PARINTELE JUSTIN – ganduri in ziua despartirii pamantesti. “Omul trebuie iubit. Dar ca sa-l iubesti, trebui sa-l intelegi”. CATI IL VOR SI URMA PE ACEASTA CALE?

• Doxologia:

Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, erou al demnității naționale, apărător al credinței drepte, model sublim al iubirii evanghelice

Tuturor, ne-a fost exemplu desăvârșit de iubire și acceptare, milă și iertare. Iubire lăcrimând în milă, forma ei cea mai înaltă. Sfinția Sa ne învăța totdeauna să iubim și să iertăm:

„Omul trebuie iubit. Dar ca să-l iubești, trebui să-l înțelegi. Dacă îl vezi căzut acolo, neapărat trebuie să gândești că trebuie să-i dai o mână de ajutor. Iubirea aproapelui este o lecție de iubire față de Dumnezeu. Dacă nu-l iubești pe cel de alături, dacă nu-l ajuți, nu ești capabil nici să-L iubești pe Dumnezeu. Iubirea aproapelui este prima treaptă spre mântuire, pe treapta asta trebuie să repeți pentru marea iubire de Dumnezeu”.

[…]

Revoluţia Părintelui Justin

A plecat la Domnul Părintele Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. Ultimul poate din generaţia marilor duhovnici sfinţiţi cu sânge martiric prin temniţele comuniste şi prin rugăciune de multe decenii spre slava lui Dumnezeu.

Cu o zi înainte de înmormântare, seara, pe la 7, mă apucă un dor imens să merg şi să-i sărut mâna. De multe ori mi-a călăuzit viaţa, uneori mi-a dat sfaturi cu vedere de Duh şi înţelepciune mai presus de fire. Acum trebuie să merg şi să sărut mâna unui om sfânt. Ne mai găsim vreo câţiva preoţi şi credincioşi şi plecăm din Iaşi. La intrarea pe drumul forestier care duce la mănăstire, lung de vreo 5 kilometri buni, totul e blocat. Poţi să fii delegaţie oficială, orice, nu se mişcă nicio maşină, din cauza unor tronsoane lungi de un singur fir. Lăsăm maşina şi pornim pe jos. După vreo câteva sute de metri, mama începe să se vaiete de ritmul nostru insuportabil de mers şi de oboseală. Spune: Părinte Justin, trimite te rog vreun om al lui Dumnezeu să ne ia cu maşina, măcar câteva sute de metri. Peste un minut opreşte un domn fără a-i face vreun semn şi ne ia preţ de un kilometru. Coborâm în grabă şi ne întindem iar la drum. Şi iarăşi lamentaţii şi plângeri la Părintele Justin. Sunt mii de oameni care urcă alene muntele, pe drumul şerpuit care duce la mănăstire. Opreşte iar o maşină nouă, doamna din faţă se pliază în portbagaj şi şoferul ne invită pe toţi în maşină. Ne urcăm sideraţi, fără să ştim de unde această minune, mulţumim abia şoptit. Şoferul ne spune: mergem la Părintele, am citit pe doxologia şi în Lumina despre zecile de mii de oameni care vin să-i sărute mâna. Îi spun că sunt de la doxologia şi mă minunez de judecăţile tainice ale lui Dumnezeu.

Ajung într-un final la sicriul marelui duhovnic. Mireasma de crini cereşti e atât de puternică în toată curtea mănăstirii, încât e simţită de toţi. Faţa părintelui e de un alb imaculat, de crin, de o sensibilitate care te pătrunde până la cerul inimii. Parcă zâmbeşte sfios. Are o mână caldă, de o fineţe şi puritate mai presus de cuvânt, cu care a binecuvântat şi a sfinţit sute de mii de oameni, total opusă răcelii de congelator şi rigidităţii cadavrelor obişnuite.

Stau şi mă gândesc: ce titan de duhovnic, aşchia asta de om, ce munte de răbdare şi de speranţă, câtă suferinţă a îndurat în cei 16 ani de temniţă grea, câte milioane de lacrimi a înghiţit în rugăciune în celulă, câte bătăi, câtă foame şi sete, câte umilinţe a răbdat, pentru a ajunge aici. A fugit de oameni în adâncul pădurii şi oamenii au venit cu zecile de mii la el. A plecat din oraş şi oraşul s-a mutat în pădure. S-a ascuns în munte şi muntele a devenit muşuroi de credinţă. A căutat singurătatea rugătoare, şi rugăciunea celor singuri, pierduţi în mijlocul lumii, tăinuiţi în suferinţă, l-a găsit. A iubit tăcerea brazilor şi a spovedit sute de mii de oameni. Privesc zecile de mii de oameni tăcuţi, care urcă alene, în rugăciune, muntele către părintele lor duhovnicesc şi înţeleg ce este ortodoxia: căutare a sfinţeniei care devine sfinţenie însăşi. Oamenii aceştia, asudaţi, bătrâni, copii în căruţuri, tineri, familii întregi, monahi şi maici de pretutindeni, oamenii ăştia sunt ortodoxia. O bătrână ţine nefiresc de sus, legănat, un ghiveci mare de flori, pe care vrea să-l aducă părintelui cu viaţă sfântă. Alţii poartă opaiţe cu lumină pentru a lumina calea către el. În jurul sicriului sute de oameni plâng firesc, molcom, pentru un om de nouăzeci şi ceva de ani. Sute de preoţi strânşi parcă de o mână nevăzută stau şi se roagă în jurul catafalcului modest. Nimeni nu mai are nicio îndoială: au venit toţi să-l vadă pe Părintele şi să se roage să-i semene. Au venit să-i sărute mâna şi să se împărtăşească de o ultimă binecuvântare plină de har. Jandarmii ţin cu greu piept mulţimii care doreşte să îmbrăţişeze pentru o clipă pe monahul care le-a schimbat lumea definitiv.

Ceea ce am văzut la sicriul Părintelui Iustin este o revoluţie. Revoluţia tăcută, mai discretă decât florile de colţ, a omului credincios, neostentativ, a bătrânului căutător de veşnicie, a tânărului căutător de linişte, a familiilor cu copii mulţi şi a călugărilor iubitori de pustie. Sunt zecile de mii de oameni care au simţit cu toată fiinţa lor, cum Dumnezeu se revarsă în suferinţă şi o face scară către cer, Cruce a firii care vesteşte Învierea. Oamenii nu se roagă sfinţilor care nu-i ajută. Talpa ţării este iubitoare de sfinţenie şi de rugăciune. Sunt oamenii tăcuţi, care dis de dimineaţă la birou, într-o discreţie totală îşi fac Acatistul Maicii Domnului sau Paraclisul, înainte de o zi plină de povara grijilor sau fac cruce alene pe pâinea scoasă din cuptor pentru a-şi sfinţi pruncii de mireasma euharistică a raiului.

Părintele Justin rămâne în sufletul oamenilor, acolo de unde nimic nu-l poate smulge, adânc înfipt în inima lor, prin rugăciune. Puterea lui de a predica şi spovedi, de a sfătui şi lumina oamenii, rămâne şi se înmulţeşte după trecerea lui în regnul cel fără de moarte. Lumina ochilor lui rămâne în suflete şi după ce ochiii lui pământeşti s-au stins. E puterea de a iubi jertfelnic pe cei ce te prigonesc, de a cerceta ca un chirurg iscusit păcatele tuturor şi de a călăuzi fără odihnă pe toţi rătăciţii acestei lumi. E puterea care se înrădăcinează în cer şi rodeşte pe pământ smerenie, rugăciune şi îndumnezeire.  E bucuria care rodeşte multe  lacrimi, rouă a raiului interior, care doreşte şi se sfârşteşte după curţile Domnului.

Trei ierarhi ai Bisericii noastre au sosit la Petru Voda

Liturghie arhierească la Mănăstirea Petru Vodă

Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi PS Longhin, Episcop de Bănceni, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, săvârşesc în prezent Sfânta Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Petru Vodă.

Sicriul cu trupul părintelui Justin Pârvu, în incinta Mănăstirii Petru Vodă

Ultima noapte de priveghere

În această dimineaţă, în jurul orei 3:30 în jur de 500 de persoane aşteptau la rând pentru a trece prin dreptul sicriului în care se află trupul neînsufleţit al părintelui Justin Pârvu. Pe tot parcursul nopţii, oamenii au participat la slujba Utreniei şi a Sfintei Liturghii, oficiată în Biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a aşezării monahale. Un alt rând s-a format la chilia părintelui Justin Pârvu, locul unde marele duhovnic îi întâmpina pe oameni cu multă dragoste. Aşa cum s-a întâmplat şi în serile precedente, candelele au luminat în preajma chiliei părintelui.

“L-am cunoscut pe părintele Justin Pârvu acum un an de zile de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Îmi aduc aminte aminte că am rămas la Priveghere. Atunci părintele Justin a venit la slujbă şi ne-a binecuvântat pe toţi. Iată că Dumnezeu a rânduit ca anul acesta să ajungem din nou la Petru Vodă pentru a primi binecuvântarea părintelui şi pentru a-l ruga să mijlocească pentru noi. Când am aflat luni că a trecut la Domnul mi-am spus că trebuie să ajung la părintele Justin. Aşa s-a făcut că părintele a mijlocit venirea mea printr-o prietenă care m-a întrebat dacă doresc să merg la Petru Vodă”, a mărturisit Maria Anca din Buzău.

“Părintele Justin culege seminţele iubirii semănate de-a lungul vieţii”

Marele duhovnic Justân Pârvu, mutat la Domnul în urmă cu câteva zile, a avut o viaţă plină de jertfă. Dragostea pentru aproapele şi vorbele pline de înţelepciune au făcut ca mii de oameni să-i ceară sfatul decenii la rând.

Părintele profesor Vasile Păvăleanu, fiu al satului Petru Vodă îl cunoaşte pe părintele Justin Pârvu din copilărie. Mai mult de atât, părintele Justin a fost cel care l-a îndemnat pe părintele Vasile Păvăleanu să urmeze cursurile Seminarului de la Mănăstirea Neamţ.

“Eram pe drum cu mama mea când părintele Justin Pârvu venea din închisoare. Era îmbrăcat cu o flanea de lână împletită, aşa cum se poartă la noi, cu papuci de gumă şi pălăriuţă pe cap, foarte slab. Când l-a văzut, mama mea a scăpat grebla din mână şi a spus “Acesta este părintele Justin”. Aceasta pentru că părintele fuseseră închis timp de 16 ani în temniţă. Mama părintelui Justin s-a rugat foarte mult la Dumnezeu ca să-l revadă măcar odată pe cel mai mic fiu din cei cinci pe care i-a adus pe lume. După ce a lucrat pentru o vreme în Petru Vodă, s-a retras la Mănăstirea Secu. Aici se deschisese un şantier de renovare, astfel că părintele s-a angajat la acest şantier. El respecta programul de lucru, însă în fiecare seară era la slujbă, ca civil, neavând aprobarea de a reîmbrăca haina monahală.

În anul 1968, un unchi al meu, părintele Pantelimon Grigoriu, protopop de Ceahlău, a trecut la cele veşnice. Atunci, bunica mea a venit cu ideea de a duce toate hainele rămase şi cărţile de slujbă părintelui Justin, care fusese închinoviat la Mănăstirea Secu. Atunci l-am cunoscut mai bine pe părintele Justin, mai ales că m-a îndemnat să dau examen la Seminarul Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamţ. Reuşind la seminar, părintele Justin a cerut să stau mai mult pe la Mănăstirea Secu. Astfel am stat într-o chilie în aceeaşi casă cu părintele Justin. Am primit multe învăţături şi sfaturi de la părintele Justin. De atunci am observat o bunătate deosebită la părintele Justin, pe care o manifesta faţă de toţi. Încă de atunci, părintele Justin s-a remarcat ca un călugăr cu multă râvnă pentru rânduiala lui, şi cu o dragoste faţă de oameni. Viaţa părintelui Justin a fost plină de jertfă. A iubit rugăciunea, iar toţi cei care i-au trecut pragul au aflat mângâiere şi întărire duhovnicească.

În aceste zile, am văzut un pelerinaj la Mănăstirea Petru Vodă, cum nu a mai fost vreodată în această zonă. Părintele Justin culege seminţele iubirii semănate de-a lungul vieţii. Prin plecarea părintelui, poporul nostru a pierdut pe unul din marii duhovnici. Avem nădejdea că părintele Justin va fi un rugător pentru neamul românesc, la care a ţinut foarte mult”, şi-a amintit pr. Vasile Pâvăleanu.

În urmă cu cinci decenii, părintele Mihai Damian, fost protopop al Protopopiatului Ceahlău, l-a întâlnit pe părintele Justin Pârvu la hramul Mănăstirii Durău în anul 1972.

“După 1990, părintele Justin Pârvu a revenit la Petru Vodă unde a început demersurile pentru înfiinţarea actualei aşezări monahale. Mănăstirea Petru Vodă a devenit în timp o oază pentru credincioşii din toată ţara. Părintele Justin a fost căutat pentru că prin cuvintele sale puţine transmitea harul care lucra prin Cuvioşia Sa. Mănăstirea Pentru Vodă a devenit loc de pelerinaj, astfel încât este înscrisă în toate trasele turistice. A ajutat foarte mult preoţii şi parohiile care aveau de zidit biserici, precum şi Căminul de Bătrâni de la Ceahlău”, a spus pr. Mihai Damian.

“Părintele Justin avea o iubire de oameni incredibilă”

Într-o linişte adâncă, oamenii păşesc în lăcaşul de închinăciune în care se află sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui, sărută Sfânta Evanghelie şi mâna marelui duhovnic, iar apoi petrec câteva clipe în apropierea aşezării monahale. Oamenii îşi aduc aminte cu drag de părintele Justin. Feţele unora sunt cuprinse de întristare, iar chipurile altora sunt pline de lumină şi nădejde. Fiecare pelerin trăieşte în felul său despărţirea de părintele Justin, căutând să se folosească de timpul petrecut la Petru Vodă. “Ochii părintelui Justin Pârvu, de un albastru atât de pătrunzător, treceau prin fiecare fiinţă ştiind totul despre cei pe care îi privea, prin harul pe care i-l dăduse Dumnezeu. Acelaşi har l-am întâlnit în tinereţea mea la părintele Arsenie Papacioc şi la părintele Cleopa Ilie. Părintele Justin nu a fost deranjat de nimic, ori de câte ori veneau credincioşii la Cuvioşia Sa. Părintele Justin avea o iubire de oameni incredibilă dar şi bucuria de a ne privi în ochi. Am întâlnit în viaţa mea şi călugări care nu te privesc în ochi, însă părintele Justin avea o forţă pe care nu ştiu dacă o voi mai regăsi vreodată. Îl iubim pe părintele chiar dacă nu mai este fizic lângă noi“, a mărturisit Marioara Preotu din Paşcani.

Florile recunoştinţei pentru părintele Justin Pârvu

Credincioşii din toată ţara continuă să vină la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ pentru a se ruga pentru odihna sufletului părintelui Justin Pârvu, mutat la cele veşnice duminică, 16 iunie 2013.

Oamenii aşteaptă de la câteva minute până la câteva ceasuri să intre în ctitoria părintelui pentru a trece prin dreptul sicriului în care se află trupul neînsufleţit al stareţului Mănăstirii Petru Vodă. Pentru o mai bună organizare, Poliţia Română şi Jandarmeria Română se află în aceste zile în apropierea aşezării monahale pentru a asigura ordinea. Sfintele slujbe sunt săvârşite în această perioadă în paraclisul mănăstirii. Aseară, la miezul nopţii, credincioşii asistau la slujba Utreniei, care a fost urmată de Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoţi de la Mănăstirea Petru Vodă şi din ţară. Cei care au ajuns la părintele Justin Pârvu au aprins o lumânare şi au lăsat o coronă sau o floare în semn de recunoştinţă pentru marele duhovnic. Biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” este în prezent înconjurată de flori. Un loc aparte spre care credincioşii merg este chilia părintelui Justin. Oamenii stau câteva clipe în dreptul chiliei, aprind lumânări şi caută să rememoreze clipele în care părintele Justin ieşea pentru a-i binecuvânta, pentru a le spune un cuvânt de folos sau pentru a-i îmbărbăta. Până când marele duhovnic va fi înmormântat lângă biserica mănăstirii, românii de pretutindeni continuă să vină zi şi noapte la Petru Vodă. Aşa înţeleg cei pe care părintele i-a iubit atât de mult să-și arate dragostea lor pentru cel care a fost aproape de sufletul lor.

Legaturi: