MINUNI SI INVATATURI ale SFANTULUI IOAN IACOB HOZEVITUL – praznuirea sfântului român cu moastele intregi din Tara Sfanta

5-08-2013 8 minute Sublinieri

CUM I-A MUSTRAT SFANTUL IOAN IACOB PE CEI FARA EVLAVIE LA SFINTELE MOASTE SI PE CEI IMBRACATI NECUVIINCIOS

sf-ioan-hozevitul_0

  • Doxologia:

Descoperirea moaștelor Sfântului Ioan Iacob

Era un arhimandrit grec din America, părintele Pantelimon, care a fost preot slujitor la Sfântul Mormânt, care în tinerețe a fost ucenicul Sfântului Ioan și la acesta se mărturisea și venea de multe ori pentru sfat și cuvinte de învățătură. Părintele Pantelimon era plecat de vreo 23 de ani în America unde era egumen și duhovnic la o mănăstire înființată de dânsul. Despre cuviosul Ioan, părintele Pantelimon nu mai știa nimic. Într-o noapte, l-a văzut în vis pe Sfântul Ioan care i-a zis: „Dacă vrei să mă vezi, vino la peștera Sfintei Ana din Valea Hozevei”. Apoi, timp de o lună de zile nu a mai avut liniște și îl chinuiau gândurile să meargă să viziteze Sfintele Locuri ca să-l vadă pe cuviosul Ioan, bunul său duhovnic și povățuitor, neștiind că era de mult la Domnul. La 28 iulie 1980, a sosit cu un grup de pelerini greci din America la Mormântul Domnului. Auzind că părintele Ioan este trecut la Domnul, au venit în aceeași zi la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul să se închine și să-i vadă mormântul.

Ajungând la mănăstire, după ce s-au rugat și au aprins lumânări, părintele Pantelimon a cerut starețului mănăstirii binecuvântare să meargă împreună cu câțiva pelerini la peștera Sfintei Ana, să aprindă câte o lumânare și să se închine la mormântul cuviosului Ioan, care la unii dintre ei le fusese duhovnic. Starețul Amfilohie, la început, s-a împotrivit, dar văzând stăruința lor, le-a dat binecuvântare și a plecat și el cu dânșii la peșteră. Când au ajuns la peșteră, au urcat pe scară, au aprins lumânări și s-au închinat la mormântul cuviosului, au cântat un trisaghion și s-au odihnit puțin în peșteră. Acest grup era compus din vreo zece persoane. În timp ce se odihneau, părintele Pantelimon îi zice starețului Amfilohie:

„Preacuvios părinte stareț, vă rog să ne dați binecuvântare să desfacem capacul mormântului să ne închinăm și noi la osemintele cuviosului Ioan, că de acum au trecut 20 de ani de când a adormit și sunt peste 20 de ani de când eu l-am văzut pentru ultima oarăși am venit de la o distanță așa de mare în această pustie sălbatică să-l vedem și să ne închinăm la osemintele sfinției sale”.

La început, starețul s-a împotrivit, zicând:

„Părinte Pantelimon, eu socot că tot ce s-a făcut este îndeajuns, să-l lăsăm pe părintele Ioan să se odihnească în pace, în veci, și să nu-l tulburăm”.

Însă părintele Pantelimon împreună cu pelerinii veniți cu dânsul stăruiau mereu să desfacă mormântul. Atunci starețul a zis unui pustnic ce era de față:

„Părinte Hrisant, caută ceva cu care să putem umbla la mormânt”.

În colțul peșterii au găsit o bucată de fier cu care au desfăcut scândura de deasupra mormântului și îndată peștera s-a umplut de miresme sfinte. Atunci părintele Pantelimon i-a zis starețului:

„Vedeți, părinte stareț, că mormântul cuviosului Ioan are miresme sfinte?”.

Când au dat scâmoaste_sf_ioan_iacob5_0ndura la o parte, mare și uimitoare minune au văzut cu toții. Cuviosul Ioan dormea. Avea trupul întreg neatins de stricăciune, la fel și hainele și veșmintele cu care era îmbrăcat, toate erau așa cum au fost puse, parcă era pus în mormânt chiar atunci, fără nicio schimbare a înfățișării lui. Mâinile, picioarele, fața, schima, epitrahilul, încălțămintea, toate erau neatinse. În picioare avea niște bocanci care erau așa cum a fost încălțat atunci. Hainele nu erau atinse de fel și culoarea schimei și a epitrahilului era ca și nouă. De emoție toți s-au schimbat la față și nu mai vorbeau nimic. Unii au început să plângă, iar alții să se roage și făceau semnul Sfintei Cruci, zicând cu voce tare:

Doamne miluiește! Părintele Ioan este sfânt!”.

Atunci au îngenuncheat toți, s-au rugat lui Dumnezeu și i-au mulțumit că i-a învrednicit să vadă cu ochii lor această mare minune și că ne-a binecuvântat Dumnezeu cu un sfânt nou și au cântat troparul cuviosului:

„Întru tine, părinte, cu osârdie, s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos, și lucrând ai învățat să nu se uite la trup căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură preacuvioase părinte Ioane, duhul Tău.”

La urmă părintele Pantelimon a cerut de la starețul Amfilohie să-i dea ceva de binecuvântare de la Sfântul Ioan și atunci a luat cu binecuvântare și voia Sfântului Ioan, prima falangă de la degetul arătător al mâinii drepte, mâna care de atâtea ori l-a binecuvântat și dezlegat de fiecare dată când venea la sfinția sa pentru mărturisire și sfaturi de taină. Cu acest deget, în nopțile târzii, când erau împreună la gura peșterii și prin pustie, îi arăta Sfântul Ioan părintelui Pantelimon minunatele zidiri ale mâinilor lui Dumnezeu și tot cu acest deget îl avertiza când îi vorbea despre bunătatea lui Dumnezeu și jertfa Mântuitorului Hristos de pe Golgota, care în curând va veni la noi să ne cerceteze, dar de data aceasta nu ca doctor și Mântuitor ci ca drept Judecător. Degetul Sfântului Ioan a fost luat de părintele Pantelimon și dus în America, unde a înființat două mănăstiri, una de călugări, între care sunt și câțiva români și una de măicuțe.

(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-HozevitulOpere complete, Editura Doxologia, 2013)

Mărturia părintelui Ioanichie despre părintele Ioan Iacob

Povestea părintele Ioanichie despre părintele Ioan, că niciodată nu l-a văzut tulburat, poate mâhnit uneori, dar niciodată nu l-a văzut să glumească sau să râdă, în schimb fața îi era mereu senină și adeseori îl vedea bucuros și liniștit, răbdând cu multă tărie bolile, suferințele trupești și sufletești. Avea un program sever de post, mâncând puțin pesmet în apă sau puțin ceai aromat dintr-o buruiană specifică deșertului pe care arabii o numesc fascomilla, și rareori se bucura de fructe. Iubea mult singurătatea și liniștea. Ținea cu multă sfințenie la dreapta credință, la sfânta tradiție și la sfintele canoane lăsate de Sfinții Părinți și tot timpul își ținea mintea ațintită acolo sus pe Golgota unde îl vedea pe Domnul Iisus Hristos răstignit pe Cruce pentru a doua oară de cei de un neam și o credință cu noi. Pentru acest lucru era mâhnit și suferea foarte mult spunând:

„În urmă cu aproape 2000 de ani L-au răstignit pe Domnul cei care nu L-au cunoscut. Dar acum Îl răstignim noi care ne-am botezat în numele Lui și pretindem că Îl cunoaștem, purtându-i și numele”– de creștini.

Astfel trupul său slăbit de post, mintea și inima sa sfântă erau despătimite, dematerializate și unite cu Dumnezeu prin rugăciune și cugetări smerite cu dorul Duhului Sfânt. Deseori părintele Ioan ieșea noaptea singur din peșteră, privind cerul senin și înstelat care nicăieri, în toată lumea, nu era așa de frumos și de senin ca la Ierusalim, admirând cu dragoste și multă uimire frumoasele zidiri ale Creatorului. Apoi, ridicându-și mâinile spre cer, rămânea neclintit rugându-se așa cum îl călăuzea Duhul Sfânt și se întorcea din nou la peșteră în zorii zilei sau de multe ori după răsăritul soarelui.

(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-HozevitulOpere complete, Editura Doxologia, 2013)

Mărturii ale unor părinți contemporani cu Sfântul Ioan Iacob

Testamentul Sfântului Ioan Iacob Hozevitul

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul: O minune din timpul vieții

sf-ioan-iacob-hozevaCând Sfântul Ioan Iacob era în viață veneau mulți beduini bolnavi, ori pelerini ce se îmbolnăveau în drum spre mănăstire și numai cât punea mâinile pe ei se ușurau de dureri și în scurt timp se vindecau. Despre acestea povesteau beduinii musulmani care l-au cunoscut și îl numeau doctorul mănăstirii.

Pe când Sfântul Ioan Iacob era la peșteră, într-o noapte pe la miezul nopții, au venit niște evrei cu lanternele aprinse care căutau prin peșterile unde odinioară au trăit sute de pustnici. Aceștia răscoleau și săpau căutând obiecte vechi de patrimoniu.

Nu departe de chilia Sfântului Ioan Iacob era o peșteră în care erau așezate zeci de cranii și sute de oseminte ale Sfinților Părinți ce s-au săvârșit în peșteri. Când jefuitorii se apropiau de această peșteră, Sfântul Ioan Iacob le-a văzut lanternele și i-a auzit plănuind ceea ce intenționau ei să facă. Atunci, Sfântul Ioan Iacob cu mâinile ridicate la Cer a strigat: Oare vei lăsa, Doamne, pe cei fărăde lege să tulbure liniștea aleșilor tăi?, și mare minune s-a întâmplat căci pe loc s-a prăbușit muntele astupând gaura de intrare a peșterii, iar jefuitorii au fugit îngroziți, căzând în fundul prăpastiei, de unde, răniți fiind, cu greu au ieșit și de atunci nimeni nu a mai putut deranja liniștea acelor sfinți. Aici s-a împlinit cuvântul Domnului că: Dacă veți avea credință numai cât un bob de muștar veți muta și munții.

Iată cum la rugăciunea Sfântului Ioan Iacob, muntele s-a cutremurat și nu a lăsat pe cei fărădelege să întineze și să tulbure liniștea Sfinților Săi.

(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul Opere complete, Editura Doxologia, 2013)

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul: Minuni ale sfintelor sale moaște

După ce Moaștele Sfântului Ioan Iacob au fost aduse și puse în biserică, Patriarhul Benedict și alți doi ioan_iacob_0episcopi au făcut sinod să-l îngroape pe Sfântul Ioan Iacob înapoi zicând că nu este sfânt și nu este de neam grec. Alții au zis să-l bage în gropnița mănăstirii, care este sub biserică, având o intrare pe sub scara ce urcă spre clopotniță și mănăstire.

Dar aici erau băgate roabe, lopeți, saci cu ciment și tot felul de scule, pentru că atunci se lucra la drumul ce coboară spre mănăstire iar gropnița era plină cu tot felul de materiale. Astfel, Sfântul Ioan Iacob a rămas în biserică pentru că nu aveau unde să-l pună o vreme.

După un timp însă, Patriarhul, cu acei episcopi, văzând că se intensifică pelerinajul și multă lume vorbește despre Sfântul Ioan Iacob de la Hozeva, s-au întrunit din nou și au făcut un consiliu luând din nou hotărârea să-l îngroape pe Sfântul Ioan Iacob.

Atunci, Patriarhul a făcut infarct și a murit, un altul a făcut blocaj renal astfel încât într-un an s-au curățat toți cei trei care au vrut să-l îngroape pe Sfântul Ioan Iacob.

Așa i-a pedepsit Dumnezeu pe cei fără evlavie față de alți Sfinți decât cei din neamul lor.

(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul Opere complete, Editura Doxologia, 2013)

Să ne apropiem cu evlavie de sfintele moaște!

sfantul-ioan-iacob-hozevitul-01În luna aprilie 1994 a venit la Hozeva un grup de închinători din Grecia. În grup era o femeie cu fiica ei. Mama era în vârstă de 50 de ani, iar fiica de vreo 18. Când fiica a încercat să se apropie de racla Sfântului Ioan Iacob cu o lumânare aprinsă în mâini, monahul Ghermanos, de origine greacă, a oprit-o să se apropie și a scos-o afară din biserică pentru că era îmbrăcată necuviincios. Mama ei, fiind de partea fiicei, a sărit cu gura făcând mare gălăgie la monahul Ghermanos, spunând că fiica ei fiind domnișoară se poate îmbrăca oricum. La care monahul Ghermanos i-a zis: Biserica este loc sfânt, loc de rugăciune. Nu este loc de distracții și nici plajă unde poți merge oricum, chiar și dezbrăcat.

Fiica, tulburată, a ieșit afară pe balcon și când mama ei s-a apropiat să sărute racla Sfântului Ioan Iacob, Sfântul s-a întors cu fața spre ea, a oftat adânc și pe fața Sfântului erau numai picături de apă. Femeia a țipat și speriată fiind a luat-o la fugă pe scări coborând spre poartă, unde a căzut rupându-și amândouă picioarele. Toată lumea s-a îngrozit de această întâmplare.

Părinții din mănăstire au luat-o pe targă și au dus-o pe femeie până la autocar. Femeia a mărturisit în fața tuturor că ea este vinovată că nu și-a crescut bine fiica și când s-a apropiat să se închine avea îndoială asupra Sfântului Ioan Iacob zicând în mintea ei că este un cadavru, nu un Sfânt. Apoi, cerându-și iertare de la Părintele Ghermanos a mărturisit că pentru păcatele ei a pedepsit-o Sfântul Ioan Iacob.

De atunci, Sfântul Ioan Iacob a rămas cu capul întors spre dreapta, parcă mustrându-i pe cei ce se apropie fără evlavie și îmbrăcați indecent.

(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul Opere complete, Editura Doxologia, 2013)

De ce te-ai speriat de mine și ce rău ți-am făcut?

Venind un grup de pelerini în 1981 din Grecia să se închine la locurile Sfinte și ajungând la Hozeva, o credincioasă pe numele Elena, apropiindu-se de racla Sfântului Ioan Iacob a zis: „Mai bine nu veneam să văd acest mort despre care unii spun că este Sfânt”.

După ce a ajuns noaptea târziu la Ierusalim, nu a mai putut să doarmă, iar în ziuă, ațipind puțin, l-a visat pe DSC04725Sfântul Ioan Iacob, tânăr cu chip luminat și frumos, care i-a zis: Elena! De ce te-ai speriat de mine și ce rău ți-am făcut?

A doua zi Elena a dorit să vină la Hozeva să se roage Sfântului Ioan Iacob s-o ierte, dar nu se putea fiindcă trebuia să plece împreună cu grupul de închinători în Grecia. De atunci, o durere de cap și o frică nu a mai lăsat-o până când a reușit săvină din nou să se închine la racla Sfântului Ioan Iacob. Acum s-a vindecat și i-a cerut Părintelui Ioanichie să-i dea o icoană cu Sfântul Ioan Iacob. Părintele neavând nici o icoană i-a dat o fotografie pe care ea a primit-o cu multă bucurie și, de câte ori mai venea la Ierusalim, spunea că mult o ajută pe ea Sfântul Ioan Iacob când îl pomenește în rugăciuni. Așa a făcut ea cunoscut la multă lume din Grecia despre puterea Sfântului Ioan Iacob Românul de la Hozeva.

(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-HozevitulOpere complete, Editura Doxologia, 2013)

O doctorie tonică pentru suflet: pomenirea morții

Rugaciunea mintii

Cum trebuie să înțelegem Rugăciunea lui Iisus

Dacă nu se ducea mintea…

Eu până nu simt, nu pot scrie

Sf_Ioan_Iacob2Vă rog pe toți, din inimă, să înțelegeți și asta: că eu toate le scriu pentru mustrarea neputințelor mele și pentru trezirea simțurilor mele cele amorțite. Tot odată ele sunt și o mărturisire înaintea Ziditorului, a nenumăratelor mele fărădelegi, când nu mai am cui le mărturisi. Deci să nu vi se nască părerea că eu le scriu pentru mustrarea altora. Eu toate le scriu pentru mustrarea mea, că doar va lua vreun folos ticălosul meu suflet!

Dacă mustrarea conștinței mele se potrivește și la alții, asta nu înseamnă că eu le-am scris împotriva lor. Dacă înainte vreme, am amintit și nume străine în foile mele, apoi asta am făcut-o numai în chestia Iordanului și nu din răutate, ci din adâncă durere pentru un locaș sfânt care se pustiește.

Mi-ar fi cu neputință să alcătuiesc stihuri, până nu simt adânc în inima mea ceea ce scriu. Cuvintele stihurilor izbucnesc din inimă ca niște scântei dintr-o cremene, dar asta se întâmplă numai atunci când cremenea inimii este lovită de amarul durerii sau al bucuriei, al mustrării pentru păcate sau al recunoștinței față de milostivul Dumnezeu. Ceea ce nu simt, eu nu pot cânta în versuri, adică nu pot împleti cuvinte în stihuri, care să miște inima altora.

Când scriu ceva mai mișcător, simt o durere la inimă, ca și cum stihurile ar fi niște fărâmituri desprinse din însăși inima mea zdrobită, de aceea și cuvintele curg însoțite de lacrimi uneori. Pentru asta adevăratele stihuri mișcă pe cititori aproape tot așa cum a fost mișcatăși inima celui care a scris.

De aici puteți înțelege mai bine că stihurile mele zugrăvesc durerea ori bucuria inimii mele, iar nu dureri ori bucurii străine. Eu până nu simt, nu pot scrie. Până nu mă mustră cugetul, nu pot să scriu stihuri de mustrare.

(Extras din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul Opere complete, Editura Doxologia, 2013)

ioan-iacob-hozevitul


Categorii

Minuni, Pagini Ortodoxe, Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “MINUNI SI INVATATURI ale SFANTULUI IOAN IACOB HOZEVITUL – praznuirea sfântului român cu moastele intregi din Tara Sfanta

  1. Pingback: SFANTUL IOAN IACOB DE LA NEAMT in fata CADERII GRELE A NEAMULUI NOSTRU – praznuirea smeritului INFIRMIER AL SUFLETELOR românilor -
  2. Rugăciune

    După cum pe Vameş, Doamne
    L-ai făcut “luminător”,
    Fă-mă şi pe mine astăzi
    Decât ieri mai râvnitor.

    Paşii mei slăbit-au foarte
    Şi mă poticnesc să cad,
    Iar viaţa mea cea stearpă
    S-a apropiat de iad.

    Nu se află vindecare
    În netrebnicul meu trup
    Şi “năravul din născare”
    Nici acum nu pot să-l rup.

    Învechitu-m-am în rele
    Şi de ele nu mai scap
    Căci s-au înmulţit mai tare
    Decât perii mei din cap.

    Părăsit sunt de prieteni
    Şi de unii dintre fraţi,
    Cari s-au smintit de mine
    Şi se află depărtaţi.

    Luminează-mi, Doamne, calea,
    Înnoindu-mi sfântul dar
    Şi dulceaţa Ta cerească
    Să mă veselească iar.

    Pomenirea Ta cea sfântă
    Dă s-o am neîncetat
    Şi din inima înfrântă
    Fă “locaş” prea luminat.

    http://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/poezii-cuprins/p088_rugaciune/

  3. Pingback: SFANTUL IOAN IACOB HOZEVITUL (5 august) – poezii strapungatoare de inima, fotografii cu moastele sale neputrezite si reportaje video despre viata sa -
  4. Pingback: SARBATORILE SFINTILOR NEMTENI. Predici audio ale IPS Teofan si PS Macarie la Schimbarea la Fata/ MINUNI SI EXPERIENTE TABORICE COPLESITOARE in Sfantul Munte Athos si pe Muntele Ceahlau, “Taborul Romanesc”/ MANUSCRIS INEDIT AL SF. IOAN IACOB HO
  5. Pingback: MANUSCRIS INEDIT AL SF. IOAN IACOB HOZEVITUL: “Irozii si fariseii nu s-au terminat. Ba inca sunt mai harnici astazi. POCAINTA asteapta Domnul de la crestini” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare