satul romanesc se ineaca

Satul romanesc, ingropat in zapada urgiei

Initial, am crezut ca avem de-a face cu o gafa de premier nou instalat, cand Ungureanu s-a rastit la “lenesii” sinistrati de zapezi. Din reactia propagandei portocalii si, ulterior, a unor oficiali, se intelege ca, de fapt, e o atitudine perpetuata daca nu sistematic, atunci intr-un mod care tradeaza o mentalitate de clica instapanita peste statul roman. A urmat “declaratia fascistoida”  a lui Mircea Toader care a pus capacul de sicriu peste mortii iernii anului mantuirii 2012 cu o injuratura. Betivi nenorociti – cam asa se rezuma afirmatiile liderului deputatilor pedelisti.

Ne-au retinut atentia comentariile fratelui Alexandru Racu fata de respectiva declaratie:

(…) Cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa ne facem un examen de constiinta: cum de nu am reusit pana acum, ca societate, sa impunem un minim standard pentru politica romaneasca? Cum se face ca am ajuns sa fim “reprezentati” de astfel de indivizi, care nu manifesta, nici macar de ochii lumii, un minim nivel de “common decency”? Care nu au un dram de frica de Dumnezeu?

Sau, poate si mai grav, cum se face ca in societatea romaneasca a ajuns sa se dezvolte o anumita specie de umanoizi care se simt reprezentati de astfel de (mi-e greu sa-i numesc asa) oameni? Cum se face ca au ajuns sa-si permita asa ceva? Cred ca e o chestiune asupra careia trebuie sa reflectam cat se poate de serios, pentru ca aici nu mai e vorba doar de afaceri si hotii, ci de principii fundamentale, repet, fie ele si afirmate doar de ochii lumii. Iar afirmatiile de neconceput prevestesc actiuni de neconceput. Lucrurile astea s-au mai intamplat in secolul douazeci.

Si inca:

Tocmai pentru ca socotesc asuprirea si jecmanirea la care se dedau drept virtuti, reprezentantii regimului basist ajung sa culpabilizeze vulnerabilitatea. Culpabilizeaza vulnerabilitatea pentru a-si justifica ticalosia. Si ca atare, nu se jeneaza sa debiteze cele mai halucinante aberatii cu privire la oamenii pe care tot ei ii omoara cu zile. Cam asa procedau si nazistii, daca mai exista dubii asupra esentei asa zisei doctrine basiste a statului minimal.

Revolutia basista este intai de toate o revolutie axiologica. Ea presupune reevaluarea nietzscheana a valorilor crestine care stau la baza societatii noastre. “Modernitatea” in care vrea sa ne introduca regimul basist se traduce prin principiul darwinist al supravietuirii celui mai puternic. Ca atare, pentru basisti, modernizarea inseamna efectiv exterminarea categoriilor sociale care nu fac fata la competitie. Insa din moment ce prejudecatile culturale sunt (inca) suficient de puternice, si din moment ce orice societate, inclusiv clica basista, nu poate functiona fara un minim de coeziune si solidaritate, lucrurile nu sunt spuse pe fata. Si atunci apare ideologia basista. Oamenii sarmani, batrani, bolnavi s.a.m.d. nu mai sunt pur si simplu oameni sarmani, batrani, bolnavi, s.a.m.d. In schimb, devin lenesi, betivi, “mahalagii resentimentari”.

Exact acelasi mecanism de stigmatizare, in vederea exterminarii, a unor categorii sociale sau etnice, a fost folosit de regimurile totalitare.

Foarte pertinente aceste observatii, la care vom adauga unele proprii.

S-a observat, atat in discursul presedintelui Traian Basescu, cat si in propaganda din presa apropiata puterii, o lauda adusa “spiritului civic”, adica acelei atitudini prin care oamenii demonstreaza solidaritate si se implica, fara sa astepte, cum ar veni, asistenta statului, in rezolvarea problemelor cu care se confrunta comunitatile aflate in situatii grele. Necazul este ca aceasta propaganda se suprapune peste o mentalitate care, in linii mari, corespunde acestei conceptii ipocrite.

saraciEvident, aici e vorba de un mesaj de propaganda simplu de demontat: puterea incearca sa spuna ca cei cu “spirit civic” sunt romanii “moderni”, “reformati”, sunt adeptii programului de reforma a statului caci, iata, au inteles ca trebuie sa isi ia soarta in maini si nu mai aiba mentalitate de asistati sociali, ca ceilalti, care sunt incondeiati drept lenesi, puturosi, oarecum… DE PRISOS.

Se infiereaza categoriile sociale vulnerabile care au devenit un obstacol in calea agendei “reformei statului“: de la pensionari, trecand prin bolnavi si ajungand, iata, la populatia rurala. Categorii care, fiind de prisos din punct de vedere al clamatelor “exigente” ale vremurilor pe care le traim, devin tot mai mult, in aceasta propaganda dementa, o povara. De care stapanitorii, eventual, ar trebui sa se descotoroseasca. O povara care ar trebui sa fie multumita ca inca e tolerata si nu e eliminata, exterminata.

Revenind la problema spiritului civic. E fals ca cei care se implica o fac pentru ca dau dovada de civism. Cei care dau dovada de solidaritate sunt pur si simplu cei care inca au OMENIE in inimile lor. Iar aceasta omenie vorbeste in faptele lor, indiferent de conceptiile pe care le au. Dar tocmai aceasta omenie este atacata de propaganda darwinista a puterii.

Pe fond, problema e mult mai adanca. Asistam la acelasi bocet ipocrit al inteligentsiei despre pasivitatea romanilor, despre lipsa lor de modernitate si civilitate, despre cum nu sunt romanii ca cei din vest, evident, obsedantul (si complexatul) reper. Acum insa, acest bocet are accente din ce in ce mai anti-sociale si mai anti-umane.

Fata de acest tip de discurs, dublat de imperativul modernizarii, Fericitul Martir Mircea Vulcanescu avea cuvinte aspre:

Exista o Romanie pe care trebuie sa o regasim cu orice pret. Romania romanilor. Romania viziunii romanesti. Ea singura conteaza. Sunt insa unii care au pe dracu-n ei. Vor sa schimbe. (…)

Sa fim seriosi. In definitiv, ori iti iubesti neamul, si atunci inseamna ca-l iubesti asa cum e, si chiar pretinsele lui scaderi sunt criterii maxime de judecata ale altora in raport cu ele, sau il judeci pe el, ca realitate fizica, dupa criteriile spirituale ale altora, si atunci, cu toata pretinsa iubire, in realitate nu-l iubesti, ci indragesti straini, aceia asupra al caror drag tot poetul a aruncat infricosator blestem. (…)

Problema nu este ce trebuie sa fac. Ci: sunt sau nu in adevarul lui (al neamului – n.n.)? Daca esti in acest adevar, daca esti cum se cade sa fii, atunci fapta nu poate avea alt sens decat atat sa impiedici irosirea a ceea ce e si, prin faptul ca este, are pret. Conservare, deci, si nicidecum revolutie si rasturnare.

Asta si numai asta este: a fi roman!

Realitatea istorica este, insa, exact opusa discursului culpabilizator al “modernizarii”. Romanul a devenit pasiv, neputincios, aproape incapabil de solidaritate, tocmai din cauza modernizarii fortate la care a fost supus de doua sute de ani. Romanul nu e “civic” tocmai pentru a fost transformat in “cetatean”. Romanul este “asistat” tocmai pentru ca a fost transformat in supus al statului modern.

Sa luam exemplul satelor acoperite de zapezi. Se reproseaza taranilor ca au fost nepregatiti, ca nu s-au gospodarit si ca nu au provizii facute pentru iarna, ca nu isi ajuta semenii, ca primele drumuri sunt spre carciuma etc. Partial, acuze cinice aduse de o putere care isi bate joc de oameni cu o mentalitate de stapani de colonie, deocamdata verbal. Partial, fenomene reale, insa deloc recente. Si produse tocmai de agenda seculara a modernizarii.

Cum s-a ajuns aici?

Caci satul romanesc, astazi, moare.

Fiii sai au plecat sa munceasca la straini. Au ramas batranii, neputinciosii, si prea putini oameni in putere.

Apoi, satul romanesc s-a schimbat in mod esential din cauza modernizarii. Mare parte din satele de altadata erau autarhice. Adica traiau exclusiv din ceea ce munceau si produceau. IMPREUNA! Foarte multi munci nu se duceau doar pe ogoarele cornovaproprii, ci si pe tarlale comune. Iazul, pasunile, deseori erau detinute in comun.

Mai mult decat atat, satele noastre erau conduse de OBSTE. De aceea, existau proprietati in comun, exploatari in comun. Padurile, de pilda, nu erau proprietarea particulara a taranilor, ca sa isi taie cat vor si cand vor. Ci erau proprietatea obstii, care acorda drept de folosire a lemnului in functie de nevoi si de interesele colective ale comunitatii.

Evident ca satul roman obstesc si autarhic era capabil sa actioneze impreuna si in situatii grave. Este de neinchipuit ca un astfel de sat sa nu se fi organizat in conditii de iarna aspra, de pilda, sa nu fi acordat ajutor celor batrani si singuri etc.

Dar diriguitorii tarii, de doua sute de ani, prin “reforme”, prin “modernizare”, au distrus tocmai acest sat obstesc si autarhic. Incepand cu reformele lui Cuza, care au creat neoiobagia, pana la reformele interbelicilor, satul romanesc a fost pur si simplu devastat.

Rezultatul? In cuvintele lui H.H. Stahl, un sociolog al vremii: satul romanesc a fost infiltrat de mentalitatea lui SCAPA CINE POATE!

Proportiile acestui dezastru nu ar fi fost atat de uriesesti daca nu ar fi venit colectivizarea comunismului.

sat aziRezultatele modernizarii si ale colectivizarii: taranii romani, de la autarhi, au devenit dependenti de magazin, de oras, de stat. Obstea a fost desfiintata. Spiritul colectiv, care forma esenta satului romanesc, desfiintat.

Tot acest program al modernizarii, fie “liberale” (sec. XIX), fie comuniste, a venit cu promisiunea progresului si civilizarii. Se promitea taranului ca daca va renunta la vechiul sau mod de viata, va deveni cetatean al unui stat modern care ii va respecta drepturile.

Modernizarea isi da insa, astazi, jos aceasta blana de oaie care i-a acoperit prost natura sa de fiara de prada, de lup, de cinic exploatator al oamenilor si de cinic stapanitor peste cei slabiti si vulnerabilizati. In acest sens, Traian Basescu si reforma sa “obsedanta” este doar varful purulent al unui buboi cancerigen care a crescut pe fata Romaniei.

Renuntand la vechiul sau mod e viata, taranul, romanul, s-a vazut prizonier al statului si al celor puternici care il conduc. Departe de a ii respecta drepturile, asa cum au promis, acum acestia isi bat joc de el.

Ce va urma?

Cel mai probabil, anihilarea celor slabi, conform noii modernizari sintetizate de fratele Al. Racu. Ar fi o continuare logica a atitudinii care astazi se regaseste in declaratiile unor oficiali, in propaganda din presa si in defectiunile majore ale statului “reformat.“

Ce-i de facut?

Sa refaci vechiul sat romanesc sau vechiul mod de a trai nu se mai poate. Sa rastorni violent puterea nu este legitim. Sa condamni mentalitatea darwinista a modernizarii este (inca) posibil. Dar ceva este absolut necesar: sa ne pastram omenia in vremuri inumane.

la inundatii

Legaturi:

*

*

16 Comentarii »