Doxologia (Cristina Sturzu): Dependenţa de aprobare

Una dintre cele mai la modă dependenţe este cea de aprobarea celorlalţi. Învăţată încă din copilărie ca modalitate de supravieţuire în lumea „celor mari“, această adicţie ne face să ne luăm tot felul de sarcini care ne încarcă viaţa şi aşa destul de plină, împingându-ne până la epuizare.

Poate cunoşti în jurul tău sau poate tu însuţi observi la tine câte activităţi faci „pentru alţii“, cât îţi încarci programul şi aşa încărcat cu activităţi pe care chiar nu le poţi refuza, pentru a împlini porunca slujirii celorlalţi. Deşi poate nu te recunoşti ca şi dependent de aprobarea celorlalţi, poţi spune că eşti dintre cei care doresc să-i vadă pe toţi din jur mulţumiţi şi face tot ce-i stă în putere pentru asta. Dar în Faptele Apostolilor, în capitolul 1, găsim:

„Căci acum caut bunăvoinţa oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea însă oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos.“

Cultura actuală îţi va spune că cea mai bună formă de a scăpa de această trăsătură este să fii tu însuţi, cel care eşti cu adevărat. Să-ţi preiei controlul asupra propriei vieţi. Să înveţi să spui „nu“. Să-ţi permiţi să faci lucrurile pe care vrei să le faci şi chiar să le faci. (Sună familiar?). Ironia e că dependenţii de aprobare pot părea că lucrează pentru Dumnezeu şi pentru cei din jur, dar motivaţia lor profundă e de cele mai multe ori legată de propria securitate emoţională, de propria reputaţie şi de propria imagine în ochii altora. Nu e legată de slava lui Dumnezeu şi ascultarea de El. Este vorba de propria slavă şi de părerea celor din jur.

Un dependent de aprobare confundă „fă plăcere celorlalţi“ cu slăvirea lui Dumnezeu

Mulţi dintre noi ne vom gândi la Marta, despre care am auzit citindu-se la Evanghelia din ziua Adormirii Maicii Domnului, şi la munca pe care o făcea ea, fiind atât de importantă. Era atât de concentrată pe a face lucrurile „cum trebuie“ ca să împlinească nişte „obligaţii“, încât aproape că a pierdut din vedere că prioritatea reală era să-L cunoască pe Iisus şi să înveţe de la El. Deşi lucrurile cu care era ocupată nu erau rele în sine, Mântuitorul i-a spus că „doar un lucru trebuie“ şi, după cum se vede, acelea nu erau.

La dependentul de aprobare, meritul se bazează pe reuşite şi e motivat de mândrie

În inima cuiva care se teme să-i dezamăgească pe cei din jur stă credinţa că el îi poate face să fie fericiţi. Sub frica de a spune „nu“, de a lăsa pe cineva să se descurce ori chiar să rateze o împlinire este minciuna că el poate împlini aşteptarea celorlalţi de a face lucrurile bine ori chiar la perfecţie. De fapt, dacă ne gândim mai bine, hrănirea nevoii de aprobare nu e decât unul dintre idolii zilelor noastre.

Poate că, într-adevăr, ai lucrat pentru a face binele, pentru a face lucruri plăcute înaintea Domnului, dar ai fost motivat de altă dorinţă decât cea de a-I sluji Domnului. Domnul iubeşte adevărul şi smerenia mai mult decât un sacrificiu bine-făcut. Poate că ai acceptat multe responsabilităţi din credinţa că tu eşti singura persoană capabilă să le împlinească; ai uitat însă că Domnul este Cel care ne cheamă să-L slujim, după cum spune Sfântul Apostol Pavel -

„Nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu“ (II Cor. 3, 5-6).

Aşa încât, cum putem să vindecăm dependenţa de aprobarea celorlalţi?

Aceasta începe când realizăm cât de neputincioşi suntem în toate, că „fără El nu putem face nimic“. Că orice am face, nu are nicio legătură cu performanţa personală. Nu ai făcut niciodată şi nici nu vei putea face vreodată un lucru care să te facă să meriţi ceva de la Dumnezeu. Tot ce ai este de la El şi este Dar!

Atitudinea mai plăcută înaintea lui Dumnezeu e aceea a unei inimi înfrânte – „Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi“ – care se teme de El, decât atitudinea celui care le-a făcut pe toate, după cum putem vedea şi în Parabola vameşului şi fariseului. Atunci când vei începe să trăieşti cu gândul ca ceea ce faci să-I placă Domnului mai mult decât să le placă celorlalţi, atunci timpul tău, priorităţile tale şi motivaţiile tale vor începe să se alinieze la voia Domnului. Poate nu vei împlini aşteptările celorlalţi, dar cu siguranţă Îl vei slăvi pe Dumnezeu.

Nu ai nevoie să fii dependent de aprobare. Nu ai nevoie să trăieşti în frica de a nu fi respins, pedepsit, de a nu face greşeli ori de a nu fi la nivelul aşteptărilor cuiva. Singurul care te va judeca este Mâtuitorul, Care spune

Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară“ (Matei 11, 28-30).

Iar El deja te-a acceptat şi aprobat.