Patriarhul Ecumenic cere Arhiepiscopului Ieronim INTERZICEREA anatemelor rostite de IPS Serafim de Pireu la Duminica Ortodoxiei

30-03-2012 1 minut Sublinieri


În urmă cu mai mult de o saptămână, imediat după Dumineca Ortodoxiei, Kir Serafim, Mitropolit al Pireului, entuziasmat de alocuţiunea rostită  de Patriarhul Ecumenic cu ocazia întronizării Mitropolitului de Prusa, Kir Elpidofor, ca egumen al Sfintei Mănăstiri „Sfânta Treime” din Halki, i-a trimis o scrisoare oficială Patriarhului Ecumenic, Kir Bartholomeu, în care îi cerea, printre altele, trecerea subiectului privind recunoaşterea Sinodului din 879-880 drept al VIII-lea Sinod Ecumenic pe agenda viitorului Mare Sinod Panortodox, al cărui preşedinte Patriarhul Ecumenic va fi.

Textul acestei scrisori se găseşte, tradus în limba română, aici: http://acvila30.wordpress.com/2012/03/21/mitropolitul-serafim.

În primul rând, am propriile mele nedumeriri faţă de apelul Mitropolitului Serafim, fin teolog şi expert în drept canonic: de ce ar trebui recunoscut Sinodul VIII Ecumenic drept Sinodul VIII Ecumenic de către viitorul Sinod Panortodox? Este suficientă acceptarea lui de către pliroma Bisericii ca atare, lucru care se vede în toată istoriografia bisericească de după Sinodul VIII Ecumenic (cu excepţia perifericei teologii academice ortodoxe româneşti, al cărei acces la universalitate este cvasi-inexistent). O a doua nedumerire vizează entuziasmul Mitropolitului Pireului faţă de o alocuţiune teologică (extrem de bine întemeiată patristic) rostită de Patriarhul Ecumenic: chiar nu ştie Mitropolitul că discursurile omiletice ale Patriarhului nu îi aparţin, ci sunt scrise de un Mitropolit (non-ecumenist) a cărui autoritate teologică, însă, Patriarhul Ecumenic nu o contestă?

Ieri, însă, probabil iritat de antemele din Dumineca Ortodoxiei şi de scrisoarea adresată lui de Mitropolit, Patriarhul Ecumenic Batholomeu a adresat o scrisoare Arhiepiscopului Ieronim al Atenei, în care subliniază faptul că acţiunile anumitor ierarhi ai Bisericii Greciei dinamitează unitatea Ortodoxiei.

Kir Bartholomeu face referire la evenimente care “exprimă poziţii, consideraţii şi puncte de vedere care nu sunt deloc de acord cu caracterul şi ethosul ortodox, care ridică semne de întrebare şi care sunt pline de pericol şi consecinţe neprevăzute atât pentru unitatea Bisericii noastre, cât şi  pentru cea a Sfintei noastre Biserici Ortodoxe în întregul ei”.

Patriarhul Ecumenic se referă şi la anatemele rostite de Mitropolitul Pireului în Duminica Ortodoxiei, cerând ca astfel de practici să fie blamate în Sinod, astfel ca unitatea Bisericilor Ortodoxe să nu mai fie periclitată: 

”Aceste acţiuni şi declaraţii, la început reduse ca număr şi neglijabile, au luat de curând proporţii de nepermis, având consecinţa, printre altele, ca anatemele să fie rostite în chiar Sfânta Mitropolie ţinând de Sfânta Voastră Biserică, de către Mitropolit, în plină adunare publică, nici mai mult, nici mai puţin, ci chiar în cursul Sfintei Liturghii a Duminicii Ortodoxiei, împotriva eterodocşilor şi a acelora aparţinând celor de alte religii, precum şi împotriva celor care participă la aşa-zisa Mişcare Ecumenică”.

Kir Bartholomeu cere Arhiepiscopului următoarele:

“Rânduiţi sinodal aceste chestiuni, interziceţi-le şi osândiţi-le în mod oficial, ca unele ce nu sunt întemeiate, ci periculoase, luaţi hotărârile potrivite, corp eclesiastic fiind, în vederea osândirii generale şi interzicerii acestui gen de fapte şi exprimări nefondate, neortodoxe şi aflate în conflict cu hotărârile sinodale ale Preasfintelor Biserici Ortodoxe”.

În loc de comentarii, dau cuvântul dumnezeiescului Hrisostom: […]

 [Traducerea aproximativa ar fi:
“Ma intrebi de ce se intampla atatea tulburari in Biserica. Si eu sunt de aceeasi parere cu tine, s-a intamplat doar sa ma gasesc acolo atunci cand s-au exprimat pozitiile si alegerile eretice din partea stapanilor nostri“.]

Categorii

1. DIVERSE, Arhiepiscopul Ieronim al Atenei, Ecumenism, Mitropolitul Serafim de Pireu, Patriarhul ecumenic Bartolomeu

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

26 Commentarii la “Patriarhul Ecumenic cere Arhiepiscopului Ieronim INTERZICEREA anatemelor rostite de IPS Serafim de Pireu la Duminica Ortodoxiei

  1. Cand duhul lumesc patrunde in Biserica, simtim o alta ortodoxie, pliata pe grija de a nu vatama aproapele nostru cu randuielile Sfintei Traditii ortodoxe. Totul se petrece in liniste si incet-incet, din dorinta de a fi cu totii uniti in cuget si simtiri, sub stindardul luptei pentru unitatea ortodoxiei, dar departe de Duh si de Adevar.

    Cat de departe de viata noastra poate parea uneori indemnul Sfintei Liturghii:
    “Unirea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh cerând, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.

  2. @ Carmen: Aveti dreptate, sunt multi, pe toate treptele (de la vladica la “opinca”) pentru care este mai importanta grija fals-iubitoare de a nu jigni sensibilitatile reale sau imaginate ale celor de alta credinta, decat marturisirea raspicata a Ortodoxiei. Asta seamana cu grija fals-iubitoare a celor care, avand o persoana apropiata grav bolnava, ii ascund iminenta mortii, barandu-i calea catre o pregatire crestineasca de moarte. Oamenii au dreptul sa stie care este pozitia Bisericii (ortodoxe), bineinteles cu precautia de a le explica semnificatia gestului: nu jignirea, nu condamnarea, ci tocmai grija pentru viata lor vesnica.

  3. “… discursurile omiletice ale Patriarhului nu îi aparţin, ci sunt scrise de un Mitropolit (non-ecumenist) a cărui autoritate teologică, însă, Patriarhul Ecumenic nu o contestă?”

    Putem sti despre ce mitropolit este vorba?

  4. Adevarul este ca nu mi-ar folosi la nimic daca as cunoaste raspunsul. Insa cred ca voi pastra mereu vie in amintire emotia intalnirii cu IPS Mitropolit Iosif de Prykonnis, in mai 2009, la Biserica Sf.Grigorie Palama din Politehnica. Desi traducerea se facea aproape instantaneu, simteam ca nu mai era nevoie de alte cuvinte, putand sa inteleg doar privind in ochii sfintiei sale si ascultanu-l. Un parinte din Pateric.

  5. Desi, nu vreau sa justific pe Pat. Ecumenic, si nici sa ma grabesc sa corectez pe PS. Serafim, multi isi pun intrebari justificate (consider eu) in legatura cu rostirea anatemelor de catre PS. Serafim. Desigur, dupa cum era de asteptat, Pat. Ecumenic nu a ezitat sa “sara pe oportunitate” spre a-si propaga propria agenda bine-cunoscuta. Eu incercasem sa pornesc o discutie informata in leg. cu anatemele prin comentariile mele din acest topic:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/03/12/ips-serafim-rostind-anatema-noilor-ereziarhi-si-pagani-papei-benedict-rabinilor-si-musulmanilor-care-resping-sfanta-treime-neo-monofizitiilor-video/

  6. doar pt.admin
    Nu cunosc foarte multe lucruri despre acest subiect si, preferabil este sa ramana deoparte comentariile mele pentru a nu starni discutii inutile; insa, din dorinta de a cunoaste mai mult, am cautat informatii despre rolul, despre insemnatatea si rostul anatemelor.

    Am aflat cateva articole care m-au pus pe ganduri, in sensul ca Patriarhul Ecumenic sa aiba dreptate aici, in ceea ce spune privind randuirea acestor chestiuni dpdv sinodal:

    http://www.youtube.com/watch?v=U4prYsROjYc

    http://www.ioanguradeaur.ro/426/despre-anatema/

    http://www.credo.ro/predica-Duminica-Ortodoxiei-Sfantul-Ignatie-Brianceaninov.php

    As vrea sa nu ma intelegeti gresit, este un punct de vedere personal, care nu trebuie sa fie si corect, dar la care as vrea oarecare clarificare.

  7. @ carmen:

    Am lasa totusi, spre dezbatere, daca sunteti de acord, linkurile dvs. Tocmai spre clarificarea pe care o doriti si pe care noi nu suntem in stare sa o dam.

  8. @admin

    Va multumesc.
    De obicei prefer sa nu-mi bat capul cu hotararile Bisericii, mai ales cel luate prin Sfintele Sinoade, intrucat constientizez neputinta proprie in mestecarea hranei tari cu dintii mei de lapte. Pe de alta parte insa, exista si riscul asumat de a trece anumite judecati prin filtrul valorilor mele omenesti si, la un moment dat sa ma trezesc ca din motive bine intemeiate (intotdeauna se intampla asa!), sa constat ca mi-ar fi mult mai bine daca m-as abate un picut de la calea actuala, ingusta si plina de ispite si as trece pe cea alaturata, larga si primitoare.

  9. In ce ne priveste, credem ca este evident ca nu avem dileme cand e vorba pe cine sa credem sau pe care din cei doi sa il alegem, si este evident si ca ne indoim profund ca intentiile SS Bartolomeu ar fi unele sincere, legate de canoane. Bineinteles ca stim ce anume il doare. Insa, dincolo de asta, problemele strict teologice poate ar trebuie abordate si elucidate de cei competenti si indrituiti.

  10. @carmen
    “Negreşit, trebuie să anatemizăm învăţăturile eretice, cele potrivnice învăţăturilor primite de noi, să condamnăm învăţăturile lipsite de credinţă, dar să cruţăm cu toată grija pe oameni şi să ne rugăm pentru mântuirea lor!”(Sf. Ioan Gura de Aur). El infiereaza obiceiul de a fi dati anatemei ereticii de catre oameni in situatii particulare, nu oficial si solemn, in biserica. Osandeste ura de oameni, chiar eretici fiind.
    Dar IPS Serafim face acest lucru ca o declaratie de credinta tocmai pt a tamadui boala ereziei. Nu condamna persoane, ci crezuri. Oricine vrea sa fie ecumenist, sa stie ca este sub anatema! Nu este vina IPS, ci a oricarui ecumenist sau eretic.
    Cu alte cuvinte, e necesar ca noi, oamenii de rand, sa dam anatemei toate invataturile ce rastalmacesc dreapta credinta si pe ereziarhi, dar nu pe ereticii de langa noi. Pt ei trebuie sa nadajduim in indreptare. Sa dam anatemei ereziarhii(nascocitori de erezii) si ereziile in asa fel ca sa se salveze ereticii de langa noi!

  11. Si ar mai fi de observat ca de curand IPS Serafim a primit la credinta pe un cunoscut eretic anticalcedonian.

  12. Vedeti dvs., in momentul in care m-am intors la ortodoxie, dupa n ani de peregrinari, ceea ce m-a uimit a fost Sfanta Traditie a Bisericii. Spun m-a uimit pentru ca m-am redescoperit prin ea, abia atunci mi-am dat seama ca se potriveste intru totul firii omenesti, aducand nu satisfactie sufletului, ci implinire. Izvor de viata. Ei, tocmai aceste adevaruri pastrate nealterate in decursul atator ani, pastrate cu sfintenie, mi-au oferit certitudinea ca mi-am aflat locul in sfarsit. Am putut astfel intelege de ce ortodoxia este insasi firea omului – definitia parintelui Rafail aveam s-o cunosc mai tarziu.

  13. Mai tarziu, cand aveam sa ajung la dogmele Bisericii, am aflat ca scopul crearii omului este de a vietui impreuna cu Dumnezeu. Dar atunci a fost confirmarea a ceea ce simtisem anterior, atunci cand m-am intors Acasa.

    Abia atunci am inteles de ce nu mi-a fost permis sa patrund mai inainte dogmele. Trebuia sa inteleg si sa simt inainte toate aceste adevaruri ale Bisericii. Era raspunsul pe care l-am cautat ani de zile.

    De altfel, constat ca mai toti cei ce se convertesc la ortodoxie, fie din afara Bisericii, fie din interiorul ei, au aceasta tendinta de a pastra neschimbat adevarul care li s-a dezvaluit.

  14. @exegeticus

    Asa am inteles si eu rostul anatemelor; daca as avea nu doar timpul ci si dispozitia de a cunoaste istoria Bisericii, as vedea cu cat efort si cate sacrificii a fost pastrata Sfanta Traditie pe care astazi o iubesc.

    Poate doar singura schimbare a luptei de ieri fata de cea de azi sa fie forma exterioara – de la violenta si martiriu, la invaluire prin acceptare in numele valorilor omenesti.

  15. Nu ştiţi oare că Hristos n-a zdrobit trestia frântă şi n-a stins feştila ce fumegă ?

    Şi e primejdios să judeci asupra a ceea ce este ascuns şi păstrat Judecătorului veacurilor, singurul Care ştie şi măsura cunoştinţei, şi mărimea credinţei.

    De aceea, rogu-vă, să nu ascultaţi cu nepăsare astfel de cuvinte! Negreşit, trebuie să anatemizăm învăţăturile eretice, cele potrivnice învăţăturilor primite de noi, să condamnăm învăţăturile lipsite de credinţă, dar să cruţăm cu toată grija pe oameni şi să ne rugăm pentru mântuirea lor!

    http://www.ioanguradeaur.ro/426/despre-anatema/

  16. Cu intentii rele sau chiar si bune, este evident ca SS Bartolomeu nu are dreptate.
    Oare daca ar avea cineva o licoare care sa-i dea nemurire pe pamant, ar accepta sa i-o spurce cineva? Ar tolera cat de putin?
    Foarte bine remarcat ca cei ce se intorc cu adevarat spre Dumnezeu sunt indatorati total adevarului de credinta si induiosati de el. Cine nu s-a intors cu inima nu are ce sa apere si fie nu apara credinta, fie latra cu ura la cei din jur pt ca o tine cu dintii, nu cu inima.

  17. Desi pare un act de indisciplina bisericeasca a IPS Serafim, care a decis, in locul sinodului, sa dea anatema pe si pe neoereticii epocii noastre, nu este.
    De ce?
    Pentru ca pecinginea ereziei este atit de pe ascuns si de intins extinsa incit paralizeaza insusi actiunea sinodului de a curata Biserica de erezii.
    In aceasta situatie, este de datoria fiecarui ierarh responsabil de a lupta impotriva ereziilor prin orice mijloace, chiar incalcind dispozitiile administrative bisericesti, care, dupa cum se vede, sunt folosite de Kir Bartolomeu tocmai pentru a prezerva lucrarea ereziei in Biserica.
    Cinste lui IPS Serafim pentru curajul patristic de a da anatemei public pe toti neoereticii! Eu l-as vedea vrednic sa stea pe tronul de la Constantinopol.

  18. Mitropolitului Pireului nu a fost ”entuziasmat” de alocuţiunea teologică (extrem de bine întemeiată patristic) rostită de Patriarhul Ecumenic ci l-a provocat teologic să iasă din ascunsa ipocrizie cu care lucrează împotriva Ortodoxiei. Firește că l-a usturat, după laudele primite că luptă pentru întărirea Bisericii asemenea predecesorului său ”Marele Fotie, Mărturisitorul întocmai ca Apostolii” care “prin viața sa personală și prin mărturia sa a mărturisit credința Ortodoxă și a apărat-o pe aceasta împotriva ereziilor”.

    Neavând cuvânt împotrivă și vădit fiind, a recurs la un gest pe care-l fac toți cu sufletele mici și ambiții mari, anume să ceară măsuri disciplinare. Probabil a luat exemplu de la omologul său dâmbovițean.

    Dar Sfântul Pavel zice și el:

    Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel
    Cap. 1

    8. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!

    9. Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!

    Sau aici:
    Cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anatema! Maran atha! (Domnul vine).

    De anatemă nu scapă că dată este de la început pentru toți care răstălmăcesc Evanghelia și duc în rătăcire oile Domnului.

  19. Ma indoiesc ca stiti cum arata canoanele permitand unui ierarh sa anatematiseasca in corpore biserici si persoane, daca ati sti, problema reala care s-ar pune in ochii vostri ar arata asa: sa presupunem ca IPS Serafim are dreptate pana in panzele albe. DAR daca anatematisirea se face cu neascultare de canoane, nu numai ca e invalida canonic (nu lucreaza, pentru ca NICIODATA Duhul Sfant nu a lucrat dupa minte omeneasca), ci deschide si un precedent periculos: oricare ierarh in care intra duhul stapanirii lumesti va pronunta anateme, si chiar daca in Duhul sunt invalide, pot provoca, pana sa se vadeasca aceasta, o gramada de nelegiuiri si patimiri groaznice din cauza neputintelor omenesti. Sf. Ioan Gura de Aur a fost depus de un sinod intreg, si a facut ascultare, desi era o nedreptate strigatoare la cer. Pe de alta parte, tocmai de aceea stia foarte bine pe piele proprie ce e aceea autoritate canonica… folosita rau. Exista numeroase exemple de anateme pronuntate la instigarea si sub presiunea bratului secular. Din pacate, fara sa vrea, IPS Serafim dezvaluie pentru care brat secular lucreaza: Baze rusesti in Mediterana? O, “binecuvantata” roada a duhului… imperialist tarist. Reinviem testamentul Sf. Petru? Pai nu tin minte sa fi fost vorba de asa ceva in traditie.

  20. Ca mai reiau aici o intrebare veche: stiti vreun nume de erezie romaneasca bine implementata si raspandita? Eu nu cunosc! Cele care au venit, sunt de la straini. Acum numarati numarul ereziarhilor rusi, incepand cu bogomilii si ajungand la Rasputin si o sa va ia extrem de mult. Spuneti-mi de al cui sange crestin e vinovata Romania recent si pe cine a persecutat vreun roman la altii acasa pentru credinta. Nu s-a racit sangele pe mainile ucigasilor de la Kremlin si ni se propune, dupa ce ucideau oameni pentru ca sunt ortodocsi, sa ucidem toti in duh pe altii… ca nu sunt “destul de” ortodocsi. Lupta cu erezia e una, momeala mancata nemestecata de greci ca va reinvia Bizantul facand razboi cu Turcia e cu totul altceva. Nu vedeti ca “in limpezime” isi dau pe fata adevaratele ganduri? Stiti biserica romana construita de un rus, ca la daramat erau mesteri mari, calfe si zidari (Doamne iarta-ma!). Stiti biserica romana finantata de vreun grec? Eu stiu numai invers. Deci dupa care roade vreti sa se cunoasca pomul, ca parut respecta canoanele pana ajungem la motivul real pentru care le respecta – stapanirea lumeasca.

  21. Daca ati fi intr-adevar aparatori ai ortodoxiei ati intelege ca nu e nimeni mai mare decat Ioan Gura de Aur in slujirea liturghiei aceluiasi, decat Hristos insusi, Caruia I s-a slujit. Ce anomie poate fi aceea ca se propune sa fie validate anatemele unui ratacit pro-tzarist desi NU SUNT DUPA PROCEDURA CANONICA (adica sunt calcare de canoane prin felul pronuntarii) sub pretext ca se repara vreo dreptate contra ereziilor, avand in ochi exemplul lui Ioan Gura de Aur, care, desi lovit nedrept si depus din treapta de lucratori ai strambatatii a facut ascultare. Pe cine cinsteste aceasta paruta lupta contra ereziilor, si ce precedent periculos doriti sa inaugurati? Nu cumva Moscova dictand Bizantului? Halal dreapta credinta!

  22. @Alexandru:

    Aveti informatii despre care nu stim de il caracterizati pe IPS Serafim de Pireu drept filorus? El are propria sa linie, de pilda il sustine pe vladica Artemie al Kosovo desi patriarhul Kirill s-a dezis de el. Si multe altele, in general are propria sa linie si nu e deloc genul de inregimentat. Iar in ceea ce priveste apropierea de Rusia, IPS Serafim nu face altceva decat sa vorbeasca din punctul de vedere al intereselor geopolitice ale Greciei. De aceea, a si vorbit despre o alianta si cu Israelul… nu doar cu Rusia.

    Cu atat mai putin am stabili noi precedente, nici in lupta cu ereziile, nici ca altceva. Dar nici nu avem vreo dispozitie sa ne rafuim istoriceste cu rusii si grecii, luati asa, global. Despre noi si Rusia ne-am spus parerea noastra, tangential, cand am scris despre Basarabia, aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/04/07/basarabia-pamant-romanesc-colonie-europeana/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/03/25/marsul-unirii-basarabiei-cu-romania-de-la-chisinau-marcat-de-altercatii-video-scurte-observatii-asupra-chestiunii-basarabene/

  23. Pingback: Sinaxa clericilor si monahilor din Grecia acuza MENTALITATEA PAPISTA a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu. EXPUNERE PATRISTICA EXHAUSTIVA A DEVIERILOR ECUMENISTE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  24. Pingback: Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, la pomenirea patriarhului Athenagoras: CONTINUAM ”DIALOGUL” PANA LA MAREA ZI A UNIRII TUTUROR - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  25. Pingback: FARA PRECEDENT DE LA SCHISMA DIN 1054: Patriarhul Ecumenic Bartolomeu va participa la inscaunarea PAPEI FRANCISC - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare