MUSTRARILE MITROPOLITULUI HIEROTHEOS REFERITOARE LA DEPENDENTA GRECIEI DE CAMATARII MONDIALI: “Vom astepta totdeauna de la negustorii mondiali de ‘substante narcotice’ sa ne dea dozele?”

22-07-2011 3 minute ~~Sublinieri~~

“Trăim într-o societate care înoată în minciună şi în ipocrizie!”

Graiul ortodox: Mitropolitul Nafpaktei şi Sfântului Vlasie, Ierotheos Vlachos: NU LIDERILOR POLITICI CARE NE DUC CU VORBA

www.romfea.gr, marţi, 28 iunie 2011

Urmărim cu toţii discuţiile despre a cincea tranşă a împrumutului pe care dorim să o încasăm de la Troica[1] pentru a nu se prăbuşi economia ţării noastre.

Mai întâi mărturisesc că urmăresc cu mulţumire faptul că toţi vorbesc acum despre patrie şi salvarea ei, o noţiune care în ultima vreme îşi cam pierduse valabilitatea datorită globalizării şi a bunurilor aduse de ea. Fără să neglijăm lumea, nu trebuie să ignorăm nici valoarea patriei.

Prin urmare, cele referitoare la a cincea tranşă a împrumutului mi-au amintit de doza „drogului” pe care dependentul o aşteaptă cu foarte mare nerăbdare, doză pe care trebuie să o ia la anumite intervale de timp ca să nu apară simptomele privării de drog. Însă drogul îl menţine în laţul robiei.

Profesorul Antonios Koutselinis, dând definiţia dependenţei scrie că aceasta este „o stare psihică sau fizică (trupească) care se manifestă ca rezultat al acţiunii unui medicament asupra unui organism viu şi se caracterizează printr-o diversitate de manifestări, între care este cuprinsă totdeauna şi dispoziţia pentru continuarea administrării medicamentului cu scopul manifestării repetate a acţiunilor farmaceutice ale acestuia sau, dimpotrivă, pentru evitarea simptomelor neplăcute care se pot manifesta atunci când nu este administrat”.

Dat fiind faptul că dependenţa poate fi trupească, psihologică şi ideologică, m-am gândit că speranţa şi efortul de a obţine a cincea tranşă aminteşte de un organism dependent, care este obişnuit cu „narcotice” care-i provoacă false senzaţii, halucinogene, „tulburări de percepţie la nivelul conştiinţei şi al afectivităţii”.

Astfel, aşteptata tranşă economică aminteşte de starea unui popor dependent, care s-a obişnuit cu medicamentul şi atunci când i-l iau se confruntă cu simptomele privării. Ca să-l pomenesc pe Herbert Marcuse, el vorbeşte de „omul unidimensional” sau de „societatea unidimensională” care ignoră „esenţialul” vieţii, strâns legat de sensul vieţii, şi se întemeiază pe caracterul artificial al nevoilor şi pe o viaţă de robie.

Întrebările sunt multe: atâţia ani, deci, ca popor şi ca societate ne-am supus dependenţei de asemenea „substanţe” fără … substanţă care provoacă pseudo-senzaţii şi am ajuns să avem în continuu nevoie de doze? Şi vom aştepta totdeauna de la negustorii mondiali de „substanţe narcotice” să ne dea dozele, ca să nu suportăm urmările privării?

Problema noastră este acum: dozele sau independenţa şi vindecarea de căutarea pseudo-senzaţiilor şi a halucinogenelor unei vieţi fericite? În definitiv, avem nevoie de „fericire sau de libertate”?

Văd reacţia „revoltaţilor”, dar şi a cetăţenilor „înfuriaţi” şi nu vreau să o explic prin procesul privării de „drog”, ci prin procesul eliberării de diferitele dependenţe pe care ni le impun centrele de interese economice, străine şi locale, şi mecanismele multiforme prin care acţionează acestea. Cred că libertatea este căutată acum în cercul vicios al minciunii, al promisiunilor deşarte într-o viaţă fericită, care nici ea nu se împlineşte.

Lumea a obosit. De politicienii care ascund adevărul, câtă vreme ei sunt cei care ar trebui să informeze deplin poporul. De şomaj şi de privarea de cele necesare vieţii biologice.

Suferă societatea noastră. Decăderea morală a devenit parte a sistemului social şi economic şi nu se arată speranţe de îndreptare.

Ştiu că în toiul crizei economice nu mai au loc controalele economice obişnuite, nu se mai plătesc amenzile datorate statului, sunt târâţi în procese funcţionarii cinstiţi care au îndrăznit să împartă vini pentru actualul dezastru, în timp ce alţii care au făcut tot ce le-a stat în putere ca să nu mai ajungă la stat TVA-ul sunt premiaţi cu poziţii din care să încaseze impozitele pe care le plăteşte poporul! Trăim într-o societate care înoată în minciună şi în ipocrizie.

Sunt pedepsiţi cetăţeni simpli care datorează sume mici şi rămân nepedepsiţi cei care sunt responsabili pentru risipirea banului public.

Pe de altă parte unii politicieni se gândesc încă la costul politic. Aici se prăbuşeşte catargul economic şi social al patriei noastre şi cetăţenii încă mai sunt socotiţi ca voturi.

Mă gândesc însă cu simplitate şi eventual cu naivitate: De ce guvernul responsabil nu apelează la toţi cei care cunosc situaţia economică a ţării noastre, adică la fostul prim-ministru, la fostul ministru al Economiei, la foştii directori de bănci, profesorii specialişti, profesioniştii de succes etc, ca să se găsească o soluţie la criză în deplină cunoaştere, cu fermitate, dreptate şi realism?

În caz de război se face mobilizarea tuturor celor care pot purta arme. În cazul nostru nu ar trebui să se întâmple acelaşi lucru? …

Pentru că am început acest articol cu exemplul dependentului de substanţele care îi provoacă dependenţa, să îl închei cu gândul că dependenţa nu se combate cu alte doze, ci prin măsuri coercitive împotriva negustorilor de „narcotice” care droghează poporul cu deşarte promisiuni de bunăstare, printr-o continuă terapie a dependenţei de nevoile prefabricate şi false şi prin lupta pentru dreptate şi reintegrare socială, adică prin crearea unei societăţi care se sprijină pe adevăr, libertate şi dreptate.

Şi mai ales se impune efortul îndepărtării poporului de multiplele forme ale pseudo-senzaţiilor şi halucinogenelor, chiar dacă acest lucru costă.

Astăzi există nelinişte în popor, provocată nu doar de urmările crizei, ci şi de faptul că i se ascunde adevărul. Dacă urmăreşti toate declaraţiile politicienilor şi le înregistrezi bine în memorie, vei constata că le lipseşte adevărul, pentru că se spun lucruri complet contrarii în diferite momente de timp.

De aceea astăzi este nevoie de lideri care să spună curajos adevărul poporului şi nu de lideri care să îl ducă cu vorba şi să îl batjocorească, este nevoie de lideri care să propună cu onestitate soluţii şi să abordeze cu bărbăţie problemele legate de criză.

Este valabil şi aici cuvântul: „adevărul este mai mare şi mai puternic decât toate” (III Ezdra 4, 35).

Traducere Anna Theodorou

[1] „Troică” înseamnă în limba rusă carul tras de trei cai. Termenul se foloseşte metaforic şi se referă la o echipă de trei oameni care îşi exercită în comun puterea. În cadrul actualităţii politice europene, „Troica” se referă la comitetul tripartit compus dintr-un reprezentant al Comisiei Europene, unul al Băncii Centrale Europene şi unul al Fondului Monetar Internaţional, care se ocupă cu reglarea crizei economice din Grecia, Irlanda şi Portugalia. [n.tr.]