Cum s-au impartit halcile de petrol, cum s-a regizat la TV cucerirea capitalei Tripoli si pe cine sprijineau serviciile secrete inainte ca Gaddafi sa ajunga “tiranul” de serviciu

Franta a construit din 2008, împreună cu regimul Gaddafi, o megastructură de spionare a populaţiei: „Am pus întreaga ţară sub ascultare: interceptam toate datele care treceau pe Internet: mailuri, chaturi, adrese accesate”.

  • Adevarul:

VIDEO Libia: cum a fost fabricat în laborator războiul

Conflictul din Libia a început să fie pregătit cu mult înainte de declanşarea operaţiunilor militare. Atât pe teren, cât şi la nivel mediatic. Franţa şi-a asigurat, contra susţinerii cauzei rebelilor, 35 la sută din viitoarele contracte petroliere ale Libiei.

Detalii mai ascunse sau mai evidente au apărut şi în presa occidentală. Altele au fost dezvăluite de jurnalişti independenţi sau chiar de state neimplicate militar precum Rusia. „La Stampa” scria, pe 25 august, că războiul din Libia este în întregime unul extern, dus de forţele NATO. Dar încă din martie, „Sunday Mirror” dezvăluia că, înainte cu trei săptămâni de rezoluţia ONU, sute de soldaţi britanici se aflau în Libia, însoţiţi de un corp al trupelor speciale (SAS). Câteva luni mai târziu, în august, guvernul britanic a şi confirmat prezenţa trupelor, deşi rezoluţia ONU nu dă undă verde intrării trupelor terestre. Apoi, „International Herald Tribune” scria, pe 31 martie, despre prezenţa a mici grupuri ale CIA şi de o „amplă forţă occidentală care acţionează din umbră” încă dinainte de declanşarea ostilităţilor, pe 19 martie.

„Regia tripoli”

Şi mai devreme, în martie, Rusia punea în discuţie derularea operaţiunilor armate. Din supravegherea prin satelit, ruşii au dedus că atacurile prezentate în presa occidentală nu au avut loc de fapt. Trupele occidentale au pregătit tactic şi au asigurat armament pentru rebeli, dar, la fel de important, i-au instruit cum să câştige războiul mediatic. Un exerciţiu de imagine nereuşit însă a fost cel legat de capturarea unuia dintre fiii lui Gaddafi – Saif al-Islam. După ce s-a anunţat cu mare pompă că a fost arestat de rebeli, acesta a ieşit pe străzi pentru a demonstra că e liber.

Iar punctul-cheie – cucerirea capitalei - a fost astfel, cel puţin în primă instanţă, doar un bun scenariu. De altfel, chiar liderul Consiliului Naţional de Tranziţie al libienilor, Mustafa Abdeljalil, a recunoscut, într-o intervenţie televizată, că rebelii au utilizat imagini false (turnate în studiouri din Qatar, unde exista inclusiv o replică a Pieţei verzi) despre „cucerirea” Capitalei pentru a zdruncina moralul trupelor loialiste şi pentru a ralia opinia internaţională şi ambasadele în jurul cauzei rebele. După cele câteva fotografii de bucurie făcute noaptea, marea majoritate a fotografiilor de presă occidentale arată doar rebeli călare pe tancuri sau trăgând focuri de armă în aer. Lipsesc însă imagini cu bucurie populaţiei din Tripoli, proaspăt „eliberate”.

Dacă majoritatea publicaţiilor vestice au relatat cu lux de amănunte crimele odioase comise de forţele loialiste, nu la fel s-a întâmplat cu atrocităţile comise de rebeli. Într-o tabără din centrul capitalei Tripoli, au fost găsite corpurile ciuruite de gloanţe a 30 de combatanţi pro-Gaddafi, găsiţi cu mâinile legate, semn că au fost executaţi. Unul a fost executat chiar în interiorul unui spital improvizat, întins pe o brancardă şi cu o perfuzie ataşată.

Un jurnalist free-lance canadian, Mahdi Nazemroaya, dezvăluie şi că falşi jurnalişti au fost infiltraţi în grupurile de jurnalişti occidentali şi că le dădeau acestora sfaturi despre ce informaţii ar trebui trecute sub tăcere - de pildă, participarea mercenarilor sau a unor membri al-Qaida la atacuri de partea rebelilor. Iar BBC scrie, pe 26 august (deci, după preluarea Capitalei), în finalul unui articol despre un spital din Libia, că rebelii au construit o pistă de aterizare în munţii Nafusa (deja cuceriţi de forţele NATO), şi că acolo stă administraţia rebelilor, care nu vizitează Tripoli decât în timpul zilei.

Pe 20 august, vorbind pentru Russia Today, Franklin Lamb (avocat şi jurnalist dinamericano-libanez) a declarat că „nu există lupte grele în jurul Tripoli. (n.r. aşa cum se relatase). Este clar că rebelii nu sunt aici. Acum e multă linişte. Singurele explozii ce pot fi auzite sunt cele ale NATO. NATO foloseşte bombe cu sunet ca să creeze panică”.

Implicarea Franţei

Adevăratul duel în Libia post-conflict este cel dintre Franţa şi Italia, scrie, într-un editorial pentru „La Stampa”, Paolo Paroni. Franţa – prima care a insistat pentru demararea operaţiunilor militare şi liderul de facto al acestora – avea deja o „infrastructură” pe care o putea folosi în vederea unui conflict. Potrivit unor dezvăluiri făcute ieri de „Le Figaro”, din 2008, Parisul îşi trimisese militarii şi firmele IT pentru a construi, împreună cu regimul Gaddafi, o megastructură de spionare a populaţiei. Erau supervizate telefoanele şi mailurile a 8 milioane de libieni, a dezvăluit un militar implicat în proiect pentru publicaţia franceză. Firma IT din Franţa (Bull) a primit pentru proiect 10 milioane de euro. Intermediar a fost un om de afaceri franco-libanez – Ziad Takieddine, iar produsul a fost botezat „Eagle” şi urma să fie vândut şi în alte ţări, după perfecţionare.

„Am pus întreaga ţară sub ascultare: interceptam toate datele care treceau pe Internet: mailuri, chaturi, adrese accesate. În plus, Libia avea avantajul că se putea face asta tehnic uşor, deoarece este o ţară consumatoare de conţinuturi Internet, mai puţin producătoare de conţinut”, povesteşte militarul sub acoperirea anonimatului. Francezii i-au organizat pe agenţii libieni care făceau trierea informaţiilor – atât armata şi poliţia, cât şi guvernarea libaneză. Francezii erau tot timpul în contact direct cu Abdallah Senoussi, şeful serviciilor secrete libiene şi cumnat al lui Gaddafi.

Recompensă petrolieră

Un alt ziar francez – Liberation – dezvăluie, la rândul său, câştigul pentru Franţa din întreaga afacere 35% din contractele petroliere ce le va încheia Libia de acum înainte. Rezervele de petrol libiene sunt estimate la 44 de miliarde de barili. Documentul ajuns la Liberation este semnat pe 3 apilie, la 17 zile după adoptarea rezoluţiei ONU. Cealaltă mare câştigătoare a contractelor libiene va fi Marea Britanie, care a sprijinit şi ea din prima secundă cauza rebelilor. De altfel, chiar numărul unu din CNT, Mustafa Abdeljalil, a promis că statele occidentale vor fi recompensate în funcţie de sprijinul dat rebelilor.

Ajutor francez

„Le Point” relatează şi el că Franţa a avut încă din martie în teren trupe speciale şi că, în martie, paraşutase arme pentru libieni. Iar ofiţeri DGSE (Serviciile de Informaţii Externe) ar fi asigurat protecţie pentru liderii rebelilor şi oaspeţii lor de rang înalt.

35% din contractele petroliere pe care le va încheia de acum Libia vor reveni Franţei.

„Prietenii Libiei” s-au reunit la Paris

La Paris a avut loc, ieri, conferinţa „Prietenii Libiei”, cu participarea a 60 de state. România a fost reprezentată de preşedintele Traian Băsescu. Reuniunea a fost prezidată de şeful statului francez, Nicolas Sarkozy, şi de premierul britanic David Cameron. La ea au participat, printre alţii, premierul canadian Stephen Harper, secretarul de stat american, Hillary Clinton, cancelarul german, Angela Merkel, şeful Executivului italian, Silvio Berlusconi, şeful Ligii Arabe, Nabil al-Arabi, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon. Rusia, China, India au fost prezente la nivel de miniştri.

Obiectivul principal evocat de preşedintele Sarkozy este „succesul tranziţiei în Libia“, după înlăturarea regimului Gaddafi. Parisul doreşte deblocarea unui miliard şi jumătate de euro până la sfârşitul săptămânii. Reprezentanţii Consiliului Naţional de Tranziţie Libian, Mustafa Abdeljalil şi Mahmud Jibril, au spus că „Tripoli este un oraş eliberat, dar ţara duce lipsă de apă, electricitate, medicamente, bani”. O misiune a Uniunii Europene a sosit la Tripoli pentru a evalua ajutorul de care Libia va avea nevoie pentru reconstrucţie. În schimb, reprezentanţii NATO au spus că Alianţa nu va mobiliza trupe la sol pentru operaţiuni de menţinere a păcii, la finalul conflictului, iar rebelii au declarat că nu vor implicarea ONU.

Continuă arestările printre loialişti

Vicepreşedintele Consiliului militar al insurgenţilor, Mehdi Harati, a anunţat că ministrul libian de Externe, Abdelati al-Obeidi, a fost arestat, miercuri, de rebeli. În schimb, unul dintre fiii lui Gaddafi, Seif al-Islam, care susţine că se află la periferia capitalei Tripoli, a făcut apel, tot miercuri, la „rezistenţă” în faţa rebelilor şi a afirmat, într-un mesaj difuzat de televiziunea arabă Arrai, că tatăl său este bine. Un alt fiu al colonelului, Saadi, chiar dacă este considerat mai puţin influent pe scena politică, a afirmat că este pregătit să oprească „vărsarea de sânge” din Libia, sugerând o diviziune în cadrul clanului Gaddafi. El a precizat că vorbeşte în nume propriu.

Comandantul rebelilor din Libia, torturat de agenţii CIA care au colaborat cu Gaddafi

Comandantul rebelilor din Libia, Abdulhakim Belhaj, a mărturisit că a fost torturat de agenţii CIA, după ce a fost arestat în 2004 în Malaezia, fiind ulterior încredinţat forţelor armate ale preşedintelui Muammar Gaddafi. Acestea au continuat procedurile de tortură şi după încarcerarea în Libia.

Şeful Consiliului Militar al insurgenţilor de la Tripoli, Abdulhakim Belhaj, a declarat într-un interviu acordat “The Independent“, că agenţii CIA l-au supus la chinuri severe începând din anul 2004. El a fost arestat în Malaezia şi transferat după câteva zile în Thailanda, unde oficialii agenţiei americane de contrainformaţii i-au aplicat tratamente inumane.

Ulterior, a fost încredinţat trupelor lui Gaddafi, ajungând în spatele gratiilor la cea mai rău famată închisoare din Libia, Abu Salim din Tripoli. “Am fost închis şapte ani, timp în care m-au supus la tortură şi la izolare completă. Mi-au refuzat să mă spăl trei săptămâni”, a povestit Abdulhakim Belhaj. Şi alţi deţinuţi libieni au mărturisit că au fost duşi deseori la Abu Salim pentru a fi interogaţi de oficiali americani.

Belhaj este, în prezent, liderul formaţiunii militare a rebelilor din Libia, având un istoric lung în lupta împotriva regimului lui Gaddafi. Încă din anii ’90 el a condus trupele de gherilă din ţară iar în anii ’80 a luptat în războiul dintre Afganistan şi Rusia. Eliberat de la Abu Salim în 2010, Belhaj a devenit unul dintre cei mai eficienţi comandanţi militari ai rebelilor. Din spusele diplomaţilor libieni, el a avut un rol crucial în preluare capitalei Tripoli, în luna august, şi este foarte apreciat de preşedintele Consiliului Naţional de Tranziţie, condus de Mustafa Abdul Jalil.

Dacă spusele lui Belhaj sunt adevărate, povestea lui este o dovadă clară a cooperării dintre CIA şi serviciile de securitate ale colonelului Gaddafi, după ce liderul libian a condamnat atacurile de la 11 septembrie 2001, din SUA, comentează “The Independent”.

În prezent, Belhaj este unul dintre cei mai importanţi aliaţi ai NATO în conflictul armat ce durează de şase luni în Libia. Cu toate acesea, el a precizat că îi este greu să ignore torturile aplicate de CIA în trecut şi că, atunci când va avea posibilitatea, va chema în justiţie agenţia şi oficialii acesteia.

Serviciile secrete americane, britanice şi libiene au avut o strânsă cooperare în timpul lui Gaddafi. Human Rights Watch a descoperit la Tripoli dosare secrete care dovedesc că CIA şi MI6 au colaborat intens cu serviciile secrete libiene. Principala verigă de legătură a colaborării a fost Musa Kusa, şeful spionajului libian şi fost ministru de Externe al lui Gaddafi, informează Sky News. Kusa a fugit în Marea Britanie la începutul anului, iar documentele au fost descoperite în biroul lui din Tripoli. Unul dintre dosare dă amănunte despre ajutorul acordat de Marea Britanie pentru redactarea unui discurs al lui Gaddafi.

Un altul conţine informaţii despre întâlnirea fostului premier britanic Tony Blair cu fostul dictator de la Tripoli în 2004 şi sugerează că a fost ideea Guvernului britanic ca întrevederea să aibă loc într-un cort. “Nu ştiu ce găsesc englezii aşa de fascinant la corturi. Adevărul e că ziariştii o să fie cuceriţi de idee”, se notează într-o scrisoare de la un ofiţer MI6 către Kusa.

SUA au folosit Libia pentru torturarea deţinuţilor

Dosarele dovedesc de asemenea că Statele Unite au folosit Libia ca bază pentru programul extrădărilor extraordinare, un program ce prevedea transferarea în străinătate a deţinuţilor consideraţi o ameninţare pentru securitatea naţională a SUA.

Organizaţiile pentru drepturile omului consideră că scopul real al acestui program era torturarea acestor deţinuţi în afara jurisdicţiei americane. Nu există indicii că Marea Britanie ar fi fost implicată în acest proces, dar au apărut informaţii din dosarele secrete că serviciile britanice de informaţii le ofereau omologilor din Libia detalii despre disidenţii libieni care locuiau în Marea Britanie la vremea respectivă. Ministerul britanic de Externe a precizat că nu comentează pe tema problemelor de informaţii şi securitate naţională.

Nota noastra:

Ca razboiul din Libia era o facatura a puterilor occidentale nu aveam vreun dubiu. Insa magnitudinea inscenarilor si manipularilor TV depaseste orice imaginatie. Sigur, nu este o premiera, stim ca prima debarcare din Irak a fost si ea filmata in studio si era vizibil, pentru cine a urmarit “eliberarea” capitalei Tripoli, ca s-a lucrat cu inscenari demne de filme premiate cu Oscar.

Recent, Stratfor dezavua interpretarile conspirationiste legate de incitarea razboiului civil din ratiuni petroliere. Argumentul era simplu: Gaddafi oricum dadea petrol marilor puteri. Si argumentul nu este fals neaparat, desi nu se poate exclude ipoteza in intregime, poate ca nu le dadea indeajuns petrol cat ar fi vrut. Nu doar ca dadea petrol, dar “tiranul” avea relatii stranse cu aceste mari puteri, de vreme ce a contribuit financiar la campania prezidentiala a lui Nicolas Sarkozy iar serviciile secrete franceze si americane (CIA) l-au sprijinit in mod cat se poate de concret, in spionarea electronica a populatiei si in torturarea opozantilor! Stratfor avansa insa un argument ipocrit pana la cer si inapoi: motivul interventiei marilor puteri era respectarea drepturilor omului. Ha, ha, ha… vorba ‘ceea. De aia francezii spionau pentru Gaddafi iar CIA ii tortura opozitia?

In acest sens, intrebarea privitoare la motivul pentru care marile puteri au declansat razboiul civil din Libia capata nuante terifiante: ce motiv au avut, de vreme ce Gaddafi era omul lor si petrolul le era la dispozitie?

Sa fie, oare, o repetitie? Dar pentru ce? Sa fie oare testarea unor tehnici de manipulare mediatica, sau o testare a puterii de schimbare a realitatilor militare prin folosirea noilor tehnologii de comunicare?

Sa fie oare inaugurarea unei noi ere a interventiilor internationale, in care vechi paparude ca Osama sau Gaddafi nu isi mai au locul?

Legaturi:

16 Comentarii »