ROSIA MONTANA: cum este pregatit statul roman sa isi cumpere propriul aur. DEMONTAREA UNEI MINCIUNI PREZIDENTIALE

• Voxpublica (Mihai Gotiu):

Aur pentru BNR, noua minciună a lui Băsescu în cazul Roșia Montană. Și care a fost poziția lui Mugur Isărescu și Adrian Vasilescu

Traian Băsescu, luni seara (22 august 2011) într-o emisiune specială la TVR, referindu-se la cazul Roșia Montană:

”Cred că România trebuie să-și mărească rezerva de aur pentru viitor. Cum să fie renegociat contractul, nu mă pricep”.

”Statul român are o redevență de 4% care vine automat, ceea ce înseamnă la 300 de tone că 12 de tone vin gratis în rezerva BNR. Probabil o renegociere ne-ar aduce ceva mai mult”. ”Incertitudinea viitorului obligă orice stat care își poate consolida rezervele și cred că din exploatare ar trebui să ridicăm rezerva la cel puțin 200 tone aur în următorii ani, pentru că vedeți cât sunt de volatile monedele”. ”Ar trebui să dăm drumul la exploatare pentru că am crește rezervele de aur și pe de altă parte creăm locuri de muncă”.

Pentru început, două opinii exprimate de reprezentanții BNR:

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, răspunzând întrebării unor parlamentari, dacă BNR ar cumpăra aur de la Roșia Montană (13.06.2003):

”BNR nu intenționează să-și crească rezerva de aur. Implicarea BNR în proiectul Roșia Montană nu este necesară, având în vedere că banca centrală nu își sporește rezervele de aur”.

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR (28 aprilie 2011):

“Costurile exploatării sunt foarte mari şi nu ştiu cât ar putea să vândă statul aurul pe piaţa internaţională”.

Câteva remarci:

– Traian Băsescu recunoaște singur că ”nu se pricepe” cum poate fi renegociat contractul cu RMGC, dar continuă să vorbească despre renegociere;

–  Pentru a ajunge de la 104 tone aur (cât are la ora actuală rezerva BNR) la 200 de tone, cât consideră Traian Băsescu că ar trebui să ajungă rezerva de aur a BNR, nu sunt suficiente cele 12 tone care ar rezulta din redevență, ceea ce înseamnă că diferența ar trebui cumpărată; de la cine? Evident de la RMGC. Practic, România și-ar cumpăra propriul aur (!), 20% (cât deține, teoretic, statul român din RMGC) din prețul acestuia urmând să i se întoarcă, în timp ce 80% ar ajunge în buzunarele miliardarilor acționari principali la RMGC;

– Prin promisiunea de cumpărare a aurului de la RMGC (pentru a ajunge la cele 200 de tone), statul român devine, implicit, finanțator virtual al proiectului; condiții în care ”afacerea Roșia Montană” sună cam așa:

– statul român pune la dispoziție resursele (zăcământul);

– statul român își distruge patrimoniul natural și cultural calificat ca fiind de valoare univerală (aprecierile aparțin experților naționali și internaționali);

– statul român își asumă costurile sociale pe termen mediu și lung care rezultă din închiderea (după cel mult 20 de ani) a unei zone mono-industriale (a se vedea în acest sens costurile sociale în alte zone ale României care au fost mono-industriale);

– statul român își asumă riscurile pe termen mediu și lung legate de asigurarea și conservarea haldelor de steril și a lacului de cianuri care rezultă de pe urma proiectului (garanțiile promise de RMGC referindu-se exclusiv la suma legată de reecologizarea zonei, nu la plata unor polițe de asigurare împotriva unor eventuale accidente produse de haldele de steril și/sau lacul cu cianuri – a se vedea în acest sens cazul Yellowknife, din Canada, amintit de mai multe ori în dezbaterea legată de Roșia Montană, unde guvernul cheltuie anula 1,2 miliarde de dolari candieni pentru conservarea deșeurilor rezultate în urma unei exploatări cu cianuri);

– statul român asigură finanțarea proiectului (prin promisiunea de cumpărare a aurului);

– cu toate acestea, statul român ar câștiga undeva între 20-25% (cele mai optimiste previziuni) din această afacere (iar Traian Băsescu, susținător înfocat al proiectului recunoaște că ”nu se pricepe” cum să negocieze mai mult!).

Dacă asta nu e hoție, atunci definiția termenului ”hoție” din DEX trebuie schimbată.

Boul și vulpea. O fabulă cu Traian Băsescu și Roșia Montană (sau cât de mare e aberația cu ”aur pentru rezerva BNR”)

Un bou a locuit 50 de ani într-o casă milenară. O casă care avea 2000 de ani și care, la început, a fost un bordei. Fiecare locuitor al casei a adăugat însă, ba o cărămidă, ba o cameră în plus, ba un ornament, ba mobilă. În 2000 de ani, casa s-a transformat într-un palat. Dar boul, ca orice bou, n-a avut grijă de casă. Astfel, în cei 50 de ani în care a locuit acolo, apa a început să picure prin acoperiș, o parte din geamuri s-au spart, unele camere au devenit de nelocuit  din cauza balegii boului pe care nimeni nu a curățat-o. În accese de furie, boul a mai și dat jos câțiva pereți.

Într-o zi, urmașul boului, un bou la rândul lui, s-a săturat să mai locuiască în casa asta. Și s-a gândit să o vândă. Dar în loc să o renoveze și să o pună la punct (ca să obțină un preț bun) i-a dat-o unei vulpi. O vulpe care ar fi trebuit să angajeze un rândaș, meșteri zugravi, instalatori. Pentru toate astea, vulpea  i-a promis boului că îi va da 20% din prețul cu care va vinde casa, oprind 80% pentru ea (asta chiar dacă cheltuielile vulpii nu reprezintă nici 10% din prețul pe care spera să-l primească). Mai mult, că de-aia e bou, boul s-a obligat să plătească, în continuare, cheltuielile cu apa, curentul, gazul.

După o vreme (vreo zece ani), în care vulpea nu a făcut nimic (iar casa a continuat să se deterioreze), piața imobiliară a explodat. Și atunci boului i-a venit o altă idee ”genială”: să cumpere casa de la vulpe (pentru valoarea ei contextuală pe piață), urmând ca din prețul plătit 20% să-i revină boului și 80% vulpii. Cu promisiunea de cumpărare din partea boului, vulpea a obținut un împrumut (că doar nu era fraieră să-și riște proprii bani) cu care a angajat rândaș, zugravi, instalatori (pe care, de altfel, i-ar fi putut angaja direct și boul). A terminat de renovat casa și i-a vândut-o boului. Asta da fericire pe cornută – are casă nouă, care valorează, zice el 4 miliarde de euro.  Vulpea (care nu a făcut altceva decât ce putea face și boul) a rămas cu 16 miliarde de euro. Suma necesară reparațiilor a fost de 1 miliard de euro. Boul a fost tare mândru și toată ziua s-a lăudat prin târg cu afacerea pe care a făcut-o. Ar fi trăit fericit până la adânci bătrâneți dacă…

… într-o zi însă, un vecin l-a întrebat pe bou ce face cu muntele de gunoi care a rămas pe pășunea din spatele casei, după renovare. Boul a făcut ochii mari (că până atunci nu văzuse gunoiul) și dă să o caute pe vulpe, dar ia vulpea de unde nu-i. Îl cheamă la el pe iepurașul de la o firmă de salubritate și îl întreabă cât costă să mute gunoiul ăla de lângă casă. Iepurașul îi spune că vreo 10 miliarde de euro. Boul calculează câte noi locuri de muncă se vor crea pentru cireada lui dacă mută gunoiul. Și bate palma. Vinde casa, să aibă bani să plătească salubritatea. Și mai pune și bani din fondurile comune ale cirezii (doar a creat noi locuri de muncă, trebuie să contribuie și cireada cu ceva). O vreme, boul și cireada lui au fost iarăși mândri de afacerea făcută. Când s-a terminat însă salubrizarea, constată că nu mai au unde să pască – iarba nu mai crește pe locul unde a fost molozul. Și nu mai au nici casa în care să doarmă…

În loc de morală: boul nici măcar nu este proprietarul casei, proprietari fiind toate vitele din cireadă. Dar ele sunt mulțumite de afacerile geniale ale boului și-l lasă să le conducă în continuare. Spre noi afaceri ”de aur”.

***

Asta e povestea tristă a Roșiei Montane. De când a ajuns să depindă de deciziile boilor.

***

Bonus 1: Cine și pentru ce are nevoie de aur

Bonus 2: Eugen Rădulescu, director în BNR, legat de declarațiile lui Traian Băsescu despre necesitatea creșterii rezervei de aur a băncii centrale:

“Nu aş putea să mă pronunţ dacă este bine sa nu (să fie majorată rezerva de aur – n.r.). Oricum ar fi, poate fi considerată numai ca un mic element de sprijin. Până la urmă, cât înseamnă aurul acesta pe care îl avem noi în momentul de faţă? Undeva pe la 3 miliarde de euro, în condiţiile în care rezerva noastră este de peste 30 de miliarde de euro, deci este o mică porţiune. Poate fi un factor de stabilitate sau securitate. Aurul are un rol mai ales când eşti într-o situaţie mai puţin avantajoasă, cum este cea a României în momentul de faţă. Are un rol psihologic, de securitate suplimentară, altminteri însă nu aduce un randament ridicat. Este bun la momente grele”, a declarat Eugen Rădulescu.

Acesta a precizat că acest proces de extracţie şi de majorare a rezervei va dura mulţi ani şi nu se ştie dacă mulţi ani de acum înainte aurul va continua să crească din punct de vedere al valorii sau nu.

Mai mult pe money.ro

• Gandul (Rodica Ciobanu): Puţină cianură pentru domnul preşedinte

Directorii Gold Corporation pot deschide şampania: când însuşi Traian Băsescu pledează, în direct, pentru proiectul Roşia Montană, afacerea este ca şi demarată. De-acum, nu mai au nevoie de serviciile academicianului Răzvan Teodorescu, fiindcă şi-au găsit în preşedintele României lobbyst-ul suprem. Nu numai că deasupra lui nu există altul, dar are şi cele mai patriotice argumente cu care să închidă gura oponenţilor: “Aş vrea să văd începutul exploatării de la Roşia Montană. Avem nevoie de acest aur pentru a-l duce în rezerva BNR. România are o rezervă de 103 tone de aur şi trebuie s-o ridice la 200 de tone. Ca şef de stat, parcă aş vrea să-mi văd ţara în siguranţă”. Nicio obiecţie nu rezistă în faţa “siguranţei ţării”, a securităţii ei economico-financiare, evocate de un preşedinte, care, când rosteşte, apăsat, cuvintele cheie, pare preocupat doar de viitorul naţiunii. Nici măcar bazinul de decantare, mare cât lacul de acumulare de la Vidraru, nu mai stă în calea acestui proiect transformat, prin imixtiunea primului om în stat, dintr-un megabusiness privat, într-unul vital pentru siguranţa naţională.

De fapt, Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) şi-a înfipt, deja, un picior în Apuseni, încă din 2000, când Mininvest Deva, societate de stat, i-a transferat licenţa pentru exploatarea Roşiamin. De-atunci, compania canadiană (în care acţionar cu 80 la sută este firma Gabriel Resources, a româno-australianului Frank Timiş) se ocupă de pregătirea marelui proiect, în timp ce afiliata Mininvest a rămas responsabilă cu extracţia. RMGC a făcut analizele geologice, studiile de impact, planurile de strămutare a locuitorilor într-un ultramodern sat, deocamdată virtual, şi-a promovat o imagine de companie “prietenoasă”, şi-a lărgit grupul de lobbyşti şi a obţinut avize.

Îi mai trebuie unul singur – de la Ministerul Mediului, care, în ciuda presiunilor, nu cedeză -, după care se poate pune pe treabă. Cantitatea de aur estimată este de 300 de tone, valorând aproximativ 10 miliarde de dolari, din care partea statului român va fi cuprinsă între 1,8 şi 2,1 miliarde de dolari, în funcţie de preţul unciei. Canadienii se laudă că vor crea 3000 de locuri de muncă pe perioada operării şi vor ecologiza zona, dar abia după ce exploatarea va fi închisă. Suprafaţa răvăşită în căutarea aurului va fi de 28 de km pătraţi, iar reziduurile toxice, din resturi de cianură de sodiu şi metale grele, vor umple un bazin cât Lacul Vidraru, oprit din revărsarea peste oraşul Abrud, de un val de pământ, înalt de 180 metri. Peisajul va fi devastat, pânza freatică va fi contaminată, iar galeriile romane, distruse. În plus, Gabriel Resources a pus ochii şi pe concesiunea vecină, Bucium, de 32 de kilometri pătraţi, bogată în aur şi argint, şi a încheiat, până în prezent, studiile la faţa locului. Aşadar, dezlegarea la Roşia Montană îi netezeşte drumul spre Bucium-Frasin, unde este şi mai mult aur, lucru pe care, cu siguranţă, preşedintele îl ştie.Poate că pe şeful statului nu-l interesează dacă afacerea este bună sau proastă, iar protecţia mediului şi a vestigiilor istorice sunt un moft, dar imaginea despre sine proiectată urmaşilor îl preocupă. Atunci, lobbyst-ul suprem al cianurii de sodiu, Traian Băsescu, să facă un efort şi să-şi imagineze cum va arăta zona peste 10 ani, când metalul preţios se va fi epuizat, locurile de muncă se vor fi evaporat, iar statul îşi va fi păpat mizilicul primit de la Gabriel Resources. Să vadă, într-o străfulgerare, ce rană adâncă şi greu de vindecat ar putea lăsa “patriotismul” său, Munţilor Apuseni.

• Hotnews: Laszlo Borbely: Valoarea propusa de Rosia Montana Gold Corporation pentru concentratia de cianuri “nu poate fi acceptata”

Laszlo Borbely spune intr-un comunicat de presa ca “Ministerul Mediului si Padurilor a instiintat Rosia Montana Gold Corporation, la mijlocul lunii august 2011, ca valoarea propusa de investitor pentru concentratia de cianuri disociabile in mediu slab acid de 5 ppm (parti pe milion – n.red.) la punctul de descarcare al sterilului in iaz nu poate fi acceptata”. Sursa citata precizeaza ca “la nivel european, valoarea maxima admisa pentru concentratia de cianuri disociabile in mediu slab acid este de 10 ppm”.

Intr-o conferinta de presa sustinuta tot marti, 23 august, Borbely a intarit ideea ca va cere companiei Rosia Montana Gold Corporation sa coboare nivelul concentratiei de cianuri pina la nivelul inregistrat in Suedia, fara a preciza insa exact care este acest nivel. Asadar, ministrul Mediului nu este multumit de nivelul de 5 ppm propus de RMGC, nivel aflat la jumatate fata de limita maxima admisa in UE.

“Investitorul a propus in jur de 5 (ppm – n.red.). Eu le-am spus ca nu sunt multumit cu 5, este la jumatate fata de cat prevede UE. Nu sunt multumit cu 5 pentru ca am fost in Suedia si am vazut tehnologii mai performante si le-am adresat o scrisoare si o sa avem discutii cu toti inginerii, tehnicienii, si din partea investitorului, si din partea ministerului, ca sa ajungem la o formula mai jos de 5″, a specificat Laszlo Borbely.

UPDATE 1: Un document public al companiei care opereaza exploatarea aurifera Boliden (Suedia) arata ca autoritatile suedeze au eliberat, in martie 2000, o autorizatie de mediu pentru o valoare maxima admisa pentru concentratia de cianuri de 2 mg/l (adica 2 ppm). Vezi aici documentul integral

Ministrul Laszlo Borbely sustine, in comunicat, ca “inca de la inceputul mandatului am declarat ca voi propune Guvernului o hotarare prin care sa se acorde acordul de mediu doar in cazul in care voi avea siguranta ca investitorul va respecta cele mai bune practici in ceea ce priveste mineritul, pentru a nu fi afectat mediul. Am cerut SC Rosia Montana Gold Corporation sa respecte doua conditii importante: sa reduca procentul de cianura pana la un nivel care sa nu mai fie poluant pentru natura, asa cum se intampla si in Suedia, si sa dea banii pentru renaturare, in primii ani de exploatare. Celelalte aspecte referitoare la partea economica a contractului nu se afla in responsabilitatea Ministerului Mediului si Padurilor, ci a Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri”.

Context

Declaratiile ministrului Mediului vin la o zi dupa ce presedintele Traian Basescu a spus intr-un interviu la TVR ca “exploatarea de la Rosia Montana trebuie sa inceapa”, pentru ca Romania trebuie sa-si mareasca rezerva de aur. In urma cu o luna, Ministerul Culturii (condus de presedintele UDMR, Kelemen Hunor), a luat o decizie importanta pentru pornirea proiectului, eliberind un certificat de descarcare de sarcina arheologica pentru Masivul Carnic. UDMR (partid din care face parte Laszlo Borbely) a fost initial un adversar al proiectului. In ultimii doi ani, pozitiile unora dintre liderii partidului s-au nuantat. (…)

• Voxpublica (Mihai Gotiu): Dezastru ecologic în Ungaria. Poate fi comparată Roșia Montană cu Kolontar?

(…) Un prim amănunt care trebuie însă reținut: actualul dezastru de la Kolontar a fost provocat de o deversare de 2-4% din volumul de șlam (noroi roșu) din iaz (rezervor). Și aici apar primele diferențe majore față de proiectul de la Roșia Montană.

Volumul iazului cu sterile de procesare (cu cianuri) care ar urma să fie construit la Valea Cornei este de 12,3 milioane de metri cubi. Adică de peste 17 ori mai mare decât cel de la Kolontar. Mai mult, deșeurile cu cianuri (mult mai solubile, din cauza apei folosite pentru a reduce concentrația cianurii) nu au ”proprietatea” noroiului roșu de a rămâne stabile în iaz, în proporție de 96-98%. În cazul unui dezastru produs la baza barajului (precum în cazul Kolontar), sterilurile cu cianuri s-ar devărsa aproape în proporție de 100%.

O altă deosebire esențială este dată de amplasarea, în câmpie, a iazului de la Kolontar. Astfel, valul de noroi roșu a ”inundat” direct doar o localitate din apropiere, după care s-a scurs pe râul Raba, afluent al Dunării, fiind instituită starea de urgență în trei județe. Barajul de pe Valea Cornii, amplasat în munte, nu ar permite o astfel de dispersie, astfel încât o eventuală viitură cu cianură provocată de un accident, ar acoperi Abrudul, o parte a localităților Roșiei Montane și Câmpeniul.

Kolontar este un sat cu 845 de locuitori (conform unui recensământ din 2003). Conform Recensământului din România, în 2002, în Abrud locuiau 6.195 de locuitori, în comuna Roșia Montană 3.852, iar în Câmpeni 8080. Așadar, numărul persoanelor care ar fi afectate direct, într-o primă fază, ar fi de peste 20 de ori mai mare. (…)