Armata Coreei de Nord a primit APROBARE PENTRU LOVITURI MILITARE NUCLEARE impotriva SUA

4-04-2013 4 minute Sublinieri

coreea

Armata nord-coreeană a anunţat joi că a primit aprobarea finală pentru a declanşa operaţiuni militare împotriva Statelor Unite, inclusiv eventuale lovituri nucleare. Casa Albă a cerut miercuri Coreei de Nord să înceteze cu ameninţările, după ce statul stalinist şi-a intensificat retorica belicoasă.

Într-un comunicat citat de agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA, primit la Seul, Statul Major General al armatei declară că informează în mod oficial Washingtonul că ameninţările americane vor fi “zdrobite” prin “mijloace de lovire nucleară”.

“Operaţiunea nemiloasă a forţelor armate revoluţionare (nord-coreene) în acest sens a fost definitiv examinată şi ratificată”, afirmă armata.

Phenianul a multiplicat provocările, în ultimele săptămâni, şi a ameninţat cu eventuale lovituri împotriva Statelor Unite, Hawaii şi Guam, în Pacific.

“Momentul exploziei se apropie repede”, se adaugă în comunicat, care oferă asigurări că un război ar putea avea loc în Peninsula Coreea încă de “astăzi” (joi) sau “mâine” (vineri).

“Ţinând cont de această situaţie, Statul Major General al armatei nord-coreene, însărcinat cu toate operaţiunile, va adopta contramăsuri militare practice puternice”, se arată în continuare în document.

Armata apreciază că responsabilitatea actualei crize “revine în întregime” Statelor Unite, evocând participarea unor bombardiere americane de tip B-52, capabile să transporte bombe nucleare, şi a unor bombardiere “invizibile” de tip B-2 la manevre militare comune cu Coreea de Sud, care se desfăşoară în prezent.

“Întreaga peninsulă coreeană nu a (mai) fost expusă, niciodată ca acum, unui asemenea pericol de război nuclear”, se avertizează în comunicat.

Casa Albă a cerut miercuri Coreei de Nord să înceteze cu ameninţările, după ce statul stalinist şi-a intensificat retorica belicoasă, declarându-şi armata pregătită să declanşeze eventuale lovituri nucleare împotriva Statelor Unite

Am văzut astăzi o nouă declaraţie a Coreei de Nord, care agită încă o dată o ameninţare neconstructivă”, a declarat Caitlin Hayden, o purtătoare de cuvânt a Consiliul Naţional american de Securitate.

“Aceasta este o nouă declaraţie provocatoare care izolează încă un pic Coreea de Nord de restul comunităţii internaţionale şi subliniază nevoia sa de dezvoltare economică“, a adăugat ea.

“Coreea de Nord ar trebui să îşi oprească ameninţările provocatoare şi să se conformeze mai degrabă obligaţiilor sale internaţionale“, a continuat Hayden.

Coreea de Nord a ameninţat deja Statele Unite, luna trecută, cu o lovitură nucleară preventivă.

Însă, în pofida faptului că Phenianul a efectuat cu succes un test nuclear în urmă cu câteva săptămâni, majoritatea experţilor afirmă că statul stalinist nu dispune încă de tehnologia care să îi permită să instaleze ogive nucleare pe rachete balistice capabile să atingă baze americane în Pacific sau teritoriul american.

Pentagonul a declarat miercuri că ia “foarte în serios” ameninţările Coreei de Nord referitoare la lovirea teritoriului american şi Insulelor Guam, declarându-se “pregătit să răspundă oricărei eventualităţi”. Coreea de Nord şi-a plasat armata în stare de luptă marţi şi a cerut unităţilor sale speciale “strategice” să se pregătească pentru eventuale lovituri împotriva Statelor Unite, Hawaii şi Insulelor Guam.

Însă, în pofida unei lansări cu succes a unei rachete cu rază lungă de acţiune la 12 decembrie – considerată de Seul şi aliaţii săi o rachetă balistică -, unii experţi consideră că Phenianul este departe de a stăpâni tehnica necesară efectuării unor tiruri cu rachete intercontinentale capabile să lovească Statele Unite. De asemenea, Hawaii şi Guam sunt considerate în afara razei de acţiune a rachetelor cu rază medie create de către Coreea de Nord, care ar putea atinge, în schimb, baze americane din Japonia şi Coreea de Sud.

Va trece de data aceasta Coreea de Nord peste „linia roşie” care separă obişnuita retorică belicoasă a Phenian-ului de zona faptelor militare propriu-zise? Dacă da, de ce ar face-o? Poate fi considerat regimul comunist militarizat în fruntea căruia se află (cel puţin formal) tânărul Kim Jong Un unul sinucigaş? Are cumva hipertrofiata Armată nord-coreeanăinterese interne de putere care-l împing pe liderul politic suprem spre gesturi imature ce l-ar putea costa domnia abia începută? Se pregăteşte o dictatură militară la Phenian dupăcăderea dinastiei Kim? Pe cine sau pe ce mai poate miza Nordul la capătul unei escaladări ieşite din comun a propagandei sale războinice, atâta timp cât China a votat pe 7 martie în Consiliul de Securitate împotriva fostului său aliat? Cât de dură va fi riposta Statelor Unite în timpul unui preşedinte perceput până acum ca mai degrabă reticent la soluţii militare directe? Iată un set de întrebări cruciale nu numai pentru viitorul peninsulei coreene dar şi, prin extensie, pentru stabilitatea Asiei şi pentru noile echilibre de putere nascente în ordinea multipolară.

Ameninţarea şi riscul unei confruntări militare Nord-Sud sunt astăzi la cel mai ridicat nivel de la încheierea războiului coreean, acum 60 de ani. O mulţime de gesturi simbolice, politice şi militare dezvăluie crisparea extremă a Phenian-ului dar şi faptul că Washington-ul pare pregătit să ia în serios pericolul „clar şi grav” reprezentat de Coreea de Nord, aşa cum declară noul Secretar al Apărării, Chuck Hagel. China îndeamnă „la reţinere” în gesturi şi declaraţii dar nu va susţine militar un regim scelerat. Nu există un preţ pentru care să merite acest lucru iar noul Beijing priveşte lumea ca pe un imens business.

Sintetizând evoluţiile din ultimele luni, săptămâni şi zile, s-ar putea spune că întreruperea abruptă a comunicaţiilor între Nord şi Sud, blocarea accesului muncitorilor din Sud pe platforma industrială transfrontalieră de la Kaesong (informaţie deocamdată neconfirmată), menţionarea publică a aprobării de utilizare a puterii nucleare de către armata nord-coreeană în lovituri de distrugere a inamicului, testele nucleare din ultimele luni, redeschiderea reactorului nuclear de la Yongbion închis în 2007, propaganda intensivă a televiziunii de stat menită să mobilizeze la luptă o populaţie slăbită şi înfometată, indicarea recentă a unei mici insule sud-coreene ca primă ţintă în cazul unui atac, dar şi trimiterea a două vase militare americane complet echipate de război (radare, lansatoare, interceptori şi rachete) spre apele peninsulei sunt semnalul limpede că Nordul a atins linia roşie, strategic, simbolic şi psihologic, dincolo de care orice gest înseamnă apăsarea trăgaciului şi asumarea consecinţelor.

În acest context tensionat, Statele Unite anunţă că îşi vor apăra aliaţii din regiune, respectiv Coreea de Sud şi Japonia, aflaţi în bătaia tirului inamic. Teoretic, rachetele nord-coreene nu au capacitatea de a lovi teritoriul american (nici măcar baza militară de pe insula Guam din Pacific), estimându-se că raza lor de acţiune este in jur de 1000-1500 km. Dar nu dimensiunea militară a temei este, cred, cea mai importantă acum, ci semnificaţiile ei politice. Este clar pentru toată lumea (chiar şi pentru regimul de la Phenian, probabil) că în eventualitatea unui război Nordul ar fi izolat pe plan internaţional şi depăşit tehnologic pe orice tip de front (aerian, naval, terestru) dar ar putea, chiar şi în aceste condiţii de inferioritate, să producă distrugeri importante în Coreea de Sud. Este de spus că Seul se află la doar 50 de km de frontiera celor două ţări.

Riscând o opinie personală într-un moment în care situaţia pe teren a devenit imprevizibilă şi deschisă practic spre orice finalitate politico-diplomatică sau militară, aş afirma căPhenian-ul doreşte în continuare să initimideze comunitatea internaţională pentru a fi acceptat drept partener de negociere al marilor puteri (nu neapărat al Seul-ului), având ca ultimă miză retragerea sancţiunilor economice care au adus ţara în dezastru. Acesta este însă, recunosc, scenariul „raţional”, care se sprijină pe ideea unei minime compatibilităţi de interese a regimului din Nord cu paradigma occidentală a politicii internaţionale, bazată pe principiile dreptului internaţional, pe raţionalitate şi pe negocieri. Dacă premisa este falsă şi nu mai e nimic raţional la Phenian, nimic de negociat, atunci compatibilitatea intereselor de care vorbim nu poate exista iar „ciocnirea civilizaţiilor” de care vorbea Samuel Huntington devine inevitabilă.

Al doilea scenariu, pe care l-am sugerat chiar la începutul articolului şi care ţine deocamdată doar de spaţiul speculativ, ia în considerare o împingere a liderului Kim Jong Un spre zona conflictuală de către corpul generalilor influenţi din armata Nordului, dornici să câştige putere, importanţă şi privilegii în cadrul regimului, dominat decenii la rând de nomenclatura civilă a Partidului Comunist. Practic, dacă ostilităţile avansează iar „starea de război” se oficializează, Armata preia efectiv conducerea ţării, nemaifiind deloc sigură restituirea ulterioară a prerogativelor către administraţia statului, după detensionare. Dacă este deci vorba de o luptă internă pentru putere pe fondul neacceptării complete a celei de-a treia generaţii a dinastiei Kim, atunci un conflict militar derulat cu expunerea publică maximă a lui Kim Jong Un nu va avea darul de a-l legitima definitiv pe tânărul lider, aşa cum cred mulţi că este regizat, ci de a-l compromite şi distruge. Domnia lui Kim Jong Un va fi astfel ultima şi cea mai scurtă din istoria neagră a dinastiei comuniste din Coreea de Nord.


Categorii

1. DIVERSE, Al treilea razboi mondial

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “Armata Coreei de Nord a primit APROBARE PENTRU LOVITURI MILITARE NUCLEARE impotriva SUA

  1. Zilele trecute, citeam despre matusa si unchiul lui Kim Jong Un, ambii in varsta de 66 de ani, si care conduc din umbra toata aceasta afacere. Se pare totusi ca e vorba de orgolii, de mult orgoliu. Un documentar critic al nord-coreenilor vizavi de viata mizera a americanilor (care erau prezentati precum nomazii, vietuind in corturi) a fost realizat folosindu-se imagini din… Gara de Nord!

  2. In aburii atator minciuni si orgolii nestavilite, sper sa mai aibe un dram de constiinta si sa realizeze ca, daca nu pentru poporul amarat pe care il asupresc, macar pentru ei, se expun in mod direct radiatiilor nocive ale armelor pe care vor sa le foloseasca. Sper sa fie vorba, ca si pana acum, de un santaj pentru paine si bani si nu de alte nenorociri.

  3. La ce fac și ce spun, conducătorii nord-coreeni par mai degrabă niște cretini inconștienți. Au ajuns o clică care a rupt contactul cu realitatea și propriul popor.

  4. Speram ca doar se lauda. Desi, fiind cam cum spune Nelu, Doamne fereste…

  5. Hmmm… Parca am mai auzit chestia cu amenintarile nucleare si in cazul Irakului…Si stim cu totii ce a urmat. Este posibil sa fie mai degraba un scandal provocat din anumite interese. Vorba romanilor: qui prodest? In principiu, ar fi si mai usor de regizat ceva comparativ cu Irakul, deoarece aici ar da o mana de ajutor (importanta) si Coreea de Sud.
    Apoi, daca tot e un stat atat de inchis, cum de se afla toate aceste ”secrete” ce apar in presa? Si cine poate garanta ca filmul documentar amintit si de Carmen mai sus nu e facut, de fapt, de sud-coreeni? Sa nu uitam ca, in realitate, ceea ce stim provine de la agentiile de presa obediente americanilor.
    Apoi, cam acelasi lucru (dezinformare si manipulare) se face si in ceea ce priveste Siria. dar si legat de atatea alte evenimente (11 septembrie, moartea lui bin Laden).
    Posibil ca baietii de peste ocean sa joace aceeasi carte castigatoare cu care deja ne-au obisnuit.
    Personal, am invatat sa fiu foarte circumspect atunci cand americanii acuza alt stat.

  6. as sta mai mult cu ochii pe Cipru……..poate ma insel,dar impotrivirea lor va ramine asa……..

  7. …..fara raspuns din partea marilor puteri?

  8. Sunt zone fierbinti: Coreea, Cipru. Sunt zone de mare impact: Grecia, Turcia, Rusia. Sunt proorocii despre Grecia a caror implinire o urmarim. Acelea macar se termina bine pentru greci.
    Pentru noi e una singura: sfasierea restului lasat nedevorat dupa intelegerea lupilor la festinul anilor ’40 (ca de inrobit pe veci au reusit deja) . Atat.

    Pentru mine nici nu mai conteaza ce carte vor juca stapanii lumii si serviciile lor in zona Asiei (departate sau apropiate), cata vreme noi suntem deja complet destructurati, inrobiti, ingenuncheati, umiliti si asteptam doar pulverizarea finala.

  9. Pingback: COREEA DE NORD SI AMENINTARILE CU RAZBOIUL NUCLEAR. Care este riscul declansarii unui conflict militar? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. ft. posibil un al ll-lea vietnam pt. sua in general dea lungul timpului rasa galbena lea cam produs pierderi, un alt ex. al ll-ea razboi mondial japonia acestia fiind potoliti doar cu arma atomica, in rest va ramane de vazut ce va mai fi

  11. Pingback: PARINTELE ELPIDIE despre formele CELUI DE-AL TREILEA RAZBOI MONDIAL, RELIGIA UNICA si PREGATIREA DUHOVNICEASCA (Omilia din 27.03.2013 - video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare