(Video): Dupa LIBIA, urmeaza Siria si IRANUL, spune jurnalistul Webster Tarpley/ TURCIA, GATA PENTRU OPTIUNEA MILITARA IN CONFLICTUL CU ISRAEL?

8-09-2011 5 minute ~~Sublinieri~~

Capital: Webster Tarpley, jurnalist de investigație: ”După Libia, urmează Siria și Iranul!”

Hotnews:

Premierul Erdogan: Turcia ia masuri ca Israelul sa nu mai poata explora singur resursele naturale din estul Mediteranei

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a declarat joi ca tara sa a inceput sa ia masuri pentru a impiedica Israelul sa exploreze unilateral resursele naturale din estul Mediteranei, transmite Reuters, citand un interviu acordat televiziunii Al Jazeera. Relatiile dintre cele doua s-au deteriorat rapid in ultimele zile(…). Potrivit unor fragmente din interviu, tradus in engleza de Al Jazeera, Erdogan a mai spus ca vase de razboi ale Turciei vor insoti in Gaza fiecare vapor turc ce transporta ajutor umanitar in Fasia Gaza.

“Probabilitatea unei confruntari militare intre Turcia si Israel este destul de scazuta”, afirma politologul turc Sakir Dincsahin

Va izbucni un conflict militar intre Israel si Turcia? Un astfel de scenariu a devenit posibil in aceasta saptamana, marcata de expulzarea ambasadorului israelian din Turcia si de refuzul Israelului de a prezenta scuze poporului turc pentru incidentul Mavi Marmara. Niciodata in ultimii 20 de ani relatiile turco-israeliene nu au fost atat de proaste. Acest razboi diplomatic va conta mult atat in Orientul Mijlociu, cat si in jocurile din jurul Marii Negre. Politologul turc Sakir Dincsahin explica pentru HotNews.ro cat de serioase pot fi urmarile acestui conflict diplomatic si cat de influentata este stabilitatea regiunii de calculele interne ale celor doi premieri, israelian si turc, care se aseamana prea mult prin populism si nationalism.

Vlad Mixich: Aparitia conflictului diplomatic dintre Turcia si Israel marcheaza finalul strategiei “zero probleme cu vecinii” lansata de ministrul turc de externe, Ahmet Davutoglu?

Sakir Dincsahin: Politica externa a AKP-ului (partidul condus de premierul Recep Erdogan, n.r.) este o combinatie de idealism academic si realism oportunist. Dar aceasta combinatie nu se aplica in cazul relatiilor turco-israeliene. Inca de la venirea sa la putere, AKP-ul a fost foarte clar in a spune ca Israelul este un stat ocupant. Amintiti-va de dojana dura adresata de premierul Recep Tayyip Erdogan, la Forumul Economic de la Davos, presedintelui israelian Shimon Peres. Mai mult, AKP-ul si-a clarificat pozitia atunci cand oficiali turci s-au intalnit cu reprezentanti ai Hamas. Guvernul este cel care a permis IHH (Humanitarian Relief Foundation, n.r.), un ONG cu inclinatii islamiste, sa organizeze flotila Mavi Marmara cu ajutoare trimise spre Gaza aflata sub blocada israeliana, desi guvernul Israelului a anuntat ca vor lua orice masuri, inclusiv violente, pentru a opri flotila. Apoi, guvernul AKP a impiedicat membri ai parlamentului si guvernului sa se alature flotilei, dar a permis navelor sa se indrepte spre Gaza. Pe scurt, “strategia zero probleme” a devenit un brand al politicii externe a Turciei combinand idealismul academic cu realismul si, natural, cu interesul national. Dar aceasta strategie nu a fost aproape deloc indreptata spre Israel, inca de la inceputul guvernarii AKP.

V.M.: O anumita propozitie din declaratia de saptamana trecuta a ministrului turc Davutoglu, “Turcia va lua orice masuri necesare pentru a asigura libertatea navigatiei in Mediterana de Est”, a fost interpretata, chiar intr-un editorial din New York Times, ca un posibil “indiciu iresponsabil ca Turcia, membru NATO, ar putea cauta oportunitati pentru confruntarea militara a Israelului”. Ce credeti despre aceasta abordare?

Sakir Dincsahin: Faptul ca soldatii israelieni au intervenit asupra flotilei in apele internationale, in afara jurisdictiei Israelului, face ca guvernul turc sa nu fie dispus la compromisuri pe acest subiect. Turcia nu va cauta orice ocazie de a confrunta militar Israelul, dar transmite un mesaj foarte puternic impotriva interventiei israeliene care a lasat in urma 9 victime: 8 cetateni turci si un turco-american. Altfel, probabilitatea unei confruntari militare cu Israelul este destul de scazuta.

V.M.: Vorbind tot despre receptarea internationala a ruperii relatiilor diplomatice dintre Turcia si Israel, Financial Times scria la inceputul saptamanii ca “turcii obisnuiau sa fie extrem de populari la Washington si in Departamentul de Stat. Dar toate astea s-au schimbat”. Ce motive are Ankara pentru a-si periclita relatiile cu Statele Unite?

Sakir Dincsahin: Relatiile turco-americane au intrat intr-o noua faza in perioada post Razboi Rece. Inainte, guvernul turc ar fi urmat automat punctul de vedere american in regiune. Astazi, turcii si americanii au in continuare interese comune care ii obliga sa actioneze impreuna pe diverse chestiuni. Dar turcii prefera acum mai degraba un menu a-la-carte decat unul fix cand e vorba de relatiile cu Statele Unite. In aceasta faza noua, turcii ar putea deveni mai putin predictibili si mai putin populari la Washington, dar mai influenti. Se intampla asta pentru ca modus operandi intre cele doua tari s-a schimbat si asta nu inseamna neaparat ca Ankara isi pericliteaza relatiile cu Washington-ul. Procesul a inceput cu mult inaintea incidentului flotilei Mavi Marmara sau a crizei turco-israeliene. Chiar aceasta criza e un alt exemplu care demonstreaza cum au evoluat relatiile turco-americane.

V.M.: Acum cateva saptamani, Hillary Clinton l-a somat pe Netanyahu sa ceara scuze Turciei. In plus, in perspectiva discutiilor de la Natiunile Unite despre noul stat palestinian, Israelul are nevoie de toti suporterii sai. Se pare ca acest refuz al lui Netanyahu de a-si cere scuze va aduce costuri mari. Si atunci, de ce premierul israelian nu-si cere scuze?

Sakir Dincsahin: Odata cu sosirea emigrantilor din tarile post-comuniste, comportamentul votantilor din Israel s-a schimbat hotarator. Cetatenii israelieni venind din tarile post-sovietice sunt foarte religiosi si nationalisti. Ei sustin partidele de dreapta, care au aparut si in guvernul de coalitie, si sunt reprezentati de politicieni nationalisti, pro-rusi, ca ministrul de Externe, Avigdor Lieberman. Netanyahu trebuie sa aleaga intre partidele din coalitie si numarul mare de votanti care le sustin si Clinton si Barack Obama. E evident ca in etapa aceasta ingrijorarile interne sunt mai importante decat cele internationale.

V.M.: In ce masura sunt afectate acordurile militare dintre Turcia si Israel de acest razboi diplomatic?

Sakir Dincsahin: De pe 2 septembrie 2011, toate acordurile militare dintre Turcia si Israel au fost suspendate. Dar chiar inainte de aceasta data, relatiile militare dintre cele doua tari fusesera deja reduse la un nivel minim.

V.M.: Care sunt sansele ca acest conflict diplomatic sa se inrautateasca?

Sakir Dincsahin: In prezent, conflictul pare a implica cele doua guverne populiste, chiar nationaliste, ale Israelului si Turciei. Relatiile se vor imbunatati, poate chiar normaliza, numai si numai daca guverne mai putin nationaliste, care prefera discursuri mai moderate si tolerante, vor veni la putere in ambele tari. Pe de alta parte, acest conflict diplomatic s-ar putea deteriora mai mult daca politicienii populisti vor reusi sa adanceasca ostilitatea dintre cele doua tari si sa o raspandeasca in randul maselor. Atunci, conflictul dintre doua guverne se va transforma in conflictul a doua popoare. In ciuda acestor evolutii nefericite, eu cred ca semintele urii dintre turci si israelieni nu vor incolti.

V.M.: Dar care vor fi urmarile acestui conflict?

Sakir Dincsahin: Lobistii evrei din Statele Unite vor sprijini mai mult acuzatiile referitoare la “genocidul” armean al Turciei. Multi analisti in Turcia se asteapta ca “Israelul sa sustina PKK-ul si alte grupari separatist-teroriste kurde impotriva Turciei“. Similar, nu as fi surprins sa aud comentarii din partea israeliana ca “Turcia va raspunde probabil printr-o politica de favorizare a Iranului, Siriei si Palestinei“. Astfel de comentarii vor alimenta ambele guverne cu dovezi pentru a demonstra inclinatiile ostile ale celeilalte tari. Eu personal ma astept ca, in regiune, Turcia sa se situeze de partea Statelor Unite, nu a Iranului, si astfel sa castige sprijinul americanilor in a convinge guvernul israelian sa-si ceara scuze pentru incidentul Mavi Marmara. Scutul NATO de aparare anti-racheta, plasat in Turcia, va fi una dintre cartile importante pe care Turcia le va juca in favoarea aliatilor si a Israelului si impotriva intereselor Iranului. Cu astfel de manevre diplomatice, diplomatii turci i-ar putea aduce pe omologii lor israelieni la punctul dorit.

V.M.: Cum va fi afectata economic Turcia de acest conflict?

Sakir Dincsahin: Legaturile economice dintre cele doua tari sunt inca puternice. Dupa incidentul Mavi Marmara, volumul comertului dintre Turcia si Israel a crescut cu 20%. In termeni economici, Turcia e avantajata. Economia ei este mult mai puternica si nu atat de fragila ca cea israeliana. Mii de oameni protesteaza in Israel impotriva absentei politicilor sociale si a declinului economic. Guvernatorul Bancii Centrale a Israelului a declarat recent ca economia israeliana nu-si permite sa piarda Turcia ca partener comercial. Turcia si-ar putea permite asta cu siguranta, dar in aceasta etapa nu doreste asa ceva.

V.M.: Premierul turc, Recep Erdogan, s-a prezentat ca un aparator al drepturilor palestinienilor dar guvernul sau nu a parut sa fie prea dur cand a venit vorba de protejarea drepturilor sirienilor, apasati de represiunile lui al-Assad. Ne puteti explica aceasta diferenta de atitudine?

Sakir Dincsahin: Politica “zero probleme”, produsul idealismului domnului Davutoglu, a fost un proiect mult prea ambitios care ar fi fost greu de implementat in regiune – in special dupa protestele din Orientul Mijlociu. Guvernul turc a trebuit sa faca o alegere intre a avea zero probleme cu rebelii sau cu vechile regimuri. Egiptul, de exemplu. Guvernul turc a luat rapid partea protestatarilor si premierul Erdogan i-a sprijinit limpede pe opozantii lui Mubarak. Dar a durat ceva vreme pentru ministrul turc de Externe sa sprijine deschis opozitia din Libia, intrucat Turcia avea prioritatea protejarii vietilor a mai mult de 20.000 de muncitori si a miliardelor de dolari investiti acolo. Doar dupa evacuarea muncitorilor si primirea unor garantii internationale pentru investitiile turce din zona, guvernul de la Ankara s-a alaturat operatiunilor militare din Libia. Cazul cel mai complicat este Siria, unde pozitia Turciei este inca neclara. Guvernul AKP a profitat de orice ocazie pentru a-si imbunatati relatiile cu regimul Assad si eforturile i-au fost rasplatite in ultimii ani. Guvernul turc este acum destul de deranjat de evolutia din regiune, care va alimenta instabilitatea si haosul. Dar, la sfarsitul zilei, guvernul turc va lua partea celor care vor iesi invingatori din acel conflict. Cine vor fi acestia, ramane de vazut.

V.M.: Singurul efect clar, pana acum, al expulzarii ambasadorului Israelului este cresterea popularitatii lui Erdogan pe strazile arabe. Dupa victoria electorala categorica din iunie, de ce mai e atat de important pentru el sa fie popular in lumea araba?

Sakir Dincsahin: Decizia de reducere a nivelului relatiilor diplomatice cu Israelul duce la cresterea popularitatii lui Erdogan nu doar in lumea araba, ci si in cartierele religios conservatoare din Turcia. Si, acest tip de discurs va permite guvernului turc sa aprobe scutul NATO antiracheta impotriva Iranului fara prea multa opozitie din partea segmentelor religioase si conservatoare ale societatii.