BASESCU VORBESTE IAR DESPRE STATELE UNITE ALE EUROPEI (SUE)/ Aurescu sustine aceeasi idee la PROJECT PHEONIX, sub coordonarea SEFULUI BILDERBERG
- Mediafax: Băsescu: Mai devreme sau mai târziu vom ajunge la Statele Unite ale Europei
Preşedintele Traian Băsescu a reiterat, joi, ideea că mai devreme sau mai târziu se va ajunge la constituirea Statelor Unite ale Europei, el făcând aceste afirmaţii cu ocazia ceremoniei de decorare a unor personalităţi ale vieţii culturale internaţionale care participă la colocviul “Penser l’Europe”
“Mai devreme sau mai târziu vom ajunge la Statele Unite ale Europei“, a declarat şeful statului, el precizând că a vorbit despre acest lucru şi în urmă cu circa două luni. “În acelaşi context am susţinut că va fi cu atât mai bine cu cât va fi mai repede şi acest «mai repede» nu este generat de o grabă a României, ci, în opinia mea, este generat de o grabă a lumii, a efectelor procesului de globalizare”, a subliniat Băsescu. Potrivit afirmaţiilor sale, dacă, în mod real, Europa vrea să fie în cabina de comandă a procesului de globalizare, ea nu poate să fie decât unită. “Dacă vom rămâne aşa cum suntem, vom fi tot timpul în poziţia de a lupta uneori împotriva efectelor globalizării”, a ţinut să precizeze preşedintele Traian Băsescu. (…)
Actualele evoluţii economice ar trebui să creeze condiţiile propice asigurării guvernanţei economice la nivelul întregii zone UE, nu numai pentru zona Euro, a declarat, joi, secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan Aurescu. Potrivit unui comunicat de presă transmis de MAE, în cadrul discuţiilor din cadrul panelului ‘Project Phoenix: Setting a real political agenda for Europe‘, moderat de vicontele Etienne Davignon, preşedintele ‘Friends of Europe‘, secretarul de stat Bogdan Aurescu a evocat efectele, pe plan global, ale crizei economico-financiare, precum şi impactul evoluţiilor actuale asupra statelor membre ale Uniunii Europene. În acest context, demnitarul român a evidenţiat importanţa adâncirii procesului de integrare europeană şi a metodei comunitare de adoptare a deciziilor, precum şi a principiilor solidarităţii, coeziunii şi a unei abordări coordonate, la nivel european, a politicilor economice.
‘Actualele evoluţii economice ar trebui să creeze condiţiile propice asigurării guvernanţei economice la nivelul întregii zone UE, nu numai pentru zona Euro. Solidaritatea şi responsabilitatea trebuie să fie cuvinte cheie ale strategiei economice a Uniunii’, a arătat Bogdan Aurescu, potrivit sursei citate. El a avertizat, totodată, asupra riscului unei ‘Europe cu două viteze’ şi a amintit de necesitatea consolidării pieţei interne, principalul avantaj competitiv al UE, în special prin implementarea celor patru libertăţi fundamentale. Aurescu a adăugat că sunt necesare demersuri suplimentare, în special în domeniul liberei circulaţii a lucrătorilor şi serviciilor, sectoare ce pot genera beneficii economice pentru întreg spaţiul comunitar, relatează comunicatul menţionat.
De asemenea, oficialul român s-a referit la rolul şi valoarea adăugată a strategiilor macro-regionale, precum Strategia UE pentru Dunăre, în procesul de gestionare a noilor provocări şi de consolidare a competitivităţii economice europene. El a accentuat rolul esenţial al dimensiunii externe a acţiunii UE, din perspectiva asigurării unor răspunsuri coerente, puternice şi adecvate pe dosare de interes global, precum schimbările climatice, energia, reglementarea pieţelor financiare sau accesul la resurse. Totodată, secretarul de stat Aurescu a menţionat evoluţiile îngrijorătoare la nivelul discursului şi deciziei politice la nivel european, la presiunea unor tendinţe populiste sau xenofobe. Secretarul de stat pentru afaceri europene a subliniat, în context, că actualul impas poate fi depăşit numai printr-o acţiune conjugată a statelor membre, în spiritul dezvoltării proiectului european. ‘Cooperarea strânsă, nu concesiile făcute ideologiilor populiste, pot ajuta Europa şi pe cetăţenii acesteia să progreseze’, a arătat Bogdan Aurescu, evidenţiază sursa citată.
La eveniment au participat personalităţi ale vieţii politice şi economice europene, jurnalişti şi preşedinţi de think-tank-uri. Printre participanţi s-au numărat Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, Joaquin Almunia, vice-preşedinte al Comisiei Europene, responsabil de domeniul competiţiei, Laszlo Andor, comisar european pentru incluziune socială, Jacek Rostovski, ministrul de finanţe din Polonia, Mario Monti, fost comisar european pentru concurenţă, Vitor Constancio, vice-preşedinte al Băncii Centrale Europene, John Bruton, fost prim-ministru al Irlandei, baroneasa Catherine Asthon, Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Andros Kyprianou, Preşedintele Parlamentului R. Cipru, membri ai Parlamentului European.
13 Commentarii la “BASESCU VORBESTE IAR DESPRE STATELE UNITE ALE EUROPEI (SUE)/ Aurescu sustine aceeasi idee la PROJECT PHEONIX, sub coordonarea SEFULUI BILDERBERG”