EDUCATIA SEXUALA SAU PORNIFICAREA COPIILOR/ Terorismul cultural al REVOLUTIEI SEXUALE/ Iadul prostitutiei, drogurilor, euthanasiei, homosexualitatii si pedofiliei: OLANDA (Stiri familie)

• Doxologia:  Patriarhul Ilie al Georgiei ia copiii nedoriţi în grija Bisericii

Preafericitul Ilie al II-lea, Patriarhul ortodox al Georgiei, în mesajul său pascal, a cerut guvernului georgian să adopte fără întârziere o lege împotriva avortului. 

El a adăugat că o asemenea lege anti-avort ar rezolva grava criză demografică a ţării şi o mulţime de probleme sociale şi spirituale. Ierarhul primat al georgiei a spus: „Avortul este un asasinat odios a unei creaturi nevinovate comis intenţional prin decizia părinţilor. Doctorul este direct complice al acestei crime. Acest asasinat fără milă a copiilor se desfăşoară fără obstacole şi nu există nimeni care să protejeze copiii, nici statul nici societatea”.

El a propus ca: „Cei care nu doresc să dea naştere copiilor din raţiuni economice, vă rog să nu comiteţi acest păcat îngrozitor. Dacă nu aveţi mijloacele să creşteţi copiii, Biserica va avea grijă de ei”. Premierul Georgiei a admis că există o criză demografică şi a spus că o cauză a acesteia este economică.

Patriarhul Ilie a botezat el însuşi mii de copii şi a redus considerabil rata avorturilor în ţară când a promis ajutor de la Biserică familiilor sărace şi a promis că botează fiecare copil nedorit din ţară.

traducere şi adaptare: pr. Ioan Valentin Istrati
sursa: orthodoxie.com

• Cultura Vietii:

Croația: Educația sexuală are ca scop „să facă tânăra generaţie dependentă de sex şi de pornografie”

Continuăm publicarea unor informații inedite despre așa-zisa „educație sexuală”, în contextul în care și în România se discută tot mai mult de obligativitatea unor astfel de cursuri. A se vedea materialul de ieri, „Revoluția sexuală și terorismul cultural” împreună cu referințele de acolo, și mai ales despre conferința care trebuia să aibă loc la București în organizarea asociației LGBT „Accept”, în cele din urmă anulată, a unui alt susținător al pedofiliei, olandezul Gert Hekma. Veți putea identifica similitudini, dincolo de posibilitatea coincidenței, cu cele de mai jos. Aceste campanii de sexualizare și pervertire a copiilor au loc concertat și sunt finanțate din aceleași surse!

Mâine vom publica un raport-memoriu adresat Ministerului Educației cu privire insistențele pentru ore obligatorii de acest fel în școlile românești, plecând de la un model pe care îl apreciem ca nefast: cel mai recent program de „educație sexuală”, „Sexul vs. barza”.

În ianuarie 2013, guvernul de centru-stânga din Croaţia, aflat în exerciţiu din 23 decembrie 2011, a introdus în programa şcolară un modul obligatoriu despre sexualitate, ascunzând populaţiei faptul că acest manual a fost redactat de pedofili.

Judith Reisman, acum în vârstă de 78 de ani, om de ştiinţă, fostă consilieră la FBI, la Capitoliu şi în mai multe departamente ale administraţiei americane, a conferenţiat în Croaţia pe 29 ianuarie, la invitaţia mai multor parlamentari de dreapta. Ea a dezvăluit legăturile dintre iniţiativa introducerii manualului şi foarte bogata Fundație Sorosşi a afirmat că „educaţia sexuală şi drepturile homosexualilor ascund un program de distrugere a familiei şi de apărare a pedofiliei”.

Judith Reisman a lucrat ani de zile la o anchetă despre Institutul Kinsey, fondat în 1947, şi a demonstrat efectele nefaste ale teoriilor lui Alfred Kinsey (1894-1956), autorul a două studii importante despre sexualitatea bărbatului şi a femeii. Kinsey a fost şi redactor la prestigioasa publicaţie medicală britanică The Lancet. La conferinţă dr. Reisman a vorbit de un „caz” din lucrarea lui Kinsey, al unei fetiţe de 10 ani, care a fost abuzată sexual de un violator recidivist în vârstă de 30 de ani, cititor pasionat al revistei Playboy. Alfred Kinsey s-a justificat spunând că fetiţa şi-a dat în mod clar consimţământul pentru actele sexuale întrucât copiii sunt fiinţe sexuale şi că, din acest punct de vedere, ei tânjesc să aibă relaţii sexuale încă de când se nasc. Reisman a afirmat că, după cel de-al doilea război mondial, aceste teorii scârboase au favorizat răspândirea exponenţială a pornografiei şi a pedofiliei.

După conferinţă, Judith Reisman a devenit ţinta unui val de insulte. Ea a fost linşată de mass media croate de stânga, care apără interesele masonice ale guvernului. A fost acuzată de negaţionism, deşi este de origine evreiască și o parte din familia ei a pierit în lagărele de concentrare.

În cel mai modern cinematograf din Zagreb, din cauza unei „probleme tehnice”, documentarul jurnalistului britanic Timothy Tate, colaborator al lui Reisman, care-l demistifica pe Kinsey, nu a putut fi difuzat. Timothy Tate a fost împiedicat să-şi difuzeze punctul de vedere critic la adresa programului de educaţie sexuală iniţiat de pedofili, în faţa a 800 de spectatori. Acelaşi scenariu s-a repetat când a vrut să ţină un expozeu improvizat în sala de cinema. […]

La sfârşitul unei conferinţe ţinute la Facultatea de Ştiinţe Politice din capitala croată, dr. Reisman a fost atacată verbal de decan, Nenad Zakošek. Organizaţiile politice de stânga, favorabile guvernului, au încercat să împiedice conferinţa pe care dr. Reisman a reuşit să o ţină până la urmă în Parlamentul de la Zagreb. Ea a uimit asistenţa când a spus că Alfred Kinsey a fost „un pedofil care a schimbat lumea” şi „un psihopat sexual care a reuşit să ne contamineze familia, cultura şi legile”. Dr. Reisman a demonstrat influenţa pe care acest criminal a exercitat-o asupra programelor de educaţie sexuală impuse acum şi în Croaţia, ţară în care anual circa 2000 de adolescente rămân însărcinate, iar 400 dintre ele aleg să facă un avort (AFP).

În plus, dezbaterea anunţată la Facultatea de Filosofie, dintre dr. Reisman şi prof. Aleksandar Štulhofer, un discipol al lui Kinsey şi iniţiatorul programului de educaţie sexuală pentru copiii croaţi, a fost anulată sub pretextul dezordinii publice: un grup de homosexuali a pătruns în sală. Prof. Štulhofer nu a dorit ca dr. Reisman să se exprime. Şi avea motive. La Parlamentul din Zagreb, dr. Reisman dezvăluise faptul că profesorul colaborase la scrierea unei lucrări împreună cu olandezul, pedofil declarat, Theo Sandford, profesor la Columbia University şi la Departamentul de studii gay şi lesbiene de la Universitatea din Utrecht.

Sandford a fost fondator şi redactor la revista lunară olandeză de limbă engleză a pedofililor Paidika (Journal of Paedophilia), apărută între 1987 şi 1995. El este autorul studiului Boys on their contacts with men: a study of sexually expressed friendships (Contactul dintre băieţi şi bărbaţi: studiu despre prietenia care se exprimă sexual). Acest pervers nu se limitează, în compunerea sa pseudo-ştiinţifică, la o anchetă asupra pedofiliei, ci face aprecieri pozitive despre această decadenţă sexuală şi criminală. Un alt colaborator al lui Štulhofer, sexologul „german” Gunther Schmidt, a prefaţat cartea lui Sandford, Male Intergenerational Intimacy (Intimitatea intergeneraţională dintre bărbaţi), în care a spus: „Faptul ca toate actele de pedofilie să fie mai dificil de pedepsit prin lege ar fi o acţiune demnă de societatea civilă”.

Într-o conferinţă de presă, Timothy Tate a citat o frază din revista Paidika, având are acelaşi grad de sadism: „Punctul de plecare al revistei Paidika este conştiinţa fiinţei noastre pedofile. Pentru noi, pedofilia este un act sexual consimţit între două persoane care aparţin unor generaţii diferite”. Într-un interviu acordat în anul 1978 revistei pornografice americane Hustler, sexologul „german” Erwin J. Haeberle, sponsor al revistei Paidika, a subliniat că „este perfect normal să ai raporturi sexuale cu copii, care ar trebui să aibă acces liber la revistele [pornografice] pentru adulţi şi să fie liberi să-şi aleagă proprii parteneri sexuali, inclusiv dintre adulţi”. Acest pedofil a fost membru, între 1977 şi 1988, al Institute for Advanced Studies of Human Sexuality din San Francisco, care a redactat majoritatea manualelor de educaţie sexuală pentru copii din lumea întreagă. Timothy Tate a arătat o serie de fotografii din revista Paidika, reprezentând copii oferiţi pedofililor.

În 2001, Štulhofer şi mai mulţi prieteni pedofili de la revista Paidika au participat la un congres internaţional de sexologie care s-a ţinut la Dubrovnik (Croaţia) şi a fost sponsorizat de miliardarul evreu Soros, prin Fundaţia sa.

Judith Reisman a subliniat de mai multe ori că programul de educaţie sexuală impus Croaţiei este o tentativă de pervertire a copiilor, pentru a livra „carne proaspătă” unor obsedaţi sexual şi a dezincrimina homosexualitatea. Ea a adăugat că scopul programului este de a face ca tânăra generaţie să devină dependentă de sex şi de pornografie. Comentând în acest sens iniţiativa Ministerului Educaţiei din Croaţia, Anna Maria Grünfelder, „teolog feminist”, a afirmat: „sexualitatea reprezintă o putere enormă; cine o controlează, controlează societatea.”

Vizita dr. Reisman în Croaţia a produs un seism care a obligat guvernul, aflat în solda marei finanţe apatride, să caute o ieşire diplomatică din această situaţie. Conform surselor Curiei Romane (guvernul de la Vatican, n. tr.) [citate de site-ul italian de informare Dietro il sipario], ambasadorul croat pe lângă Sfântul Scaun, Filip Vučak, s-ar fi întâlnit cu Monseniorul Dominique Mamberti, secretar pentru relaţia cu Statele, în scopul de a îmblânzi poziţia Bisericii în problema educaţiei sexuale. Episcopul, hirotonit preot în dieceza din Ajaccio în 1981, nu a dat răspuns favorabil cererii.

Într-o ţară democratică, prezentarea de probe irefutabile ale legăturilor strânse dintre iniţiatorii unui program aşa de ruşinos şi cercurile de pedofili susţinute de marele capital, în afara consecinţelor de ordin penal, ar fi dus la demisia imediată a nemernicului de Štulhofer şi a tuturor funcţionarilor criminali din Ministerul de Instrucţie care au colaborat la acest program, printre care şi minstrul educaţiei în persoană, Želiko Iovanović. […] După plecarea dr. Reisman, media regimului social-democrat croat şi-au reluat acţiunea de dezinformare. Štulhofer […] a venit personal la televiziune pentru a vorbi de problemele de sexualitate, mai ales infantilă, în timp ce în şcolile primare copiilor de zece ani le sunt date teme cu conţinut sexual explicit.

Cazul Croaţiei, care nu a fost deloc mediatizat, ridică cortina asupra a ceea ce se preconizează în ţara noastră [Franța, n.trad.], de la „căsătoria pentru toţi” până la protejarea copilului, ultima victimă neputincioasă a culturii morţii, sacrificată pe altarul lui Baal.

(articol de Laurent Glauzy, în exclusivitate pentru Contre-info, tradus de Alina Ioana Dida)

Revoluția sexuală și terorismul cultural

În contextul presiunilor tot mai insistente pentru „educație sexuală” obligatorie în școlile românești, organizațiile creștine pregătesc o reacție și urmează să prezinte factorilor de decizie propria alternativă. Până atunci, vă invităm să citiți un scurt eseu pe tema „revoluției sexuale”. Considerăm că informațiile conținute sunt esențiale pentru înțelegerea corectă a sensului termenilor și mai ales a ceea ce se pregătește, de fapt, copiilor noștri. A se vedea, pe aceeași temă, eseul „Fără ruşine şi fără iubire” și respectiv Revoluția sexuală și copiii.

Revoluția sexuală și terorismul cultural

[…]

Membrii Şcolii de la Frankfurt au condus numeroase studii despre credinţele, atitudinile şi valorile care, în viziunea lor, au determinat instaurarea naţional-socialismului în Germania.

Studiile Şcolii de la Frankfurt au combinat analiza marxistă cu psihanaliza freudiană pentru a contesta bazele culturii occidentale, incluzând valori precum creştinismul, capitalismul, autoritatea, familia, patriarhalitatea, ierarhia, moralitatea, tradiţia, înfrânarea sexuală, loialitatea, patriotismul, naţionalismul, ereditatea, etnocentrismul, convenţia şi conservatorismul. Aceste abordări critice cunoscute, în general, sub denumirea de „teorie critică”, sunt reflectate în lucrări ale reprezentanţilor Şcolii de la Frankfurt, precum: Evadarea din libertate şi Dogma lui Christ, de Erich Fromm, Psihologia de masă a fascismului, de Wilhelm Reich şi Personalitatea autoritară,de Theodor Adorno. Personalitatea autoritară, publicată în 1950, a avut o influenţă substanţială asupra psihologilor şi sociologilor americani. Premisa de la care pornea cartea era că prezenţa în societate a creştinismului, a capitalismului şi a familiei patriarhal-autoritare au creat un caracter predispus la prejudecată rasială şi fascism.

Personalitatea autoritară a devenit un ghid de campanie naţională împotriva oricărui gen de prejudecată şi discriminare, bazat pe teoria că, dacă aceste tendinţe malefice nu vor fi eradicate, un al doilea Holocaust ar putea lua fiinţă pe continentul american. Această campanie a furnizat, la rândul ei, o bază pentru corectitudinea politică.

Teoria critică a înglobat subteorii al căror ţel era să desfiinţeze fărâmă cu fărâmă elemente definitorii ale culturii existente: teoria matriarhală, teoria androginităţii, a personalităţii, a autorităţii, a familiei, a sexualităţii, teoria rasială, teoria legală şi teoria literară. Pusă în practică, teoria critică urma să fie utilizată în scopul răsturnării ordinii sociale dominante şi al declanşării revoluţiei sociale. Pentru a atinge aceste obiectiv, teoreticienii critici ai Şcolii de la Frankfurt au înţeles că sistemul tradiţional de credinţe şi structura socială existentă vor trebui anihilate şi apoi înlocuite.

Structura socială patriarhală va fi înlocuită cu modelul matriarhal; credinţa că bărbatul şi femeia sunt diferiţi şi au în esenţă roluri distincte va fi înlocuită cu teoria androginiei; concepţia că heterosexualitatea este normală va fi schimbată cu opinia că homosexualitatea este, în egală măsură, „normală”. Ca o stratagemă menită să conteste valoarea intrinsecă a bărbaţilor albi heterosexuali, teoreticienii critici au deschis calea antagonismelor rasiale şi sexuale ale troţkiştilor. Leon Troţki credea că oamenii de culoare oprimaţi ar putea alcătui avangarda unei revoluţii comuniste în America de Nord. El i-a acuzat pe muncitorii albi de prejudecăţi faţă de muncitorii de culoare şi i-a instruit să se solidarizeze cu cei din urmă în declanşarea revoluţiei. Ideile lui Troţki au fost adoptate de mulţi studenţi iniţiatori ai mişcării contraculturale din 1960, care au încercat să îi avanseze pe revoluţionarii de culoare în poziţii de conducere în cadrul mişcării. Studenţii revoluţionari au fost, de asemenea, influenţaţi în mod hotărâtor de ideile lui Herbert Marcuse, un alt membru al Şcolii de la Frankfurt.

Marcuse a profesat „Marele Refuz”, prin care erau negate toate conceptele occidentale de bază, pledând pentru „eliberarea sexuală” şi pentru meritele revoluţiei feministe şi a oamenilor de culoare. Teza sa principală era aceea că studenţii, oamenii de culoare din ghetouri, alienaţii, asocialii şi Lumea a Treia puteau prelua rolul pe care îl avusese proletariatul în revoluţia comunistă. În cartea sa, Eseu despre eliberare, Marcuse şi-a afirmat ţelurile ce vizau o transvaluare radicală a valorilor, relaxarea tabuurilor, subversiunea culturală, teoria critică, precum şi o revoltă la nivel lingvistic culminând cu o răsturnare metodică a sensului.

Cât despre conflictul rasial, Marcuse a notat că bărbaţii albi sunt vinovaţi şi că oamenii de culoare reprezintă cea mai naturală forţă a revoluţiei. Marcuse poate fi considerat membrul cel mai marcant al Şcolii de la Frankfurt prin teoriile sale ca surse ale ideologiei „corectitudinii politice”; ele au constituit componenta critică a contraculturii anilor 1960. Obiectivul său era clar: „putem vorbi, pe drept cuvânt, de o revoluţie culturală, întrucât protestul este îndreptat împotriva întregii culturi dominante, incluzând sistemul moral al societăţii existente…” El propunea eliberarea energiei sexuale intense, primitive de sub imperiul constrângerilor sociale, mesaj predicat în cartea sa, Eros şi civilizaţie, publicată în 1955.

Marcuse a devenit unul dintre principalii guru ai rebeliunii sexuale adolescentine din anii ’60; el însuşi a inventat expresia „Faceţi dragoste, nu război!”. Cu acest rol al lui Marcuse, lanţul influenţei marxiste prin intermediul Şcolii de la Frankfurt se încheiase: de la activitatea lui Lukacs în postul de vicecomisar pentru cultură în guvernul bolşevic maghiar din 1919, la arderea steagului şi preluarea clădirilor administrative ale universităţilor de către studenţi în 1960. Multe dintre aceste universităţi sunt astăzi bastioane ale corectitudinii politice, iar mişcările studenţilor de odinioară au dus la înfiinţarea unor facultăţi existente în prezent.

Unul dintre cei mai importanţi promotori ai corectitudinii politice a fost Betty Friedan, cunoscută pentru cartea sa Mistica feminină, care prezintă o analiză pornind de la teoria feministă friedaniană până la teoria „autoactualizării” a lui Abraham Maslow. Maslow a fost un psiholog social care, în primii săi ani de activitate, a efectuat cercetări asupra dominaţiei şi sexualităţii feminine. A fost prieten cu Herbert Marcuse pe când profesa la Universitatea Brandies şi l-a întâlnit pe Erich Fromm în 1936, fiind profund impresionat de ideologia promovată de acesta în cadrul Şcolii de la Frankfurt. Maslow a publicat, în 1944, articolul „Structura caracterului autoritar”, care reflecta teoria personalităţii derivată din Teoria Critică. De asemenea, Maslow a fost influenţat de lucrările lui Wilhelm Reich, un alt predicator al teoriei personalităţii.

Semnificaţia originilor istorice ale „corectitudinii politice” nu poate fi pe deplin înţeleasă decât dacă revoluţia iniţiată de Betty Friedan vizând rolurile sexuale este percepută în însemnătatea ei reală: ca manifestare a procesului revoluţionar social demarat de Karl Marx. Faptul că Friedan s-a bazat, în elaborarea teoriilor sale, pe lucrările lui Wilhelm Reich, care reflectau ideologia Şcolii de la Frankfurt, constituie un indiciu. Alte indicii sunt corespondenţa dintre revoluţia vizând rolurile sexuale promovată de Friedan şi teza postulată de Georg Lukacs a anihilării vechilor valori şi a creării unora noi sau cea a „transvaluării valorilor” susţinută de Herbert Marcuse.

Însă ideea transformării ordinii patriarhale în una matriarhală – obiectiv pe care şi-l propunea teoria inversării rolurilor sexuale – poate fi raportată direct la cartea lui Friedrich Engels, Originea familiei, proprietatea privată şi statul. Publicată pentru prima dată în 1884, cartea a popularizat concepţia că discriminarea adânc înrădăcinată faţă de sexul feminin asuprit este un aspect al patriarhalităţii. Credinţa că modelul matriarhal constituie soluţia pentru ieşirea din ordinea patriarhală provine din comentariile pe care le-a scris Marx în cartea sa Ideologia germană, publicată în 1845. În această lucrare, Marx a avansat ideea că femeile şi copiii constituiau proprietatea principală a bărbatului în sistemul patriarhal. Teoria matriarhală a reprezentanţilor Şcolii de la Frankfurt, precum şi teoria înrudită a androginităţii descind din aceste surse.

Când se adresează publicului general, susţinătorii „corectitudinii politice” – sau marxiştii culturali, cum se numesc, de fapt – îşi prezintă concepţiile în mod atractiv. Este vorba doar despre grija de a fi „receptiv” faţă de celălalt – spun ei. Ei utilizează cuvinte precum „toleranţă” şi „diversitate”, întrebându-se „De ce nu putem trăi cu toţii în armonie?”. Realitatea este alta. „Corectitudinea politică” nu se referă defel la „a te comporta amabil”, în afară de cazul în care gulagurile ni s-ar părea locuri plăcute. „Corectitudinea politică” reprezintă marxismul, cu tot ce comportă acesta: pierderea libertăţii de expresie, controlul gândirii, răsturnarea ordinii sociale tradiţionale şi, în ultimă instanţă, un stat totalitar. În fond, marxismul cultural instaurat de Şcoala de la Frankfurt este mai terifiant decât marxismul vechi, economic, care a ruinat Rusia. Cel puţin, marxismul economic nu promova perversiunea sexuală şi nu a încercat să impună modelul matriarhal, aşa cum s-au străduit să facă membrii Şcolii de la Frankfurt şi descendenţii lor. Acest scurt eseu a încercat să releve o corelaţie esenţială între marxismul clasic şi ingredientele „revoluţiei culturale” care s-a declanşat în America în 1960. (…)

Cu certitudine, acţiunea Şcolii de la Frankfurt nu se încheie în anii ’60, ea continuă şi în prezent, cu precădere în domeniul educaţional. […]

Urâciunea pustiirii: Olanda deschide calea (și) pentru legalizarea pedofiliei

Relaxarea moravurilor sexuale în societatea contemporană pare o hemoragie de neoprit – am relatat deja exemplul Noii Zeelande unde, la câteva zile de la legiferarea „căsătoriei” între homosexuali, se cere deja dreptul la căsătoria în grup. Mai grav, Olanda, prima țară din lume care a recunoscut aceste așa-zise „căsătorii între persoane de același sex” (2001) admite acum oficial existența unui grup de lobby pedofil.

Fapt este că, peste tot unde propaganda homosexualităţii acționează, pedofilia o urmează ca o umbră, în ciuda eforturilor lobby-iștilor gay de a ascunde acest lucru. România nu este scutită: vă amintiți invitația făcută de Asociația ACCEPT a minorităților sexuale din România profesorului Gert Hekma, din Olanda, un susținător fățiș al pedofiliei, de a vorbi, în timpul manifestărilor „Luna istoriei LGBT”, la Facultatea de Sociologie din București. În urma intervenției cetățenilor, conferința a fost anulată și organizatorii („Accept”) au șters, elegant, informațiile de pe website, probabil pentru a nu alimenta scandalul. Ce susținea Hekma? Reducerea vârstei constimțământului sexual (un artificiu juridic prin care pedofilia este legalizată) la 12 ani, pentru început. Această situație este deja în practică în Olanda, iar organizația pedofilă de care se face vorbire mai jos profită din plin pentru normalizarea acestui comportament. (A se vedea și articolul „Secretul mişcării pentru drepturile homosexualilor: pedofilia”)

Ce dovezi ne mai trebuie pentru a ne trezi și a înțelege pericolul?

După homosexuali, și poligamii doresc recunoașterea „căsătoriei” lor

La doar o săptămână după legalizarea „mariajului” homosexual, în Noua Zeelandă și-au făcut apariția grupurile de lobby pentru recunoașterea „căsătoriei în grup”, informează LifeSiteNews.com. Grupul, care poate fi găsit pe Facebook sub titlul „Support legalised Polyamory in NZ”, afirmă că este „susținător al recunoașterii mariajului poliamoros în Noua Zeelandă. Prin acesta înțelegem mariajul sau uniunea între persoane responsabile, adulte, dedicate și non-monogame.”

„Credem că TOATE relațiile devotate de dragoste între adulți, indiferent de număr (ul celor implicați) trebuie să fie respectate și să primească recunoaștere legală”, afirmă lobby-iștii.

Susținătorii familiei tradiționale arată adesea că legalizarea „mariajului gay” va duce inevitabil la acceptarea legală a relațiilor poligame și chiar a celor incestuoase. Aceste argumente sunt adesea respinse de cei care apără căsătoria între persoane de același sex; totuși, o mișcare pentru poligamie și poliamorie este tot mai evidentă, notează sursa citată.

• Smartwoman: Cand se termina copilaria? Ne sexualizam copiii prea devreme?

In urma unui sondaj realizat recent printre parintii din Marea Britanie, s-a ajuns la o concluzie alarmanta. Potrivit parintilor chestionati, copilaria se sfarseste odata cu implinirea a 12 ani, uneori chiar 10 ani.

***

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

9 mai 2013

OLANDA, PARADIS SAU IAD?

Astazi facem ceva diferit – va dam dtra, cititorilor, cuvantul. Va ingaduim sa comentati asupra unui subiect de interes pentru multi dintre noi. In martie niste cititoare ne-au atras atentia asupra unui material interesant si informativ privind declinul moral al Olandei. La rugamintea noastra ele l-au tradus si editat. Le multumim si il publicam mai jos. Adaugam si noi, insa, citeva comentarii.

Olanda o duce bine, in cele materiale, dar nu in cele spirituale. Somajul in Olanda oscileaza in jurul lui 5%, deficitul bugetar e neglijabil, si Olanda e un magnet pentru imigranti, inclusiv romani si moldoveni, un veritabil El Dorado al inceputului de mileniu. Lucrurile merg bine in Olanda. Oamenii se bucura de drepturi, bunastarea materiala le este asigurata din leagan la mormint si nu duc lipsa de mai nimic. Nu mai au nevoie sa traiasca prin credinta. Acesta este un succes incontestabil al civilizatiei olandeze, unul pe care-l invidiaza multe tari din toata lumea.

Dar cu sufletul cum stau cei ce locuiesc in El Dorado-ul olandez? Nu tocmai bine. Despre asta e vorba in materialul pregatit de Yolanda Ciubotaru, una din cititoarele nostre. Pe linga ce relateaza materialul ei, mentionam criza spirituala profunda a acestei tari pina nu de mult cunoscuta pentru fervoarea cu care promova credinta protestanta in tinuturile noi descoperite ale lumii. Asemenea misionarilor britanici, protestantii olandezi au exportat varianta protestanta a credintei crestine in noile tinuturi ale lumii unde au fondat colonii mercantile. In veacul XVII erau intilniti si in Ardeal, de unde au plecat apoi spre Est. In Olanda zilelor noastre, insa, mai multe biserici se inchid decit sa cladesc. Se estimeaza, de fapt, ca in urmatorii 10 ani 1.200 de biserici olandeze vor fi vindute din lipsa de enoriasi. [Pe aceasta tema AFR va recomanda articolul din acest link: 1200 churches expected to be sold in the next ten years] Preturile anticipate pentru vanzarea unei singure biserici sunt intre 200.000 si 5.5 milioane de euro. Se pare ca se implinesc cuvintele Mintuitorului ca daca Fii Luminii vor tacea, pietrele vor vorbi. Credinta e in declin asa cum, de fapt, este si moralitatea, viata de familie, respectul pentru fiintele nenascute ori cele aflate la capatul vietii.

Olanda exporta imoralitate si promoveaza in structurile europene si ONU depravare morala. Promoveaza un imperialism cultural si antivaloric, evidentiat anual si in Romania unde ambasadorul olandez si angajatii ambasadei Olandei incurajaza si participa la marsurile homosexuale. Casatoria este in declin, numarul olandezilor care se casatoresc e in descrestere rapida, iar numarul celor care traiesc in concubinaj e in crestere la fel de rapida. Introducerea parteneriatelor civile, de tipul celor propuse de dl Remus Cernea in Romania, le-a dat olandezilor optiunea de a respinge casatoria ca forma primara de organizare sociala si inlocuirea ei cu parteneriatele civile bazate pe contracte de convietuire, nu fidelitate, monogamie ori focalizate pe procreare ori cresterea copiilor. Asta e Olanda la care multi politologi din Romania aspira ca model pentru societatea noastra.

Efectele legalizării prostituției, drogurilor și a eutanasiei in Olanda

Olanda, acea țară calvinistă odată, a întrecut cu mult celelalte țări în legalizarea ”crimelor fără victime”, precum prostituția, folosirea drogurilor și eutanasia. În prezent, această țară se confruntă cu consecințele neintenționate ale acestui fapt, precum creșterea fulminantă a crimei organizate, sărăciei sociale și a turismului sexului, drogurilor și a eutanasiei (pentru cei care cumpără un bilet fără întoarcere).

Prostitutie si imoralitate sexuala

Citam din articolul Juliei Bindel: ”De ce nici măcar Amsterdamul nu-și mai dorește bordeluri legale” si publicat in ”Spectatorul”: În anul 2000, guvernul olandez a decis să le ușureze și mai mult viața proxeneților, traficanților si a clienților acestor bordeluri, legalizând comerțul și așa dezvoltat și evident al bordelurilor. Să o transformăm într-o meserie ca oricare alta! O dată eliberate femeile din această lume interlopă, șarlatanii, traficanții de droguri și cei de persoane vor dispărea!

La 12 ani după aceasta, putem observa rezultatele acestui experiment. În loc să ofere o mai bună protecție femeilor, doar s-a ajuns la dezvoltarea acestei piețe. În loc să concentreze bordelurile într-o zonă discretă și (retrasă) a orașului, industria sexului a împânzit întreg Amsterdamul – fiind practicat chiar și în stradă. În loc să acorde drepturi ”la locul de muncă”, prostituatele au ajuns să fie tratate de proxenți mai agresiv ca niciodată. Uniunea formată de guvern în vederea protejării lor este ocolită de majoritatea prostituatelor, cărora le este prea teamă  să depună plângeri.

Conform noii legislații, proxeneții sunt denumiți acum oameni de afaceri sau antreprenori; abuzurile suferite de femei sunt considerate acum ”riscuri profesionale”, asemenea riscurilor la care sunt expuși cei de pe șantiere. Industria turismului sexual s-a dezvoltat mai rapid în Amsterdam decât orice alt tip de turism normal: iar pentru că orașul a devenit bordelul Europei, traficanții importă femei din Africa, Europa de Est și Asia pentru a face față diversității de cereri. Altfel spus, proxenetismul a rămas același, doar că acum este legal – violența încă este inerentă meseriei, iar traficul a crescut și mai mult. Consilierea femeilor să părăsească această meserie este aproape inexistentă. Imaginea murdară a meseriei nu a reușit să fie spălată prin binecuvântarea legală.

Guvernul olandez a sperat să joace rolul proxenetului cinstit, percepând o cotă-parte din practicarea prostituției prin intermediul impozitului. Însă, doar 5% dintre femei s-au înregistrat pentru plata impozitului, deoarece, oricât de legal ar fi, nici una dintre femeile implicate nu-și dorește să fie cunoscută ca fiind prostituată. Ilegalitatea doar a căpătat o formă nouă, ducând la creșterea traficului, a bordelurilor fără licență și a proxenetismului; iar fără nici o implicare din partea poliței, a fost și mai ușor să se încalce și restul legilor. Să procuri femei din afara Uniunii Europene, disperate după o viață nouă, continuă să fie ilegal. Însă niciodată nu a fost mai ușor să se facă acest lucru!

Această legalizare a impus înființarea de bordeluri în toate regiunile Olandei, indiferent dacă acestea le vroiau sau nu. Chiar dacă se opunea înființării bordelurilor, un oraș sau o localitate trebuia să permită măcar funcționarea unuia singur – iar refuzul de a acționa astfel era considerat o încălcare a legii federale fundamentale a muncii. Pentru mulți olandezi, legalitatea și decența au ajuns ireconciliabil separate. S-a dovedit a fi un eșec social, legal și economic – și în sfârșit, acest haos se apropie de final.

Explozia bordelurilor s-a încheiat. O treime din bordelurile din Amsterdam au fost închise pe motivul implicării crimei organizate, a traficanților de droguri și a creșterii traficului de femei. Poliția recunoște acum că districtul felinarelor roșii s-a transformat într-un port global al traficului de persoane și a spălării de bani. Străzile au ajuns împânzite de gangsteri care caută fete tinere, vulnerabile, pentru a le vinde bărbaților drept virgine supuse care îndeplinesc tot ceea ce li se spune. Mulți dintre cei care operează în domeniul turismului obișnuit – cel al muzeelor și al canalelor – se tem că vizitatorii acestora vor dispărea o dată cu reputația orașului…

Primarului orașului i-au trebuit 6 ani să recunoască public că acest experiment a fost un dezastru, un magnet pentru femeile traficate, traficanții de droguri și fetele minore. Zone din Rotterdam, Haga și Heerlen au fost închise în condiții similare. Soluția în acest caz este clară: anularea legalizării. Legalizarea nu a adus emancipare. Dimpotrivă, a dus la tratamentul îngrozitor, inuman și degradant al femeilor deoarece a declarat ca fiind acceptabilă vânzarea de ființe umane. Și pe măsură ce guvernul olandez se va auto-reforma din proxenet în protector, va avea timp să mediteze asupra prejudiciilor aduse femeilor afectate de acest experiment social dezastruos.

O cultura a drogurilor

Citam din articolul Ceciliei Rodriguez ”Olanda se apleacă asupra propriului Turism al Drogurilor-și –al – Morții” publicat în revista Forbes

Două vechi dezbateri au ajuns din nou în centrul atenției în Olanda, ambele referitoare la turismurile greu-de-definit: ”Turismul negativ”, ”Turismul medical” sau mai puțin controversatul  ”Turism nou”. Lăsând la o parte etichetele, acestea sunt de fapt îndelung controversatele și speculatele: turism al drogurilor și turism al suicidului asistat. Ambele forme au format titlurile primei pagini a ziarelor deoarece guvernul conservator olandez dorește să elimine turismul drogurilor și să-l reducă pe cel al eutanasiei, împotriva opoziției vehemente a partidelor liberale, oficialilor locali, mișcărilor civice, temându-se de efectele pe care aceste măsuri le-ar putea avea asupra economiei naționale și locale.

Pentru mulți tineri europeni, prima lor călătorie în Amsterdam, neînsoțiți de părinți, este considerată un ritual al devenirii, și aceasta nu datorită arhitecturii unice, a frumoaselor canale și a muzeelor bogate în artefacte, ci mai degrabă pentru posibilitatea de a explora cafenelele de renume internațional unde pot achiziționa marijuana în cantități reduse pe care să o poată consuma în mod legal.

Însă aceasta este o afacere de proporții uriașe. Conform lui Tahira Limon, purtătorul de cuvânt al orașului, din cei 4 – 5 milioane de vizitatori anuali ai Amsterdamului, 23% declară că vizitează o cafenea olandeză. Guvernul federal dorește să oprească acest lucru și a adopat diverse metode în vederea atingerii acestui scop. Mai întâi, începând de anul trecut, au interzis în orașele de sud, printre care și Maastrichtul, vânzarea marijuanei tuturor străinilor, cu excepția germanilor și belgienilor, în vederea diminuării traficului. Apoi, această prohibiție a fost extinsă asupra tuturor regiunilor și vizitatorilor. Amsterdamul a fost exclus deoarece guvernul local nu accepta restricții, iar cafenelele au reușit să exercite suficientă presiune împotriva întârzierii aplicării lor. Dar asta până acum.

Dacă Primul Ministru Mark Rutte reușește să-și impună punctul devedere, orice rezistența va deveni inutilă. Menționând printre altele industria ilegală a drogurilor presupus a fi desfășurată în jurul cafenelelor, luna viitoare guvernul plănuiește să demareze prima etapă a programului de reducere a activității cafenelelor, sperând prin aceasta eradicarea întregului turism al dorgurilor până la finele anului.

O cultura a eutanasiei si mortii

Referitor la celălalt turism incriminat mai sus, în mod oficial doar rezidenții olandezi ar trebui să primească asistență medicală în efectuarea eutanasierii. Însă legea nu interzice doctorilor să realizeze eutanasiere și non-rezidenților. Olanda a fost prima țară care a legalizat sinuciderea, iar legalizarea dreptului de a se sinucide este considerat  cel mai liberal drept în întreaga lume, deși se aplică doar cazurilor de suferință ”insuportabilă și iremediabilă”. (Cu toate acestea, Olanda nu este unica destinație pentru efectuarea unei eutanasieri legale. Prima și cea mai căutată este Zurich, în Elveția, unde sute de turiști, în special britanici, călătoresc pentru a-și pune capăt vieții.)

Nu industria suicidului asistat se gasește în spatele ultimei controverse, ci mai degrabă pericolele ulterioare care ar putea degenera din această situație, asemenea cazului ”cafenelelor”, datorită a două noi inițiative promovate de organizația Dreptului de a Deceda: transformarea eutanasiei în ceva universal acceptat prin crearea unor echipe mobile care să asiste pacienții în efectuarea eutanasierii lor acasă; și prin propunerea unei legislații care să acorde dreptul de a deceda tuturor persoanelor de peste 70 de ani.

Membrii conservatori ai guvernului și diverse organizații religioase se tem că astfel de măsuri ar putea genera o creștere a turismului eutanasiei. Corectă sau nu, reputația îndelungată a țării ca și un refugiu al cazurilor de trăiește-și–lasă să trăiască –sau mori-și-lasă să moară- este  atacată mai mult ca niciodată.

Buletinul informativ al Aliantei Familiilor din Romania/ Nr. 238, 7 mai 2013

NU Politiei Gandirii! Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) este o autoritate guvernamentala infiintata la inceputul anilor 2000 in scopul combaterii discriminarii pe diverse criterii.

Dupa 10 ani de la infiintare insa, CNCD nu se mai ocupa de combaterea discriminarii, ci de cenzurarea si reducerea la tacere a vocilor care se exprima critic la adresa unor „vaci sfinte” ale democratiei originale din Romania. Printre aceste „vaci sfinte” se numara si homosexualii. Astfel, CNCD incearca sa penalizeze orice mesaj public critic la adresa acestor perversiuni si a practicantilor acestora, pretinzand ca simplul fapt de a critica aceste comportamente reprezinta „discriminare”.

Potrivit dictionarului limbii romane, prin „discriminare” se intelege orice deosebire sau distingere efectuata fata de anumite categorii sau grupuri sociale, in sensul aplicarii unui tratament sau a unor drepturi diferite. Totusi, CNCD lucreaza cu o definitie proprie a discriminarii, largind sau restrangand aria de definitie intr-un mod unilateral si arbitrar. Pentru CNCD, criticarea sau dezavuarea homosexualitatii reprezinta tot o forma de „discriminare”.

Sunt cunoscute interventiile de tip securist ale CNCD impotriva unor personalitati publice care au indraznit sa se exprime critic fata de aceste perversiuni. Cazul George Becali este unul oarecum repetitiv, dar mai recent avem cazul deputatului liberal de Constanta, Puiu Hasotti.

Cel mai recent, directorul Muzeului Taranului Roman si patronul local al comportamentelor homosexuale, Virgil Nitulescu, l-a turnat la CNCD pe dl Sorin Dumitrescu, profesor, pictor si crestin, pentru ca a indraznit sa critice homosexualitatea. Acesta s-a adresat CNCD – transformat într-o veritabilă „poliție a gândirii” – pentru pretinse afirmații discriminatorii din articolul de opinie Cine ne vrea etrusci?, publicat în cotidianul „Jurnalul Național” pe data de 22 februarie a.c. sub semnătura d-lui Dumitrescu.

Reactia societatii la aceasta tentativa de reinstituire a unei politici a gandirii nu s-a lasat asteptata. Cateva sute de persoane (la zi) au semnat un auto-denunt adresat CNCD, in care isi marturisesc „vina” de a considera homosexualitatea drept o perversiune si o aberatie impotriva naturii. Initiativa auto-denuntului este coordonata de Alianta pentru Dreptate Nationala.

La zi s-au strans peste 300 de semnaturi, inclusiv de la personalitati ale culturii romane, printre care si interpretul Tudor Gheorghe. Semnaturile se strang pe mai multe canale, majoritatea crestine. Acesta este doar unul dintre ele (link).