SCLAVIA MODERNA/ O noua maladie sociala: INSINGURAREA
Pr. Arsenie Boca, reprezentare a omului modern la Biserica Draganescu
- Apostolat in Tara Fagarasului [Natalia Corlean]: Editorial: Sclavia modernă
Sclavagismul şi robia ni se par, nouă, celor de azi, a fi noţiuni care ţin de domeniul istoriei sau geografiei; au existat cândva sau există altundeva, dar sunt incompatibile cu democraţia şi modernismul care ne caracterizează. Totuşi, să ne uităm puţin în jur.
Bătrâneţea – vârsta înţelepciunii, se spune. Vedem însă multe bunici preocupate mai mult de intrigile stupide ale telenovelelor sau mizeria umană jucată teatral în reality-show-uri, decât de înţelepciune. Nici bunicii nu par mai înţelepţi. Interminabilele talk-show-uri politice i-au transformat în aprigi comentatori care nici măcar nu mai realizează faptul că totul este o diversiune menită să îi distragă de la lucrurile cu adevărat importante.
Adulţii – floarea vârstei, se spune. O floare cam ofilită, pentru că sistemul i-a implantat, cu acordul ei (mai mult sau mai puţin conştient) o branulă prin care îi suge sistematic viaţa – credite pentru o viaţă mai confortabilă, un televizor mai mare, o maşină mai bună. Pentru ca nu cumva să se plictisească, trebuie să se facă luntre şi punte, să muncească zi lumină pentru a câştiga banii care trebuie returnaţi băncii. Timp pentru familie, pentru copii? – „Dar le-am luat de toate, pentru asta muncesc atâta, pentru ei mă sacrific!”. Uită însă că fără dragoste totul se usucă, iar dragostea înseamnă timp petrecut împreună.
Tinereţea – vârsta entuziasmului, se spune. Însă hrănirea sistematică cu manele, alcool şi pornografie imbecilizează. Asta şi doresc de fapt cei care vor să conducă: o generaţie supusă, redusă la instincte animalice, mulţumită doar cu satisfacerea lor. Cei care sunt prea inteligenţi pentru a fi imbecilizaţi pe această cale, sunt racolaţi ca slujbaşi direcţi ai sistemului, hrăniţi cu iluzii: împlinire profesională, succes, realizare personală, faimă. Ce vedem adesea în spatele acestor noţiuni? Robie, însingurare, re- şi de-fulare, divorţuri, copii-problemă…
Copilăria – vârsta inocenţei, se spune. Vedem însă copii tot mai violenţi, care aplică în comportamentul lor ceea ce văd în desenele animate sau jocurile pe calculator, nemaifăcând diferenţa între virtual şi realitate. Băieţii lovesc cu putere, în închipuirea că celălalt trebuie să se scoale şi să nu aibă nimic, ca „în desene”.Fetiţele primesc cadou truse de machiaj, au ca principală preocupare moda şi „a fi ca celelalte” (nici măcar părinţii lor nu îşi dau seama că sunt simpli pioni manipulaţi pentru a susţine o industrie a consumului şi a degradării morale). Vedem copii care plâng isteric pentru a primi nu ştiu ce produs care le este subtil introdus în minte între două desene cu monştri şi roboţi sau Hannah Montana şi suple fete zburătoare, cu părul verde.
Sigur, există şi excepţii. Dar acesta este valul care mătură majoritatea. De ce? Pentru că nu avem curajul de a ne ridica deasupra lui, de a ne agăţa de Dumnezeu pentru a putea pluti frumos, în libertate autentică şi viaţă curată. Ne e frică să ieşim din mocirla călduţă şi plăcută a micilor păcate zilnice, pentru a respira aerul tare şi curat al înălţimii duhovniceşti. Pentru că preferăm mai degrabă robia pe care o învăţăm zilnic de la lume, decât libertatea pe care o învaţă doar Dumnezeu.
Ce să facem ca să ieşim din această sclavie în care jucăm cum ne cântă cei care vor să profite de noi? Să ne hotărâm să prindem mâna pe care ne-o ţine Dumnezeu întinsă şi să-i răspundem la chemare: „Da, Doamne! Vreau să fiu liber, vreau să fiu al Tău! Învaţă-mă Tu ce să fac!”.
- Lumina [diac. Sorin Mihalache]: Suferinţele umanităţii însingurate
Atomizarea societăţilor prospere reprezintă o stare de fapt. Statisticile ultimelor decenii indică, în mod cert, faptul că tot mai mulţi oameni preferă să trăiască în singurătate. Dincolo de confortul autonomiei, traiul solitar poate însă să afecteze, de o manieră fără precedent, structura şi activităţile comunitare, deteriorând în acelaşi timp viaţa şi sănătatea persoanei.
Într-o lectură teologică, aceste efecte majore sugerează că preferinţa pentru singurătate reprezintă un eşec al libertăţii omeneşti, simptomul sociologic al unei suferinţe ontologice a umanităţii, în care tot mai mulţi oameni pierd dimensiunea edificatoare a vieţii în comuniune.
În Statele Unite ale Americii, de exemplu, cinci milioane de oameni cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani preferă traiul de unul singur, de 10 ori mai mult decât în 1950. Numărul celor cu vârste cuprinse între 35 şi 64 de ani care au făcut aceeaşi alegere este şi mai mare: 15 milioane 1!
O situaţie asemănătoare se înregistrează şi în societăţile dezvoltate din Europa. Oficiul Naţional de Statistică din Marea Britanie, de exemplu, arată că ponderea persoanelor care locuiesc singure s-a dublat în comparaţie cu anii 1970. La începutul anilor ’70, 6% din gospodăriile din Marea Britanie erau ocupate de o singură persoană cu vârsta mai mică decât limita de pensionare. În prezent, cifra aceasta este de 15%.
Pe de altă parte, cuplurile de tineri refuză să aibă copii până în jurul vârstei de 30 de ani, preferând în acelaşi timp să locuiască singuri. În acelaşi timp, în rândul cuplurilor care locuiesc totuşi împreună, scade tot mai mult tendinţa de a întemeia o familie. Există un declin evident, pe termen lung, în rândul cuplurilor care au copii, şi corelat, o tendinţă de creştere pe termen lung a cuplurilor fără copii. Un sfert din populaţie este acum parte a unui cuplu fără copii, faţă de mai puţin de o cincime cât se înregistra în 1971. În fine, dacă la începutul anilor â70 4% din populaţie trăia în familii monoparentale, în 2007 procentul a ajuns la 11.
Dincolo de aceste tendinţe, vârsta persoanelor care trăiesc în singurătate este tot mai mare. Fără copii, fără familie şi graţie serviciilor medicale de bună calitate existente în ţările dezvoltate, persoanele în vârstă trăiesc mai mult. În prezent, de exemplu, spun aceleaşi statistici din Marea Britanie, există de patru ori mai multe persoane cu vârsta de peste 90 de ani decât numărul celor care trăiau la începutul anilor â70. În 1971 erau 96.000 de femei şi 29.000 de bărbaţi, în 2007 erau mai mult de 400.000 de persoane cu vârste de peste 90 de ani: 311.000 de femei şi 106.000 de bărbaţi. În următorii 20 de ani, spun tendinţele actuale, în Marea Britanie numărul vârstnicilor singuri va depăşi un milion 2.
Situaţii asemănătoare sunt în toate statele dezvoltate. Aproximativ 27% din totalul gospodăriilor din Canada sunt locuite de persoane singure. În SUA proporţia este 28%, în Italia 29%, în Africa de Sud 24%, în Suedia 47%, în Japonia 31% 3.
Maladia socială a solitudinii şi efectele ei
În faţa acestor tendinţe fără precedent, unii autori nu se sfiesc să afirme că avem de-a face cu cea mai mare schimbare în structura comportamentului social, schimbare care se petrece deja sub ochii noştri. Ei au încercat să ofere şi unele explicaţii de ordin sociologic şi cultural. Atomizarea societăţii postmoderne, preferinţa pentru viaţa solitară este întreţinută, spun ei, de faptul că singurătatea oferă privilegiile unei autonomii confortabile, în care fiecare face, în bună măsură, ceea ce vrea, atunci când vrea. Traiul solitar pare să fie soluţia eliberatoare de constrângeri, care oferă un confort degajat de toate solicitările unui partener de viaţă.
Unele abordări sugerează că tendinţele de însingurare ar avea efecte sociale pozitive: o prezenţă sporită în planul comunitar, în activităţile societăţii civile, în reţelele virtuale, o strădanie de a compensa singurătatea, cultivând relaţii cu prieteni, cunoscuţi sau vecini 4. Există însă şi evaluări ce avertizează asupra efectelor nebănuite ascunse în această transformare. Pentru Robert D. Putnam de exemplu, însingurarea socială are cauze profunde, destructurarea comunitară şi dizolvarea instituţiei familiei, iar efectele ei viitoare asupra mecanismelor economice şi sociale vor fi majore 5.
În orice caz, statisticile sugerează fără dubii că traiul în singurătate este tot mai frecvent şi că această tendinţă se va accentua în viitor. Situaţia aceasta este îngrijorătoare pentru că numeroase rezultate arată că singurătatea antrenează, foarte probabil, diferite forme de suferinţă. Psihiatrii americani Jacqueline Olds şi Richard Schwartz S. avertizează, într-o lucrare amplă, faptul că opţiunea pentru singurătate şi izolare socială deteriorează sănătatea şi fericirea persoanei 6. Un studiu dat publicităţii în noiembrie 2011 arată de asemenea că singurătatea afectează semnificativ calitatea sănătăţii. După un studiu care a avut în vedere 95 de adulţi, echipa de la Universitatea din Chicago a evidenţiat că singurătatea diminuează calitatea somnului. Deşi nu afectează durata totală a odihnei zilnice, îi face pe cei singuri să se trezească de mai multe ori în timpul nopţii. Calitatea somnului – cu rol-cheie în păstrarea sănătăţii – scade semnificativ la persoanele singure, afectând indirect şi calitatea vieţii 7.
Viaţă lungă şi sănătoasă pentru slujirea semenilor
Există însă şi preocupări care contrabalansează aceste tendinţe centrifuge, de fragmentare a coeziunii sociale. Dăruirea de sine pentru altul, efortul gratuit de slujire a unei idei sau comunităţi sunt cele care pot reechilibra, cel puţin în parte, viaţa persoanei şi a comunităţii. Voluntariatul, de exemplu, însoţeşte cele mai importante activităţi comunitare şi e prezent astăzi în oricare dintre societăţile dezvoltate. Implicarea gratuită în viaţa semenilor reprezintă o trăsătură esenţială care, vom vedea imediat, are efecte nebănuite.
Progresele neuroimagisticii au oferit posibilitatea investigării minuţioase a voluntariatului, în aria neuroştiinţelor, permiţând descoperiri surprinzătoare. Un studiu publicat în 12 septembrie anul trecut arată că voluntariatul determină îmbunătăţirea stării de sănătate! Se ştie că vârstnicii pierd, de regulă, în greutate odată cu trecerea timpului şi manifestă un consum tot mai mic de energie, fiind dispuşi să desfăşoare mai puţine activităţi fizice. Cercetătorii Universităţii din California (Los Angeles) au urmărit 1.072 adulţi sănătoşi cu vârste cuprinse între 70 şi 79 de ani, având în atenţie activităţile de voluntariat, munca plătită şi cele de îngrijire a copilului, în care aceştia erau implicaţi. La începutul studiului, 28% dintre participanţi au participat la muncă de voluntariat, 25% au exercitat atribuţiile de îngrijire a copilului şi 19% au lucrat munci retribuite. După trei ani, evaluarea stării de sănătate a scos în evidenţă că cei care au depus eforturi în câmpul voluntariatului au înregistrat cele mai bune rezultate 8.
Un studiu efectuat la Universitatea din Michigan a arătat că oamenii implicaţi în activităţi de întrajutorare pentru semenii lor trăiesc mai mult decât persoanele lipsite de astfel de experienţe! Datele acestui studiu identifică şi o deosebire remarcabilă între cei care desfăşoară activităţi de voluntariat în interes comunitar şi cei care fac voluntariat în interes propriu. Cercetările arată că cei ce dăruiesc din timpul şi energia lor urmărind în activitatea de voluntariat un beneficiu personal nu se bucură de aceleaşi efecte benefice ale muncii voluntare la fel ca şi cei ce desfăşoară activitatea dezinteresat! 9
Un alt studiu a plecat de la o cercetare mai veche, efectuată în 1957, şi care a avut în atenţie elevii unui liceu din Wisconsin. Datele utilizate în analiza făcută recent au fost colectate în anul 2004 şi au inclus 3.376 de bărbaţi şi femei care au luat parte la un studiu în 1957 şi care în 2004 aveau aproximativ 65 de ani. Dintre cei intervievaţi, 57% au desfăşurat ample activităţi de voluntariat în ultimii 10 ani. Participanţii la investigaţia din 2004 au fost contactaţi din nou patru ani mai târziu, în 2008. Cercetătorii au descoperit că un procent de două ori mai mic (doar 2,3%) dintre aceşti voluntari au decedat, comparativ cu 4,3% dintre cei care au declarat că nu desfăşoară activităţi de voluntariat. În fine, rezultatele au arătat, ceea ce poate constitui într-o lectură ştiinţifică un fapt mai puţin explicabil la prima vedere, că riscul de mortalitate a fost din ce în ce mai redus, pentru fiecare oră dintr-o lună în care persoanele mai în vârstă au făcut voluntariat! 10
Neurochimia solidarităţii
Psihologii oferă şi câteva explicaţii ce privesc sfera lor de investigaţie. Ei spun că întrajutorarea semenilor reprezintă o experienţă asociată unui complex emoţional şi cognitiv deosebit. Persoana care se implică în astfel de activităţi întâlneşte des prilejuri de comunicare, trăieşte experienţe empatice şi situaţii care solicită compasiunea, dorinţa de a se dărui, de a face ceva util, ceva necesar pentru cei dragi. Spre deosebire de cei care au desfăşurat activităţi de voluntariat urmărind un beneficiu personal, cei care au făcut aceste activităţi fără o agendă ascunsă au avut şansa să trăiască din plin, în mod sincer, relaţiile cu ceilalţi 11.
Angajamentul în relaţia interpersonală cu beneficiarii, bucuria contactelor sociale noi, apartenenţa la o reţea de suport şi slujirea unui deziderat comunitar, care include şi pe alţii, îi ajută indirect pe voluntari să uite de propriile lor probleme, să se bucure de mai mult suport social şi de mai multă încredere. Ei îşi explorează propriile puteri şi, peste toate acestea, prin munca dezinteresată, ei trăiesc sentimentul unei vieţuiri cu rost, împlinită prin ajutorul acordat altora.
Viaţa spirituală şi voluntariatul social
Din perspectivă teologică, toate aceste rezultate sunt deosebit de semnificative. În legătura dintre voluntariat şi sănătatea fiziologică a omului, spiritualitatea creştină vede întrajutorarea aproapelui ca starea duhovnicească sănătoasă. Omul este afirmat, în Revelaţia creştină şi în întreaga reflecţie patristică, drept făptură creată după chipul lui Dumnezeu, în vederea asemănării cu El. El poartă, aşadar, în sine, fiinţial, chipul iubirii veşnice, al slujirii şi comuniunii desăvârşite ce caracterizează însăşi Viaţa Sfintei Treimi, şi are vocaţia asemănării cu Dumnezeu. Este destinat, cu alte cuvinte, să slujească semenilor şi să îşi întregească viaţa sa interioară, prin deschiderea sa, în iubire, către alţii, luminat şi întărit de iubirea lui Dumnezeu.
În înţelegerea teologiei, oamenii – purtători ai chipului lui Dumnezeu, sunt cei împreună cu care fiecare dintre noi suntem chemaţi să refacem comuniunea de iubire, restaurând, prin aceasta, unitatea firii omeneşti. Dezvoltarea chipului, în asemănare, este posibilă prin comuniune 12. Dacă egoismul a intrat în lume prin Adam, separând pe oameni de Dumnezeu şi între ei, restaurarea a venit în lume prin Hristos. El a vindecat firea omenească de egoism şi de moarte, prin jertfa Sa. Prin Hristos, şi în Duhul Sfânt Care ne deschide către Hristos, iubirea omului arătată semenilor sporeşte şi devine slujire spirituală şi rădăcină a solidarităţii şi voluntariatului social. Cei ce au ales să slujească lui Dumnezeu sunt ajutaţi de El în slujirea lor pentru semeni, fiind întăriţi de slujirea Lui desăvârşită, arătată nouă în Fiul, Care s-a dăruit pe Sine lumii pentru mântuirea noastră. De aceea, şi din perspectiva spiritualităţii creştine, conectivitatea socială este rodul comuniunii spirituale a omului cu Dumnezeu. Slujirea lui Dumnezeu constituie, în ultimă instanţă, rădăcina slujirii spirituale şi sociale a semenilor. Încât sănătatea relaţiilor comunitare şi starea de sănătate fiziologică sunt date, în ultimă instanţă, de sănătatea spirituală a omului.
Chiar şi reflecţia filocalică, produsă în spaţiul monahismului răsăritean, preocupat de osteneală şi asceză, lucrări ce constrâng la singurătate şi tăcere, cuprinde rânduri admirabile despre convieţuirea oamenilor împreună. (…)
Note: 1 Eric Klinenberg, “One’s a Crowd”, în rev. The New York Times, Sunday Review, February 4, 2012, online: http://www.nytimes.com/2012/02/05/opinion/sunday/living-alone-means-being-social.html?pagewantedâall.
2 Steve Doughty, “Proportion of people living alone has doubled since the Seventies”, Mail online, 15 Aprilie 2009, online: http://www.dailymail.co.uk/news/article-1170283/Proportion-people-living-doubled-Seventies.html#ixzz1v8qy8FPg.
3 Eric Klinenberg, “Living alone is the new norm”, în rev. Time, 0040781X, 3/12/2012, vol. 179, nr. 10
4 Eric Klinenberg, Going Solo: The Extraordinary Rise and Surprising Appeal of Living Alone, Penguin Press HC, 2012.
5 Este vorba despre celebra lucrare Bowling Alone. The Collapse and Revival of American Community, New York: Simon & Schuster, 2000.
6 Jacqueline Olds and Richard Schwartz, The Lonely American: Drifting Apart in the Twenty-first Century, Hardcover: Beacon Press, 2009.
7 Kurina LM ş.a., “Loneliness is associated with sleep fragmentation in a communal society”, în rev. Sleep, 2011, 34(11), pp. 1519-1526.
8 Cf. “Volunteering May Prevent the Elderly from Becoming Frail”, în ScienceDaily,
8 ianuarie 2010, online: http://www.sciencedaily.com/releases/2010/01/100108090955.htm.
9 Cf. Sara Konrath ş.a., “Motives for volunteering are associated with mortality risk in older adults”, în rev. Health Psychology, ianuarie 2012, 31(1), pp. 87-96.
10 Cf. “Volunteering to Help Others Could Lead to Better Health; Reduced Mortality Risk Not Seen in People Motivated by Self-Centered Reasons”, în ScienceDaily, 6 septembrie 2011, online: http://www.sciencedaily.com/releases/2011/09/110906144038.htm.
11 Sara Konrath ş.a., art. cit.
12 Pr. Dumitru Stãniloae, Teologia Dogmaticã Ortodoxã, vol. 1, Editura IBMBOR, 1996, p. 273.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Eu zic ca (auto)insingurarea vine dintr-un proces simplu si totodata complex: pe de-o parte, amprenta dominanta este experienta de viata avuta care te poate determina sa doresti sa ramai singur, pe de alta…excesul de informatie (negativa, de obicei…) pe care esti obligat sa-l ingurgitezi inca de mic;
– nu este putina rapiditatea, violenta propagarii in eter a informatiilor, care aduce si ‘necesitatea’ auto-impusa de a fi ‘la curent’ cu tot ce misca, cu toate cate se petrec ‘sub soare’; mai punem la socoteala si solicitarea fizica, intelectuala, dar mai ales cea nervoasa in a rezista la forfota de la serviciu, de pe strada – nu este usor sa te misti/sa-ti faci loc in spatii din ce in ce mai restranse;
– aglomeratia de oameni (de tot felul si modelul…)pe m2 alaturi de de poluarea de toate genurile, il scurt-circuiteaza pe saracul om de-l aduc aproape in pragul nebuniei;
-omul zilelor noastre, chiar daca doreste sa converseze si/sau sa colaboreze, epuizat – datorita modernismului…doreste eliberare, relaxare in putinul sau timp liber; iar atunci cand il napadeste dorul de discutii elevate sau de o simpla sporovaiala ca intre vecini ori amici, se ‘gaseste’ nepotrivit – ca timp – cu cel/cea alaturi de care vrea sa-si impartaseasca idei sau crampeie din viata sa sociala, de aceeasi BOALA suferind si el/ea. Este cu dus/intors, ca o moneda cu reversul ei: este stralucitoare daca ar fi numai CAP, dar PAJURA (de pe verso) poate taia ‘capul’ daca vrea si este mai puternica!
In privinta a ceea ce-a scris [Natalia Corlatean]: Editorial: Sclavia modernă:
JOS PALARIA!
Si eu gandesc la fel…
Parintele Nicolae Tanase spunea intr-un interviu:
Noi mai primim in Tabara noastra de copii, din cand in cand, persoane din Elvetia, din Austria, din Germania, care vin si stau doua-trei saptamani si ajuta, ajuta la tot.
– Benevol, pur si simplu. Si nu sunt ortodocsi, nu?
– Nu, nu sunt ortodocsi.
– Asta e fantastic.
– Si la sfarsit ne luam la revedere si ei spun “va multumim mult“. Si eu le spun “noi va multumim mult“. “Nu, nu, noi va multumim mult“. Si tot asa pana la sfarsit eu intreb: “Dar de ce multumiti dumneavoastra?“, “Pentru ca ne-ati dat posibilitatea sa ajutam“. Si in final am aflat ca si preventiv, dar si vindecator, exista recomandarea medicilor psihiatri pentru bolile nervoase. Adica cine face fapte bune nu se zapaceste la cap.
Magda, apropo de ce scrieti dv, eu cred ca tocmai de aia Biserica a ritmat timpul zilei in timp de rugaciune comuna, timp de somn, de hrana si asa mai departe. Intre altele, si pentru a se evita o asemenea defazare pe care o semnalati, intre oameni. Dar cum fiecare crede ca e mai bine pentru el sa isi faca programul singur… iata-ne singuri.
@Anonyma
De acord in privinta rugaciunii – dar, cine/cati/cate se mai roaga?!
Sa fim seriosi!
Daca lumea s-ar ruga dimineata si seara, s-ar mai duce la un Maslu, la o Liturghie, am avea o societate de sfinti!
Dintre colegii mei – spre exemplu – stiu DOAR “Tatal nostru”; au probleme, sunt bolnavi DAR…nu-L cauta pe Dumnezeu decat sporadic (nunti, botezuri ori inmormantari); acatiste ceva?! Pai costa mult (in primul rand) si doi – nu s-a indeplinit!
Credeam ca la tara, lumea este mai credincioasa – as!
Femeile stau cu nasu-n televizor iar barbatii frecventeaza carciuma; duminica, preotul este aproape singur in Biserica fiindca (atentie!) satenii sunt la targ sau la piata sa-si vanda patrunjelul;
-nici cu munca nu se prea mai omoara pentru ca vin ajutoare de la Primaria din partea U.E. – sac!(niscaiva faina, malai si zahar)…asa ca, credinta nu s-a nascut la tara ci, a pierit la tara!
Locuitorii si urmasii taranilor veniti in/la orase (majoritatea) au o credinta indoielnica, amestecata cu superstitii si elemente pagane si – in unele cazuri – sunt mai rai ca orasenii manelizati!
De ce a fost posibl comunismul in trecut?
Cine au fost fiicele/fiii celor care au ingrozit si torturat pe fratii lor de-o credinta in numele ateismului urand pe Dumnezeu?!
Cei care au fost crescuti cum au fost crescuti de catre batranii care au dormit in opinci in cele ale credintei fiindu-le suficienta rugaciunea “Tatal nostru” si, cam atat!
Odraselel lor hulpave si neamul lor prost de neaveniti, barbari in purtari si nesimtiti sunt produsul celor care au avut/au copii si ii cresc NUMAI pentru lumea asta!
De ce este posibila starea deplorabila in care traim?
De ce este depopulata Romania?
De ce se tace?
De ce se ‘alege’ in continuare ceea ce nu este benefic pentru noi?
De ce iti vine sa fugi din Romania?
Datorita locuitorilor ei care, numai cre(s)tini nu sunt DECAT cu numele!
Renumele de hoti (care, intre noi fie vorba! a devenit – cu exceptiile de rigoare – sport national) si de tigani (ca apucaturi si comportament similar) ni-l meritam…cu varf si-ndesat!
Pentru ca traim intr-o societate asa de ‘grozava’, fugi de aproapele preferand sa ramai singur fiindca adesea ca nu esti pe aceeasi lungime de unda si, ca sa nu dai peste altele…’buna ziua ti-am dat, belea am capatat’ este reala si actuala!
Singurătatea printre semeni,
Este’o povară foarte grea
(E temniţa din libertate),
Creată de purtarea mea.
E izolarea câştigată,
Prin trai , prin poftă şi gândire ,
(Prin vanitate şi plăcere),
Sfârşită în nefericire .
E viaţa cea condusă pururi ,
De tot ce’n mine este ‘’eu’’
(În libertăţi libertiniste)
Şi-n viaţa fără Dumnezeu.
În nepăsarea mea de-o viaţă,
(Pentru oricine şi oricând)
Şi’n distanţările de semeni
(Care-i vedeam chiar şi plângând).
M’am protejat (cu multă grijă)
De toţi acei din jurul meu,
(Ce şi prin simpla lor prezenţă)
Mi se părea că îmi fac rău.
Acum mă simt groaznic de singur
Şi nu mă pot apropia,
De nimeni sincer şi cu pace
Deşi cu’adevărat aş vrea.
M-am depărtat atât de semeni
Şi mi-am crescut semeţul ‘’eu’’
Încât acum nu mă mai lasă
Nici să mă’nchin lui Dumnezeu .
Mi-am cultivat un spirit rece.
(Distant, superior şi fin),
Care m-a’nchis în mine însumi
Să mă hrănească cu venin.
Am consumat totul (la maxim),
În bucuria trecătoare
(Închisă, lacomă, distantă)
Şi’adesea dispreţuitoare.
Dar tinereţea s-a dus iute ,
(Cu ce ceredeam că e frumos)
C’am stors-o lacom (şi la maxim),
Total şi fărăde folos.
Acum sunt singur printre semeni,
(Indiferenţi cu mult mai greu)
Mai reci şi mai distanţi (în cele
Ce le-am trăit pe viu şi eu) .
Trecem (străini unii de alţii)
Mereu pe’acelaşi culoar.
Pe’aceeaşi uşă ducem paşii,
Şi pe acelaşi trotuar.
Doar un perete ne desparte.
Dar viaţa noastră e străină
Şi între sufletele noastre ,
Distanţa e de… ani lumină .
Ne ştim de mult şi ne cunoaştem.
Schimbăm o vorbă ca vecini
Numai formal, dar în adîncuri
Suntem (de gheaţă şi) străini .
Ştiu că primesc ce’ntreaga-mi viaţă
Am cultivat şi am crescut
(Prin trai, prin poftă şi gândire),
Prin ce am fost, prin ce’am făcut .
Singurătatea printre semeni ,
Mi-i temniţa din libertate.
(E izolarea mea de o viaţă)
Şi-i o răsplată cu dreptate.
Căci fiecare ce cultivă
Fie în bine fie-n rău,
Culege-n anii de durere,
La bătrâneţe şi la greu.
Merita atentie si aspectul insingurarii omului liber. Sentimentul acesta l-au trait eroii temnitelor comuniste si il mai traim si unii dintre noi astazi. Omul modern liber nu are prieteni pentru ca cei din jur ling mainile stapanilor, stransi cu usa pentru o bucata de paine.Traieste in afara turmei hipnotizate.Isi doreste sa traiasca in comuniune dar este refuzat pe motiv de extremism.Este catalogat indoctrinatde adevaratii indoctrinati.
@Magda:
si eu spun acelasi lucru de multa vreme. Acum suntem cel putin doi. Poporul roman crestin e un mit de manual scolar.
O singuratate – aleasa, la care consimti si pe care ti-o asumi, nu este nici pe departe – daunatoare.
Sfintii Parinti spun ca, ” de nu esti obligat sa mergi intr-o parte, sau alta, cu treburi, atunci sa stam cu noi – insine”. Daca ne vom plictisi de noi – insine – este o descoperore dramatica, posibil un suflet gol de Dumnezeu.
Sfantul Nicolae Velimirovici spune ca “nu trebuie sa ne temem atunci cand suntem lipsiti de oameni, caci nu suntem singuri. Singur este cel care nu stie de Dumnezeu, chiar de i-ar fi toti oamenii prieteni. Unul ca acesta si intr-o tovarasie cat se poate de numeroasa va spune, cum spun si acum unii: “Ma plictisesc!….”
Primul meu duhovnic ma indemna sa stau de vorba “mai putin cu oamenii si mai mult cu Dumnezeu” si ” sa citesc zilnic din Vietile Sfintilor, ca sa capat intarire…”
Trist cum pot spune unii – semeni – cum ca “poporul roman crestin este un mit….” Il contrazic pe – chiar – Apostolul neamului.
Ce are rau acest popor, binecuvantat de Dumnezeu cu atatia Sfinti?
Ce au – bun – “altii” care au legiferat drogurile, prostitutia, casatoriile gay?
Cei ce vor – schimbare – sa inceapa mai intai – cu sine.
@Elena Grancea:
elitele acestui popor au fost crestine cu adevarat, vezi Brancovenii. Dar elitele natiei au fost vanate constant, iar ultima generatie de elite a fost exterminata fizic si cu metoda de comunisti. A ramas poporul care in strafundurile sale a fost mereu pagan si astazi nu are de unde sa isi ridice o noua elita crestina. Ca suntem cativa care mai vorbim pe aici sau aiurea, nu conteaza, suntem prea putini ca sa contam mai departe de propriile familii. Situatia este de asa natura incat e nevoie de guri din ce in ce mai multe pentru urechi din ce in ce mai putine.
Atata timp cat va exista chiar si un singur roman care sa isi merite titlul de crestin, notiunea de popor roman crestin va fi o realitate, si nu un mit. Si slava Domnului, exista.
Singuratatea e o notiune ce tine de ateism, ceea ce demonstreaza inca o data duhul acesta perfid ce se plimba printre noi ca un leu…
Lucrurile sunt mai simple decat credem noi, trebuie sa avem credinta.
Iertati si Domnul sa ne ajute!
@Andrei
Singuratatea nu ‘tine’ de ateism – s-avem pardon!
Singuratatea poate tine:
– de mandrie daca ai crescut tinut in puf si rasfatat nevoie mare iar acum – datorita imprejurarilor vietii – esti cu o scara mai jos (d.p.d.v material) si obligat sa-ti restrangi cerintele ce tin de confortul personal iar prin asta – si interactiunea cu ceilalti numai este de aceeasi factura;
– poate tine de experienta nefasta de viata in care prea ai fost fript cu ciorba ca sa mai incerci sa sufli si-n iaurt si-atunci devii precaut (aici ma refer preponderent la relatii personale dintre barbat/femeie);
– poate venii SI de la sine daca esti o fire solitara si iubesti introspectia iar timpul liber ti-l petreci in tot felul de activitati DAR neafectandu-ti integritatea psihosomatica intr-un anume fel prin depresie, angoasa, anxietate;
– vine si ‘de nevoie’ in sensul despartirii in fapt – fizic – de persoanele alaturi de care te simteai in largul tau si interactionai – ma refer la despartirile fizice si definitive cauzate de deces, plecare in alta localitate, tara, samd…;
– mai este vorba de o insingurare pentru scurt timp care d.p.d.v. afectiv/moral determina suferinta sufleteasca fiindca sunt SI persoane care-si umplu timpul numai cu lumesc iar atunci cand sunt despartite de ‘obiectul’ nu subiectul lor de umplere a timpului sufera cumplit de golul (re)simtit SI pe care, nu cred ca-l pot umple si cu ALTCINEVA…
– vine si insingurarea pentru Dumnezeu DAR nu din obligatie impusa ci, auto/impusa – din dorinta de a nu te despartii prea mult cu mintea si sufletul de EL – aici experimenteaza in special pustnicii si/sau mirenii care iubesc linistea, adancirea in sine si convorbirea prin rugaciune cu Cel ce Este alaturi de casnicii Lui – sfintii si Maica Domnului;
Pr.Porfirie din muntele AThos spunea ca, sunt momente si situatii in viata cand, FIE doresti sa te arunci in valtoare vietii, cand nu te deranjeaza vanzoleala din lume si spiritele aprinse din jurul tau si atunci trebuie sa accepti lucrul asta, FIE doresti dintr-o data pentru un anumit timp din viata sa ti-l petreci la modul cuminte, in liniste, aproape sihastreste!
Iar celor tineri si nehotarati, ajunsi la vremea casatoriei le spunea ca, daca simt sa stea in banca lor sa faca lucrul asta; daca simt sa se casatoreasca cu tot dinadinsul – sa faca lucrul asta – Pr.Porfirie explicand ca, situatiile de viata de care suntem cuprinsi la un moment dat ne arata ca pentru situatia data ASA SI TREBUIE SA FACEM, fara sa stam la indoiala!
@Elena Grancea
“Ce are rau acest popor, binecuvantat de Dumnezeu cu atatia Sfinti?”
– ce are rau?! Chipul credintei DAR tagaduirea ei!
Fariseim perfect cosmetizat de boala veacului asta care duce la lene spirituala, imbuibare fizica si satisfacere dobitoceasca a tuturor placerilor dezgustatoare aduse din Occident si practicate cu sarg la toate nivelele si de catre multi/multe!
Ce mai are?! Lipsa fricii de Dumnezeu alaturi de nesimtire, ignoranta…iar daca isi intoarce fata catre Dumnezeu o face interesat si pentru scurt timp ceea ce duce la un divort inopinat DAR numai de-o parte (a omului, nu si a Dumnezeului Cel Viu care nu-l paraseste…);
– sa nu ne facem impresia ca, daca Dumnezeu ne iubeste TOCMAI pentru ca ne-a altoit de aproape 2000 de ani de vita crestinismului curat ne SI mantuim automat – ca la masina de spalat – DOAR in virtutea lui, lasand la o parte nevointa;
– am ajuns sa-L iubim doar cu gura, inima fiind departe de EL, s-ar putea s-o patim ca israelienii care s-au facut SABIE ce-au implantat-o in inima Celui care-i iubea atat de mult; si, din pacate nu se vor lasa pana nu-l vor incorona pe uraciunea pustiirii in locul cel sfant!
Asa si noi: ne-am facut noi insine uraciune dinaintea Domnului tamaind de zor la patimile noastre care se inmultesc si se vor satisfacute numai/decat – adica, cu orice pret – chiar si cel de piedere a mantuirii…
“Ce au – bun – “altii” care au legiferat drogurile, prostitutia, casatoriile gay?” – tocmai! Ca n-au aproape nimic ‘bun’ ceilalti dar… ii imitam LA FIX! Stiti ce mi-au auzit urechile de la cei care pleaca frecvent ‘in afara’?! Ca am speriat ca natie si apucaturi germanii si olandezii in privinta perversiunilor; la casele lor de toleranta cand aud de romani, multe prostituate nu vor sa-i ‘serveasca’ pentru ca sunt cei mai perversi si brutali!
“Cei ce vor – schimbare – sa inceapa mai intai – cu sine.” – corect si intru totul de acord! DAR…marea majoritate a populatiei nu numai ca nu doreste o schimbare la nivel sufletesc, duhovnicesc CI…nici macar nu-si propune!
Suferinta poporului roman la ora actuala este supararea mare, OBIDA care vine din tanjirea irationala dupa TOT ceea ce ofera occidentul ca viata comoda si imorala totodata;
Toata lumea vrea, intr-un cuvant – confort!
Si nu vrea dureri de cap suplimentare – lipsa de responsabilitate, ne omoara pe noi romanii – nu conteaza (spre exemplu) ca copilul/copila a plecat de-acasa, se drogheaza, bea, fumeaza mult, desfraneaza in fel si chip;
-se ajunge – cel mult – cu proprii parinti (daca vrea sa-si vada odrasla multumita, fericita) la un consens murdar – vine cu ‘alesul/a’ si traiesc ca paganii necununati nici la Sfat nici in Biserica fiindca sunt ‘in proba’ INCA…si-atunci se prelungeste concubinajul vreo 2, 3, 5 ani dupa care, fie aduc pe lume si-un copil ca sa dea de lucru parintilor nemultumiti si satuli de provizorat fie este parasit(a) si abandonat(a) de-acum cu mintea usor sau rau dereglata, cu sufletul zdrente si cu tineretea dusa pe apa sambetei!
din pacate, ce a scris Natalia Corlean e cat se poate de adevarat: bunici dependenti de televizor care nu se pot dezbara de el nici cand au in grija vreun nepot; parinti de 2 feluri: unii prinsi in sclavia serviciului pt a asigura traiul zilei de maine, ajungand acasa in trecere, ca la hotel si facand totul in graba; alti parinti care au de toate, dar au uitat sa se maturizeze vazandu-si copiii pe fuga intre 2 petreceri, iar cand stau acasa sunt prea ocupati cu un joc pe tableta, pc, sau cu ultimul shou tv; copii care plang de dorul parintilor dar nu sunt luati in serios pt ca “se prefac”.
Acesti copii maracati de singuratate, vor fi generatia de maine. Sa nu ne miram daca ne vom lovi de o generatie rece si atee. Noi am avut macar sansa de a invata “Tatal nostru” de la bunici, dar pentru multi din rudele copiilor de azi Dumnezeu e o legenda cu care nu se merita se le incarce mintea, sub pretextul ca: n-au decat sa-i invete parintii, ori si mai rau: daca vor vrea, vor urma calea asta mai tarziu, singuri.
Partea proasta e ca, daca incerci sa-i tragi de maneca pe parinti (si nu pe cei ce muncesc zi lumina, caci ei incearca macar in prea putinul timp, sa-si puna copiii pe calea cea buna) ci pe cei ahtiati dupa distractii, sa le spui ca al lor copil sufera si-i vrea aproape, acestia se vor uita la tine intr-un ochi, cu superioritate, zicandu-ti varianta comoda: “stii? copilul nostru se preface cand plange. Noi, de fapt, stam cu el” Ti se face lehamite sa le spui ca a sta e una si a fi acolo e cu totul altceva. Oricum nu vor intelege.
corectez: marcati
@Titus L
Perfect de acord cu tine!
Azi avem de-a face cu o mutatie – aproape genetica!
Asistam la degenerarea speciei umane la toate nivelele – pornind de la trup pana in strafundurile sale cele mai ascunse, sufletesti!
@Andrei:
esti tu optimist…
Ai vazut filmul “Portretul luptatorului la tinerete”? A fost postat si aici un link catre el, daca ma ajuta memoria. La un moment dat, era o scena in care luptatorii din munti au coborat pentru provizii si a avut loc o ambuscada langa un grup de oameni ai muncii, tarani de tip nou. Acestia erau chiar deranjati de prezenta celor care se jertfeau pentru ei. Daca poporul era crestin avea vocatia martiriului, nu a supravietuirii cu orice pret, chiar cu pretul… mortii. De asta suntem azi mortificati. Sa nu confunzi Biserica lui Hristos cu poporul roman. Nici pe departe nu e congruenta.
Apropos, sa vezi in acest film ce inseamna cu adevarat singuratatea celui care se jertfeste.
P.S. la commentul anterior: singuratatea este o forma de instrainare. Acum depinde de cine vrei sa te instrainezi, de lume sau de Dumnezeu, astfel ajungi robul celuilalt.
http://cristianstavriu.wordpress.com/2011/02/02/singuratatea-si-puterea-rugaciunii-ips-bartolomeu-anania/
Magda si Titus L.,
Imi pare rau ca ati avut ghinionul sa cunoasteti NUMAI astfel de persoane! Generalizati si nu faceti decat sa imprimati o nota pesimista, apasatoare,impunandu-va parerile (personale, de altfel…), inducand o stare de disconfort celor care CRED in adevaratele VALORI ale acestui NEAM.
VALORI E-TER-NE!
Imi pare bine ca am avut ocazia sa cunosc oameni minunati, jertfitori, iubitori de neam si tara si, pentru aceasta multumesc Bunului DUMNEZEU!
Iar cei pe care-i aratam – cu degetul – sa nu cumva sa fie si cei de care ne vom mira ca-i vedem – in rai – asta in cazul in care nu ne-am agonisit – deja – OSANDA – cu “condamnarea” lor, luindu-le astfel sansa la MANTUIRE!!
@Elena Grancea
E bine pentru cei care inca mai percep viata in Romania, a la ‘vie en rose’! Sunt doua motive:
1. I-a ferit Dumnezeu (pentru a lor sensibilitate) sa aiba de-a face cu anumite specimene;
2. Se auto/amagesc – ca sistem de auto-aparare – propunandu-si sa le vada ochii numai oameni care i-ar odihnii sufleteste.
DAR…asta nu inseamna ca ceea ce-am scris eu sau altii, nu este adevarat!
DUREREA si SUPARAREA mea este tocmai disparitia – prin generalizare a fenomenului – a ceea ce avea/a avut…. si NUMAI ARE, acest popor: credinta curata, sfiiciune fata de cele sfinte, bun-simt, recunoastere – prin comportamenul de zi cu zi – a atarnarii de catre Cineva care este mai presus de toate!
Si eu am cunoscut “oameni minunati, jertfitori, iubitori de neam si tara” dar au ramas PUTINI!
Pentru ca raul este la ‘putere’ si-si face de cap cu sufletele romanilor – este o realitate de necontestat, de care nu ne putem ascunde;
-realitatea dura a vremurilor actuale din Romania o veti percepe – probabil – atunci cand, pentru pacatele grosolane si debarasarea de valorile crestine (cu ingaduinta lui Dumnezeu) ne vor abandona (ai nostrii conducatori, nascuti din mame crestine si botezati)in bratele altor neamuri si-atunci sa vedeti cum: propriul pamant il vom muncii in arenda pentru ca ai nostrii romani l-au parasit sau l-au vandut si, nu se va mai vorbii romaneste – decat in intimitatea familiei sau la colturi!
Pe mine ma doare cand vad sate depopulate, bisericute de lemn in care nu mai are cine intra, preoti cu lacrimi in ochi care slujesc aproape singuri intovarasiti de un batran sau doi decojiti deja de materie, participarea lor este numai la inmormantari, nuntile si botezurile se fac peste hotare;
-ma doare cand vad ca sectantii vin cu bani si materiale stralucitoare convertind cu usurinta pe crestinii nostri care CAD pentru banii si vorba dulce a acelora care stiu sa-i maguleasca;
-ma doare cand vad case si pamanturi parasite;
-ma doare cand vad cum la chioscurile din/de pe langa sate o hartie igienica sau o pasta de dinti costa dublu fata de Bucuresti;
-ma doare cand vad cum sunt obligati cei care traiesc la tara – datorita crizei – sa munceasca tot 8 ore dar sa semneze pe stat ca pentru 4 fiind platiti (atentie!) ca, pentru cat semneaza;
-ma doare cand aud (de la persoane cunoscute si de incredere) cum, pentru pedepsirea nu stiu cui sau pentru dobandirea de ‘noroc’ unii/unele apeleaza la vrajitoare…
Ma opresc, fiindca am vorbit prea mult si pun punct in acest subiect!
Daca ne doare e bine sa plangem la Dumnezeu si atunci poate va veni Mangaietorul si la noi …
Spun asta pentru ca am inmormantat pe cineva drag saptamana trecuta intr-un sat mic din Ardeal unde vin la biserica duminica si in sarbatori mai multi batrani dar si copii. Cel putin 50. Au murit 3 batrani in sat intr-o saptamana, care la vreo 200-300 de oameni e chiar alarmant, dar viata merge inainte.
Si tot asa am avut parte de batrani atei din Iasi si alte orase care abia au asteptat sa scape de moarta din casa sa dea drumul la maxim la tv sa asculte stiri si altele… Desi o iubeau mult pe moarta, nu s-au inghesuit sa o mai viziteze la cimitir pana a venit nepoata ei de 1,5 ani. Ea le-a miscat inimile tuturor ateilor cand pupa icoana Mantuitorului, ingenunchea la sfestanie sau plangea sa puna mana si ea cand cantam “Vesnica pomenire”…
Asa ne cheama Dumnezeu prin cei dragi, vii sau morti, alaturi de El. De dragul moartei si a nepoatei ei, am vazut atei convinsi ajunsi la batranete ingenunchind si facandu-si cruce. Semn ca Dumnezeu nu ne lase, inca ne mai rabda si asteapta pana la suflarea de pe urma. Sa nu uitam de talharul de pe cruce care a furat raiul in ultimele clipe ale vietii sale, chiar daca a fost un pacatos.
da, exista si astfel de copii. De obicei ii intalnesti pe la biserica adusi de vreun bunic sau bunica de moda veche. Mi-e teama ca, daca societatea nu-si va reveni, ei, cei care gandesc si actioneaza altfel, vor fi martirii de maine.
Isac Asimov a scris Solaria. Catre asa ceva se indreapta societatea umana, in cazul ca n-o ia direct catre autodistrugere.
svm,
Sensibil, miscator, ceea ce spui! Si cat se poate de REAL!
Stim cu totii ca, fie si numai pentru un singur rugator – SINCER – poate ţine Dumnezeu o Cetate – intreaga!
Mi se pare foarte bun comentariul lui cristi_g. Azi este foarte dificil sa nu te insingurezi.
Eu am cunostinte, dar sunt singura cuc. Sunt singura complet chiar intre oameni apropiati pentru ca nu impartasim aceleasi opinii, nu ma inteleg.. Iar in final, cand te ajunge necazul, desi te bat pe umar si te imbratiseaza, nimeni nu intelege ce simti macar asa..vag.
In plus, este evident sa cine vrea sa traiasca dupa poruncile dumnezeiesti se supune oprobiului public. Indrazneste numai sa spui la necaz ca te increzi in mila lui Hristos, ca o sa ai surprize chiar de la crestini (in timp ce necrestinii te vor considera nebun de-a binelea).
Daca vrei sa faci binele se va profita de tine, daca spui adevarul, vei fi umilit, daca lasi de la tine, esti un prost, daca te rogi, esti un nebun, daca te increzi in ajutorul lui Dumnezeu esti considerat las, fricos, incapabil de decizii..
In general, daca nu te prefaci si chiar vrei sa te feresti de tot pacatul ca si cum te feresti de moarte.. Ei bine, ajungi o victima in societate. Se vor scula toti impotriva ta, chiar familia si prietenii…
De aceea un crestin nu are alta solutie, decat insingurarea, daca vrea sa se puna la adapost. Si nu este pt ca ar iubi singuratatea!