Radu Golban despre “OMERTA” presei romanesti pe tema DATORIEI GERMANIEI FATA DE ROMANIA/ Manolis Glezos versus “ANALFABETUL” SCHAUBLE/ Cazul Cipru sau transformarea CRIZEI in CATASTROFA/ Revolta sarbeasca fata de “AL IV-LEA REICH”

Mitropolitul Amfilohie, al doilea între ierarhii Bisericii Ortodoxe Sârbe, a lansat anatema asupra UE şi s-a rugat pentru dezmembrarea NATO. „Prin bombardamentele sale asupra Serbiei, Europa şi-a demonstrat încă o dată instinctul cuceritor de nestăvilit, care aminteşte de cruciade, dar şi de tăvălugurile habsburgice ori de marşurile fasciste”.

***

• Ziuanews: Exclusiv: Radu Golban: „Datoria Germaniei nu s-a prescris în octombrie“
  

Un subiect adânc îngropat în culisele diplomatice ale Uniunii Europene redevine fierbinte: Grecia dezgroapă scheletele “asasinatelor economice” comise de Germania nazistă şi face nota: 160 miliarde de euro. Între timp, Parlamentul European a găzduit o dezbatere despre o problemă la fel de fierbinte: datoria Germaniei faţă de România, generată prin mecanisme similare şi în acelaşi context istoric. Reputatul economist Radu Golban a povestit, în exclusivitate pentru ZIUAnews, modul subtil, dar extrem de eficient, în care a fost cenzurat acest eveniment la Bruxelles.

În timp ce presa română nu a economisit spaţiul editorial acordat datoriei reclamate de Grecia, asupra unei posibile revendicări similare din partea României s-a aşternut tăcerea. “Noi, românii, discutăm acum despre aproximativ 20 miliarde de euro, adică doar 1% din ceea ce ar datora Germania Europei, după distrugerile economice din perioada celui de-al doilea război mondial. Deci subiectul este o Cutie a Pandorei pentru germani“, a sintetizat reputatul economist Radu Golban, pentru ZIUAnews, aversiunea Germaniei faţă de acest subiect. La începutul săptămânii, Radu Golban a adus acest “cartof fierbinte” chiar în inima Bruxellesului: Parlamentul European, în conferinţa “Cauzele euroscepticismului”. Însă experianţa a fost un şoc: “Nu am văzut niciun jurnalist prezent în mod oficial din partea unei agenţii de presă germane. Din partea europarlamentarilor, au fost doar câţiva asistenţi. În sală au fost aproape 90 de oameni, dintre care 50 erau studenţi la Facultatea de Drept din Bucureşti. Au mai fost acei aproape 20 de jurnalişti români care au venit cu o bursă la Bruxelles. Iar restul nu ştiu cine sunt. Am sperat ca acest subiect să fie preluat de presa română şi că a ajuns să fie discutat la cel mai înalt nivel. Această tăcere m-a surprins. Nu am crezut că presa română nu îşi va asuma aproape nicio reacţie la eveniment“, a povestit Golban.

“Omerta” politică

Mass-media nu au fost “seduse” nici de ideile curajos exprimate de doi economişti cu nume grele în lumea ştiinţifică a Europei – Klaus Thorner şi Albrecht Ritchl şi nici de potenţialul jurnalistic al unui nume controversat: Adrian Severin. “Ceea ce mi se pare interesant este că dl Adrian Severin se bucură de o imagine atât de negativă în presa română şi în presa străină încât ar fi fost cel mai firesc lucru ca această imagine, asociată cu calitatea sa de organizator al evenimentului, să atragă atenţia şi comentariile presei”, a mai spus Radu Golban. Dealtfel, Albrecht Ritchl, profesor de istorie economică la London School of Economics, a arătat că problema datoriilor istorice nu este neapărat una juridică, cât una politică. Iar tăcerea Germaniei este tot de natură politică: “Guvernul german încearcă să evite orice discuţie cu privire la reparaţii şi metoda tipică e instaurarea tăcerii pe subiectele incomode“, a răspuns Ritchl unor întrebări din public. Niciun politician german nu a fost prezent la dezbatere. Unul dintre invitaţi, europarlamentarul german Jo Leinen, povesteşte Golban, a spus unei cunoştinţe comune că s-a bucurat de invitaţie, dar e un eveniment la care nu poate să participe. Chiar dacă nu face parte din partidul cancelarului Angela Merkel, ci din gruparea politică social-democrată. Dintre politicienii români invitaţi au fost prezenţi doar Norica Nicolai, europarlamentar PNL şi Sorin Roşca Stănescu, senator PNL. “Cazul prezentat astăzi este un caz tipic în care Germania trebuia de mai multă vreme să spună ceva, să recunoască sau sa nu recunoască această obligaţie pe care o are faţă de România”, a spus Roşca Stănescu.

Feţele cenzurii

” Nu ştiu dacă cenzura poate fi împărţită în activă şi pasivă. Nu mi s-a interzis să îmi exprim ideile în Parlamentul European, dar din moment ce presa nu prezintă absolut nimic despre acest eveniment ne arată că formatorii de opinie sau agenţii – pentru că serviciile au oameni în redacţii – au impus ca acest subiect să fie îngropat într-un val al tăcerii tocmai pentru a evita resuscitarea subiectului şi eventuale tensiuni cu Germania. Aceasta este datoria lor. Astfel îmi explic de ce invitaţiile trimise la toate agenţiile de presă şi la zeci şi sute de jurnalişti, inclusiv la publicaţiile din Germania şi din România, au lipsit.”, ne-a declarat Radu Golban. În tot holul clădirii şi la intrarea în sală au fost puse afişe. Însă, la nici zece minute după ce timpul alocat dezbaterii a expirat, pereţii erau “curaţi”. “Am intenţionat să iau, la plecare, un afiş ca amintire: nu mai exista niciunul. Trebuia să merg la aeroport, mă grăbeam, am căutat şi eu şi organizatorii, dar nu am mai găsit nici urmă de afiş”, îşi aduce aminte Radu Golban.

Datoriile între state nu se prescriu

Economistul Klaus Thorner a prezentat izvorul juridic al datoriei Germaniei, din perspectivă istorică. În 1935, România şi Germania au semnat un acord prin care se stabilea că plăţile dintre cele doua ţări, provenind din schimbul de mărfuri, vor fi făcute prin clearing bilateral între Banca Naţională a României şi Casa de compensaţie germană. Datoria descoperită de Radu Golban, estimată acum la 20 de miliarde de euro, este un vârf din clearingul necompensat. Dealtfel clearingul a fost unicul mod de plată pentru toate tranzacţiile româno-germane din 1936 până în 1944. Golban a demonstrat că această datorie nu face parte dintre datoriile de război ale Germaniei de după al doilea război mondial, şterse prin tratatele de pace, pentru că acordul comercial a fost semnat practic în perioada interbelică. Economistul a prezentat toate dovezile: extrase de la Casa de Compensaţie, soldurile de la Banca Internaţională a Reglementelor, nota ministrului de Externe al Germaniei către ambasadorul de la Bucureşti şi extrasul de cont de la Academia Română care a publicat în 2002 un studiu în care se regăseşte aceeaşi sumă.

“Datoriile între state nu se prescriu. Nu ştiu cum a apărut în presă informaţia că termenul-limită pentru orice fel de demers juridic pentru recuperarea creanţei este octombrie2012. Teoretic ar fi fost posibil să curgă un termen de prescripţie doar dacă această creanţă ar fi fost văzută în baza reglementărilor Conferinţei de la Londra din 1953. Care a condiţionat într-adevăr plata şi eşalona datoriilor cu condiţia ca tot ce nu va fi pretins de la acea dată să se prescrie. Dar România nu a negociat la Conferinţa de la Londra, prin urmare singura legătură între România şi Germania în ce priveşte această creanţă este doar Tratatul de la Paris. Şi oricine citeşte articolul 28 al acelui Tratat vede că România nu a renunţat la creanţele rezultate din acordurile de clearing. România a renunţat la despăgubiri de război şi la pretenţiile de pe urma unor angajamente din timpul războiului”, ne-a mai declarat Radu Golban. Interesant este că acest model conceput şi pus în aplicare de economiştii Germaniei naziste, uniunea de clearing, este similar cu uniunea monetară a eurosistemului, care consta din spaţii, din compartimente monetare cu dobânzi şi inflatii diferite, a explicat economistul. Germania nazistă numea acel sistem “Modelul de stablilizare a preţurilor şi a salariilor”. În articolele din presa germană din anii 40, germanii cereau austeritate, deci măsuri fiscale pentru a dezumfla balonul inflaţional în Polonia. “Deci iată că şi austeritatea, ca şi politicile fiscale şi monetare de astăzi sunt similare cu cele ale uniunii de clearing”, explică Golban.

Experţii greci care au întocmit raportul secret al datoriei Germaniei, la Bucureşti

Dupa ce a adus subiectul datoriei la nivelul Parlamentului European, Golban intenţionează să aducă în România comisia din Grecia care a socotit recent datoria Germaniei faţă de Atena, de peste 160 de miliarde de euro. Experţii au apreciat că 108 miliarde de euro reprezintă pagubele pricinuite infrastructurii ţării de către ocupaţia germană şi 54 miliarde de euro sunt datoriile germane în urma împrumuturilor fortaţe pe care Grecia a fost nevoită sa le acorde celui de-al Treilea Reich şi care nu au fost returnate.

• Hotnews: 

Manolis Glezos, un simbol national al Greciei, il acuza pe ministrul german al Finantelor de”analfabetism istoric”

Manolis Glezos, cel care la 31 mai 1941 a dat jos steagul nazist de pe Acropole si care de atunci a devenit un simbol national al Greciei, a criticat guvernul elen pentru politica “slaba” si “oportunista” si pentru incapacitatea acestuia de a ridica problema datoriei pe care Germania o are fata de Atena. Criticile sale l-au vizat in acelasi timp si pe ministrul german de finante, Wolfgang Schaeuble, pe care, in aceeasi problema a datoriilor Germaniei fata de Grecia, l-a acuzat de ”analfabetism istoric”.

Potrivit Agerpres, intr-un interviu recent pentru cotidianul Die Welt, Manolis Glezos (90 de ani) a declarat ca “suma datoriilor Germaniei fata de Grecia se ridica la cel putin 162 de miliarde de euro, fara a lua in calcul si dobanzile”. ”Aceasta suma a fost stabilita de o comisie interaliata in 1946. 108 miliarde reprezinta pagubele pricinuite infrastructurii tarii de catre ocupatia germana si 54 miliarde reprezinta imprumuturile fortate pe care Grecia a fost nevoita sa le acorde celui de-al Treilea Reich si care nu au fost returnate”.

In acelasi interviu, citat de agionoros.ru, Manolis Glezos a afirmat ca nazistii au scos din Grecia cele mai valoroase monumente de arta antica, o problema care de asemenea nu este pusa.

Ca raspuns la cele afirmate de Glezos, ministrul german de Finante, Wolfgang Schaeuble, a declarat, conform aceleiasi surse, ca Grecia nu trebuie sa se astepte la niciun fel de compensatii sau reparatii din partea Germaniei. Comentand afirmatiile ministrului german, Manolis Glezis l-a acuzat pe acesta de ”analfabetism istoric”. ”Domnul Schaeuble si-a demonstrat analfabetismul sau istoric. Prin declaratia sa, el a aratat totala sa necunoastere a istoriei celui de-al Doilea Razboi Mondial. El este si un ingrat, pentru ca nu recunoaste contributia importanta a poporului grec la eliberarea Europei”, a declarat Glezos.

Legat de afirmatiile ministrului german, ziarul Tagesspiegel a analizat amploarea pagubelor pricinuite Greciei de ocupatia germana. ‘‘Nici o alta tara ocupata de Germania nu a suferit precum Grecia. 130.000 de femei si copii au fost ucisi ca act de razbunare pentru actiunile partizanilor. Zeci de mii de oameni au murit de foame. 50% din infrastructura si 50% din potentialul industrial al tarii au fost distruse”, scria Tagesspiegel.

Vocea lui Manolis Glezos este una cu autoritate in Grecia datorita actului sau de sfidare din timpul razboiului, in urma caruia s-a ales cu o condamnare la moarte in absenta din partea nazistilor. Si-a petrecut 16 ani de viata in inchisoare sau in exil. Deputat din partea principalul partid grec de opozitie, Syriza (stanga radicala), el ramane un parlamentar influent la cei 90 de ani ai sai.

Proteste la Atena si Salonic impotriva exploatarii unei mine aurifere

Aproximativ 3.500 de persoane care se opun unui proiect al grupului canadian Eldorado Gold de a exploata o mina aurifera in nord-estul Greciei au protestat sambata la Atena si Salonic, anunta Agerpres. Circa 2.000 de persoane au manifestat in capitala Greciei si alte 1.500 la Salonic pentru a-si exprima ingrijorarea cu privire la riscurile de poluare inerente, in opinia lor, ale proiectului minier.

Protestatarii au cerut de asemenea eliberarea a doi barbati arestati in noaptea de marti spre miercuri in legatura cu un atac in luna februarie impotriva acestui sit aurifer din regiunea Halkidiki la care au participat aproximativ patruzeci de persoane, majoritatea purtand cagule, si care au distrus echipamente si instalatii apartinand Eldorado Gold. “Vrem paduri, terenuri si apa, nu un mormant de aur!“, “Campuri pline de cianura si arsenic, asta ramane dupa extractia aurului!”, au scandat protestatarii sambata.

Ca urmare a concesionarii acordate Hellenic Gold, o filiala a Eldorado Gold, de catre guvernul grec pentru exploatarea acestui sit, mediul din aceasta regiune impadurita si turistica din peninsula Halkidiki risca sa fie amenintat, considera localnicii, ecologistii si opozitia de stanga. Calificand aceste ingrijorari ca fiind nejustificate, compania canadiana a somat guvernul elen sa-i fie protejate investitiile si chiar forta de munca din zona, intr-o tara grav afectata de sase ani de recesiune.

• Antena 3: Troica cere Greciei privatizarea băncilor naţionalizate în urma recapitalizării

Troica creditorilor internaţionali ai Greciei, UE, FMI şi Banca Centrală Europeană (BCE), cere guvernului de la Atena să se angajeze că va vinde până la sfârşitul lunii septembrie băncile care vor fi naţionalizate în procesul de recapitalizare, afirmă surse citate de cotidianul elen Kathimerini.

Autorităţile elene încearcă să evite fixarea unui termen limită pentru a dispune de mai multă flexibilitate. În cel mai rău caz, Atena vrea să obţină o perioadă de un an în care să găsească cumpărători pentru bănci.

Cele mai mari patru bănci elene, National Bank of Greece (NBG), Eurobank, Alpha Bank şi Piraeus Bank, vor fi recapitalizate de Fondul pentru Stabilitate Financiară al Greciei în această lună. Recapitalizarea, cu bani de la fondul de urgenţă al zonei euro, este necesară după ce băncile au înregistrat pierderi foarte mari în urma participării anul trecut la un program de ştergere a unor datorii de peste 100 de miliarde de euro ale statului elen.

Pentru a nu intra sub controlul fondului de stat, băncile au nevoie ca investitori privaţi, actualii acţionari sau unii noi să subscrie cu 10% la noua emisiune de titluri derulată în scopul recapitalizării. Un punct dificil între Grecia şi creditorii internaţionali va fi preţul la care băncile vor fi vândute după ce vor intra sub controlul fondului de stat. Preţul va fi considerabil mai mic decât costurile recapitalizării, notează Kathimerini.

Acordul guvernului de la Atena cu creditorii internaţionali sugerează că din fondurile de 50 de miliarde de euro alocate recapitalizării se vor recupera 16 miliarde de euro prin vânzarea băncilor. Eurobank deţine în România Bancpost, NBG este prezentă prin Banca Românească, iar Alpha Bank şi Piraeus Bank operează sub nume propriu.

• Cotidianul: Se reia tragedia greacă. Cipru-UE-FMI: Cum să transformi o criză într-o catastrofă

Amploarea crizei bancare din Cipru este mai mare decât a fost prezentat iniţial, relevă un raport oficial despre situaţia fianciara a ţării, scurs către Financial Times. Documentul arăta că valoarea totală a împrumutului de care are nevoie Ciprul nu este de 17 miliarde de euro, aşa cum a fost prezentat iniţial, ci de 23 de miliarde de euro.

Această înseamnă că, dacă până acum ciprioţilor li se cerea o contribuţie de 7 miliarde de euro, acum va fi nevoie de o contrinutioe de 13 miliarde de euro, arată Financial Times, citat de The Guardian.

Iată de unde se estimează că vor veni banii, potrivit aceloraşi documete.
1. 10,6 miliarde de euro din restructurarea sectorului bancar (prin taxarea dură a depozitelor mai mari de 100.000 de euro de la Bank of Cyprus şi sprin dispariţia Laiki Bank)
2. 600 de milioane de euro din majorarea impozitului pe profitul companiilor şi prin majorarea taxelor de retragere a banilor din bănci de către companii
3. 400 de milioane de euro prin vânzarea unei părţi din rezervele de aur ale ţării
4. 1,4 miliarde de euro din privatizări

Creşterea peste noapte a nivelului împrumutului de care are nevoie Ciprul arată că planul de salvare a sectorului bancar a fost conceput de mântuială de UE şi FMI, alături de guvernul de la Nicosia, scrie The Guardian. În aceste conditii, se aşteaptă o contracţie de 8,7% a PIB-ului în acest an şi de circa 4% în anul 2014.

Însă lucrurile pot deveni şi mai sumbre. ’’Există riscul unui ciclu de falimente personale şi ale companiilor care se poate propaga în întreaga economie, ducând la noi pierderi în sectorul bancar, înrăutăţind şi mai mult situaţia de pe piaţa muncii, scăderea mai mare decât cea aşteptată a preţului locuinţelor şi o pierdere pe termen lung a încrederii consumatorilor şi investitorilor în piaţa cipriotă’’, se arăta în documentul intitulat Debt Sustainability Analysis.

Iar dacă acest scenariu se va dovedi optimist , ’’în cazul lipsei performatei economice şi a creşterii necesităţii unor cheltuieli sociale suplimentare, guvernul cipriot s-a angajat să ia măsuri suplimentare pentru a respecta obiectivele programului UE-FMI.’’

Cu alte cuvinte, pentru Cipru a fost aleasă încă de la început calea Greciei.

Modul în care a fost negociat planul de salvare a sectorului bancar cipriot, scrie The Guardian, devine o lecţie despre cum se poate transforma o criză într-o catastrofă. Au contribuit la această pe de o parte liderii europeni, care au lăsat guvernului cipriot posibilitatea de a şantaja Bruxelles-ul prin proopunerea taxării tuturor depozitelor bancare, inclusiv a celor garantate prin lege. Apoi este şi vină guvernului şi parlamentului de la Nicosia, care au încercat să joace la cacealma în faţa CE, FMI şi Băncii Centrale Europene, respingând chiar propunerea pe care autorităţile cipriote însele o făcuseră, scrie The Guardian.

• Ziuanews: Şi de la Belgrad, Germania se vede a fi tartorul Europei. Serbia denunţă Al 4-lea Reich

Istorici şi politicieni sârbi acuză Germania pentru toate umilinţele suferite de conaţionalii lor în anii de după încheierea războaielor iugoslave. Fantoma lui Gavrilo Prinzip bântuie Balcanii, amintind de Europa de acum 100 de ani, cum constata recent şi prim-ministrul din Luxemburg, Jean-Claude Juncker. Între timp, pe 2 aprilie, s-a anunţat eşecul negocierilor sârbo-kosovare, cu mediere UE, privind soluţiile administrative pentru populaţia din nordul Kosovo şi, în consecinţă, acceptarea candidaturii Serbiei de integrare în UE este puternic ameninţată.

Dezmembrarea Iugoslaviei a fost unul dintre cele mai dureroase procese ale istoriei recente. Din 1991 şi până în 1999, aşa-numitele războaie iugoslave – în fapt, sângeroase confruntări etnice, religioase, civile şi militare, care au implicat şi multiple forţe internaţionale – au rezultat în peste 140.000 de victime, distrugeri ireparabile şi răni de conştiinţă imposibil de vindecat pe termen scurt. Crimele de război, execuţiile în masă şi genocidul nu vor putea fi niciodată şterse din memoria acestor locuri. 

Bombardamentele NATO, între 24 martie şi 10 iunie 1999, au pus capăt cu violenţă (528 de civili ucişi) ultimei etape de agresiuni interetnice – cea din Kosovo – şi i-au obligat pe sârbi să se aşeze ca învinşi la masa negocierilor politice. Belgradul a fost şi este nevoit să accepte condiţiile puse din exterior – cu precădere din partea UE -, în speranţa de a beneficia de un culoar mai favorabil pentru reconstrucţie, care ar culmina cu integrarea Serbiei în structurile politice şi economice europene.

Acelaşi butoi cu pulbere al Europei

Rând pe rând, pe calea războiului, Slovenia (1991), Croaţia şi Bosnia-Herţegovina (1995), Kosovo (1999), dar şi pe cale paşnică, Macedonia (2001) şi Muntenegru (2006), s-au separat de ceea ce mai puţin de un secol a fost Iugoslavia Mare. Serbia – decenii de-a rândul puterea integratoare a marelui conglomerat etnic din Balcanii de Vest – este astăzi nevoită să-şi lingă rănile în limitele impuse de UE şi NATO şi să accepte compromisuri altădată inimaginabile.

În 17 februarie 2008, regiunea Kosovo şi-a declarat unilateral independenţa. Nerecunoscută de Belgrad, dar recunoscută de UE, însă cu cinci excepţii notabile: Spania, Grecia, Cipru, Slovacia şi România. Toate din acelaşi motiv: teama de secesiune în interiorul graniţelor naţionale; dar aceasta este deja altă poveste. Pe 2 aprilie, s-au încheiat – fără a se ajunge la vreun acord – cele opt runde de negocieri de la Bruxelles, între prim-ministrul sârb, Ivica Dacici, şi cel kosovar, Hasim Thaci, asistate de şeful diplomaţiei UE, Catherine Ashton. În esenţă, Belgradul a cerut pentru sârbii din nordul Kosovo, în număr de circa 50.000 (faţă de aproximativ 1,7 milioane de albanezi kosovari), garanţii politice şi administrative. Toate variantele s-au lovit de inflexibilitatea kosovară, care a invocat prevederile inviolabile ale unei Constituţii girate de UE. 

Eşecul negocierilor îi pune pe sârbi într-o poziţie şi mai ingrată, atât în relaţia cu UE, cât şi în raport cu vecinii din fosta Iugoslavie, dintre care Slovenia este deja stat membru al UE, Croaţia este ca şi membru, iar Muntenegrului i-a fost acceptată candidatura. Raportul lui Catherine Ashton va fi probabil dezbătut de miniştrii de Externe ai UE, pe 22 aprile, în Luxemburg, iar dacă acesta va fi negativ, va pune serios sub semnul întrebării începutul negocierilor de aderare a Serbiei la UE, decizie care ar trebui luată de Consiliul European în 28 iunie.

Fascismul democraţiei, sadismul german şi anatema asupra UE şi NATO

În ultima perioadă, la unison, politicienii, istoricii şi activiştii sârbi şi, nu în ultimul rând, Biserica Ortodoxă şi presa de la Belgrad acuză boşii de la Bruxelles şi mai ales de la Berlin de umilirea Serbiei. Privitor la negocierile sârbo-kosovare sub tutela UE, ziarul „Novosti” din 31 martie titrează: „Constrângere şi ultimatum pentru sârbi şi în secolul 21” şi îl citează pe cunoscutul istoric Cedomir Antic, care afirmă că „Serbia este de 15 ani torturată cu sadism, fără a i se oferi un compromis rezonabil. (…) Prin acest sadism, Berlinul încearcă să-şi depăşească frustrările secolului 20″. În acelaşi context este citat şi un membru al Parlamentului de la Belgrad, deputatul-scriitor Sinisa Kovacevic, care afirmă: „Acesta este fascism democratic!” sau „Această Europă este un al 4-lea Reich! Raporturile ei cu Serbia sunt sub orice nivel al umilinţei”. 

Un alt scandal care agită spiritele a fost declanşat de Emir Kusturica, care tocmai realizează un film despre controversatul subiect al traficului de organe prelevate de la prizonieri sârbi executaţi de ostaşii kosovari într-o clinică conspirativă din apropierea Pristinei. Pentru acest motiv, mai mulţi oficiali kosovari au cerut declararea celebrului regizor sârbo-bosniac drept „persona non grata” pe teritoriul Kosovo. În fine, Mitropolitul Amfilohie, al doilea între ierarhii Bisericii Ortodoxe Sârbe, a lansat anatema asupra UE şi s-a rugat pentru dezmembrarea NATO. „Prin bombardamentele sale asupra Serbiei, Europa şi-a demonstrat încă o dată instinctul cuceritor de nestăvilit, care aminteşte de cruciade, dar şi de tăvălugurile habsburgice ori de marşurile fasciste”.