REFERENDUMUL PENTRU DEMITEREA PRESEDINTELUI – opinii in raspar cu propaganda orwelliana a “intelectualilor” de casa ai regimului Basescu

***

În România de astăzi, brutele nearticulate vorbesc despre cultură şi sunt susţinute de liderii culturali sus-amintiţi, hoţii vorbesc despre cinste, criminalii despre blândeţe şi pace, securiştii de ieri – mascaţi în intelectualii finuţi de astăzi – şi autoritarii despre democraţie, hâzii despre frumuseţe, devastaţii moral despre conştiinţă. Intelighenţia României poartă cămăşi albe peste conştiinţe întunecate. Cămăşile albe acoperă nu numai impostură şi abuzuri, acoperă o imensă crimă morală şi fizică. Căci multe dintre cămăşile albe, dacă nu sunt autoare, sunt măcar complice la această crimă.

***

• Stelian Tanase: MARELE EUROPEAN BĂSESCU

De cînd este marinarul beţivan “marele european“? mă întreabă un corespondent. Nu e! asta e sigur. Încerc aici o explicaţie.

TB a făcut servicii de cînd e la Cotroceni unor trusturi multinaţionale şi unor guverne. Ele sunt iubitoare de ordine. Nu le interesează maniera în care conduce respectivul. Nici dacă ştie cu computerul, dacă e corupt, afemeiat, beţiv. Sau dacă că a avut bolile copilăriei, dacă e competent sau nu. Pentru Bruxelles şi Washington este important cine e “the strong man”. Băsescu a jucat rolul omului puternic de la Bucureşti cu care se putea rezolva totul. Acele trusturi si guverne nu vor să discute cu o putere divizată, de tip occidental, care are premier, preşedinte, miniştri, guvernator BNR, fiecare cu atribuţiile lui constituţionale. Se simt mai bine cînd discută cu un singur om şi rezolvă cu el ce au de rezolvat.

Apelurile la democraţie, separaţia puterilor, etc, este limbă de lemn folosită de ochii lumii. E un verbiaj banal pentru consumatorii de vorbe goale şi gogoriţe. Contează banii şi puterea, atît. Ca om de port, Băsescu e un contrabandist, comerciant, negustor priceput. Oferă un preţ, plăteşte, face profit, livrează marfa, (în cazul de faţă – resursele României şi votul la summit-uri). A avut o pricepere reală de a deveni clientul unora, a cumpărat şi furnizat bunuri şi servicii. România este o ţară ieftină. Băsescu a dat-o pe mai nimic de dragul puterii lui personale.

Birocraţia de la Bruxelles (a nu se confunda cu democraţiile occidentale ) a avut cu cine să negocieze şi să bată palma. Afacerile sunt afaceri, bancherii, investitorii au nevoie de garanţii ca îşi iau banii înapoi fireşte, cu profit. Dacă omul lor este ameninţat să piardă puterea îi sar în ajutor. Real politik!

De ce nu ar s-ar înţelege şi cu liderii USL? O vor face, dar deocamdată, tranziţia de la un regim al altul, instabilitatea, criza politică îi ingrijorează. Banul e laş. Cine vor fi noii şefi? Nu îşi pierd oare influenţa la Bucureşti în noua conjunctură? Bun rău, cu Băsescu s-au obişnuit deja. Îi cunosc pretenţiile, cum să il ia, etc. Aşa se explică de ce îşi manifestă acum îngrijorarea faţă de răsturnarea de putere din România. Încă nu s-au obişnuit cu noii veniţi, cu feţele lor, cu tabieturile, pretenţiile, obligaţiile lor. Încă nu s-au înţeles pentru că nu au avut timp să negocieze. Asta vine cu timpul, mai tîrziu.

Deocamdată aceşti domni din Occident trag din toate poziţiile ca să il salveze pe Băsescu, omul lor.

• Mircea Platon [Focuri in noapte]:

Cum votez

Pe apa gârlei ne-a venit, pe apa Sâmbetei s-a dus. După el, potopul. Cică toţi care votează împotriva lui trebuie să plece. Aşa spune MRU: “Ne vom uita în ochii lor şi le vom spune: Luaţi-vă totul şi plecaţi din această ţară!” 

În anii ’90, poporul iubitor de Iliescu nu-i voia în ţară decât pe cei care mâncaseră salam cu soia. Două decenii mai târziu, elitele devotate lui Băsescu nu-i mai vor în ţară decât pe cei umflaţi cu pişcoturi de ambasadă străină. Pe cei care se pot lăuda, precum Mihail Neamţu, că au beneficiat de: “un post căldicel, cu şofer, casă de la RAAPPS. Mai aveam un post de director ştiinţific la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului prin care puteam călători oricând la orice hotel de patru stele din Europa.” Pe cei umflaţi cu burse de la Mark Rich. Sau de la Fundaţia Konrad Adenauer. Sau de la ICR. Sau de la NEC-Volkswagen.

Cominterniştii ne numeau “bandiţi”. Ceauşescu ne numea “huligani”. Iliescu ne numea “golani”. Patapievici ne-a numit “23 de milioane de omuleţi patibulari”. Urban ne-a numit “viermi”. Tismăneanu ne-a numit “pegră”. Baconsky ne-a numit “mahalaua violentă şi ineptă” sau “România care cerşeşte“. Ştefan Vlaston, de la partidul băsist Noua Republică, ne-a numit “România pomanagiilor“. Consilierul prezidenţial Cătălin Avramescu ne-a numit “surplus de populaţie”. Avramescu scria în decembrie 2006 că România are un “surplus de populaţie“, o moştenire comunistă de care abia începea “să se desprindă“.

E bine, cum ar zice Toma Caragiu, să existe şi popor, dar doar în cadru organizat şi cu preaviz. Restul, uşcheala. La cules căpşuni. La şters la fund pensionarii vestici. La studii. La cimitir. Preşedintele Băsescu le-a mulţumit tuturor celor plecaţi, medicilor, profesorilor, specialiştilor şi nespecialiştilor care au părăsit România. Pentru că, spunea el în 2010, e mai bine aşa decât să ceară ajutor de şomaj de la statul român, şi aşa împovărat de datorii. Emigrarea e o dovadă de patriotism.

Când am deplâns destrămarea familiilor din cauza emigrării părinţilor, băsiştii mi-au vorbit sardonic de “darul libertăţii”. Cât timp plecau oamenii la muncă şi rămâneau vechilii la putere, se chema că e stabilitate.  Sigur, nu migrau decât câteva milioane de oameni necăjiţi, nu se sinucideau de dorul mamei plecate în Italia decât o mână de copii trişti. Dacă însă e ventilat din biroul lui de la ICR Mircea Mihăeş, se cheamă că e instabilitate. Şi chiar nazism/fascism/comunism. Atac la statul de drept!

În aceste condiţii, e lesne de înţeles cum voi vota pe 29 iulie. Nu voi vota pentru “apărarea statului de drept”, ci pentru a apăra dreptul poporului român la demnitate. Adică voi vota pentru restaurarea statului de drept. Pentru că statul de drept a fost pus pe butuci chiar de administraţia Băsescu. [1] Şi a fost pus pe butuci pentru că Băsescu şi oamenii lui nu respectă defel poporul român şi ca atare nu îi recunosc dreptul la o viaţă liberă şi deci la adevăr şi dreptate. Istoria veche şi cea contemporană ne arată că nu poate exista stat de drept acolo unde cei aflaţi la putere nu respectă naţiunea pe care o reprezintă şi ale cărei legi trebuie să le apere.

Ameninţările rostite de MRU ne demonstrează un singur lucru: dacă ei stau, noi va trebui să continuăm să plecăm. Ei sunt hotărâţi să stea. Votaţi să se ducă!

Note
[1] Vezi în acest sens echidistanta, dar nu mai puţin devastatoarea analiză a specialistului în drept constituţional Bogdan Iancu: “Ceea ce se întâmplă în România, începând cu anul 2007, aproape imediat dupa aderarea la Uniune, reprezinta un fenomen cu totul nou de degenerare a vieţii politice şi constituţionale, prin frecvenţa, brutalitatea şi amploarea manipularii practicilor. Orice regulă poate fi pusă în discuţie şi orice instituţie poate fi instrumentalizată prin modificarea componenţei, competenţei, subordonarii tutelare, sau la nevoie chiar prin desfiinţare, de la o zi la alta, adesea fara o minima încercare prealabila de a raţionaliza cât de cât credibil o anumita acţiune.  Orice masura este trecuta, de ani de zile, prin ordonanţe şi asumari de raspundere, fara consultari şi adesea fara macar încercarea unei justificari normative. Singura logica a jocului pare a fi majoritatea, puterea pura şi interesul imediat; ”fac ceea ce vreau deoarece pot, pentru ca sunt în cârdaşie cu destui ca mine”. Aceasta strategie a fost folosita cu mult entuziasm de catre fosta putere. Nu doar politica de austeritate a fost impusa prin ordonanţe de urgenţă şi asumarea raspunderii Guvernului, aşadar prin fiat. În vara trecută, dupa cum ne amintim, Guvernul Boc a dorit de exemplu să-şi asume răspunderea, de pe o zi pe alta, fără prea multe explicaţii, pentru comasarea celor 41 de judeţe istorice în opt regiuni, oferind în final, concesiv şi la troc, doua judeţe cu populaţie preponderent maghiară partenerului de guvernare, Uniunea Democrata a Maghiarilor din România.”

http://romaniacurata.ro/ltfont-colorblackgtcare-este-rolul-jucat-de-curtea-constitutionala-a-r-3001.htm

Cum s-a făcut de-a ajuns Ion Iliescu preşedintele României cu recomandarea lui Vladimir Tismăneanu – istorii de deşteptat copiii (II) –

Fiecare regim pe limba lui piere. Băsismul piere pe limba bifurcată, vicleană, în care i-a năucit pe români în ultimul cincinal. În tot acest timp, administraţia Băsescu a oferit spectacolul jalnic al “luptei” corupţilor împotriva corupţiei, a foştilor propagandişti comunişti împotriva “comunismului”, a plagiatorilor, mogulilor şi securiştilor “noştri” (buni) împotriva plagiatorilor, mogulilor şi securiştilor “lor” (răi). Concepţia băsistă despre lume şi viaţă – inefabila Weltanschauung băsistă a cărei legitimitate nu depinde în vreun fel de consistenţa şi consecvenţa ei – prevede că oricine nu e băsist e cu Iliescu. Sau cu mogulii. Sau cu ruşii. Adică, da, tot cu Iliescu. Naţionalismul xenofob, prin Corneliu Vadim Tudor, vine de la Iliescu. Securiştii, prin “Felix”, vin de la Iliescu. Corupţia, prin Adrian Năstase, vine tot de la Iliescu. Dar Iliescu de unde vine? Cine ne-a căpătuit cu Ion Iliescu? […]

*

Mircea Platon July 11, 2012 2:38 PM: Draga cititorule, observ ca ai tendinta (basista) de a considera ca toti cei care sunt impotriva lui Basescu& co au motive personale de a fi astfel. Intelectualii lui Basescu au acceptat functii si salarii grase din patriotism, de dragul principiilor. Cei anti-Basescu sunt insa, cum nu au obosit sa o tot repete alde Vladimir Tismaneanu, manati de motive personale, frustrari, ura etc. Unul din motivele pentru care voi vota impotriva lui Basescu pe 29 iulie e si acela ca m-am saturat sa vad la conducerea tarii oameni care judeca astfel, ale caror singure argumente se reduc la procese de intentie facute adversarilor politici. Presedintele Basescu anunta, in 2004, ca va sustine micii fermieri si intreprinzatori. Deci l-am sustinut. Apoi am observat ca omul a trecut cu arme si bagaje in tabara neoliberala, devenind odiosul patron al unei gasti de sinecuristi care predicau statul minimal pe banii statului. Deci nu l-am mai sustinut. Am scris multe articole pe aceasta tema. Mi se pare ca atitudinea dumneavoastra (atacul la pseroana, in esenta) e parte a lipsei de respect basiste fata de poporul roman pe care o acuz si in articol.

*

Mircea Platon July 12, 2012 4:58 AM: Nici eu nu sustin ca alternativa la Videanu e Nastase. Daca as crede, nu as fi lansat ideea de “A treia forta”. Dar nu vi se pare ciudat ca oamenii lui Basescu au fost cei care au atacat cel mai inversunat cartea “A treia forta: Romania profunda”? Daca nu avem o alternativa reala la PDL e si pentru ca oamenii PDL au subminat/atacat drept comunism/fascism orice atitudine care putea duce la coagularea unei alternative reale la actualul troc politic din Romania. Din punctul meu de vedere, USL ofera o pauza, un time out de la actualul joc politic rabiat si capiat at PDL. Le mai rupe randurile celor care au pus monopol pe Romania, celor care se vor si la stanga, si la dreapta, si in centru (mai ales in centru, la butoane si bugete).

• Dorin Tudoran (comentariu):

[…] Nu doar dreapta americana, ci si stanga sufera de o boala comuna, transferata si in lumea postcomunista de oameni ca VT: personalizarea binelui si a raului. Exemplu: Eltin era singurul democrat din Rusia. Dupa ce au iesit la iveala lucruri ascunse cu dibacie multa vreme, s-a inteles ca era un democrat mai special. Acest joc stupid si daunator continua: Traian Basescu este intruchiparea valorilor democratice, ceilalti sunt intruchiparea raului absolut.

Pentru ca a criticat “Raportul Tismaneanu” un cunoscut analist CIA a fost reclamat, mergandu-se pana la acuzatia ca opiniile sale sunt un pericol pentru relatiile dintre SUA si Romania. […]

• Dorin Tudoran [Voxpublica]: Un comisar pentru liniștea tuturor: paneuropeanul

[…]Oricât de straniu i s-ar părea comisarului paneuropean, România de azi nu mai este România lui 1946, când agenții Cominternului și acoperiții NKGB-lui erau parașutați la București nu doar spre a-l transforma pe dr Petru Groza într-o marionetă, ci să bage groaza în toți locuitorii României. Dacă “idealiștii” Cominternului tot nu reușiseră să se folosească de tragedia războiului civil din Spania, spre a întoarce locul cu fața spre comunismul pe care-l serveau în calitate de slugi internaționale, măcar să reușească în România. Și au reușit.

Gesturile comisarului agitat și paneuropean se înmulțesc. Amenințările se intensifică. Hodoronc-tronc, se dă interdicție și la echidistanță. Ori ești cu noi, ori ești dușmanul României. Adică, ne întoarcem la tovarășii de drum ai agenților Moscovei, la tovarășul Traian Șelmaru și al său amenințător: “Tovarășe, dumneata iubești poporul?”

Știindu-l om discret, îi pot mărturisi, fără teamă, comisarului paneuropean, că, pe cinstea mea, iubesc poporul, chiar dacă vreau să mă țin la distanță egală de disprețul oricăreia dintre tabere pentru statul de drept.

“Neutralitatea este o probă de imensă ipocrizie.”

Așa o fi. Dar înregimentarea, tip 1946, și propagandismul ordinar la care se pretează unii astăzi sunt, cumva,  eșantioane de probitate? Comisarul paneuropean  ne ține dintr-un șoc într-altul. Unul mai mare decât celălalt. Ce mai – un comisar pentru eternitate!

Dar, la urma-urmelor, despre ce vorbește comisarul paneuropean? Ascult:

”Nu este vorba acum doar de sustinerea lui Traian Basescu, ci de opozitia în raport cu cezarismul tiranic întruchipat de forțele obscurantiste care vor să scoată România din Europa.”

Of, of, of! Din nou fascinația pentru o veche retorică panrevoluționară:

“Un răspuns de principiu, menit să ne asigure înţelegerea limpede a semnificaţiei autentice a apariţiei în prezent a unor forţe anticapitaliste din ce în ce mai diverse, îl aflăm în definirea de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, de pe poziţiile marxismului creator, a actualei faze a crizei sistemului mondial capitalist: «Situaţia lumii contemporane se caracterizează printr-o profundă ascuţire a contradicţiilor economice, sociale, naţionale şi politice la scară mondială. Se poate spune că ne aflăm la începutul unei noi faze a crizei sistemului capitalist, care cuprinde toate sferele vieţii societăţii şi afectează – într-o măsură mai mare sau mai mică – toate continentele. Această situaţie, deosebit de complexă, grăbeşte procesul revoluţionar de schimbare a raportului de forţe pe plan internaţional în favoarea progresului social, a forţelor ce se pronunţă pentru o lume mai bună şi mai dreaptă».”/…/“Capitalismul nu poate fi nimicit prin reverii evazioniste, nici prin revolte sectare, nici prin salturi sau rupturi metafizice. Singura cale de depăşire a satu-quoului o reprezintă revoluţia socialistă, în care clasa muncitoare, condusă de partidul ei politic revoluţionar, are de îndeplinit rolul principal.”/…/“Astfel se impune concluzia că, până când Noua Stângă nu va întinde mâna partidelor proletariatului, până când nu va renunţa să închidă ochii în faţa realităţii atât de complexe şi de diverse a confruntării claselor din societatea contemporană nesocialistă, până când nu va depăşi situaţia actuală de autoclaustrare dogmatică în universul fantasmelor pogorâte din idealuri pe cât de nobile, pe atât de abstracte, ea va fi sortită să penduleze, eroică, dar neputincioasă – reîncarnare donquijotescă – între polul utopiei, anacroniei şi cel al disperării.”

Învolburarea propagandistică, aruncarea etichetelor cu tulumba și încrâncenarea partizan-politică dau cuvintelor șansa nefericită de a-și pierde sensul pe drum.

Cezarism tiranic? Există și cezarism netiranic? Să înțelegem că, până acum două luni, cei care-l acuzau aiurea pe dl Traian Băsescu că e dictator se gândeau la un cezarism netiranic, și, de două luni încoace, avem de-a face cu un cezarism tiranic?

Hai să deschidem DEX-ul și să ne lămurim ce este cezarismul și ce […] vrea el de la noi:

CEZARÍSM s. n. Guvernare dictatorială militară instituită de Caius Iulius Cezar în Roma antică. ♦ Guvernământ despotic, sprijinit de armată. – Din fr. césarisme.
Sursa: DEX ’98 (1998) |

[…]

Întrebare pentru comisarul paneuropean: unde este armata pe care se sprijină cezăreii Antonescu și Ponta, că înaintarea civililor în grad militar și fabrica de generali activi aparțin fostei guvernări PD-L și președintelui Băsescu?

Adevărat, cezărelul Iulius Ponta nu are acces la conceptul de plagiat. Adevărat, cezărelului Caius Antonescu îi plac, periculos de mult, desenele animate cu “Felix nu știe cine e Otilia”. Adevărat, amândoi cezăreii au forțat litera și spiritul legii, doar spre a-l vedea pe Caius Iulius Băsescu detronat, hotărând ei (în numele poporului consultat post-hotărâre) că nici acest Caesar nu a dat vreodată prea mulți bani pe o lege ori pe alta și că s-a dovedit un Brutus sângeros, care a înjunghiat toate alianțele și coabitările politice. Totuși, unde este armata pe care se sprijină această guvernare dictatorială de tip cezarism tiranic a celor doi cezărei Ponta et Antonescu?

Într-o altă liturghie, deși avea răspunsurile chiar în paginile revistei “Observator cultural”, la care se răstește încă o dată, comisarul paneuropean acuză acțiunile îndreptate împotriva opiniilor heterodoxe: “Prin insinuarea ideii că gândirea neînregimentată este una culpabilă și incriminabilă, un asemenea grupaj reprezintă de fapt un manifest al intoleranței. Ori, mai grav, unul al vendetei. Demonizarea opiniilor heterodoxe, stigmatizarea non-conformismului, sunt atitudini non-liberale și anti-liberale. “

În principiu, așa stau lucrurile, dar în practică arată altfel. De ce? Să ne întoarcem la DEX pentru na ne lămuri ce se înțelege prin “heterodox”, “opinii heterodoxe”:

[…]

ETERODÓX/HETERODÓX, -Ă adj., s. m. f. (om) de altă credinţă decât cea oficială. (< fr. hétérodoxe)

[…]ETERODÓX, -Ă adj. (Bis.) De altă credinţă decât cea creştină ortodoxă; neortodox. [Var. heterodox, -ă adj. / < fr. hétérodoxe, cf. gr. heteros – altul, doxa – părere].

Deci, prin extindere de la sensul legat de doctrina bisericii ortodoxe, heterodox înseamnă a nu fi pe linie, a exprima opinii diferite de linia oficială, a gândi independent, neînregimentat la linia oficială.

Știți cine este, în opinia comisarului paneuropean,  neînregimentatul politic model, care a mers, opt ani, împotriva liniei oficiale de gândire (Băsescu-PDL)?  Traian Radu Ungureanu. Așa e: zici TRUbadurul prezidențial, zici neînregimentare. Pe lângă el, ceilalți – chiar și dl Mihail Neamțu – sunt niște dulci copii.

Cum s-a ajuns aici?, se întreabă nu tocmai inocentul comisar european. Simplu: prin stahanovismul pupinilor din ambele tabere în munca de a isteriza opinia publică, prin oferirea de nume de persoane binelui absolut și răului absolut, prin polarizarea societății până la iraționalitate. Mostrele oferite de “Observator cultural” puteau fi mai numeroase și alese din gândirea ambelor tabere.

Întrebări pentru comisarul paneuropean: exită la Bruxelles sau la Strasbourg o comisie, un comitet,  ceva acolo, unde se pot trimite plângeri și împotriva celor care iau România drept o țară de idioți? Ar putea fi interesată prestigioasa revista “Nature” și de natura propagandei imbecile care poate modifica genetic un popor, transformându-l  într-o ciupercă otrăvitoare care se  devoră de una singură?

Vocea comisarului paneuropean poate să ia chiar note și mai înalte: “Acțiunile guvernării Ponta-Antonescu se încadrează exact în patternul distrugerii democrației inaugurat de Benito Mussolini în Italia anilor 20 și perfecționat în chip diabolic de către Adolf Hitler în 1933-1934.“

Interesant. Dar, în momentul de față, cine sunt noii Molotov & Ribbentrop? Dar noile Eva Braun și Clara Petacci? Dacă, pentru că ai fost legal destituit din fruntea unui institut, poziție din care îți anunțaseși hotărârea fermă de a demisiona (căci aici este, de fapt,  bubița dureroasă), ajungi să-l bănuiești pe cel care te-a destituit că e un fel de Felix Edmundovici Dzjerjinski, ridicolul îți este deja frate de cruce.

Toată această diversiune, în care cele două tabere aflate în război își aduc, peste capul oamenilor speriați, acuzații imbecile de fascism, hitlerism, lovituri de stat, trădare națională, comunism și altele riscă să arunce în derizoriu cele două maladii surori și devastatoare – fascismul și comunismul.

[…]

• Luiza Barcan – critic de arta si realizator TV [Cotidianul]: Sodoma cămăşilor albe

[…]Cămăşile albe, şi nu mă refer numai la activiştii pdl-işti aduşi cu autocare ultraluxoase din diverse localităţi ale ţării, care au scandat ca la mitingurile organizate de dinainte de 1989 numele conducătorului iubit, au fost puse peste nişte oameni a căror mizerie morală nu poate fi nici măsurată, nici cântărită. Inacceptabil de mulţi dintre inventatorii noului „concept”, de BĂSISM, se revendică din „intelighenţia românească” pre şi postdecembristă. Şi nu doar că se revendică. Aceştia au reuşit ca în cei 22 de ani trecuţi de la sângeroasa răsturnare de regim politic din România să se impună astfel, să genereze „modele” şi să producă numeroase clone.

Pentru că, în ce mă priveşte, moda ipocriziilor de tipul „nu dăm nume” a trecut, nu voi ezita să-i numesc pe liderii băsişti „intelighenţi” ai românilor: Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu (scriitorul preferat al preşedintelui, autorul celor mai scârboase panegirice ale secolului XXI), Toader (devenit Theodor) Paleologu (Doamne!, să porţi nume de dinastie bizantină şi să fii susţinătorul unui derbedeu analfabet e peste putinţa mea de a pricepe), Vladimir Tismăneanu (uzurpatorul fără scrupule al institutului clădit de Marius Oprea, un dizident anticomunist autentic), Teodor Baconschi (cel ce cu greu se abţinea să nu cadă sub farmecele „blondei” cu frunza), Mihai Răzvan Ungureanu (tânăra speranţă a partidului portocaliu pentru prezidenţiale), Mihail Neamţu (teologul cu usturoi la brâu). Acesta ar fi „rangul I”. Din ”rangul II” fac parte, spre ruşinea mea, şi mulţi dintre oamenii pe care i-am preţuit cândva, pe care i-am avut invitaţi în emisiuni, a căror opinie conta pentru mine în chip major, în anii formării mele intelectuale. În ordinea inversă rangurilor intelectuale din România se aşază, din nefericire, rangurile morale ale aceloraşi persoane. Căci cele mai întinate conştiinţe sunt cele ale ştiutorilor de carte (nu-i pot numi cărturari, ca să nu-i necinstesc pe adevăraţii cărturari) care l-au promovat, l-au susţinut, l-au perpetuat şi l-au clonat pe monstrul politic cu nume flatulent.

La mitingul pro Băsescu de joi, 5 iulie 2012, s-a văzut prea bine peste ce au fost puse cămăşile albe. Erau prin piaţa aceea a Constituţiei mulţi dintre cei pe care cândva, înaintea erei flatulente, societatea românească îi numea „lumea bună”. Băieţi şi fete finuţe, „cu dichis”, scriitori şi cititori de dileme, caţavenci şi douăjdoi, membri ai „societăţii civile”. Erau ei sau clonele lor mai tinere, fie pe scena special amenajată în serviciul exprimării unei indignări spontane, fie jos, în piaţă, scandând împotriva „dictaturii”.

N-am pierdut vremea în aceste peste două decenii scurse de la Revoluţie. Am trecut de la vârsta neliniştilor şi a incertitudinilor la anii convingerilor şi principiilor bune pentru păstrarea unei coloane vertebrale necocârjate. I-am citit şi i-am răscitit pe aceşti finuţi „dilematici”. Cu toţii au deprins de la părintele lor, Andrei Pleşu, arta înveşmântării nimicului în haina cuvintelor frumos răsucite în frază. Cultura românească contemporană, la ora când scriu aceste disperate rânduri, cu prea puţine excepţii, e alcătuită din flatulenţe zgomotoase a căror „mireasmă” e voluptuos inhalată apoi de chiar autorii acestor flatulenţe. Personajele culturale care s-au impus prea uşor ca unice formatoare de opinie, ca instanţe supreme, s-au susţinut reciproc şi au proliferat, ajungând astăzi să fie ideologii unui sinistru dictator de tipul celor din ţările bananiere. La atât să se rezume exotismul „dilematicilor”?

Pe domnii Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici am avut prilejul să-i cunosc personal, exact în ordinea de mai sus, în două împrejurări ce merită a fi evocate. Cu primul am fost prezentă la o lansare de carte-album editată de Humanitas, la Librăria Cărtureşti. Filozoful trebuia să cuvânteze despre carte („Povestea poveştilor” de Ion Creangă), subsemnata despre desenele realizate de pictorul Ioan Iacob. Cu o „eleganţă” într-adevăr demnă de un om de calibrul său intelectual, dl. Liiceanu şi-a început alocuţiunea întrebând ce caută un critic de artă la respectiva lansare. Nu-i vedea rostul şi nu-i înţelegea competenţele. Niciodată n-am fost primită cu o urare de bun venit aşa „gingaşă”. I-am răspuns că priceperea unui critic de artă în cazul unei lansări de carte e echivalentă cu cea a unui filozof în cazul comentării unor lucrări de artă plastică.

Pe intelectualul cu papion l-am cunoscut chiar la ICR, în primii ani ai domniei. La parterul instituţiei era o expoziţie a elevilor profesorului Zaica şi eu doream să o prezint în cazul defunctei mele emisiuni de arte vizuale de pe TVR Cultural. Curatorul expoziţiei mi-a spus că e absolut necesar să-i cer un interviu despre expoziţie lui Patapievici. M-am supus. Personajul a apărut în hol, fără papion, a făcut câteva fiţe, după care a zis că-mi va acorda interviul. Să-l aştept câteva minte. L-am aşteptat. A revenit din biroul de director. Cu papion. L-am rugat să-mi vorbească despre „Experimentul Zaica”. A zis că nu ştie despre ce e vorba. Se întâmpla totul, repet, în cadrul instituţiei conduse de el. I-am explicat în detaliu ce face profesorul cu elevii lui, în cadrul acelui încă de pe atunci celebru experiment de creativitate. S-a hotărât să începem interviul. I-am pus o întrebare preliminară şi a început să-mi recite, cu maximă competenţă, cu aerul unui om de cultură care şi-a dedicat întreaga viaţă „Experimentului Zaica”, tot ce-i furnizasem eu ca informaţie cu zece minute mai devreme.

Ei care clamează impostura şi incompetenţa altora au ajuns ca hoţii care strigă: „Hoţii!!!”. Dar, vai!, câţi „pui” au făcut în aceşti ani!

M-am întrebat, legitim cred, cum tocmai cei la care muritorii de rând se uită ca la nişte repere pot fi atât de ticăloşi şi cum este posibil să-i smintească întru ticăloşie pe mulţi oameni potenţial cumsecade din această ţară? Cred că am o explicaţie. În vremea regimului comunist, oamenii de cultură care ştiau cum să se strecoare printre gratiile ideologice, care se dădeau apolitici sau care pactizau cu regimul aveau numeroase privilegii. Li se publicau cărţile, li se expuneau lucrările, li se jucau piesele, primeau burse de studii în Occident, ca să nu se mai ia cu meditaţiile transcendentale. Primeau consistente subvenţii şi drepturi de autor. Singurul lucru care le lipsea era puterea. Şi cu cât mediocritatea e mai mare, cu atât creşte şi nevoia de putere. Trişti Pleşi şi Liiceni, adânc frustraţi în nevoia de putere, înainte de 1989, au găsit în bălţile de sânge de pe caldarâmul Pieţei Universităţii şi al Pieţei Romane elixirul miraculos ce le-a inoculat mult râvnita putere. Le-a revenit voioşia şi au luat în stăpânire tot ce ar mai fi putut însemna cultură românească postdecembristă. Au anihilat orice formă de exprimare neavizată de ei. Au monopolizat, odată cu imensele resurse financiare, şi orice formă de prestigiu cultural. Şi pentru că au avut nevoie de un lider politic bun să le servească prin analfabetismul lui interesele materiale, prestigiul construit pe impostură şi nevoia de a deţine puterea, măcar culturală, acest sinistru Băsescu, delirul maneliştilor, al interlopilor şi al dansatoarelor din buric le-a venit mănuşă.

Personal nu cred că România mai poate fi salvată. Şi nu fiindcă se află în criză economică, ci într-o criză infinit mai gravă: o criză morală, o criză a conştiinţelor, o criză de oameni învăţaţi şi integri, unicele repere valabile pentru o lume cât de cât normală. Alţii speră că România va fi salvată. Îi aud pe unii dintre politicieni, şi-i cred, că ar vrea să-şi crească copiii în această ţară. Pentru aceasta vor fi nevoiţi să schimbe din temelie ţara, câtă mai e ea. Iar temelia unei naţii o reprezintă conştiinţele ei. Generaţia mea, însă, nu va mai prinde o asemenea miraculoasă însănătoşire.

Adevăratul lider intelectual e cel care-şi pune darul minţii în folosul luminării şi zidirii morale a generaţiilor în formare, al celor care vor să-şi şlefuiască personalitatea, al celor mulţi şi derutaţi cărora le trebuie repere autentice pentru a deveni o naţiune. Adevăratul intelectual e dator să amendeze public, explicit, orice derapaj de la normalitate al oricărei puteri, nu să sprijine, în schimbul privilegiilor, o putere discreţionară.

În România de astăzi, brutele nearticulate vorbesc despre cultură şi sunt susţinute de liderii culturali sus-amintiţi, hoţii vorbesc despre cinste, criminalii despre blândeţe şi pace, securiştii de ieri – mascaţi în intelectualii finuţi de astăzi – şi autoritarii despre democraţie, hâzii despre frumuseţe, devastaţii moral despre conştiinţă. Intelighenţia României poartă cămăşi albe peste conştiinţe întunecate. Cămăşile albe acoperă nu numai impostură şi abuzuri, acoperă o imensă crimă morală şi fizică. Căci multe dintre cămăşile albe, dacă nu sunt autoare, sunt măcar complice la această crimă.

În Sodoma biblică, se pare, înainte de focul trimis pe negândite din cer, sodomiţii erau intelectuali rafinaţi ce înveşmântau cu măiestrie nimicul în dichis. Practicau toate inversiunile, şi pe cele morale, desigur. Trăncăneau subţire şi, fiind cald pe acolo, purtau cu siguranţă cămăşi albe.

Luiza Barcan

• Costi Rogozanu [Voxpublica]: Persoana întîi plural. Mostră ciupită din miezul europenismului românesc
  

18 iulie, orele 18. Curtea GDS. Pepsi de ăla mic, 5 lei. Vine Băsescu să le vorbească intelectualilor de la GDS. La poartă te întreabă cine eşti. Acum 3 ani, la acelaşi tip de întîlnire, nimeni nu întreba nimic. Dar atunci preşedintele l-avea pe Aliodor. Lîngă care am şi stat.

Domn cu coadă se agită, ne întreabă cu speranţă dacă nu sîntem de la ambasada Italiei. Nu sîntem, din păcate pentru el şi pentru preşedinte.

Presa e mai într-o parte. Văd şi nişte actori care-mi plac într-o margine, erau deja acolo, n-au nici o treabă cu evenimentul cred. Se strîng încet-încet gedesiştii şi fanii înrăiţi, în centrul curţii, pe bănci aliniate către tribună. Mulţi domni şi doamne în vîrstă şi cîte o privire speriată de icerist tînăr licărind din vreun colţ de terasă.

Rochii, pălării, pantaloni albi. Şi mult păr alb. Îngrijorare. Mulţimea se frămîntă în şoaptă pentru democraţie, întrezăresc şi un microfon de la DW. Apare Băsescu, în Lacoste-ul albastru, cu o chelie bronzată care contrastează cu albul textil intelectual. Se retrag puţin în clădire, cu Liiceanu, Patapievici, Andrei Cornea, Sorin Ioniţă şi alţii. Pentru mesajele mai grele care nu pot ajunge la public fără să se spargă.

Înapoi în curte. Se ocupă în sfîrşit primele rînduri de scaune (albe) Tema discuţiei: “România 2012. Este reforma ireversibilă?”. Magda Cârneci anunţă că sînt neutri şi că l-au invitat şi pe Victor Ponta săptămîna viitoare (Cârneci va mai avea o intervenţie de mulţumire reprezentanţilor ambasadelor Austriei şi încă una, nu mai ştiu care).

Sorin Ioniţă începe curajos: dacă nu se întruneşte pragul de 50 plus 1, dar aveţi 70% împotrivă, ce veţi face? Băsescu, calm: cea mai nepotrivită întrebare. Veţi avea răspunsul pe 30 iulie.

Preşedintele suspendat continuă cu o introducere lungă. Justiţie, Europa, nu mă ţin de scaun, ăştia tineri de la PSD sînt mai rău decît Iliescu. Au fost disponibilizaţi 210 000 de oameni, aţi auzit de vreo funcţie a statului blocată?, mai întreabă preşedintele. Şi lumea freamătă la astfel de atacuri logice. Vin şi aplauze. E unul, fost candidat la preşedinţie, Dinu Gheorghe sau aşa ceva, care cînd aplaudă vibrează camerele pe trepied.

Îşi cere scuze pentru intro-ul lung. Cornea intră cu o întrebare ajutătoare ca să “mai continuaţi”. Şi atunci preşedintele “mai continuă”. Mulţi oameni din ultimul guvern PDL nu au reuşit pentru că “nu aveau experienţă de viaţă”.

Multă persoana 1 plural. E un noi care apare obsedant şi la preşedinte, şi la intelectualii din jur. Noi care modernizăm, europenizăm. M-am simţit un “ei”. Persoana întîi plural a fost încununată tot de Băsescu, referindu-se la popor: “dacă nu-s pregătiţi de democraţie, mai aşteptăm”. Noi.

Sorin Ioniţă întăreşte: la vîrf direcţia era corectă, la bază e problema, aceiaşi oameni. Vorbea despre ăştia de rangul doi-trei din funcţii de stat care n-au fost schimbaţi de PDL. Deci “noi” sînt doar ăia din vîrf.

Băsescu atacă: clientelismul partidelor, aşa se finanţează candidaturile, de aia pleacă uşor de la un partid la altul, e pe bani. Nu dă nume. Aşa în general. Antisistem.

Sorin Ioniţă anunţă că se pun întîi întrebări din afara GDS. Un domn cu nişte hîrtii în mînă scrise mărunt atacă frontal: de ce ţine cu “veneticii” de la Roşia Montană. Băsescu zice că cine nu susţine mineritul e lipsit de patriotism.

Şi exact în momentul ăla aud “băsescu la puşcărie, la puşcărieee, Băsescu la puşcărie”. Apare în poartă dacul cu barba de 30 de cm care flutură steagul mare tricolor. Îl ştiţi. Angajaţii GDS închid porţile mari de fier în faţa forţelor trimise din Mordor. Se mai zbate unul cu portavocea, dar vin jandarmii şi încep să-i împingă pe cei 10-15 patrioţi antibăsescieni spre Amzei. Se aude şi dintr-acolo bine “la puşcărieee”. Continuă întrebările extra-GDS. Vine şi o întrebare de la Antena 3 de la un tînăr cu freză calculată şi cuvinte prudente (simte terenul ostil): îi citează preşedintelui o declaraţie care o contrazice pe alta din zilele astea. N-am notat. Lumea iar freamătă. Antena 3, huo. De fapt, acolo nu e cu “huo”, e cu ironii. Deci multe ironii bîzîie la adresa celor de la Antena 3. Băsescu zice că el nu crede că a declarat aşa ceva. Vin întrebări deprimate de la alţi costumaţi în alb, despre direcţia României. În rezumat: domnule preşedinte, ori ne salvaţi, ori…

Intrăm acum în seria întrebărilor GDS. Sorin Alexandrescu atacă fără menajamente: “domnule preşedinte, aţi răspuns magistral aseară la RTV. Nu aţi putea apărea în fiecare seară la televizor?”. Băsescu răspunde aclamaţiilor agresiv: mi s-a refuzat o emisiune la TVR.

Urmează o întrebare de la o doamnă de la Expert Forum, adică de la ONG-ul lui Ioniţă: ce veţi face dacă nu luaţi majoritate, dar nu se atinge pragul de prezenţă? Nu vă întoarceţi măcar ca să numiţi procurorii? Lumea îşi face cu ochiul, mulţumită de întrebarea cu schepsis. Eu mă trezesc prima oară din semipareza intelectualoidă în care intrasem tremurînd de la cele două Pepsi şi zece cafele de dinainte (veneam de la Parlament) şi-mi zic încet “păi asta-i democraţie […]?”. Eu am voie să vorbesc aşa, eu sînt “ei”; ei erau “noi”.

Băsescu e totuşi deştept. Ocoleşte sugestia subtilă de cum să le tragem “noi” lor cu procurorii democratici strecuraţi pînă în plăsele. O zice iar pe aia cu lovitura de stat militară. Şi se întreabă de ce n-au făcut-o useliştii civilizat în septembrie, cu o comisie, cum a fost data trecută.

Andreea Pora comite o lezmajestate. Îi ia cuvîntul lui Liiceanu să pună o întrebare. Liiceanu mormăie ceva. Pora ştie ce spune, însă. Deschide problema încă de pe acum a fraudelor. Va fi tema totală probabil în ziua referendumului şi după. Pentru că, zice TB, la supraveghere va fi un pedelist la şase din ăia răi. Deci… “să nu mai vorbim de mediul rural, unde la ora 23.00, cine nu e în pat… Pînă şi cîrciuma se închide la 10.”, a subliniat preşedintele suspendat, viitor fraudat.

Liiceanu are în sfîrşit cuvîntul, ultimul cuvînt. Dar îl întrerupe Traian Băsescu. Îi mulţumeşte pentru criticile (!?!?!) aduse de-a lungul vremii, făcute cu mult bun simţ.

Mai sînt 10 minute şi Băsescu trebuie neapărat să plece. Liiceanu vorbeşte. E greu să treci de la Platon la Ponta. Ochii intelectualilor în alb tremură ca nişte licurici în noaptea democraţiei.

Nu avem bani furaţi să ne plătim o televiziune (dar B1, Naşul, TVR pînă acum o lună?, nota redacţiei), adaugă filozoful. “20, 30 de oameni cu interese aruncă în aer poporul român”, finalizează Liiceanu într-un ropot de aplauze.

Băsescu ia totuşi chiar ultimul cuvînt. “Vă mulţumesc că v-aţi alertat din nou”. Mai zice ceva de Năstase: “Adrian, de care îmi pare rău. Dar asta e, toţi sîntem datori în faţa legii”. Asta mi-a amintit de celebra frază cu cei doi comunişti din care are de ales poporul, din 2004. Numai că unii comunişti se trezesc la timp şi condamnă comunismul.

Îmbrăţişări rapide.

Aş cita în final de pe pagina de facebook a judecătoarei CCR, Iulia Motoc: “Unul dintre colegii mei din Tunisia, imi spune ca in regimul lui Ben Ali si-a dat demisa din Consilul Constitutional pentru a fi activ in societatea civila. Ma gandesc ca este bine ca a mai avut inca societate civila.”  Îi dau dreptate pe jumătate. Mai are ceva. Mica societate din curtea GDS. Care, desigur, nu (mai) sînt societate civilă.

Fin.

P.S. Da, discuţia acum e despre plagiat, dar dacă tot am pierdut trei ore ieri la GDS, am zis să împărtăşesc. Cît despre plagiat, comisia Rogozanu a hotărît: e plagiat. Aştept ca Universitatea să-i retragă totuşi titlul. Ponta nu-şi va da demisia că totuşi Comisia a zis că NU e. Şi pînă şi comisia aia eu cred că a vurt să zică altceva: a vrut să zică “păi dacă ăsta-i plagiat, în care unul îi face prefaţă şi ălalalt îi coordonează lucrarea, atunci restul de 80% din lucrările de doctorat ce sînt?”.

• Iulian Capsali (Facebook)  – primit pe mail:

La Iasi, bolsevicii prezidentiali au adus oamenii cu autocarele din toata Moldova, fostul secretar al CC UTC, MRU a dat din ce stie mai bine, adica din clanta, iar lui Neamtu i-a sucombat microfonul in mana, […]. Traian Ungureanu a gasit prilejul sa se creada sabotat s.a.m.d.

Ce mi s-a parut insa scandalos este folosirea ilegitima a IMNULUI GOLANILOR din Piata Universitatii! Cum este posibil ca Basescu, care a slujit PCR-ul asa cum slujeste acum FMI-ul, sa foloseasca imnul Pietei Universitatii, cu care niciun participant la miting nu avea de-a face, dar cu atat mai mult el?

Dar procuroarea comunista Monica Macovei, cea care a considerat in ancheta de dupa mineriada din iunie 90 ca nu s-a intamplat nimic deosebit iar impotriva manifestantilor si a oamenilor de pe strada (morti, batuti, schiloditi etc) s-a procedat legal? Este impostura dusa pana la ultimele consecinte ale abjectiei!

NICIUN partid politic nu are dreptul sa preia acest imn, si asta o spun ca unul dintre orgizatori si participant activ la acest eveniment unic post-decembrist! Protestez impotriva acestui act scandalos! Nu cred ca l-am dus pe ultimul drum pe Cristi Paturca in iarna anului trecut ca sa poata acesti slujitori ai intereselor ostile neamului nostru sa-i foloseasca melodia in campania lor infecta! Sa foloseasca Basescu, MRU, Neamtu si ceilalti poltroni acest imn anticomunist este ca si cand Blejnar ar canta in fata tribunalului imnul partizanilor din munti! ESTE REVOLTATOR!

*

M-au intrebat de ce nu imi place reclama cu “Ești supărat pe Băsescu. De ce?“. Am apasat pe “Sexually explicit“! Sunt satul sa vad o curva imbatranita in rele care imi cere favorurile precum o nubila si gratioasa faptura. Poate-i pacaleste pe novici batranul securist ca este capabil sa-si transforme bordelul intr-un internat de fete! Respiratia lui numai si iti usuca bucuria existentei: produce dezgust atunci cand spune ca vrea binele tarii, dar o pune sa-si amaneteze si sufletul in favoarea FMI, Regina Prostitutiei Mondiale!

Legaturi:

***