CARDUL DE SANATATE, etapa licitatiei finalizata: 25 milioane euro pentru CONTROLAREA ASIGURATILOR
- Gandul: HP România şi Novensys vor furniza soluţia IT destinată cardurilor de sănătate pentru 25 mil. euro
Consorţiul HP România şi Novensys Corporation va furniza Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) soluţia IT destinată introducerii cardului electronic de asigurări de sănătate, valoarea contractului ridicându-se la 108,7 milioane de lei, inclusiv TVA (25 milioane de euro).Potrivit caietului de sarcini, publicat în septembrie 2011, licitaţia a fost estimată la 110,8 milioane de lei, inclusiv TVA (25,5 milioane de euro).
“Comisia de licitaţie a stabilit că oferta câstigătoare este cea depusă de Hewlett Packard (România) SRL, în asociere cu Novensys Corporation SRL, a cărei valoare se ridică la 87.636.000,03 lei, exclusiv TVA. Rezultatul procedurii a fost comunicat ofertanţilor în data de 21 februarie”, se arată într-un răspuns al Companiei Naţionale “Imprimeria Naţională” (CNIN) la solicitarea MEDIAFAX.
În cadrul licitaţiei, Imprimeria Naţională a avut calitatea de unitate centralizată de achiziţii, iar CNAS de unitate contractantă, conform HG 962/2010 pentru aprobarea modalităţii de realizare a sistemului naţional al cardurilor naţionale de asigurări sociale de sănătate. “Contractul cu ofertantul desemnat câstigător se va încheia de către CNAS, care va achita şi sumele contractuale, CNIN nefiind implicată financiar în contract”, se mai spune în răspunsul Imprimeriei Naţionale.
Alături de HP România şi Novensys Corporation, la licitaţie s-au mai înscris consorţiile UTI Systems şi Certsign, Indra Sistemas (Spania) şi Teamnet International, precum şi Ericsson Telecommunications România şi Software Development&Consulting SRL. Imprimeria Naţională este la a doua încercare de atribuire a contractului, după ce, în iulie 2011, prima procedură a fost anulată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), în urma unei contestaţii depuse de Ericsson Telecommunications România.
Contractul va avea o durată de 9 luni de la data atribuirii şi va fi finanţat din surse proprii. Prin introducerea cardului electronic de asigurări de sănătate, autorităţile intenţionează identificarea şi verificarea eligibilităţii pacientului din punct de vedere al calităţii de asigurat, a furnizorului de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, cât şi accesul şi utilizarea datelor medicale.
Astfel, va fi introdus un mecanism suplimentar de control pentru evidenţele, raportările şi decontările serviciilor medicale, iar acesta va asigura accesul rapid al furnizorilor de servicii medicale la un minim de date medicale necesare deciziei medicale, în special în caz de urgenţe medicale.
Totodată, implementarea cardului naţional de asigurat va permite valorificarea tehnologiilor actuale privind accesul şi schimbul de date în condiţii de deplină siguranţă şi protecţie a datelor cu caracter personal, conform legislaţiei în vigoare şi recomandărilor Uniunii Europene.
Cardul naţional va fi emis individual pentru fiecare asigurat şi distribuit la domiciliu prin poştă.Soluţia informatică care va gestiona cardul electronic va fi calibrată pentru a gestiona un număr de 15 milioane de asiguraţi, 50.000 de medici, din care 12.000 medici de familie, 15 milioane de consultaţii/an, 22 milioane de tratamente/an, 3,5 milioane de vaccinări/an, 20 milioane de analize de laborator/an, 2,7 milioane de vizite la domiciu/an şi 5,4 milioane de internări în spitale/an.
Hewlett Packard (România) SRL este parte a grupului american HP, unul dintre cei mai mari producători mondiali de echipamente IT.
În 2010, afacerile companiei au însumat 340,7 milioane de lei, iar profitul net a atins 44,7 milioane de lei, conform datelor Ministerului Finanţelor Publice.Cu o experienţă de 15 ani în domeniu şi peste 220 de angajaţi, Novensys Corporation este un integrator local de soluţii informatice dezvoltate de Oracle, Microsoft sau IBM. Novensys Corporation este controlată de Cezar Florin Golumbeanu – 22,8 %, Andrei Ştefan Caunii – 21,75 %, Robert Florin Cristea – 22,05 % şi ICB Investment Limited (Cipru) – 33,4 %. Pentru acest an, afacerile companiei au fost estimate la 40 milioane de euro, de la 28 milioane de euro în 2011.
Pentru istoricul, contextul si miza problematicii cardului de sanatate, cercetati materialele ample de mai jos:
- Dr. Vasile Astarastoae avertizeaza din nou in legatura cu pericolul cardurilor de sanatate
- Dr. Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor demonstreaza la RFI: CARDUL DE SANATATE CU CIP ESTE O INCERCARE DE ABUZ DIN PARTEA STATULUI SI COMPORTA RISCURI PE TOATE PLANURILE. Pana si ONG-urile necrestine protesteaza, din nou, vehement
- MINISTERUL SANATATII PARE CA A RENUNTAT LA ALTERNATIVA PROMISA PENTRU CARDUL DE SANATATE. Efectul vizitei prezidentiale la CNAS?
- Forul Ortodox Roman cere Ministerului Sanatatii sa renunte la intentia de a implementa CARDURILE ELECTRONICE DE SANATATE
- CUI FOLOSESTE SANTAJUL MEDICAL CU CARDUL DE SANATATE?
- Ce se mai intampla cu datele personale ale pacientilor…
- Articolele saptamanii (4): “BISNITARII” DE DATE PERSONALE. ‘Fapte de vitejie’ din noua epoca de aur a digitalizarii societatii
- DEZBATEREA DE LA MINISTERUL SANATATII (18 nov. 2010). Secretarul de Stat Irimie promite ALTERNATIVA la cardul de sanatate electronic (cu cip). UPDATE: DEZVALUIRILE SOCANTE ALE LUI BOGDAN MANOLEA SI REACTIA F.O.R.
- Reflectari in mass-media ale dezbaterii de luni de la Ministerul Sanatatii: TOATA LUMEA, DE LA MEDICI DE FAMILIE LA ONG-URI CRESTINE SI LAICE, SE OPUNE CARDULUI DE SANATATE CU CIP. Autoritatile mimeaza dialogul si “analiza”
- Comunicat al Forului Ortodox Roman cuprinzand relatarea ultimei (FALSE) dezbateri de la Ministerul Sanatatii pe tema cardurilor de sanatate. Concluzie: SE MINTE, SE SFIDEAZA SI SE APLICA POLITICA “FAPTULUI IMPLINIT”…
- OUG privind cardurile de sanatate respinsa la senat. Cu toate acestea, licitatia pentru carduri a fost finalizata si productia va incepe, conform dictonului TARII CAT MAI MULTE CARDURI!
- ACORDUL PREZUMAT PENTRU DONAREA ORGANELOR – RESPINS IN PARLAMENT
*
- PIRAMIDA SISTEMULUI INFORMATIC AL STATULUI ROMAN SI CARDUL DE SANATATE
- Cat costa ”Sistemul National Integrat de Introducere si Actualizare a Informatiilor Legate de Evidenta Persoanelor“? Nimic despre costurile sociale si cele legate de libertatile noastre…
- ATITUDINE PE TEMA ACTELOR CU CIP IN BISERICA GRECIEI: RESPINGEREA NOILOR ACTE, FARA EXTREMISME SI ZELOTISME, PE MOTIVUL PRIMEJDIILOR INDOSARIERII ELECTRONICE
- TOTALITARISM ELECTRONIC. Big Brother se pregateste sa-si intre in drepturi in Romania prin programul “e-government”/”umbra electronica”
- CE ESTE SUSPECT IN E-ROMANIA? De ce, cand sistemul social si economic pare ca se prabuseste, se munceste stahanovist la informatizarea Romaniei? CARUI PERICOL TREBUIE SA NE OPUNEM?
- “TSUNAMI-UL DIGITAL”: SISTEMUL DE SUPRAVEGHERE GLOBALA ESTE REZULTATUL IMPLEMENTARII CARTILOR ELECTRONICE DE IDENTITATE. O treime din populatia globului are deja “smart card”-uri de identitate, inclusiv tari precum Congo, Somalia si Uganda; 85% din omenire ar putea avea pana in 2012! Care e scopul, care sunt consecintele?
- Buna credinta a murit! Traiasca suspiciunea generalizata? Bogdan Manolea despre sensul guvernarii electronice si disparitia unui principiu fundamental al statului de drept: prezumtia de nevinovatie
- Forul Ortodox Roman: PROIECTUL E-ROMANIA ASCUNDE PERICOLELE SUPRAVEGHERII TOTALITARE. SE CERE RENUNTAREA LA ORICE FEL DE ACTE DE IDENTITATE ELECTRONICE
- Comunicat FOR: CARE SUNT RISCURILE UNEI SOCIETATI GUVERNATE ELECTRONIC?
- Transferurile de date personale catre statele terțe: usa din dos deschisa supravegherii globale. Despre o decizie a Comisiei Europene – implicatii reale, interpretari false
- COMISIA EUROPEANA CONSULTA ”DEMOCRATIC” CETATENII UE IN VEDEREA GUVERNARII ELECTRONICE UNIFICATE
Implementarea cardului este doar o parte din “informatizarea” sistemului sanitar:
- Sistemul informatic al CNAS: GAURA NEAGRA PENTRU SUTE DE MILIOANE DE EURO
- DOSARUL ELECTRONIC DE SANATATE: scos la licitatie de CNAS
- DOSARUL ELECTRONIC DE SANATATE: in lipsa spitalelor, doctorilor si medicamentelor, ni se pregateste TOTALITARISMUL DIGITAL
- Din 2012, in Romania: medicamente pe “retete electronice”. INCEPEREA DISTRIBUIRII CARDULUI DE SANATATE AMANATA PENTRU FEBRUARIE 2012. Din 2013, cine mai traieste devine “pacient electronic”
Se cheltuiesc sute de milioane de euro, in conditiile in care cei bolnavi grav au acces din ce in ce mai restrans la medicamente vitale. Iar scopul acestor investitii enorme este edificarea unui sistem complex si performant de monitorizare totalitara a vietii asiguratilor.
Card de sanatate?… dupa ce te indoapa cu E-uri si nitriti. Mai bine: musetel, rostopasca; daca nuu… matraguna si cucuta! Ai nostrii guvernaci “destepti” au facut reforma… sau deforma, in sistemul sanitar si fadricile de medicamente?
Am aflat ca daca nu accepti acest card, chiar daca-ti platesti asigurarea medicala, nu mai ai nici un drept la asistenta de stat.Putem verifica informatia?
Ar fi cumplit sa ajungem, prin acceptul nostru, sa fim partasi la aceasta marsavie strigatoare la cer: 25 mil euro dati pe o tehnologie satanica, in timp ce bolnavii mor in chinuri infricosatoare…
O culme a sadismului – sa-ti obligi prizonierul sa-si plateasca singur catusele ( cardul tb platit de asigurat)
Oare nu se mai poate face nimic in plan omenesc?
Anda