“Razboiul e indispensabil economiilor din Vestul Europei”. STUDIU DE CAZ: PETROLUL, “COMBUSTIBILUL” RAZBOIULUI DIN LIBIA

El spune că un conflict armat este o bună oportunitate pentru cei care vor să facă profituri. Astfel, în zilele noastre, războiul este indispensabil economiilor din vestul Europei. ”Războiul este momentul oportunităților, momentul de a obține profit. În zilele noastre, un război este indispensabil pentru economiile vestice, pentru ca industriile vestice să trăiască și să prospere. Tu distrugi, tu reconstruiești, distrugi iar, iar reconstruiești. Este un cerc vicios care continuă la nesfârșit. Libia este acum o țară a oportunităților și toată lumea încearcă să… aș spune să prade. E un fel de a prăda. Încearcă să exploateze acest război cât de bine pot”, încheie jurnalistul.

• Contributors (Theophyle): Primăvara arabă şi războaiele petrolului

(…) Faptele arata clar ca si Razboiul civil din Libia isi are radacini substantiale in necesitatile de hidrocarburi ale lumii industrializate. Cu toata simpatia pe care o putem avea pentru “primavara araba”, faptele arata clar ca miza interventiei occidentale in Libia a fost si este petrolul Nord-African.

Nu o spun numai eu, faptele o arata clar:

1. Situatia din Bahrein a fost asemanatoare cu cea din Libia. Al-Khalifa este un dictator perfect asemanator lui Gaddafi – Revolta a fost innabusita dupa cateva saptamani sangeroase de trupele Arabiei Saudite, care au intrat in aceasta tara vecina la invitatia familiei Al-Khalifa, fara ca nimeni in lume sa clinteasca un deget. Petrolul regiunii era mai important decat libertatea shiitilor, la fel ca bazele flotei a V-a americane, care se afla in aceasta tara. Posibil ca la sfarsitul acestuia an, din cauza criticilor aduse de opinia publica americana, comandamentul acestei flote sa migreze spre Qatar sau Emiratele Unite.
2.In Siria, familia Assad detine puterea absoluta in mod dictatorial din anul 1970, adica de 40 de ani, numai cu un an mai putin decat Gaddafi. Bashar al-Assad, actualul dictator sirian, a omorat mai multi oameni decat Gaddafi pana la momentul interventiei occidentale sub egida ONU la data de 20 martie a.c.

Ultimul studiu serios legat de rezervele de petrol planetare pe care l-am citit este studiul facut de Universitatea din Californa-Davis. Studiul facut de Profesorul Debbie Niemeier, este unul dintre cele mai serioase existente astazi. Studiul Niemeier arata ca rezervele actuale, de 1.332 de mii de miliarde de barili de petrol brut la nivel global, ar urma sa fie epuizate in 2041, avand in vedere consumul mondial de 85,22 de milioane de barili pe zi si cresterea anuala a consumului cu 1,3%. Ca scenariu mai fericit, aceste rezerve vor fi epuizate in 2054.Cercetatorii americani au comparat preturile titlurilor a 25 de companii cotate pe piata americana cu 44 de companii de pe piata europeana, din sectorul energiei regenerabile, in incercarea de a stabili cand va exista suficienta energie regenerabila care sa inlocuiasca petrolul. Concluzia la care au ajuns a fost ca acest lucru ar putea fi posibil abia catre jumatatea secolului viitor.

Daca ne uitam cu atentie (chiar sumara) la membri Consiliului de Tranzitie Libian (CNTL), vom putea constata ca oamenii momentului din acest consiliu arata ca un CA (Consiliu de Administratie) al unui consortiu international de extragere si comercializare a petrolului.

Oamenii momentului din Libia:

Mustafa Abdul Jalil – este omul puternic si seful Consiliului de Tranzitie a Libiei (CTL). Fost Ministru de Justitie a Libiei lui Gaddafi si omul care a condamnat la moarte pe asistentele medicale bulgare (care pana la urma au fost eliberate). Islamist “cu acte” si acuzat de occident de zeci de incalcari ale drepturilor omului. Astazi aliat important al democratiilor occidentale si omul care trebuie sa conduca Libia spre o democratie functionala.

Mahmoud Jibril – de facto Ministrul de Externe, este cotat in occident ca viitorul Premier al Libiei post-Gaddafi. A lucrat pentru Gaddafi intre 2007 – 2011, ca sef al dezvoltarii economice la nivel de ministru. Exista multe asemanari dintre cariera lui si cea a lui Petre Roman, inclusiv un doctorat in afara Libiei, cand nu se prea puteau face astfel de iesiri. Desi si-a facut doctoratul in SUA (la Universitatea din Pittsburgh), este considerat omul francezilor.

Shukri Ghanem – Fost Premier al regimului Gaddafi intre anii 2003 –2006 si dupa aceea Ministrul Petrolului. A fugit in Tunisia in mijlocul lui mai a.c. A fost demis din functia de premier dupa ce a recunoscut intr-un interviu televizat la BBC Radio 4 ca Libia ar fi responsabila de Lockerbie in 1988 si de moartea politistei britanice Yvonne Fletcher, omorata in 1984 langa ambasada Libiei de la Londra. Este considerat omul italienilor, avand in vedere stransele legaturi pe care le-a avut (si probabil le mai are) cu firma petroliera italiana Eni SpA.

Abdul Hafiz Ghoga – de meserie avocat, probabil dintre putinii dizidenti adevarati ai regimului lui Gaddafi, prezenti in Consiliului de Tranzitie a Libiei (CTL). Activist al drepturilor omului, care a reprezentat multi dintre prigonitii regimului Gaddafi. A militat pentru o interventie armata a occidentului in Libia de multe ori prin acuzatii false. La inceputul rebeliunii, in martie a.c., a anuntat 8000 de morti in represaliile lui Gaddafi, numarul constatat mai tarziu fiind mai putin de cateva zeci.

Ali Tarhouni – Profesor la catedra de economie la o universitate din Statele Unite (universitatea din Washington). A parasit Libia in 1973. Detine un doctorat al Universitatii din Michigan. Este negociatorul economic sef in relatiile cu occidentul si detine titulatura informala ca Ministrul Petrolului al CTL. Este considerat omul americanilor.

Jalal al-Digheily – Comandantul civil al armatei CTL. Are stanse legaturi cu Egiptul si Qatarul. Prin Qatar sunt posibile unele legaturi cu Iranul. L-a mostenit in functie pe generalul Abdul Fatah Younis, ucis in circumstante inca neclare pe data de 20 iulie a.c. In acea perioada, al-Digheily se afla in Egipt, deci nu a putut fi acuzat de acest complot. Jalal al-Digheily a coordonat ofensiva din muntii Nafusa, probabil cu ajutorul unor efective militare din Qatar. Are legaturi bune si cu Turcia.

Sa ne amintim care a fost miza libiana: Rezervele Libiei sunt estimate la circa 42 de miliarde de barili de petrol crud de înaltă calitate. Există însă întinse teritorii virgine, iar noile exploatări ridică estimările la 100 de miliarde – adică nivelul Kuweitului. Puţine alte ţări din lume dispun de hidrocarburi de aşa bună calitate precum petrolul sweet crude libian.

Indiferent de ceea ce sustin “intelectualii de curte” francezi, in frunte cu dl Bernard-Henri Lévy (vezi Politeia Europeana), miza occidentala miroase greu a petrol.

Suntem martorii inceputurilor unor razboaie ale petrolului? Nu stiu, in orice caz trebuie privit cu atentie spre Algeria, Nigeria si Venezuela. Eu am sa o fac!

Mai multe aici si aici.