SAREA IODATA, PATEUL VEGETAL, CARNEA ROSIE si alte pericole alimentare

15-03-2012 3 minute Sublinieri

Consumul de iod de către români trebuie limitat, din cauza riscurilor de îmbolnăvire la care este supusă populația, fiind obligată să consume exclusiv sare iodată.

Președintele Asociaţiei Operatorilor din Agricultura Ecologică – Bio România, Marian Cioceanu, a anunţat că va începe demersurile pe lângă instituţiile abilitate, respectiv Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru limitarea consumului de iod în rândul populaţiei, în condiţiile în care consumatorii sunt practic obligaţi să consume alimente cu un conţinut mare de iod, existând un risc ridicat de îmbolnăvire.

Vrem să începem o campanie referitoare la riscurile pe care le prezintă asupra populaţiei consumul de iod pe o perioadă mai lungă de timp“, a declarat Marian Cioceanu, citat de Agerpres.

Obligați să mâncăm sare cu iod

 Acesta a spus că românii sunt “privaţi de dreptul la opţiune prin obligativitatea de a consuma exclusiv sare iodată direct sau indirect, prin orice aliment procesat în România.

Practic, din 2002, conform unei HG, nu mai poţi consuma decât sare iodată, deşi ar trebui ca decizia să aparţină consumatorilor. Dacă autorităţile din România nu ne vor lua în seamă, vom începe demersul nostru la Comisia Europeană“.

Din 2002, printr-o Hotărâre de Guvern (HG 568/2002) s-a impus în România ca toată sarea din comerţ să fie iodată şi s-a interzis comercializarea sării neiodate, “în scopul prevenirii tulburărilor provocate de carenţa de iod“.

“O problemă etică profesională şi bioetică”

Este o problemă de sănătate publică, etică profesională şi bioetică“, a afirmat profesor doctor Pavel Chirilă, vicepreşedinte Bio România, în studiul său “Iodarea universală a sării – atentat la sănătatea publică“, adăugând că “este ilogic ca pentru 7.000-12.000 de cazuri noi de hipotiroidie pe an să forţezi o ţară întreagă să mănânce iod”.

Potrivit preşedintelui Bio România, Marian Cioceanu, din cauza sării iodate, iodul a ajuns practic peste tot şi, ceea ce este cel mai grav de fapt, ajunge să fie consumat în exces: în produse de panificaţie şi patiserie, în carne şi preparate din carne, în lactate, practic în mai toate produsele industriei alimentare.

Majoritatea pateurilor vegetale de pe piaţa autohtonă conţin E-uri, arată un studiu făcut de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Din 32 de produse de acest tip care au fost analizate, 96% aveau cel puţin doi aditivi alimentari.

Patru dintre marcile de pateu vegetal conţineau numărul maxim de E-uri, 12 !

Studiul a identificat numai două produse fără niciun aditiv alimentar.

ANPC l-a realizat pe baza etichetelor de pe produse, în perioada 16 noiembrie-9 decembrie 2011.

Veşti proaste pentru cei care iubesc să mănânce carne roşie: cercetătorii de la Harvard au concluzionat, în urma unui studiu, că persoanele care consumă frecvent carne roşie, indiferent în ce formă, prezintă un risc mai mare de a deceda prematur.

Studiul, care a analizat obiceiurile alimentare şi sănătatea a mai mult de 100.000 de adulţi de-a lungul a 20 de ani a descoperit că cei care au înlocuit nucile, puiul şi peştele cu carnea roşie în alimentaţie au prezentat un risc mai mare de a muri în timpul studiului din cauza acestui obicei. Din păcate, chiar şi cei care aleseseră să mănânce la o singură masă din zi carne roşie procesată – un hot dog, de exemplu- aveau un risc crescut cu peste 20 la sută, scrie Los Angeles Times. Chiar şi echivalentul a 85 de grame introdus în alimentaţia zilnică pe o perioadă lungă a crescut riscul de moarte prematură cu 13 la sută.

Studii precedente au legat consumul de carne roşie de diabet, cancer şi boli de inimă. Expertul în sănătate şi nutriţie citat de ziarul LA Times susţine că este extrem de important ca oamenii să înţeleagă faptul că trebuie să reducă consumul de carne roşie, cu toate că accentuează importanţa unei alimentaţii care să conţină şi carne.

Nu trebuie să credem că poate fi aplicat principiul “Totul sau nimic”, susţine expertul, dar dacă “ajungeţi să folosiţi carnea roşie ocazional, ca un răsfăţ sau ca un condiment şi o înlocuieşti cu lucruri sănătoase, veţi arăta mai bine, vă veţi simţi mai bine, veţi pierde în greutate şi vă veţi menţine sănătoşi“.

Cerealele pentru copii conţin o cantitate îngrijorătoare de zahăr. Aceasta este concluzia la care a ajuns un grup de specialişti britanici care au analizat peste 50 de mărci de cereale pentru copii. Dintre acestea, 32 aveau un conţinut de zahăr peste limita normală, putând fi considerate la fel de nocive ca dulciurile de tipul ciocolatei, bomboanelor sau biscuiţilor, informează Daily Mail.

La rândul lor, medicii nutriţionişti avertizează ca un consum ridicat de zahăr de la vârste fragede poate creşte semnificativ riscul apariţiei unor boli severe ca diabetul. În plus, acestea pot cauza şi probleme stomatologice grave şi obezitate. Prin urmare, părinţii trebuie să verifice mai cu atenţie etichetele produselor destinate copiilor înainte de a le cumpăra.

Cei care au realizat studiul cred că este necesar ca firmele producătoare de cereale să reducă cantitatea de zahar folosită şi să afişeze pe etichetă informaţiile nutriţionale corecte.

Europarlamentarul Petru Luhan este cel care a solicitat Comisiei Europene să ia măsuri, după ce mai multe studii recente au demonstrat că unele ambalaje din plastic conţin substanţe chimice dăunătoare, precum bisfenol A.

Aceste substanţe pot fi absorbite de mâncarea din interior, iar consumul lor are efecte dăunătoare asupra sănătăţii copiilor” – a precizat europarlamentarul român. Comisia Europeană a informat că, deocamdată, evaluează impactul acestor substanţe chimice asupra consumatorilor. Utilizarea bisfenolului A a fost deja interzisă în fabricarea tetinelor pentru biberoane.

Comisia Europeană a informat că, în prezent, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) împreună cu Agenția franceză de securitate sanitară a alimentației, mediului și muncii (ANSES) evaluează impactul acestor substanţe chimice asupra consumatorilor, iar o decizie în acest sens va fi luată până la finalul anului 2012.

Mă bucur că sănătatea consumatorilor, mai ales a copiilor, reprezintă o prioritate pentru instituţiile europene. Nu trebuie să ignorăm niciun aspect care ne indică un eventual pericol, iar deciziile trebuie să fie rapide şi ferme. Am convingerea că specialiştii ne vor furniza suficiente date pentru a adopta măsurile corecte“, a declarat Petru Luhan.

De exemplu, utilizarea bisfenolului A este interzisă în biberoane și autorizată în alte materiale din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare cu o limită de migrare de 0,6 mg per kg de produs alimentar pe baza evaluării riscurilor realizate de către Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA). Comisia își va revizui poziția până la sfârșitul anului 2012, după ce EFSA examinează evaluarea de risc finală a Agenției franceze de securitate sanitară a alimentației, mediului și muncii (ANSES) și rezultatele studiilor în curs privind dozele scăzute“, se arată în răspunsul de la Comisia Europeană.


Categorii

1. DIVERSE, Doctorul Pavel Chirila, Razboiul impotriva sanatatii

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

21 Commentarii la “SAREA IODATA, PATEUL VEGETAL, CARNEA ROSIE si alte pericole alimentare

  1. Referitor la problema sarii, exista o rezolvare simpla: se poate cumpara sare “de muraturi” de la majoritatea magazinelor cu legume si fructe. Acum nu ca sarea cu pricina e curata ca lacrima (am impresia ca are un antiaglomerant), dar nu are iod si alte doua-trei chimicale. Si gustul e diferit.

  2. @ varul de la tara:

    Exista sare neoidata, mult mai buna, la plafare. Dar mai scumpa si fara sa poata inlocui sarea iodata care intra in compozitia celorlalte produse alimentare pe care le cumparam.

  3. Sarea aia de muraturi contine ferocianura de potasiu ca antiaglomerant… La plafar se gaseste fara antiaglomerant si fara iod la aproximativ 8 lei/kg…

  4. Si eu credeam ca sarea de muraturi este neiodata si asa sustineau si vanzatoarele de la magazinul de la care cumparam. La un moment dat mama a intrebat-o pe sefa/patroana care se ocupa de achizitii si aceasta a spus ca si sarea respectiva este iodata. Cautand mai serios am aflat ca de fapt oricine vinde sare neiodata, cu exceptia plafarelor/magazinelor naturiste, intra sub incidenta legii. Nu stiu cine s-ar risca sa faca asa ceva pentru a vinde un produs ieftin si cu profituri mici cum este sarea.

  5. Oameni buni,studiati putin despre “memoria sarii” si va veti lamuri de ce o prelucreaza pacatosii astia si de ce avem, daca o consumam, lipsa de minerale la analize si suntem bolnavi. Eu iau de la salina Praid cateva maini de sare naturala in fiecare an cand merg acolo si am o sare minunata la masa, nu facaturile lor. Mergeti la depozite de alimente unde se vinde sare bulgari pentru animale, luati unul de 2-3 kg. zdrobiti-l in mojar, cerneti si aveti sare adevarata, sanatoasa.

  6. Eu consider ca “sarea-iodata-tip-nastase” ar trebui livrata in mod obligatoriu si in cantitati industriale doar in senat si in parlament, acolo unde, dupa cum toata lumea vede, sunt reale probleme de…gusa altoita.
    Si salinele noastre sa devina loc de ispasire pentru pacatele tradatorilor care au facut din viata si sanatatea romanilor un ghisheft.Haleluia!

  7. Pr.Gherasim ,cata dreptate aveti.E un exemplu de urmat.

  8. Pingback: ATENTIE: Cereralele pentru copii duc la OBEZITATE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Dar despre sarea de mare neiodata ce parere aveti?

  10. solutia pr. gherasim e cea mai buna – pentru cine poate. bulgarii se zdrobesc marunt, se face solutie salina cu apa si se lasa impuritatile sa se depuna. apoi solutia curata se muta intr-un alt recipient si se lasa la evaporat. veti avea o sare extraordinara ca gust – neiodata, fara antiaglomeranti sau mai stiu ce tampenii…
    carmen – daca e doar sare, e in regula… sa nu aiba si altceva ca adaos.

  11. Care sunt exact problemele de sanatate pe care le poate provoca un consum excesiv de sare iodata? multumesc.

  12. @Anonyma:

    http://revistaplafar.ro/Alimentatie/1077/sarea-iodata-un-aliment-periculos.html

    http://www.realitatea.net/obligati-sa-consumam-sare-iodata-vezi-care-sunt-riscurile-de-imbolnavire_922918.html

    Statisticile efectuate pe o medie de zece ani înainte de iodarea populației prin sare și media de trei ani după iodare arata niste rezultate îngrijorătoare: numărul de cazuri de cancer tiroidian s-a dublat, hipertiroidia a crescut de 5,4 ori, iar hipotiroidia a crescut de 2,3 ori.

    Un departament al Universităţii din Atena arată că, în urma consumului de sare iodată de către locuitorii din 12 orașe din Anglia, Spania si Zair, a crescut alarmant numărul de cazuri de hipotiroidii şi de guşă multinodulară.

  13. Mutumesc inca o data. Intrebam pentru ca am o usoara hipotiroidie descoperita de vreo 3 ani pe care o tratez cu doze mici de eutyrox… si stiam ca e nevoie pentru hipotiroidieni de sare iodata si e interzisa celor cu hiper. Insa de cateva luni s-a stopat productia de euthyrox 50 si mai sunt pe piata, foarte rar si pe sub mana, doar de 100… si ca nu se vor mai fabrica. E destul de ingrijorator si ma intreb ce se urmareste cu asta avand in vedere ca tratamentul cu eutyrox nu poate fi stopat brusc fara a riscca probleme majore de sanatate. Am cazut pe ganduri.

  14. @Anonyma:

    🙁 …

    Si nu exista alte medicamente cu aceeasi substanta? E o situatie pe plan national sau nu se mai produce nicaieri?

  15. Nu stiu… cel putin in farmaciile din Romania nu mai exista de 50… si cel de 100 cred ca numai in depozite… si daca nu cunosti vreun farmacist asa… personal… nicio sansa. Am o ruda plecata in strainatate care in concediul de asta vara si-a luat stocuri mari de eutyrox de aici. Deci cred ca nici afara nu se mai fabrica, inca de mai mult timp. dar la noi au disparut de prin decembrie sau noiembrie. Daca stie cineva detalii sau tratament alternativ chiar ar fi util. Din cate stiu de la medic, euthyroxul corect dozat nu este considerat medicament ci “supliment alimentar” avand in vedere ca doar stimuleaza tiroidele cu hipofunctie. Probabil vor sa introduca medicamente inlocuitoare in sensul clasic, cu aditivi, coloranti, conservanti, arome, de ce nu si dulci… adica foarte toxice. Desi nimeni nu ia euthyrox de placerea gustului si se inghite in mai putin de o fractiune de secunda la cat e de mic… cand voi merge la control din nou voi intreba medicul si o sa va spun exact ce medicament il va inlocui… dar nu stiu cand o sa fie asta … Poate ne ajuta cineva?

  16. Pingback: Dr. MENCINICOPSCHI: Cum putem tine un POST SANATOS, fara ADITIVI?/ Copiii nu trebuie sa manance MEZELURI! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  17. Pingback: DR. PAVEL CHIRILA si altii la Sophia: NU HRANI CANCERUL! Informatii esentiale despre factorii declansatori si remedii! [VIDEO+REZUMAT] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  18. in zona vintila voda si bisoca din jud buzau exista munti de sare.aici gasiti multi sateni care vand sare cu 1 leu\kg

  19. Pingback: Ingeram substante provenite din ambalajele alimentare din ALUMINIU si PLASTIC - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  20. Pingback: Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi: UNELE PRODUSE DE POST DIN COMERT NE POT FACE RAU - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  21. Pingback: Dr. VIRGILIU STROESCU explica si apara POSTUL ALIMENTAR impotriva manipularilor mediatice care folosesc pretextul PESTICIDELOR din legume si fructe (VIDEO)/ Cat de folositoare sunt CEAPA si MERELE ROMANESTI? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare