Raspunsul Patriarhiei la initiativa ANTI-BOR a ateistului militant REMUS CERNEA

8-04-2013 4 minute Sublinieri

patriarhia-ortodoxa-romana

În legătură cu iniţiativa legislativă a domnului deputat Remus Cernea referitoare la o altă formă de finanţare a cultelor decât cea de la bugetul de stat,  precizăm următoarele:

1.    Sprijinul pentru culte de la bugetul public este o consecinţă a secularizării de către stat a averilor bisericeşti în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza din anul 1863. PrinLegea pentru secularizarea averilor mănăstireşti adoptată şi publicată în ziua de 17/29 decembrie 1863 au fost confiscate toate proprietăţile bisericeşti. Astfel, art. 1 al Legii preciza: „Toate averile mănăstireşti din România sunt şi rămân averi ale statului.” 

Potrivit istoricului Constantin C. Giurescu (Viaţa şi opera lui Cuza Vodă, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966, pp. 148-149) în Ţara Românească mănăstirile deţineau 16,55% din suprafaţa agricolă şi forestieră a ţării, iar în Moldova mănăstirile deţineau 12,16% din suprafaţa agricolă şi forestieră a ţării. De exemplu, Mitropoliei Moldovei din Iaşi i-au fost confiscate prin Legea de secularizare aproximativ 300.000 ha de teren agricol şi forestier.

În scurt timp după adoptarea acestei legi, statul român a constatat că Biserica nu mai putea să asigure salariile preoţilor şi să întreţină bisericile şi celelalte imobile bisericeşti. Ca atare, a fost adoptată Legea clerului de mir şi a seminariilor care prevedea salarizarea preoţilor de la bugetul de stat şi Legea pentru reglementarea proprietăţilor rurale, potrivit căreia parohiile au primit un lot de pământ cultivabil, aşa-numita sesie parohială. Aceste suprafeţe agricole asigurau însă venituri modeste, după cum reiese din analiza situaţiei cultelor din România reîntregită, făcută de Ministerul Cultelor în perioada interbelică, în care se preciza că se pot întreţine integral din mijloace proprii doar 2% dintre parohiile ortodoxe ardelene şi 3% dintre cele din Regat. În acelaşi timp, şi altele din cheltuielile Bisericii (reparaţii, construcţii) au fost preluate de către statul român ca o compensaţie materială pentru proprietăţile preluate.

Acest sprijin a continuat să fie acordat inclusiv în perioada regimului comunist tocmai datorită obligaţiei asumate de către stat în 1863.

O eventuală încetare a sprijinului statului faţă de Biserica Ortodoxă Română şi alte culte ar trebui să fie urmată, în mod firesc, de o restituire a tuturor averilor bisericeşti confiscatecare, însă, între timp au fost folosite pentru împroprietărirea succesivă a populaţiei sărace. În plus, banul public oferit cultelor provine de la contribuabili care sunt în majoritate creştini ortodocşi.

2.    Până la domnitorul Alexandru Ioan Cuza, proprietăţile bisericeşti erau administrate în cele două Principate Româneşti – Ţara Românească şi Moldova – de Casa Centrală a Bisericii. Veniturile realizate erau utilizate pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, construirea şi repararea de biserici, salariile clerului, dar şi pentru opera socială sau înfiinţarea de şcoli şi asigurarea salarizării cadrelor didactice. Biserica noastră contribuia cu bani la dezvoltarea învăţământului românesc, dar şi cu numeroase terenuri intravilane acordate în mod gratuit, pe care au fost construite şcoli. Această realitate se poate constata astăzi în multe localităţi, unde şcoala este construită în imediata vecinătate a bisericii.

În anul 1860, veniturile Casei Centrale a Bisericii din cele două Principate au fost încorporate direct în bugetele celor două provincii, deşi statul nu ar fi trebuit să aibă niciun drept asupra acestora. În consecinţă, statul şi-a luat responsabilitatea sprijinirii unităţilor de cult şi a personalului bisericesc.

3.    Sprijinul de la bugetul de stat pentru culte nu se face din milă, ci reprezintă o recunoaştere a contribuţiei cultelor la viaţa societăţii româneşti. Potrivit Legii 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, “statul român recunoaşte cultelor rolul spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat social, statutul lor de factori ai păcii sociale, precum şi rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlalte Biserici şi culte recunoscute în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti” (art. 7, alin. 1 şi 2).

4.    Sprijinul de la bugetul de stat asigură doar în parte cheltuielile pentru salarizarea personalului clerical şi neclerical al cultelor religioase. Potrivit statisticilor oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice, din cei 14.231 de preoţi şi diaconi ai Bisericii Ortodoxe Române, peste 1.000 sunt  salarizaţi exclusiv din fondurile proprii ale unităţilor bisericeşti, iar aproape 1.500 din cei aproximativ 17.000 de salarizaţi neclericali sunt plătiţi integral de Biserică. La aceste cheltuieli salariale ale unităţilor bisericeşti se adaugă şi cele pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult (plata facturilor la curent electric, apă, gaze etc.), pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea în nume propriu şi/sau în parteneriat de servicii sociale acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi non-profit ale cultelor religioase, conform Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, potrivit articolului 15, alin. 1, lit. f, din Codul Fiscal.

5.    Statul român nu finanţează opera social-filantropică şi cultural-educaţională pe care Biserica Ortodoxă Română o desfăşoară în beneficiul unor categorii defavorizate din societate. În pofida crizei economice din ultimii ani, lucrarea socială a Bisericii nu s-a diminuat, ci, dimpotrivă, a cunoscut anual o uşoară creştere. De exemplu, în anul 2012, pentru susţinerea activităţilor social-filantropice, desfăşurate prin intermediul celor 679 de instituţii sociale şi 767 de proiecte şi programe sociale, eparhiile Patriarhiei Române au cheltuit aproximativ 70.000.000 lei, sumă provenită din donaţiile credincioşilor şi alte venituri bisericeşti proprii.

6.    Sumele primite de  la stat sunt relativ mici, întrucât reprezintă doar 0,2% din bugetul de stat. Potrivit datelor oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice, în anul 2013 celor 18 Culte recunoscute din România le sunt alocate de la bugetul de stat 487, 4 milioane lei din care 276,9 milioane lei pentru salarizarea personalului clerical, 174,1 milioane lei pentru salarizarea personalului neclerical şi 36,4 milioane lei sprijin pentru construcţii, restaurări etc. Suma de 487, 4 milioane lei reprezintă 0,2% din bugetul de stat pe anul 2013, respectiv 0,08% din PIB-ul României pe anul 2013De pildă, contribuţia pentru culte de la bugetul de stat este de aproximativ 10 ori mai mică decât bugetul pentru Educaţie (4, 4 miliarde lei).

7.    În majoritatea statelor europene, cultele religioase beneficiază de sprijin financiar de la bugetul de stat, precum şi de diferite scutiri fiscale cu scopul sprijinirii activităţii acestora în ţările respective

Aşadar, după cum există un model german bazat pe tradiţia istorică şi economică a Germaniei, tot aşa există şi un model românesc care ţine cont de istoria, cultura, religia, tradiţia, realitatea socială şi economică din România. De altfel, fiecare stat din Uniunea Europeană are specificul său. În acest sens, Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene menţionează că„Uniunea respectă şi nu aduce atingere statutului de care beneficiază, în temeiul dreptului naţional, Bisericile şi asociaţiile sau comunităţile religioase din statele membre” (Partea I, Titlul II, art. 17, 1).

În concluzie, iniţiativa legislativă a Domnului Remus Cernea este irealistă şi inadecvată pentru contextul românesc actual. Ea nu rezolvă criza economică actuală, ci, dimpotrivă, ar putea crea şi o criză în relaţia stat-culte religioase.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Nota noastra:

Este de remarcat cat de usor se starneste o campanie mediatica impotriva Bisericii pe tema finantarii sale de la buget. Initiativa lui Cernea, desi in stadiu de schita, a fost popularizata intens (si pozitiv) pe toate site-urile si televiziunile de stiri. Concomitent, au inceput sa apara iar reportaje rau-voitoare la adresa BOR, cum a fost cel din cadrul ultimei emisiuni In Premiera, de la Antena 3, realizat in acelasi stil propagandistic anti-clerical ca altele: pornind de la o realitate particulara (niscai afaceri neclare ale unora din Biserica), se construieste un adevarat rechizitoriu, prin generalizare sau stereotipizare, impotriva intregii Biserici sau a intregului cler. Sunt folosite, de asemenea, diverse voci care sa loveasca in Biserica, prezentate drept voci cu autoritate desi sunt, in realitate, personaje dubioase, scandalagii invederati care aplica principiu hotul striga hotii.


Categorii

1. DIVERSE, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “Raspunsul Patriarhiei la initiativa ANTI-BOR a ateistului militant REMUS CERNEA

  1. DACA, se va ajunge la

    “O eventuală încetare a sprijinului statului faţă de Biserica Ortodoxă Română şi alte culte ar trebui să fie urmată, în mod firesc, de o restituire a tuturor averilor bisericeşti confiscate, care, însă, între timp au fost folosite pentru împroprietărirea succesivă a populaţiei sărace.”

    Cernea asta (mai zis si Remus), impreuna cu sleahta ‘din spate’, LOVESC ca la biliard: si-n saracii (improprietariti), si-n preotii (monahi sau ‘de mir’) obligati sa umble cu pantahuza…

    Daca – ipotetic vorbind – vor fi stopate ajutoarele de la Stat cu incuviintarea retrocedarilor (doar pe hartie…) nu si in fapt (datorita proceselor indelungate si interminabile), se va ajunge la o situatie conflictuala grava:

    1. Mirenii se vor infuria pe preoti si pe tot ce inseamna haina monahala, preoteasca… aruncand cu bulgari de noroi si sudalme pentru pamantul pe care vor trebuii sa-l munceasca/foloseasca in arenda ori sa-l paraseasca definitiv;

    2. Preotii, monahii – in loc sa-si vada de sufletul lor si-a celorlalti (prin rugaciune) – vor fi tulburati la minte (de itele incurcate de dracii vazuti si nevazuti care incurca treaba, la fel ca ghemul din poveste) DAR mai ales la inima, prin sufletul ingreuiat de impotriviri, ura…

    P.S. N-a fost/nu este suficient ca se loveste in societate, prin disponibilizari aberante si masuri draconice de austeritate(in privinta salarizarii mizere) datorita carora fug mancand pamantul peste hotare – medici, asistente, profesori, cercetatori, tineri…ramanand o populatie saracita, imbatranita si frustrata, ACUM ataca frontal si Biserica alaturi de armata ei vazuta – in special fiind vizati generalii ei (diaconii, preotii, episcopii); se pare ca se realizeaza forta lor fiindca, prin puterea/taria Harului Sf.Duh cu care au fost investiti, dau iama serios in carutele de pacate ale oamenilor – deserviciu serios adus dusmanilor vazuti si nevazuti!

    Sa le fie de colo pana colo! Daca tot cauta in buzunarele fiecaruia, sa mai dea jos de pe scaunele alea goale (chiar si ”in plen”) jumatate din fundurile alea grase si sa o lase mai moale cu deplasarile in strainatate!

  2. Iar Patriarhul – ca tot are darul vorbirii, din plin! – sa-i dojeneasca putin, batandu-le obrazul gros, si-n privinta a ceea ce vor sa faca cu Biserica, dar si in privinta a ceea ce fac ei! – in general, cu noi!

  3. Mi-a placut raspunsul Patriarhiei,
    Un raspuns prompt, ferm si echilibrat in cazul de fata…

    Lasand la o parte problemele de genul – finante, averi, taxe, cotizatii etc)
    M-as bcura daca pe viitor am vedea reactii la nivel inalt, bineinteles, din partea Patriarhiei pe situatii de ordin spiritual/moral cu privire la adevaratele probleme cu care se comfrunta societatea inclusiv decizii care se iau la nivel de stat !

  4. Daca pana si d-l Mazare spune ca personajul este “tampit”…

  5. “pornind de la o realitate particulara (niscai afaceri neclare ale unora din Biserica), se construieste un adevarat rechizitoriu, prin generalizare sau stereotipizare, impotriva intregii Biserici sau a intregului cler.”

    …pentru ca Sfantul Sinod si Prea Fericitul Patriarh si toata Biserica stiu de aceste “realitati particulare” si toti le trec cu vederea desi sunt canoane clare in ceea ce priveste faptele, dar si legi civile. In timp ce in reportajul lui Carmen Avram s-a accentuat de cateva ori “unii prelati”, tacerea si complicitatea tuturor lasa loc la generalizari si nu un reportaj sau altul, in timp ce aceasta atitudine ii face credibili pe unii ca Remus Cernea. Degeaba ne indignam impotriva unor astfel de personaje, gunoiul nu il arunca nimeni acolo unde se tine curat.

  6. @Titus L

    Eeeeee…curatenia din propria-ti casa, fara ascunderea gunoiului cumulat de-a lungul timpului sub pres ci, depozitarea si arderea lui ”in afara” pentru a nu strica atmosfera (societatii) si a generaliza ideea de epidemie, trebuia facuta demult si extinsa la toate nivelele: ”cine nu condamna nedreptatea (cu tot ce atrage dupa ea) porunceste ca ea sa fie facuta”; dupa…”geaba mai dregi busuiocul, trebuie sa cada capete ca sa (re)devii credibil!

  7. Nu stiu…dar am constatat ca oamenii nu mai iau in serios multe lucruri si/sau pe altii, datorita demonitizarii prin demontarea credibiliatii in ideea de dreptate si justitie;
    -daca, intamplator sau nu…aceste lovituri de imagine cad peste ”meserii” ce tin de fapt de VOCATIE (medici, profesori, preoti), efectul neridicarii la standardele la care au fost chemati, duc/aduc dezamagire, iar in timp….indiferenta, la unii – chiar dusmanie!
    Iar dusmania ulterioara (in cazul de fata ) este generata fie de increderea inselata avuta candva si-a unor experiente nefericite (apropos de exemplele unor ”realitatii particulare”), fie transmisa din generatie in generatie de atei (fiii ai Bisericii dar contestatari vehementi ai ei);

    P.S. Consecintele neamendarii, neaplicarii sanctiunilor legilor (lumesti si/sau duhovnicesti) atrag – dupa sine – indiferenta, apatie, dezamagire pana la scarbire dar si un cameleonism social(in functie de interese)…asa vezi (eu, cel putin) oameni (colegi) care-si tarsaiesc picioarele la/de la serviciu, purtand masca unei veselii bonome acceptand compromisul (din lasitate) dar barfind de zor pe la colturi pe cei pe care-i gratuleaza in fata dar ii dusmanesc in ascuns. Ca mamaliga face explozie (intarziata), e alta poveste….

  8. Avem primele salve care initiaza o noua prigoana impotriva Bisericii, sau este vorba de presiuni pt a se obtine concesii (de natura ecumenista sa zicem) ?
    Initiativa este a unor masoni sau a unor nebotezati.

    PS: Ieri gandul.info vorbea de un nou proces Adrian Nastase – liderul din inchisoare al PSD. Este vorba de o forma de presiune, pt ca Ponta sa cedeze in problemele cu judecatorii (la insistentele lui Nastase) ?
    Ponta a ajuns unde este prin decizia lui Nastase, deci…

    http://www.gandul.info/stiri/procesul-zambaccian-amanat-pentru-13-mai-adrian-nastase-nu-a-fost-prezent-in-sala-de-judecata-10718606

  9. Apropo de Antena 3: pentru cine mai credea in buna-credinta a lui madam Avram… Cu o floare despre “Sfintii Inchisorilor” nu se face primavara. Dupa documentarul asta, o sa poata spune orice mascari despre Biserica, pe principiul: “pai nu sunt eu echidistanta, n-am facut documentar despre Sfintii Inchisorilor”?

  10. @Codrul:

    E gresita o astfel de abordare. Daca ar fi fost asa, nu ar fi existat nici acea floare – mult mai mult rating face scandalul, si inca scandalul “cu popi”.

  11. Prigoana ca pe vremea comunistilor cu inchideri de biserici si ateism militant nu va ma fi dupa cum spun majoritatea profetiilor.
    Se intrevede o prigoana economica si mediatica, si se vor cere compromisuri dogmatice.

    In oranduirea globalista pe primul loc (in ierarhia religiilor) vor fi evreii “monoteisti”, urmati de musulmani tot “monoteisti”, urmati de “crestinii monoteisti” – neoprotestanti gen martorii lui Yehova care neaga dumnezeirea Mantuirului. Catolicii si ortodocsii vor fi considerati dusmani ai noii religii “idolatri” din cauza dogmei Sf Treimi.

    Cu toate ca exista conflice in Orientul Mijlociu intre arabi si evrei, “monoteismul” musulmanilor ii face pe acestia preverabili evreilor. In Europa au fost colonizati milioane de musulmani tocmai pentru a distruge ce a mai ramas din crestinism.

    Posibil ca strategii noii ordini mondiale sa considere ca musulmanii si paganii vor fi mai usor de adus la inchinarea la antihrist decat crestinii trinitari. Iluminismul, capitalismul, comunismul au lovit masiv in crestinism: lumea islamica in buna parte a fost ocolita – premeditat as zice eu.

    In Irak, Siria, Egipt, Kosovo,… crestinii sunt exterminati si azi; pt ei nu exista incalcare a drepturilor omului. Deci acolo unde este posibil (minoritati mici si izolate) se continua cu vechile metoode.

    Probabil ca in al III lea razboi mondial, vor cadea multe bombe atomice in zonele cu populatie majoritar formata din crestini trinitari. Se stie ca Manastirea Monte Casino a fost distrusa desi se dadusera asigurari ca nu este ocupata de trupe germane. Acelasi lucru s-a dorit si cu biserica pe care este pictata Cina cea de Taina a lui Leonadrdo da Vinci.

  12. De ce atatea atacuri la Biserica? Pentru ca Dumnezeu i-a dat Bisericii (ma refer la mai marii ei) atatea situatii de marturisire activa a credintei (impotriva homosexualitatii, a nedreptatilor sociale, a atacurilor la familie etc) dar Biserica a tacut malc. Ba mai mult, Biserica a inceput sa faca ce face si lumea: imprumuturi bancare, achizitii de lux asa incat nu mai stiai daca saracia de buna voie si de-tasarea de cele materiale mai sunt valori crezute de propovaduitorii ei. Biserica nu a adus marturisire de credinta, nu si-a aparat enoriasii de ciumele societatii atunci cand a fost chemata sa o faca (ma refer la perioada recenta). Si atunci la ce ne-am fi asteptat din partea vrasmasului, sa inceteze aceste actiuni? El intai a incercat cu ceva, a vazut ca merge, ca santinela nu privegheaza, a continuat cu un alt atac si apoi cu un altul, si tot asa. In orice lupta, cel ce pierde isi poate totusi castiga respectul in fata oponentului doar prin modul in care a purtat lupta.

  13. gherasim

    Iti dau dreptate, ierarhii aveau raspundere sa reactioneze si au tacut, ba mai mult, s-au impotrivit celor care au protestat contra homosexualitatii.
    Si aceasta prigoana ce implica unele aspecte financiare poate fi una din judecatile lui Dumnezeu pentru cei orbiti de putere, bani si care au uitat pentru ce au fost pusi acolo…

    Insa Biserica n-a tacut malc. Pentru ca noi suntem Biserica (toti clericii si poporul credincios formeaza Biserica)

    Au fost proteste ale crestinilor prin diferite asociatii, iar acestia sunt si ei Biserica…

    Biserica nu se rezuma la o institutie,
    Ortodoxia nu este nici macar religie, dupa cum spunea un mare teolog, Romanides.
    Forma aceasta administrativa, institutionala pe care o stim cu totii, inregistrata la Ministerul Cultelor si asa mai departe, exista doar pentru a tine legatura cu realitatile lumii de azi.

    Insa Biserica nu este o institutie,
    si nici nu trebuie privita ca o institutie…

  14. Mie parcă mi se pare, că prea în negru ni se prezintă ierarhia noastră. Parcă devine concertată acţiunea. Eu am auzit ierarhi (din mitropolia Ardealului, din cea a Clujului, din cea a Moldovei) care condamnă şi avorturile, şi homosexualitatea, şi atacurile la familie şi nu se dau tocmai în vânt după strângerea de fonduri pt catedrala din Bucureşti. Poate că (aceasta este şi părerea mea) ierarhii din Bucureşti ar tb să facă mai mult în cele amintite, dar ca să ponegreşti arhiereii BOR în bloc pt aceasta, nu găsesc potrivit. Nu cred că o divizare între cler inferior + poporul credincios pe de o parte şi arhierei pe de altă parte ar sluji Bisericii. Mai degrabă celui rău şi năimiţilor săi.
    Tb gândit şi invers: ca arhiereu, dacă vezi, că din cei 85-87% declaraţi ortodocşi în România, te poţi baza numai pe cca. 4-5% care vin în mod regulat la slujbele Bisericii, parcă nu mai ţi-e aşa de bine şi nici nu-ţi mai vine să fii tare pt alţii… Şi ei tot oameni din România şi din timpul nostru sunt, nu-i aşa?

  15. @cristian:

    De acord doar partial. Unele siteuri, de altfel, isi fac o adevarata misiune din a ataca tocmai ierarhii buni ai bisericii, asa facand ele “marturisire ortodoxa”. Am delimitat si am condamnat mereu astfel de execese.

    Totusi nu putem fi de acord cu ideea ca ierarhii ar fi timorati de lipsa srpijinului “popular”. In mod cert, pe “dealul bucuriei” nu lipsa poporului e problema…

  16. admin,
    si totusi…
    http://www.click.ro/news/extern/antena_3-premiata-carmen_avram-in_premiera_0_1593440686.html

    Cred ca sfintii din inchisorile comnuniste pentru tot aurul din lume nu ar fi facut asta.

  17. @ Cititor:

    Bineinteles, dar cine a spus altceva? Reportajele despre sfintii inchisorilor, pustnici, parintele american de la Oasa, parintele Arsenie Boca nu au fost realizate de Carmen Avram, dansa coordoneaza doar emisiunea si ramanem cu bucuria ca le-a acceptat si le-a prezentat, intr-o maniera pozitiva, deloc tendentioasa sau rastalmacita. Mai departe… sa ne rugam si pentru ea, fiindca nu se stie niciodata cand vine ceasul cercetarii si pocaintei. Apropo si de ultima parte de aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2013/04/10/tinerea-de-minte-a-raului-si-impartasania-vasilios-bacoianis/#more-60418

  18. Mai interesant e ca unii care zic ca sunt din biserica exulta si promoveaza materialele de acest fel, impotriva Bisericii. Nici nu e prima oara cand vedem cum falsii ortodocsi fac front comun cu dusmanii declarati ai Bisericii, de tip ASUR (care par a fi adevaratii realizatori din umbra ai emisiunii respective).

  19. Imi pare rau daca ati inteles ca as fi de acord cu cei la care faceti referire. Parerea mea este ca are dreptate soram care il citeaza pe parintele Porfirie:

    soram says: 04/10/2013 la 5:24 AM
    “Cei mai multi oameni,desi sunt botezati,nu nutresc o iubire adevarata pentru Biserica.Acest lucru se dovedeste din atitudinea grabnica prin care osandesc pe clerici.De fiecare data cand este vorba de vreun scandal adevarat sau inchipuit in care este implicat un cleric,interesul lor atinge apogeul si dispozitia de a asculta sau a povesti ei insusi ceva asemanator este mare.
    Cuvantul P. Porfirie in aceasta problema este limpede”Sa ne pese de Biserica.S-o iubim mult.
    Sa nu acceptam sa fie osanditi reprezentantii ei.
    Chiar daca am vedea cu ochii nostrii ca se intampla ceva rau unui cleric,sa nu credem,nici sa cugetam la asta,nici s-o transmitem.
    Acest lucru este valabil si pentru membrii mireni ai Bisericii,si pentru fiecare om.
    Cu totii suntem Biserica.
    Cei care invinuiesc Biserica pentru greselile reprezentantilor ei,cu asa zisul scop de a ajuta la indreptarea lor,fac o mare greseala.
    Acestia nu iubesc Biserica,si nici pe Hristos.
    Atunci iubim Biserica,cand prin rugaciunea noastra imbratisam pe fiecare membru al ei si facem ceea ce face Hristos!”
    “Mireasma duhovniceasca a P. Porfirie”-pag.54

  20. @ cititor:

    Nu, Doamne fereste, nu aveam cum sa intelegem asa ceva, s-au intercalat doar doua idei separate, partea asta nu avea legatura cu ce ati scris, ci am fololosit doar prilejul pentru a semnala si a ne delimita de ceea ce unii inteleg sa faca, si nu pt prima oara.

  21. Pingback: Remus Cernea anunta initiativa legislativa pentru LEGALIZAREA PARTENERIATELOR CIVILE INTRE HOMOSEXUALI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  22. Pingback: AVEREA BISERICII. Demontarea atacurilor mediatice la adresa BISERICII la emisiunea Jocuri de Putere realizata de Rares Bogdan, cu participarea a trei mitropoliti: IPS TEOFAN SAVU, IPS LAURENTIU STREZA si IPS ANDREI ANDREICUT [video] - Razboi întru Cuvân
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare