August 2011
Monthly Archive
Monthly Archive
admin 31 Aug 2011 | : Al treilea razboi mondial, Iran, NEWS (STIRILE ZILEI), Revolte populare, revolutii
Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a avertizat, azi, Teheranul în legătură cu posibilitatea unui „atac preventiv” împotriva siturilor nucleare iraniene, potrivit AFP. „Ambiţiile militare, nucleare şi balistice constituie o ameninţare în creştere care ar putea conduce la un atac preventiv împotriva siturilor iraniene, care ar provoca o criză majoră”, a spus preşedintele Sarkozy în cadrul conferinţei anuale a ambasadorilor Franţei, la Paris. Continuare »
admin 31 Aug 2011 | : Erezii, secte, rataciri, sminteli, inselari, scandaluri..., IPS Hierotheos Vlachos, Pagini Ortodoxe
Cuvântul αἵρεση provine de la verbul αἱρέομαι-οῦμαι şi semnifică alegerea şi preferarea unui anumit aspect dintr-o învăţătură, aspect care este absolutizat în defavoarea întregului, a adevărului integral.
Din perspectiva Ortodoxiei, erezia este abaterea de la învăţătura consacrată a Bisericii, aşa cum a fost ea exprimată de Apostoli şi de Părinţii Bisericii, mai ales în Sinoadele Locale şi Ecumenice. Spre exemplu, învăţătura despre unirea celor două firi în Hristos s-a exprimat la Sinodul IV Ecumenic, potrivit căreia firea dumnezeiască şi firea omenească s-au unit „neamestecat, neschimbat, nedespărţit şi neîmpărţit” în ipostasul Cuvântului.
Când se accentuează firea dumnezeiască în defavoarea firii omeneşti, se cade în erezia monofizitismului. Când se accentuează firea umană în defavoarea celei dumnezeieşti şi mai ales în defavoarea unităţii celor două firi, se cade în erezia nestorianismului.
Cele de mai sus arată că trebuie să primim dogmele Bisericii, exprimate în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie, adică în textele Profeţilor, ale Apostolilor şi ale Părinţii, dogme pe care ultimii le-au exprimat în Sinoade Locale şi Ecumenice. Altfel se alterează adevărul revelat al credinţei, iar această alterare se realizează prin raţionamente şi gânduri pioase referitoare la adevărurile dogmatice ale Bisericii. Continuare »
admin 31 Aug 2011 | : Al treilea razboi mondial, Alerte, NEWS (STIRILE ZILEI)
![]()
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, miercuri, la RFI, că i-a cerut ambasadorului român la Damasc să pregătească, împreună cu reprezentanţele altor state membre UE, un plan coordonat de evacuare eventuală a românilor din Siria, comunitate estimată la 15.000 de persoane.
“Noi avem o comunitate masivă românească în Siria, estimată pe la 15.000 de persoane. Sigur, majoritatea sunt de fapt familii mixte. I-am cerut ambasadorului nostru la Damasc să pregătească împreună cu secţia consulară a altor ambasade din statele membre UE un plan coordonat de evacuare eventuală”, a declarat ministrul de Externe.
“Suntem într-adevăr concentraţi pe ce se întâmplă acolo şi trebuie să sprijinim opoziţia, pentru a se putea organiza”, a mai spus Teodor Baconschi. Continuare »
admin 31 Aug 2011 | : Acordul cu FMI, NEWS (STIRILE ZILEI), Razboiul impotriva sanatatii, Sistemul romanesc de sanatate
Ministrul Sanatatii, Ladislau Ritli, a anuntat, marti, intr-o conferinta de presa ca una dintre masurile de reducere a cheltuielilor va fi micsorarea pachetului de servicii medicale de baza. Ministrul nu a precizat ce servicii vor fi scoase din pachet pentru ca in prezent nu dispune de un studiu economic privind impactul unei astfel de masuri.
Pana la sfarsitul acestui an, o echipa de specialisti va definitiva pachetul bazal de servicii suportat din contributia la Fondul National Unic de Asigurari de Sanatate. “Pachetul de servicii medicale de baza este prea larg. Nu putem sa acoperim tot din contributiile contribuabililor”, a declarat Ladislau Ritli.
Alte masuri incluse in planul de reforma al ministrului Ladislau Ritli: Continuare »
admin 31 Aug 2011 | : Articolele saptamanii, Razboiul impotriva sanatatii, Vaccinuri / vaccinare

Câţi dintre părinţi ştiu că, în urma acestui trivaccin, copilul lor poate suferi leziuni cerebrale sau chiar poate muri? Câti oameni cunosc faptul că vaccinul anti-pertussis (componenta P din DTP) are o istorie de-a dreptul dramatică, trecută sub tăcere timp de cel puţin 50 de ani de către medici, oameni de ştiinţă, producătorii de vaccinuri şi Instituţiile de Sănătate? Câţi cetăţeni americani ştiu (dar şi est-europeni, inclusiv românii) că vaccinul antipertussis nu mai este recomandat în unele ţări vesteuropene, deoarece s-a ajuns la concluzia că riscul vaccinării este mult mai mare decât boala însăşi (tusea convulsivă de care suferă copiii la ora actuală fiind o formă moderată de boală).[1]
Cu toate că numărul victimelor acestui vaccin este necunoscut, se ştie însă că el este foarte mare în întreaga lume. Autorii cărţii “ A Shot in the Dark” (“O împuşcătură în întuneric”), ne descriu o serie de cazuri din care relatez doar unul, pentru a scoate în evidenţa lipsa de informare a medicilor precum şi indiferenţa acestora, lipsa de informare a părinţilor şi lipsa recunoaşterii complicaţiilor grave, postvaccinale, de către medici şi Instituţiile de Sănătate: Continuare »
admin 30 Aug 2011 | : Acordul cu FMI, Criza preturilor, criza alimentara, Opinii, analize, Reducerea populatiei (politici de eugenie si exterminare)
Retragerea subventiei acordate sistemului de incalzire CET este inca o masura anti-sociala provenita din agenda malthusiana a FMI-ului. Pentru ca trebuie amintit, in primul rand, tocmai acest lucru: taierea subventiei pentru caldura, adica taierea fondurilor alocate de stat CET-urilor pentru ca acestea sa poata cere un pret rezonabil de la populatie (CET-urile nefiind niciodata rentabile, deoarece nu au fost create cu acest scop), face parte din conditiile impuse de FMI in acordul cu actuala putere (vezi trimiterile din josul paginii). Aceasta masura este una dintre cele mai dure ale celebrei “austeritati”, putand figura la loc de “cinste” alaturi de taierea salariilor cu 25% sau de cresterea TVA.
Singura “originalitate” a executantului roman a fost aplicarea acesteia intr-o forma care sa poata fi speculata electoral, daca ar fi sa ne luam dupa declaratiile opozitiei parlamentare. Acestia acuza ca, de fapt, prin retragerea subventiei si plasarea exclusiva in curtea primariilor a problemei pretului termic, guvernul va ajuta doar acele primarii care le apartin. Este semnificativ, in acest sens, faptul ca Continuare »
admin 30 Aug 2011 | : Epidemii, gripa porcina, gripa aviara, e.coli, NEWS (STIRILE ZILEI)
Temerile unei noi epidemii de gripă aviară în iarna care urmează par să se confirme potrivit declarațiilor Organizației Națiunilor Unite (ONU), care a confirmat creșterea numărului deceselor provocate de virus și a avertizat publicul că a fost izolată o nouă tulpină mutantă a virusului.
Cel puțin opt persoane au murit de gripă aviară în Cambodgia anul acesta, ultima victimă fiind o fetiță de șase ani care a decedat luna aceasta, iar gripa s-a extins în țări care până acum nu mai fuseseră afectate de flagel în ultimii ani. Continuare »
admin 30 Aug 2011 | : Ecumenism, NEWS (STIRILE ZILEI), Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Papa (Papism)
În prefața unei cărți colective prezentate marți 2 august, și numită „Papa în Germania”, cancelarul german își exprimă bucuria pentru cea de-a treia vizită a Papei în Germania, care va fi în mod special axată pe relațiile ecumenice dintre catolici și protestanți.
Angela Merkel, care este fiica unui pastor protestant, dorește ca vizita pontificală, care va avea loc între 22 și 25 septembrie, să fie „un semnal forte pentru încurajarea convergenței și solidarității dintre creștini în societatea actuală”.
admin 30 Aug 2011 | : Carduri electronice/ cipuri, Era Big Brother, NEWS (STIRILE ZILEI)
Finanţiştii din lumea politică germană preferă brăţara – sau glezniera – electronică de supraveghere. Este mai ieftină decât întreţinerea unui puşcăriaş. Criminalii ar fi obligaţi să le poarte dacă sunt eliberaţi condiţionat, de exemplu – iar poliţia ar fi alertată dacă persoana ţinută sub urmărire părăseşte zona de libertate limitată. Continuare »
admin 30 Aug 2011 | : Erezii, secte, rataciri, sminteli, inselari, scandaluri..., NEWS (STIRILE ZILEI)
Organizatia MISA s-a stabilit de un an in Argentina, la Capilla del Monte, relateaza presa argentiniana, care descrie socul locuitorilor micului orasel situat in provincia Cordoba, unde “o grupare de romani, care combina yoga cu sexul si pornografia si care e condusa de controversatul Gregorian Bivolaru, s-a instalat pentru a filma o noua productie cu discipolii sai“.
“Potrivit unei investigatii publicate in editia online a cotidianului LaVoz.com, gruparea specializata in yoga este condusa de controversatul Gregorian Bivolaru, fondatorul Miscarii pentru Integrarea Spirituala in Absolut (MISA). Cetateanul roman exilat in Suedia si suspectat de abuzuri sexuale comise asupra copiilor, inclusiv pornografie, se afla in fruntea unei secte care doreste initierea si eliberarea sexuala a adeptilor sai, prin adevarate celebrari sexuale, care sunt mai apoi filmate si distribuite in toata lumea pentru a colecta bani si a finanta organizatia“, relateaza cotidianul La Gaceta in editia online“. Continuare »
admin 30 Aug 2011 | : Dezastre, NEWS (STIRILE ZILEI), Video
Uraganul Irene a ajuns luni in Canada, dupa ce a trecut prin SUA si a provocat moartea a 38 de persoane si a provocat pagube de pana la 7 miliarde de dolari, inundatiile afectand in special statul Vermont, aflat la granita cu Canada, relateaza AFP.
“Vom avea nevoie de timp pentru a ne reveni dupa o furtuna de asemenea amploare“, a declarat presedintele Barack Obama. “Resimtim efectele in numeroase tari, in special in New England si Vermont“, a precizat el.
Potrivit surselor medicale locale, 38 de persoane au murit in 11 state, intre care 6 in New York, 6 in New Jersey si 6 in Carolina de Nord.
“Nu am mai avut asemenea inundatii in Vermont de 75 de ani. Oamenii sufera foarte mult“, a declarat guvernatorul statului in mare parte rural, unde traiesc aproximativ 600.000 de locuitori.
Pe toata coasta de est, cinci milioane de persoane erau in continuare private de energie electrica, luni, potrivit unui oficial din cadrul serviciilor federale de urgenta (FEMA), Craig Fugace. Continuare »
admin 30 Aug 2011 | : Articolele saptamanii, Razboiul impotriva sanatatii, Vaccinuri / vaccinare

Acest ghid are scopul de a sprijini parintii care nu doresc administrarea unuia sau altuia dintre vaccinuri copiilor lor. In ciuda obiceiului impamantenit de pe vremea comunismului si conform caruia toata lumea trebuie sa se vaccineze, decizia familiei are prioritate absoluta in fata autoritatilor. Afirmatiile „asa e legea” sau „asa cer regulile comunitatii”, folosite de medici sau directorii de scoli in sprijinul vaccinarii obligatorii, sunt lipsite de fundament si orice parinte poate, prin cunoasterea catorva elemente juridice de baza, explicate mai jos, sa isi impuna punctul de vedere. Continuare »
admin 29 Aug 2011 | : Google, Internet, New Media, Noile Tehnologii, NEWS (STIRILE ZILEI), Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?)
Eric Schmidt, preşedinte executiv al Google, va susţine, vineri, un discurs la Edinburgh International Television Festival, devenind astfel prima persoană din afara industriei TV care va face acest lucru, informează Media Guardian.
Potrivit unor surse apropiate lui Schmidt, unul dintre mesajele pe care preşedintele executiv al Google le va transmite, în discursul său, către executivii din industria TV este: “Google are nevoie de voi”.
De asemenea, este foarte probabil ca Schmidt să ofere ajutorul Google industriei TV, pentru un viitor mai bun. Un astfel de discurs ar însemna o schimbare semnificativă din partea Google, care a fost în conflict cu multe companii TV pentru încălcarea drepturilor de autor. Continuare »
admin 29 Aug 2011 | : Articolele saptamanii, Batalia pentru resurse, NEWS (STIRILE ZILEI), Razboiul impotriva Romaniei, ROSIA MONTANA, Video
(…) Asadar, propaganda nerusinata facuta de un sef de stat in contul si favoarea unei companii private continua. Si inca in ce hal! In primul rand, seful statului evoca exploatarea resurselor proprii. De parca ar fi cineva cu mintea intreaga din aceasta tara care s-ar opune exploatarii resurselor naturale pe care le avem! Nu, esentialul aici este ca resursele sunt date in conditii total dezavantajoase firmelor/corporatiilor private, statul roman iesind mai mult decat pagubit din aceasta afacere. Cat priveste locurile de munca, ele sunt necesare, de fapt, tot exploatatorului strain: unde mai gaseste el forta de munca ieftina si furnizata cu sprijin de stat ca in Romania?
In al doilea rand, observam cu stupoare ca presedintele nu doar ca nu cere respectarea stricta a unor conditii optime de exploatare, ci considera chiar ca Gold Corporation a facut deja prea mult in aceasta privinta si chiar poate sa isi permita sa fie mult mai neglijenta si relaxata in privinta concentratiei de cianura! Contrazicandu-l, astfel, direct, pe ministrul mediului, pe care nu rateaza ocazia sa-l atace si in privinta emisiilor de carbon.
Daca ar fi fost doar atat si ne-am fi confruntat cu o situatie foarte grava. Insa este mai rau chiar si decat atat, asa cum o arata articolul excelent al lui Mihai Gotiu, care dezvaluie pana unde merge subjugarea statului roman intereselor corporatiilor private: impunerea unor legi prin care statul devine expropriatorul discretionar pus, de aceasta data, in slujba intereselor private.
Gandindu-ne si la privatizarea sistemului sanitar, avem deja un model de putere care se contureaza tot mai mult: un stat minimal fata de interesele cetatenilor, ale poporului, si maximal fata de interesele corporatiilor straine. Sau, cum spune chiar Mihai Gotiu, acum devenim efectiv si fara exagerari sau metafore, COLONIE, devenim de jure, STRAINI SI SCLAVI IN TARA (care nu mai este…) A NOASTRA. (…)”
(…)
Rosia Montana Gold Corporation dezvolta proiectul minier de la Rosia Montana, din Muntii Apuseni, avand costuri proiectate de un miliard de dolari, prin care compania estimeaza ca va extrage 626.000 de uncii Troy de aur pe an timp de cinci ani de la inaugurarea minei. O uncie Troy este echivalentul a 31,1 grame de aur.
Compania este controlata de firma canadiana Gabriel Resources, care detine 80,46% din capitalul social, in timp ce statul roman controleaza 19,31% din actiuni, prin firma Minvest Deva, iar alti actionari cumuleaza 0,23% din titluri.
Circa 30 de organizatii non-guvernamentale de mediu i-au cerut saptamana trecuta presedintelui Traian Basescu sa isi retraga recentele declaratii referitoare la proiectul de la Rosia Montana, considerate “presiuni inadmisibile asupra autoritatilor abilitate” sa ia o decizie privind aprobarea sau respingerea acestuia.
Că Traian Băsescu face lobby pentru proiectul RMGC de la Roșia Montană nu mai e o noutate. Astăzi, a fost în turneu publicitar la Roșia Montană. Cum am mai afirmat, iar Traian Băsescu a confirmat săptămâna trecută, Roșia Montană este, însă, doar proiectul-pilot pentru raderea zăcămintelor Apusenilor. Dacă despre Roșia Montană s-a scris și s-a vorbit suficient de mult în ultimii ani și, mai ales, în ultimele luni, despre celelalte două proiecte despre care Băsescu afirmă că vor urma Roșiei Montana, românii cunosc mai puține amănunte.
Conform lui Alexandru Pătruți, directorul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), cele două noi proiecte ar viza două exploatări în județul Hunedoara, la Certej (licență deținută de Deva Gold) și la Băița-Crăciunești (licență în avizare la ARNM, tot la Deva Gold). După cum am arătat ieri (detalii aici) pe site-ul oficial al ARNM nu se menționează însă de nicio licență de exploatare sau de explorare (premergătoare celei de exploatare) pentru Băița Crăciunești. În schimb, tot în județul Hunedoara, există o licență de explorare a aurului pentru Samax SRL Baia Mare, SRL controlat de Carpathian Gold. Să le luăm pe rând. Continuare »
admin 29 Aug 2011 | : Era Big Brother, Facebook, Google, Internet, New Media, Noile Tehnologii, NEWS (STIRILE ZILEI)
Serviciul Google+, a cărui politică prevede ca utilizatorii să-şi dea numele real pe reţeaua de socializare, a anunţat că va suspenda profilurile persoanelor care folosesc nick-uri, dar şi pe cele ale companiilor. Astfel, conturile vizate nu vor putea avea acces la serviciile care necesită un profil activ, precum Google +, Google Buzz, Google Reader şi Picasa. Acest lucru nu îi va împiedica pe utilizatorii în cauză să folosească alte servicii Google, precum Gmail. Continuare »
admin 29 Aug 2011 | : Al treilea razboi mondial, Batalia pentru resurse, Criza mondiala, NEWS (STIRILE ZILEI), Revolte populare, revolutii
După căderea regimului Gaddafi, Libia a devenit o țintă pentru statele puternice ale lumii. Acestea se luptă pentru a fi primele care gestionează importantele resurse naturale ale țării africane.
”Toată lumea se întrece să dezghețe banii înghețați în active. Vorbim de companiile importante, care de cele mai multe ori sunt deținute de guverne, vorbim despre Eni, care este cea mai mare companie petrolieră din Italia și totodată cea mai mare companie petrolieră străină din Libia, vorbim de Finmeccanca, care produce arme și infrastructură. Așadar, guvernele sunt puternic interesate în deschiderea de noi canale pentru relansarea afacerilor și toți se întrec pentru asta. Francezii au Total și alte companii ca Alcatel, Ariva și deasemenea importante companii feroviare care operează acolo”, susține jurnalistul Lucca Galassi. Continuare »
admin 29 Aug 2011 | : Articolele saptamanii, Batalia pentru resurse, Opinii, analize, Razboiul impotriva Romaniei, ROSIA MONTANA
Presedintele Traian Basescu a reiterat, pe acelasi ton categoric si dictatorial, suportul acordat exploatarii miniere anti-nationale de la Rosia Montana:
“Este esențial ca Guvernele să hotărască ce trebuie. Dacă puteți da imagini la televizor, e bine pentru că trebuie să înțeleagă românii ce dezastru ecologic e acum la Roșia Montană. Orice țară își foloșește resursele, iar o astfel de exploatare creează locuri de muncă. Dacă acest proiect sta îngropat din ’97 până acum, asta se întâmplă din cauza lașității oamenilor politici. Dacă ne prindea creșterea prețului la aur în plină exploatare? De ce credeți că România a fost suspendată de la tranzacționarea certificatelor de emisii de carbon? Este revoltător să vezi că oamenii politici iau decizii importante prea târziu, cum s-a întâmplat și cu aceste certificate. Cât credeți ca își mai poate permite să piardă România? Până la urmă, omul politic trebuie să ia decizia corectă”, a declarat președintele Traian Băsescu, la Roșia Montană.
Șeful statului a mai adaugat că trebuie evitate ”declaratiile bombastice” pe tema cantității de cianură prezente în apă în urma exploatărilor aurifere din zonă: ”O să fiu foarte sincer să vă spun că apreciez intenția voastră de a merge pe 5 miligrame pe litru, trebuie sa privim, însă, la standardele europene care ne obligă abia din 2018 să fim la 10 miligrame. (…) Una din cheile succesului va fi de evitat declarațiile eventual bombastice: . Avem o Directivă a UE: până în 2013 se mai poate exploata cu 50 de miligrame, 2013-2018 trebuie reduse la 25, din 2018 la zece”, le-a spus Băsescu experților și reprezentanților companiei Roșia Montană Gold Corporation, care au precizat că obiectivul lor în ceea ce privește cantitatea de cianură pe litru este ca aceasta să ajungă la cinci miligrame, potrivit Agerpres.
Asadar, propaganda nerusinata facuta de un sef de stat in contul si favoarea unei companii private continua. Si inca in ce hal! In primul rand, seful statului evoca exploatarea resurselor proprii. De parca ar fi cineva cu mintea intreaga din aceasta tara care s-ar opune exploatarii resurselor naturale pe care le avem! Nu, esentialul aici este ca resursele sunt date in conditii total dezavantajoase firmelor/corporatiilor private, statul roman iesind mai mult decat pagubit din aceasta afacere. Cat priveste locurile de munca, ele sunt necesare, de fapt, tot exploatatorului strain: unde mai gaseste el forta de munca ieftina si furnizata cu sprijin de stat ca in Romania?
In al doilea rand, observam cu stupoare ca Continuare »
admin 29 Aug 2011 | : Articolele saptamanii, Razboiul impotriva sanatatii, Vaccinuri / vaccinare
Dr. Christa Todea-Gross
Cluj-Napoca
Scopul vaccinurilor „obligatorii” la copii este de a-i feri de anumite boli, in special de bolile infectocontagioase denumite si „bolile copilariei“. Inevitabil se pune intrebarea cat de periculoase sunt aceste „boli ale copilariei”? Intre timp s-a observat ca ele nu reprezinta un real pericol pentru copii, ci dimpotriva, ii ajuta la formarea unui sistem imun sanatos, ba chiar il apara, si uneori il vindeca de alte boli grave. Bolile copilariei ar trebui facute pana la pubertate, in special de catre fete, pentru ca atunci cand nasc, sa posede un titru (cantitate) suficient de anticorpi pentru apararea copilului.
Odata cu vaccinarea se constata efectul invers: are loc o bulversare a sistemului imun, cu repercusiuni grave pentru toate generatiile viitoare: Continuare »
admin 28 Aug 2011 | : Al treilea razboi mondial, Iran, NEWS (STIRILE ZILEI)
SUA si Israel, ingrijorate de armele de distrugere in masa ale Siriei
Statele Unite si Israel monitorizeaza indeaproape presupusul arsenal de arme de distrugere in masa detinut de Siria, fiind ingrijorate ca gruparile teroriste ar putea profita de revoltele din aceasta tara impotriva presedintelui Bashar al-Assad pentru a obtine arme chimice si rachete, sustin oficialii americani si israelieni. Continuare »
admin 27 Aug 2011 | : Criza datoriilor suverane, Criza mondiala, Globalizare, guvernarea europeana (UE), NEWS (STIRILE ZILEI), Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?)
Economia mondiala se confrunta cu riscuri “in crestere” si “optiunile de masuri” de sustinere sunt “mai reduse decat inainte”, a declarat sambata directoarea generala a Fondului Monetar International, Christine Lagarde. citata de AFP.
Raman insa solutii si actiunile de maniera hotarata “vor ajuta la disiparea indoielilor”, Continuare »
admin 27 Aug 2011 | : Al treilea razboi mondial, Criza datoriilor suverane, Criza mondiala, Globalizare, guvernarea europeana (UE), Inscenari, facaturi, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Opinii, analize
Bursele pe marginea prăpastiei. Şeful FED stimulează dezamăgirea si nu economia
Ben Bernanke, preşedintele băncii centrale a SUA, FED, a aruncat responsabilitatea în curtea Congresului, dar nu a anunţat nici o măsură nouă de a stimula economia, tocmai în ziua în care o ştire a accentuat temerile de recădere în recesiune. Deşi nu se mai aşteptau la minuni, investitorii au fost dezamăgiţi. Bursele reacţionează capricios.
Bursele şi-au accentuat scăderea după discursul lui Ben Bernanke, preşedintele sistemului Rezervei Federale (FED, banca centrală a SUA). Preţurile titlurilor de stat americane au scăzut, crescând randamentul acestora, ceea ce este un semn rău dat de pieţe. Ulterior, scăderile s-au transformat în tr-un comportament confuz. Continuare »
admin 26 Aug 2011 | : Internet, New Media, Noile Tehnologii, NEWS (STIRILE ZILEI), Video
Un studiu realizat în Marea Britanie de către National Literacy Trust a descoperit că cei mici consideră drept lecturi sms-urile, email-urile şi postările de pe Facebook şi Twitter, scrie The Telegraph.
Anul trecut, Marea Britanie a coborât de pe locul 17 pe locul 25, într-un top al ţărilor realizat în funcţie de abilităţile de citire ale elevilor. În plus, se pare că cei cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani pun mult mai rar mâna pe o carte decât copiii din clasele primare. Continuare »
admin 26 Aug 2011 | : Cultura desfraului, Facebook, Google, Internet, New Media, Noile Tehnologii, Razboiul impotriva crestinismului, Razboiul impotriva familiei, Video
O tânără britanică este cea mai recentă victimă a contraceptivelor orale. Nicola Goss, de 35 de ani, din orașul britanic Plymouth, a murit în data de 27 iulie, după doar câteva ore de agonie. Familia îndurerată a declarat pentru presa locală că raportul medico-legal confirmă drept cauză a morții tromboza (formarea unui cheag de sânge), ca urmare a utilizării contraceptivelor orale.
Tânăra folosea „pilula” de șapte ani și mergea regulat la medic, fiind considerată sănătoasă. Un caz recent, similar, s-a petrecut în România. Victima, Liana Dumitrescu, era o persoană publică, deputată din partea minorității macedonene din România. Tromboza venoasă profundă şi embolismul pulmonar sunt două dintre cele mai frecvente complicații la femeile care iau contraceptive; riscul este crescut de la trei până la nouă ori pentru accidentul vascular tromboembolic şi de două ori pentru accidentul hemoragic. (Harrison – Principiile medicinii interne, vol. II, ed. Teora, 1996, pag. 2247).
Şeful Departamentului Sinodal pentru Relaţiile cu Forţelor Armate protoireul Dmitri Smirnov, promite că va ajuta femeile care renunţă să facă avort şi decid să dea naştere. “Eu aduc întotdeauna acest argument: de ce să ucizi? Dă-mi-l mie, şi nici o problema. Eu nu fumez, nu beau, nu folosesc expresii necenzurate, am două studii superioare”, - a spus părintile Dimitrie, participând la o emisiunea “O chestiune de principiu” a telecanalui rus TVŢ.
“Parohia mea este un dintre cele mai mari din Moscova, şi la noi niciun suflet nu se pierde pentru acest cumplit păcat. Şi dacă pretutindeni ar fila fel am avea şi o creştere a populaţiei.”, – este convins el. După cuvintele preotului, el a frecventat unul din spitalele capitalei, unde majoritatea femeilor care intenţionau să avorteze, îşi lămureau decizia cu problemele financiare. “Eu le zic, noi te vom ajuta în soluţionarea acestor probleme. Şi ce e interesant că nici una dintre ele după naştere nu s-a adresat după ajutor”, – a constatat el.
După datele părintelui Dimitrie în Rusia există doar 6% de familii cu mulţi copii şi aceştea ar trebui ajutaţi şi susţinuţi întru tot.
Traducere Natalia Lozan
admin 25 Aug 2011 | : Destramare teritoriala? (Regionalizare, autonomie), NEWS (STIRILE ZILEI), Razboiul impotriva Romaniei
Extremiştii maghiari vor decide, în 27 august, înfiinţarea unei monede paralele cu leul românesc şi care să circule în Ţinutul Secuiesc, sub denumirea de “sic”, Continuare »
admin 25 Aug 2011 | : Dezinformari, hoaxuri, diversiuni, NEWS (STIRILE ZILEI)
Isteria ambulanțelor care ar fura în plină zi copii a cuprins de câteva zile și Bulgaria. O mașină a salvării a fost atacată cu pietre de locuitorii unui cartier din oraşul Plovdiv, în sudul țării, în urma zvonurilor potrivit cărora traficanţi de organe ar fi răpit copii, transmite corespondentul Agerpres. Continuare »
admin 25 Aug 2011 | : Al treilea razboi mondial, NEWS (STIRILE ZILEI), Opinii, analize, Rusia si China versus SUA
In raportul Pentagonului, comentariile despre riscurile puse de dezvoltarea Chinei se “rezuma” doar la subiectul Taiwan (insula considerata de China pamant national, pe cand acolo exista un regim independent sustinut de amerivani): astfel, riscul dezvoltarii Armatei Chineze este in special de a creste capacitatea acesteia de a impiedica SUA in sustinerea independentei regimului insular. Practic, Pentagonul considera riscanta o prezenta militara chineza activa, cu agenda proprie, chiar daca aceasta se manifesta in zonele limitrofe. Tonul este la fel de ipocrit ca diplomatia americana: se saluta dezvoltarea fortelor chinezesti, care sunt OK atat timp cat China se cantoneaza in participarea la actiuni umanitare si este deschisa relatiilor militare reciproce cu SUA. Daca, insa, China isi urmareste propriile interese in zona si nu mai este asa de transparenta cu privire la domeniul militar, atunci nu mai este OK.
Daca ar fi sa spunem in alte cuvinte aceeasi idee, ar fi ca si cum China este indemnata sa fie o societate deschisa (intereselor americane si globaliste, adica), caci daca va ramane inchisa (intereselor americane si deschisa intereselor proprii) va fi rau, poate chiar un razboi catastrofal. Suna cunoscut?
Inca un lucru interesant: Continuare »
admin 25 Aug 2011 | : Erezii, secte, rataciri, sminteli, inselari, scandaluri..., Inscenari, facaturi, NEWS (STIRILE ZILEI)
Exact genul de “civilizatie umana” de la care ati vrea sa auziti cum sa va oranduiti viata, nu?
Guvernul mexican şi-a dat acordul pentru filmarea unui documentar ce are ca subiect calendarul mayaş, care prezice sfârşitul lumii în decembrie 2012. La realizarea filmului “Revelations of the Mayans 2012 and Beyond” vor fi folosite informaţii clasificate până acum, scrie Reuters. Continuare »
admin 24 Aug 2011 | : Globalizare, guvernarea europeana (UE), Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Opinii, analize, Razboiul impotriva familiei, Razboiul impotriva Romaniei, Razboiul impotriva sanatatii, Sistemul romanesc de sanatate
Dupa cum stim, pe agenda demantelarii statului social se afla privatizarea sistemului sanitar si renuntarea la sistemul de pensii public (prin privatizarea sa completa, cel mai probabil).
Mai jos redam detalii din aceste planuri de privatizare, precum si campanii mediatice care sustin o tema sau alta din cele enumerate. Le vom insoti cu propriile noastre comentarii.
admin 24 Aug 2011 | : Articolele saptamanii, Globalizare, guvernarea europeana (UE), Istorie, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Opinii, analize, Razboiul impotriva Romaniei
Tablou reprezentand batalia de la Grivita (1877), unde trupele romane au cucerit reduta cu pretul unor mari pierderi
“Ia te uita, baaa, razbatu in vagauna strigatul unui cioban. Unu beleste un cal!”. Nuvela psihologica a lui a lui Marin Preda, “Calul” ne poate fi o unealta folositoare pentru a intelege ambitiile politice din ultimele zile la carma Romaniei pe tema cedarii suveranitatii, comparand diluarea sistematica a statalitatii romanesti cu tematizarea mortii bietului cal.
Adeptii ordoliberali vazand in institutiile statului social mai intai o povara a societatii, decat un element pentru echitate
Calul din nuvela lui Marin Preda prefigureaza intr-un fel destinul suveranitatii. Continuare »
admin 24 Aug 2011 | : Criza datoriilor suverane, Criza mondiala, Globalizare, guvernarea europeana (UE), NEWS (STIRILE ZILEI)
Puterea şi opoziţia de la Madrid au căzut de acord să modifice legea fundamentală, pentru a introduce disciplina bugetară în Constituţie. Exact ce a cerut Merkel săptămâna trecută. Continuare »
admin 24 Aug 2011 | : Criza mondiala, Internet, New Media, Noile Tehnologii, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Opinii, analize, Razboiul impotriva Romaniei
Un rând scris de Roubini pe twitter este receptat de aproape 80.000 de oameni, care la rândul lor pot trimite mesajul la alte sute de mii de followers. O afirmație seacă a lui George Soros apare în toată presa economică și de știri din lume. Cu toate că știu că sunt voci autorizate și care se pot face auzite pe tot globul, nu se feresc să afirme lucruri grele și care, mai ales, pot fi interpretate. Opiniile lor influențează investitorii tocmai pentru că sunt lideri de opinie de talie mondială. Deși ar putea să-și îndulcească mesajele, nu o fac, iar apoi tot ei spun că ei sunt cei care au avut dreptate. Continuare »
admin 24 Aug 2011 | : Inscenari, facaturi, NEWS (STIRILE ZILEI)
Dominique Strauss-Kahn a avut o relaţie sexuală cu camerista de la hotelul Sofitel din New York, însă minciunile spuse de aceasta au făcut imposibilă urmărirea în justiţie a fostului director FMI, a declarat, luni, procurorul Cyrus Vance, citat de AFP. Procurorul a cerut unui judecător din New York să renunţe la acuzaţiile împotriva fostului şef al FMI.
Într-un document de 25 de pagini adresat judecătorului, Vance afirmă că dovezile materiale arată că Nafissatou Diallo a avut “o relaţie sexuală precipitată” cu Strauss-Kahn, însă este imposibil de dovedit că aceasta nu a fost liber consimţită.
Probele ADN “au stabilit că mai multe pete din partea superioară a uniformei reclamantei conţin spermă care corespunde cu ADN-ul acuzatului”, adaugă documentul semnat de Vance, care a cerut instanţei să renunţe la acuzaţiile împotriva fostului ministru francez.
Procurorul din Manhattan afirmă că dosarul acuzării a fost subminat de mărturiile mincinoase ale lui Diallo. Continuare »
admin 23 Aug 2011 | : Articolele saptamanii, Batalia pentru resurse, Razboiul impotriva Romaniei, ROSIA MONTANA
Traian Băsescu, luni seara (22 august 2011) într-o emisiune specială la TVR, referindu-se la cazul Roșia Montană:
”Cred că România trebuie să-și mărească rezerva de aur pentru viitor. Cum să fie renegociat contractul, nu mă pricep”.
”Statul român are o redevență de 4% care vine automat, ceea ce înseamnă la 300 de tone că 12 de tone vin gratis în rezerva BNR. Probabil o renegociere ne-ar aduce ceva mai mult”. ”Incertitudinea viitorului obligă orice stat care își poate consolida rezervele și cred că din exploatare ar trebui să ridicăm rezerva la cel puțin 200 tone aur în următorii ani, pentru că vedeți cât sunt de volatile monedele”. ”Ar trebui să dăm drumul la exploatare pentru că am crește rezervele de aur și pe de altă parte creăm locuri de muncă”.
Pentru început, două opinii exprimate de reprezentanții BNR:
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, răspunzând întrebării unor parlamentari, dacă BNR ar cumpăra aur de la Roșia Montană (13.06.2003):
”BNR nu intenționează să-și crească rezerva de aur. Implicarea BNR în proiectul Roșia Montană nu este necesară, având în vedere că banca centrală nu își sporește rezervele de aur”.
Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR (28 aprilie 2011):
“Costurile exploatării sunt foarte mari şi nu ştiu cât ar putea să vândă statul aurul pe piaţa internaţională”.
Câteva remarci:
- Traian Băsescu recunoaște singur că ”nu se pricepe” cum poate fi renegociat contractul cu RMGC, dar continuă să vorbească despre renegociere;
- Pentru a ajunge de la 104 tone aur (cât are la ora actuală rezerva BNR) la 200 de tone, cât consideră Traian Băsescu că ar trebui să ajungă rezerva de aur a BNR, nu sunt suficiente cele 12 tone care ar rezulta din redevență, ceea ce înseamnă că diferența ar trebui cumpărată; de la cine? Evident de la RMGC. Practic, România și-ar cumpăra propriul aur (!), 20% (cât deține, teoretic, statul român din RMGC) din prețul acestuia urmând să i se întoarcă, în timp ce 80% ar ajunge în buzunarele miliardarilor acționari principali la RMGC; Continuare »
admin 23 Aug 2011 | : Globalizare, guvernarea europeana (UE), Kosovo, Serbia, NEWS (STIRILE ZILEI), Traduceri
Cancelarul german Angela Merkel a început, azi, o vizită în Serbia, fiind primul demnitar important care vizitează această ţară, de la prinderea şi extrădarea fostului criminal de război Ratko Mladici, în luna mai. Negocierile între Serbia şi Kosovo ar trebui să se reia, săptămâna viitoare, la Bruxelles, cu mediere din partea Uniunii Europene, relatează BBC. Merkel a declarat, ieri, în Croaţia, stat ce urmează să se alăture UE în 2013, că le va spune autorităţilor de la Belgrad:“Priviţi la vecinii din Croaţia, ei au reuşit. Vrem să trăiţi în pace, să progresaţi, să va dezvoltaţi economic şi social…să vă alăturaţi nouă, dar trebuie să oferiţi ceva în schimb“.
“Una dintre pre-condiţiile aderării serbiei la UE este Kosovo, relaţiile dintre aceste două state trebuie să se normalizeze”, spune Merkel. Continuare »
admin 23 Aug 2011 | : Criza mondiala, Globalizare, guvernarea europeana (UE), NEWS (STIRILE ZILEI), Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Polonia
Deşi nu a folosit sintagma utilizată de preşedintele român, premierul liberal Donald Tusk a afirmat că statele europene trebuie să renunţe la o parte din suveranitate. Declaraţia preşedintelui României, Traian Băsescu, prin care acesta susţinea ideea Statelor Unite ale Europei nu este chiar singulară, cel puţin în Europa Centrală şi de Est. Continuare »