VIKTOR ORBAN incoloneaza ungurii din Romania sub sloganul: “AUTONOMIA, SINGURA SOLUTIE ACCEPTABILA”

12-10-2012 4 minute Sublinieri

Tupeul lui Viktor Orban nu are margini: Guvernul ungar este îndreptăţit să îşi facă griji din cauza evenimentelor din România. Ne temem de o eventuală turnură naţionalistă a lucrurilor

Presa de opozitie din Ungaria il acuza pe Orban de imixtiune in politica interna a Romaniei si pentru sustinerea acordata lui Basescu

  • Jurnalul:

Liderii maghiari din România, chemaţi la raport la Budapesta “Autonomia – singura soluţie acceptabilă”

Cu exact două luni înaintea alegerilor parlamentare din România, premierul Ungariei, Viktor Orban, i-a chemat la raport pe liderii politici ai maghiarilor din ţara noastră.  Primii care au descins în biroul premierului ungar au fost Laszlo Tokes, preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), şi Toro Tibor, preşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT). Oficialii maghiari nu s-au ferit să recunoască că tema principală a întâlnirii a fost situaţia politică din România înaintea alegerilor parlamentare.Cei doi politicieni maghiari i-au comunicat lui Orban că pentru prima dată în istoria României se iveşte ocazia ca pe lângă UDMR, în Parlament să ajungă şi un partid maghiar autonomist, pe baza legii “6+3”, datorită pragului electoral alternativ.

Orban le-a recomandat celor doi lideri să caute în continuare o cooperare între partidele maghiare din Ardeal. Tokes Laszlo a subliniat că UDMR îşi propune să fie singura reprezentantă a maghiarilor, “în condiţiile în care unitatea pluralistă este cea puternică, ei preferă unitatea de monolit, care este mai degrabă dictatorială”. “Din 1989 încoace nimeni nu a obligat maghiarii din România la o unitate de monolit”, a adăugat Tokes.

Discuţii despre procente

Toro Tibor i-a explicat şefului Guvernului de la Budapesta că un partid poate ajunge în Parlament chiar dacă nu atinge pragul electoral de 5%. “Este o şansă istorică să avem două partide maghiare în Parlament. Dacă vom reuşi să obţinem şase deputaţi şi trei senatori la alegerile parlamentare, atunci partidul nu mai este obligat să atingă pragul de 5% şi vom fi în Parlament. Cu siguranţă vom avea reprezentanţi în noul Parlament, iar cu politica noastră autonomistă vom avea o eficacitate mai mare în reprezentarea minorităţii maghiare”, a precizat Toro. El a mai adăugat că “Ungaria ar trebui să sprijine autonomia, singura soluţie acceptabilă pentru comunităţile maghiare din afara graniţelor. “Ungaria, în baza spiritului şedinţelor comune româno-ungare din 2005, ar trebui să solicite Guvernului român să sprijine universităţile maghiare din Ardeal. Salutăm iniţiativa ca fiecare maghiar din afara graniţelor Ungariei, care a dobândit cetăţenia, să poată vota prin poştă la viitoarele alegeri parlamentare”, a încheiat Toro.

Temerile Budapestei

Reacţia premierului ungar nu s-a lăsat aşteptată. Guvernul ungar este îndreptăţit să îşi facă griji din cauza evenimentelor din România. Ne temem de o eventuală turnură naţionalistă a lucrurilor. De foarte mulţi ani nu au mai răsunat astfel de reacţii în politica internă română, cum au fost cele din ultima vreme. Cabinetul ungar îi susţine pe acei patrioţi români, care pe lângă îndatoririle lor patriotice preţuiesc colaborarea cu Ungaria şi cu minoritatea maghiară. Sper că rezultatele alegerilor vor arăta spre această direcţie”, a declarat Orban.

Szasz, în fruntea Institutului pentru Strategia Naţională

Premierul ungar Viktor Orban i-a cerut lui Jeno Szasz, liderul Partidului Civic Maghiar (PCM) din România, să înfiinţeze şi să conducă un Institut pentru Strategia Naţională a cărui misiune să fie pregătirea conceptelor pentru decizii în cadrul politicii Guvernului ungar privind naţiunea. Discuţiile pe care Orban le-a avut cu Jeno Szasz la Budapesta s-au concentrat pe probleme privind politica naţiunii şi pe viitoarele alegeri parlamentare din România, a declarat directorul serviciului de presă al premierului ungar, Bertalan Havasi, pentru Magyar Nemzet. El a declarat că noul institut ar trebui să aibă ca misiune pregătirea conceptelor pentru decizii în cadrul politicii Guvernului ungar privind naţiunea şi să funcţioneze ca instituţie de sprijin în cadrul sistemului administrativ public din Ungaria. Orban şi Szasz au convenit că încheierea muncii de cercetare iniţiale este indispensabilă pentru implementarea eficientă a obiectivelor politicii privind naţiunea, iar experienţa Ungariei în reforme economice, în domeniile administraţiei publice, educaţiei şi sănătăţii ar trebui împărtăşită tuturor ţărilor din bazinul carpatic.

Priorităţi

“Misiunea noastră va fi să săpăm adânc şi să evaluăm obiectiv situaţia comunităţii maghiare, folosind şi încadrând corespunzător informaţiile de până acum, astfel încât să obţinem un inventar pe baza căruia să putem să prevedem viitorul naţiunii maghiare chiar pe considerente ştiinţifice. Domeniile de cercetare prioritare vor fi învăţământul, sănătatea, justiţia şi economia. Cercetarea va avea un rol determinant în luarea deciziilor în viitorul apropiat. Naţiunea este un tot unitar. Nu există o chestiune separată a maghiarilor din afara graniţelor şi una a maghiarilor din Ungaria, există doar o singura chestiune maghiară. În acest sens, ea va sta pe două picioare: unul la Budapesta şi celălalt în Ţinutul Secuiesc”, a spus Szasz, care a adăugat că Institutul va fi funcţional din ianuarie 2013.

Kelemen reacţionează

După întâlnirea cu premierul Orban, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, nu a părut surprins de decizia acestuia de a-l numi pe Szasz în fruntea Institutului pentru Strategia Naţională. “Întâlnirea şi-a atins scopul şi a adus în lumină situaţia actuală a politicii naţionale şi a idealurilor pe care Guvernul ungar ar dori să le concretizeze. Noi ratăm constant unele oportunităţi care în relaţiile României cu Ungaria sunt extrem de importante. Am putea şi ar trebui să ne consultăm mai des cu Budapesta, nu doar la nivel de premier, însă asta depinde şi de întrebarea dacă Fidesz mai este interesat de părerea UDMR. Din ce am observat eu, interesul a crescut în ultimul timp şi va mai creste. Cât despre numirea lui Szasz Jeno, el trebuia îndepărtat de la şefia partidului său (PCM). Ştiam asta de mai mult timp şi nu a fost o surpriză pentru noi”, a declarat Kelemen Hunor pentru Magyar Hirlap.

Cotidianul ungar Nepszava îi desfiinţează pe “neo-securistul” MRU şi pe “neo-legionarul” Neamţu!. Nu scapă nici “partidul extrem de populist, condus de un ultrademagog, PP-DD”

Cotidianul ungar Nepszava, apropiat partidului de opoziţie  MSZP, analizează acid declaraţiile făcute de premierul de dreapta Viktor Orban la Congresul Permanent al Maghiarilor care a avut loc marţi, la Budapesta.  “Guvernul ungar este îndreptăţit să îşi facă griji din cauza evenimentelor din România. Ne temem de o eventuală turnură naţionalistă a lucrurilor. De foarte mulţi ani nu au mai răsunat astfel de reacţii în politica internă română, cum au fost cele din ultima vreme. Cabinetul ungar îi susţine pe acei patrioţi români, care pe lângă îndatoririle lor patriotice preţuiesc cooperarea cu Ungaria şi cu minoritatea maghiară. Sper că rezultatele alegerilor vor arăta spre această direcţie”, declarase Orban.

Amestec

“Premierul a intervenit din nou în relaţia româno-maghiară din politica internă a României. Un gest ne-ortodox, în condiţiile în care ministrul de Externe al României, Titus Corlăţean, a solicitat Budapestei, într-un limbaj diplomatic şi amabil, dar în realitate foarte accentuat, să se ţină departe de viitoarele alegeri parlamentare care vor avea loc în decembrie. Solicitarea nu este întâmplătoare: la alegerile locale din iunie, preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a fost de două ori în Ţinutul Secuiesc pentru a lua parte la campania electorală a Partidului Civic Maghiar al lui Szasz Jeno, în timp ce la Universitatea de Vară Tusvanyos, Orban Viktor a îndemnat minoritatea maghiară să ignore referendumul, exact cu o zi înainte de vot”, scrie Nepszava.

“Orban îl vrea pe Băsescu”!

Analistul politic Magyari Nandor Laszlo, profesor universitar specializat în politica internă din România, dezminte turnura naţionalistă din ţara noastră. “Discursul lui Orban a dovedit, din nou, cât se poate de clar că acesta îl susţine şi îi apără pe Traian Băsescu şi pe formaţiunea apropiată lui, în timp ce îi desfiinţează pe restul. În urma unui asemenea discurs putem spune doar: uite cine vorbeşte despre temeri! Mai exact, vorbeşte ciob de oală spartă, în condiţiile în care Guvernul din Ungaria a îndeplinit deja turnura naţionalistă şi a demarat o luptă pentru libertatea morilor de vânt. În România nu există nici o turnură naţionalistă, deşi sunt şanse reale ca partidul extrem de populist, condus de un ultrademagog (PP-DD), al lui Dan Diaconescu, să ajungă în Parlament. Principala favorită la crearea noului Guvern este Uniunea Social-Liberală (USL), care spre deosebire de coaliţia guvernamentală din Ungaria, este formată din partide liberale, cosmopolite, cu sensibilităţi socialiste şi cu intenţii de integrare a minorităţilor naţionale. Orban îl vrea din nou pe Băsescu, cei ce se aseamănă se adună”, comentează analistul.

“Vânătorul de Drac”

“De aceea, mai mult sau mai puţin evident, el susţine partidele apropiate preşedintelui român, printre aceştia pe patriotul care vânează Dracul cu ajutorul usturoiului, în realitate neo-legionarul Mihai Neamţu şi pe deja aproape înecatul neo-securist Mihai Răzvan Ungureanu. Este adevărat că România se pregăteşte de o turnură de stânga, nu neapărat una tradiţională de stânga, însă partidul popular împins din spate de preşedinte este în colaps, şi asta îl doare atât pe premierul ungar, cât şi pe mulţi colegi populari şi populişti din Europa”, a declarat Magyari pentru Nepszava.


Categorii

1. DIVERSE, Alegeri in Romania, Destramare teritoriala? (Regionalizare, autonomie)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “VIKTOR ORBAN incoloneaza ungurii din Romania sub sloganul: “AUTONOMIA, SINGURA SOLUTIE ACCEPTABILA”

  1. http://www.youtube.com/watch?v=GYsuMtd_BN4

    Aceasta este o dedicatie muzicala pentru adminul de aici, cu multumiri pentru munca pe care o face pe acest blog.
    Dumnezeu sa va rasplateasca!

  2. Am si eu o intrebare, adresata iudelor guvernamentale cu sediul in bucuresci:voi de ce nu faceti nimic pentru conationalii pierduti in state straine, ba chiar ii urati cu ura sanatoasa,revolutionara-asa cum perciunatii rosii v-au spalat neuronul singuratic????
    Sportul national in Romania se numeste tradare de neam si se practica de pe vremea cand ne numeam Dacia….

  3. Romania nu trebuie sa accepte aceasta prostie de a primi 2 partide maghiare in parlamanetul Romaniei!E strigator la cer! NU vrem ca sa ne conduca ungurii din Romania si de la Budapesta!Trebuie facut cumva ca ungurimea sa nu mai aibe acces la Parlamentul si conducerea Romaniei!In ce tara din lume se intampla asa ceva?ROMANIA TREZESTE-TE -ROMANI TREZITI-VA!

  4. Pingback: Frunda: Romania sa o lase mai usor cu STATUL NATIONAL/ Miting in apararea STEAGULUI SECUIESC/ Manualul ISTORIA SECUILOR, lansat si la Sfantu Gheorghe - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: REGIONALIZAREA si boicotul UDMR - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: Autoritatile UNGARIEI se amesteca in chestiunea drapelelor TINUTULUI SECUIESC - Razboi întru Cuvânt
  7. Pingback: Planul FRUNZAVERDE al REGIONALIZARII IN OPT. Chestiunea STATULUI NATIONAL: de ce este ACTUAL si de ce AUTONOMIA TERITORIALA este anacronica - Razboi întru Cuvânt
  8. Pingback: UNGARIA ANUNTA MASURI DIPLOMATICE ca raspuns la INTERZICEREA steagurilor Tinutului Secuiesc. BASESCU se spala pe maini. Articol propagandistic anti-romanesc si pro-autonomie in NEW YORK TIMES - Razboi întru Cuvânt
  9. Pingback: BASESCU rade cu ORBAN-ul Ungariei. Cine e NEMETH ZSOLT si care e sensul provocarii MAGHIARE? [video] - Razboi întru Cuvânt
  10. Pingback: Cand premierul Victor Ponta spune adevarul: LASZLO TOKES SI MONICA MACOVEI SUNT FINANTATI DE DUSMANII ROMANIEI SI REPREZINTA INTERESELE STRAINE ANTI-ROMANESTI (video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: MITTING SECUIESC LA TARGU MURES CU PARTICIPAREA EXTREMISTILOR DE LA GARDA MAGHIARA. Diversionistul LASZLO TOKES striga "diversionistii"!/ A luat KELEMEN HUNOR indicatii de la Viktor Orban? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: CHESTIUNEA SECUIASCA la emisiunea "Punctul de intalnire" cu prof. Radu Baltasiu. Adevaruri istorice, manipulari contemporane [VIDEO] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: De-acum si oficial: LASZLO TOKES, Partidul Popular Maghiar din Transilvania si diverse asociatii ale radicalilor SUNT FINANTATE DE LA BUGETUL UNGARIEI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: Dinu C. Giurescu: REGIONALIZAREA AR PUTEA DUCE LA DEZMEMBRAREA ECONOMICA A TARII [video] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: MARELE MARS AL SECUILOR, finantat de Guvernul Ungariei. “Singurul lucru clar este ca ei doresc sa-si traiasca viata lor fara romani” - Recomandari
  16. Pingback: PROVOCATORII UNGURI SI AGENTII ANTI-ROMÂNI DE PE AXA BUDAPESTA – MOSCOVA. Cine este, de fapt, LASZLO TOKES si de ce a asociat Tinutul Secuiesc cu CRIMEEA? [VIDEO]. Riscul tulburarilor etnice intr-un context international inflamat/ RETROCEDARILE DIN
  17. Pingback: Dinu C. Giurescu despre slugarnicia politicii externe romanesti: “DACA MERGEM TOT ASA, IN 20 NU VA MAI EXISTA STAT ROMAN CU AUTORITATE”/ Dan Dungaciu despre UNGARIA – AGENTUL DESTABILIZATOR REGIONAL SI RELATIA SPECIALA CU RUSIA [video] -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare