(video) Barroso, seful Comisiei Europene: AVEM NEVOIE DE O SOLUTIE GLOBALA

28-09-2011 3 minute Sublinieri

A se remarca stilul hollywoodian al materialului, ce ar fi trebuit sa fie sec si informativ!

  • Mediafax:

Barroso: Trebuie să finalizăm uniunea monetară cu o uniune economică, trebuie mai multă integrare

Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a declarat, într-un discurs rostit în faţa PE despre starea Uniunii, că trebuie finalizată uniunea monetară cu o uniune economică, el spunând că a fost o iluzie ideea că pot exista o monedă europeană şi o piaţă unică, dar cu abordări naţionale. “Trebuie să mergem mai departe, să ne finalizăm Uniunea monetară cu o uniune economică. Trebuie să reuşim să îndeplinim obiectivele de la Maastricht” a spus Barroso.

“A fost o iluzie să credem că putem avea o monedă europeană şi o piaţă unică cu abordări naţionale ale pieţei. Trebuie să trecem peste această iluzie şi să ştim că nu putem avea o abordare inter-guvernamentală la această problemă”, a spus Barroso, care a propus un plus de integrare. El a apreciat că “pentru ca zona euro să fie credibilă – şi acesta nu e doar mesajul federaliştilor, ci şi al pieţelor – trebuie să avem o abordare cu adevărat comunitară”.Trebuie să integrăm cu adevărat zona euro, trebuie să finalizăm uniunea monetară cu o uniune economică”, a spus Barroso.

“Trebuie să creăm o integrare a Pactului Euro+, respectând, în acelaşi timp, competenţele naţionale. Avem nevoie de autoritatea independentă a Comsiei Europene mai mult ca niciodată pentru ca ea să propună şi să evalueze măsurile care trebuie luate de statele membre, a mai spus Barroso. Preşedintele CE a insistat că aceste lucruri nu pot fi făcute de guvernele naţionale singure şi nici prin consultare interguvernamentală. “Comisia Europeană este cu adevărat Guvernul economic al UE. Nu e nevoie de mai multe instituţii”, a spus el.

Barroso: Riscăm o fragmentare, situaţia este foarte gravă. S-au pus în pericol valori UE, dar putem găsi soluţie

Preşedintele CE, Jose Manuel Barosso, a declarat într-un discurs rostit în faţa PE despre starea Uniunii, că situaţia actuală este una gravă, că din cauza unor atitudini populiste s-au pus în pericol valori europene precum Euro sau libertatea de circulaţie, dar a adăugat că o soluţie este posibilă.

Barroso a vorbit despre atitudini inclusiv populiste ale statelor membre, care au afectat Uniunea şi care pun în pericol realizările europene, printre care a menţionat euro şi libertatea de circulaţie.Putem spune că această criză a datoriilor suverane e o criză a încrederii reciproce“, a apreciat Barroso. El şi-a exprimat însă speranţa că statele membre sunt capabile să găsească o soluţie şi să genereze creştere economică şi locuri de muncă.

Vă spun că da, situaţia este foarte gravă, dar se poate rezolva şi propunem cetăţenilor o refacere a Uniunii Europene. (…) Unii spun că avem nevoie de disciplină, alţii că e nevoie de solidaritate. Avem nevoie de disciplină şi solidaritate. De ambele. Avem nevoie de o ambiţie mai mare, de o soluţie globală, a spus Barroso. El a vorbit şi despre riscul unei fragmentări. “Am ajuns la un moment de răscruce şi riscăm o fragmentare, a mai spus preşedintele CE.

Grecia “va ramane in zona euro” in ciuda crizei datoriilor prin care trece, a declarat miercuri Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, dorind sa puna capat astfel zvonurilor cu privire la iesirea inevitabila a acestei tari din uniunea monetara, potrivit AFP. “Grecia este si va ramane in zona euro”, a spus Barroso, precizand ca statele europene continua sa sustina Atena. Oficialul CE a mai aratat ca statul elen trebuie sa isi indeplineasca pe deplin si la timp angajamentele asumate in ceea ce priveste reducerea deficitului bugetar.

Jose Manuel Barroso a mai spus ca statele europene sunt determinate sa sprijine in continuare tarile afectate de criza pana cand acestea vor avea acces la piete in conditii normale. Presedintele Comisiei Europene este de parere ca criza datoriilor suverane este “cea mai mare provocare din istoria” Uniunii Europene.

“Europa nu a raspuns provocarilor de competitivitate. Unele dintre statele membre au trait peste posibilitatile de care dispuneau. Pietele financiare au avut un comportament inacceptabil. Noi am permis adancirea dezechilibrelor dinrte statele membre”, a amintit Barroso, care a mai afirmat ca “cutremurul care a zguduit ordinea internationala si presiunea globalizarii au exacerbat situatia”.

Preşedintele Comisiei Europene José Manuel Barroso prezintă miercuri, de la ora 9.00 CET (10.00 ora României), în faţa Parlamentului European reunit la Strasbourg, “starea Uniunii Europene”.
UPDATE 10:14 Guy Verhofstadt, preşedintele liberalilor europeni: Trebuie să spunem Consiliului European că metoda interguvernamentală, bazată pe unanimitate este depăşită, nu mai funcţionează, ne oferă soluţii limitate, este o metodă a secolului XIX.

UPDATE 10:10 Guy Verhofstadt, preşedintele liberalilor europeni: Adevărul este că starea Uniunii Europene nu este una bună.
Putem să rămânem uniţi în această criză? Avem leadershipul politic în UE pentru a face acest lucru? Starea Uniunii este proastă. Ne aflăm în mijlocul, nu la finalul unei crize. Există această neîncredere între bănci care din nou a crescut. Pieţele şi bursele se află la un nivel foarte scăzut.UPDATE 10:05: Martin Schultz, preşedintele socialiştilor: Nu avem nevoie de o diplomaţie paralelă a capitalelor ci a tratatelor. Problemele secolului 21: euro, migraţie, datorii nu pote fi rezolvate prin speculă, pe uşa din dos, a guvernelor naţionale. Grupările politice din Parlament trebuie să rezolve această problemă.

UPDATE 09:45 Joseph Daul, preşedintele PPE: Metoda naţională trebuie să facă loc metodei europene. Nu înseamnă că trei patru preşedinţi de stat vor decide. Comisia Europeană trebuie să garanteze acest lucru

UPDATE 09:40 Criza e un fel de test pentru dorinţa noastră de a convieţui. Cooperarea inter-guvernamentală  de acum nu e soluţia, ci dimpotrivă. Acesta ar putea duce la fragmentare şi la finalul şi sfârşitul Europei pe care noi ne-o dorim. 

UPDATE 09:31 Propunerea privind taxa pe trazancţiile financiare este gata. Comisia Europeană înaintează astăzi un text legislativ foarte important care va putea aduce 55 de miliarde de euro pe an. Dacă fermierii, constructorii plătesc atunci şi sectorul financiar bancar trebuie să îşi aducă şi el contribuţia. În anumite state membre acest sector nu contribuie cu nimic.

UPDATE 09:20 Comisia Europeană este guvernul economic al UE. NU mai avem nevoie de alte instituţii pentru acest lucru. Comisia este cea care trebuie să dea socoteală în faţa Parlamentului European care este ales direct de cetăţeni.

UPDATE 09:12 Grecia este şi va rămâne un membru al zonei euro. Grecia trebuie să-şi implementeze angajamentele pe termen lung. Vom continua să dăm ajutor acestei ţări. 50 de miliarde de euro vor fi cheltuite în Grecia din fondurile structurale

UPDATE 09:07 Barroso: Avem nevoie de o ambiţie mai mare pentru Europa. Am ajuns într-un un moment crucial pentru Uniunea Europeană.

Este unul din momentele cele mai importante de la care se aşteaptă să dea un semnal pentru criza datoriilor. „Europa este într-un moment crucial. Preşedintele José Manuel Barroso va prezenta în discursul său de miercuri o evaluare a Uniunii Europene, spre ce se îndreaptă şi răspunsul la criza economică”, a anunţat Comisia.


Categorii

Criza datoriilor suverane, Criza mondiala, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE), Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “(video) Barroso, seful Comisiei Europene: AVEM NEVOIE DE O SOLUTIE GLOBALA

  1. Ce desconsiderare a oamenilor simpli sau nebanuitori..

  2. Pingback: SOROS si ROUBINI ARATA CU DEGETUL LA LIDERII POLITICI pentru inrautatirea crizei sau DEMAGOGIA "PROFETILOR CRIZEI"
  3. Pingback: Vaclav Klaus, presedintele Cehiei: O MAI MARE INTEGRARE EUROPEANA, GRESEALA FATALA
  4. Pingback: ERA DICTATURII COMISARILOR EUROPENI?
  5. Pingback: Barroso: UE TREBUIE SA SE TRANSFORME INTR-O FEDERATIE. Nu e de ajuns cedarea de suveranitate economica, UE vrea sa IA DECIZII POLITICE IN LOCUL STATELOR NATIONALE. Viviane Reding ii tine isonul si vrea sa dicteze total in JUSTITIE - Razboi întru Cuvânt
  6. Pingback: INALTA POARTA U.E. si PASALACUL ROMANIA. Mecanismele ocupatiei pasnice, prin cozi de topor. MIZELE FEDERALIZARII “GERMANE” si ASASINAREA DEMOCRATIEI. Momentul crucial despre care nu se vorbeste! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare