ţări, reţeta germană duce la creşterea instabilităţii sociale şi politice.

Atât timp cât Germania nu îşi revizuieşte modelul propriu de creştere economică bazat pe exporturi, este greu de crezut că criza monedei euro va fi rezolvată. Ori se introduce un mecanism de compensare pentru ţările aflate în criză, ori aceste ţări vor căuta, renunţând la moneda comună, să atingă o creştere a exporturilor prin deprecierea unei noi monede naţionale. Atunci când pentru regiuni sau zone cu rate de dezvoltare foarte diferite dispare supapa devalorizării monetare iar mobilitatea forţei de muncă, precum este şi cazul în Europa, este destul de limitată, sunt necesare plăţi compensatorii pentru a menţine integritatea unei uniuni monetare. Acest lucru este valabil şi pentru Uniunea Monetară SUA sau Elveţia, în cazul în care există astfel de mecanisme.

Trist este însă că atât timp cât partidele din Germania vând propriilor cetăţeni această reţeta toxică a modelului german pentru Europa, iar aceştia le asigură şi un succes electoral, şansele să se schimbe ceva sunt foarte slabe.

Şansele ar fi mai mari în cazul în care partidul doamnei Merkel ar intra într-o coaliţie cu Verzii: ambii au acceptat după Fukushima că Germania trebuie să renunţe la energia nucleară, firesc însă nu şi la curentul electric, necesar pentru industrie. De aici până la a înţelege că şi motorul economic german este tot unul electric mai este doar un singur pas. Atât timp cât Germania trăieşte în primul rând din exporturile în UE, ar face bine să-şi cunoască vulnerabilităţile, înţelegând că o piaţă liberă azi este şi mâine nu mai este. Da, în concluzie este un motor economic de tip „electric” şi ecologic, care odată scos din priză se opreşte.

merkel

***

***


Categorii

Articolele saptamanii, Germania, Mircea Platon, Radu Golban, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

32 Commentarii la “CRITICA DEVASTATOARE A IPOCRIZIEI GERMANE SI A MINCIUNII AUSTERITATII. Mircea Platon si Radu Golban despre alegerile din Germania si noua aplicare a principiului ARBEIT MACHT FREI

  1. Foarte bine scris articolul dlui Mircea Platon! A punctat foarte bine cauzele saraciei din tara noastra! Ar trebui luat in seama de multi dintre noi, mai ales in aceasta perioada in care se petrec si se stabilesc multe lucruri…

  2. “in ianuarie 1994, în revista britanică Intelligence Digest,care se
    distribuie pe bază de abonament(..) a fost publicat un articol semnat de către redactorul şef, Joseph de Courey. Materialul se referă la un acord secret încheiat în septembrie 1990 între Uniunea Sovietică şi Germania, în urma unor tratative purtate la Gene
    va. Cele două părţi au abordat problemele sferelor de influenţă în centrul şi estul Europei. Redactorul şef al revistei spunea că veridicitatea informaţiilor a fost confirmată şi dintr-o altă sursă, neaşteptată, care a dat gir informaţiilor iniţiale.Astfel, în septembrie 1990, la Geneva, germanii şi sovieticii au căzut de acord asupra următoarelor:
    Uniunea Sovietică nu se va opune dezmembrării Cehoslovaciei.
    Republica Cehă va deveni parte a sferei de influenţă economică a
    Germaniei, cu scopul posibil de încorporare politică a Cehiei în următorii
    12-15 ani în Germania.
    Germania va compensa Rusia pentru daunele economice suferite prin
    pierderea influenţei în Europa de Est”

    sursa: revista Vitralii-Lumini si Umbre Nr 10/2012 (revista SRI)

    Documentul contine si cateva referiri la meciul Ungaria-Romania
    pentru cei interesati : http://www.acmrr-sri.ro/categorii/19/revista-vitralii–lumini-si-umbre.html

  3. Daca dau click pe linkul “pentru cine lupta si mor soldatii romani in Afganistan” ajung pe pagina asta.

  4. @ enkidu:

    La noi functioneaza corect legatura. In continuare e la fel?

  5. Buna,sint noua la comentarii dar de cativa ani va citesc aproape tot ce postati,e unicul site care il urmaresc si citesc zilnic,va apreciez foarte mult pentru efortul si curajul care il depuneti zilnic pentru a trezi pe multi,asa cum am fost si eu pina v am cunoscut. Am multe emotii,va rog sa ma iertati daca am gresit cu ceva la comentariu, sa va ajute Bunul Dumnezeu si de acum inainte ca sa puteti aduce incontinuare multa lumina in unele suflete.V a multumesc mult. Intradevar si pe mine ma transfera la aceasta pagina precum enkidu.

  6. ” “ Ajutorul economic ” însemna de fapt finanţarea tacită a expansiunii economice americane în lume. Nu însemna transferul banilor de la cei bogaţi dar cinstiţi (americanii) la cei săraci, dar necinstiţi şi leneşi (Lumea a Treia), ci transferul banului din buzunarul guvernului federal în cel al corporaţiilor americane ” …
    ” Cheia succesului ar sta, chipurile, în sacrificarea statului social, a asistenţei sociale, a ajutoarelor pentru mame şi copii ”

    Orice sarac e etichetat automat in lenes si necinstit, deci un om care de exemplu mosteneste zero de la parintii lui, este necinstit si lenes, iar un om care mosteneste cateva vile si miliarde de dolari in banci este cinstit si muncitor. Cam asa se judeca in lumea asta lucrurile, adica cu susul in jos. Or fi bill gates si marii bogatani ai lumii incomparabil mai muncitori decat ceilalti oameni ai lumii, te pomenesti, de aia sunt asa de bucurosi in poze.

  7. Nu imi amintesc exact despre ce anume era vorba, oricum era ceva legat de niste reglementari pe care ni le cerea UE pe la inceputul anilor 2000. Erau niste aberatii. La un moment dat, Adrian Nastase (prim-ministru) a izbucnit, spunand la o emisiune ceva de genul: E inacceptabil. Consider ca ce e bun pentru Europa e bun si pentru noi, iar ce nu e bun pentru Europa, nu poate fi bun nici pentru noi.

    Ideea ar fi urmatoarea: are cineva curajul sa implementeze aceleasi masuri de “austeritate” ca cele din Germania, in Romania? Ce e bun pt. nemti, nu e bun si pentru romani? Ce e rau pentru nemti, nu e rau si pentru romani?

    Chiar daca Nastase are cazier acum (mai crede cineva ca pentru niste afise?), cred ca politicienii nostri ar trebui sa fie mai curajosi. Daca nu vor, atunci trebuie fortati cumva. Demonstratiile din ultima perioada cred ca pot deveni utile din acest punct de vedere, daca cineva actioneaza corespunzator. Poate sunt eu prea optimist.

  8. Mai e un aspect… interesant. Am observat ca in politica romaneasca sunt promovati cu precadere oameni de certa… mediocritate, daca nu cumva chiar mai rau. Tot felul de agramati, inculti, semidocti, etc. Rar mai scapa cate unul mai rasarit. In paralel, exista o intreaga teorie a faptului ca nici nu poate fi altfel, tocilarii aia de nota 10 oricum nu pot fi buni conducatori.

    Cunosc o multime de asemenea “sefi” de nota 7, cu siguranta si voi. Daca pe vremea odiosului si sinistrei nu puteai ajunge sef daca nu erai membru de partid, iar membru de partid nu ajungeai daca nu aveai “medie buna”, acum in democratia originala romaneasca lucrurile sunt radical diferite. Evident, totul e sub control.

    Dar si rezultatele se vad.

    P.S. Nu sunt un frustrat, niciodata nu am vrut sa fiu sef. Dar e groaznic ce se intampla cu tara noastra.

  9. @Cristian. perfecta observatia=Directiva NKVD pentru Polonia si apoi tarile cu ‘democratie populara’ unde URSS are interese.

  10. Eu cred ca lucrurile nu sunt privite in profunzime.
    Nici germania nici Angela kerklel nu sunt de capul lor ( http://www.agerpres.ro/media/index.php/international/item/197550-Angela-Merkel-a-primit-Premiul-iudaismului-european.html ), dar trag foarte mari foloase din situatia creata.

    Germania nu are voie sa produca avioane, rachete, procesoare (tehnologie high-tech in general); nu a produs telefoane mobile perfomante, sisteme de operare nu produce, nici instrumente de dezvoltare soft, adica toate tehnologiile it care protejaza securitatea informatiei. Aici nemtii ar fi fost mult mai performanti decat toti. Produc doar softul ERP – SAP; firma producatoare are insa legaturi dubioase cu Waldorf.

    Germania produce low-tech (automobile, electrocasnice, ind chimica). Siemens nu s-a impus prin high-tech.

    NU LI SE DA VOIE SA FACA ALTCEVA.

    Cancelarul Gerhard Schroder s-a angajat la Rotschildt dupa ce a terminat cu politica. http://www.wall-street.ro/articol/International/12491/Gerhard-Schroder-devine-consultantul-bancii-Rothschild.html

    Mi se pare mai curand ca Germania trebuie perceputa ca un arendas, in sensul rau al cuvantului, un arendas bine platit deocamdata, care executa trteburile murdare al sefilor.

    PS: A trecut nebagata in seama preloarea companiei de telefonie mobila Nokia de catre Microsoft… Finlandezii au dat pe apoape nimic (3,5 sa 5 miliarde dolari) un brend si o piata. In relitate in opinia mea au fost fortati va vanda reprezentantului cartelului care are dreptul sa controleze comunicatiile mondiale.

    PS Exista o lege nescrisa a economiei “de piata” mondiale: cand cresti foarte mult economic intr-un domeniu unde lezeze interese inalte, apare cate un “investitor strategic” care “te convinge” sa vinzi.
    Nationalizarile pe 1 euro au avut loc in statele foste comuniste; in cazul firmelor private, se fac “preluari” la “pretul corect”. – Nokia.

  11. Germania a dat TREI mari lovituri EUROPEI CRESTINE !

    1. Carol cel “Mare” – regele francilor a pus bazele ideologiei catolicilor, prin construirea unei “teologii” eretice, preluind si exagerand erorile fericitului Augustin. – Yanaras. Din acel moment, un pestisor incepe sa inghita o balena (Biserica Romana).

    2. La 1009 ultimul papa ortodox este alungat de la Roma, in locul lui fiind instalat un papa marturisitor de filioque (cu ajutorul armatelor germane). Este momentul in care la Constantinopol nu mai sunt pomeniti episcopii Romei, cu toate ruperea oficiala are loc la 1054. – Noul catehism catolic contra invataturii Sf Parinti.

    3. Marin Luther cu “Reforma”.

  12. 4. R I M
    5. R II M

  13. Arhitectul Mihai Urzica in cartea Biserica si viermii cei neadormiti, facea o remarca: ultimele popoare crestinate ale Europei (nordicii, germanii – as adauga eu ungurii, cehii) au fost primele care s-au lepadat de crestinism…

  14. Pt MirceaB şi doroteea: nu ştiu să fie de vreun folos duhovnicesc acuzarea unui popor întreg!
    Iar la pct 1 poate fi acuzat în aceeaşi măsură şi poporul francez. Dar mai bine ar fi, ca să ne abţinem…

  15. Cam tarziu feedbackul meu…merge acum linkul.

  16. Pt Cristian: Dupa anul 1000, nordul Germaniei avea zone necrestinate.
    Coincidenta sau nu, zona catolica din Austria Germania (Bavaria), seamana foarte mult cu zuna in care a stapanit Imperiul Roman. Se pare ca victoria istorica din padurea Teutobug a germanilor impotriva legiunilor lui Octavian Augustus, care a stopat invazia romana, a stopat si crestinarea nordului Germaniei si a altor tari nordice pt mult timp.

    Parisul mult timp a luptat cel mai mult impotriva filioque dupa aparitia teologiei “originale” initiata de Carol cel Mare.

    In Apocalipsa se scrie ca Judecata de Apoi se va face si pe neamuri.

    Sunt neamuri care s-au jertfit pt credinta, altele pt cresterea nivelului de trai, pt slava lumii acesteia – evident nu toti membrii lor. Par Cleopa: Sf Stefan cel Mare nu a luptat pt cresterea nivelului de trai ci pt pastrarea dreptei credinte. (Si cu turcii si cu ungurii si cu polonezii).

    PS: Exista sfinti si cuviosi ortodocsi maghiari pomeniti in Bizant cat si in Biserica Ortodoxa Rusa. Cu toate astea, Stefan cel “Sfant” al ungurilor, DUPA 150 DE ANI DE ORTODOXIE BIZANTINA, ii trece pe maghiari fortat la rostirea Crezului cu Filioque (CU CONSECINTELE DE RIGOARE), e drept inainte de 1054.

    In timp ce ortodoxia in maghiarime s-a propovaduit de misionarii bizantini dupa model apostolic, trecerea la Crezul romano-catolic s-a facut prin hotararea unui rege.

    PS: Rusia este un caz aparte: crestinata la 988, prin hotararea tzarului, a ramas marturisitoare pana azi.

  17. @Cristian:

    ai dreptate, Cristian, se impuneau niste precizari.

    Am mai spus-o aici cu alta ocazie: este o mare diferenta intre popoare si elitele lor. Marile decizii politice nu le iau popoarele (populatia), oamenii obisnuiti sunt pasnici si nu au nici un chef de regula de conflicte, ci vor sa isi traiasca viata normal, sa aiba familii si bunastare. Sunt dorinte firesti (stiu ca unii ma vor contrazice, dar cei care merg mai in profunzime vor intelege ca una e acceptarea si asumarea suferintei, si alta e sa o cauti cu lumanarea…nu deschid un alt subiect).

    Elitele sunt cele care creaza “situatiile” si razboaiele (si nici acestea toate, unele din ele). Ori si mie mi se pare un pic ciudat ca in jurul elitelor germanice s-au cam creat niste situatii. Nu fac legatura cu originile etnice, eun domeniu prea sensibil si complicat ca sa ma bag, dar constat ca zona Germaniei a fost cumva un focar de ciudatenii…

    Popoarele sunt simple victime, din pacate.

  18. ps: si aici sunt de acord cu Mircea B. – nu poti sa nu constati anumite trasaturi colective ale popoarelor. De pilda, popoarele cele mai intrepide sunt si cele care au pus mai putin pret pe credinta. Iata de exemplu Anglia. Englezii nu au pusniciodata credinta la mare pret, pt ei a fost mai curand o chestie pur politica, n-a nascut cine stie ce efuziuni emotionale. Au fost si pe la ei conflicte, dar nu a existat o noapte a Sf. Bartolomeu sau o Inchizitie…

    Si eu cred ca exista niste trasaturi colective imposibil de ignorat. Pe de alta parte, din acest amestec de bine si rau care exista in fiecare om si fiecare natiune se naste necesitatea interactiunilor. Iar interactiunea este cea care ofera posibilitatea exercitiului iubirii. De ex., eu am parerea mea: daca blandetea si spiritualitatea romaneasca ar fi pigmentate de spiritul de dreptate si respectul pt munca al altor popoare… e-hee, ce bine ar fi! La fel, par. Rafail Noica povestea: cand un englez d-ala metodic si serios descopera ortodoxia, devine mai ortodox decat multi dintre conationalii nostri. S.a.m.d., exemplele pot continua….

  19. @doroteea:

    Englezii nu au pusniciodata credinta la mare pret, pt ei a fost mai curand o chestie pur politica, n-a nascut cine stie ce efuziuni emotionale. Au fost si pe la ei conflicte, dar nu a existat o noapte a Sf. Bartolomeu sau o Inchizitie…

    As zice ca totusi au fost. Diferenta se face la nivel de manifestare, care este conditionata de mai multi factori (da, si cel ce ar tine de psihologia sociala a respectivului grup etnic). In Anglia au existat insa conflicte foarte puternice si violente intre anglicani, catolici, adeptii luii Cromwell sau valul de protestanti radicali s.a. Nu de aceea a scris Locke despre toleranta? Ca doar cei care nu o au o conceptualizeaza.

  20. Da, e adevarat, am omis perioada aia. Desi si acolo s-a amestecat ceva si cu abuzurile Stuartilor, parca… nu? Adica a existat o vana politica mai puternica decat cea pur ideologica, sa zicem.

    In fine, ideea era asta, de trasaturi colective – subiect altfel inepuizabil.

    (observatia finala a fost un mic “rautacism”, sa recunoastem 🙂 )

  21. @doroteea:

    La adresa lui Locke? Nu. Mai degraba la adresa stereotipului societatilor salbatice si intolerante din Balcani vs societatile civilizate si tolerante din Apus care trebuie sa ne reeduce.

  22. “…un program de creare a înstăriţilor, a clasei de mijloc… ar cere politici care să cuprindă: măsuri protecţioniste pentru domeniile strategice ale economiei naţionale, decuplarea României de la Euro, refacerea sistemului de învăţământ şi a sistemului de sănătate, reînfiinţarea şcolilor de meserii, stoparea privatizărilor frauduloase sau dăunătoare interesului naţional, încurajarea industriei mici şi mijlocii, stoparea expansiunii mallurilor germano-franceze şi a betonărilor, defrişărilor şi subminării micilor producători naţionali pe care le aduc după sine aceste malluri.”

    Pune degetul pe rana… Politicienii nostri sunt incapabili de asa ceva, fie pentru ca nu-i duce capul, fie pentru ca sunt prea ocupati cu interesele personale, fie ambele.

  23. @ Cristian

    Multi nici nu sunt de 7, ci mai degraba de 6 cu indulgenta. Cine are interesul sa fie astia promovati? In orice caz nu noi. Cel putin cand au inceput bolsevicii sa taie si sa spanzure la noi in tara in anii de dupa razboi, era evident cine sprijina mediocritatea si de ce.

  24. @admin:

    🙂

    Stereoptipul ala este rezultatul unei propagande. Iar propaganda, deloc intamplatoare, desigur, tot la “elite” isi are sursa. Unii “musca”, altii nu, altii “musca” si apoi se prind etc..

    Crestinismul, prin valoarea lui suprema – iubirea de oameni si iubirea de Dumnezeu – reprezinta cel mai bun antidot impotriva urii nationale si a auto-suficientelor identitare. De-asta si este atat de detestat de elite: crestinul autentic nu poate fi usor manipulat sa isi urasca semenii si sa devina un simplu pion in marele joc al violentei, dezbinarii si distrugerii proiectat de “ei” de atatea secole.

    Pe de alta parte, cred ca un crestin autentic trebuie sa reactioneze in fata minciunii, a neadevarului si a agresiunii. Pt ca una e sa intorc celalalt obraz cand sunt palmuit, si alta e sa intorc spatele si sa ma prefac ca nu vad cand e palmuit aproapele. Iar reactia nu inseamna doar sa ne varsam amarul (veninul)pe bloguri, la adapost de represalii, prin atacuri la persoana. Ci presupune, de ex., un act de solidarizare cu colegul de servici care este nedreptatit de sef sau de colegi, chiar daca risti sa iti pierzi locul de munca si sa nu mai ai ce sa pui pe masa familiei. Sau refuzul de a aduce la indeplinire un act ilegal sau dubios pe care mi-l cere “sefu'”.

    Noi ii injuram pe politicieni de mama focului, dar uitam un lucru: oamenii astia reusesc in ceea ce fac pt ca GASESC INTOTDEAUNA SUBALTERNI DISPUSI sa le faca jocurile. Un act de coruptie presupune multe alte “acte mici” ca sa fie adus la indeplinire. Iar subalternii suntem NOI. De multe ori, cand acceptam o mica “magarie” la servici, din lasitate sau alte motive, nici nu banuim ca “magaria” respectiva este o simpla veriga intr-un lant mai vast care duce la o “mare magarie”. Lor nu le-ar merge daca ar exista o solidaritate si un refuz categoric al poporului – auto-declarat cu surle si trambite “crestin” – de a accepta minciuna. Noi, de ex, cand acuzam coruptia (enorma) din tara, ne gandim automat la Basescu si Ponta. Dar coruptia inseamna si functionarul de la ghiseu, si judecatorul de provincie, si profesorul de liceu sau educatoarea de gradinita, si parintele care da cadouri ca sa ia copilu’ nota mare (chiar daca asta este o nedreptate fata de alti copii) samd..

    Ori la acest capitol – reactia categorica in fata minciunii si a nedreptatii – mi se pare ca stam foarte rau si chiar avem ce invata de la altii (de la Locke, de exemplu 🙂 ). Filozofia detestatului “secol al luminilor”, de exemplu, este, totusi, o filozofie a libertatii – ea nu tr respinsa “in bloc” numai pt ca vine din occident. Ea a incercat sa dea un raspuns la intrebarea “cum convietuim?” si s-a dorit o replica, de multe ori bine intentionata si fructuoasa, la abuzurile puterii si ale unei biserici politizate. Lucrurile astea nu sunt de lepadat, si au pus bazele unui tip de mecansim social mai putin vulnerabil in fata derapajelor puterii.

    Iar am divagat, dar am vrut sa zic ca cea mai buna solutie este, cand e vorba de raporturi inter-nationale, sa ne vedem cu toate ale noastre, si rele si bune, si sa invatam unii de la altii. Dar – aici sunt de acord – nu e cazul sa dezvoltam complexe de inferioritate, pt ca daruri avem destule. Dar niscai remuscari pt o slaba mobilizare colectiva, alea nu cred ca ar strica. Gresesc?

  25. Subscriu la cele spuse de MirceaB si Doroteea. Germania face lucruri bune acolo unde este lasata sa faca, are o libertate limitata. Disciplina si cumpatarea germanilor ii ajuta sa se descurce in orice situatie, dar nu se poate spune ca sunt niste profitori prin excelenta. Un astfel de popor puternic si numeros fie este lasat sa-si canalizeze energiile in munca intr-o Europa unita, fie isi va cauta spatiul vital intr-o Europa dezbinata si ostila. Nu doar Germania profita de Europa, ci si restul Europei profita de pe urma unei Germanii cointeresate pentru un bine comun, chiar daca exista inegalitati. Europa unita inseamna pace pe continent.

    Si da, Doroteea, multe tin de noi, oricat de neinsemnati am fi. Prea mult timp ne-am complacut in indiferenta si resemnare. La acest capitol mai avem de invatat de la altii, chiar daca sunt occidentali.

  26. @Doroteea:

    Dar niscai remuscari pt o slaba mobilizare colectiva, alea nu cred ca ar strica. Gresesc?

    Da, in ceea ce priveste mobilizarea colectiva. Aici trebuie intrebat insa daca am avut-o si in ce conditii am pierdut-o.

    In ceea ce priveste filosofia apuseana a vietuirii in comun, e alta problema. Si nu vad in mod necesar o legatura intre o filosofie sau alta si intre structurile sociale care permit sau inhiba actiunea colectiva.

    In plus, unele raspunsuri ce au fost date la intrebarea “cum convietuim”, de genul “vietuim impreuna doar sub Leviathan“, nu cred ca sunt foarte utile omenirii. Definitia rationalitatii omului in acest sens este foarte problematica si a ridicat dificultati mari justificarii tocmai acelei actiuni colective de care spuneai. Cealalta varianta a filosofiei rationaliste, cea care e, sa spunem, mai “optimista” si mai “fraternala”, este, totodata, complet oarba fata de contextul cultural si social in care omul concret traieste, lucru care iarasi nu este de mare ajutor in generarea unui sentiment comunitar.

    Nu cred ca au lipsit – sau lipsesc – ratiunile teoretice de a rezista nedreptatii, ci, mai degraba, cadrul social a evoluat in asa fel incat, treptat, reactiile “sanatoase” au disparut sau au devenit tot mai rare. Organismul social s-a imbolnavit.

    In Apus, spre deosebire de Rasarit, s-a ajuns la un fel de echilibru fragil, modus videndi, care presupune existenta unei puternice culturi a fatadei. Nedreptatile, impilarile, ticalosiile se intampla si acolo, insa mult mai ferit, mai in genul “scheletului din dulap”, mult mai vine invelite in tot felul de justificari. Echilibrul rational din Apus este unul ce apartine unui om care nu-L mai cunoaste personal pe Dumnezeu, este raspunsul unei lumi secularizate. Acum si noi am pierdut pe Dumnezeu, pentru ca am trait intr-o conceptie de viata al carei pilon central era “randuiala”, iar lumea era “lumen” pentru ca nu exista la noi ideea terorizanta a lui homo homini lupus (in ciuda turcilor, tatarilor si altor invadatori), dupa ce am pierdut aceasta, acum ne-am salbaticit. Dar noi avem unde si la Cine sa ne intoarcem, daca vrem. Pana atunci, bineinteles ca, in fata gregarismului si grobianismului de la noi, ni se pare ca apusul e o lumina. Dar e doar o lumina luciferica…

    Pe de alta parte, cred ca un crestin autentic trebuie sa reactioneze in fata minciunii, a neadevarului si a agresiunii. Pt ca una e sa intorc celalalt obraz cand sunt palmuit, si alta e sa intorc spatele si sa ma prefac ca nu vad cand e palmuit aproapele. Iar reactia nu inseamna doar sa ne varsam amarul (veninul)pe bloguri, la adapost de represalii, prin atacuri la persoana. Ci presupune, de ex., un act de solidarizare cu colegul de servici care este nedreptatit de sef sau de colegi, chiar daca risti sa iti pierzi locul de munca si sa nu mai ai ce sa pui pe masa familiei. Sau refuzul de a aduce la indeplinire un act ilegal sau dubios pe care mi-l cere “sefu’”.

    De acord.

  27. Am lucrat doi ani pentru o companie germana in SUA. Deziluzie totala, ba chiar de atunci au inceput sa-mi placa evreii (cei de jos care au suferit nu cei de sus care au planificat revolutii, crime, suferinte, etc.)

  28. Pingback: Frau Merkel STRANGE LATUL. Vrea atributii sporite de CONTROL pentru COMISIA EUROPEANA - Recomandari
  29. Pingback: GERMANIA AGRESIVA. “Der Spiegel” sterge pe jos cu Grecia, “CERSETORUL EUROPEI”, europarlamentar crestin-democrat cere AMPRENTAREA ROMANILOR - Recomandari
  30. Pingback: RADU GOLBAN despre AMPRENTAREA SI UMILIREA romanilor, Elmar Brok si Germania in Europa, PSEUDO-ELITA ROMANEASCA dusmanoasa fata de propriul popor (VIDEO) - Recomandari
  31. Pingback: Mircea Platon despre ONG-URILE DRONA EURO-ATLANTICE SI NATIUNILE DE UNICA FOLOSINTA. Cum a fost inlocuita ingineria sociala a COMUNISMULUI cu cea a NEOLIBERALISMULUI | Cuvântul Ortodox
  32. Pingback: CE-A MAI RAMAS DE APARAT? O carte eveniment de Mircea Platon | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare