monde05

Ce face un misionar grec in Africa si ce distanta desparte Rodos-ul de Uganda? O distanta foarte mare, de sute de mii de kilometri. Totusi o distanta mica, cat o imbratisare.

Am vorbit in acele zile in care la televizor erau pline de stiri negre, intunecate, fete suparate si voci ridicate – din cauza negocierilor pentru libertatea concubinajului.

Il vedeam, il auzeam si sufletul meu se insenina. Un chip luminos, ochi zambitori, un ras adevarat, ca zgomotul pietricelelor (…). Ieromonah si misionar. Rodiotiss ca si origine. Cincizeci si cinci de ani, teolog ca si formatie.

Da, mereu mi-am dorit sa devin preot….“. A devenit parintele Elpidios (Speranta). Ce nume! Rade.

Imi place speranta, sa ai speranta. Imi place sa fiu Elpidios (Speranta), si purtator de speranta“.

Arhimandritul Elpidios Vagianakis nu si-a pus numele pe un perete. A fondat “Lumina lui Hristos“, o miscare misionara grec-ortodoxa.

Principala activitate a acestei organizatii (pe langa lucrarea sa umanitara si de caritate din Rodos si din alte locuri din Grecia) este sa construiasca orfelinate in Africa.

Pana acum s-au construit cinci. Si continua… “Africa am purtat-o ani de zile in sufletul meu, dar nu p. Elpidiosam reusit sa merg. Am mers pentru putina vreme in 2000 si apoi in 2005, ca sa vad locul despre care auzeam si aflam atatea lucruri, continentul saraciei, al nefericirii, al mizeriei. Am vizitat mai intai Kenia, o tara in care aveau loc multe conflicte si se inmulteau orfanii. Am ramas uluit, mut, nu-mi puteam crede ochilor. Imi amintesc la un centru de ajutor deschis de o misiune ortodoxa unde se impartea copiilor jumatate de pahar de suc si o felie de paine pentru micul dejun. Cativa beau doua inghitituri si restul il lasau“. “De ce nu beau tot?” l-am intrebat pe preot, “nu se simt bine?“. ” Il pastreaza“, mi-a raspuns, “ca sa aiba si maine“. Jumatate de pahar de suc era mancarea lor pentru 2 zile. In loc de lapte le dadeau zeama de porumb fiert si boabele pe post de mancare. Acelasi lucru dimineata, la pranz si seara in continuu. Am vazut copii care mancau pamant, insecte, furnici zburatoare. M-am revoltat“.

Atunci pentru prima oara mi-a venit ideea sa construiesc un orfelinat pentru copiii strazii, cei singuri, murdari, zdrentarosii. “Saracii” Domnului.

Pe acesti copii ai nimanui ii pandesc noaptea vrajitorii triburilor. Ii rapesc, ii ucid, le iau organele si ii folosesc ca jertfe umane. Magia si frica au radacini adanci in Africa. Exista si copii-vrajitori, de 10, 12, 15 ani care ii pun pe altii sa ucida copii.Ca sa te fac si pe tine vrajitor” iti zic, “ca sa te iubeasca spirtele, vreau sa iti vad mainile inmuiate in sange“. De aceea, impreuna cu orfelinatul trebuia sa construim si scoli si biserici. Ca sa nu crestem victime si “soldati” pentru vrajitori. Copiii trebuie educati si sa creasca in iubire, in solidaritate. Si incet, incet sa lase in urma frica.

esoterikixoriLumina lui Hristos “s-a aprins” in anul 2000, ca o organizatie non-guvernamentala a iubirii, o mana de ajutor catre oamenii bolnavi, fara casa, pentru mamele cu multi copii, pentru copiii cu nevoi speciale.

Dupa 2005 am inceput programul “Salvati orfanii” pentru copiii din Africa. Am luat cu mine si oameni din Rodos, ca sa vada cu ochii lor locurile, nevoile lor. La inceput mai putini, mi-era teama de boli. Este foarte dura viata din Uganda. Albii nu rezista. Poti bea apa doar imbuteliata. Mananci doar mancare uscata din conserve pe care le aduci cu tine. Nu exista nimic acolo“. “Acolo” este Degeya, Monte, Kambonge, locuri-fantoma in mijlocul tropicelor Africii. Lacuri, balti, confruntari intre armata guvernului si rebeli, caldura, umezeala, malarie, SIDA.

S-a dus si a revenit de multe ori.

A trebuit sa gasesc constructori, materiale de constructie, muncitori, oameni care sa ridice casele. Pana acum am gasit 50 de femei. Locale, voluntare, Toate vreau sa le fac cu localnici. Construim un orfelinat, apoi pe al doilea. Pana acum avem 5. Si o scoala. De curand s-a finalizat si spitalul. Ajutor de la stat. Saracacios. Au aflat de lucrarea noastra si acum ne-au informat ca Presedintele doreste sa participe la inaugurarea spitalului. Ne-a promis sa ne dea ceea ce vom cere. Ma gandesc sa cer sa ne dea curent, lumina. Ca sa functioneze un frigider si sa putem conserva medicamente, si copiii sa poata citi noaptea.

Cati copii avem acum? Aproape 1000. La inceput ne-am gandit ca vom primi mai putini, ca sa poata trai omeneste. Vin insa in continuu, unul il aduce pe altul, plang, ne cer ajutorul. Ce sa faci? Sa ii alungi? De curand a venit langa noi un baietel in jur de 12 ani, din Kenia. L-am botezat Christos. Familia lui s-a imprastiat in urma conflictului si a ramas singur. A reusit sa supravietuiasca, dar s-a ratacit. Undeva a auzit de un sat alanthr22 iubirii. A cautat zile intregi, luni de zile si ne-a gasit. A batut la usa noastra infometat, murdar, bolnav. I-am dat sa manance, i-am intins un pat sa se odihneasca. Cand s-a trezit a strigat: “Sunt in paradis! Va implor, nu ma dati afara!”

Acest orfelinat este ridicat in memoria altui copii care a murit. Fara sa imi dau seama, m-am gandit ca un suflet din rai a ajutat un alt suflet sa gaseasca raiul pe pamant…”

Il aud si mi se pune un nod in stomac. Ia te uita, pentru cine priveste prin ferestrele bunului Dumnezeu, acesta este paradisul. Nu ingerii si livezile verzi – ci un par curat, o farfurie de mancare si un copil care si-a gasit casa.

Acum, imi spune, se gandeste sa creasca vaci – are deja intr-una din tabere o ferma de porci – pentru ca sa aiba copiii lapte proaspat.Mai demult am adus un avion cu 10 tone de ajutoare umanitare. Cu o cutie de lapte praf, care poate scoate 40 de litri de lapte, puteam sa hranesc 250 de copii intr-o zi. Dar cutiile se termina. Acum vom creste vaci. Vaci de rasa, straine. Cele africane nu prea dau lapte. Si apoi vom face si o ferma de pasari pentru a avea oua proaspete. Dar mai intai va trebui sa functioneze moara pentru a putea macina porumb. Altfel daca le dai porumbul intreg la animale, il iau copiii ca sa il manance ei. “

Bani, ajutoare unde gaseste? Peste tot, imi spune, din activitatile organizatiei, din donatii mari si mici, din prinosul inimii oamenilor buni care “deoarece este binecuvantat, in mainile noastre se inmulteste“. Se transforma in saltele, paturi, medicamente pentru malarie. Se transforma in case, paine si caramele.

Am avut si obstacole si dificultati. Si au fost si unii care au spus: “Ce se intampla acolo, pater, sa ne ingrijim mai intai de gradina noastra”. “Gradina noastra”, le-am raspuns, “are multe flori. Noi aici incercam sa adaugam putina sare sa dam gust mancarii. Acolo ei nu au nimic. Nici sare, nici mancare, nici oale de gatit. Acolo nu se gaseste nimic, doar nevoi. Si sufar pentru cei care cred ca coΕΛΠΙΔΙΟΣpiii nostri sunt doar aceia pe care i-am nascut noi, aceia care sunt langa noi. Gresit. Toti copiii lumii sunt ai nostri. Si fiecare mama este mama tuturor copiilor din lume. Imi amintesc ca mama mea, inainte sa plec in Africa, mi-a zis: “Cand o sa ajungi, copile, acolo, la orfanii aceia, sa nu te porti cu ei ca un tata. Sa le fii mama”. Si sunt mama, nu iubesc nici un copil mai mult decat pe altul, nu fac diferente intre ei, ca sa nu fie gelosi. Le dau daruri la toti. Sau la nici unul. Cateodata imi fac si ei cadouri, mici lucrusoare din economiile lor. Un dovlecel, o piatra frumoasa, o banana, o gaina. Ah, nici nu stiti cat de mult pot sa iubeasca acesti copii, ce sentimente au. Generozitatea lor este nesfarsita...

Ce altceva mai vrei, parinte Elpide! (Ciudat, nu am mai auzit de mult un preot sa viseze…)

Vreau sa facem scoli, un gimnaziu mare si un liceu, scoala primara avem. Ca sa nu plece copiii de langa noi, sa ii ajutam. Si apoi, cati sunt destepti sa poata sa obtina o bursa la facultate. Sa devina ingineri, agronomi, profesori, sa se intoarca sa lucreze impreuna cu noi. Si mai apoi, cand vor ajunge la varsta casatoriei, sa isi faca o familie si sa le fac o mica casa in satul nostru.

Un sat construim acolo jos. Avem orfelinat, spital, restaurant, un tractor, moara de macinat. Acum vreau sa fac si un loc unde sa se joace copiii si sa se bucure de viata. Un stadion. Cresc si nu stiu sa se joace. I-am intrebat de Craciun: “ce cadou vreti?”. Stiti ce mi-au zis? “Un caiet si un creion”. De ce? Deoarece acolo caietele si creioanele sunt scumpe si cati nu au caiet si creion, nu ii primesc in scolile lor. Va imaginati? Am fost si am cumparat 2000 de caiete si creioane si cateva mingii si le-am dat. Sa vezi ce s-au bucurat! A fost extraordinar! Ha, ha, ha…

Mereu acelasi ras molipsitor, aceleasi pietricele care danseaza. Este mereu atat de vesel? Nu a plans niciodata, nu a suspinat? Atata durere….De multe ori am plans, de mai multe ori decat iti imaginezi. Dar asta poate face ca rasul sa fie si mai minunat dupa aceea. Copiilor le place sa radem, sa fim bucurosi. Cateodata ne suiam in masina sa mergem undeva si ii vedeam cum radeau. “De ce radeti?” le intrebam pe femei “Pentru ca te vedem pe tine ca razi”, era raspunsul. Imi placea asta, ma bucuram sa am langa mine copiii cu zambetul pe buze. Nu este acesta sensul vietii? Sa iubim, sa fim fericiti si plini de pace? Omul care nu se bucura nu este omul lui Dumnezeu, zic eu. O sa le cumpar si un mic autobuz incet-incet, ca sa mergem in drumetii. Ce este viata? Sa se bucure si ei putin…“.

mazimetavaftismenapedia2

Legaturi: