“Super Mario” DA DRUMUL LA TIPARNITA si afirma “IREVERSIBILITATEA” MONEDEI EURO. Hiperinflatie? Mai degraba HIPER-AUSTERITATE si dictatura financiara

11-09-2012 2 minute Sublinieri

sursa foto

Guvernatorul BCE, Mario Draghi, a reiterat, ieri noapte, că moneda euro este ireversibilă şi a anunţat un plan de acţiune care prevede ca instituţia pe care o conduce să finanţeze ţările cu probleme din euroregiune prin achiziţia de titluri ale statelor respective.

Banca Centrală Europeană s-a înscris clar pe drumul salvării cu orice preţ a ţărilor cu probleme din zona euro. Preşedintele Băncii Centrale Europene, italianul Mario Draghi, a declarat, din nou, că “euro este ireversibil” şi a anunţat un nou program de achiziţie a datoriei statelor cu probleme, fără o limită maximă a banilor ce pot fi cheltuiţi.

Programul, numit Outright Monetary Transactions – Tranzacţii Monetare Directe -, prevede ca BCE să cumpere datoria statelor cu probleme – principalele fiind Spania şi Italia – cu maturitatea de până la trei ani. OMT nu are o limită cantitativă, mai spune Draghi, şi acesta se va opri doar atunci când scopul a fost atins – adică ţara se poate finanţa singură la costuri rezonabile. Mai mult decât atât, BCE nu va mai avea nici restricţii de natură calitativă la cumpărarea de obligaţiuni astfel că ea va achiziţiona şi titluri cu risc foarte ridicat  catalogate de agenţiile de rating la calificativul “junk”. Cu alte cuvinte, BCE va putea cumpăra pe bani lichizi titluri care au toate şansele să rămâne simple hârtii fără valoare.

Vrei bani, cedezi putere. Cumpărarea suveranităţii, vechea problemă

Condiţia ca acest program să fie început este ca statele cu probleme să intre într-un acord, fie de finanţare, fie precautionary cu Fondul European de Stabilitate Financiară sau Mecanismul European de Stabilitate prin care să îşi asume un program economic/fiscal de reformă şi prin care celor două mecanisme li se dă voie să cumpere obligaţiuni din piaţa primară. Asta înseamnă că Spania şi Italia, de pildă, trebuie să facă ceea ce au făcut şi Grecia, Irlanda sau Portugalia, în interiorul zonei euro, sau România, Bulgaria sau Ungaria, în Uniunea Europeană: să accepte ca birocraţii europeni şi cei ai FMI să le dea teme pentru acasă, să le impună reforme şi/sau politici de austeritate.

Germania creştin democrată se teme de inflaţie. Franţa socialistă salută deciziile BCE

În ciuda declaraţiilor politice care vin constant în sensul “restabilirii încrederii în zona euro”, Germania pare să aibă o problemă cu măsuri de tipul celei luate de BCE. Singurul guvernator de bancă centrală care s-a opus, previzibil dealtfel, noului plan a fost Jens Weidmann, şeful Bundesbank. Reticenţa Germaniei este explicabilă nu doar prin faptul că este cel mai important contributor la bugetele UE  dar şi prin istoria ţării. Germania a trecut, de-a lungul timpului, prin mai multe episoade cu hiperinflaţie.Pe de altă parte, Franţa socialistă salută la propriu deciziile BCE. Ministrul francez de finanţe, Pierre Moscovici, a salutat seară acţiunea BCE şi a făcut apel la celelalte ţări europene să îi sprijine viziunea, după anunţul Băncii Centrale Europene că va interveni pe piaţa datoriei.

”Salut acţiunea BCE’, a declarat Moscovici în timpul dineului anual al centrului de reflexie Bruegel la Bruxelles. Fără a cita în mod expres anunţul intervenţiei pieţe, ministrul francez a considerat ‘important’ faptul de a sublinia că ‘salvarea euro face parte din misiunea BCE‘. La fel de entuziaşti au fost şi oficialii celor două ţări, principale beneficiare ale noului plan, adică Spania şi Italia.

(…) Ajunşi în acest punct trebuie să ne reamintim că, în urmă cu vreo doi ani vă descriam traseul crizei. Spuneam atunci că problemele s-au mutat de la bănci la state şi că urmează mutarea găurilor de la state la băncile centrale. Este fix ceea ce avem acum. Mutarea mizeriei în “dulapurile” mult mai discrete ale băncilor centrale este, în realitate, noua etapă a crizei. Vom scăpa de problemele de finanţare ale statelor, dar monedele vor rămâne forme fără fond, elemente financiare fără niciun fundament. Practic de-aici va veni nebunia deoarece politicul va refuza să constate realitatea, generând crize multiple, acoperite artificial.

Ce urmează? Posibil o stabilizare pe termen scurt urmată de o cursă nebună pentru a scăpa de bani. După ce am avut cursa mutării banilor în “valute sigure”, urmează să vedem marea încercare de transformare a banilor lichizi în bunuri palpabile. Din punct de vedere logic aceasta s-ar traduce prin hiperinflaţie, dar noi, care-am mai trecut printr-o perioadă în care existau bani fără a exista bunuri, ştim bine că există şi alte metode de menţinere a iluzoriului şi falsităţii în viaţa de zi cu zi.


Categorii

1. DIVERSE, Criza datoriilor suverane, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la ““Super Mario” DA DRUMUL LA TIPARNITA si afirma “IREVERSIBILITATEA” MONEDEI EURO. Hiperinflatie? Mai degraba HIPER-AUSTERITATE si dictatura financiara

  1. In pofida legitatilor economice care guverneaza economia de piata , politicienii internationali DEMONSTREAZA prin actiunile lor ca NU ACCEPTA ca mecanismele pietii sa reglementeze criza (lasand macar bancile si institutiile financiare putrede sa falimenteze) ci , dimpotriva , ATESTA o data in plus ca fac jocul “papusarilor internationali de la butoane” , influentati malefic de catre duhurile rautatii .

  2. “Reticenţa Germaniei este explicabilă nu doar prin faptul că este cel mai important contributor la bugetele UE dar şi prin istoria ţării. ”

    Nu e la fel de reticenta la acorduri (secrete?) cu Rusia, la hegemonia in tot spatiul sud-est european, la a crea un spatiu (economic) vital pentru exporturile germane…amnezie selectiva moncher.

    Speranta e ca macar UK si Franta sa nu se comporte la fel de lesinat ca in ’33-39, tot sperand ca apara mai stiu eu ce..

  3. Pingback: Presedintele Cehiei, VACLAV KLAUS RESPINGE CATEGORIC FEDERALIZAREA EUROPEANA. UE seamana cu URSS. Adoptarea Euro ar fi o prostie - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: INALTA POARTA U.E. si PASALACUL ROMANIA. Mecanismele ocupatiei pasnice, prin cozi de topor. MIZELE FEDERALIZARII “GERMANE” si ASASINAREA DEMOCRATIEI. Momentul crucial despre care nu se vorbeste! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Super Mario Draghi va fi nevoit sa dea drumul la tiparnita, ca in Venezuela, unde un kg de branza costa un kg de bancnote.

    Venezuela Braces For Hyperinflation As Merchants Weigh “Mountains Of Cash” Instead Of Counting It
    Inflation in Venezuela is expected to reach 720 per cent this year.
    http://www.zerohedge.com/news/2016-12-01/venezuela-braces-hyperinflation-merchants-weigh-mountains-cash-instead-counting-it

  6. Super Mario Draghi a gasit o gaura de 10 miliarde euro la bancile europene, luati din banii deponentilor. Probabil ca vor arunca vina pe niste hackeri.
    https://www.express.co.uk/finance/city/937340/eurozone-european-central-bank-loan-10-billion-miscalculations

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare