Cardul de sanatate va fi introdus de pe 1 august. Despre FRAUDA argumentului FRAUDELOR…

21-03-2012 4 minute Sublinieri


  • Gandul:

De la 1 august vor fi livrate cardurile de sănătate. Când vor deveni funcţionale

Distribuţia cardurilor naţionale de sănătate începe în 1 august, cu întârziere de cinci ani, putând fi livrate câte un milion de documente pe lună, iar în noiembrie folosirea acestora va fi experimentată mai întâi într-un singur judeţ, a anunţat, miercuri, preşedintele CNAS, Lucian Duţă.

Potrivit Legii sănătăţii 95/2006, cardul naţional de sănătate trebuia să fie introdus până la sfârşitul anului 2007. Acest lucru nu s-a întâmplat şi abia la 1 august va putea începe distribuţia cardul naţional de sănătate, a spus preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Cardul naţional, împreună cu prescripţia electronică şi cu dosarul electronic, fac parte din “Platforma informatică a asigurărilor de sănătate – PIAS”, a mai spus Duţă.

Preşedintele CNAS a precizat că atât cardul, cât şi prescripţia electronică reprezintă măsuri pentru eliminarea fraudei din sistem şi pentru verificarea prescrierilor.

Valoarea unui card este puţin peste doi euro, fiecare asigurat urmând să beneficieze de un astfel de document, a mai spus Lucian Duţă.

Lucian Duţă a precizat că Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) este baza pentru introducerea elementelor noi, respectiv prescripţia electronică şi cardul naţional de sănătate în 2012 şi dosarul electronic 2013.

Reţeta electronică va fi introdusă din 1 iunie, în paralel cu prescripţia clasică

Reţeta electronică va fi introdusă din 1 iunie, dar o perioadă va funcţiona în paralel cu prescripţia clasică, a anunţat, miercuri, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă.

“Am obţinut fonduri europene nerambursabile în valoare totală de aproximativ 40 de milioane de euro pentru implementarea prescripţiei şi a dosarului electronic. Din 1 iunie va demara sistemul de prescriere electronic, care va funcţiona o perioadă în paralel cu cel de acum”, a declarat preşedintele CNAS.

Lucian Duţă a spus că prin introducerea reţetei electronice, atât medicii cât şi farmaciştii, dar în principal pacienţi, vor avea de câştigat.

Reţeta electronică va face parte dintr-o platformă integrată complexă intitulată “Platforma informatică a asigurărilor de sănătate – PIAS”. Principalele beneficii ale acestei platforme vizează administrarea informatică unitară şi managementul deciziilor, creşterea performanţelor în acordarea serviciilor, facilitarea raportării şi decontării acestora, dar şi monitorizarea şi controlul utilizării fondurilor.

Potrivit preşedintelui CNAS, primul element care urmează a fi lansat în cadrul platformei este prescripţia electronică.

“Avantajul prescripţiei electronice este acela că vor fi asigurate siguranţa tratamentului şi reducerea riscului de complicaţii prin evitarea erorilor de prescriere şi acurateţea informaţiei. Altfel spus, sistemul va sesiza erori în prescriere, cum ar fi de pildă medicamente cu efecte terapeutice contradictorii”, a mai spus Duţă.

Prescripţia electronică va preveni frauda în sistem

Un alt avantaj al acestui tip de prescriere vizează predictibilitatea consumului de medicamente şi un management performant. Prescripţia electronică va preveni frauda în sistem, care în prezent este estimată la două-trei sute de milioane de euro, a mai spus Duţă. Preşedintele CNAS a ţinut să precizeze că această situaţie nu este unică în România şi că ţări mai dezvoltate, precum SUA sau Franţa, se confruntă cu fenomenul fraudei în sistem, de aceea au programe de combatere a acesteia.

Preşedintele Federaţiei Patronatului Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, a susţinut că prescripţia electronică este un beneficiu pentru medici întrucât în actualul sistem există multe probleme ce pot apărarea la reţetele pe care le cumpără.

“Sigur că este nevoie de o perioadă de timp în care să funcţioneze ambele prescripţii în paralel. Mai mult de atât, suntem de părere ca medicii care vor fi dispuşi să prescrie electronic să fie stimulaţi, aşa cum se întâmplă şi în alte părţi, şi totodată cerem CNAS să găsească soluţii pentru plata cititoarelor de card, întrucât sunt destul de scumpe”, a spus Doina Mihăilă.

Vicepreşeditele Colegiului Farmaciştilor, Clara Popescu, a susţinut că este necesară adoptarea acestei prescripţii electronice, mai ales că de multe ori farmaciştii erau obligaţi să plătească erori de prescripţie apărute în sistem.

“Pentru farmacii, introducerea reţetei electronice este salutară, pentru că pe o reţetă cu erori de prescripţie trebuia să plătească farmacistul. Susţinem ideea să lucrăm o perioadă în paralel, electronic şi offline, şi plata de către CNAS a cheltuielilor pentru tehnica de lucru”, a spus Clara Popescu.

Lucian Duţă, preşedintele Casei Naţionale de Sănătate (CNAS), estimează că fradua din sistemul de sănătate este de 200-300 mil. euro, ceea ce raportat la nivelul fondurilor totale pe care instituţia le administrează, de 5 mld. euro, “este un procent de bun simţ”.

Fraudele din sistem sunt posbile deoarece nu există mecanisme de control, lucru ce se va schimba după ce vor fi introduse prescripţia electronică şi cardul electronic de sănătate, mai spune şeful CNAS.

Nota noastra:

Odata vazuti cu sacii in caruta, oficialii isi permit acum sa si recunoasca, tradiv, faptul ca pana la urma fenomenul fraudei nu e chiar asa de important fata de bugetul folosit in sistemul sanitar. Problema e ca alt argument decat acela al eliminarii fraudelor, pentru implementarea cardului si a intregului sistem informatic, NU A EXISTAT. Iar acum se recunoaste, sfidator, ca de fapt frauda nu e importanta! Si asa este, 300 milioane frauda, procent ESTIMAT (deci nimic sigur, poate sa fie o cifra scoasa din burta) din 5 miliarde euro buget total inseamna foarte putin, iar “solutia” este cel putin la fel de costisitoare ca ceea ce se presupune ca ar corecta! Sistemul electronic, cu toate componentele sale, costa si el sute de milioane de euro SI NU VA ELIMINA FRAUDELE (adica problema pentru care, chipurile, e implementat), pentru simplul motiv ca cei care le faceau pot fenta in continuare sistemul. Un lucru va sti insa sa faca acest sistem: sa ofere informatii personale despre asigurati oricui vrea din sistem.

Asadar, impunerea, cu forta, a acestui sistem electronic, s-a facut printr-o… frauda de proportii, o fraudare a opiniei publice, a dezbaterilor publice organizate de forma, si a interesului asiguratilor.

Problema e similara si cu privire la “argumentul” reformei sistemului sanitar:BOLNAVUL CA O PRADA. Debutul “reformei” in sanatate: RATIONALIZAREA listei de medicamente COMPENSATE si a duratei SPITALIZARII

Legaturi:

*

Implementarea cardului este doar o parte din “informatizarea” sistemului sanitar:

Se cheltuiesc sute de milioane de euro, in conditiile in care cei bolnavi grav au acces din ce in ce mai restrans la medicamente vitale. Iar scopul acestor investitii enorme este edificarea unui sistem complex si performant de monitorizare totalitara a vietii asiguratilor.


Categorii

1. DIVERSE, Carduri electronice/ cipuri, Era Big Brother, Guvernarea electronica (E-GUVERNARE), Sistemul romanesc de sanatate

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “Cardul de sanatate va fi introdus de pe 1 august. Despre FRAUDA argumentului FRAUDELOR…

  1. Daca printr-o minune s-ar realiza un consens intre cei care constientizeaza “ticalosia electronica” si macar 1 milion de viitori/potentiali sclavi ar refuza cardul de sanatate, oare nu i-am putea da inapoi?
    Sau medicii de familie sa refuze plata cititoarelor, alt abuz mizerabil…
    Cred ca nu e nici o baza legala care sa te oblige sa accepti/sa platesti aceste costuri.
    Ar putea un jurist sa faca un mic “indrumar ” legislativ de combatere a obligativitatii acceptarii cardului? Macar in ideea ca nu e nici o prevedere legala care sa te oblige la costurile aferente.
    Am inteles ca in Anglia, Franta (?)au fost probleme mari, s-au pierdut baze de date in nestire si intr-un fel s-a renuntat la ideea asta in sistemul sanitar.Nu stiu sigur daca informatia asta e corecta.
    Va multumesc!

  2. @Anda Barbulescu:

    Formula aceasta cu “1 milion” de romani care s-ar mobiliza sa faca tot felul de lucruri este sloganistica goala de continut care circula pe internet si care produce perceptii false oamenilor. Da, DACA am fi 1 milion… am fi prezenti si pentru toate celelalte nenorociri si bineinteles ca ar putea fi oprite multe dintre ele, nu numai asta! Dar… DACA am fi macar 1000 de credinciosi adevarati cu pocainta puternica… cum zicea parintele Amfilohie… La asta putini se gandesc, desi e mai realist. Problema e ca s-a facut tot ce se putea ca sa fim si ai putini si mai dezbinati decat eram, oricum, la inceput.

    In ceea ce priveste restul, cardul insusi face parte dintr-o lege care a fost, la vremea ei, contestata in instanta. Nu am auzit insa de vreun caz in care statul sa fi pierdut.

    Sistemele informatice de gestionare a informatiilor personale si a cardurilor au, pe langa defectul genetic al ubicuitatii, o serie de slabiciuni de sistem care sunt enumerate in linkurile de la sectiunea Legaturi, unde sunt si exemple de genul celor pe care le mentionati.

  3. @ Anda Barbulescu

    Ai ajuns cu voia sau mai degraba fara voia ta , eroina de prima pagina a tabloidului “ortodox” …foarte inspirat numit “saccsiv” !?

    Sper sa accepti ca folositor ceea ce gasesti pe acest site (inclusiv comentarii) si sa sesizezi si aspectele duhovnicesti ale lepadarii de care se face vorbire atit de des astazi .. (si de vulgar pe alocuri la anumiti guru…)

    @ admin

    Baiatul acesta tulbura apele si acum , tot nu se lasa, este obsedat de lucrarea voastra… sa nu va necajiti, va rog!

    Doamne, ajuta!

  4. @Narcis:

    Nu stim ce a scris respectivul, o sa revenim daca e nevoie cu ceva mai detaliat. Insa nu ne mira daca manipuleaza, doar asta isi propusese inca de la inceputul anului, pe aceasta tema, si asta e pentru el mult mai important decat, de pilda, Postul Mare. Din asta se hraneste si cu asta ii hraneste si pe cei care au inca naivitatea sa il urmareasca: minciuna, ura, dezbinare. Dezbinare, caci cea mai buna strategie a hotului este sa strige prindeti hotul!

    In ceea ce priveste subiectul in sine, sa ne amintim ce a spus parintele Amfilohie, de curand:

    Insa nu se pot da asa raspunsuri asa, pe moment, “ca la taraba”, ci raspunsurile pot fi in genul: “Dar cine a pacatuit, el sau parintii lui?” “Nici el, nici parintii lui?”, “Nici lepadare de botez, si nici nu trebuie sa luam”… Ăăă? [ironic la adresa abordarilor simpliste] Uite cam asa este, trebuie si o cunoastere, sa se faca lucrarea lui Dumnezeu prin el. Adica sunt lucruri pe care nu le pricepi dintr-o data.

    Mare atentie la cine dezbina!

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/03/11/parintele-amfilohie-la-sophia-audio-si-text-tara-are-nevoie-de-oameni-care-sa-se-pocaiasca-cu-adevarat-pocainta-este-de-temut-demonilor/

    Trebuia tulburat si acest Mare Post, nu?

  5. “Şi al treilea înger a venit după ei, strigând cu glas puternic: Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui,Va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.” Apocalipsa 14:9,10.
    Asadar cine se inchina si primeste pe frunte sau pe mana.De ce se adaugam noi si altceva in plus (cardul de sanatate,de ex) din moment ce el nu se incadreaza aici? Nu cred ca ne putem permite.
    asta nu inseamna ca acest card e bun,nu,nu e.Dar nici nu se incadreaza in cele de mai sus.

  6. @ Narcis

    Imi pare extrem de rau de cearta produsa FARA VOIA MEA! Ultimul lucru pe care mi-l doresc este sa fiu cap de afis pe undeva.
    Nici prin cap nu mi-a trecut sa acuz pe cineva, sa emit judecati, sa produc invrajbire.
    Am scris mai pe larg la raspunsul admin catre Saccsiv.
    Imi cer iertare tuturor!

  7. Pingback: RETETA ELECTRONICA: obligatorie de la 1 iulie, experimental de pe 1 iunie. Intre timp: EXODUL MEDICILOR CONTINUA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: CARDUL DE SANATATE devine “gratuit”? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: CARDUL DE SANATATE: ce a inteles Ministerul sa satisfaca din cererile organizatiilor crestine [VIDEO] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: CARDUL DE SANATATE nu ar mai fi OBLIGATORIU - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: Autoritatile au legiferat prin OUG regimul CARTII DE IDENTITATE. Alternativa se mentine/ Proiectul faranoic al DIGITALIZARII SANATATII si ambiguitati cu privire la CARDUL ELECTRONIC DE SANATATE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: UPDATE: A inceput eliberarea experimentala a primelor CARDURI ELECTRONICE DE SANATATE ce vor deveni ACTIVE din 2014. ”SINGURA TARA DIN LUME” care a implementat acest sistem totalitar si inept! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: Minciuni oficiale si incalcarea dreptului la protectia datelor private: NUMARUL DE ASIGURAT DE PE CARDUL DE SANATATE E DERIVAT EXCLUSIV DIN CNP - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: Cardul de sanatate: tot mai multi MEDICI DE FAMILIE refuza DISTRIBUIREA cardului de sanatate. CNAS o tine pe-a lui cu OBLIGATIVITATEA cardului - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: MIZA PE CARD. De ce respingem CARDUL DE SANATATE: consideratii TEHNICE si JURIDICE. Intrebari esentiale - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: MEDICI IMPOTRIVA CARDULUI DE SANATATE: memoriu catre presedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astarastoae - Razboi întru Cuvânt
  17. Pingback: ABUZ IN FORMA CONTINUATA: Cristian Busoi, seful CNAS, confirma CONTOPIREA BULETINULUI CU CARDUL DE SANATATE si anunta, totodata, distribuirea CARDURILOR DE SANATATE pentru cei care nu-si schimba buletinele - Recomandari
  18. Pingback: Rafuiala pe CARDUL DE SANATATE. Autoritatile vor sa puna presiune pentru introducerea CARDULUI - Recomandari
  19. Pingback: CARDUL ELECTRONIC DE SANATATE. Seful CNAS raporteaza PRODUCTIE RECORD de carduri si inceperea distribuirii acestora in luna SEPTEMBRIE. Dosarul electronic – disponibil din APRILIE - Recomandari
  20. Pingback: Nu mai avem doctori, dar vom avea… carduri. CARDUL ELECTRONIC DE SANATATE – distribuit de pe 20 septembrie si OBLIGATORIU incepand cu 2015/ Vasile Astarastoae arata CRIZA REALA din sistemul sanitar: DEFICITUL CATASTROFAL DE MEDICI - Recomandar
  21. Pingback: CARDUL DE SANATATE. Minciunile si manipularile autoritatilor: CONFORM “FISEI EXPLICATIVE”, ACORDUL PENTRU DONAREA ORGANELOR E INCLUS IN CARD! Conform Legii, ACORDUL DE DONARE NU figureaza pe lista INFORMATIILOR NECESARE - Recomandari
  22. Pingback: Vasile Astarastoaie promite ca va exista ALTERNATIVA la CARDUL ELECTRONIC [audio]. In schimb, Parintele Vasile Raduca da cu bata in balta, persifland si ridiculizand pozitia celor care resping cardul - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare