“Nu va uitati copiii la TV!”/ Un fenomen dureros: PRIGONIREA MATERNITATII/ Virgiliu Gheorghe despre RAZBOIUL IMPOTRIVA FAMILIEI (video)/ Sfarsitul barbatului si “ascensiunea” femeii

• Adevarul:  Pornografia ar putea fi interzisă în Islanda

Pornografia ar putea fi complet interzisă în Islanda ca urmare a unei propuneri a ministrului de Interne Ögmundur Jónasson, Islandezii se tem că pornografia ar putea avea efecte traumatizante asupra copiilor, scriu jurnaliştii de la Daily Mail.

Ministrul de Interne islandez Ögmundur Jónasson a creat echipe speciale, însărcinate cu găsirea unei modalităţi de a bloca accesul tinerilor la site-uri cu conţinut explicit. Printre metodele luate în considerare până acum se află blocarea accesului către adresele IP ale site-urilor pornografice şi ilegalizarea folosirii cardurilor de credit islandeze pentru a accesa astfel de conţinut.

În Islanda există deja o lege care interzice tipărirea şi distribuţia materialelor pornografice însă, până acum, vizionarea site-urilor pentru adulţi era legală.

În urmă cu doi ani, Parlamentul Islandei, condus de primul ministru Jóhanna Sigurðardóttir, a scos din legalitate existenţa cluburilor de striptease pe motivul că acestea încălcau drepturile civile ale femeilor care lucrau în astfel de localuri. Un alt motiv al acestei decizii a fost că astfel de localuri sunt dăunătoare societăţii.

Femeile şi copiii, victime ale pornografiei

Argumentul că pornografia încalcă drepturile civile ale femeilor care apar în astfel de conţinut dar şi a copiilor care sunt expuşi la el reprezintă fundamentul pe care a fost gândită propunerea lui Ögmundur Jónasson. Un semnal de alarmă în privinţa efectelor dăunătoare ale pornografiei a fost dat în 2010, când guvernul islandez a declanşat o anchetă privind gestionarea de către justiţie a cazurilor de viol. Cu această ocazie s-a făcut şi un studiu care viza pornografia a cărui concluzie a fost că natura violentă a materialelor disponibile pe Internet era responsabilă pentru creşterea numărului de agresiuni sexuale.

Studiul a mai demonstrat şi că persoanele expuse la pornografie violentă de la vârste fragede sufereau de traume similare persoanelor care au fost abuzate în copilărie. Astfel, persoanele respective deveneau din ce în ce mai izolate şi începeau să pună în practică lucrurile văzute în filme pe membrii mai tineri ai familiei sau pe alţi copii.

Ögmundur Jónasson susţine că siguranţa copiilor trebuie să fie “prioritară” şi că interzicerea pornografiei nu reprezintă cenzură.

Consilierul ministului de Interne Halla Gunnarsdóttir a declarat că experţi în educaţie, oameni de lege precum şi persoane din alte instituţii susţin luarea unei măsuri în această privinţă. Ea crede că propunerea are mari şanse de a deveni lege,

“Deocamdată căutam cea mai bună metodă tehnică pentru a reuşi ce ne-am propus. Însă dacă putem trimite un om pe Lună, sigur ne descurcăm şi cu pornografia pe Internet”, a spus ea, completând că “această mişcare nu este una anti-sex. Este una anti-violenţă, deoarece copii mici vizionează astfel de materiale şi pun lucrurile văzute în practică”.

Domnişoara Gunnarsdóttir a mai declarat că părinţii nu sunt singurii responsabili de faptul că tinerii vizionează conţinut sexual, deoarece copii nu mai accesează Internetul numai prin computerel de acasă, ci şi prin smartphone-uri şi tablete.

O abordare inedită pentru un stat democratic

Islanda este cea mai veche democraţie parlamentară din lume şi are o populaţie de 319.000 de locuitori. Faptul că ţara este relativ izolată de restul continentului ar putea să faciliteze implementarea măsurilor. Cu toate că pornografia este interzisă în multe ţări asiatice, Islanda este prima democraţie occidentală care doreşte implementarea unei astfel de măsuri.

Profesorul Gail Dines, o autoritate recunoscută la nivel mondial când vine vorba de problema pornografiei, spune că “Islanda are o atitudine foarte progresivă nemaiîntâlnită în alte ţări democratice”.

“Islanda priveşte pornografia dintr-un unghi diferit– cel al răului pe care îl cauzează femeilor care apar în astfel de materiale şi ale căror drepturi civile sunt încălcate. De asemenea, se mai pune problema copiilor a căror sexualitate este deturnată la vârste fragede de către imaginile cu conţinut sexual violent”, a mai declarat profesorul.

• Medlive: Maternitatea în societatea românească

Despre tulburările psihice legate de sarcină și naștere, majoritatea psihiatrilor vă vor spune cât de importante sunt cauzele biologice, neuro-endocrine. Și, dintr-un punct de vedere strict medical, au dreptate. Mai multe despre acești factori am scris într-o însemnare precedentă.  În România, femeile care vor să aibă copii sunt supuse unei presiuni negative, tenace, la limita persecuției, din partea societății. Când spun societate, mă refer mai ales la mediul profesional. Nu contează că suntem în Europa secolului XXI și că există o legislație care protejează mama și copilul. Precaritatea acestei legi e dovedită de ușurința cu care pare să fie ocolită.

Nu voi scrie despre cazuri extreme și flagrante de încălcare a unor drepturi elementare. Nu sunt reporter, iar secretul profesional mă împiedică să dau exemple concrete. Ci despre o atitudine generalizată ce pare să aibă ca țintă femeile obișnuite care lucrează, din toate straturile clasei mijlocii. Ceea ce nu e mai puțin șocant: orice femeie normală într-un mediu profesional obișnuit, nu contează domeniul, se poate aștepta să fie descurajată, mai mult sau mai puțin discret, să își dorească copii, iar dacă totuși va rămâne însărcinată, intrând într-o perioadă de maximă vulnerabilitate a vieții ei, se poate aștepta să trăiască cu anxietatea concedierii sau a degradării din poziția socială și profesională de dinainte de naștere. Pierderea locului de muncă este o criză majoră existențială, n-aș ști de unde să încep să citez studiile care au corelat un asemenea eveniment cu episoade depresive majore, cu diverse patologii psihice “de adaptare” și cu incidența suicidului. Nesiguranța anticipării a unui astfel de eveniment, indiferent dacă el va avea sau nu loc până la urmă, este sortimentul cel mai grav de anxietate. Nicicând nu ne temem mai mult, și nicicând teama nu generează mai multă suferință, decât atunci când deasupra stă o sabie a lui Damocles. Nu e deloc nevoie să ai un dezechilibru hormonal ca o astfel de trăire să te scoată de pe linia de plutire.

Se poate argumenta că, din poziția de medic, sunt supus unei erori de selecție: văd doar cazurile rele. Într-adevăr, nu am date științifice care să susțină senzația mea că agresiunea suportată de mame este un fenomen general, populațional. Am văzut însă deja suficient de multe cazuri cu povești trist de asemănătoare ca să mă simt obligat să trag un semnal de alarmă, dacă tot am ocazia să o fac în această tribună. Dacă nu există studii și investigații, atunci ele trebuie neapărat făcute. E nevoie de lumină asupra lucrurilor, pentru că acum e doar penumbră. Puține sunt mamele care, atunci când slujba lor și bunăstarea familială atârnă în balanță, sunt dispuse să reacționeze la agresiune. Ele sunt adevărate ostatice, și lumea lor, care e lumea noastră, e sub asediu. Sigur, chiar și sub asediu, ne adaptăm și supraviețuim în ascuns și umil, o veche specialitate românească, și lucrurile merg înainte neschimbate.

Ca medic, nu vreau să mă interesez de motivele economice ale acestei situații. Nicio strategie financiară nu poate justifica cele descrise mai sus. Economic, presupun că s-ar putea calcula povara pe care problemele de sănătate psihică o lasă pe umerii tuturor, și cum utilizarea oamenilor ca pe niște consumabile nu poate fi profitabilă pe termen lung. S-ar putea argumenta solid că o femeie cu familie este mai motivată să muncească pe viitor și este o persoană mai de încredere pentru orice angajator. Dar nu e locul meu să mă ocup de asemenea calcule: sunt dator doar să atrag atenția asupra faptului.

Personal, sunt mai curând interesat de mecanismele erodării solidarității și omeniei în lumea noastră, și chiar a bunului simț, care face ca ostilitatea pragmatică la adresa viitoarelor sau proaspetelor mame să fie norma, banalul cotidian. Ce fel de societate e cea din care facem parte și la care contribuim? Unde greșim, unde eșuăm, fiecare dintre noi? Cât de limitate ne sunt orizonturile dacă refuzăm să ne protejăm viitorul, adaptându-ne la un prezent autodistructiv? Dacă altruismul, generozitatea și simțul civic au dat înapoi  în fața individualismului și narcisismului ca fenomen social, unde tragem o linie? Până la urmă, să protejezi mama și copilul nu ține de altruism și generozitate, ci de instinct de supraviețuire.

Autor: Vlad Stroescu, specialist psihiatru

• Corortodox: 

Virgiliu Gheorghe: Impotriva familiei se duce un razboi, in care cuplurile cad, asa cum cad pe front soldatii

(…)

– Pe langa studiile stiintifice legate de impactul televiziunii asupra mintii umane, ati sustinut in cariera dumneavoastra mai multe conferinte pe tema familiei. As incepe cu o intrebare, care a constituit, de fapt, si leitmotivul reportajului pe care tocmai l-am urmarit. Este familia in zilele noastre un act de curaj?

– Daca luam in considerare datele statistice, este, pentru ca in Europa cel putin 58% din familiile formate divorteaza. Adica e mai mult decat o decimare a familiei, evident sub presiunea culturii moderne. Si, sa spun, mie mi se pare ca este chiar un fel de razboi, in care cuplurile cad, asa cum cad pe front soldatii, caci, daca ne gandim bine, un cuplu inseamna o unitate, ei devin una, si iata ca se despart la un moment dat, se surpa familia. De aceea, ca si intr-un razboi, potrivit studiilor, este important sa stii cu cine pleci la drum. Deci e o intelepciune pe care trebuie sa o ai, si sa cunosti tactica acestui razboi.

– Multa vreme societatea, cel putin cu cateva decenii in urma, a impus anumite tipare. Barbatul era cel care asigura in exclusivitate intretinerea familiei, femeia se ocupa in exclusivitate de casa. Acum aceste tipare s-au schimbat, in sensul ca femeia a dobandit independenta financiara, si in unele cazuri a ajuns sa fie unica intretinatore de familie. Credti ca aceasta inversare, sau schimbare a tiparelor, si-a pus amprenta asupra vietii de familie?

– Iarasi, cercetarile sociologice dovedesc ca acesta este una din principalele cauze ale ruperii familiei astazi, pentru ca femeia prin excelenta este cea care creaza si mentine nucleul afectiv si emotional al familiei. Aceasta este principala ei vocatie, un lucru extraordinar pe care un barbat nu este capabil sa-l faca. Degeaba lasi un barbat acasa, sa se ocupe de copil, sa-l legene, sau sa creeze acest climat; nu poate sa-l faca sau sa-l realizeze. Necazul este ca femeia mergand, plecand, in afara casei, sa zic 8-10 ore pe zi, cand se intoarce este epuizata, nu mai are energia necesara, pentru ca, ganditi-va, ca sa investesti emotional, si sa creezi acest climat, acesta atmosfera, trebuie o anumita energie, trebuie o anumita disponibilitate. Ea, saraca, ajunge sa imprumute mentalitatea barbatului activist, luptator, nervos putin, nu?! – din cauza stresului. Ei, cand se intoarce barbatul acasa nu gaseste ceea ce l-ar odihni. N-ar mai gasi nici femeia, pentru ca, ganditi-va ca de toate treburile casei nu mai are cine sa se ocupe. Si mai cu seama ca copiii au nevoie de prezenta parintilor, macar a mamei pe un termen mai indelungat. Toate intra in criza, intra in conflict. Apare un conflict indelungat, multe nemultumiri, frustrari, si asta duce in timp la escaladarea lor printr-un divort.

– Si ce solutie ati da dumneavostra la aceasta problema? Ar fi o solutie intoarcerea la vechile tipare? Adica ma gandesc ca totusi, intr-un cuplu, cele doua persoane,  barbatul si femeia sunt complementare, adica ar trebui sa se completeze unul pe altul.

– Trebuie cautat un echilibru. Eu am propus in nenumarate randuri sa se faca eforturi ca femeia sa munceasca cel mult sase ore pe zi, si nu munci care sa fie solicitante de tip barbatesc. In mod real, toate statisticile asta arata, ca femeia cu cat petrece mai mult timp in afara familiei pentru cariera si in campul muncii, cu atat creste rata divorturilor. Deci lucrul acesta nu poate fi pus la indoiala. Problema este: cum le rezolvam? Sigur ca exista intelegere; de multe ori barbatul nu gaseste de lucru. Insa trebuie stiut ca, in mod firesc, femeia trebuie sa fie mult mai apropiata de centrul acesta al familiei, pentru a sustine ceea ce este familia. Familia este o realitate care se hraneste si ea. Si se hraneste cu afectivitate, se hraneste prin comunicare. Ce energie mai are sa comunice sotii, cand amandoi vin epuizati, sau sa comunice cu copilul?! Deci toata aceasta dezordine, acest haos pe care-l creeaza astazi societatea moderna, nu a existat nicicand, de aceea astazi familia este mult mai bolnava, copii au probleme psihologice s.a.m.d.

Treaba cu angajarea femeii vine din al doilea Razboi Mondial. Dupa al doilea Razboi Mondial s-au imputinat barbatii si a aparut acest motiv – motivatie pe baza caruia a inceput angajarea femeilor. S-a spus ca este problema de criza, insa miscarile feministe au inceput sa creeze aceasta miscare, acest curent, care, iata ca n-a fost inlaturat. Se merge tot mai mult pe cariera. Femeia care face cariera pana la 30 de ani dupa care se casatoreste, rata ei de succes marital scade teribil de mult.

– Statul ce masuri ar trebui sa ia in conditiile astea, ca sa vina in sprijinul familiei? Va pun aceasta intebare intrucat vorbeati despre un adevarat razboi?

– Asa este!

– Ce masura ar trebui sa ia, in domeniul legislatiei? Credeti ca inasprirea…

– Trebuie sustinuta familia in primul rand. Trebuie sa se ofere un confort financiar familiei minim, in baza caruia femeia sa poata sa-si permita sa ramana acasa cu copilul, si asta s-ar putea realiza prin sustinerea nasterii de copii. Se stie, din cercertarile care s-au facut ca o familie cu un copil este mai stabila decat familia fara copil. Cea cu doi copii mai stabila decat cea cu un copil, s.a.m.d. 3 si 4. Deci cu cati sunt mai multi copii, cu atat creste coeziunea si succesul sau durata acelei famimii.

– Si totusi statisctic vorbind, familiile cu doi, sau trei copii, sunt din ce in ce mai putine. Ba chiar exista tendinta sa nu mai aibe copii, familia. Nu credeti ca si societatea are o vina?

– Este si un curent cultural, dar sunt, pe de alta parte, si dificultatile pe care le intampina, de exemplu, o familie cu doi, trei copii, in doua camere de bloc. Cu toate problemele pe care le au e destul de dificil. Insa, cei care le inteleg si fac pasul asta, le va fi mai usor in mentinerea relatiilor maritale.

Pe de alta parte legislatia, in prezent, in Romania, este complet contrara sau contradictorie d.p.d.v. al intereselor Statelor. Avem cea mai permisiva legislatie pentru divort. Ganditi-va ca in Romania se divorteaza in 30 de zile la notariat, ceea ce nu se intampla – nu stiu daca se intampla undeva intr-o tara dezvoltata. Ganditi-va ca in America, ca sa poti demonstra, cel putin in statul Washington d.c.  – am prieteni acolo care spun – ca sa poti divorta trebuie sa dovedesti ca cel putin un an de zile ai stat despartit, in casa diferita decat sotia ta. Daca intr-un singur an de zile, o singura noapte ai petrecut-o in aceeasi casa, o iei de la zero. Deci, ca sa poti divorta, a ajuns sa fie atat de dificil, ca poate nu-s decat cativa ani de zile.

– Inaintea divortului in acte este divortul in suflete, in cuplu, deci nu stiu in ce masura legislatia i-ar determina pe barbat si pe femeie, daca nu mai vor sa fie impreuna, sa nu divorteze.

– Sunt cazuri si cazuri. Sunt si cazurile despre care am amintit, sunt si cazurile in care apar certuri, un conflict. Se escaladeaza un conflict, si spun: gata, mergem si divortam! Cunosc astfel de cazuri. S-au dus, au divortat, si se intorc acasa, iar dupa o luna de zile zice barbatul – cum imi spunea saptamanile trecute- : “imi pare rau ca am divortat!“. Acuma si sotia, cand s-a produs ruptura, e greu de refacut, pentru ca exista si o mandrie, exista si un obicei, spui: “Domn’le gata! Am divortat“. Dar daca ar mai fi durat cateva luni de zile, ei s-ar fi impacat. Asta este sensul intarzierii, ca daca n-ar fi exista un sens, si daca aceasta metoda, n-ar fi fost, sa zic, prolifica, productiva, s-ar fi renuntat la ea, dar e foarte productiva in sensul ca mentine familia. Si, ceea ce e important, mentine o familie care are un copil, doi, trei, de crescut, adica copiii respectivi raman impreuna cu parintii pentru o perioada cat mai lunga de timp, pana poate ei se vor impaca. Este o sansa, pe care Statul trebuie sa o acorde familiei.

– Ei, ar trebui sa-si acorde aceasta sansa, si sigur ca raportarea la Dumnezeu, la Biserica, ar trebui sa fie cea care-i sustinte. Dar, acum sa trecem la un alt subiect. O sa revenim si la problema Bisericii si a familiei dar, intr-unul din studiile dumeavoastra – pentru ca sunteti biofizician-, v-ati ocupat foarte mult de cultura mediatica, ati studiat impactul ei asupra societatii si asupra familiei in general, si ati afirmat la un moment dat, ca: “in buna masura, cultura mediatica este antifamilie“. In ce sens?

– In primul rand cultura mediatica sustine cultura de consum, si cultura de consum, in mod evident, este un vector indreptat impotiriva familiei, pentru ca familia este un prost consumator. Intelegeti? Familia are in vedere viitorul copiilor, investeste in acesta. Nu investeste in lucruri care nu le sunt necesare intr-atata, cat ar trebui, pentru cultura de consum. Christopher Lasch, un autor american de succes, care are o carte: “Cultura narcisismului“, arata ca prin caracteristicile culturii moderne si ale publicitatii exista exact acest vector de disolutie a familiei. Publicitatea este intersata ca femeia sa fie autonoma, sa iasa din sfera relatiilor cu sotul, si copilul din relatiile cu parintii, tocmai pentru a putea fi manipulati in direcita consumului. De fapt, nu este o lege a pietei in virtutea careia familia trebuie cumva disipata, trebuie cumva disjunsa, pentru a putea sa cresti nivelul consumului. Asta este o problema. Aceeasi cultura conduce la hipertoriferea egoului. Narcisismul. Care este cultura narcisismului? Se adreseaza individului: tu esti cel mai important. Asta nu merge cu familia, pentru ca in familie trebuie sa existe si ceva, o nota de altruism, trebuie sa aibe o minima importanta.

– Si in conditiile astea mass-media trebuie sa renunte la aceasta cultura de consum sau la publicitate? Ca totusi pe asta se intemeiaza pana la urma.

– Eu nu spun ca ar trebui sa renunte, eu nu fac o astfel de analiza. Pe mine ma intereseaza care sunt efectele. Deci, daca evaluam, cultura de consum conduce la distrugerea familiei. Mai este cultura divertismentului, care, iarasi, scoate familia din interior, din acest nucleu, o indeparteaza, separa pe sot si sotie. Orice separa pe termen lung sotul si sotia, duce la disolutia familiei. Este un lucru firesc. Pe de alta parte vine din spate pronografia si erotismul care…

– Da, pentru ca tocmai voiam sa atingem acest subiect despre pornografie si erotism, care, sigur ca-si pune amprenta asupa familiei. Totusi exista persoane, care sunstin ca pornografia si erotismul, dimpotriva contribuie la o anumita educatie a individului si a…

– Cercetarile recente, din 2008, demonsteaza ca barbatii atunci cand vad femei dezbracate le trateaza ca si obiecte. Din punct de vedere neurologic, neuropsihologic, sunt anumite zone din creier asociate la o persona, si altele raportate la un obiect. Deci, in momentul in care el se exerseaza in aceasta relatie subiect-obiect, in momentul in care va vedea orice femeie o va trata ca un obiect. Pornografia si erotismul conduce la o depreciere a relatiilor personale. Nu numai barbatul se va uita ca un obiect la o femeie, dar si femeia care este tratata ca un obiect il va instrumenta pe barbat ca un obiect. E o mare problema, pentru ca nu mai suntem persoane. Si intr-o familie daca barbatul si femeia nu cultiva relatia lor personala, familia aceea este [sortita dezmembrarii]… Pentru ca pe familie nu o sustine relatia sexuala. Niciun studiu nu dovedeste lucrul acesta. Satisfactia maritala nu este legata de satisfactia sexuala, ci este legata de asumarea celuilalt, de climatul acesta: “este tatal copiilor mei”, “este mama copiilor mei”, “avem impreuna o familie si pentru asta trebuie sa o sustinem”. Devin una. Altceva sustine familia; se numeste atasament, nu dragostea pasionala, pe baza careia mass-media creeaza intreaga cultura a divertismentului.

– Si cum ar trebui, in opinia dumneavoastra, sa arate mass-media crestina? Va intreba aceasta, intrucat dumneavoastra colaborati cu presa scrisa, sunteti conducator stiintific, coordonator stiintific, la revista “Familia ortodoxa“, o revista care vine in sprijinul familiei, si pe care vi-o prezentam, stimati telespectatori, o revista care, cum spuneam, promoveaza relatia dintre barbat si femeie, o relatie care se desfasoara dupa invatatura Bisericii. Sunt in aceasta revista tot felul de articole in acest sens. Deci, cum ar trebui sa arate o mass-media crestina? Ce ar trebui sa faca mass-media ca sa vina in sprijinul familiei?

– Mass-media este ca sangele, care trece printr-un organism, si aduce toxine sau aduce oxigen si substante necesare organelor. Daca acesta transporta toxine, evident ca familia se va duce la disolutie. Problema este adevarul. La ora aceasta cred ca, nici macar nu se mai pune problema suta in suta a credintei, pentru ca se spune, democratic, nu trebuie sa fortezi nimic, dar macar adevarul sa se spuna. Si, revista acesta, incearca sa spuna, pe de-o parte adevarul privind problemele acestea ale familiei, privind raporturile psihologice. Si, intr-o alta directie, mass-media ar trebui sa tine cont de faptul – daca e sa sustinem familia ca stat; si familia este cea pe care se intemeiaza Statul – ca Biserica, sau viata, practica religioasa este cea care, in toate cercetarile de pana acuma – sunt sute de studii-, da cea mai buna stabilitate si satisfactie maritala. Ea constituie coeziunea cea mai buna a unei familii. In toate culturile, persoanele cu un grad ridicat de religiozitate au un grad scazut de permisivitate sexuala – permisivitatea sexuala inseamna infidelitatea sexuala, ca si consecinta. Deci, daca vrem ca o familie sa se mentina in acesti termeni ai fidelitatii, inseamna ca ea trebuie sa aibe un sistem axiologic, un sistem de valori, si acesta este cel mai important. Cea mai importanta este credinta, pentru ca este un sistem ontologic, ea are de la Dumnezeu o seama de porunici. In sensul acesta, religia, cu siguranta, joaca un rol important. Si daca e sa vorbim de familie – chair sintagma din Familia ortodoxa; pana la urma Biserica este o famile ortodoxa – si, familia se sustine prin actul crestin, prin relatia acesta crestina dintre soti, in temeiul, sa zic, poruncilor dumnezeiesti.

– Cine salveaza pana la urma familia? De fapt, intrebarea mea ar fi ca o concluzie la ceea ce am discutat. Care este la ora actuala cel mai mare dusman al familiei, si cine salveaza pana la urma familia?

– Fidelitatea, copiii multi, viata religioasa, timpul petrecut impreuna, acestea sunt [cele care salveaza familia]. Sunt lucruri foarte simple si foarte practice pe care omul modern nu le mai ia in considerare, si cand le intelege este prea tarziu. De exemplu, am cunoscut oameni care, dupa prima ruptura, s-au intros la Biserica – stiti ca, omul cand are necazuri vine, mai mult se indreapta catre Biserica – si au descoperit alte sensuri ale vietii lor. Nu se poate sa traiesti conectat la o cultura a erotismului si sa fi satisfacut de viata de familie, pentru ca acea cultura presupune altceva.

– Pana la urma, societata sigur ca iti impune altceva, un anumit ritm de viata, si trebuie sa faci fata acestui ritm. Pana la urma este lupta pentru existenta si lupta pentru intretinerea copiilor, a familiei. In ce conditii mai poate duce un cuplu o viata religioasa? Nu este vorba de credinta pe care barbatul si femeia o au in suflet, ci este vorba despre o anumita viata religioasa care presupune o practicare a credintei: mers la biserica, post, rugaciune in mod regulat – dupa invatatura Bisericii.

-Nu cred ca acestea iau timp foarte mult: nici sa postesti, nici sa mergi la biserica 2-3 ore pe saptamana, sa zic. Trebuie sa existe o ierarhie a prioritatilor, pe care daca  nu o avem ne vom trezi intr-o stare de criza, si pe urma este mult mai greu sa dam inapoi. Si aceasta ierarhie inseamna ca trebuie sa stim ce este important pentru familia noastra. Si, atunci, daca stim ce este important pentru familia noasta, atunci le adaugam pe celelalte. Sigur, este important sa mergem sa muncim, dar, trebuie sa stim ca proportional cu banii pe care ii castigam furam din timpul familiei. Furand din timpul familiei intram in criza de familie. Intrand in criza de familie vom fi din ce in ce mai strsati, vom da randament din ce in ce mai mic, si la un moment dat, chiar se va putea bloca si accesul nostru la un post sau la o inaintare. Deci, trebuie sa stim  ca cel mai important lucru, cel putin din punctul meu de vedere, pentru om este familia, ea dandu-i cea mai mare sursa de satisfactie, de fericire, de stare de bine omului. Daca este in stare omul modern sa-si conserve familia – si eu cred ca este ultima valoare, cel putin si in Statul romanesc, unde toate valorile au fost asa, incetul cu incetul demolate, – este ultima valuare care poate sa fie, sa zic, consistenta, si sa asigure ontologic mersul omului inainte, bineinteles in parteneriat – cum se spune astazi-, in relatie, cu Biserica – pentru ca Biserica pana la urma este cea care ne spune adevarul.

– E adevarat, Biserica este cea care ne spune adevarul, si raportarea noastra la Biserica, si a familiilor in general, este cea care ne salveaza. Dar, sa zicem, traiesti in societate, ai o functie importanta sa spunem intr-o companie. Te aflii in Postul Pastelui, sau intr-un alt post, ai primit un anumit canon de la duhovnic, si te obliga contextul respectiv sa-ti incalci postul. Sa zicem, te afli la o receptie, unde ti se servesc tot felul de mancaruri. Poti sa spui: “dom’ne, nu mananc ca sunt in post”, sau: “eu nu vin ca…”?

– Poti sa spui eu nu vin ca sunt “vegan“. In occident, daca spui ca sunt “vegan” iti vine imediat cu mancare; si pe avion si oriunde. Uite: domn’e eu sunt “vegan”, eu mananc vegetarian. Adu domne vegetarian. Daca nu, inseamna ca tu nu-ti respecti pozitia.

– Sau, la ora respectiva este o slujba importanta la biserica, si eu trebuie sa ma duc la o slujba, nu?! In acelasi timp serviciul nu-mi permite sa fac asta. Deci exista totusi o anumita greutate pe care o intampina o familie.

– Asa este! Trebuie si un sacrificiu mic. Trebuie si un sacrificiu dar si discernamant. Trebuie vazut ce este mai important in momentul respectiv, insa, eu cred ca de cele mai multe ori daca dam prioritate lui Dumnezeu, si Dumnezeu ne va da prioritate in viata.

– Domnule Virgiliu Gheorge, a fost foarte interesanta discutia cu dumneavoasta. Va multumim pentru prezenta dumneavoasta in emisiune, si va mai asteptam si cu alte ocazii.

• Mediafax: Efectele negative ale mass-media: Creşterea ratei sinuciderilor şi a agresivităţii copiilor

Creşterea ratei sinuciderilor şi a agresivităţii copiilor se numără printre efectele negative ale modului în care media prezintă diferitele subiecte legate de astfel de aspecte, potrivit participanţilor la dezbaterea “Nu vă uitaţi copiii la TV – Vezi ce vede copilul tău”, organizată vineri de CNA.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a organizat, vineri, la Palatul Parlamentului, dezbaterea “Nu vă uitaţi copiii la TV – Vezi ce vede copilul tău”, la care a participat şi ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. La eveniment au fost prezenţi şi specialişti din domeniul sănătăţii şi ai educaţiei, reprezentanţi ai mediului academic, ai asociaţiilor de părinţi şi ai ONG-urilor care desfăşoară activităţi în domeniul educaţiei nonformale, precum şi reprezentanţi ai unor radiodifuzori care difuzează programe pentru copii.

În cadrul dezbaterii, Virgiliu Gheorghe, specialist în bioetică, a declarat că există numeroase studii care dovedesc o relaţie între modul în care este prezentată o situaţie în media şi ce se întâmplă în viaţa reală.

El a atras atenţia asupra faptului că există o problemă în legătură cu modul în care “mass-media portretizează sinuciderea“, în sens pozitiv şi în sens negativ. El a explicat că rata sinuciderilor creşte dacă i se dă unui act de sinucidere o explicaţie raţională şi dacă sinuciderea este justificată prin consumul de substanţe interzise. “Dacă sinuciderea (unui copil, n.r.) este glorificată de mass-media, creşte rata sinuciderii (în rândul copiilor, n.r.). Dacă mass-media acordă un spaţiu foarte larg sinuciderii, creşte, de asemenea, rata sinuciderii”, a explicat Virgiliu Gheorghe.

Acesta a precizat că rata sinuciderii scade, însă, dacă este prezentată în sens negativ, arătându-se, de exemplu, efectele devastatoare pe care le are asupra familiilor persoanei care se sinucide.

“Nu este posibil să acceptăm un factor educaţional cu asemenea forţă în societate (mass-media, n.r.) fără să existe un control al său. Cred că trebuie făcută foarte multă educaţie cu părinţii şi cu copiii (…) Dacă există o protecţie a muncii, nu înţeleg de ce să nu existe şi o protecţia a publicului (care se uită la TV, ascultă programe la radio, urmăreşte programe pe internet, n.r.)”, a mai spus Virgiliu Gheorghe.

De asemenea, el a atras atenţia că, potrivit studiilor, dacă un copil are în camera sa un televizor şi calculator, consumul acestuia de programe TV creşte cu 3-4 ore.

“Trendul în societate şi în şcoli este unul negativ, pentru că personajele negative sunt prezentate în mass-media (…) Mass-media intoxică, poluează simbolic spaţiul inteligibil în care trăim”, a mai spus Virgiliu Gheorghe.

Şi Cristina Trepcea, membru al CNA, a precizat că televiziunile prezintă un personaj, cu atât mai mult cu cât respectivul personaj încalcă legea sau este contestabil.

Trepcea a dat ca exemplu un caz recent, respectiv CNA a decis, pe 5 martie, să amendeze postul TVR 1 cu 10.000 de lei, pentru că în emisiunea “Lozul cel mare” din 28 februarie au apărut imagini cu cântăreaţa Bijou care nu purta lenjerie intimă, membrii Consiliului considerând că într-unul dintre cadre se puteau vedea zonele intime ale acesteia. După ce a apărut la televiziunea publică şi după sancţiunea aplicată de CNA, respectiva cântăreaţă a fost invitată şi la alte televiziuni, a precizat Cristina Trepcea.

Virgiliu Gheorghe a spus, la rândul său, că acum respectiva femeie este “o vedetă”, care va fi copiată de copii. “Şi ne vom trezi că vor merge la şcoală copiii fără lenjerie intimă (…) Cred că CNA ar trebui să dezvolte o etică a transmisiunilor”, a spus acesta.

Potrivit altor participanţi la dezbatere, ştirile cu caracter violent duc la creşterea anxietăţii în rândul copiilor.

Nadia Tătaru, asociatul principal al postului de radio pentru copii Itsy Bitsy, a spus că, potrivit datelor de audienţă, copiii cu vârsta sub 10 ani, din mediul urban obişnuiesc să se uite, nu doar la programele difuzate de televiziunile pentru copii, ci şi la programele difuzate de posturile TV generaliste.

Nadia Tătaru a mai spus că “televizorul este cea mai bună şi ieftină bonă”.

Totodată, Nadia Tătaru a spus că, potrivit studiilor, programele TV pentru preşcolari şi şcolari mici sunt foarte nocive pentru: dezvoltarea creierului, dezvoltarea emoţională a copilului, cresc agresivitatea şi violenţa, scad atenţia şi concentrarea; incită la consumul comercial ca nevoie de bază (colecţie de jucării, posesiuni materiale), în timp ce programele TV pentru şcolarii mari sunt foarte nocive pentru dezvoltarea creierului, dezvoltarea emoţională a copilului; cresc agresivitatea şi violenţa, cresc lipsa de concentrare, incită la consumul comercial ca nevoie de bază, pun accent pe reuşita în viaţă prin vedetism, sexualitate, modă.

De asemenea, Nadia Tătaru a spus că, în prezent, copiii sunt foarte expuşi la pornografie. Ea a spus că minorii îşi petrec mult timp liber uitând-se la televizor şi urmăresc, chiar şi alături de părinţi, programe cu tentă sexuală explicită. Potrivit acesteia, studiile recente arată că 70% dintre copiii români de gimnaziu sunt expuşi la imagini şi mesaje perverse şi degradante când navighează pe internet, 45% dintre copiii români au accesat fie din întâmplare, fie intenţionat site-uri cu nuditate şi pornografie. 13% dintre copiii români cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani au vizionat un film pornografic (peste jumătate din ei au folosit televizorul în acest scop), în timp ce 1% dintre copiii români au vizionat până la vârsta de 6-8 ani filme pornografice.

Tătaru a spus că programele TV pentru copii ar trebui semnalizate în funcţie de vârsta recomandată (ca în cazul jocurilor şi jucăriilor), iar CNA să le impună radiodifuzorilor să transmită avertizări de genul “Consumul de TV creează dependenţă şi provoacă dezechilbru psihic” şi “Pentru a avea un copil sănătos, ascultaţi-l, discutaţi împreună”.

Mai mulţi participanţi la dezbaterea de vineri, între care şi membrii CNA, au militat pentru o media responsabilă.

(…)

La rândul său, George Chiriţă, directorul executiv al Asociaţiei Române de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), a spus că responsabilitatea radiodifuzorilor este mare, întrucât televiziunea “nu educă publicul, ci îl formează“. Chiriţă a mai atras atenţia că trebuie înţeles foarte bine şi ce înseamnă educaţie.

Cristina Trepcea, membru al CNA, a spus că media nu educă. “Dacă ar avea acest rol în mod explicit, noi, în faţa unei solicitări de acordare de licenţă, am fi cât se poate de atenţi ca proiectul pe care îl avem în faţă să fie un proiect educativ. De câte ori se întâmplă, însă, acest lucru, în faţa noastră se află un om de afaceri (…) Televiziunea şi radioul sunt afaceri, dar această categorie de afaceri are în toate ţările civilizate o lege a audiovizualului care arată că este o afacere care are asupra minţii şi populaţiei nişte efecte pe care autorităţile simt nevoia să le controleze (…) Dacă noi nu putem să silim o televiziune comercială să facă educaţie, măcar putem să o împiedicăm să facă contra-educaţie”, a spus Trepcea, precizând însă că televiziunea publică şi radioul public au obligaţia de a face educaţie.

“Se spune că suntem ce mâncăm. Suntem ce mâncăm cu trupul nostru şi suntem ce mâncăm cu mintea noastră”, a mai spus Cristina Trepcea, făcând referire la numeroasele studii care demonstrează că este “o foarte mare legătură între ce vezi la televizor şi devenirea ta ca om şi opţiunile tale în viaţă, orientarea ta către leadership sau către infracţionalitate”. “Cred că nu putem să aruncăm cu degetul la televizor, cred că ar trebui să recurgem la fişa postului. Care e fişa postului de părinte, de dascăl, de îndrumător spiritual? Bineînţeles că fişa postului de formator de la televizor nu trebuie exclusă (…) Eu cred că cei care fac programe de televiziune ar trebui să se gândească nu doar la câte persoane s-au uitat la programele alea, ci şi la ce li s-a întâmplat persoanelor acelea care au urmărit”, a mai spus Trepcea.

Ea a vorbit şi despre lucrurile bune pe care copiii le iau de la televizor, respectiv învăţarea unei limbi străine. Totodată, Trepcea a atras atenţia că există tendinţa ca programele difuzate de cele mai multe canale pentru copii să fie dublate, fapt negativ pentru dezvoltarea minorilor. “Subtitrarea face parte din modelul nostru cultural şi le facilitează copiilor învăţarea prin ascultare a unei limbi străine îi şi obligă să citească, ceea ce ştim cu toţii că fac din ce în ce mai puţin”, a mai spus Cristina Trepcea.

În finalul întâlnirii, Laura Georgescu, preşedintele CNA, a spus că în cadrul dezbaterii a fost semnat un “Acord-cadru de coordonare a acţiunilor privind promovarea drepturilor minorilor în audiovizual”. Potrivit acordului, care a fost semnat şi de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, CNA va asigura, în perioada 1 – 5 aprilie, prezenţa experţilor săi în şcoli din municipiul Bucureşti, în cadrul programului “Şcoala Altfel”, în scopul cunoaşterii drepturilor şi libertăţilor copiilor în audiovizual.

De asemenea, CNA va lansa un telverde, cu numărul 0800888555, la care copiii pot suna pentru a semnala Consiliului programe audiovizuale şi aspecte din aceste programe pe care le urmăresc şi nu le agreează. Totodată, CNA va asigura, lunar, pe parcursul anului 2013, prezenţa experţilor săi în Centrele de Resurse pentru Educaţie şi Dezvoltare, în scopul cunoaşterii drepturilor şi libertăţilor copiilor în audiovizual.

***

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti

Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082

www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

 THE END OF MEN AND THE RISE OF WOMEN

In prima saptamina a lui martie noi, romanii, prin traditie, ne celebram sotiile, mamele, ficele, nepoatele, casatoriile, familiile si relatiile de familie. E saptamina in care ne gindim si discutam, poate mai mult ca in alte saptamini ale anului, despre relatiile intre barbati si femei, parinti si copii, si intre generatii. Biblia si traditia crestina contin prescriptii specifice privind aceste relatii. Sunt principii de relationare bazate pe dragoste si afectiune reciproca, sprijin reciproc la bine si la rau, obligatii reciproce, smerenie, umilinta, supunere reciproca, responsabilitate, ingaduinta, rabdare, si interzicerea laudaroseniei si a competitiei intre soti. La lista aceasta mai pot fi adaugate multe alte valori si aspecte de relationare cuvincioasa. Intrebam, insa, mai sunt ele relevante in societatea post moderna?

Publicatiile feministe privind relatiile dintre barbati si femei si sot si sotie propun o paradigma total deferita si radical opusa celei crestine ori traditionale. Scrierile acestea devin tot mai frecvente, radicale si agresive. Dar, din nefericire, si influente, in media, relatiile sociale, legislatie, pedagogie, si educatia si cresterea copiilor. Tinta sunt tinerele fete si adolescente, impresionabile si inca imature, ale caror caracter si gandire pot inca fi fasonate destul de usor. In Romania aceste influente ideologice inca nu au devenit la moda, dar ocazional depistam ici si colo iesiri iresponsabile in mass media. In Occident, insa, ideologia feminista privind relationarea intre sexe domina dialogul social, doctrina pedagogica, si influenteaza politica si legislatia. Iar platformele de promovare a feminismului sunt numeroase. In America marile publicatii feministe, Jezebel, the Atlantic, Slate ori Salon sunt focarele care plamadesc ideologia anti-masculina, pro avort si pro-homosexuala.

Un exemplu recent al acestui trend in voga este recenta aparitie editoria a lui Hanna Rosin (2012), The End of Men and the Rise of Women(“Sfarsitul barbatilor si ascensiunea femeilor”), un titlu indraznet care insa spune multe. Astazi facem o scurta recenzie a acestei carti, cu nadajdea de a va informa si atentiona asupra ideilor stranii privind relationarea intre sexe care bintuie lumea occidentala si de care credem ca este bine sa ne ferim copiii. Teza esentiala a cartii este ca barbatii sunt lasati de caruta, femeile si-au descoperit adevarata vocatie, istoria si viitorul sunt de partea lor iar influenta barbatilor e nu numai in descrestere dar curind va fi minimalizata sau chiar anihilata. Cartea iti da, de fapt, de inteles ca, spre deosebire de alte “ism”-uri ale istoriei, feminismul va duce la un viitor utopic unde influenta barbatilor va fi eradicata, iar aceea a femeilor va fi dominanta. Asta se intelege prin the end of men si the rise of women.

Cele 271 de pagini ale cartii sunt impartite in 8 capitole si o concluzie, fiecare capitol explorind o dimensiune diferita a relatiilor intre barbati si femei si fiecare ajungind la concluzia ca barbatii pierd iar femeile castiga. Asemenea unui eveniment sportiv unde o echipa pierde iar cealalta castiga.

Revolutia sexuala

Rosin isi incepe argmentele cu revolutia sexuala care nu numai ca, afirma ea, a eliberat femeile de normele traditionale sexuale, dar femeile sunt cu un pas inaintea barbatilor privind noile norme sexuale. Femeile au devenit mai libertine privind normele de interactionare sexuala intre sexe. Multe dintre ele nu mai asteapta ca barbatii sa le ceara in casatorie ci dau ultimatum barbatilor, fie ca le iau de sotii, fie ca gasesc pe altii. In plus, fetele, mai mult ca baietii, stabilesc noile norme de conduita sexuala intre sexe. Monogamia e respinsa. Sondajele de opinie arata ca fetele isi insala prietenii mai mult decit baietii isi insala prietenele. Pentru Rosin asta e un lucru bun, indica ca fetele post-moderne sunt “in controlul” relatiilor, dicteaza si definesc noile reguli, au scapat de patriarhat, si isi folosec sexualitatea pentru a negocia termenii unei posibile casatorii. Nu ati citit gresit – in noua epoca de relationare femeile “negociaza” termenii casatoriei.

Daca in trecut casatoriile in diverse culturi erau “negociate” de parinti, astazi ele sunt negociate de viitoarele mirese. Termenii negociati ori negocialibi includ (1) daca vor avea copii, cind si citi; (2) cit va dura “perioada de proba” (adica concubinajul) inainte de casatorie; (3) planificarea venitului pe care ea si el il vor aduce in familie; (4) normele sexuale (monogamie ori relatii sexuale si cu persoane din afara casatoriei); (5) cine plateste anumite cheltuieli majore din familie (cel care castiga mai mult ori proportional cu castigul fiecaruia). Acesti termeni devin contracte pe care, dupa casatorie, sotii se obliga sa le respecte iar in caz contrar se pot da in instanta. In cuvintele proprii ale lui Rosin, “The sexual revolution of the 1960s and 1970s transformed women’s behavior, but in some ways the changes of the last thirty or so years have been just as profound. … what makes it stand out is the new power women have to ward off men if they want to.” (p. 19) (“revolutia sexuala din anii 1960 si 1970 a transformat comportamentul femeilor, dar in anumite privinte schimbarile din ultimii 30 de ani sau cam asa ceva au fost la fel de profunde. … ceea ce e diferit e noua putere pe care femeile o au sa respinga barbatii.”) Un lucru laudabil, zice ea, pentru ca femeile isi folosesc influenta sexuala in relatiile cu barbatii nu doar sa fie in rind cu barbatii ci sa-i si intreaca (“… not just to keep up with the men, but to surpass them.”) (p. 29)  

Revolutia economica mondiala

Rosin discuta impactul revolutiei economice care, zice ea, a favorizat femeile si a defavorizat barbatii. In sensul acesta, cu toate ca se poate argumenta mai putin impotriva datelor statistice aduse de Rosin, concluziile ei nu sunt tocmai corecte.  Revolutia economica, afirma ea, a dovedit ca femeile sunt mai competitive decit barbatii. S-au ajustat mai bine la schimbarile economice din ultimele doua generatii. Daca in 1970 femeile contribuiau  doar pina la 6% din venitul unei familii americane, in 2010, la ultimul recensamint, contributia lor a ajuns la 42.6%. Mai mult de o treime din familiile americane au ca si “cap de familie” (in privinta venitului) o femeie nu un barbat. Aceste femei nu mai au “nevoie” de un barbat sa le ingrijasca ori sa puna piinea pe masa pentru familie. Dar asta a dus si la cresterea divortului, cauzat de gelozie intre soti privind cine castiga mai bine. Iar in familiile unde femeile cistiga mai mult, barbatii stau acasa ori petrec mai mult timp cu copiii, gatind, schimbindu-le scutecele ori dindu-le de mincare. Dar in asta e si un pericol. Tot mai multe femei de succes se pling, asa cum fac de fapt si multi barbati, ca barbatii sunt interesati mai putin in ele si mai mult in banii lor. Ilustratia folosita este aceea de “gold digger”, adica barbati oportunisti in cautare de aur.

Castigul banesc, insa, s-a produs, la fel si ca la barbati, prin ore prelungite de lucru, mai putina odihna, mai multa frustrare, mai multa oboseala, stress in relatii. La ora actuala daca barbatii americani lucreaza, in medie, 42.6 de ore saptaminal, femeile lucreaza 46.4 de ore. Deasemenea, succesul femeilor la locul de munca a schimbat relatiile traditionale in casatorie. De exemplu, spaniolele cu profesii bune si salarii bune se casatoresc cu barbati “progresivi” din Belgia ori Elvetia, pe cind barbatii spanioli se casatoresc cu femei traditionale din Colombia si Ecuador. Iar in Corea de Sud si Japonia barbatii isi aduc sotii din tarile sarace ale Asiei. In alte cuvinte, progresul economic al femeilor pare sa fie corelat cu un palpabil regres relational.  

La capitolul noua economie mondiala, femeile sunt tot inaintea barbatilor, continua Rosin. Pina acum 20 de ani sau cam asa ceva barbatii detineau profesiile si locurile de munca cele mai bine platite, in fabrici, constructii, cercetare, textile. Globalizarea, insa, a cauzat inchiderea in masa a multor fabrici, relocarea lor in China, India ori America Latina, si concedierea a milioane de barbati, probabil 6 milioane in doar 10 ani. Femeile insa s-au adaptat mai bine crizei economice decit barbatii. In timp ce barbatii, zice Rosin, stateau acasa ori traiau din indemnizatia de somaj, femeile s-au inscris la colegiile comunitare si s-au reprofilat pe profesii de care toata lumea are nevoie – infirmiere, invatatoare, pedagoage, asistente medicale, cercetare, stiinta, bio-tehnologie, tehnologia mediului, etc. Asa ca la ora actuala se poate vorbi, zice ea, de o adevarata disparitie a barbatilor de pe piata muncii tehnologizate a Americii, si de aparitia unui matriarhat care domina piata muncii. (“In fact, the most distinctive change is probably the emergence of an American matriarchy, where the young men especially are unmoored, and closer than at any other time in history to being obsolete – at least by most traditional measures of social utility. And the women are left picking up the pieces.”) (“De fapt, schimbarea cea mai vizibila e probabil aparitia unui matriarhat american, unde tinerii barbati ramin infipti intr-un loc fix, si mai aproape ca oricind in istorie sa devina cu totul irelevanti – cel putin din perspectiva utilitatii sociale definite traditional. Iar femeile sunt acelea care trebuie sa rezolve crizele”.) (p. 82) Matriarhat in sensul ca femeile, nu barbatii, platesc facturile si ratele la casa ori masina, femeile merg la lucru, in timp ce barbatii ramasi acasa spala rufele si copiii.

Impactul ascensiunii femeilor asupra barbatilor, insa, nu este un mit ci o realitate. Barbatii crestini o exprima cu durere. Albert Mohler, profesor la un prestigios colegiu biblic, comenta, de fapt, ca feminizarea economiei duce la feminizarea bisericii si la disparitia barbatiei, a sensului de a fi barbat. “The real issue, zice el, is not the end of men, but the disappearance of manhood.” (“Adevarata ipoteza aici nu e sfarsitul barbatilor, ci disparitia sensului barbatiei la barbati”) Sociologii crestini observa lucrul acesta in scaderea ratei casatoriei in comunitatile crestine si cresterea divortului. Chiar si intre crestini stresul a devenit de multe ori fatal. Sotiile care lucreaza se pling ca sotii nu aduc bani in casa ci cheltuie ce castiga ele.  

Revolutia in educatie

Datele statistice indica ca si revolutia in educatie a pus femeile inaintea barbatilor, zice Rosin. Si intr-o oarecare masura e adevarat. Sunt unele colegii din America unde 60% dinstudenti sunt femei. Aici trebuie sa privesti, zice Rosin, sa intelegi viitorul Americii si al lumii. (“And it’s largely because women dominate colleges that they are taking over the middle class”.) Clasa de mijloc, burgheza, le apartine, zice Rosin. Numarul barbatilor tineri care se inscriu la universitate e in scadere. Decalajul e chiar disproportionat de mare in Norvegia unde cu 18% mai multe femei decit barbati absolvesc universitatea.In restul Europei si Australia discrepanta e de 10%. Dar unde Rosin da gres este ca incearca sa explice decalajul educational intre sexe unei presupuse inferioritati intelectuale a barbatilor. (p. 155) Barbatii, afirma ea, au mai putina rabdare si perseverenta decit femeile. Nu rezista stresului academic atit de bine cit rezista femeile. Explicatia mai potrivita, insa, s-ar putea sa fie ca barbatii inca castiga cu $7.000 de dolari pe an mai mult decit femeile. Iar, pentru o femeie, drumul spre un salar mai mare trece prin universitate.

E feminismul de blamat pentru ca barbatii bat in retragere? Unele feministe afirma lucrul acesta si atentioneaza ca atitudinea femeilor fata de barbati trebuie schimbata. Mai putina agresivitate si mai multa rabdare si afectiune, cer unele dintre ele. Tot mai mult se vorbeste despre un asa numit “razboi impotriva baietilor” (“the war against boys”), unul declarat de miscarea feminista radicala care vede in fiecare baiat un agresor, un potential viitor sot violent. Rosin, insa, respinge aceste vederi ca fiind nefondate. In contrast, ea adera la ceea ce tot mai multi sociologisti numesc “neuromania”, adica explicarea fiecarui fenomen social din perspectiva functiilor cerebrale. Baietii, zice Rosin, sunt, din cauza structurii lor cerebrale, dezorganizati, dezorientati, si putini dintre ei sclipesc intelectual. Sunt galagiosi, pe cind fetele sunt mai silentioase si se concentreaza mai bine si usor asupra invataturii.

Revolutie in criminalitate 

Dar la capitolul criminalitate? Aici Rosin pune pe femei tot inaintea barbatilor, dar conchide, uimitor, ca nivelul elevat al criminalitatii in rindurile femeilor dovedeste un trend de fond pozitiv – femeile simt ca au putere, si nu se mai simt inhibate de normele sociale traditionale. Crimele de interes mediatic nu mai sunt neaparat cele comise de barbati, ci cele facute de femei. Crimele lor, bine documentate in procesele din tribunalele americane, sunt mai bine gindite, mai bine puse la punct. Daca in trecut ele isi omorau barbatii punindu-le otrava in mincare, azi ii ucid mai sofisticat. Motivatia pentru majoritatea acestor crime au de a face cu emanciparea femeii, afirma Rosin. In multe cazuri motivatia uciderii sotului a fost ca si-a pierdut slujba si ea nu a vrut sa-l intretina, a castigat mai mult ca el, a fost mai educata ca el, i-a fost rusine sa-l scoata in societate, ori ca i-a fost rusine sa-l mai aibe de sot in timp ce barbatii de la birou erau mai educati, sofisticati si mai in forma. Altele si-au ucis sotii din lipsa de satisfactie in viata intima. Rosin face o treaba buna relatind detalii interesante de astfel de crime in New York, California si Texas. Uciderea barbatilor e trendy pentru feminismul post-modern. Criminalitatea in rindul femeilor e socanta. In doar 18 ani a crescut de la 11% la 18% din totalul crimelor comise in America, iar statistici facute public in ultimii ani arata ca peste 50% din incidentele de violenta domestica au fost cauzate de femei, nu barbati. 

Mai socant, insa, e ca criminalitatea e si mai ridicata in rindul tinerelor fete. Adolescentele se rafuiesc aidoma unor haiduci, si se lauda online cind isi vinetesc prietenii (“boyfriends”). Cum explica ele violenta? Vor sa dovedeasca ca nu sunt niste fiinte firave. (“I smack my boyfriend because people think I’m soft”.) (p. 181) O noua cultura criminala, tipic feminista, e in fasa. 

In general acestea sunt doctrinele care le citim in carea lui Rosin despre presupusul capitol “final” din istoria barbatilor si presupusul “prim” capitol din ascensiunea femeilor. Totusi, argumentele lui Rosin nu se potrivesc realitatii. Ea face aceasi gresala care o fac mai toti sociologii: iau temperatura comportamentului social in citeva campusuri universitare si isi extrapoleaza concluziile subiective la scara intregii societati. Cu toate acestea, mesajul lui Rosin identifica ceea ce ar trebui sa ne preocupe si pe noi, un trend incipient, real dar si ingrijorator. Crestinii promoveaza o paradigma diferita a relationarii intre sot si sotie. In casatorie sotul are obligatia de a fi responsabil si de a nu-si cauta propriile foloase ci foloasele sotiei si a copiilor lor. La fel, sotia are obligatia sa caute mai intii foloasele sotului si a copiilor. Intre sot si sotie nu poate exista competitie nici reprosuri privind cine castiga mai mult sau mai putin. Asta este familia idela, crestina, cea definita in Biblie. Este familia pe care o dorim si o celebram, noi romanii, ca ideal si aspiratie, in acest sezon al dragostei. 

AFR va recomanda: Va recomandam o recenzie a cartii lui Hannah Rosin, facuta de un intelectual crestin in octombrie 2012. Are un titlu la fel de sugestiv: “The End of Men: the End of Women Too?” (Sfarsitul barbatilor, dar si sfarsitul femeilor”?) O puteti citi, in engleza, aici: http://www.thepublicdiscourse.com/2012/10/6470/

***

Buletinul informativ al Aliantei Familiilor din Romania/ Nr. 229, 5 mar 2013

AFR va recomanda. Un film, tradus in romaneste, cu si despre fosti homosexuali: Eu exist! Un film cu persoane reale care dovedesc ca scaparea de patima homosexualitatii este posibila (link).

Romania in presa internationala. Associated Press a publicat recent un articol pe seama traficului de ovule in Romania, cat si din Romania catre exterior (link).

Puerto Rico – NU adoptiilor homosexuale. Luna trecuta, curtea suprema din Puerto Rico a decis ca homosexualii nu pot pretinde un drept sa adopte copii. Decizia, cu 5 la 4, e tocmai reversul deciziei emise luna trecuta de Curtea Europeana a Drepturilor Omului privind drepturilor homosexualilor din Austria de a-si adopta copiii unii altora (link).

Australia – NU avortului selectiv. Un proiect de lege a fost introdus in Australia pentru interzicerea avortului pe baza sexului fatului. In ultimele decade, multi asiatici au emigrat in Australia, aducand cu ei practica avortului in functie de sexul fatului. Victimele acestei practici sunt fetitele nenascute (link).

Zanzibar – Atac islamist. Zanzibarul devine tot mai violent impotriva crestinilor. In februarie, islamisti pregatiti in Somalia au ucis un preot catolic si un pastor evanghelic (link).

Demografia si destinul uman. Tot mai putini copii, tot mai multi batrani, tot mai multe familii cu copii tot mai putini ori deloc. E asta rau? Da, spune autorul materialului alaturat, preluat dinNewsweek. O tendinta actuala la tineri: lipsa dorintei de a avea copii. Articolul explica de ce lucrul acesta e rau (link).

Remarcabil – Arkansas interzice avortul dupa 20 de saptamani. Saptamana trecuta, Arkansas a devenit primul stat american care interzice avortul, pe orice motiv, cu exceptia periclitarii vietii mamei, dupa 20 de saptamani de la conceptie. Motivatia e rationala si justificata – tehnologia moderna arata ca la 20 de saptamani inima micutului deja bate! Guvernatorul statului a facut veto, dar atat senatul, cat si camera deputatilor au rasturnat veto-ul guvernatorului. Deja a fost introdus si un alt proiect legislativ: interzicerea avortului din momentul in care inima copilasului incepe sa bata, daca incepe la mai putin de 20 de saptamani (link).

Tragic – Massachusetts si noua ideologie sexuala. Statul american Massachusetts este, impreuna cu California si New York, varful de lance care promoveaza noua ideologie sexuala in America. Eforturile sunt tot mai multe, mai radicale si mai tragice. Recent, Massachusetts a introdus o programa scolara nu numai homosexualitatea, ci si transsexualitatatea. Scolarii care au obiectat au fost pedepsiti (link).

New York – Prioritate pentru avort. Andrew Cuomo, guvernatorul statului New York, e foarte ambitios. In sensul distructiv al cuvantului. Statul lui, impreuna cu California, a devenit coada Americii privind crearea locurilor de munca si a exodului populatiei spre statele mai conservatoare. Acum 2 ani, guvernatorul a fortat, cu un vot, impunerea casatoriilor homosexuale in stat, iar zilele acestea e preocupat sa liberalizeze legea avortului ca sa permita avortul in trimestrul al treilea. Guvernatorul, de fapt, a anuntat ca intentioneaza sa transforme statul New York, in cel mai “progresist” (a se citi, anti-valori) stat din America. New York-ul deja este capitala avortului, 40% dintre toti copiii nenascuti fiind avortati in acest oras (link).

Mexic – Casatoriile homosexuale sunt legale. Curtea suprema al Mexicului a decis luna trecuta ca legile care interzic casatoriile homosexuale sunt neconstitutionale. Decizia a fost unanima, dar fara efect. Sistemul mexican de invalidare a legilor pe motive constitutionale e extrem de complex, iar decizia curenta nu are un impact real. Cu alte cuvinte, casatoriile homosexuale raman ilegale (link).

Paganii au drepturi – America. San Franciso Chronicle relateaza decizia unui tribunal federal american din 19 februarie care le acorda paganilor din inchisori dreptul de a avea capelani pagani (link).

Transumanism – Omul bionic. Transumanismul e o doctrina periculoasa promovata tot mai des si agresiv. Recent, BBC a derulat o serie de programe privind viitorul umanitatii si posibila inlocuire a fiintei umane “traditionale” cu fiinte artificiale, asa-numitul om bionic, asamblat, asemenea unui computer, din piese artificiale: sange artificial, creier artificial, plamani artificiali, etc. De ce nu? La urma urmei, e mai usor de inlocuit un ochi artificial care nu mai functioneaza cu un alt ochi artificial nou decat un transplant al ochiului “traditional” (link).

ONU – Familia castiga – UE pierde. Anul 2014 e anul international al “familiei.” Din decembrie au fost dezbatute la ONU diferite rezolutii pregatitoare anului 2014. UE a insistat de mai multe ori pe inserarea in titlu a “familiilor,” nu „familiei”. Pana in prezent, a pierdut fiecare motiune (link).

Editorial impotriva casatoriilor homosexuale. Se scrie mult despre casatoriile homosexuale. O perspectiva unica, insa, si din nefericire mereu ignorata, este aceea a copiilor crescuti de perechile homosexuale. O astfel de personalitate e Richard Oscar Lopez, crescut de doua femei. Intr-un comentariu recent din American Thinker, Lopez explica de ce casatoriile homosexuale ii afecteaza pe copii si de ce trebuie interzise (link).

Scrisoare din inchisoare iraniana. In anii 60, Martin Luther King a scris una dintre cele mai memorabile pledoarii pentru libertate, pe cand era inchis intr-o inchisoare din Birmingham, Alabama. Luna trecuta un pastor american, incarcerat in Iran pentru credinta sa, a scris o scrisoare la fel de miscatoare. Scrisoarea a ajuns in America si a fost publicata (link).

Candva Marea Britanie – Cenzura religioasa. University of London a impus organizatiilor studentesti musulmane sa dea o copie a predicilor saptamanale conducerii universitatii, pentru a fi revizuite si aprobate inainte de a fi citite publicului. Articolul alaturat din Pakistan Today arata ca studentii musulmani au dat universitatea in judecata. Greu de inteles ori acceptat aceasta cenzura, mai ales in Candva Marea Britanie, tara care a dat umanitatii Magna Carta si noutiunea de libertatea cuvantului (link).

Islanda si pornografia. Saptamana trecuta anuntam ca Islanda doreste sa interzica pornografia online. Barbatii sunt nemultumiti si promit o rafuiala serioasa (link).

Noua ideologie sexuala. Inca un comentariu despre noua ideologie sexuala care face ravagii in mintile copiilor si adolescentilor (link).