Mitropolia Moldovei (Patriarhia Moscovei) critica normalizarea homosexualitatii/ UE VA MONITORIZA RESPECTAREA LEGII EGALITATII

27-05-2012 2 minute Sublinieri


  • Mitropolia.md:

Declaraţia Mitropoliei Moldovei referitor la adoptarea Legii cu privire la asigurarea egalităţii

Considerăm că adoptarea de către Parlament a Legii cu privire la asigurarea egalităţii este o acţiune sfidătoare, care contravine normelor morale creştine. Solicitările repetate ale Mitropoliei Moldovei în plinătatea ei (slujitori şi mireni), adresate conducerii ţării de a exclude din proiectul de lege sintagma „orientare sexuală” au fost ignorate. Cererile Mitropoliei adresate instituţiilor abilitate din stat pentru crearea unor comisii mixte privind analizarea şi îmbunătăţirea proiectului de lege au fost trecute cu vederea, iar acţiunile au avut un caracter unilateral şi puternic influenţate de grupuri şi organizaţii din interiorul şi din exteriorul ţării, cărora nu le convin actualele principii după care trăieşte şi se dezvoltă societatea moldovenească.

Un exemplu elocvent al jocului duplicitar al politicienilor este modificarea denumirii legii care chipurile ar fi însemnat şi excluderea formulărilor şi pasajelor care urmau să legifereze practicele homosexuale şi să le aducă la nivel de normalitate. După cum s-a dovedit până la urmă, acesta nu a fost decât un truc pentru ca legea să fie votată fără vreun impediment din partea cetăţenilor nemulţumiţi de acest proiect.

Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove califică votul de astăzi al parlamentarilor, care se pronunţau anterior categoric că nu vor aproba o astfel de lege, un pericol pentru integritatea morală şi spirituală a societăţii.

Adoptarea Legii asigurării egalităţii ar putea atrage după sine şi grave tulburări în masă, de care se vor face vinovaţi cei care au legiferat săvârşirea acestei trădări a valorilor fundamentale ale neamului.

În această ordine de idei, Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove se declară împotriva stipulărilor ce ţin de drepturile minorităţilor sexuale, calificând drept un atentat la adresa identităţii creştine a poporului şi militează pentru modificarea acestei legi prin excluderea sintagmei „orientare sexuală”, precum şi a tuturor punctelor şi referinţelor cu privire la minorităţile sexuale.

Ţinem să subliniem faptul că nu încercăm să instigăm la ură împotriva unor categorii de cetăţeni ai ţării noastre, ci doar să ne apărăm valorile şi tradiţiile, pentru a oferi tinerei generaţii o educaţie sănătoasă şi demnă, în spiritul învăţăturii creştin-ortodoxe, care a stat la baza genezei poporului nostru şi prin care am supravieţuit de-a lungul timpului în pofida nenumăratelor intemperii istorice prin care ne-a fost dat să trecem.

+ Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove

Sute de slujitori şi credincioşi au protestat votarea Legii cu privire la asigurarea egalităţii

Adoptarea acestei legi a stârnit nemulţumirea a sute de slujitori şi credincioşi, care au protestat în dimineaţa zilei în faţa Palatului Republicii. Protestatarii nu sunt de acord cu conţinutul legii şi vor cere în continuare revizuirea acesteia.

Au fost purtate pancarte pe care scria: „Să ne salvăm copiii”, „Ortodoxia este legea noastră”, etc.

S-a venit cu un mesaj prin care creştinii îşi exprimă preocuparea pentru ziua de mâine. „Nu putem ignora viitorul copiilor şi, în general, a generaţiei în creştere. Am venit cu toţii în numele lui Dumnezeu, Care spune: unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, sunt şi Eu cu ei… Ne-am adunat oameni de bună credinţă în păstrarea tradiţiei noastre creştineşti, a familiei, asupra căreia se îndesesc norii mâniei lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Sperăm că se vor împlini promisiunile unor demnitari că Parlamentul nu este o maşinărie de votat legi şi vor pătrunde în esenţa fiecărei legi, în special a celei privind asigurarea egalităţii” – se menţionează în declaraţiile protestatarilor.

Coordonatoarea politicii externe a Uniunii Europene,  Catherine Ashton, salută adoptarea de către parlamentul moldovean a legii pentru asigurarea egalității.

Într-o declarație pentru Europa Liberă, purtătoarea de cuvânt Maja Kocijančič a spus că, în continuare, Uniunea Europeană va monitoriza cum se respectă în Republica Moldova legea privind asigurarea egalității

„Din perspectiva Uniunii Europene toleranța este o valoare de bază pentru orice țară cu aspirații europene, iar drepturile omului trebuie apărate. Asta înseamnă desigur că oamenii care locuiesc în Moldova trebuie să-și poată trăi viața fără frica de discriminare. Cât privește pașii următori, vom monitoriza de acum încolo implementarea acestei legi în cadrul existent al dialogului dintre Uniunea Europeană și Moldova”, a menționat Maja Kocijančič.

Ea a menționat că modificările aduse de guvern proiectului inițial nu distorsionează natura angajamentului de a interzice discriminarea pe criteriul orientării sexuale.


Categorii

1. DIVERSE, Mitropolitul Vladimir Cantarean, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “Mitropolia Moldovei (Patriarhia Moscovei) critica normalizarea homosexualitatii/ UE VA MONITORIZA RESPECTAREA LEGII EGALITATII

  1. Toleranta este ingaduinta fata de eroare sau greseala si intotdeauna are limite. Folosirea termenului toleranta este insasi recunoasterea aflarii in greseala a celor care o invoca. Limitele sunt insa la aprecierea noastra. Astept sa vad cand va considera Biserica Ortodoxa Romana ca trebuie sa fie o limita.

  2. Adica normalizarea anormalitatii. Dementiali!

  3. Unde poate sa duca asa-zisul ”unionism” prost inteles si prost propagat…

    http://www.money.ro/republica-moldova–guvernata-de-mitropolie_1221552.html

    ***

    http://www.timpul.md/articol/europenismul-moldovenist-de-la-chisinau–a-ignorat-200-de-ani-de-la-anexare-34102.html

    Dungaciu inscrie iar problematica Basarabiei in cea a europenizarii, care nici macar nu exista ca proces, existand mai degraba modernizarea:

    http://www.timpul.md/articol/europenismul-moldovenist-de-la-chisinau–a-ignorat-200-de-ani-de-la-anexare-34102.html

    Sunt unele exagerari evidente, dar si multe lucruri corecte.

    Exagerarile: in 1812 inca nu devenise Europa de Vest polul catre care tindeau toate din rasarit, lucrurile au stat mult mai nuantat, mari parti din societatile de la noi si din tot rasaritul erau filo-ruse (inclusiv din motive religioase). In acest sens, Rusia a ratat un mare moment de a isi dovedi natura de imperiu eliberator si nu de ocupant cu aceeasi religie ca noi. Dar actiunea de modernizare nu a venit doar din Occident, ci chiar si de la rusi, prin Regulamentele Organice, de pilda. Treptat, elita devine occidentalizata complet si abia atunci, din 1848, incepe modernizarea ”europeana” a Tarilor Romanesti.

    Lucrurile corecte: actiunea de deznationalizare a Basarabiei efectuata de Imperiul Rusesc.

    Si observatii interesante cu o concluzie f corecta:

    Nu a scăpat nimănui nici „amănuntul” că şi premierul şi preşedintele au făcut în aşa fel încât să nu fie în republică pe 16 mai 2012. Nu întâmplător apar voci la Chişinău, din rândul intelectualilor militanţi şi fondatori ai Mişcării naţionale de la sfârşitul anilor ’80, care vorbesc de o mică restauraţie identitară din RM, respectiv un soi de reîntoarcere la sărbătorile regimului Voronin, într-o formă soft, mai democratică şi mai puţin agresivă, dar pe fond identică… Cei care spun asta au în vedere cu prioritate sărbătorirea zilei de 9 Mai, a „eliberării” Basarabiei etc., etc.

    (…)

    – Astăzi suntem în alt tip de atmosferă discursivă, trăim în un alt tip de discurs, un alt tip de moldovenism, pe care l-am numit moldovenismul europenist. A intrat în scenă după 2009. Îl numesc aşa pentru a-i identifica, pe de-o, parte, resorturile localiste, regionale, pe de alta, de a-i identifica vectorul european, asumat aproape cu disperare, inclusiv pentru motivul că îi serveşte drept ideologie de substitut, moldovenismul europenist neavând, deocamdată una proprie sau – mai plauzibil – nedorind să o expliciteze deocamdată public, menţinând confuzia şi, deseori, duplicitatea în spaţiu public.

    – Cum aţi caracteriza „moldovenismul europenist”?

    – Este o formă de patriotism localist, „moldovenesc” care, spre deosebire de moldovenismul sovietic promovat de regimul Voronin are câteva caracteristici principale. În ceea ce priveşte relaţia cu Rusia, nu este obligatoriu pro-rusesc, fără să aibă radicalitatea discursului pro-românesc în această direcţie; în relaţia cu Moscova acceptă, eventual, pragmatismul, inclusiv tăcerea pe subiectele istorice contondente, chiar dacă nu este clar de fiecare dată care sunt reperele şi limitele acestui pragmatism.

    – Ceea ce s-a întâmplat şi la 16 mai!

    – Exact. Din punct de vedere geopolitic, acest tip de atitudine şi de discurs încearcă să se justifice, la nivel popular, inclusiv printr-un soi de autarhie geopolitică greu de definit, ceea ce se traduce de obicei în formula care răbufneşte nu odată la nivel public – „şi fără ruşi, şi fără români” -, respectiv, un soi de „prin noi înşine”, vag şi nerealist, fireşte, dar din ce în ce mai răspândit în populaţie, inclusiv cea tânără; „soluţia” pe care o sugerează, însă, pentru a ieşi din această dilemă ar fi un plonjon direct în „Europa”, ceea ce constituie discursul geopolitic predilect. Ca abordare politică, este aşadar pro-european, acest tip de discurs servind însă mai multe funcţii, inclusiv evitarea unei abordări frontale a chestiunii relaţiilor identitare cu România, pe care deocamdată le evită, dar şi ocultarea discursului identitar despre R. Moldova, discursul integraţionist servind deocamdată şi ca „ideologie de stat”. Pe relaţia bilaterală cu România, moldovenismul europenist va fi tot pragmatic, va pedala pe cooperare şi colaborare, fără însă să individualizeze explicit relaţia bilaterală în parcursul european al R. Moldova; concomitent, păstrează politica „tradiţională” a Chişinăului de solicitare a unui Tratat de bază, mai ales că la acest punct va avea adeziunea şi altor formaţiuni politice, din tabere diferite. Din punct de vedere ecleziologic, respectiv al apartenenţei religioase, moldovenismul europenist este cel mai bine plasat pentru a susţine a treia „soluţie” pentru biserica din R. Moldova, respectiv autocefalia. Dacă partida pro-românească are – teoretic vorbind – echivalentul ecleziastic în Mitropolia Basarabiei, atunci echivalentul ecleziastic cel mai apt al „moldovenismului europenist” nu ar putea fi proiectul rusesc al Mitropoliei Moldovei (canonic subordonată Patriarhiei Ruse), ci… autocefalia bisericii din R. Moldova. O asemenea soluţie – dincolo de utopia ei – ar fi ideală din punctul de vedere al moldovenismului europenist, pentru că ar valida, indirect, existenţa „etniei moldoveneşti”, pe care moldovenismul europenist nu o promovează ca atare. Din punctul de vedere al glotonimului şi al etnonimului, este forma de patriotism a celor care recunosc că vorbesc „limba română”, dar menţin ideea unei diferenţe între cele două maluri ale Prutului, chiar dacă nu din raţiuni explicit etnice, dar, oricum, istorice şi culturale. Nu insistă pe diferenţe etnice, pentru că, practic, ar fi imposibil de demonstrat. Dar „limba română” este maximul de identitate cu discursul pro-românesc pe care acest tip de moldovenism l-ar putea accepta senin. De aici şi presiunile sistematice pe recunoaşterea „minorităţii moldovene” (nu româneşti) din Ucraina. Din punct de vedere al identităţii statale, moldovenismul europenist nu este antiromânesc, aşa cum nu este nici „proromânesc”; însă ideea de „două state româneşti” ar putea fi acceptată mai degrabă ca abordare tactică, de etapă, nicidecum ca proiect.

    (…)

    – Care ar fi acestea?

    – Cel mai mare duşman al „moldovenismului europenist” este eşecul proiectului de europenizare, pentru că acest tip de discurs patriotic ridică enorm expectanţele populaţiei (prosperitate, vize, europenizare etc.). Dacă nu va fi capabil să le realizeze într-un termen relativ scurt, atunci riscul pentru promotorii acestui tip de discurs sunt foarte mari, şi am impresia că unii dintre ei sunt conştienţi de asta (de aici şi paradoxul promovării „moldovenismului europenist” cu… cetăţenia română în buzunar). O a doua chestiune este problema transnistreană: discursul moldovenist europenist, ca discurs patriotic, trebuie să îşi asume soluţionarea chestiunii transnistrene ca miză de prim-plan. Aici apar însă problemele, pentru că o soluţionare în termenii vehiculaţi astăzi la nivelul inclusiv al cancelariilor europene – autonomie, federaţie etc. – poate fi sfârşitul acestui tip de discurs. O alăturare electorală a populaţiei din estul R. Moldova la corpul electoral actual al readuce în prim-plan, vertiginos, discursul moldovenist sovietic. Şi asta în cel mai bun caz! Câştigătorul nu va fi în niciun caz discursul moldovenist europenist şi promotorii acestuia.

  4. Pingback: Eurocratii si remorca religioasa a UE: intalnire intre liderii europeni si religiosi. NU LE SPUNE NIMENI CA ”NU LI SE CUVINE”… - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare