Amour: EUTANASIA promovata prin INDUSTRIA CINEMATOGRAFICA/ Problema SARCINII la ADOLESCENTA/ Trauma post-avort si CONSPIRATIA TACERII (stiri familie)

• Vremuri vechi si noi: „Amour”: un film despre „uciderea din dragoste”, premiat la Cannes

de Peter Saunders

„Amour” („Iubire”) este un film de limbă franceză apărut în 2012, scris şi regizat de Michael Haneke, care a câştigat Palme d’Or (cel mai important premiu) la Festivalul de Film de la Cannes. Filmul rulează acum în Marea Britanie.

Povestea se centrează pe un cuplu de vârstnici, Anne şi Georges, doi profesori de muzică pensionaţi, care au o fată care trăieşte în străinătate. Anne suferă un accident vascular, din care îşi revine. Apoi află că are o arteră carotidă blocată, dar operaţia nu reuşeşte, iar ea ajunge parţial paralizată şi ţintuită într-un scaun cu rotile. Îl pune pe Georges să-i promită că nu o va interna în spital sau într-un azil, dar suferă un nou atac de apoplexie şi starea i se înrăutăţeşte. Georges continuă să aibă grijă de ea în ciuda greutăţilor pe care le întâmpină. Fata lor, Eva (Isabelle Huppert), vrea să-şi interneze mama, dar Georges refuză pe motivul că ar încălca promisiunea pe care i-a făcut-o lui Anne.

Într-o zi, îl găsim pe Georges  stând la căpătâiul lui Anne care tocmai trecuse printr-o criză cu ţipete cauzate aparent de durere. El îi spune o poveste şi în momentul în care ajunge la sfârşit, ia o pernă de pe pat şi o sufocă pe Anne cu ea. Firul narativ portretizează într-un mod convingător legătura profundă care există între personaje şi provoacă, de la sine înţeles, o uriaşă simpatie pentru ele.

Acest lucru îl conduce în mod natural pe spectator să privească gestul lui Georges de a pune capăt vieţii soţiei lui ca pe un act de iubire şi compasiune, iar nu de disperare. Personal am fost şocat de asemănarea uriaşă între acest film şi un altul făcut în Europa acum 70 de ani.

„Ich klage an” („Eu vă acuz”) este un film din 1941, regizat de Wolfgang Liebeneiner, care prezintă povestea unei femei cu scleroză multiplă care îi cere soţului ei, doctor, să o scape de suferinţă, definitiv. El acceptă să-i facă o injecţie letală cu morfină, în timp ce unul dintre prietenii lui (şi acesta doctor) cântă o melodie liniştitoare la pian. Soţul este pus sub acuzare, iar la proces sunt aduse argumente în favoarea faptului că în anumite cazuri prelungirea vieţii este contrară naturii şi că moartea este atât un drept cât şi o datorie. Totul culminează cu declaraţia soţului care-i acuză pe cei care-l judecă de cruzime pentru că vor să preîntâmpine o astfel de moarte.

„Ich klage an” a fost de fapt un film comandat de Goebbels la îndemnul lui Karl Brandt cu scopul de a face opinia publică mai receptivă la programul T4 al Germaniei naziste, care avea în vedere eutanasia, şi el a fost lansat odată cu practica eutanasiei în Germania nazistă. Alături de alte filme similare de propagandă, „Ich klage an” a influenţat hotărâtor opinia publică germană şi din această cauză  nu este de mirare că pe atunci prima etapă a programului nazist de eutanasie (intitulat Operaţiunea T4) a început de fapt cu cereri ale părinţilor de copii cu handicap sever sau grav bolnavi pentru o „moarte din milă”.

Şi, cum se spune, restul este istorie. Faptele care au urmat nu mai e nevoie să fie prezentate.

Filmul a fost interzis de Aliaţi după război. Într-un blog recent, Wesley Smith enumeră alte câteva exemple de regizori sau actori care au fost nominalizaţi sau chiar premiaţi pentru filme care promovau eutanasia:

• „Million Dollar Baby” – „O fată de milioane” (2004): un antrenor de box îşi omoară eleva după ce aceasta ajunge paralizată de la gât în jos

• „You Don’t Know Jack” – „Doctorul Moarte” (2010): viaţa lui Jack Kevorkian, doctorul care a eutanasiat cel puțin 130 de persoane, prezentată de parcă ar fi o viață de sfânt

• „How to Die in Oregon” – „Cum să mori în Oregon” (2011): un documentar romanţat despre Legea Oregon care permite eutanasia

• „The Sea Inside” – „Marea dinăuntru” (2004): un om paralizat luptă pentru dreptul de a fi eutanasiat

• „Johnny Got His Gun” – „Johnny merge la război” (1971): un film care critică războiul, în care un soldat rănit sever este eutanasiat de asistenta medicală care-l îngrijea

• „One True Thing” – „Mamă şi fiică” (1998): o mamă mult iubită, bolnavă de cancer, se sinucide

• La acestea mai adăugaţi filmele care promovează eutanasia şi programele TV care au impus această modă, cum ar fi: „Law and Order” („Lege şi ordine” – 1990), „Star Trek” etc. etc. etc.

Eu aş mai adăuga: „The English Patient” („Pacientul englez” – 1996) şi „A Short Stay in Switzerland” (2009,  produs de BBC).

Smith concluzionează: „Cultura de masă este unul dintre cei mai puternici promotori ai culturii morţii”.

Exact aşa este! (…)

Realitatea.net: Doi frați gemeni surzi, care urmau să orbească, au ales să fie eutanasiați

Doi frați gemeni din Belgia surzi din naștere au ales să fie eutanasiați când au descoperit că urmau să-și piardă și simțul văzului. Cei doi gemeni identici, ale căror nume n-au fost făcute publice, au decis să fie eutanasiați la vârsta de 45 de ani, după ce aflaseră că urmau să orbească. Cei doi au fost eutanasiați la Spitalul Universitar din Bruxelles, pe data de 14 decembrie, scrie Daily Mail.

Eutanasia este legală în Belgia în condițiile în care pacienții își pot exprima în mod clar dorința și suferă cumplit. Cazul celor doi frați gemeni este unul controversat, în condițiile în care niciunul dintre cei doi bărbați nu suferea de dureri extreme și nici nu era bolnav în stadiu terminal. 

Cei doi frați gemeni au trăit de mici împreună și n-au suportat gândul că urmau să nu se mai vadă unul pe celălalt, au spus medicii belgieni. În 2011, în Belgia au fost înregistrate 1.133 de cazuri de eutanasiere, în principal în cazuri de cancer în fază terminală.

• Cultura Vietii: 

Cazul Terri Schiavo

(…) Pentru viața tinerei americane Teresa Marie („Terri”) Schiavo, aflată într-o stare vegetativă persistentă, s-a dat o luptă aprigă ce a durat 7 ani, a implicat aspecte legale la toate nivelele justiției americane și a atras o atenție uriașă din partea mass-media precum și implicarea unor politicieni de cel mai înalt rang, inclusiv a președintelui George W. Bush.

O istorie emoționantă a unui om căzut victimă unui sistem inuman și unei „culturi a morții” tot mai pregnantă în America de astăzi. Un documentar realizat de Cristi Țepeș.

Problemele adolescentelor însărcinate

(…)

Problema sarcinii la adolescenţă este una dintre cele mai actuale probleme în zilele noastre. Nu e numai una medicală, ci şi una socială. Totuşi, din păcate, sunt puţini aceia care se ocupă cu seriozitate de rezolvarea ei.

Noţiunea de sarcină timpurie se referă la mame însărcinate care au vârstă între 13 și 19 ani. Adolescentele se aruncă adesea în relații intime din dorința de a fi ”mai tari” decât alte colege; dar şi publicitatea cotidiană a sexualităţii joacă un rol important în căutarea acestor relaţii.

De obicei, o mamă tânără nu este în stare să se întreţină pe sine, nu mai vorbim şi de un copil. Nu de puţine ori, ea se loveşte de criticile şi ostilitatea celor din jur, printre care se numără chiar şi cei apropiaţi. Urmează o reacţie firească de şoc, confuzie, ruşine, frică şi panică.

Fetele fac faţă cu greu emoţiilor puternice. Adesea, acestea duc la depresii şi afectează starea psihică a adolescentei. Deodată apare întrebarea: ”Ce să facă mai departe: să păstreze sau să pună capăt sarcinii?” Cum să iasă din această situaţie? Este foarte important ca alături de fata însărcinată să fie un om în care ea are încredere şi care să o ajute să ia decizia corectă.

Despre problemele sarcinii la adolescente corespondentul ziarului ”şcoala” a vorbit cu Mihail Igorevici Hasminski, psiholog ortodox care a scris şi o carte despre psihologia crizei.

Ce o sfătuiţi să facă pe o adolescentă care este într-o asemenea situaţie?

Cel mai important este să înţeleagă că acele emoţii atât de puternice pe care le trăieşte nu o pot ajuta să ia o hotărâre corectă. De aceea ea trebuie să se liniştească şi să înceapă să gândească limpede: să gândească, iar nu să simtă. Adunaţi-vă toate gândurile, scrieţi-le pe o hârtie pentru a fi clare, argumentate, căutaţi toate plusurile şi minusurile. Încercaţi să reflectaţi logic şi limpede. Dar țineţi cont de faptul că trebuie trecute numai gândurile, niciun sentiment. Toate expresiile precum ”îmi vine să…, mi se pare că…, simt că…” trebuie neapărat lăsate deoparte.

Ce anume, în această situaţie, influenţează luarea deciziei?

Te influenţează foarte mult acea teamă pe care o trăieşti. A rămas până astăzi o spusă a filosofului Aristotel, care a afirmat că ”Frica este durerea care apare din anticiparea răului”. De reţinut faptul că aici cuvântul cheie este anticipare: ”Ce vor spune prietenul, părinţii, profesorii? Cum o să trăiesc eu mai departe?” Dar toate aceste probleme nu fac parte din realitate. În cea mai mare parte, e vorba despre imaginaţia dumneavoastră referitor la ceea ce se poate întâmpla. Acest ”se poate” este de obicei foarte departe de realitate şi el este cel care, de fapt, vă alimentează teama. Vă amintiţi cum eram în vacanță în tabere şi noaptea se povestea despre bau-bau şi vampiri? Şi acum tremur de frică când îmi amintesc. Atunci tremuram nu pentru că aceştia ar fi existat cu adevărat, ci pentru că eram obişnuiţi să ni-i imaginăm.

Este foarte important pentru dumneavoastră să nu vă păcăliţi, să nu vă temeţi de propriile gânduri. Tocmai acestea vă îngrozesc şi vă tulbură cumplit. Trebuie pur şi simplu să vă limpeziți. Frica e mai rea decât toate. Teama şi emoţiile puternice cel mai adesea nasc panică. Aţi văzut oameni panicaţi? Sunteţi de acord că nu sunt în stare să trateze nici o problemă în mod rezonabil? Mai curând e invers, când suntem liniştiţi putem să luăm hotărâri. Deci într-o astfel de stare de frică nu puteţi să luați nici o hotărâre corectă. Nu încercaţi să faceţi vreo prostie sub influența panicii. Când o să treacă panica, o să regretaţi amarnic. Nu spun că trebuie să fugiţi de problemă, din contră. Nu spun numai să nu fugiţi de ea, ci spun chiar mai mult: problema trebuie să fie rezolvată!

Şi cum se poate rezolva?

E necesar să analizăm problema în mod logic şi clar. Gândiţi-vă la urmările avortului. În afară acestora, nu e nici un secret că există o mare posibilitate ca după avort să deveniţi infertilă pe viaţă. Mai târziu, aceasta poate fi o problemă cu mult mai mare decât naşterea unui copil acum. Apoi, să ştiţi dacă o fată a ucis deja o dată, a trădat pe cineva, atunci percepţia față de ea va fi alta, negativă. Avortul este o crimă. Gândiţi-vă cum v-aţi simţi după aceea, cum vă va fi afectată viaţa în continuare. Poate că ucideţi fiica care v-ar fi fost o bună prietenă sau poate băiatul care ar fi fost un sprijin de nădejde în viitor. Cum ar fi fost dacă şi dumneavoastră aţi fi fost avortată? Acest pas îl lipseşte pe micuţul dumneavoastră copil de soare, de prima iubire, de răsăritul soarelui, de prieteni… iar pe dumneavoastră vă lipsește de posibilitatea de a iubi, de a comunica, de a primi un sprijin, de a trăi pentru acest copil.

Fetele care sunt într-o astfel de situaţie cui să ceară ajutor?

De obicei, e dificil pentru o tânără să facă faţă singură crizei de sarcină şi adesea trebuie să apeleze la mama ei. Compătimind-o, înţelegând-o, mama trebuie să-i acorde ajutor şi sprijin, să creeze condiţiile în care fata să poată să se liniştească şi să gândească corect, să nu-i fie ruşine şi teamă de nimic. Dar dacă nu are o mamă capabilă de aşa ceva, atunci neapărat trebuie să apeleze la o persoană înţeleaptă, duhovnicească, săritoare, bună, indiferent cine este ea – poate fi bunica, mama unei prietene, un preot, un profesor, un psiholog sau altcineva. În mod sigur veţi primi ajutor şi sprijin!

Dar ca să primeşti ajutor, trebuie mai întâi să-l ceri. Cum trebuie făcut acest lucru?

În primul rând, trebuie să se debaraseze de sentimentul acela mincinos de ruşine: ”Cum să merg eu să cer ajutor?” Este absolut normal să ceri ajutor cuiva. Sunteţi firavă, vulnerabilă, aveţi nevoie de sprijin. E firesc să soliciţi ajutorul! Iar pentru aceasta trebuie să faceţi un prim pas: să recunoașteţi că nu sunteți perfectă, că vă aflaţi într-o situaţie dificilă. Să nu vă fie teamă să faceţi asta. Bateţi la toate uşile, cereţi ajutor, nu deznădăjduiţi. Dumnezeu e cu dumneavoastră. Iar El lucrează prin oameni. Dar pentru aceasta, trebuie şi dumneavoastră să faceţi eforturi.

Ce fel de eforturi?

Să nu vă gândiţi prea mult la sine. Trebuie să depăşiţi acest egoism de a vă gândi doar la dumneavoastră şi să începeţi să vă gândiţi la viaţa care se dezvoltă înăuntrul dumneavoastră. Trebuie să înțelegeţi că un copil nu este o jucărie. Numai dumneavoastră puteţi să-i protejaţi viața lui. Nimeni altcineva nu o poate proteja. Sau, invers, puteţi să-l omorâţi. Responsabilitatea acestei hotărâri se află chiar în mâinile dumneavoastră. Cuvântul ”responsabilitate” vine din cuvântul ”răspuns”. Iar răspunsul îl veţi da dumneavoastră în faţa vieţii, în fața lui Dumnezeu, în faţa oamenilor. În pântecele dumneavoastră nu se află un obiect oarecare fără suflet, ci o viaţă care nu poate fi curmată! Credeţi-mă, nu degeaba în toate religiile (iar ele au acumulat toate experiențele generațiilor anterioare) e interzis să pui capăt unei vieţi! Întotdeauna a fost pus semnul egal între avort şi crimă.

În încheierea interviului nostru, vă rugăm să daţi un sfat fetelor care nu sunt majore.

Haideţi să ne imaginăm următoarea situaţie. Plecaţi undeva şi pe drum găsiţi pe neaşteptate o piatră preţioasă mare şi strălucitoare. Vă spuneţi: ”Ce noroc, o adevărată bogăţie! Nici nu pot să îmi dau seama cât de scumpă este!” Dar e foarte greu să o purtaţi. Iar însoţitorii dumneavoastră vă sfătuiesc să o abandonați, argumentând: ”Dar cum o să o târâi? Cum o să mergi cu ea prin discotecă? Cum să trăieşti cu povara asta? La ce bun o asemenea greutate la vârsta ta?” Poate că e pe acolo şi un băiat care se teme să ia asupra lui greutatea şi să vă ajute, şi de aceea o ia la fugă. Dar, spuneți-mi, pot acestea să fie un motiv să aruncaţi piatra cea preţioasă? De fapt acolo e viitorul dumneavoastră, acolo sunt toate bucuriile acestei vieţi: primul strigăt, mânuţele moi, sărutările mamei… Gândiţi-vă că acum purtaţi ceva greu, dar foarte scump. Puteţi oare să-l aruncaţi în mizerie, la marginea unui drum? Sau vă adunaţi puterile şi purtaţi acest dar al vieţii, copilul? Alegerea vă aparţine!

Sursă: www.aborti.ru. Articol apărut în revista Familia Ortodoxă – nr. 47

Peste 80% dintre americani susțin limitări ale avortului

Un nou sondaj efectuat în SUA pentru organizația „Cavalerii lui Columb” arată ca 83% dintre americani sunt în favoarea limitării avortului la cerere, cu patru procente mai mult decât anul trecut, informează LifeSiteNews. Dintre respondenți, 56% consideră că avortul ar trebui puternic restricționat: nu ar trebui permis (10%), ar trebui permis doar pentru a salva viața mamei (12%), sau doar în cazul violului, incestului sau pentru salvarea vieții mamei (34%).

Sondajul telefonic efectuat pe un eșantion de 1.246 de adulți, la începutul lunii decembrie, a relevat că 27% ar limita avortul la cel mult primele trei luni de sarcină. Alte 6 procente ar permite avortul în primele șase luni, iar 11% ar fi de acord să fie legal în orice moment al sarcinii. Aproximativ 6 din 10 americani (58%) cred ca avortul este „greșit, din punct de vedere moral.” Poate cel mai important lucru dintre toate este că 84% dintre americani consideră, conform sondajului, că legea poate oferi protecție atât pentru mame cât și pentru copiii nenăscuți.

„După patru decenii de avort „la cerere” și legal în această țară, americanii au avut destul timp pentru a înțelege că avortul are consecințe teribile,” a afirmat Carl Anderson, liderul „Cavalerilor lui Columb”, organizație catolică de caritate.

„Ei înțeleg acum adevărata urmare a avortului – un copil își pierde viața și părinții își pierd copilul. Ca martori ai efectelor avortului în ultimii 40 de ani, americanii nu se simt confortabil din punct de vedere moral sau legal când vine vorba de această moștenire. Este timpul pentru țara noastră să pășească pe altă cale – una care să protejeze atât mama, cât și copilul.”

Astfel de sondaje sunt uzuale în SUA, unde se împlinesc luna aceasta 40 de ani de la legalizarea totală a avortului. În tot acest timp, bătălia legală și civică nu a încetat niciodată, iar americanii se diferențiază tot mai mult între pro-viață și pro-avort. Prin întrebări detaliate, sociologii reușesc să pătrundă dincolo de „etichete” pentru a obține o imagine mai cuprinzătoare a ceea ce cred americanii cu adevărat despre acest subiect.

Despre trauma post-avort în Franța

Trauma post-avort este un subiect tabu in Franta (cf. Sabine Faivre,IVG et traumatisme, la recherche en panne, Décryptage, 5 février 2010), insa deja de 15 ani exista numeroase studii in tarile anglo-saxone, ce nu pot fi ignorate [1]. Iata o sinteza a 112 articole aparute in perioada 1985-2002, in 43 publicatii medicale de inalt nivel stiintific, din Marea Britanie, Statele Unite, Finlanda, Canada, Belgia, Danemarca si Australia. Dincolo de marturii, realitatea obiectiva este grea.

Existenta unei traume post-avort, urmare a unei intreruperi voluntare de sarcina, incepe sa fie mai bine cunoscuta de catre medicii ginecologi si obstetricieni decat de psihiatri. Cunoasterea acestei traume se bazeaza astazi, in Franta, doar pe marturiile femeilor care au avut un avort, cum ar fi marturiile produse, de exemplu, de emisiunea TV „Ça ce discute” din 13 februarie 2002.

Aceste marturii sunt inestimabile, insa elementele percepute sunt fortat prea subiective. Pe de alta parte, este bine stiut, astazi, ca femeile care au facut un avort sunt totodata reticente sa spuna ca trauma suferita a fost semnificativa. Amintim aici cateva marturii aparute in presa:

„Dupa avort, am plans timp de 6 luni. Am mizat pe faptul ca odata cu trecerea timpului, imi voi reveni, trenand starea depresiva in care ma aflam. Nimeni nu va previne de socul ingrozitor pe care-l incercati”.

„Ma clatinam cand am iesit de la spital. Mi-a trebuit ceva timp ca sa-mi dau seama. Am jucat dur, inainte sa izbucnesc in lacrimi, strigand „copilul meu este in pubela”. Nu-i credeti pe cei care va spun ca avortul nu inseamna nimic absolut”.

„Am avut un avort cu trei ani inainte de casatorie, apoi am avut o casatorie fericita si trei copii. Eram foarte fericita ca familie, in familie. Doar la 15 ani dupa acel eveniment am fost cuprinsa de o stare depresiva inexplicabila: dupa ce am cautat timp indelungat cauza acestei stari, mi-am dat seama ca ea este legata de acel avort si a trebuit sa parcurg un drum lung al vindecarii”.

Suferinta interzisa

Constituit dintr-un ansamblu de simptome, variabile de la o persoana la alta, „trauma post-avort” apare mai mult sau mai putin pe termen lung, adesea in mod ascuns, iar femeia are impresia ca ar fi uitat. Dupa avort, femeia are un sentiment de usurare: problema ei pare rezolvata. Insa, putin cate putin, acea usurare face loc problemelor de culpabilitate, pierderea stimei fata de sine, pierderea apetitului, insomnii si cosmaruri, stari depresive persistente. Problemele apar in familie, cu sotul, cu copiii si cu cei din anturajul ei. Trebuie sa stim ca 50% din cupluri care au un avort se separa intr-un timp scurt.

Toate aceste simptome se amplifica de fiecare data, cand femeia intalneste un eveniment care ii evoca avortul pe care l-a facut: o noua sarcina, o prietena insarcinata si intotdeauna ziua aniversara a avortului sau data cand copilul trebuia sa se nasca.

In Franta, aceasta suferinta este inca „interzisa”, caci putine persoane sunt dispuse sa o asculte: sotul, prietenii, familia, medicii si psihoterapeutii, putini sunt cei care asculta o suferinta traita in tacere si singuratate. Se pretinde ca aceasta trauma nu le afecteaza decat pe femeile care au avut probleme mintale antecedente sau daca aceasta culpabilitate este de origine religioasa. Insa aceasta pozitie nu tine: practic toate femeile care au duferit un avort au probleme la diverse nivele, in toata tara, in toata lumea, in toate culturile, oricare ar fi, religioase sau nu.

Concluziile propuse aici nu sunt intemeiate pe marturii sau pe anchete la femeile care au facut avort, ci descriu actele medicale ce privesc persoane inainte si dupa avort. Acest lucru ne ofera elemente sigure si verificate de ordin stiintific si statistic, carora este dificil a le contesta obiectivitatea.

Principalele consecinte fiziologice

Consecintele avortului – ce pot antrena, pe termen scurt, moartea – sunt: hemoragii, infectii, embolii, sarcini extra-uterine nediagnosticate.

In comparatie cu femeile care au dus sarcina la termen, cele care au avortat in anul precedent, au un risc probabil de a muri de 60% din cauze naturale, de sapte ori mai mare de a muri din cauza suicidului, de patru ori mai mare de a muri din cauza sangerarilor de dupa un accident. Pentru enumerare, in Franta, in urma unei anchete a OMS, in perioada 1979-1989, 10-13 decese maternale au loc anual la 220.000 de avorturi (au fost exact 13, in 1981). In Suedia, unde avorturile se practica dupa 12 saptamani, rata mortalitatii atinge 40 de decese la 100.000 de avorturi. Aceasta rata a mortalitatii este de 2 ori superioara celei datorate nasterii la termen.

In ceea ce priveste riscul cancerului, femeile care au avortat, au un risc probabil de 2,3 ori mai crescut de a face cancer de col uterin, de ovare sau de ficat. Pentru cancerul de san, riscul este de 2,4 ori mai crescut pentru femeile tinere care au avortat prima sarcina (12.000 de adolescente avorteaza anual in Franta).

Intre 2 si 3 % din femeile care au avut un avort pot suferi perforatia uterului sau lacerarea colului uterin. Aceste femei au un risc probabil de 1,89 de a avea o nastere prematura sau tarzie. Avortul comporta riscul complicatiilor la nastere, precum dezvoltarea anormala a placentei, ceea ce poate antrena un handicap pentru fat sau nou-nascut. Avortul este asociat in mod semnificativ cu riscul sarcinii extra-uterine, putand ameninta viata mamei sau putand antrena sterilitatea. Dintre pacientele care au avut o infectie cu chlamidia in momentul avortului, 23% vor dezvolta o infectie pelviana in decurs de 4 saptamani (ceea ce e posibil sa reduca fertilitatea).

Aproximativ jumatate din cazurile de sterilitate au loc ca urmare a avortului: infectia trompelor, sinechii, dilatatia excesiva a colului uterin.

Cele mai comune complicatii la minore sunt: infectiile, sangerarile, febra, dureri abdominale cronice, vomismente, perturbari ale ciclului menstrual. Se constata ca unul sau mai multe avorturi sunt asociate cu scaderea generala a nivelului sanatatii. In timpul primului an dupa avort, femeile consulta medicul de familie cu 80% mai mult, din orice motive, si cu 180% mai mult, din motive psihologice. Dimpotriva, o sarcina dusa la termen este un factor de sanatate generala si psihica buna . Riscurile complicatiilor sunt in general prea ridicate la adolescente, cand acestea au avorturi multiple.

Principalele consecinte psihice

Dupa avort, femeia are un sentiment de usurare, ea se simte eliberata de o grija imediata. Cum avortul este autorizat de lege si rambursat ca un act medical obisnuit, femeia are „constiinta curata”. Tulburarile psiho-emotionale de o gravitate variabila apar in lunile care urmeaza, iar, uneori, dupa ce trec mai multi ani.

Practic, toate femeile care au trecut printr-un avort sufera de tulburari mai mult sau mai putin pe termen lung si de intensitate variata. Multe ajung la refulare ca un mecanism de aparare, cu atat mai mult cu cat se vorbeste in prezent, in Franta, de „o suferinta interzisa”. Ele pot trai o lunga perioada de negare, inainte sa caute ajutor psihic. Aceste sentimente reprimate pot cauza tulburari psihosomatice si de comportament. Medicii practicieni considera ca suferinta rezultata dintr-un avort, cand aceasta nu este recunoscuta, este un factor declansator la paciente, daca ele sunt in examinate pentru o terapie aparent fara legatura cu avortul.

Potrivit unui studiu facut pe mame, la 8 saptamani dupa avort, 44% din ele se plangeau de tulburari nervoase, 36% aveau tulburari ale somnului si 11% au recurs la o prescriptie de medicamente psihotrope de la medicul lor. Un studiu retrospectiv pe 5 ani arata ca 25% din femei care au avortat au consultat un psihiatru, fata de 3% in mod normal. 30-50% din femeile care au avortat sunt victime ale disfunctiilor sexuale, de durata mai mult sau mai putin lunga. Aceste probleme pot include una sau mai multe consceinte: dureri, aversiune fata de partener, scaderea libidoului, dezvoltarea unei conduite dezordonate (mai multi parteneri sexuali sau vagabondajul sexual).

In jur de 60% din femeile care experimenteaza sechele post-avort au idei suicidare si 28% au tentative de suicid, iar jumatate repeta aceasta tentativa. In Finlanda, rata medie anuala a suicidului la femei este de 11,3 la 100.000. La femeile care au avortat, aceasta rata urca la 34,7, in timp ce pentru femeile care au dus sarcina la termen, rata scade la 5,9. Se poate spune fara a risca sa gresim ca a fi insarcinata si a accepta copilul si a-l naste este un element sigur de sanatate psihica.

Conspiratia tacerii

Stresul post-avort este legat de o maniera semnificativa de dependenta: abuz de tutun, de alcool, de medicamente si de droguri, tulburari de alimentatie, ca bulimia sau anorexia. Se constata fenomenul abuzului asupra celorlalti copii pe care ii are, probleme de cuplu, ce duc la seprarari si divorturi. Un tata se exprima in felul urmator: „Dupa avort, echilibrul caminului nostru a fost compromis… Iubirea pe care o aveam data de sotia mea murise impreuna cu copilul caruia ii refuzasem viata”. In final, se constata din ce in ce mai multe dificultati cu copiii „supravietuitori”, care afla ca propria lor mama a avut un avort.

Cat priveste moartea copilului avortat, aceasta este complet dispretuita – indiferent care ar fi „metoda”: moare fie prin otravire, fie taiat in bucati.

Daca reflectam putin, ceea ce se numeste operatia avortului, in special prin metoda aspirarii (prezentata ca o metoda „adecvata”!), intelegem ca este vorba despre o violenta extrema. Odata cu copilul viu care este absorbit in mod brutal, este absorbita si o parte din corpul mamei si din psihicul sau, care este agresat. Acest lucru nu poate sa nu aiba consecinte grave asupra sa!

Trebuie cantarita aceasta veritabila „conspiratie a tacerii”, care, in Franta, insoteste aceasta „trauma post-avort”. Orice ar fi, la institutiile de planning familial, in centrele sociale de cartier si din provincie, in serviciile de ortogenie ale spitalelor, discursul este intotdeauna acelasi: „Doamna, daca aveti o problema cu sarcina, singura solutie este avortul si acesta nu pune niciun pericol pentru dvs!” Cat sa mai mintim femeile pe cea mai serioasa tema care le priveste ?

* pr. Jean-Régis Fropo este profesor la Seminarul La Castille, dioceza Fréjus-Toulon. A publicat, împreuna cu dr. Françoise Allard, Le traumatisme post-avortement (Salvator, 2007). Surse: Liberté Politique, L’Evangile de la Vie, 6 februarie 2010. În românește de Asociația Provita Media. (…)

Buletinul informativ al Aliantei Familiilor din Romania/ Nr. 222, 15 ian 2013

Pornografie. O femeie curajoasa lupta impotriva pornografiei in penitenciarele americane. Cititi istoria unei gardiene de penitenciar, o adevarata eriona, care de ani de zile lupta ca materiale pornografice sa nu mai fie distribuite puscariasilor (articol).

Belgia – Eutanasie. Socialistii belgieni au lansat un proiect de lege care sa permita minorilor sa fie eutanasiati incepind cu varsta discernamantului. Pana acum doar persoanelor de la 18 ani in sus le era permis sa ceara sa fie eutanasiati (articol).

Texas – NU Avortului. La 1 ianuarie a intrat in vigoare o noua lege in Texas care interzice finantarea din fondurile publice a avortului. Legea a fost atacata la tribunal, dar a fost declarata constitutionala (articol).

Candva Marea Britanie – Clonarea umana. Se preconizeaza ca in urmatorii 50 de ani parintii care isi vor pierde copiii in accidente vor putea sa-i cloneze, afirma un om de stiinta britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Stiinta pe 2012 (articol).

Caricatura Crestinismului – DA episcopilor homosexuali. Biserica anglicana a anuntat recent ca va permite ordinarea episcopilor care convietuiesc cu parteneri de acelasi sex, cu conditia, ciudata, sa ramana celibati (articol).

SUA – DA casatoriilor homosexuale. Biserica anglicana din SUA e cunoscuta ca Biserica episcopala. Episcopalii sunt cei mai liberali asa numiti “crestini” din SUA. Ei au fost primii care au ordinat preoti si episcopi homosexuali si femei in pozitii de preotie. La inceputul anului, biserica episcopala a anuntat ca va oficia casatorii homosexuale in bisericile ei. Biserica episcopala este divizata, multe congregatii rupandu-se din biserica episcopala nationala din cauza pozitiilor ei privind homosexualitate si unindu-se cu miscarea episcopala conservatoare din Texas ori din alte tari (Chile, Nigeria, Uganda) (articol).

Un alt aspect bizar al acestei denominatiuni este ca o data pe an, in unele biserici, enoriasii isi aduc animalele de casa pentru a fi “binecuvantate” la biserica.

Irlanda – Avort. Avortul inca e o crima in Irlanda catolica. Presiunea internationala asupra Irlandei e in crestere. Guvernul irlandez a initiat un proiect de lege in acest scop. El prevede ca femeile care sufera din cauza sarcinii, atat fizic, cat si psihic, vor putea face avort. Una dintre suferintele psihice pentru care avortul ar putea fi ingaduit va fi daca femeia insarcinata ameninta sa se sinucida din pricina sarcinii (articol).

Candva Marea Britanie – Musulmanii se inmultesc, crestinii se imputineaza. Islamul e religia cu cresterea cea mai vertiginoasa in Candva Marea Britanie. Lunar, sute de britanici se convertesc la islam. In ultimii 10 ani, numarul crestinilor in aceasta tara a scazut cu 13%, de la 37 la 33 de milioane, iar numarul musulmanilor a crescut de la 1,2 la 2,7 milioane. Musulmanii sunt a doua religie ca numar in Candva Marea Britanie. Tinerii britanici incarcerati se convertesc la religia musulmana pentru a fi tratati mai bine in inchisoare si a primi mancare mai buna (articol).

Datele recensamantului din 2011, emise in decembrie 2012, indica de asemenea ca numarul britanicilor care nu se identifica cu o religie a crescut in ultimii ani de la 15 la 25% din populatie (articol).

SUA – Homosexualitatea in crestere in campusurile crestine. Revolutia sexuala face ravagii peste tot. Se simte tot mai mult si in campusurile universitare crestine din SUA (articol).

SUA – Declinul influentei crestine? Victoria lui Obama in alegerile din 6 noiembrie ii face pe multi observatori sa afirme ca influenta crestinilor americani asupra directiei politice a Americii e in declin. Probabil, dar trebuie tinut minte ca periodic se fac astfel de afirmatii, doar ca sa fie dovedite eronate la urmatoarele alegeri (articol).

Maine – Discriminare religioasa. In noiembrie, cetatenii statului american Maine au adoptat casatoriile homosexuale printr-un referendum. Ofiterii de stare civila nu pot refuza oficierea acestor parodii pe baza convingerilor religioase, spune noua lege. In caz contrar ei vor fi penalizati si acuzati de incalcarea drepturilor cetatenesti (articol).

Starea familiei. Anual, Institute for American Values ( New York ) emite un raport intitulat “State of Our Unions ” (Starea uniunilor noastre). Fiecarea studiu evalueaza starea familiei americane ca institutie. Din nefericire, fiecare raport anual reflecta declinul constant al acestei institutii vitale unei societati civilizate (articol).

Europa (ne)libera. Paul Coleman, avocat crestin din Viena, prieten si consilier juridic international al AFR, a publicat luna trecuta o mica, dar bine documentata, carte care descrie o tendinta foarte ingrijoratoare pentru Europa, unul despre care scriem des: libertatea cuvantului in Europa se diminueaza de la zi la zi. E vorba de asa-numita “hate speech” (“incitare la ura”) folosita de homosexuali ca sa astupe gurile celor care le critica modul de viata imoral (articol).

New York – Boli transmisibile in crestere. Un raport emis luna trecuta indica o crestere vertiginoasa a infectiilor cu boli venerice in New York , in special SIDA (articol).

SUA – Cresc crimele impotriva crestinilor. Anual, FBI emite rapoarte privind infractiunile facute din ura (asa-numitele “hate crimes”) in SUA. Raportul pe 2011 indica o tendinta ingrijoratoare: infractiunile motivate de religia victimei sunt in crestere. Cu alte cuvinte, tot mai multe persoane sunt agresate din cauza religiei. In categoria asta intra atacurile impotriva aderentilor la religii necrestine, dar si atacurile homosexualilor asupra locasurilor de inchinaciune. Dese sunt incidentele unde homosexuali ataca ori vandalizeaza bisericile care spun adevarul despre homosexualitate (articol).

Kenia – Casatorie si concubinaj. Kenia isi actualizeaza legea casatoriei. O propunere noua, care ingrijoreaza pe crestini, este echivalerea concubinajului cu o durata de peste 6 luni cu casatoria. Proiectul de lege prevede si legalizarea poligamiei (articol).

Criza economica in UE. Pe 2 ianuarie, Financial Times a publicat un articol care prevede nori negri pentru economia Europei in 2013 – concedieri, somaj si mai multa saracie (articol).