EFECTELE SINISTRE ALE LEGALIZARII EUTANASIEI IN BELGIA/ Ce se intampla cu femeile carora le este refuzat avortul?/ CUM L-A PIERDUT OCCIDENTUL PE DUMNEZEU

•  Cultura Vietii: 

Cum legalizarea eutanasiei a schimbat pentru totdeauna Belgia

de Tom Mortier și Steven Bieseman

În 2002, Belgia a devenit a doua țară din lume, după vecina sa, Olanda, care a legalizat eutanasierea. În următorul deceniu, țara noastră a devenit un adevărat laborator al schimbărilor sociale radicale. Cu atâtea alte țări preocupate astăzi de legalizarea eutanasierii, acum este un moment propice să stăm o clipă și să analizăm cu atenție rezultatele.

Belgia era guvernată atunci de o coaliție a liberalilor și social-democraților. Fuseseră excluși creștin-democrații ceva mai conservatori. Cu albastru drept culoare a liberalilor și roșu a social-democraților, presa a supranumit guvernarea: Coaliția Mov. Creștin-democrații deși au adoptat o poziție difuză privind eutanasierea, se aflau totuși în opoziție. Coaliția Mov era liberă să adopte o lege a eutanasierii în baza argumentului că o persoană ar trebuie să aibă întotdeauna posibilitatea de a „alege liber” dacă să moară sau nu. Astfel că, absolutizând ideea auto-determinării persoanelor, cele două aripi, dreapta și stânga, au găsit numitor comun.

Legea stipulează că doctorii pot ajuta pacienții să moară dacă aceștia își exprimă liber acest lucru pentru că manifestă dureri netratabile și insuportabile. Procedura menționează că pacientul trebuie să consulte un al doilea doctor independent, iar în cazul bolilor non-terminale trebuie obținută și aprobarea unui medic psihiatru independent. În practică, totuși, această independență este irelevantă. Belgia este o țară mică, în care se găsesc cu ușurință doctori îngăduitori.

O serie de cazuri recente nu lasă nicio îndoială asupra faptului că legea eutanasierii a schimbat drastic și din temelii societatea belgiană. Anul trecut, unei perechi de frați gemeni surzi de 45 de ani care nu au putut accepta ideea de a rămâne orbi i s-a admis posibilitatea eutanasierii. Doctorii au aprobat cererea lor deoarece ei oricum „nu mai aveau pentru ce trăi”. Potrivit doctorilor care au făcut injecția letală, nu a fost „mare lucru”.

În alt caz, o femeie în vârstă de 44 de ani care suferea de anorexie nervoasă cronică a fost eutanasiată. Ulterior, o altă femeie, de 64 de ani, care suferea de depresie cronică a fost eutanasiată fără a fi informate rudele. Doctorii și-au apărat deciziile explicând faptul că aceste cazuri extreme și excepționale au fost legitime pentru că toate condițiile legale au fost respectate.

Eutanasia se transformă din opțiune medicală în ideologie. Doctorii belgieni care practică eutanasierea au chiar convingerea că sunt plini de omenie deoarece îi eliberează pe oameni de suferință. Umaniștii fundamentaliști merg mai departe și descriu eutanasierea drept apogeul auto-determinării. Opinia familiei pacientului nu are oricum nicio greutate. Un doctor este îndreptățit să eutanasieze mama unei familii fără a oferi vreo explicație copiilor ei. Eutanasierea este promovată ca o modalitate „frumoasă” și pozitivă de a muri. Astfel că doctorii fac transplant de organe de la pacienții care mor în operații, pentru că se spune că le umple de sens viața. În curând, legea s-ar putea să permită ca şi copiii și pacienții care suferă de nebunie să fie eutanasiați.

Din 2002 cei care s-au opus legii, ca și noi, au fost marginalizați și tratați ca niște conservatori rigizi și lipsiți de inimă care nu se integrează în societatea postmodernă, pluralistă și progresistă a Belgiei [1]. Creștin democrații s-au dezis de valorile lor tradiționale și susțin legea. Examinarea problemei a devenit taboo pentru că aceasta ar însemna ca dreptul absolut al individului să fie violat.

Există însă critici importante la adresa legii, venite și din altă direcție decât cea a Bisericii Catolice. Filozoful belgian Herman De Dijn este un oponent declarat. El descrie Belgia drept o „societate sentimentalistă” în care valorile tradiționale au fost drastic minimizate și înlocuite de preferințe subiective [2]. O societate sentimentalistă nu mai poate subscrie valorilor etice, altele decât cele care privesc căutatea fericirii individului, adică autonomie și lipsa suferinței. Responsabilitățile specifice unei comunități și instituțiile morale sunt anulate în acest proces de căutare a bunăstării individuale; interdependența și conectivitatea sunt ignorate.

De Dijn simte că acesta este esența problemei. O persoană nu este numai un mănunchi de sentimente, opinii și preferințe individuale, ci este parte a unei specii, membru al omenirii, o verigă vitală în ecologia morală în care fiecare persoană are o valoare simbolică unică. Respectul pentru demnitatea umană include nu numai respectul pentru opiniile personale, ci și pentru conectivitatea cu cei dragi și cu societatea.

Susținătorii regimului eutanasierii resping această critică seculară, precum și influența dăunătoare a Bisericii Catolice [3]. Ideologia lor de autodeterminare absolută a devenit atât de puternică încât se transformă într-o teologie, într-un fanatism cvasi-religios. Au inventat simboluri și ritualuri încurajatoare pentru a-și exprima convingerile. Un card de auto-determinare conține ultimele dorințe ale pacientului, astfel încât serviciile sociale să știe ce au de făcut în cazul unei boli terminale. Există centre unde oamenii pot adresa întrebări despre practica eutanasierii. Se manifestă azi un fenomen de îndoctrinare pe tema autodeterminării a doctorilor și voluntarilor care poartă certificatele de eutanasiere ca niște insigne de onoare.

Cu toate acestea, noi avem nădejde. Cu siguranță există metode de a convinge publicul belgian că ceva este teribil de greșit atunci când politicienii dezbat dacă este legal sau nu ca părinții să reducă la tăcere proprii copii. Nu este omenesc și nu este științific. Nu există o scală științifică pentru a determina o suferință insuportabilă. Luând în calcul avansul cercetărilor în alinarea durerilor, eutanasierea nu este nici măcar necesară.

Ideea-cheie a mișcării verzi este că toate formele de viață sunt interconectate – chiar și noi oamenii. Mai ales noi oamenii. Treaba politicienilor este de a proteja această conectivitate. Altfel, de ce ar trebui să le pese părinților de copilul lor dependent? De ce ar trebui să le pese copiilor de părinții lor dependenți? Odată ce pierdem această conștiință că suntem legați unii de alții prin frățietate, vom sfârși prin a ucide pe toți aceia considerați poverile societății. Și într-o oarecare măsură, fiecare în parte este o povară.

Eutanasierea nu reprezintă o amenințare la adresa dogmelor religioase. Bisericile vor sta deschide indiferent de ce se întâmplă în spitale și în centre de îngrijire. Ceea ce este amenințat acum este umanismul. În loc să stăm puternici, uniți ca frații, această dogmă a autodeterminării ne separă, ne izolează pe fiecare în parte și apoi ne propune să ne omoare – dacă dorim. În Belgia zilelor noastre cu toții suntem în primejdie.

Tom Mortier și Steven Bieseman predau la Universitaea Leuven din Belgia. Ei doresc să mulțumească Profesorului emerit Herman De Dijn pentru valoroasele discuții și Sylviei Statz pentru îndrumările privind traducerea textului.

[1]. Burms A. and De Dijn H., De sacraliteit van leven en dood, Pelckmans Uitgeverij nv, Kalmthout, (2011), S. 71-89.
[2]. De Dijn H., Taboes, monsters en loterijen, Uitgeverij Pelckmans, Kapellen (2003), S. 23-25.
[3]. Burms A. and De Dijn H., De sacraliteit van leven en dood, Pelckmans Uitgeverij nv, Kalmthout, (2011), S. 91-99.

Sursa: MercatorNet. Adus în românește de Vremuri vehi și noi

Ce se întâmplă cu femeile cărora le este refuzat avortul? 95% dintre ele sunt fericite

Pe data de 14 iulie 2013, New York Times a publicat un articol cu titlul de rău augur: „Ce se întâmplă cu femeile cărora le-a fost refuzat avortul?”. Scris de Joshua Lang, student la Universitatea Berkeley din San Francisco, California, articolul încearcă să răspundă la întrebare folosind rezultatele unui studiu longitudinal derulat la această universitate, efectuat pe circa 200 de femei ce au dorit să avorteze, dar care au fost refuzate, în mare parte datorită stadiului prea avansat în care se afla sarcina pentru ca procedura să aibă loc în mod legal.

Studiul a fost efectuat de un grup de cercetători pro-avort care au căutat să întocmească un catalog al efectelor negative ale naşterii unui copil nedorit. În schimb, ei au descoperit că marea majoritate a femeilor care şi-au dorit să avorteze, dar nu au reuşit să o facă, erau fericite de felul în care au decurs ulterior lucrurile în viaţa lor. Răspunsul la întrebarea din titlu se regăseşte chiar în cuvintele unuia dintre autorii studiului, Diana Greene Foster: „În jur de 5 procente dintre femei, după ce au avut copilul, încă îşi doresc să nu îl fi avut. Iar restul se adaptează situaţiei.”

Iată şi răspunsul unei femei, pe nume S., căreia i-a fost refuzat avortul, fiind în a 23-a săptămână de sarcină. Ea a fost intervievată pentru articolul lui Lang, însă nu a făcut parte din studiul original: „Copilul meu e mai mult decât cel mai bun prieten al meu, mai mult decât dragostea vieţii mele…pur şi simplu, întregul meu univers.”

Se pare că nu acestea erau răspunsurile la care spera dl. Lang. Drept urmare, în loc să scrie un articol corect despre rezultatele studiului, sau în loc să o creadă pe cuvânt pe S., el şi-a înţesat naraţiunea cu o serie de citate de la „experţii” pro-avort şi a subliniat „consecinţele negative” ale maternităţii, şi anume sacrificiile.

„Refuzul avortului a avut efecte negative măsurabile pentru S.”, a scris Lang. „A trebuit să renunțe la locul de muncă și la apartamentul ei, iar resursele ei financiare precare au devenit şi mai precare.”

„Luând în calcul câteva dintre efectele negative ale refuzului avorturilor”, adauga Lang, „studiul lui Foster ridică o întrebare incomodă: Este avortul un bine social?”

Pentru a aprecia în mod corect rezultatul, Lang susţine că nu ar trebui întrebată femeia despre ceea ce gândeşte, ci, mai degrabă, comparat statutul ei socio-economic cu cel al femeilor care au avortat. El o citează pe Foster, autoarea studiului, care a spus: „Ar trebui să ne uităm la cele care au avortat şi să cercetăm dacă o femeie cu statut inițial similar este acum la şcoală, într-o relaţie stabilă, cu o carieră stabilă sau dacă mai târziu a avut un copil pentru care era pregătită.”

Cu părere de rău, Lang trebuie să admită faptul că aproape toate femeile care au născut după ce le-a fost refuzat avortul recunosc că de fapt sunt mulţumite de felul în care au decurs ulterior lucrurile, doar o mică parte a lor fiind de altă părere.

Dar, deplângând faptul că cineva ar putea stabili anumite limite ale avortului, el citează un bioetician care le acuză pe acele femei că se mint pe ele însele și societatea.

„Unii ar putea folosi aceste date ca justificare pentru limitarea în continuare a avortului – femeile rareori regretă conceperea unui copil, chiar şi al unuia pe care iniţial nu-l voiau”, scrie Lang. „Dar, după cum subliniază Katie Watson, un bioetician al Facultăţii de Medicină Feinberg din cadrul Universităţii Northwestern, ne spunem anumite poveşti pentru un anumit motiv. „Din punct de vedere psihologic, este în interesul nostru să ne spunem o poveste optimistă şi să mergem mai departe”, spune ea. „În cazul femeilor care au copii funcţionează minunat dacă sunt fericite pentru că îi au, iar cele care nu îi au se vor bucura pentru oportunităţile oferite de lipsa lor.”

Lang pune la loc de cinste cazul unei femei de 38 de ani, J., care, hotărâtă să avorteze copilul ei care fusese conceput în mod neașteptat, suferă un avort nereuşit după care este nevoită să apeleze la alte trei clinici din trei state de pe Coasta de Vest până a găsit pe cineva care să termine avortul. În acel moment era gravidă de mai mult de 23 de săptămâni.

Lang scrie că după avort „J. a primit locul de muncă pentru care aplicase în ultimele şase luni, într-o fabrică, ca operator de utilaje grele, pentru un salariu de 15 dolari pe oră. Dacă ar fi născut copilul, a spus ea, nu ar fi fost în stare să obțină acel loc de muncă.”

Așadar, după părerea lui Lang, lucrul cu utilaje grele într-o fabrică, pentru 15 dolari pe oră, este în mod clar ceva mai bun decât să ai un copil care ar putea deveni, conform spuselor lui S. „mai mult decât cel mai bun prieten al meu, mai mult decât dragostea vieţii mele…pur şi simplu, întregul meu univers.”

Adus în românește de Vremuri vechi și noi după LifeSiteNews

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

19 septembrie 2013

CUM L-A PIERDUT OCCIDENTUL PE DUMNEZEU

Exista o corelatie intre declinul familiei si ascensiunea necredintei in Dumnezeu? Mary Elberstadt, autorul cartii recent publicate How the West Really Lost God (“Cum l-a pierdut Occidentul pe Dumnezeu”) dovedeste ca exista. Cu luni in urma ea a dat un interviu privind subiectul cartii ei. Reproducem astazi interviul in traducere romaneasca. Interviul a fost abreviat si tradus pentru dtra de Leonard Farauanu, AFR Cluj. Ii multumim. Versiunea completa in engleza a interviului poate fi citita aici: http://thegospelcoalition.org/blogs/justintaylor/2013/07/10/how-the-west-really-lost-god-an-interview-with-mary-eberstadt/

Cum l-a pierdut Occidentul pe Dumnezeu: un interviu cu Mary Eberstadt

În ultima ei carte, Cum l-a pierdut Occidentul pe Dumnezeu: o nouă teorie a secularizării, Mary Eberstadt încearcă să răspundă la întrebarea „Cum şi de ce a ajuns Creştinătatea cu adevărat la declin în părţi importante ale Occidentului?” Răspunsul ei contrează înţelepciunea convenţională, însă Jonathan V. Last argumentează că „nu poţi înţelege adevăratele probleme filosofice ale Occidentului fără să citeşti această carte”. D-na Eberstadt a fost drăguţă să ne răspundă la câteva întrebări cu privire la argumentul ei şi la implicaţiile acestuia. 

Intrebare: Ce v-a făcut să scrieţi Cum l-a pierdut Occidentul pe Dumnezeu: o nouă teorie a secularizării? A început mai degrabă ca o ipoteză care trebuia testată sau ca o teză care trebuia dovedită?

Raspuns: Asemenea multor americani care au vizitat Europa, şi eu am fost în mod repetat şocată de cât de secularizate sunt unele dintre societăţile continentului şi cât de goale le sunt bisericile. Astfel, primul motiv pentru care am început să investighez teoriile secularizării a fost pura curiozitate: ce face ca vetre iniţial creştine să-L piardă pe Dumnezeu? Chestiunea interesantă despre literatura existentă este că niciunul dintre răspunsurile oferite nu explică cu adevărat declinul Creştinismului în anumite zone ale Occidentului. Aşa cum demonstrează capitolele din cartea mea, prosperitatea de una singură nu alungă credinţa în Dumnezeu, şi nici educaţia, raţionalismul sau ştiinţa per se nu fac acest lucru. Nici cele doua războaie mondiale – o altă explicaţie general acceptată – nu explică acest fapt. Astfel, puţin câte puţin am început să rearanjez piesele acestui mare puzzle intelectual şi ceea ce a ieşit a fost un nou mod de a-l privi: unul în care soarta Creştinismului se dovedeşte a fi mult mai strâns legată de soarta familiei decât s-a crezut înainte.

Intrebare: Înţelepciunea convenţională, cel puţin printre conservatori, pare să spună că declinul religios în Occident a dus la o deteriorare a familiei. Este acest lucru adevărat, fals sau incomplet?

Raspuns: Este incomplet, însă în mod fatal incomplet. Există o pictură figurativă care s-a transmis de la gânditorii iluminişti mai departe, până la noi. Şi anume, una în care o persoană singură şade într-un scaun, chibzuind intens dacă să creadă în Dumnezeu sau nu; imaginaţi-vă statuia Gânditorului a lui Rodin, dacă vreţi să aveţi o reprezentare. Aceasta este imaginea mentală pe care mulţi oameni o au atunci când se gândesc la secularizare: ca şi cum ar fi ceva care ar surveni într-o societate afectând pe rând câte o persoană „atomizată”, fiecare persoană una după alta evaluând religia şi decizându-se împotriva ei.

O parte din argumentul cărţii este că această imagine nu descrie realitatea. Oamenii sunt fiinţe sociale. Ei învaţă religia în felul în care învaţă limba: în comunităţi, începând cu comunitatea familiei. Şi atunci când structura familiei devine perturbată, atenuată şi fracturată, aşa cum se întâmplă în cazul multor oameni occidentali în zilele noastre, multe familii nu mai pot funcţiona ca o curea de transmisie pentru credinţa religioasă. În plus, mulţi oameni devin izolaţi de cursul natural al naşterii, morţii şi al altor evenimente memorabile de familie care sunt o parte din cauzele primare pentru care oamenii se îndreaptă spre religie.

Pentru a oferi doar un exemplu familiar pentru această idee abstractă, gândiţi-vă la ce se întâmplă deseori când părinţii divorţează şi copiii sunt plasaţi în acorduri de custodie în virtutea cărora ei îşi văd mama şi tatăl în weekend-uri alternative. E suficient şi numai acest regim pentru a sabota practica creştină obişnuită a mersului la biserică, pentru că daca mama şi tatăl locuiesc în locuri diferite, este mai puţin probabil ca aceşti copii să fie duşi în mod constant la aceeaşi biserică, sau cel puţin este mult mai greu să se întâmple astfel. Există mult mai multe exemplificări în carte ale acestui principiu mai general:  perturbarea familiei duce la perturbarea religiei.

Intrebare: Dacă prăbuşirea familiei a subminat creştinismul şi a accelerat declinul religiei în Occident, care sunt câţiva dintre factorii care au făcut ca familia însăşi să devină atât de instabilă?

Raspuns: Revoluţia industrială – sunt de acord istoricii – a tulburat viaţa de familie mai mult ca oricând înainte. A dezrădăcinat oamenii din zonele rurale şi i-a trimis pe mulţi în oraşe ca să caute de lucru. Aceasta atât că i-a rupt pe oameni de familiile lor extinse cât a şi creat presiuni noi asupra organizării familiei, pentru că – din raţiuni detaliate în carte – urbanizarea face fără îndoială organizarea familiei mai dificilă. Aşadar industrializarea şi urbanizarea sunt o parte a răspunsului la întrebarea de ce familiile occidentale au început să se destrame. Acelor forţe trebuie să li se adauge revoluţia sexuală din anii 1960 şi de mai târziu, care a scindat unitatea familiei mai mult ca oricând înainte, din nou pentru raţiuni examinate în carte. Fără nicio coincidenţă, practica religioasă în multe vetre occidentale declină în mod dramatic exact în paralel cu ratele crescânde ale divorţului şi ale coabitării şi cu declinul fertilităţii şi alţi intermediari ai revoluţiei sexuale. Din nou, declinul religios şi declinul familiei merg mână în mână şi operează ca şi o elice dublă, aşa cum se specifică şi în carte.

Intrebare: Legătura interdependentă dintre familie şi credinţă este o idee familiară celor care au citit Biblia. Cum a fost acest lucru confirmat în studiul dvs. asupra istoriei şi culturii?

Raspuns: Unul dintre lucrurile pe care istoria îl clarifică este acest principiu: declinul religios nu are loc într-un vacuum, şi nici declinul familiei. Dimpotrivă, acestea sunt legate unul de altul  – şi la fel sunt şi prosperarea religiei şi prosperarea familiei. Haideţi să considerăm doar două exemple: Scandinavia este acum cea mai seculară societate occidentală de pe pământ, cel puţin aşa spun sondajele şi alte date privind frecventarea bisericii, credinţa religioasă, etc. Şi Scandinavia este acea parte a Occidentului care a iniţiat acele feluri de transformări ale familiei care sunt acum proeminente prin lumea Occidentală: naşteri în rândul persoanelor necăsătorite, înmulţirea cazurilor de coabitare, etc. Mai mult, Scandinavia este acum cea mai atomizată societate, vorbind în mod general, din lumea modernă: aproape jumătate dintre scandinavi trăiesc în gospodării de o singură persoană, după rapoartele recente.

Din nou, faptul de a nu avea familii sau de a avea familii slab structurate şi mai mici apare ca fiind strâns legat de faptul de a nu merge la biserică sau de a nu crede în Dumnezeu. Pentru un exemplu contrar, consideraţi un loc şi timp diferit: majoritatea ţărilor din Occident după cel de-al doilea război mondial. În timpul acelor ani, până la începutul anilor 1960, a existat o explozie religioasă, inclusiv în societăţile care acum sunt semnificativ seculare. Participarea [la serviciile religioase] era în creştere, la fel erau şi mărturisirile de credinţă religioasă, datele sunt în carte. Şi cu ce a coincis această explozie religioasă? Cu un fenomen mult mai familiar: explozia de copii, care a fost la rândul ei pan-occidentală, însoţită de asemenea de o explozie a căsătoriilor. Încă o dată, exemplul demonstrează acest lucru: există ceva în faptul de a trăi în familii care-i conduce pe oameni la biserică.

Intrebare: Sugeraţi aşadar că criza economică şi demografică din Occident ar putea avea ca rezultat neintenţionat reînvigorarea familiei, ca cea mai viabilă alternativă la statul asistential (welfare state) care a eşuat. Puteţi explica?

Raspuns: Se poate justifica faptul că statul asistential a concurat cu familia de la bun început. Vă amintiţi de site-ul infam „Julia” pentru campania de realegere a lui Obama, care arăta statul asistential intervenind pentru a face în fiecare stadiu al vieţii ceea ce obişnuiau să facă familiile competente: babysitting, educaţie, influenţarea deciziilor romantice, grija de persoanele vârstnice. Bineînţeles, este o stradă cu două sensuri. Pe măsură ce familiile au devenit mai problematice, statul a intervenit ca un înlocuitor al familiei; şi pe măsură ce statul a făcut acest lucru, familiile au descoperit că se pot baza pe stat în loc să se bazeze una pe alta. Niveluri moderne ale divorţului fără precedent, familii destrămate, naşteri în afara căsătoriei şi alte tendinţe care au transformat statul modern într-un înlocuitor ineficient dar atotcuprinzător al bărbatului casei.

În concluzie, etatismul a fost un motor al distrugerii familiei şi vice versa. Deci, marea întrebare devine: ce se întâmplă daca statul modern al bunăstării se dovedeşte a fi, de fapt, imposibil de susţinut din punct de vedere demografic şi financiar, aşa cum se pare că indică câteva economii occidentale cu probleme?  Dacă statele occidentale ale bunăstării sfârşesc prin implozie, aşa cum cred unii economişti că s-ar putea să se întâmple, este greu de imaginat o altă instituţie în afară de familie care ar putea să ia locul vidului creat în acest fel. În cele din urmă, faptul că statul nu prezintă siguranţă i-ar putea face pe oameni să se întoarcă spre legăturile lor mai organice de familie, de aici rezultând poate o reînvigorare a familiei.

Intrebare: Ce sugestii aveţi pentru întărirea familiei americane?

Raspuns: Pentru a oferi doar o implicaţie practică a argumentului cărţii, pastorii şi alţi responsabili ai bisericilor trebuie să înţeleagă că „familia” nu este doar o abstracţiune de lăudat din când în când, ci mai degrabă însăşi coloana vertebrală a instituţiilor lor. Spre exemplu, bisericile nu-şi pot permite să fie indiferente cu privire la problema procreaţiei, deoarece fără familii religioase vor fi mai puţini oameni în bănci peste zece, douăzeci sau cinzeci de ani, aşa cum s-a întâmplat deja în câteva denominaţii care au demonstrat, din greşeală, elicea dublă a familiei şi a credinţei prin propria lor diminuare neintenţionată.

Şi ceea ce este mai important, oamenii preocupaţi de familie ar putea să aibă în vedere exact acel lucru care îi ajută pe tineri, şi anume, în primul rând faptul de a avea familii. Acest lucru se reduce la eforturi fundamentale implicând o familie şi o biserică deodată, cum ar fi oferirea de ajutor prin drumuri împreună cu maşina, prin livrarea de mâncare gătită atunci când a apărut un nou copil în casă, sau prin faptul de a crea grupuri de rugăciune prin rotaţie, care au şi rolul şi de momente de socializare pentru mame, şi alte eforturi de acest fel.

Acestea pot părea idei primitive, însă ele reprezintă în acelaşi timp chiar acel fel de iniţiative care pot uneori determina faptul de a avea o familie sau de a renunţa la ea. De fapt, familiile necesită un efort considerabil. Ele ne amintesc însă de ceea ce Wiston Churchill a spun cândva despre democraţie: este cel mai rău sistem, cu excepţia celorlalte. În cele din urmă, ceea ce ne arată istoria este faptul că declinul familiei şi tăria familiei urmează modele ciclice. Acesta este punctul de vedere exprimat de Carle Zimmerman, un sociolog de la Harvard discutat în cartea mea şi a cărui operă bogată demonstrează această perspectivă. Perioadele de atomizare şi destrămare sunt urmate de reînvigorare, pentru că de-a lungul timpului oamenii îşi dau seama că omenirea nu a făcut rost de un înlocuitor care să poată face toate lucrurile pe care le poate face instituţia familiei. Faptul încurajator cu privire la acest model este că el arată că declinul familiei nu este inevitabil – aşa cum nu este nici declinul religios.

Ca şi concluzie, previziunile seculare despre moartea iminentă a lui Dumnezeu sau a căminului familial au înţeles povestea greşit. În fond, acesta este un gând optimist, pentru că înţelegând ceea ce consemnările istoriei ne arată cu adevărat, avem motive de speranţă.

AFR va Recomanda o recenzie a cartii lui Eberstadt aici: http://www.thepublicdiscourse.com/2013/08/10741/ 

Buletinul informativ al Aliantei Familiilor din Romania/ Nr. 252, 17 sep 2013

A inceput scoala. Noul an scolar aduce, desigur, modificari. Spunem desigur pentru ca din 89 incoace, sistemul de invatamant tot trece prin schimbari si iar schimbari (link).

Obama si propaganda homosexuala. Pentru cine isi spunea ca lucrurile nu pot fi chiar atat de rau in ceea ce priveste sustinerea fatisa pe care Obama o acorda perversiunilor sexuale, iata unde s-a ajuns: doua fetite gemene fac prezentarile oficiale la Casa Alba a SUA, la o eveniment propagandistic al homosexualilor (link).

Raport privind traficul de persoane. Departamentul de Stat al SUA a publicat raportul pe 2013 privind traficul de persoane in lume (link).

Dupa drepturile homosexualilor, drepturile poligamilor. Dupa legalizarea relatiilor homosexuale, nu mai exista nici un argument rational pentru interzicerea relatiilor poligame. Activistii poligami isi pregatesc deja campaniile (link).

Libertatea religioasa sub asediu. Noua Ordine Mondiala (UE) isi schimba abordarea fata de democratie de la un an la altul. Pana recent, drepturile religioase erau trambitate de puternicii zilei ca drepturi fundamentale. Astazi insa ele sunt calcate in picioare, pentru a face loc unor „drepturi noi”. Un articol despre amenintarile la adresa libertatii religioase (link).

Europa ii discrimineaza pe crestini? Pe aceeasi tema, un articol de opinie despre discriminarea crestinilor in Europa (link).

Crestinii se bucura de relatii intime mai bune. Rezultatele unui studiu (link).

Ministrii de externe UE adopta politici generale in favoarea homosexualilor. Desi este o legislatie neobligatorie pentru statele membre, experienta ne arata ca recomandarile tind sa devina in viitor obligatii (link).

Nudistii sunt discriminati. Deocamdata, insa activistii lor deja fac campanii si initiaza procese pentru a avea dreptul sa umble dezbracati in public (link).

Doamnelor, copiii va ingrasa. Intalnim ocazional in presa tot felul de titluri si opinii stupide indreptate impotriva ideii de casatorie (naturala) si copii. Mai nou, unul dintre motivele de a nu face copii este… pericolul de a te ingrasa (link).

UNICEF si stricarea copiilor. Candva, Unicef se ocupa cu ajutorarea copiilor din tarile sarace. Se pare ca nu mai exista tari sarace sau copii in acele tari, asa ca mai nou Unicef se ocupa cu stricarea sufletelor copiilor din intreaga lume. Mai noi, Unicef declara ca toti copiii au dreptul la „servicii sexuale” chiar fara informarea parintilor (link).

Medicii ar trebui sa se opuna sinuciderii asistate. Articol de opinie: Opt motive pentru care medicii ar trebui sa se opuna eutanasiei si sinuciderii asistate (link).

Casatoriile homosexuale si religiozitatea. Va prezentam un studiu recent care coreleaza „casatoriile” homosexuale si religiozitate, pe zone din SUA si UE (link).

Ostilitatea la adresa religiei. Indubitabil, in ultimele decade se poate observa o crestere a agresivitatii la adresa religiei si a celor credinciosi. Americanii de la Family Research Council au dat publicitatii un studiu pe aceasta tema (link).

Moartea clinica si donarea de organe. Romania a avut si ea parte de campanii sentimentale prin care romanii erau invitati sa isi doneze organele automat, in cazul in care ar ajunge in moarte clinica. Iata un caz in care un om „mort” s-a trezit chiar inainte sa i se ia organele (link).

Homosexualii si adoptiile. Este deja bine-stiut ca, dupa dreptul la casatorie, homosexualii cer dreptul la adoptie. Unele tari, ignorand interesul suprem al copiilor, au dat copii pe mana unor asemenea „familii”. Va prezentam un articol scris de un homosexual care este IMPOTRIVA acestor adoptii (link).

Invingerea pornografiei. Consumul de pornografie creeaza o dependenta similara consumului de droguri si afecteaza relatiile interumane. Iata marturia unei persoane care a reusit sa invinga aceasta dependenta (link).

Transsexual la 6 ani. Cu voia si aprobarea unor parinti degenerati (link).

Avortul in Candva Marea Britanie. Statistici oficiale (link).

Scurta istorie a Sexului. Cum am ajuns la nebunia de azi (link).

Analiza. Cum l-a pierdut Occidentul pe Dumnezeu (link).

Casatoria homosexuala desparte Franta. In primavara, socialistii francezi au legalizat parodiile numite „casatorii homosexuale”. Francezii au iesit masiv in strada, insa, in mod democratic, autoritatile i-au ignorat. Apoi au inceput sa apara cazuri de primari alesi care refuza sa oficieze asemenea nebunii. Lucrurile nu s-au oprit acolo. Franta pare tot mai rupta in doua pe aceasta tema (link).

Hitler ar fi mandru: Eutanasia in Belgia. Ce trist este cand doi oameni care se cunosc de 70 de ani, care au fost casatoriti timp de 64 de ani, decid la batranete sa se sinucida asistat, din motive sentimentaliste induse de propaganda vremii (link).

Articol. Costul social al abandonarii familiei naturale (link).

***

Divort – Impact asupra copiilor. Va facem cunoscut ultimul studiu stiintific privind impactul divortului asupra copiilor (link).

Ce gandesc copiii despre divort. Glasurile copiilor sunt rar auzite ori luate in considerare cand parintii divorteaza. Publicatia britanica Mail Online a publicat recent cateva interviuri zdrobitoare cu astfel de copii (link).

Cunoasteti Biblia? Anual, Societatea Biblica Americana face un vast sondaj de opinie privind cat de bine cunosc americanii Biblia. Sondajul anului 2013 poate fi citit aici si are 82 de pagini (link).

Trafic de organe umane. Un incident bizar s-a petrecut in China luna trecuta. O femeie a scos ochii unui copil sa ia retina sa o vanda. Oamenii sunt disperati sa faca un ban (link).

Drepturile “transsexualilor”. Revista Rolling Stone publica un articol despre emanciparea transsexualilor in armata americana. Sexualizarea armatei americane, demarata sub administratia Obama, continua intr-un ritm alert (link).

Prozelitism musulman in Australia. Brisbane Times scrie ca musulmanii momesc aborigenii australieni cu bani ca sa se converteasca la islam (link).

Homosexualii castiga in California. Anul acesta, California a adoptat o lege care interzice prestarea de servicii de consiliere pentru persoanele care vor sa scape de homosexualitate. Cativa tineri crestini au initiat o actiune judecatoreasca pentru a declara legea neconstitutionala. Luna trecuta, tribunalul de recurs a declarat lega constitutionala (link).

Marturie crestina – Africa de Sud. In Africa de Sud locuieste un jucator de rugby de rang mondial, care sufera de o boala care l-a facut incapabil sa mai practice sportul. El e crestin. Recent, BBC a scris despre credinta lui care il ajuta sa confrunte boala (link).

Abstinenta. Presedintele Obama a afirmat recent ca inca din gradinita copiii trebuie educati in privinta sexualitatii (link).

Sondaj de opinie – Avort. Anual, organizatia Planned Parenthood din SUA, o organizatie pro-avort, face un sondaj de opinie privind avortul in societatea americana. Rezultatele anului acestuia au fost facute publice. Ele ingrijoreaza miscarea pro-avort: tot mai multi americani se declara pro-vita (link).

Rusine. Ginsburg, judecatoare la Curtea Suprema a SUA, a oficiat recent o „casatorie” homosexuala pentru doi barbati (link).

Copiii invata inca din pantecele mamei. O stire recenta cu totul remarcabila. Oamenii de stiinta afirma ca inca inainte de nastere copiii invata sa recunoasca cuvinte. Nu degeaba se vorbeste despre “limba materna”, nu limba paterna. Copilul invata de la mama sa vorbeasca inca inainte de nastere (link).

Dupa 19 ani la frigider. Recent, o femeie din Carolina de Nord, SUA, a dat nastere unui copil dupa ce embrionul a fost tinut inghetat 19 ani (link).

Hawaii – Un episcop curajos. Fortele anti-valori si-au dat mana ca sa legalizeze casatoriile homosexuale in Hawaii. Episcopul catolic local a emis o scrisoare deschisa in care pledeaza cu multa pasiune impotriva acestor aberatii (link).

Coabitare sau casatorie. Pana si publicatia americana The Atlantic, cunoscuta pentru pozitiile ei anti-familie, accepta ca coabitarea prezinta probleme pentru cuplu si ca nu e o asociere “perfecta” si “fara probleme”, asa cum vrea sa credem propaganda feminista (link).

Coabitarea dezvantajeaza femeile. Un studiu facut de Pew Research Center in statul american Virginia arata ca femeile pierd financiar mai mult decat barbatii atunci cand traiesc in concubinaj (link).

Coabitarea – O idee proasta. Eric Metaxas e unul din cei mai reputabili si credibili intelectuali crestini contemporani. Recent, a tinut o prelegere privind concubinaj, in care explica de ce coabitarea e o idee rea (link).

Ateismul in declin. Un studiu recent arata ca in 2020 numarul ateilor in lume va scadea la 1,8%, al crestinilor va ramane stabil la 33% si al musulmanilor va creste la 25% (link).

Jack Nicholson – Actor pro-vita. Jack Nicholson e o vedeta in Hollywood-ul decadent. Recent, a implinit 76 de ani, prilej cu care a afirmat ca e intru totul pro-vita (link).

Parinti arestati in Germania. Pe 28 august, politia germana au facut o razie intr-o familie crestina, luandu-le copiii de acasa pentru ca erau educati la domiciliul, nu in scolile publice, asa cum cere legea germana. In prima saptamina din septembrie, s-a procedat la fel cu alte familii. Educatia la domiciliu (homeschooling) e legalizata in multe state europene, iar studiile arata ca acesti copii au rezultate profesionale mai bune decat cei din sistemul de stat (link).

Secularism intolerant. Joi am scris un comentariu afirmand ca secularismul si institutiile lui sunt intolerante. Am dat exemple. Saptamana asta am dat peste un articol care comenteaza acelasi subiect – secularismul e intolerant la adresa crestinilor (link).

Speranta pentru homosexuali. Schimbarea orientarii homosexuale spre normalitate este posibila, un fapt stiintific, dar interzis din cauza presiunii homosexualilor. Expertul in sexualitate al organizatiei Family Research Council, Peter Sprigg, explica (link).