Adevarul despre rolul Inaltului Bartolomeu Anania in reeducarea de la Aiud. “UN OM LIBER POATE FI CALOMNIAT, DAR NU POATE FI SANTAJAT”

25-09-2011 6 minute Sublinieri

Cum se explică faptul că ÎPS Bartolomeu Anania nu a limpezit niciodată acuzaţia de a fi fost unul dintre “stâlpii reeducării” de la Aiud?

O carte în curs de apariţie a istoricului clujean Virgiliu Ţârău, vicepreşedinte al CNSAS, ar putea demonstra că în acest caz s-a produs un aşa-numit “transfer de identitate” şi că, de fapt, ar fi vorba despre fratele Mitropolitului, Dumitru Anania, deţinut în aceeaşi perioadă în sinistra închisoare. Astfel, tăcând, ÎPS Bartolomeu a luat asupra sa, până la moarte, păcate ale fratelui său.

Fraţii

Istoria încrustată în zidurile închisorii Aiud ascunde secrete dramatice, ale căror efecte au influenţat generaţii şi au pus la încercare credinţa şi credibilitatea multor persoane. Este şi cazul primului Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, ÎPS Bartolomeu, care a murit la începutul acestui an fără să explice public un episod-cheie din viaţa sa: detenţia din perioada 1958-1964 şi, mai ales, eventuala sa implicare în experimentul de reeducare marxistă de la Aiud.

Potrivit istoricului Virgiliu Ţârău, care a încheiat de curând documentarea pentru o carte dedicată reeducării legionarilor, felul în care Bartolomeu Anania este evocat în memorialistica unor foşti deţinuţi legionari ar putea fi influenţat de atitudinea fratelui său, care şi-a executat pedeapsa în acelaşi timp. Mai mult, Ţârău spune că e posibil ca în mentalul foştilor deţinuţi politici să se fi operat un “transfer de identitate” între cei doi fraţi Anania, mai ales că despre fratele mai mare, Dumitru, se ştie cu certitudine că a fost unul dintre şefii operaţiunii de reeducare prin muncă.

Fratele Mitropolitului fusese condamnat în 1941. Dumitru Anania a fost arestat cu prilejul rebeliunii legionare, iar în 1959 se afla, împreună cu fratele său Valeriu, în interiorul puşcăriei Aiud, dar în compartimente distincte. Puşcăria era foarte mare, datează din secolul al XVIII-lea şi a fost îmbunătăţită în secolul al XIX-lea cu celebra zarcă din interior, dar cei doi fraţi nu erau deţinuţi în acelaşi spaţiu. Nu ajunseseră în închisoare din aceleaşi motive. Valeriu Anania fusese închis abia la finele anilor ’50″, spune Virgiliu Ţârău.

Condamnările

Cei doi fraţi Anania se născuseră în comuna Glăvile din judeţul Vâlcea. Dumitru fusese arestat prima oară în 1941, după evenimentele din 21-23 ianuarie, când mareşalul Antonescu înăbuşea rebeliunea legionară. A fost condamnat la opt ani de închisoare, din care a ispăşit trei, pedeapsa fiindu-i suspendată la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Avea să fie rearestat la sfârşitul anilor ’40, pentru o reactivare de mandat, şi a trebuit să execute şi restul pedepsei.

Pe Valeriu Anania, Tribunalul Militar l-a condamnat în 1959, împreună cu alte 18 persoane, la muncă silnică de 25 de ani şi 10 ani degradare civică. Instanţa a readus în discuţie apartenenţa sa la Frăţiile de Cruce şi l-a trimis în puşcărie în baza “faimosului” articol din Codul Penal care prevedea infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale. Din pedeapsa stabilită, Valeriu Anania a stat în detenţie 6 ani, o lună şi 18 zile, trecând pe la Jilava, Piteşti şi Aiud.

Este cât se poate de evident că el, intrând în închisoare pe procesul intelectualilor, nu pe motivaţii care ţineau de apartenenţa sa la Frăţiile de cruce, a avut un tratament special, a stat destul de mult la izolator şi la zarcă”, explică Virgiliu Ţârău.

Transferul de identitate

Cei doi fraţi nu se mai văzuseră de ani de zile şi s-au reîntâlnit la Aiud. Registrele împărţirii şi mutării deţinuţilor în celule nu consemnează dacă ei au fost încarceraţi vreodată în aceeaşi cameră, pentru simplul motiv că, în sistemul penitenciar comunist, identificarea nu se făcea nominal, ci prin numere.

Mitropolitul Bartolomeu povesteşte în Memoriile sale episodul în care un gardian îi înlesneşte o întâlnire fugară cu fratele său, care îi spune că mama lor murise. “Încă din primele zile aflasem – de la alţi deţinuţi – că Mitică era în Aiud, ajuns acolo înaintea mea. Chiar de la început fusese repartizat să lucreze în fabrică, datorită calificării lui de proiectant. (…) m-am pomenit în faţa lui Mitică. Năpădit de emoţie, am scăpat banca şi am alergat în braţele lui. Ne strângeam şi ne îmbrăţişam şi nu ne venea să credem că suntem aievea. A avut timp să-mi spună la ureche: Să ştii că mămica a murit. Şi iar am lăcrimat amândoi şi ne-am strâns, scrie ÎPS Bartolomeu în cartea publicată în 2008.

Dumitru Anania avea un statut deosebit în comparaţie cu alţi deţinuţi, tocmai prin faptul că muncea în fabrica Aiudului. “I se permitea să lucreze, era remunerat, i se mai scădea din pedeapsă şi era considerat în curs de reeducare. Fabrica de la Aiud producea bunuri pentru societatea socialistă. Dumitru Anania a stat mulţi ani acolo. Nu ştim ce a făcut, pentru că nu a lăsat urme propriu-zise. Din această poziţie, la începutul anilor ’60, el a devenit unul dintre pilonii acţiunii de reeducare”, spune istoricul Ţârău.

Mai precis, Dumitru Anania a ajuns şef al unuia dintre cele 10 cluburi de reeducare înfiinţate în puşcăria de la Aiud.În dosarele reeducării nu exista nicio menţiune la Bartolomeu. El nu era o somitate, nu era unul dintre conducătorii legionari”, îşi aminteşte clujeanul Gheorghe Laghiu, fost educator politic la Aiud, care a fost închis şi el după ce sustrăsese 15 caiete scrise de mână cu mărturiile legionarilor reeducaţi până în 1964.

Spaţiul penitenciar e unul închis. În exterior, informaţia se transmite codificat şi imprecis. Din acest punct de vedere, cred că în acest caz s-a consumat un transfer de identitate parţială între fraţi: Dumitru Anania a fost un stâlp al reeducării, însă acest episod i-a fost atribuit fratelui său, Valeriu, după ce acesta a ajuns în America“, explică istoricul Virgiliu Ţârău.

Acuzaţiile

Prima carte în care se vorbeşte despre “trădarea” lui Bartolomeu Anania este “Întoarcerea din Infern”, apărută în 1972, la New York. Autor: Ion Cârjă, fost deţinut politic emigrat în SUA. Acesta îşi aminteşte că, pe când se afla la izolare, în zarcă, a “auzit” de la colegi că Anania cedase presiunilor şi că se ocupa cu reeducarea celorlalţi legionari. El îl descrie pe Valeriu Anania ca pe un om care şi-ar fi trădat credinţa şi şi-ar fi renegat trecutul pentru un regim alimentar substanţial îmbunătăţit, de 1.800 de calorii pe zi, cu aproape 1.000 de calorii mai mult decât primea un deţinut în mod normal.

(…) poziţia oportunistă, restrânsă la interesul salvării sale personale, mi s-a părut de-a dreptul trădătoare faţă de principialitatea etică a unui om pe care-l consideram cu capul pe proprii săi umeri şi cu picioarele pe pământul sfânt al ţării. Oricum am privi lucrurile, Valeriu Anania a adus o contribuţie crucială la lucrarea criminală a administraţiei, în slăbirea şi, apoi, la distrugerea moralului oamenilor”, scrie Ion Cârjă.

În 2004, cartea “Aiud însângerat” a lui Grigore Caraza, unul dintre veteranii Gulagului românesc, îl aşează pe Valeriu Anania în fruntea celor “64 de persoane care formau Comitetul de reeducare”.

Valeriu Anania, plin de importanţă, se plimba cu mâinile la spate prin faţa noastră, iar prin discursul pe care ni-l ţinea căuta să atingă cât mai mult coarda sentimentală, şi aşa întinsă prea mult. În afară de comandantul închisorii, de faţă erau ofiţeri şi, bineînţeles, paznici-temniceri”, scrie Grigore Caraza.

În acest context, trebuie spus că Valeriu Anania se cunoştea din 1946 cu comandantul Penitenciarului, colonelul de Securitate Gheorghe Crăciun. Cu acesta negociase, după 5 iunie 1946, terminarea grevei studenţeşti anticomuniste de la Cluj, al cărei lider fusese. Ulterior, până în 1957, Crăciun avea să conducă Securitatea Sibiu. De acolo a fost transferat comandant la Aiud, unde a condus operaţiunea de reeducare.

Revenind la acuzaţiile din memorialistica foştilor deţinuţi, Virgiliu Ţârău spune că niciun document din arhivele închisorii Aiud nu consemnează vreun discurs public al lui Valeriu Anania de “demascare” a activităţii legionare ori de învinuire publică a colegilor săi. Istoricul precizează că administraţia penitenciarului nota în dosarele deţinuţilor fiecare luare de poziţie sau delaţiune.

Atenţia specială pe care conducerea Penitenciarului Aiud, în frunte cu colonelul Gheorghe Crăciun, o acorda compromiterii unor deţinuţi cu statură morală este vizibilă în creşterea necesarului de hârtie de scris în perioada reeducării, 1958-1964. Istoricul clujean spune că, până în 1960, închisoarea utiliza circa 100 de topuri de hârtie pe lună, pentru ca, din 1962, registrele să consemneze 2.000 de topuri pe lună, ceea ce înseamnă că deţinuţii şi “educatorii” lor notau, în detaliu, fiecare acţiune, amintire şi posibil gând al lor sau al colegilor de celulă.

Reeducarea

Mai există un aspect care trebuie lămurit, deoarece folosirea termenului de “reeducare” poate lăsa loc de interpretări macabre, din cauza asocierii cu torturile practicate în anii ’50 în penitenciarele Piteşti şi Gherla.

Spre deosebire de victimele de la Piteşti, care erau terorizate pentru a-şi renega trecutul legionar, în Aiudul anilor ’60 existau educatori politici. Ei se foloseau de exemplul personal, se “demascau public” şi încercau să-i “reintegreze” pe foştii legionari în societatea socialistă. Aceştia trebuiau să recunoască, în schimbul unor recompense primare – supliment de hrană, cărţi, ieşit la plimbare sau la muncă -, că Mişcarea Legionară fusese una criminală.

Reeducarea se făcea prin canonul ideologic, prin muncă. Datorită muncii erau ridicaţi la nivelul la care să discute şi politică. Făceau autoanaliză: ce-am făcut noi de suntem aici? Acest lucru a fost discutat mai întâi în camere mari de deţinuţi, iar ulterior la Clubul închisorii”, explică Virgiliu Ţârău.

Mă desolidarizez de tot trecutul meu, de prietenii şi camarazii de odinioară. Mă lepăd de trecutul meu, îmi recunosc vinele faţă de regim, consider că pedeapsa care mi s-a dat a fost justă şi că am meritat-o”, astfel suna “mărturisirea” unuia dintre legionarii evocaţi de Ion Cârjă în cartea sa.

Am văzut multe rapoarte ale administraţiei Penitenciarului Aiud în care se cerea şi se acorda un supliment de hrană pentru un deţinut care cedase… Acel lucru însemna, de multe ori, un sfert de margarină şi un colţ de pâine în plus”, mai spune istoricul Ţârău.

Reeducarea de la Aiud a avut loc în contextul în care, începând din 1957, fuseseră modificate regulamentele de ordine internă ale tuturor penitenciarelor din ţară, în sensul introducerii unei “componente educative”. La Aiud, cei vizaţi de reeducare erau, în majoritate, foşti legionari sau simpatizanţi ai Mişcării.

Ce sunt “Bibliile negre”

Bartolomeu Valeriu Anania este un personaj slab definit în universul închisorii de la Aiud. Singurul document în care apare numele său este lista autorilor unor texte ideologice adunate în aşa-numitele “Biblii negre”, două tomuri de dimensiuni impresionante, legate în piele şi încrustate cu capete de mort. Acestea conţin dezicerile a sute de legionari care au trecut prin Aiud.Din nou, contextul îl plasează pe cel care avea să fie Mitropolitul Clujului în sfera speculaţiilor, numele său fiind primul în lista organizată alfabetic şi singurul care începe cu A. “Bibliile negre” nu au fost încă studiate. Sunt scrise cu o singură caligrafie migăloasă, cuprind desene şi caricaturi şi nu se ştie cine semnează fiecare text în parte.

Un om liber nu poate fi şantajat”

Unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai Mitropolitului din ultimii ani, preotul Bogdan Ivanov, a declarat pentru OradeCluj.ro că, fiind călugăr şi mai apoi ierarh, ÎPS Bartolomeu “a păstrat întotdeauna o distanţă” faţă de familie, însă nu s-a ferit să îşi ajute rudele. Cu fratele său Dumitru a păstrat o legătură “aparte”, spune Ivanov.

Dumitru Anania a trăit până în 2006 în garsoniera din Bucureşti a Mitropolitului şi a murit la 94 de ani. Preotul Ivanov afirmă că a discutat de multe ori cu ÎPS Bartolomeu despre detenţia de la Aiud şi că ierarhul s-a arătat de fiecare dată înţelegător faţă de cei care îl acuzau că şi-ar fi renegat credinţa în închisoare. “Obişnuia să spună că un om liber poate fi calomniat, dar nu poate fi şantajat. Dacă ar fi fost vinovat şi cât un vârf de ac, nu ar fi riscat să se expună”, consideră cel care i-a fost consilier primului Mitropolit al Clujului.

Legaturi:

***


Categorii

Articolele saptamanii, Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, IPS Bartolomeu Anania

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “Adevarul despre rolul Inaltului Bartolomeu Anania in reeducarea de la Aiud. “UN OM LIBER POATE FI CALOMNIAT, DAR NU POATE FI SANTAJAT”

  1. Ma indoiesc ca Caraza a putut confunda fizic pe cel care tinea acel discurs. Chiar sa fie adevarate faptele acelea, viata sa ulterioara a indreptat totul. Echilibrul moral ce ni l-a dat ca exemplu in perioada cit ne-a fost mitropolit demonstreaza ca, daca a fost cazul, s-a cait profund.
    Dar…trecutul sau sa il judece Dumnezeu… si istoricii. Pentru noi, cei carora ne-a fost mitropolit, IPS Bartolomeu nu ne-a fost pricina de sminteala, ci, dimpotriva, un stegar demn de urmat al traditionalismului ortodox.
    Pe ansamblu, raul prezumat este mult mai mic decit bine cert pe care l-a facut pozitiei ortodoxe traditionale.

  2. Ne-am obisnuit deja cu abordarea despre subectul victimelor din inchisorile comuniste frecvent intalnita in mass-media, in care se tot arata cu degetul inspre victime si se tot vorbeste despre caderile lor mai mari sau mai mici, de catre cine? Chiar de catre tortionarii criminali si urmasii lor! Mai trebuie acum ca victimele sa se si justifice acum in fata lor si a posteritatii pentru ca in anumite conditii de tortura fizica sau psihica nu au rezistat. E scandalos! Cei cu bun simt resping asemenea articole si nu se lasa inselati sau influentati. Vad, insa, ca apare acum o noua abordare, mai “pozitiva”. Mie tot nu-mi miroase a bine!

    Din punctul meu de vedere I.P.S Bartolomeu a spus ce a avut de spus despre participarea sa la reeducarea de la Aiud in cartea sa “Memorii”. Nu a spus mai mult pentru ca nu era nimic de spus. El nu s-a simtit un “stalp al reeducarii” asa cum altii l-au perceput sau cum au vrut sa-l prezinte, din diferite motive. Eu il cred! Nu am motive sa nu o fac. A fost genul de om care si-a recunoscut greselile si si-a admis caderile.
    Descrierea pe care o face Grigore Caraza este foarte subiectiva:

    “Valeriu Anania, plin de importanţă, se plimba cu mâinile la spate prin faţa noastră…”

    El spune “plin de importanta” dar s-ar putea sa fie doar o perceptie a lui. Putea sa fie, de exemplu, incordat, pur si simplu, in legatura cu ceea ce urma sa spuna sau sa faca. Daca Grigore Caraza spunea ca Col. Ghe. Craciun se plimba plin de importanta era credibil. Nu are rost, insa, sa intram in amnunte.
    Mi se pare inutila revenirea cu insistenta asupra acestui episod din viata Inaltului Bartolomeu. Poate sunt eu prea susicioasa dar, am impresia ca cineva vrea cu tot dinadinsul sa se tot discute despre asta, chiar si in articole si analize asa zis pozitive, reabilitatoare.
    De altfel, detractorii lui nu au incetat sa-l denigreze cu turbare chiar si dupa moarte ceea ce inseamna ca se tem de el si de influenta pe care o poate avea asupra generatiilor care urmeaza, influenta pe care ar vrea sa o limiteze sau chiar sa o inlature.

    In prefata cartii lui Grigore Caraza, Aiud insangerat, Parintele Gheorghe Calciu spune: “Unii, chiar dintre cei tari au căzut; mulţi dintre cei mai slabi au rezistat. Numai Dumnezeu cunoaşte limitele rezistenţei sufletului uman. Rezistenţa materialelor la diferite forţe de tracţiune, presiune sau răsucire este binecunoscută şi precizată; sufletul omenesc scapă oricărui calcul şi oricăror predicţii.”
    Sunt cuvinte foarte graitoare si lamuritoare dar, in acelasi timp, fara cea mai mica umbra de judecare sau osandire, cu atat mai mult cu cat el insusi cunoscuse caderea si ridicarea in infernul Pitestiului. Este singura abordare care ar trebui sa existe referitor la caderile victimelor din inchisori. Suntem sau nu crestini? Ce importanta mai are caderea cand ii urmeaza o asemenea ridicare!?
    Orice discutie este de prisos. Singur Dumnezeu poate judeca! Nici istoricii nu pot sa o faca si cu atat mai putin noi!

  3. Ca si-a asumat pacatele altcuiva-Dumnezeu stie-dar daca e asa, mucenicie se cheama, mai ales avand in vedere pozitia sa. Ca au fost ale lui-Dumnezeu stie si tot El are puterea de a-l ridica. Caci drept a stat pana la sfarsit.
    Ce bine sa ai asemenea frati trupesti, cu atat mai mult duhovnicesti-atunci bucuriile se inmultesc si necazurile se impart.

  4. Pingback: IPS BARTOLOMEU ANANIA – 1 AN DE LA ADORMIRE. Astazi hienele in piei de pastori ii sfasie mostenirea… LECTIA UNEI VIETI DEMNE SI RODITOARE -
  5. Pingback: Romania Libera il ”asasineaza moral” pe Vladica Bartolomeu Anania pentru… pastorala de Pasti a IPS Laurentiu Streza! In plus: DEMONTAREA ACUZATIEI DE COLABORARE CU SECURITATEA A VREDNICULUI DE POMENIRE IPS BARTOLOMEU - Razboi întru Cuvânt - Re
  6. Pingback: 2 ANI FARA PARINTELE BARTOLOMEU ANANIA. Lectia unei vieti demne si roditoare. EXPERIENTA DIN INCHISOAREA DE LA AIUD (audio). Marturisirea ortodoxa a “Leului Ardealului”: “Fundamentalisti? Bine, daca vreti, fundamentalisti!” -
  7. Pingback: FEMEIA GARBOVA ASTAZI: Un popor garbovit de ploconiri, linguseli, LIPSA DE VERTICALITATE; o omenire tip “Prikoke”, COCOSATA DE PACATE si MANIPULATA sa se simta “LIBERA” cand este mai ROBITA si sa fie fericita SCORMONIND IN GUNOAIEL
  8. Pingback: 3 ani de la adormirea in Domnul a IPS BARTOLOMEU ANANIA. Marturia Arhimandritului Andrei Coroian, fostul staret de la Nicula: 7 BINECUVANTARI MOSTENITE DE LA PARINTELE NOSTRU MITROPOLIT BARTOLOMEU | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: BARTOLOMEU VALERIU ANANIA, POETUL TEOLOG ŞI IERARHUL “ÎNCUVÂNTAT”. “Rostesc, și totul se preface-n rost…” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare