FRANTA: carte de identitate cu doua cipuri si baza de date cu TOATE datele BIOMETRICE ale cetatenilor

7-03-2012 2 minute Sublinieri

Parlamentul francez a adoptat marţi o lege controversată menită să lupte împotriva uzurpării identităţii, instaurând un fişier cu datele biometrice ale tuturor francezilor.

Noua lege, împotriva căreia socialiştii vor sesiza Consiliul Constituţional, implementează o carte de identitate biometrică, care va fi ataşată unui fişier centralizat, pentru a lupta împotriva fenomenului uzurpării identităţii, care a afectat 15.000 de persoane în 2009, conform deputatului de dreapta Eric Ciotti.

Noua carte de identitate va avea două cipuri electronice.

Primul va conţine toate datele biometrice ale unui individ (stare civilă, adresă, statură, culoarea ochilor, amprente digitale etc).

Cel de-al doilea, facultativ, va servi drept semnătură electronică pe Internet pentru schimburi comerciale şi administrative.

Propunerea a făcut obiectul unui conflict între Senat şi majoritatea de dreapta din Adunarea Naţională, privind natura legăturii care trebuie să existe între datele biometrice înscrise în noua carte de identitate şi cele centralizate în fişierul general al tuturor francezilor.

Adunarea Naţională, susţinută de Guvern, a apărat o “legătură puternică”, pe care în final a adoptat-o.

Senatul, care a avertizat asupra riscurilor pentru libertăţi în cazul unui fişier generalizat, susţinea o “legătură slabă”.

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Carduri electronice/ cipuri, Era Big Brother, Guvernarea electronica (E-GUVERNARE)

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “FRANTA: carte de identitate cu doua cipuri si baza de date cu TOATE datele BIOMETRICE ale cetatenilor

  1. Pornind de la proverbul ochii care nu se vad, se uita, am putea sa il adaptam aici si sa spunem – ochii pe care tu nu ii vezi se uita … la tine ai te spioneaza.

  2. 7000 de cipuri, nu te pot face sa te lepezi de Hristos, iar daca te lepezi e alegerea ta.
    Sunt unii care spun ca lepadarea poate fi si “inconstienta”, iti pun cipul, iti “spala” creierul si te lepezi, dar ce ne facem ca exista mari duhovnici care spun ca lepadarea inconstienta, sub presiunea unei manevrari psihice, nu are valoare !!!
    Numai lepadarea constienta are valoare…
    Deocamdata cartea mea de identitate franceza este dintre cele mai simple, fara niciun cip, in schimb am cip pe cartea de sanatate…nu as putea fara carte de sanatate pentru ca am diabet.
    Stiu se vor gasi unii “marturisitori” ai ortodoxiei care-mi vor spune, “nu conteaza ca ai diabet, Dumnezeu te tine in viata fara carte de sanatate cu cip”…dar eu nu vreau sa-L ispitesc pe Dumnezeu…

    Domnul sa ne miluiasca pe toti !

    Ce trebuie sa vina va veni, dar atunci cand va veni, nu cip-ul va creea lepadarea, ci neputinta de a renunta la viata in societatea umana…

    Iertati-ma !

  3. As vrea sa mai adaug, pentru “carcotasi” :-)), ca da, as renunta la cartea de sanatate daca mi s-ar cere lepadarea de Hristos pentru ca sa o am !!!
    Deocamdata nu este cazul.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare