Continua relatarile despre EFECTELE ADVERSE SEVERE ale VACCINULUI BCG importat din Danemarca

20-11-2012 1 minut Sublinieri

În loc să-i apere de tuberculoză, vaccinul importat din Danemarca mai rău i-a îmbolnăvit pe bebeluşi. În 115 cazuri au fost semnalate reacţii adverse

Peste o sută de bebeluşi au ajuns la spital după ce au suferit reacţii adverse la vaccinul BCG, care se administrează la naştere. În general, a fost vorba de ganglioni inflamaţi la subraţ, iar în unele cazuri, copiii au avut nevoie de tratament pentru TBC sau chiar de intervenţii chirurgicale.

Medicii dau vina pe noul vaccin, pe care îl importăm din Danemarca, din anul 2011, după ce linia autohtonă de producţie de la Institutul Cantacuzino a fost închisă şi rezerva de vaccin, epuizată. Anul trecut, aproape 200.000 de copii au fost imunizaţi cu acest vaccin.

Trataţi pentru boala de care fuseseră vaccinaţi

În acest moment, la Centrul Naţional pentru Boli Transmisibile sunt înregistrate 115 cazuri de reacţii adverse la BCG. Faţă de anii în care imunizarea se făcea cu ser autohton, numărul reacţiilor adverse a crescut de patru ori, spun medicii.

O mamă dintr-o comună de lângă Bucureşti povesteşte că băieţelului ei de trei luni i-a apărut peste noapte un ganglion la subraţ. De la medicul de familie a fost trimisă la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta”. „S-a stabilit drept cauză a inflamaţiei vaccinul BCG, iar copilul face tratament. E strigător la cer”, e revoltată femeia.

Medicii spun că la o primă vedere astfel de reacţii sunt normale, însă ceea ce ridică semne de întrebare este frecvenţa mare a acestora. În prezent, o comisie formată din specialişti ai Ministerului Sănătăţii verifică toate cazurile în care s-au semnalat efecte adverse.

„Aceste reacţii (ganglioni, probleme pulmonare etc.) au existat chiar şi la vaccinurile româneşti. De când utilizăm vaccinul danez, care e mai virulent, frecvenţa reacţiilor a crescut de patru ori. Copiii cu astfel de simptome sunt supravegheaţi, iar o parte dintre ei au început un tratament antituberculos.

Există şi cazuri în care micuţii provin din familii cu părinţi bolnavi de TBC, care nu au declarat acest lucru. Asta a stimulat acţiunea vaccinului”, explică dr. Gilda Popescu, coordonatorul programului de combatere a TBC-ului.

Nota noastra:

Există şi cazuri în care micuţii provin din familii cu părinţi bolnavi de TBC, care nu au declarat acest lucru. Asta a stimulat acţiunea vaccinului

Deci vaccinul TBC actioneaza, sa intelegem, doar atunci cand… nu exista pericolul imbolnavirii cu TBC! La ce mai este facut, atunci?

Este remarcabil modul in care cei implicati in campania de vaccinare incearca, prin astfel de “argumente” stupide, sa musamalizeze scandalul si cum presa se lasa dusa de nas fara o minima investigare a celor responsabili pentru achizitionarea vaccinului din Danemarca si, astfel, direct interesati in operatiunea de musamalizare...

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Vaccinuri / legea vaccinarii obligatorii

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “Continua relatarile despre EFECTELE ADVERSE SEVERE ale VACCINULUI BCG importat din Danemarca

  1. daca vaccinul ar fi fost produs la Cantacuzino si avea astfel de efecte, generand asemenea probleme…bag mana in foc ca medicii de acolo erau linsati mediatic pentru incompetenta si lipsa de competitivitate, se lasa cu sanctiuni grele iar laboratoarele institutului erau arse pe rugul sacrificial al responsabilitatii si grijii fata de cetatean.

    Da’ asa, a fost oare vreodata ceva putred in Danemarca? Nicidecum.

  2. “vaccinul danez, …e mai virulent”
    Adica este din lotul “secret” pentru România.

    Nu ca vaccinurile pt. danezi ar fi mai bune, toate sunt rele, dar de data asta au vrut sa loveasca la sigur, caci românii nu tre’ sa aiba nici o sansă.

    Poate ca odata cu aceste probleme evidente cauzate de vaccinuri, poporul o sa inteleaga ca este otravit inginereste si legal.

  3. unde sunt specialistii aia cara verifica toate cazurile aparute?
    eu sunt tatal unui baietel care a facut o astfel de reactie adversa si nu m-a contactat nimeni.nu ma zic ca de o luna de zile am umblat pe la o gramada de medici . cei de la spitalul “marius nasta “-locul in care sunt directionate toate cazurile- nici macar nu s-au obosit sa noteze undeva numele sau alte informatii legate de cazul meu.ministerul este depasit de situatie si acum ne baga pe gat baliverne de genul “comisii de ancheta”. nu doresc nimanui sa treaca prin ce am trecut eu cand ma trezeam noaptea si vroiam sa ma duc sa le dau foc vinovatilor:dar care sunt aia?

  4. http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/bebelusi-cu-reactii-la-vaccinul-bcg-danez-internati-la-institutul-marius-nasta-din-capitala-284825.html

    Specialiştii susţin că autorităţile erau obligate să verifice eficienţa vacinului şi să facă un studiu privind reacţiile adverse severe alte acestuia pe un lot de 50-200 de copii la şase luni de la vaccinare.

    “Este o problemă de strategie naţională şi de securitate”, au declarat specialişti în vaccinarea BCG.

    Potrivit acestora, tulpina vaccinului din Danemarca este mai reactogenă, produsul românesc realizat de Institutul Cantacuzino până la sistarea producţiei fiind diferit de cel cumpărat în 2011.

    “Danemarca nu a avut TBC. Ei au făcut vaccinul odată cu sosirea imigranţilor. În schimb, în România, incidenţa tuberculozei rămâne printre cele mai ridicate din Europa. În aceste condiţii, în loc să modernizăm rapid linia de fabricaţie a vaccinului naţional BCG, am oprit fabricaţia şi am fost nevoiţi să cumpărăm din străinătate. Din datele nostre, peste 300 de copii au făcut reacţii adverse la vaccinul danez. În plus, tratamentul tuberculostatic este foarte agresiv pentru bebeluşi”, au mai spus experţii naţionali în BCG.

    Ultimele stocuri de vaccin BCG românesc au fost epuizate în 31 ianuarie 2010.

    “Vaccinarea împotriva tuberculozei a fost introdusă în România de dr. Ion Cantacuzino în 1926. Tulpina vaccinului românesc este diferită de cea din Danemarca. Când schimbi tulpina vaccinului se face obligatoriu un studiu de eficacitate şi reactogenitate”, au adăugat specialiştii.

  5. Pingback: VACCINAREA ANTI-TBC SISTATA TEMPORAR - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Sunt o mamica disperata………
    Baietelul meu a avut o reactie foarte dura la acest vaccin.
    La aprox.doua luni de la nastere i-au aparut trei ganglioni inflamati la subrat. Am fost internati la spitalul Marius Nasta din Bucuresti.
    In urma investigatiilor copilul a primit un tratament foarte agresiv (un antibiotic puternic recomandat in tratamentul pentru TBC) pe care de cele mai multe ori il vomita.
    Este inadmisibil ca un vaccin care ar fi trebuit sa-l protejeje, la imbolnavit pe viata.
    Ministerul Sanatatii a avut un reprezentant care a aprobat accest vaccin.
    Oare nu poate fi raspunzator pentru tot ce se intampla, oare ce comision a avut de la firma daneza in momentul in care a acceptat punerea pe piata a acestui ser?
    Poate ar fi cazul sa ne asociem si sa-i actionam in judecata. De ce se incearca musamalizarea acestui caz in timp ce copii nostri suporta consecintele.

  7. Pingback: Decizie controversata a ministrului sanatatii, Raed Arafat: SE REIA VACCINAREA ANTI-TBC CU VACCINUL BCG DANEZ! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare