Vicontele Davignon, seful BILDERBERG, despre ORDINEA EUROPEANA, RAZBOI SI POPULISM. Cum sa interpretam spusele sale? (VIDEO)

19-10-2011 5 minute Sublinieri

 

Etienne Davignon, preşedintele grupului Bilderberg, a declarat într-un interviu acordat jurnalistului Emil Hurezeanu că se află în total dezacord cu teza că războiul te scoate dintr-o criză economică. Davignon a mai spus că e foarte uşor să treacă la convingeri populiste când şomajul este ridicat.

“Acum, populismul este din ce în ce mai mai evident. De ce? Va dau două exemple. Ca să punem lucurile în ordine am decis că trebuie să fim solidari în ceea ce priveşte datoriile suverane. Băncile să fie în ordine. Reacţia oamenilor simpli este negativă. Ne reproşează ca atunci când vine vorba de salvarea băncilor găsim mereu bani. În schimb, când trebuie să mărim pensiile nu avem bani, fonduri pentru educaţie nu avem. E foarte uşor să treacă la convingeri populiste când şomajul este ridicat şi când sunt mulţi imigranţi care vorbesc aceeaşi limbă, tendinţă pe care am avut-o în Europa. Libertatea de a circula în Europa şi dreptul de a munci oriunde, o evoluţie faţă de cum erau lucrurile în trecut. Dar s-a ajuns să se teamă că îşi vor pierde locurile de muncă din cauza imigranţilor”, a spus într-un interviu acordat jurnalistului Emil Hurezeanu preşedintele grupului Bilderberg, Etienne Davignon, prezent în România la sfărşitul săptămânii trecute.

În ceea ce priveşte argumentul conform căruia România şi Bulgaria au fost respinse în spaţiul Schengen de guvernul olandez şi de cel finlandez pentru că cele două guverne nu au putut să facă faţă populismului partidelor de coaliţie, Etienne Davignon a spus că, din păcate, acesta este realitatea. “Ce este înjrijorător este că aceasta nu a fost o scuză, este chiar realitatea. Realitatea este că guvernul din Olanda este minoritar şi depinde de partide care sunt puternic xenofobe. În Finlanda, un nou partid a venit la putere şi a făcut coaliţie cu alte cinci sau şase partide”, a spus preşedintele Bilderberg.

“Sunt total în dezacord cu teza că războiul te scoate dintr-o criză economică. Dar cred că în aceste cazuri putem învăţa din istorie. Atunci când iei în calcul populismul, întotdeauna pierzi. Nu există nici un exemplu în istorie, în Europa, cel puţin, ţările pe care le ştiu, populismul, dacă nu joci inteligent, pierzi”, a afirmat Etienne Davignon.

La rândul său, Richard Haas, şeful Consiliului pentru Relaţii Externe, a afirmat, în acelaşi interviu, că zvonurile conform cărora războiul ar putea fi folosit ca instrument pentru depăşirea crizei globale sunt “scandaloase”.

“Nu puteam fi mai împotrivă. Mai întâi cu cine te-ai lupta, cine ar fi inamicul? Şi mai important, aşa cum au învăţat Statele Unite după Irak şi Afganistan, războiul este o treabă foarte costisitoare. Şi unul din motivele pentru care deficitul bugetar american şi datoria publică sunt atât de mari sunt cele două războaie în care au luptat Statele Unite în ultimii ani“, a spus Haas.

NOTA NOASTRA:

… Ca doar nu era sa zica lupul ca e lup si se hraneste cu oi?

Dar delimitarea sefului Bilderberg si a lui R. Haas (seful CFR) de “ipoteza” razboiului ca iesire din criza mai are un talc: una din “ratiunile fondatoare” ale Uniunii Europene, evocata la fiecare ocazie si in fiecare material propagandistic, este tocmai necesitatea de a impiedica razboiul pe continentul european. UE ar fi singura solutie ca razboiul sa nu mai existe in Europa, zice-se.

Ceea ce nu se spune este ca Uniunea Europeana ca proiect institutional (nu doar ca idee utopica) este tocmai rezultatul razboiului. Structurile supranationale, concentrarea de putere in centre de comanda unice, decizii luate peste capul guvernelor nationale si al natiunilor sunt efecte concrete ale efortului de razboi. Liga Natiunilor a fost consecinta primului razboi mondial, a esuat, a fost reluat proiectul federal european de Germania nazista, dupa care s-a transpus in actuala UE.

Prin urmare, in mod concret, razboiul nu doar ca ar reprezenta o “solutie” de iesire din criza economica, dar ar intari si mai mult ideea necesitatii unei Uniuni supra-nationale si a nocivitatii guvernelor nationale. Vicontele Davignon, a mai evocat si experienta tinerilor europeni, cei care ar avea o alta constiinta decat generatiile mai varstnice, si care ar refuza ferm razboiul. Generatia respectiva este, insa, una din cele mai iresponsabile si mai lipsite de “radacini organice” care au trait vreodata in istoria umanitatii. Ei nu au memoria razboiului, a crizei serioase, a saraciei, a lipsurilor, de aceea, de fapt, ei nu au constiinta libertatii, a identitatii, a demnitatii, a efortului, etc. Prin urmare, sunt, de fapt, complet nepasatori fata de starea de facto actuala si nu le pasa daca azi pereat mundi. Dar, odata confruntati cu lipsurile aduse un eventual razboi si de saracie, vor fi primii care vor urla disperati dupa o solutie pacifica, paternalista si autoritara – dupa o Uniune Europeana de aceasta data fara impedimentele guvernarii nationale.

Mai trebuie remarcat faptul cum pune problema populismului seful Bidlerberg:

“Acum, populismul este din ce în ce mai mai evident. De ce? Va dau două exemple. Ca să punem lucurile în ordine am decis că trebuie să fim solidari în ceea ce priveşte datoriile suverane. Băncile să fie în ordine. Reacţia oamenilor simpli este negativă. Ne reproşează ca atunci când vine vorba de salvarea băncilor găsim mereu bani. În schimb, când trebuie să mărim pensiile nu avem bani, fonduri pentru educaţie nu avem. E foarte uşor să treacă la convingeri populiste (…).

Sa analizam mai indeaproape ce inseamna acest “sa punem lucrurile in ordine”:

Intrebare: CINE sa puna lucrurile in ordine? Cine este acest NOI, de cine a fost votat, cu ce program politic a venit la alegeri?

Raspuns: NOI inseamna “aceste cercuri care se gandesc la viitorul lumii“, dupa cum spunea Isarescu, adica:

 

Mai aproape de noi, acest NOI inseamna TROICA: FMI, Comisia Europeana si Banca Mondiala.

Acestea sunt cercurile care “discuta” AGENDA LUMII. Care, in prezent, este o agenda neoliberala si malthusiana (guvernata de o agenda ascunsa care vizeaza o reducere dramatica a populatiei).

Abia dupa aceea vin autoritatile nationale, alese prin vot. Insa, nu asa, toate gramada, ci conform principiului “egalitate, dar nu si pentru catei”.

In Europa, dulaii sunt Germania si Franta, care decid CUM anume se va aplica agenda discutata de cercurile mentionate mai sus, nicidecum luand decizii care sa clinteasca un milimetru pe langa agenda respectiva.

Intrebare: CINE A PROVOCAT DEZORDINILE?

Raspuns: E logic ca, daca lucru6tbzrile trebuie puse in ordine, inseamna ca ele au fost, anterior, puse in dezordine. Cine este autorul? Pai, cine a impus moneda euro? Exact clubul Bildeberg si chiar numitul viconte Davignon au avut un rol esential in impunerea unei monede europene unice. Este deja un lucru comun sa se observe ca aceasta moneda unica a indus o criza puternica, in prezent, deoarece nu permite tarilor membre sa aiba suveranitatea asupra propriei monede si sa ia deciziile pe care inainte vreme le luau guvernele pentru a iesi din crize, datorii suverane etc. Asadar, moneda euro a provocat o criza generalizata pe continentul european, din care nu se poate iesi decat prin destramarea UE sau federalizarea ei.

Intrebare: CUM se pun lucrurile in ordine?

Raspuns: Am vazut ca dezordinea a fost provocata de aceleasi cercuri care acum impun ordinea.

Cum arata aceasta? Pai, asa:

Ca să punem lucurile în ordine am decis că trebuie să fim solidari în ceea ce priveşte datoriile suverane. Băncile să fie în ordine.

Asadar, “solidaritate” – adica federalizare sau, cel putin, acceptarea unui principiu supranational de gestionare a crizei economice, si bani bagati in aceleasi banci obeze si de-responsabilizate, ca sa se salveze, chipurile, sistemul financiar. Asa cum mentioneaza Davignon, recapitalizarea bancilor (caci despre asta e vorba si asta a propus seful CE, Barroso, la ultima interventie in PE) inseamna insa, concomitent, si AUSTERITATE – sau agenda malthusiana la lucru: se taie fondurile de la scoli, sanatate etc. Semnificativ lucru, oricum, sa mentionezi asa ceva in Romania, cand austeritatea, se stie, nu e recomandata, de FMI, si tarilor occidentale.

Intrebare: Cine si ce ameninta aceasta “ordine”?

Raspuns: “Populismul” detestabil este, in discursul lui Davignon, ca si in discursurile marionetelor de la Bucuresti, echivalent cu insasi ideea de a critica aceasta masura de salvare a bancilor din banii publici si de aplicare a “austeritatii”  la sange, pana la extinctie, pentru masa de “sarantoci”.

Legaturi:

Vezi si:

SI:

Pe subiectul razboiului si al crizei:


Categorii

Al treilea razboi mondial, Criza datoriilor suverane, Criza mondiala, Masonerie, Opinii, analize, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE), Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

25 Commentarii la “Vicontele Davignon, seful BILDERBERG, despre ORDINEA EUROPEANA, RAZBOI SI POPULISM. Cum sa interpretam spusele sale? (VIDEO)

  1. Reloativ la malthusianismul si darwinismul social care stim cu ce s-a sfarsit in Europa, dar nu stim cum a evoluat in tarile democratice cum ar fi SUA si Anglia, de exemplu, putem citi despre pozitia lui Winston Churchill, nu de pe site-ul obscur a vreunui blogger, ci chiar de pe site-ul centrului Churchill

    nu mai e nevoie sa adaug ca eugenia merge mana in mana cu sterilizarea (si chiar suprimarea) pe baza datelor biometrice, care sunt un element cheie in aceata teorie

  2. @Raducu:

    “… in tarile democratice cum ar fi SUA si Anglia …”.

    Ţări democratice? Din ce punct de vedere?

  3. @antuza

    … din punctul lor de vedere
    e ok?

  4. @Raducu:

    E OK. 🙂

  5. cel mai mare mason!

  6. Pingback: NIGEL FARAGE: Aderarea la Uniunea Europeana, O GRESEALA ISTORICA URIASA. Ce arma letala a stat la baza Imperiului European?
  7. Pingback: O NOUA ERA PENTRU GRECIA SI EUROPA. Concluzia pentru noi: anul 2012 nu vine cu bucurii, ci cu restristi multiple – PREGATITI-VA!
  8. “…dacini organice” care au trait vreodata in istoria umanitatii. Ei nu au memoria razboiului, a crizei serioase, a saraciei, a lipsurilor, de aceea, de fapt, ei nu au constiinta libertatii, a identitatii, a demnitatii, a efortului, etc … ”

    Cu parere de rau nu pot fi de acord cu dumneavoastra…daca aceasta generatie a invatat ceva aceea este comoditatea …iar consecintele razboiului si criza adevarata sunt niste lucruri pe care voi, cei din generatia mai batrana trebuie sa ni le transmiteti noua, celor mai “tineri si lipsiti de intelesul libertatii”, altfel imi e teama ca sunteti pasibili de o vina mult, mult mai mare (unde iarasi tind sa dezaprob afirmatia deoarece tocmai aceasta generatie pare sa pretuiasca cel mai mult libertatea in ciuda faptului ca poate nu stie cand si sub ce forma o pierde). Personal, la varsta mea pot sublinia mai multe pierderi ale unor libertati, cu vointa si nestiinta sau lipsa de interes a generatiilor mai batrane. Deasemenea nu cred ca identitatea generatiilor mai varstnice poate in vre-un fel sa fie comparata cu cele tinere! Mi se pare a fi aproape o contradictie aici! La aceasta varsta “mai frageda” noi vedem lumea prin ce va fi maine si ce este azi… dumneavoastra o percepeti prin ce a fost si ce va fi, iar acest exercitiu a carui forta nu o contest este insa cu doua taisuri in functie de ceea ce invatam in mod subiectiv din experientele traite. Identitar totodata nu cred ca se poate compara iluzia democratica de astazi cu rigoarea comunista de ieri!

    Generatia teribilista sa naste din uitare si nepasare domnii mei…nu din simplul fapt ca o tara a trait sau nu bine. Cu o educatie decenta si suficienta formare de caracter nu cred ca orice copil, odata ce este prezentat cu ororile razboiului ar putea alege aceasta din urma varianta. O conceptie solida, care insufla (si trebuie sa marturisesc, nu sunt religios, poate spiritual dar in niciun caz nu ma apropiu de dogma) “iubire intre semeni” (ceea ce spre exemplu perceptia despre democratie a ucis fiindca noi, in romania o intelegem ca: fiecare pentru el, mie sa imi fie bine samd, iar comunismul a distrus concurenta pozitiva si increderea intre semeni…) poate face lesne de inteles si de perceput ca razboiul este un joc cu suma nula cel putin pe hartie (nu vorbim de conspiratii si de jocurile geopolitice sau economice solutionate prin razboi).

    Eu, din aceasta generatie teribilista, in acest moment nu stiu cum sa fac sa scap de ceea ce percep ca fiind o generatie speriata, batrana si pierduta in prezentul mult prea dinamic de astazi. Vad multe greseli si nicio urma de incercare spre a indrepta ceva. Ca exemplu si pentru a incheia acest prea lung comentariu recomand: http://www.youtube.com/watch?v=TQmz6Rbpnu0

    (desigur, comentariile ulerioare pe tema materialului video recomandat, in cazul in care se rateaza complet de catre “voieur” mesajul de esenta, vor fi complet ignorate cu parerea de rau aferenta din motive evidente).

    P.S. un exemplu intamplator…: Cati parinti le mai povestesc copiilor de revolutie? Nici nu mai stim de ce nu mai stim? Ne e rusine de ce am facut? Pentru ca stiti prea bine ca nu am facut-o “noi” … si asta ar trebui spus si nu ar trebui uitat…si totusi o facem..zi de zi si fie ca e din dezamagirea a ceea ce ne asteptam sa fie, fie ca e altceva…nu avem nicio scuza sa uitam.

  9. @uzu

    Bine aţi venit pe site!

    Ceea ce dezaprobaţi dumneavoastră este o premisă intermediară. În esenţă, faptul că generaţia tânără este comodă nu exclude faptul că “nu au constiinta libertatii, a identitatii, a demnitatii, a efortului, etc … “. Delimitarea aceasta pe care o invocaţi dumneavoastră are relevanţă poate până în pragul vârstei de 25 de ani (zic şi eu), după care suntem cu toţii adulţi, datori să fim informaţi, treji şi responsabili, după putere. Când vorbiţi de a transmite ceva, nu trebuie să vă imaginaţi condiţii de laborator ori de curierat rapid, în care dumneavoastră semnaţi de conformitate şi primiţi pachetul. Înţelegerea istorică, deşi este vitală pentru orice persoană vie sufleteşte, vine doar să încununeze zidirea interioară, afectivă şi intelectulă, sănătatea morală şi deplina înţelegere a realităţii Învierii. Drept urmare, odată aşezat pe făgaşul maturizării tânărul trebuie să fie cel ce experiază, ce rupe din experienţa generaţiilor mai în vârstă, formându-se astfel ca om, formându-şi discernământul şi duhovnicia. Noi am primit şi mai puţine lucruri de la ai noştri, dacă e să ne referim la informaţie.. 🙂

    Ori, exact la exerciţiul discernământului şi a duhovniciei se referea (cred) şi admin, nu atât la ceea ce am moştenit propriu -zis ca bagaj socio-cultural, memorie istorică ori la relaţiile între generaţii. Ortodoxia trăieşte prin comuniune şi drept urmare, unele categorisiri curente îi sunt mai puţin relevante. Dar cei ce nu pricep (fie tineri sau vârstnici)ce anume a însemnat reeducarea comunistă, expulzarea credinţei din spaţiul public şi nivelarea/răsturnarea reperelor axiologice, nu vor pricepe ce urmează şi vor considera pierderile/limitările libertăţii de acum ca pe o arvună a unui bine general iluzoriu , ce va să vină (“bine” propovăduit de toate regimurile dictatoriale).

    Am trecut şi unii dintre noi prin faza “spiritualităţii care nu se apropie de dogmă” şi poate că nici nu e vital momentan să faceţi incursiuni intelectuale în teologia dogmatică, întrucât nu de puţine ori litera ucide spiritul. Este suficient să căutaţi să înţelegeţi onest firea şi rostul lucrurilor şi a semenilor şi neapărat (deci vital :P), să vă apropiaţi de Sfintele Taine şi de biserică şi rugăciune, asemeni bunicilor şi străbunicilor dumneavoastră (căci ştiu şi bătrânii unele lucruri bune 🙂 ).

    Îmi cer iertare dacă nu v-a fost de folos comentariul meu şi îi rog pe ceilalţi vizitatori şi pe dvs să mă completeze/cenzureze. Vă doresc o seară bună în continuare! Doamne, ajută!

  10. Pingback: BILDERBERGII SUNT LA PUTERE, OFICIAL: Mario Monti, noul premier al GUVERNULUI ITALIEI, este MEMBRU BILDERBERG, iar Lucas Papadimas, noul sef al GUVERNULUI GREC, este membru al COMISIEI TRILATERALE
  11. Pingback: Von Rompuy, presedintele UE, isi arata coltii: COMISIA EUROPEANA SA IMPUNA AUSTERITATEA DIRECT, IN LOCUL GUVERNELOR!
  12. Pingback: "Adio, dulce suveranitate": CONSECINTA SUMMIT-ULUI EUROPEAN "ISTORIC". Romania, in jugul GUVERNANTEI FISCALE si al constrangerilor bugetare. IN PLUS, "DONAM" MILIARDE DE EURO LA FMI!
  13. Pingback: NOII GUVERNANTI AI LUMII (articolul saptamanii – Matei Visniec) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: Nu NATIONALISMUL conduce la razboi, ci ambitia de a crea un IMPERIU EUROPEAN si dorinta de UNIFICARE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: Tratatul european, “OPTIUNEA SEVERA” a lui Traian Basescu: o “bataie de joc”. UE = SPATIUL VITAL pentru Germania + SFARSITUL DEMOCRATIEI SI AL STATULUI NATIONAL - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: Calin Georgescu, speranta masonica a LIGII DISTRIBUTISTE, face propaganda CLUBULUI DE LA ROMA. Adunarea Generala a Clubului tocmai a avut loc in Romania, co-organizator fiind BNR si guvernatorul Mugur Isarescu - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  17. Pingback: Presedintele de onoare al Curtii Supreme din ITALIA acuza GRUPUL MASONIC BILDERBERG si NATO de ACTIUNI TERORISTE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  18. Pingback: "Google-Berg" - FRATIA dintre BILDERBERG si GOOGLE intru guvernarea "transumanista" a lumii, de tip Big Brother- LA VEDERE SI OFICIAL PRIN FUZIUNE? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Pingback: update - Reuniunea BILDEBERG 2013 are loc in Marea Britanie. "BINE ATI VENIT IN 1984"/ Printre participanti: Mugur Isarescy, seful Comisiei Europene, presedinta FMI, ministri de finante si sefi de banci nationale - Razboi întru Cuvânt - Recoma
  20. Pingback: SEFUL BILDERBERG IN ROMANIA: intalniri cu Basescu si Isarescu. Sa ne amintim: in 2011, sponsorul CONFERINTEI BILDERBERG organizate de BNR a fost RMGC! - Recomandari
  21. Pingback: Teodor Baconschi si Adrian Papahagi, dedicati TRUP SI SUFLET cauzei STATELOR UNITE ALE EUROPEI - Recomandari
  22. Pingback: GRUPUL BILDERBERG pune din nou lumea la cale. Printre participanti se regasesc fostul sef al NSA, seful FMI, Kissinger. Agenda discutiilor: Orientul Apropiat, Ucraina si… INTIMITATEA - Recomandari
  23. Pingback: “SINISTRA” LUME A LUI 2015 – decriptarea simbolurilor rau-prevestitoare din desenul-agenda de pe COPERTA REVISTEI THE ECONOMIST - Recomandari
  24. Pingback: GUVERNUL “TEHNOCRAT” sau TIRANIA cocotata prin manipulare pe umerii democratiei/ DE CE A UITAT PRIMUL MINISTRU CIOLOŞ SA-SI TREACA IN CV APARTENENTA LA UN “THINK TANK” FINANTAT DE SOROS si condus de fostul sef Bilderberg?/ INCA O
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare