SCARBA MARE DE OLTCHIM?/ Dan Diaconescu, MRU si Mihail Neamtu: FILONUL MESIANIC/ Cum se traduce ARD (Alianta Romania Dreapta)?/ NOUL GUVERN AL LUI BASESCU: CSAT/ Socialismul lui Ponta si cum se compromite alternativa la austeritate (stiri social-politice)

Iulian Leca: In exclusivitate, misterul lui DD! Unde s-au intalnit Dan Diaconescu, MRU si omul cu usturoiul. VEZI AICI?

Nu e nimic senzational. Pur si simplu, si-au dat mana, undeva intre parcarea din Tancabesti, Rucar si Bran. Pe o scena de unde usturoiul a alungat ciocoii si a deschis sezonul emulatiilor. Un fapt obisnuit, mai degraba. Milioane de ungureni asteapta sa fie salvati. Cei 3 stiu ca sunt trimisi pentru asta, unsi si patrunsi de misiunea lor escatologica. Atat de obisnuit incat ar trebui, macar din cand in cand, sa ne trezeasca mirarea autentica.

Suntem tentati sa vedem mai degraba deosebirile dintre un Dan Diaconescu si Mihai Razvan Ungureanu, chiar si cand asemanarile ne scot ochii. Intoarcerea planetarului domn Dan din periplul investitional european, dupa ce a castigat licitatia de la Oltchim, e de un mesianism care nu isi gaseste o comparatie mai potrivita decat in emulatia ungurenilor profetita de Mihai Razvan Ungureanu. Din acelasi film face parte si baiatul cu usturoiul – Mihai Neamtu, doar ca fiecare incerca sa se pozitioneze cat mai bine pe scena mesianica, fata in fata si cat mai aproape de natiunea ce trebuie salvata.

Diferentele stau, daca vreti, in stilistica mesajelor. Domnul Dan chiar e din popor si e mai necioplit in formulare. De unde si succesul evident mai mare, in comparatie cu ceilalti competitori – MRU, Neamtu si restul candidatilor din ARD. Insa, intreg mediul social si politic a ajuns sa fie dominat de acest spirit mesianic si nu doar la noi. Aici marii perdanti ai capitalului politic – Traian Basescu si PDL – au recurs la aprinderea filonului mesianic. Ei au fost artizanii care au facut posibila nasterea si ascensiunea lui Dan Diaconescu. Ba acum o si incurajeaza, iluzionandu-se ca astfel vor eroda mai mult si adanc din USL.

Nu e pentru prima oara si sigur nici pentru ultima. Insa spre deosebire de Corneliu Vadim Tudor, domnul Dan a inregistrat o premiera semnificativa. DD a facut pasul de la vorba cretina la FAPTA – nu s-a multumit doar sa infiereze ciocoii din garsoniera sa, ci a mers la licitatie si, printr-un renghi ciudat al sortii, a ajuns sa o si castige. Si de aici o inflamare aproape planetara. Televiziunile nu l-au scapat din ochi, tintindu-l ca pe o Elodie reparuta si nu a existat analist sau comentator dintre cei mai seriosi care sa nu incerce sa dezlege misterul lui Diaconescu.

Are, nu are banii? Cine e in spatele lui DD? Ajung firele papusii DD pana la Cotroceni sau se opresc in Modrogan? Nimeni nu a ratat nimic. PDL insa a speculat perfect fisura din procesul de privatizare, pacat ca nu a avut cine sa deschida gura. Videanu acuzandu-l pe Ponta – un fapt la fel de irational ca si acuzatiile lui DD la adresa ciocoilor din Guvern. Ba, pana si Ponta a cazut prada misticismului si a inceput sa ghiceasca in conturile lui Diaconescu si sa vada in viitor – „domnul Dan nu are banii!” No, atunci bine.

Incarcati toti de irational si neincrezandu-ne in simturi si ceea ce poate fi usor demonstrat, verificat si testat, am mai fost atacati si de urs. Iar laba criminala a fost definitorie pentru a exprima degringolada generala. Daca politicul a impartit presa in doua tabere – putere si opozitie, sa le spunem – ursul si Dan Diaconescu au adus comentatorii si analistii in pragul apoplexiei. Pana la urma, am sfarsit nemaistiind cine pe cine salveaza de cine si din ghearele cui.

Intalnirea celor trei personaje mesianice a dat startul campaniei electorale care, cred eu, va fi purtata toata, in exclusivitate, in domeniul irationalului. Al fricii si al terorii – de ziua de maine, de straini, de viitorul in Europa. Unii se tem deja intr-atat de extremism incat ajung ei insisi extremisti pentru a salva viitorul. Ghinion si de data asta, nici Europa nu se simte prea bine.

Si ea priveste cu aceleasi asteptari mesianice spre noua uniune bancara si fiscala si spera ca pasii tot mai rapizi catre realizarea proiectului Statelor Unite ale Europei vor mai salva ceva din sistemul care a facut posibila democratizarea luxului. In fata crizei tot mai adanci, pana si ratiunea devine un lux, daramite democratia. Iar recomandarea FMI catre Spania sa o lase mai usor cu austeritatea ilustreaza perfect starea de spirit.

Iulian Leca: Cum se traduce ARD in romana

Atentia mi-a fost trezita cand l-am auzit pe europarlamentarul Theodor Stolojan vorbind despre cum va avea grija Alianta Romania Dreapta sa relanseze cercetarea romaneasca. Cat de importanta este ea pentru dezvoltarea unei natiuni, pentru cresterea competitivitatii, etc. Lucruri de manual care ar face sens doar daca educatia, sanatatea si, mai ales, cercetarea din Romania nu ar fi fost trecute prin sabia reformei si restructurarii in ultimii trei ani.

Lucruri de bun simt, daca nu ar fi fost trambitate de autorii implementarii celei mai drastice austeritati din intreaga Europa. O austeritate despre care, totusi, nici acum nu stim daca a fost absolut necesara, a fost un renghi al sortii sau o inspiratie proasta a doua trei persoane. (Din pacate, nici Ponta nu e tentat sa caute sa explice in cifre de ce a fost, sau NU, necesara austeritatea. Se multumeste, in schimb, sa se laude aiurea in Europa cu opusul austeritatii pe care ar fi experimentat-o, deja!, cu succes in Romania. Asta demonstreaza mai degraba ca nu a intes bine nici austeritatea, nici adevarata stimulare a cresterii economice.)

Lipsa lui Emil Boc, a Elenei Udrea si a Robertei Anastase de la lansarea oficiala a ARD – ului nu fost un fapt intamplator. Lansarea Aliantei Romania Dreapta inseamna debutul campaniei si un preview asupra strategiei electorale. Cum democrat liberalii nu se putea prezenta in alegeri cu sigla traditionala a PDL, cum nu ar fi avut cum sa vina si sa promita cresteri de salarii, pensii, iarasi mii de kilometri de autostrada si alte asemenea fapte concrete, mai cu seama dupa taierile salbatice din ultimii ani, noii arsi ai dreptei romanesti s-au fardat si si-au anuntat revenirea sub forma lupului moralist.

Are cuvantul Monica Macovei:

„vrem schimbarea clasei plitice. USL in stanga ii apara pe politicienii corupti. ARD in dreapta are candidati integri si compententi. ARD nu va avea nici penali si nici colaboratori ai Securitatii”.

Este momentul in care MRU nu stie daca sa intre sau sa iasa din scena. El impreuna cu traseistii sai de cariera incearca sa consolideze armata de stransura a dreptei. De dragul unitatii se pare insa ca a imbratisat cu doua maini principiile de integritate ale Monicai Macovei. De altfel, asta inseamna ca s-au inteles cu totii pe tema principala de campanie. Predicarea puritatii, ascunderea rahatului sub pres si promisiunea ca doar ei si numai ei pot infaptui dreptatea, restul fiind doar reprezentantii clasei politice (compromisa de USL) „care trebuie sa fie schimbata”.

Paradoxul discursului general de pe scena ARD e ca principalii exponenti ai falimentului moral al guvernarii pedeliste – Udrea, Anastase, Ridzi, Eba, etc – au fost doar ascunsi in spatele scenei, nu trasi la raspundere in vreun fel sau altul. Pana la urma, tot un fel de zid se cheama si asta. Un zid de dupa care, in cazul unei victorii pe 9 decembrie, inchinata desigur lui Traian Basescu, vor avea grija sa fie scosi din nou la lumina toti proscrisii zilei.

ARD se vrea a fi o cosmetizare a dezamagirii uriase pe care o reprezinta PDL si o mascare a falimentului politicilor guvernarii Basescu, de sub cele cinci sase Guverne Boc. Spera sa reuseasca asta printr-o reinviere a emotiilor si sentimentelor primitive ale unui popor. Domnul Dan e varful de lancie in aceasta lupta. El e trompeta care arunca toate mizeriile impotriva lui Ponta si Guvernului USL, fara nicio rusine, fara ca vreun muschi de pe fata sa i se zbata. Urmeaza apoi sa ia cuvantul intelectualii atent ferchezuiti din ARD pentru explicatii si traduceri savante. Ei sunt cureaua de legatura intre talpa tarii si restul poporului.

Nu ar trebui sa mire pe nimeni daca acest balet de la o extrema la alta va reusi pana pe 9 decembrie sa erodeze suficient din USL, incat presedintele reinstalat de UE si servicii sa poate face o noua jonglerie constitutionala care sa-i asigure linistea pana la capatul celui de-al doilea mandat.

Costi Rogozanu: Recomandări: Noul guvern al lui TB, CSAT. Articol f. bun despre Oltchim

Update: Aici a apărut şi un set de concluzii seci după decizia CSAT.

(Nici cu avioanele nu ne-am lămurit. Mîna a doua? Direct de la americani. Dobriţoiu a declarat recent că luăm de la portughezi. Dar acum o lună îi pupa mîna lui Gittenstein şi făcea alt tip de promisiuni…)

Text iniţial. Traian Băsescu şi-a tras un nou guvern: CSAT. E expresia lui Ovidiu Nahoi şi interpretarea mi se pare foarte bună. Este talentul lui Traian Băsescu, acela de a inventa suprastructuri de conducere cu care să pună sub semnul întrebării autoritatea guvernului. Şi pentru putere scandalul e mană cerească. De unde începea să răspundă direct pentru ce făcea, Oltchim de exemplu, revenim uşor la ecuaţia obositoare după care vom căsca la alegeri: noi vs. Băsescu.

Punctul pe care s-au certat a fost  probabil cel privind imaginea României. Punctele care îi plac lui Traian Băsescu pentru a se mai simţi puţin premier: CFR Marfă, dar şi un punct din legea Concurenţei prin care CSAT poate să facă recomandări Consiliului Concurenţei. Punctul 5 de pe ordinea de zi:

5. procedurile pentru aplicarea prevederilor Art. 46, Alin. (9), din Legea Concurentei nr. 21/1996 cu modificarile si completarile ulterioare;

Alin. (9) in Legea Concurentei nr. 21/1996 prevede ca “in situatiile in care o operatiune de preluare a controlului asupra unor intreprinderi sau a unor active prezinta riscuri pentru siguranta nationala, Guvernul, la propunerea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, va emite o hotarare prin care aceasta sa fie interzisa, cu respectarea competentei Comisiei Europene in acest domeniu. Consiliul Concurentei va informa Consiliul Suprem de Aparare a Tarii in legatura cu operatiunile de concentrare economica care sunt notificate acestuia, susceptibile sa fie analizate din punctul de vedere al sigurantei nationale”.

Cel mai bun articol despre Oltchim

Un articol foarte bun despre Oltchim a venit zilele astea nu din zona de presă tradiţională. În media se pare că nu mai e loc de astfel de materiale de şcoală veche cu explicaţii ample, nuanţe, informaţii multe. E loc doar pentru ştiri fulgerătoare. Se întîmplă din ce în ce mai des ca un rol fundamental al presei să fie îndeplinit din afara acesteia. Iată un fragment:

Dar  în martie 2011, ce să vezi, Petrom închide Rafinăria Arpechim! Petrom făcuse acest anunţ încă din 2010, prin urmare decizia de închidere nu a fost o surpriză, aşa cum nu reprezenta o surpriză nici impactul închiderii rafinăriei asupra combinatului Oltchim. Cu toate astea, politica struţului este din nou varianta pentru care optează Guvernul României: bagă capul în nisip, se preface că nu aude şi nu vede, în speranţa că piaţa liberă sau o minune vor salva situaţia de la dezastru. Astfel că în 2011, cu 1.200 de angajaţi în pragul şomajului la rafinărie, prim-ministrul Emil Boc se dădea de ceasul morţii vorbind despre importanţa rafinăriei pentru Oltchim și a Oltchimului pentru țară. Între timp, Petrom stă cu rafinăria în braţe, în conservare – nu-i trebuie, dar susţine că nu a identificat un cumpărător credibil. Întrebarea care se pune este: de ce nu este statul român un cumpărător credibil? În mai 2011, combinatul Oltchim transmite companiei petroliere Petrom oferta de achiziţionare a rafinăriei Arpechim (să ne-nţelegem, discuţiile despre preluarea rafinăriei datau din 2009). (În aceeași lună mai 2011, cotația la bursă a acțiunilor Oltchim era în creștere și toată lumea aștepta o privatizare anunțată din urmă cu un an.) Dar cam cît de cooperantă ar putea fi, totuşi, o companie privată cu un stat pe care l-a dat deja în judecată la Curtea Internaţională de Arbitraj pentru recuperarea cheltuielilor de ecologizare? Statul român s-a obligat să deconteze lucrările de decontaminare istorică (adică pentru exploatări făcute înainte de privatizare) realizate de Petrom, prin contractul încheiat în 2004; compania a înaintat două notificări de plată, însumînd circa 25 milioane de euro, şi statul e încă dator.

Un an mai tîrziu (!), în 2012, situaţia nu evoluase deloc, în schimb Guvernul României îşi asuma în faţa FMI şi a Băncii Mondiale angajamentul că nici Oltchim, nici guvernul „nu vor achiziţiona active ale rafinăriei Arpechim înainte de privatizare“, prevăzînd în mod explicit încheierea unui protocol între SC OMV Petrom şi Ministerul Economiei privind opţiunea de achiziţionare de active ale Rafinăriei Arpechim deţinute de Petrom. În acelaşi timp, pe 27 iunie 2012, în urma unei pichetări sindicale, Ministerul Economiei semna cu sindicatele din Oltchim un protocol în care se jura că negociază deja cu Petrom „răscumpărarea“ Rafinăriei Arpechim. (complet aici)

Ciprian Siulea: Cum deschide Ponta noi drumuri în Europa cu socialismul lui Antonescu

S-a spus că MRU şi Ponta ţin de o aceeaşi generaţie, eventual de un acelaşi spirit politic, şi lor înşile le-a plăcut să întreţină această imagine. Mesianismul politicianului tînăr este încă suficient de puternic ca să fie avantajos de cultivat în comun de către tinerii politicieni de toate orientările, dacă într-adevăr aici putem discerne deosebiri serioase de orientare.

Dar dacă cei doi au în comun şi altceva decît tinereţea, acest alt lucru pare a fi mai mult un fel de grabă superficială, adică exact reversul medaliei tinereţii, cum ar putea spune mai bătrînii. După doar trei luni de guvernare, MRU declara, complet ridicol, că a obţinut succesul în administraţie. Iar după aceea a continuat să confirme constant modelul de politician de succes potenţial, care doar ar fi putut sau ar fi trebuit să fie ceva.

Dupa mai puţin de cinci luni de guvernare, Ponta declară, la congresul socialiştilor europeni, că “a vrut sa demonstreze in Romania, prin masurile luate, ca austeritatea si taierile bugetare nu sunt singura cale de a avea dezvoltare si cresterea nivelului de trai” şi că “vreau doar sa demonstrez ca austeritatea si taierile nu sunt singura cale de a avea dezvoltare si crestere”.

Implicaţia declaraţiilor, luate în ansamblu, că creşterea economică şi a nivelului de trai e deja un fapt produs, că “demonstraţia” a avut deja loc e destul de clară. Ceea ce e absurd, pentru că nu se poate evalua activitatea unui guvern în termeni de creştere economică după un interval atît de scurt, şi nici în termeni de creştere a nivelului de trai, care, în ciuda “retrocedării” salariilor şi pensiilor, nu avea cum să crească semnificativ.

Este foarte frumos că premierul român a declarat la acest congres că auteritatea nu salvează Europa şi că se poate îmbina un “program social” cu creşterea economică. Foarte frumos, dar perfect inutil. Ce poţi să faci după patru luni şi jumătate de guvernare e să te lauzi cu măsurile implementate, dacă chiar ai luat măsuri noi şi vitale, şi să mai aştepţi un timp ca să te poţi lăuda cu efectele.

În schimb, Ponta se laudă şi cu efectele care nu există, şi cu măsurile care nu există. “Politica socialistă” cu care se laudă faţă de colegii lui europeni şi pe care chiar are tupeul să o prezinte ca pe un vîrf de lance care ar putea să stimuleze venirea la putere a stîngii în mai multe ţări europene înseamnă, în ţară, cotă unică, privatizare furioasă a tot ce a mai rămas, proiect de dezintegrare a sistemului de sănătate universal, menţinerea unor inegalităţi sociale uriaşe. Adică, în mare, o continuare cuminte a politicii PDL.

În mod normal ai zice că Victor Ponta spune astfel de lucruri doar pentru urechile colegilor lui socialişti, în speranţa că cineva o să ia în serios presupusa lui politică socială de succes care va deschide noi drumuri în Europa. Dar, oricît de neinformaţi ar fi europenii de vest despre ce e în est (şi e clar că sînt foarte neinformaţi sau dezinformaţi), nonsensuri atît de evidente nu pot fi crezute.

Aşa că singura variantă plauzibilă e că declaraţiile erau de fapt pentru publicul intern şi Crin Antonescu, un alt politician de succes doar potenţial care e pus într-o situaţie foarte proastă de declaraţia că guvernul din care face parte are o politică socialistă. Adică de punere la punct a colegului din ţară, mai mult decît a celor din străinătate.

Prin măsurile crunte faţă de cei cu venituri mici şi conservarea privilegiilor celor cu venituri mari (să ne amintim mereu că 40% din fondul de salarii se duce pe armată, poliţie, servicii secrete), guvernarea PDL a discreditat orice idee posibilă de austeritate. S-ar zice că acum guvernarea USL, sau cel puţin PSD, se străduie să îngroape orice idee posibilă de alternativă la austeritate.