CRESTINISMUL “SOFT, ANTISTRES”, RELATIVIZANT, AL CORECTITUDINII POLITICE versus OBLIGATIA MARTURISIRII. Cum arată “ighemonul” modern care ii execută pe crestini?

8-07-2013 3 minute Sublinieri

100_5350

Cu cât trece timpul şi se înmulţesc controversele pe teme de creştinism asumat în societatea de astăzi, îmi dau seama care e problema: sunt două discursuri paralele, două planuri, unul al lumii acesteia, altul al lumii ce va să fie. Unii vor o viaţă liniştită, alţii vor o veşnicie tihnită. Unii vor să nu-şi supere vecinii şi rudele cu credinţa lor, alţii vor să nu-L mânie pe Dumnezeu cu relativizarea.

Unii înţeleg şi asumă creştinismul doar la nivel de cod etic, înţelegându-l numai ca pe un soi de invitaţie la un nivel crescut de igienă socială, care să dea ordine, respect, bună vecinătate, alţii pricep creştinismul ca pe drumul de întoarcere acasă, la Dumnezeu, pe singura cale.

Unii vorbesc de religii care trebuie tratate egal, să nu cumva să supărăm cu creştinismul nostru pe cineva, alţii înţeleg că mărturisirea e obligaţia fundamentală a creştinului, că Hristos nu e egal cu nimeni şi nu toate căile sunt la fel de bune, chiar dacă suntem în pace.

Unii pretind că vor pace, dar, vrând-o cu orice preţ, o pierd, renunţând chiar la Domnul Păcii, alţii o capătă pentru totdeauna, lăsându-se marginalizaţi sau ucişi pentru acelaşi Domn.

Începuturile creştine s-au făcut prin martiraj, mărturisire în condiţii ostile, renunţare la lumea aceasta Ag.40-1pentru cealaltă, la regele aparent atotputernic de pe pământ, pentru Împăratul Cel din veac. Cum ar fi fost dacă soldaţii romani ai Legiunii a XII-a Fulminata care L-au mărturisit pe Hristos ar fi pretins că şi celelalte credinţe ale vremii sunt bune, şi ei nu sunt contra? Am fi avut cu 40 de mucenici mai puţin.

Martirii primelor secole nu au considerat că şi zeii sunt buni, dacă totul se termină cu bine pentru ei, deşi unii puternici ai vremurilor mergeau exact pe un „politically correct“ concretizat într-o propunere cunoscută şi nouă: jertfiţi şi voi zeilor de ochii lumii, şi treaba voastră cum vă rugaţi în taină, la voi acasă. Ni se cere exact la fel: puteţi fi creştini, dar să nu ziceţi că aia e păcat, să nu arboraţi însemnele voastre de credinţă, să nu-i învăţaţi pe copii credinţa voastră. În rest, credeţi ce vreţi, acolo, la voi în camere, în catacombe.

Poţi să crezi, dar să nu mărturiseşti. Sau, dacă mărturiseşti, să nu o faci în văzul lumii, că nu e democratic. Să nu afirmi hotărât, ci doar să-ţi dai cu părerea. Să fii civilizat, manierat, să-i laşi lui dracul loc de bună-ziua, n-ai decât să te şi eutanasiezi dacă te doare piciorul, dar nu să mori pentru Hristosul tău. Asta nu-i frumos!

Se vrea un creştinism cuminte, eventual care să nu facă noi adepţi, soft, fără hotărâri de viaţă şi de moarte, relaxant, un fel de terapie antistres. Să laşi loc de alţi dumnezei, că doar oameni suntem. Nimic nou sub soare.

Şi la fel de cunoscut şi de vechi este şi răspunsul corect din punct de vedere creştin, singurul răspuns pe care poţi să-l dai: afirmarea credinţei aşa cum este ea, a mesajului hristic aşa cum este el şi cum a fost de la începuturi. Chiar dacă sunt bine intenţionaţi, unii dintre aceşti propovăduitori ai amestecului relaxant de valori nu sunt mai puţin în eroare.

Din moment ce Îl văd pe Iisus Hristos ca pe un profesor de etică, luând în calcul doar părticele ale mesajului hristic pe care le întorc chiar împotriva esenţei mesajului – cum ar fi îndemnul la pace şi iertare, răstălmăcit ca temei pentru a accepta toate religiile şi căile, de dragul a nu supăra pe nimeni -, ce să negociezi?

Orice negociere înseamnă părăsirea lui Hristos. Nu poţi scoate o icoană de pe perete, ca să nu ofensezi – vezi Doamne! – pe necreştini, şi să te mai simţi creştin. Nu poţi să legiferezi un străvechi păcat, dar să rămâi pe drumul de răscumpărare a Evei şi-a lui Adam.

Unul vrea aparenţa unei concordii sociale bazate pe neafirmarea cu tărie a nici unui adevăr fundamental de credinţă, altul nu poate trăi fără mărturisire.

Ighemonul din vechime, care le promitea creştinilor însângeraţi pentru credinţa lor funcţii şi bani, ca să se lepede de Hristos, este acelaşi ighemon care s-a îmbrăcat la costum, a citit mai multe cărţi, e spilcuit şi educat, bun şi mărinimos cu toţi care cred de toate şi nimic, ca să nu deranjeze pe nimeni.

Oricine e azi mai iubit decât creştinul mărturisind.

martiriul-sfintilor-14

Legaturi:

***


Categorii

1. Slider, Corectitudine politica/ Marxism cultural, Pagini Ortodoxe, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

27 Commentarii la “CRESTINISMUL “SOFT, ANTISTRES”, RELATIVIZANT, AL CORECTITUDINII POLITICE versus OBLIGATIA MARTURISIRII. Cum arată “ighemonul” modern care ii execută pe crestini?

  1. Interesant că in ziarul patriarhiei apare un asemenea material! Unde mai mereu ni s-a tot propus tocmai diluarea și relativizarea Ortodoxiei de dragul „iubirii” și toleranței universale… Să se fi trezit ca boxerul din pumnii adversarului editorii și cenzorii ziarului?
    Dar tot e bine și acum!

  2. Mai scapa si astfel de articole, nu e chiar primul.

  3. Bravo autorului. Si patriarhului celui atat de hulit de toate mediile mai ortodoxe ca ortodoxia.

  4. Pana una-alta, pe Patriarh nu l-am auzit vreodata vorbind asa…

  5. Si patriarhul este “politic corect”?
    M-am saturat de atatea conferinte la care participa mari ierarhi ai tarii, toate avand ca teme, comuniunea cu alte culte sau ceva de genul acesta.
    Poate ca sunt necesare, in anumite contexte, insa prea s-au inmultit.
    As vrea sa recomand cititorilor o carte pe care Savatie Bastovoi chiar asa o numeste”Diavolul,corect politic.”

  6. DA! Frumoas “Articol” al D-lui Dan Carlea!

    Ei, cand Patriarhia “vrea” poate sa ofere invataturi moral-apologetice “high-class”, pentru cititorii publicatiilor sale, numai ca asa cum s-a spus mai sus, astfel de “delicatesuri” apar mai RAR in paginile Ziarului Lumina, insa E BINE ca totusi apar, chiar si asa, adica RAR!

    Probabil s-au “sesizat” editorii Ziarului Lumina de nemultumirile pline de rumoare si indignare ale multora din fiii credinciosi si activi ai Bisericii, pe seama “documentului” votat de Consiliul Europei referitor la recunoasterea “libertatii religioase” in UE, care a fost “laudat” si “ridicat in slavi” de jurnalistii Patriarhiei, si cine stie ?!, si-or fi propus SA RECUPEREZE si refaca imaginea pierduta si periclitata de acesta “imprudenta” pe care au facut-o, prin REVENIREA LA O LINIE clasica si traditionala de promovare si “predicare” a Invataturii CELEI CURATE si AUTENTICE si PATRISTICE Ortoxe despre “Adevarata” RELATIE de demnitate pe care trebuie s-o aiba Biserica cea DreptMaritoare si TOTI Fiii sai cu “imparatia cea lumeasca” si cu reprezentantii acesteia, in timpul pribegiei pamantesti…

    Numai DE S-AR MENTINE pentru totdeauna aceasta “linie” si daca TOATE articolele viitoare ale Ziarului “Lumina”, ar fi scrise in acelasi stil si cu aceasi maestrie si pertinenta ca acest minunat material…

  7. Pingback: CUNUNIE SI MUCENICIE. Viata duhovniceasca a celor casatoriti si pomenirea SFANTULUI MARE MUCENIC PROCOPIE (8 iulie) -
  8. In descrierea pe care o face “ighemonului” modern, in care spune ca: ” …este acelaşi ighemon care s-a îmbrăcat la costum, a citit mai multe cărţi, e spilcuit şi educat, bun şi mărinimos cu toţi care cred de toate şi nimic, ca să nu deranjeze pe nimeni…”, cred ca autorul a fost prea “retinut” in cuvinte…
    Nu cred ca ar fi gresit daca ar fi adaugat la descrierea “vestimentatiei” elegante a acetui ighemon modern, si faptul ca acest ighemon al zilelor noastre post moderniste, poate avea in afara de un costum impecabil si o camasa cu GULER ALB impecabil, si cu mansete albe impecabile si chiar manusi albe impecabile in mainile sale, si un papion deosebit de elegant si plin de distinctie aristocratica si chiar un “sort” alb impecabil…

  9. Tunete si fulgere!

    Demult n-am mai citit CEVA spus atat de concret si de REAL!

    Bravos!

    La mai multe…asemenea articole!

    Multam’ admini…

  10. Marturisirea n-ar trebui sa fie o obligatie, ci o bucurie. Aici se si vede cat de valoaroasa este credinta noastra — dupa cat de intens este traita si marturisita. O credinta slaba va fi ascunsa de ochii lumii, pe cand una puternica nu poate decat sa straluceasca inaintea oamenilor.

  11. Foarte patrunzatoare cuvinte! Multi, foarte multi romani cad in plasa relativizarii credintei, din ignoranta si comoditate. Domnul chiar vrea sa ne sfinteasca si noi nu (mai) credem ca poate El asa ceva! Si nici nu mai dorim…

  12. Pingback: Asediul final al culturii Mortii asupra Bisericii, familiei si scolii. CUM ARE LOC “INDOBITOCIREA CIVILIZATA SI ASISTATA TEHNOLOGIC” SI OMORAREA IN MASA A SUFLETELOR, SUB OCHII NOSTRI ADORMITI? - Recomandari
  13. Toata admiratia pentru aceasta analiza , era sa nu-mi dau seama ca e din acel ziar, am vazut in comentarii sursa, mai rar asa ceva.

  14. Pingback: Parinti de azi ai Bisericii spun adevarul despre RAZBOIUL SALBATIC DUS DE STAPANII OCULTI AI ACESTUI VEAC IMPOTRIVA ROMÂNIEI, BISERICII, FAMILIEI: “Nici cizma sovietica nu apasa atat de greu pe grumazul poporului român” - Recomandari
  15. Pingback: Pr. Vasile Mihoc catre tineri: E NEVOIE DE SERIOZITATE SI LUPTA CU “CEL VICLEAN”, HRISTOS NU E “NICE”. Lumea de azi ii fragilizeaza programatic pe tineri si proclama NORMALE si patimile impotriva firii (VIDEO) -
  16. Pingback: MARTURISIREA CREDINTEI si INCEPUTUL EPURARII RELIGIOASE. Ce facem “daca ni se cere sa optam intre apartenenta la unele structuri politice, economice sau militare” si HRISTOS? DATORIA DE A NU TACEA - Recomandari
  17. Pingback: SFANTUL IGNATIE TEOFORUL, exemplu de martiriu -
  18. Pingback: Parintele Dumitru Staniloae – studiu putin cunoscut, dar esential: MARTURISIREA PACATELOR SI POCAINTA IN ISTORIA BISERICII. Spovedania si lupta cu pacatul – conditiile IMPARTASIRII CU SFINTELE TAINE si primirii milei lui Dumnezeu -
  19. Pingback: CORECTITUDINEA POLITICA este comunismul secolului 21 [interviu VIDEO cu Srdja Trifkovici]. Care este diferenta dintre TOTALITARISMUL STALINIST si TOTALITARISMUL “SOFT” occidental? - Recomandari
  20. Pingback: Parintele Dosoftei de la Manastirea Putna despre CUTREMURUL DUHOVNICESC PE CARE IL TRAIM, ca urmare a NIHILISMULUI care ataca credinta si temeliile vietii (VIDEO, TVR) - Recomandari
  21. Pingback: Predici (audio si text) ale Pr. Ciprian Negreanu la DUMINICA TUTUROR SFINTILOR. Ce sau cine sunt SFINTII, de fapt? Ce MARTURISIRE se cere oricarui crestin in fata oamenilor si impotriva duhului lumii -
  22. Chestia e ca si daca tu ne bagi se baga ei peste tine. Prin ‘EI” inteleg pe oricine este ateu, musulman, neo-pagin si tot asa.

    Asta in timp ce crestinimsul in general, a ajuns sa traiasca scuzindu-se ca exista.

    Nu trebuie sa ai doctorate in strainatate sau sa fii doxa de carte ca sa observi ca nu poti sa spui, tu ortodox fiind: lasa ca si musulmanii sin OK, de exemplu. Pentur ca e o contradictie logica. Ei nu-L recunosc pe Iisus ca FIu al lui Dumnezeu, nici crucificarea, nici invierea. Si atunci daca eu spun ca “si ei au dreptate”, atunci ajung la un non-sens. Si cu asta s-a terminat.

    Asta in timp ce musulmanii se roaga in public pe unde apuca, vorbesc tot timpul despre pofetul lor in sus si profetul lor in jos, Coranul zice, Coranul face, Coranul drege, femeile lor arboreaza fara probleme burka, ba se mai si mindresc cu chestia asta, ei umbla in izmene si cu barbi prin orasele Occidentale cot la cot cu lucratorii din City la costum si cravata……iar noi…

  23. Scuze vroima sa spun: si daca tu nu te bagi….

  24. Pingback: MARTURISIREA LUI HRISTOS -
  25. Pe cei ,,caldicei”, dupa cum se zice in Sfanta Scriptura, Dumnezeu nu-i prea baga in seama ceea ce inseamna ca trebuie sa ardem dupa Imparatia LUI ca sa fim iertati de pacatul capital al Evei si al lui Adam. Crestinismul soft este unul fara responsabilitati si seamana , dupa umila mea parere cu o porunca din legile lasate lui Moise:,,sa nu iei Numele Dumnezeului Tau in desert” adica sa nu zici : lasa ca ma iarta Domnul daca fac greseala asta de si stiu ca El este Atoate vazator.A fi crestin este o mare raspundere caci nu inseamna doar ceva moral inchipuit ci si de urmat si de indeplinit.Indemnurile duhovnicilor sunt bune de luat in seama , de urmat. Nu stiu cati urmeaza acesta cale dar cred ca din cei care ne conduc sunt putini , ei fiind ,, caldicei”.

  26. Pingback: PARINTELE BENEDICT GHIUS – pomenirea adormirii intru Domnul (12 iunie). “Cea mai cumplita persecutie impotriva Bisericii este nevrednicia propriilor ei slujitori” | Cuvântul Ortodox
  27. Pingback: Cuvantul ARHIM. MIHAIL la slujba de pomenire de la Caldarusani a PARINTELUI SOFIAN despre PRIGOANA FATISA SI CEA NEVAZUTA IMPOTRIVA CRESTINILOR si despre PUTEREA RUGACIUNII SFINTILOR: “Sa ne rugam mai mult unii pentru altii! Sa pastram credinta drea

Comentariile sunt inchise.

Formular comentarii

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare