ASUR contesta RECENSAMANTUL. Nu i-au iesit ATEII la numarat si crede ca sunt NEJUSTIFICAT de multi ORTODOCSI

30-08-2012 4 minute Sublinieri

Asociația Secular-Umanistă din România transmite, printr-un comunicat de presă, că rezultatele preliminare ale Recensământului Populației și al Locuințelor – 2011[1] transmise Institutul Național de Statistică ridică “semne de întrebare privind corectitudinea recensământului.

Prezentăm în continuarea comunicatul remis de ASUR:

“Chiar dacă această valoare este aproape de două ori mai mare decât cea raportată în 2002 (23.105), există multiple indicii că, în continuare, ea este mult subestimată și oferă o imagine puternic distorsionată a realității:

Rezultatele anunțate de INS vin în contradicție flagrantă cu cele obținute în ultimele două decenii în cadrul unor reputate studii internaționale ce atestă existența unui important segment de agnostici și de atei, precum și o atitudine critică la adresa religiei, manifestată de procente însemnate din populație:

European Values Study (EVS)/2008: 16,5% din populație se declară agnostică sau atee
       

Eurobarometrul 66/2006: 37% dintre români consideră că religia are un loc prea important în societate
       

Eurobarometrul 341/2010: 31% din populație este de părere că liderii religioși care își arogă dreptul de a decide ce este bine sau rău în domeniul biotehnologiilor fac un rău societății

Proporția neverosimil de mare a celor afiliați unor culte religioase este pusă sub semnul întrebării de alte cercetări sociologice. De exemplu, studiul “Cartografierea socială a Bucureștiului” desfășurat de Școala Națională de Științe Politice și Administrative în 2011 raportează că 49% dintre bucureșteni nu se duc niciodată la biserică sau o fac doar în context social (nunți, botezuri etc.), situație ce contrastează puternic cu pretinsa cifră de 98,4% credincioși, comunicată de INS.

În ultimii ani se constată o tendință semnificativă de scădere a gradului de religiozitate al populației. Biserica nu se mai bucură de atâta încredere, iar conform sondajelor Gallup WorldView, în doar doi ani, proporția celor care consideră religia importantă a scăzut de la 84% în 2009 la 78% în 2011.

Problematică este și raportarea numărului credincioșilor de altă confesiune decât cea ortodoxă. Pentru a da un singur exemplu, este greu de crezut că un cult foarte activ precum cel penticostal, după o creștere cu 50% a aderenților între 1992 și 2002 (conform cifrelor oficiale, din recensămintele anterioare), prezintă o creștere de doar 11% între 2002 și 2011.

Recensământul Populației și Locuințelor din 2011 a fost, din păcate, marcat de o multitudine de iregularități. În ceea ce privește religia, în nenumărate cazuri, recenzorii au făcut presiuni asupra oamenilor pentru ca aceștia să se declare de confesiune creștin-ortodoxă, iar asociația noastră a primit multiple sesizari în acest sens; de altfel și presa a publicat astfel de cazuri. Ancheta de Control a Recensământului, pe care INS a derulat-o în luna noiembrie a anului trecut, ar fi putut să evalueze corectitudinea înregistrării opţiunilor religioase ale cetăţenilor, dar, surprinzător, această întrebare a fost omisă din chestionare.

Mai mult, în mod regretabil, chiar imparțialitatea Institutului Național de Statistică este pusă sub semnul îndoielii. Reamintim că există multiple semne de întrebare privind legăturile dintre INS și BOR. De exemplu, președintele INS a solicitat și a obținut sprijinul Bisericii Ortodoxe în derularea recensământului, iar reprezentanții celor două instituții au avut mai multe întâlniri pe această temă în 2008 și 2009.

Ținând cont de cele de mai sus, Asociația Secular-Umanistă din România solicită Parlamentului constituirea unei comisii de anchetă a activității Institutului Național de Statistică în ceea ce privește desfășurarea Recensământului și o verificare independentă a corectitudinii înregistrării datelor privind religia.

Să nu uităm: În România sunt 18.300 de biserici; doar 4.700 de școli generale stau la dispoziția copiilor!”

Nota noastra:

Comunicatul ASUR e din seria ocaziilor ratate a militantilor ateisti de a tacea inteligent. Odata, pentru a nu atrage atentia asupra esecului propriei lor campanii mediatice (vezi aici) duse pentru a obtine cat mai multi atei la hectar, incurajand declararea, la recensamant, a neafilierii religioase.

A doua oara, pentru ca atrage atentia asupra numarului INFIM de atei declarati din Romania.Cf. rezultatelor preliminare:

S-au declarat „fără religie 23,9 mii persoane, care reprezintă 0,1% din totalul populaţiei stabile preliminare; aproximativ aceeaşi pondere deţin şi ateii (numărul acestora fiind de 21, 2 mii persoane).

Adica nici macar de-un stadion mai acatarii…

A treia oara, pentru ca argumentele lor… nu exista, sunt afirmatii care nu se pot fundamenta nicicum, atunci cand nu sufera de conspirativita acuta si de prost gust.

De ce nu se sustin “argumentele” lor?

Pentru ca, in primul rand, evaluarile bazate pe sondare sociologica, adica pe cercetari pe baza de esantion, chiar nu sunt deloc, dar deloc, echivalabile rezultatelor unui recensamant, care nu e sondaj de opinie! Dl Mirel Palada, sociolog ateist de felul lui, poate sa explice colegilor sai de “credinta” foarte bine ce inseamna sa faci estimari (exit-poll-uri sau sondaje la alegeri) care iti dau o cifra si sa ai, apoi, rezultatele electorale complete care iti cam dau alta cifra. De altfel, chiar domnia sa, sustinator al campaniei ASUR de declarare a ateismului sau a “far’de religiei”, a facut estimari intr-o postare ce a starnit ceva valva internautica la vremea ei, in care atragea atentia asupra numarului MIC (dar, repetam pentru asuristi – ESTIMAT, atentie, deci nu pe baza de NUMARAT) de atei.  El dadea cifra estimata de 70-80.000 si, daca adunam ateii si cei care s-au declarat fara religie la recensamant obtinem o cifra reala de  aprox. 45.000. Diferenta cam ca la exit-uri…

In al doilea rand, ceea ce stie oricine (cu exceptia ASUR-istilor), niciodata nu a fost, in Romania, o suprapunere exacta intre numarul celor ce DECLARA ca sunt ortodocsi si numarul PRACTICANTILOR. De fapt, o asemenea echivalenta nu exista nici in alte tari, e un fenomen obisnuit.

In al treilea rand, una este sa ai opinii despre rolul Bisericii sau despre dogmele sale, si alta este sa te declari sau nu ortodox! Chiar e asa greu de inteles? Exista romani care se declara ortodocsi dar care cred in zodii, martieni si tot felul de prostii feng shui “gen” (de fapt, feng shuiul e pentru ateii care zic ca nu cred “babeste” dar sunt plini de superstitii ritualice).

La recensamant, insa, atunci cand vine omul statului sa te intrebe, ce esti tu, de felul tau, orice om, indiferent de opiniile, credintele, parerile sale, de ce practica sau nu practica, daca, totusi, nu vrea sa declare asumat si manifest ca e ateu (declinandu-si, astfel, o identitate “tare”), atunci isi va declina identitatea religioasa in care s-a nascut (din orice motive posibile: inertie, apartenenta, conformism, identitate asumata manifest, etc.). E absolut previzibil si numai un analfabet sociologiceste poate sa se mire si sa se uite la rezultatele recensamantului ca vitelul la poarta noua.

Sigur, veghetorii secularismului aberant nu au avut nimic de reprosat INS cu privire la jonglarea nepermisa cu datele personale ale oamenilor, cu caracterul clar de panopticon al intregii operatiuni, pentru ca ei au idei putine dar fixe, ca si agenda lor. Si noi am avut de reprosat Patriarhiei alierea cu INS, insa nu pentru motivele inepte ale ASUR, ci pentru ca a girat un asemenea act securistic coordonat european. Printre altele, criticam chiar… faptul ca modul in care INS a realizat chestionarele era flagrant in contradictie cu protectia datelor personale si, totodata, flagrant discriminatoriu fata de datele socio-demografice legitime si necesare pentru o evaluare corecta. Printre aceste date se numara inclusiv identitatea religioasa!

Aflam cu surprindere ca datele socio-demografice de baza, cum ar fi etnia, limba si religia, NU MAI SUNT OBLIGATORII. Asadar, e obligatoriu sa se stie bolile si defectele noastre fizice, ce bani primim din strainatate si de la cine, sau daca folosim internetul – iar acestea corelate cu CNP-ul fiecaruia –, dar nu e obligatoriu sa se stie cu certitudine cati ortodocsi, de pilda, sunt in tara…

De aceea, Patriarhia Romana se cuvenea sa critice de doua ori acest recensamant: o data pentru ca incalca dreptul la intimitate si a doua oara pentru ca nu e obligatorie declinarea identitatii religioase.

La mijloc nu este niciun fel intelegere intre Patriarhie si INS, ci un chestionar favorabil tocmai initativelor de tip ASUR. Asa ca militantii trebuie sa se resemneze: asta e realitatea demografica.

O asemenea mentalitate de atei ai pesterii mai rar! Sclavi ai societatii panopticon, dusmani de moarte ai religiei, boschetari care vegheaza pe margine de drum sa nu mai depaseaza ortodoxia numarul permis de declarati…

PS: afirmatia de la sfarsit, legata de raportul dintre biserici si scoli, e o alba-neagra cu cifrele. Adica o manipulare – vezi AICI.


Categorii

1. DIVERSE, Opinii, analize, Panopticon, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Recensamant 2011, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “ASUR contesta RECENSAMANTUL. Nu i-au iesit ATEII la numarat si crede ca sunt NEJUSTIFICAT de multi ORTODOCSI

  1. Ma iertati, cred ca e vorba de numere nu de cifre, desi se foloseste expresia cu cifra.

    “…iar reprezentanții celor două instituții au avut mai multe întâlniri pe această temă în 2008 și 2009…”
    Chiar daca INS si BOR au avut intalniri in 2008-9 pe aceasta tema, multe s-au schimbat pana in noiembrie 2011, asa ca degeaba vin cu asemenea argumente.

    Cat despre raportul dintre scoli si biserici, e normal, la scoala merg doar copii intre 7 si 18 ani, la biserica mergem toti, indiferent de varsta. Deci proportia e chiar in defavoarea bisericilor. Oare le-au adunat pe toate soiurile, inclusiv moschei si sinagogi in numarul de 18.300? Daca nu, ar putea sa mai adauge…

    Cata vreme ii deranjam inca e bine, slava Domnului!

  2. Foarte trist exemplul unor astfel de organizatii ateiste care nu fac nimic decat sa propavaduiasca o religie fundamentalista, si tocmai in numele adevarului, al gandirii si al progresului. Hristos intotdeauna a atras atentia ca toate gandurile izvorasc din inima omului si nu din mintea lui. Deci si prostia si incoerenta, atunci cand exista ura, vor parea ca niste feluri de a gandi demne de realitate.

    Asta este boala ateului: nu ca nu stie sau nu poate dovedi daca Dumnezeu exista. Asta nimeni nu poate, si trebuie toti sa o recunoastem, ca numai asa ne putem constientiza adevarata stare si sa incepem sa CAUTAM impartial adevarul. Dar, daca uram dintru inceput ideea de Dumnezeu, sau de iubire de tot ce exista (inclusiv Dumnezeu), atunci nu mai conteaza nici un argument, dar asta absolut nu inseamna ca stii ca nu exista Dumnezeu; te minti pe tine insuti, iar a te minti pe tine insuti este o eroare banala, dar catastrofala.

  3. Care va sa zica, ASUR-ul e cea mai mica secta din Romania. Pai ar fi vai de liderii ateisti daca ar trebui sa traiasca din “zeciuiala” adunata de la membrii sectei sub forma de cotizatie,fiindca de munca cinstita precis n-au timp,si-atunci incep sa zbiere si sa faca valuri,poate le mai pica si lor ceva fonduri de la Soros ori,de ce nu, chiar de la guvern.La placinte inainte…

  4. Ateu = ignorant agresiv care se crede doct

  5. am observat si eu pe ladiverse posturi tv cata reclama se face diverselor secte

  6. Pingback: ASUR ataca din nou RELIGIA IN SCOLI. Referintele la ”Iad”, ”pacat”, ”Judecata de Apoi”, infierate pentru INTOLERANTA RELIGIOASA, indoctrinare si agresiune PSIHICA a copiiilor! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: RAZBOIUL IMPOTRIVA RELIGIEI IN SCOLI. Argumente decisive pentru demontarea propagandei militante ateiste - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: SCADE INCREDEREA IN BISERICA? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: BisericadelaTV. RASPUNSURI EDITORIALE IN FATA ASALTULUI DENIGRATOR LA ADRESA BISERICII ORTODOXE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: AVEREA BISERICII. Demontarea atacurilor mediatice la adresa BISERICII la emisiunea Jocuri de Putere realizata de Rares Bogdan, cu participarea a trei mitropoliti: IPS TEOFAN SAVU, IPS LAURENTIU STREZA si IPS ANDREI ANDREICUT [video] - Razboi întru Cuvân
  11. Pingback: Recensamantul populatiei: 0,2% dintre romani sunt ATEI, 86,5% ORTODOCSI. Cine face insa agenda politica? - Recomandari
  12. Pingback: ASUR declanseaza din nou CAMPANIA ANTI-ORTODOXIE legata de ora de religie - Recomandari
  13. Pingback: BOLSEVICII DE IERI SI DE AZI. Cum recupereaza discursul COMUNIST despre Scoala si Biserica secularistii anticrestini ai zilelor noastre - Recomandari
  14. Pingback: CAZUL DISPARITIEI IULIEI IONESCU – eleva de 15 ani ce ar fi fugit de acasa “la manastire”. BISERICA, DUHOVNICUL SI “SITE-URILE RELIGIOASE” – VINOVATII DE SERVICIU? - Recomandari
  15. Pingback: PARINTELE VISARION ALEXA, duhovnicul adolescentei fugite de acasa: “Cunoasteti-va copiii! Ajungeti la inima lor!” (VIDEO)/ ORTODOXO-FOBIA si sportul national al ATACULUI LA BISERICA. Copiii muritori de foame sau cei exploatati sexual nu sunt o
  16. Pingback: RELIGIA IN SCOLI: “UN PERICOL”! Activistii agresivi vor MANUALE CORECTE POLITIC invocand …prezenta imigrantilor din Romania - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare