ROMANIA AGRICOLA 2011: cea mai mare suprafata pe locuitor din UE, randament la jumatate, foamete. Problema: fragmentarea terenurilor si pamantul nelucrat. Suna cunoscut? Vedeti solutiile ministrului TABARA
Cititi mai jos, dupa articolul din Ziarul Financiar, si un interviu din Jurnalul National cu ministrul Tabara, care face iar apologia OMG-urilor si biocombustibililor
- Ziarul Financiar: România are cea mai mare suprafaţă agricolă pe locuitor din UE, dar randamentul la hectar e la jumătate
România are o suprafaţă agricolă de 0,6 hectare (6.000 mp)/locuitor, cea mai mare din Uniunea Europeană, în condiţiile celei de-a cincea suprafeţe din UE şi a unei densităţi a populaţiei mai mică decât a altor ţări. În topul suprafeţelor agricole pe locuitor România este urmată de Spania, cu 0,5 hectare, Franţa cu 0,43 hectare sau Polonia cu 0,4 hectare.
Un agricultor care ar exploata 6.000 mp de teren ar recolta 1,7 tone de grâu, respectiv 2,4 tone de porumb la fiecare recoltă, potrivit datelor MADR. În bani, aceste producţii ar valora 370 de euro în cazul grâului, respectiv 535 de euro dacă ar fi ales porumbul, având în vedere preţurile pe pieţele internaţionale. Dacă aceeaşi suprafaţă ar fi plantată cu cartofi, un agricultor ar încasa la fiecare recoltă în jur de 6.000 de euro (12 tone la 2 lei kilogramul).
Agricultura continuă să fie însă trasă în jos de fragmentarea terenurilor, de lipsa utilajelor sau pentru că cel puţin un milion de hectare rămân în fiecare an nelucrate.
“Suprafaţa agricolă alocată pentru populaţia existentă ar trebui să fie un avantaj. Totuşi la noi aproape toate fermele sunt de semisubzistenţă, iar peste 50% din terenuri sunt exploatate în ferme de sub zece hectare“, a declarat ieri Lucian Anghel, economist-şef al BCR, în cadrul unei conferinţe despre agricultură.
România are cel mai fragmentat teren din Europa având în vedere ca 53% din terenul arabil este lucrat în cadrul fermelor mai mici de zece hectare, potrivit datelor Eurostat. Pe lângă România, singura ţară cu potenţial agricol din Uniunea Europeană care suferă din cauza fragmentării terenurilor este Polonia, unde fermele mici acoperă 30% din suprafaţă. Spre comparaţie, în Franţa, una dintre cele mai puternice ţări agricole din Europa, fermele sub 10 hectare acoperă sub 3% din total, peste 60% din exploataţii având suprafeţe peste 100 de hectare.
“Aproape 40% din coşul de consum este acoperit de produse agroalimentare. Suntem singurul stat cu asemenea pondere“, a spus el.
Jumătatea plină a paharului: avem loc de creştere
Totuşi, România ar putea avea producţii agricole duble faţă de cele din prezent şi exporturi de trei ori mai mari dacă ar ajunge la randamentele pe hectar ale fermierilor din vestul Europei, potrivit datelor BCR.
“Am putea hrăni de patru ori mai mulţi oameni. Randamentele sunt la noi la jumătate faţă de vestul Europei“, a mai spus Anghel. Anul trecut producţia de grâu s-a ridicat la 5,7 milioane de tone, iar cea de porumb la 9 milioane de tone, iar valoarea totală a exporturilor de grâu şi porumb s-a cifrat anul trecut la aproape 800 de milioane de euro. În bani, dublarea producţiilor agricole pentru aceste produse se traduce printr-un plus în economie de aproape şase miliarde de euro, potrivit estimărilor ZF.
Agricultura ar putea aduce în acest an 0,3% dintr-o creştere de 2% a PIB
Agricultura ar putea contribui în acest an la creşterea Produsului Intern Brut (PIB) cu 0,3% având în vedere o creştere totală preconizată la 2%, estimează Lucian Anghel, economist-şef al Băncii Comerciale Române (BCR).
“Maximul din trecut al contribuţiei agriculturii la creşterea PIB a fost de 1%. Contribuţia agriculturii în avansul PIB a evoluat precum nişte dinţi de fierăstrău, un an în sus, următorul în jos. Estimăm că agricultura va contribui cu 0,3% dintr-o creştere de 2%“, a explicat Anghel.
În prezent agricultura contribuie la PIB cu circa 7%, valoare producţiei agricole ridicându-se la 8,4 miliarde de euro.
Populaţia planetei creşte cu 219.000 de suflete, zilnic. Un miliard de oameni, din şapte miliarde câţi există acum, suferă de foame şi 44 de milioane li se alătură, anual, întrucât veniturile le scad sub pragul subzistenţei. Consumul global de cereale s-a dublat, în perioada 2005 – 2010, faţă de 1990 – 1995. Producţia de cereale nu mai poate satisface cererea, din mai multe considerente: terenurile cultivabile se împuţinează – o treime(!) sunt în curs de deşertificare, altele sunt inundate din cauza creşterii nivelului Oceanului planetar, de pe urma fenomenului încălzirii globale, alte terenuri sunt ocupate de construcţii, nu se mai poate asigura apa necesară pentru irigaţii, capacitatea de producţie a ajuns la plafonul maxim în ţările dezvoltate.
Efectele sunt, deja, vizibile: preţul grâului pe pieţele internaţionale a crescut cu 90% faţă de vara anului 2010, al porumbului cu peste 60%, al zahărului cu peste 30%, la soia majorarea fiind tot peste 30%. Creşteri de preţuri lunare se văd la tarabe, iar calcule simple arată că este inevitabil ca preţul alimentelor să crească, cu o treime, în următorii doi ani. Iar atunci când preţurile cresc, iar puterea de cumpărare scade, urmarea logică este foametea. O criză alimentară globală este iminentă, spun specialişti cu reputaţie internaţională, precum Lester Brown, fondatorul Worldwatch Institute şi al Earth Policy Institute.
România are potenţial de producţie agricolă, fiind al cincilea stat european din punct de vedere al suprafeţei arabile. Totuşi, importăm 70% din produsele alimentare, iar 4 copii cu vârsta până în cinci ani, dintr-o sută, sunt subnutriţi – ca să nu mai vorbim de copiii mai mari şi de adulţi.
Cu toate acestea, Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii este optimist şi a susţinut, în repetate rânduri, că România nu poate fi afectată de foamete. Într-un interviu în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, Tabără îşi nuanţează poziţia, explicând care sunt condiţiile pentru a nu fi afectaţi de criza globală a alimentelor şi care sunt soluţiile pe care le propune pentru atingerea acelor condiţii.
Între altele, Valeriu Tabără pledează pentru ca proprietăţile să poată fi apărate cu arma în mână, după model american, susţine cultivarea pe scară largă a plantelor modificate genetic (în primul rând soia), cere construirea unui canal Siret – Bărăgan de 190 de kilometri, pentru irigaţii, la un cost de 3,4 miliarde de euro, propune producţia de porumb pentru biomasă (arătând că s-ar „scoate” 187 de Terawatti/oră din cultivarea cu porumb a celor 2 milioane de hectare de teren necultivate în prezent), preconizează construirea unor uriaşe depozite regionale de cereale şi vrea reînfiinţarea bursei internaţionale de cereale de la Brăila-Galaţi.
Între surprizele interviului se mai numără faptul că Tabără susţine că ministerul pe care îl conduce este campion la absorbţia fondurilor europene şi nu Ministerul Dezvoltării, aşa cum se vehicula. Altă surpriză: criza E.Coli are substrat politic şi Rusia nu este străină de încercarea de destabilizare a pieţelor agricole europene. În fine, Tabără dezvăluie că, în continuare, 30% din producţia de grâu nu se declară.
„Pâinea se poate scumpi numai din neghiobie”
Domnule ministru, care vă sunt argumentele atunci când afirmaţi că România nu poate fi afectată de criza alimentelor?
1. Condiţiile pedoclimatice extraordinare. 2. Au început să fie convinşi oamenii că în agricultură şi în industria alimentară afacerile sunt excelente şi de viitor. 3. Preţurile pe plan mondial nu se duc în jos şi nu se vor duce pentru mult timp de aici înainte. 4. Există diversitatea de valorificare a producţiei – nu va mai rămâne nimeni cu grâu în pod. Mie mi-e teamă că în acest an grâul se duce prea repede din ţară, tot din cauza neorganizării şi a proastelor obiceiuri ale achizitorilor, care merg pe ideea că ţăranii tot lor le vor vinde, la orice preţ. Dar sunt zone şi perioade în care ţăranul vinde pe o piaţă concurenţială, cui dă preţul cel mai bun. Iar eu, ca ministru, sunt obligat să îl susţin şi îl voi susţine pe acest ţăran. Pentru că dacă voi continua să îl slăbesc şi să îl menţin decapitalizat şi slab, totdeauna vom avea spectrul foametei şi al preţului mare la alimente.
Aceste argumente sunt în favoarea ideii că România poate produce mai mult – şi nimeni nu contestă asta. Dar întrebarea este ce facem cu producţia, dacă o vom avea? Dacă preţurile alimentelor cresc, iar românul sărăceşte, alimentele se duc la export, la cei care plătesc mai mult.
Nu vreau să analizez pornind invers, de la preţuri. E o speculaţie. Nu trebuie să ajungem în situaţia respectivă. Nu se poate! În România, numai conceptele te pot aduce în catastrofă! Îmi spuneau inclusiv oameni care au gestionat aici, că noi trebuie să producem doar cât ne trebuie să punem pe masă. Ăsta a fost cel mai catastrofal concept. Aici intri în risc. Niciodată bogatul, adică cel care produce mai mult şi vinde surplusul, nu intră în risc. De unde provine sărăcia românilor de acum? Dacă în continuare nu ne vom gestiona şi nu vom potenţa ceea ce avem, vom fi săraci. Dar e o sărăcie artificială, venită din mizeria noastră. România, ca potenţial agricol, împreună cu Moldova, e pe locul doi în Europa, după Franţa. Problema sărăciei e dată de neputinţa noastră, ca oameni, dar Dumnezeu a dat. România, numai pe grâu şi porumb poate face 30 de milioane de tone. Anul trecut a făcut 16-17 sau 14-15. Noi realizăm 35-40 la sută din potenţial. Orice plus de 10% este creştere semnificativă. Şi e posibil prin lucruri minore… Inclusiv să învăţ să nu mai întorc brazdă în Bărăgan şi să scarific, să îmi gestionez mai bine apa din sol. Dacă produc 30 de milioane de tone, cea mai mare parte ar merge la export. Grâu, de pildă, avem nevoie pentru consumul intern -pentru pâine- de 3,2 milioane de tone, 600.000 de tone pentru sămânţă şi 300.000 de tone rezerva. Asta înseamnă că, dacă produc 10 milioane de tone, cu 6 milioane ies pe pieţele externe. Asta înseamnă o întărire a fermierului.
Repet, ce facem dacă grâul are căutare pe pieţele internaţionale, iar pentru buzunarul românilor preţul este prohibitiv?
Grâul a ajuns la 200 de dolari tona, cu 40-50% mai scump decât anul trecut. Nici o problemă! Aşa se acoperă costurile reale din agricultură şi pierderile din anii precedenţi. Preţul real a fost cel de anul trecut, care asigură acel 10-15 profit pentru agricultor, care dă durabilitate afacerii. Soluţia pentru a „ţine” necesarul de grâu din producţia internă în ţară este de a se încheia parteneriatele între agricultori şi producătorii din panificaţie. Eu nu le-am spus şi nu le voi spune producătorilor de unde să îşi ia grâul, ca să nu creez distorsiuni în piaţă. Dar încerc să aşez în normalitate parteneriatele între producătorii de grâu, de pâine şi reţeaua distribuţie. Dacă aceste parteneriate vor exista şi vor funcţiona, nu avem cum să suferim de foame, oscilaţiile de preţ vor fi minore. Pâinea se va scumpi major numai din neghiobie! Problema e nu doar ca producătorii să îşi arvunească necesarul de grâu, dar şi ca, din punct de vedere juridic să existe instrumentul de a-l obliga pe producător să vândă grâul la preţul convenit celui care l-a arvunit, nu să vândă altuia, care oferă un preţ mai bun. Deci, trebuie rezolvată problema respectării contractelor.
Noi vrem pământ! Dar avem de unde să vrem?
Aţi afirmat că România a pierdut, în 9 ani, peste un milion de hectare de teren agricol şi că mai avem doar 8,2 de milioane de hectare de teren arabil. În ritmul ăsta, în câteva zeci de ani, „Grânarul Europei” nu va mai avea pe ce să cultive…
Nu e chiar aşa. Nu ne putem plânge de lipsa terenului cultivabil, precum China şi ţările arabe, care au cumpărat de zeci de miliarde de dolari terenuri agricole în Anatolia, Etiopia, Tanzania, Zambia în America de Sud. Din 2002 încoace, media de hectare pierdute, pe judeţe, este 1.000 de hectare; deocamdată, nu suntem într-un risc foarte mare. Dar, trebuie să luăm unele măsuri. Avem 7-8 milioane de hectare afectate de eroziune din suprafaţa noastră agricolă. Prin eroziune pierdem, în fiecare an, 150 de milioane de tone de sol şi 1,5 milioane de tone de humus! Împăduririle sunt necesare. Combaterea torenţilor este o altă problemă. Pe partea de Vest a României, în ultimii 50 de ani, temperatura medie anuală a crescut cu 0,5 grade, ceea ce este mult şi intensifică fenomenul de stepizare, care este prezent pe teritoriul României de 40 de ani. Ştiu ce înseamnă stepizarea Câmpiei de Vest şi restepizarea Dobrogei. Nu mai vorbesc de Podişul Moldovenesc sau de centrul Transilvaniei. Am nevoie de plate rezistente la secetă sau la un grad mai mare de sărăturare a solului. Iar obiectivul numărul unu al Bărăganului este Canalul Siret – Bărăgan, pe care l-am lansat deja – a intrat măcar în dezbatere. Acum sunt un milion de hectare care vor avea stabilitate a producţiei – o producţie cu cel puţin 25-30% mai mare şi reduc cu 60% costurile de alimentare cu apă. Canalul ar avea o lungime de 190 de kilometri. Porneşte de la Lacul Comăneşti şi coboară până la Lacul Dridu. Cu tot cu amenajările de irigaţie, canalul ar cost 3,4 miliarde de euro. Deja este construit pe o lungime de 50 de kilometri, nu foarte multe ar rămâne de făcut pe această porţiune.
„Vom putea produce 30 de milioane de tone de grâu şi porumb în anul 2016”
Spuneaţi, mai devreme, că putem ajunge la o producţie de 30 de milioane de tone de grâu şi porumb. În cât timp şi cum se va întâmpla asta?
În cinci ani se poate ajunge acolo. Să ştiţi că nu e utopie, e perfect realizabil, fiindcă nu e nevoie de cine ştie ce. Îmi trebuie tehnică agricolă, conservarea rezervelor de apă, îngrăşăminte, sămânţă bună.
Pentru toate astea e nevoie de bani, iar noi stăm cam prost la capitolul ăsta. Apropo, s-a zvonit că sunteţi pe lista miniştrilor remaniabili, pe considerentul proastei gestionări a fondurilor europene.
Suntem, de departe, între ministere, pe primul loc la absorbţia fondurilor europene, cu 26% din totalul de 8 miliarde de euro alocaţi. Anul ăsta trebuie să absorbim 1,4 miliarde de euro din fonduri europene. Sper să reuşim să îi cheltuim pe toţi, până la sfârşitul anului. Nu va lua nimeni niciun ban stimulente, dacă nu îşi face norma la absorbţia de fonduri europene. Dacă face performanţă, stimulentele pot fi până la două miliarde de lei vechi. Cine nu-şi face norma, care este obligaţie de serviciu, pleacă. Am situaţia pe judeţe, cât trebuie fiecare să absoarbă pe iunie, iulie şi august. Scot împrumut de la trezorerie, ca să am bani de garanţie. Şi pe sistem privat şi pe sistem public. Nu mă tem de remaniere. Dacă plec, plec cu fruntea sus. Am bugetul făcut pe 3 ani. Ştiu câţi bani dau la anul pe hectar, pe anul ăsta – 175 de euro, faţă de 131 de euro pe anul trecut.
Să zicem că vor fi bani. Cum rămâne cu forţa de muncă? Au zis preşedintele, premierul, doamna Udrea, că ţăranul român e leneş. Cum îl facem mai harnic?
Înainte de 89 erau acum toate combinele afară. Zilele astea, am fost în ţară şi n-am văzut nicio combină în tot Timiş-ul! Tu ai 6 tone de grâu în câmp, o avere şi tu o laşi aşa… Dacă la noapte pică grindina peste ea? Dar sunt şi exemple pozitive. Pentru că fermierii îşi dau seama că anul ăsta pot recupera tot ce s-a pierdut între anii 2007 – 2009. Şi intervin investiţiile – autohtone sau străine. Avem două milioane de hectare de teren necultivate. S-ar putea ca, în curând, să le cultivăm cu porumb şi să putem asigura independenţa energetică a ţării! Omul de afaceri Jean Valvis are un plan pe acest subiect şi sunt perfect de acord cu el. Programul de producere a biogazului din culturile de porumb este unul realist. De pe cele două milioane de hectare necultivate în prezent, producţia anuală de biomasă ar fi echivalentul a 187 de Terawatti/oră. Sunt calcule făcute de o companie austriacă care vrea să investească pe domeniul ăsta, în România.
„Nu se poate să vină, acuma, pe toamnă, ăia mai coloraţi sau nu ştiu cine şi îţi taie porumbul cu tot cu plantă – aici s-a ajuns”
Bun. Avem bani şi găsim oameni harnici. Dar ce se fac aceştia cu cei care preferă să trăiască pe spinarea lor? Ştiţi doar că furturile din culturile agricole sunt un fenomen de masă, care îi afectează pe mai toţi agricultorii.
Fenomenul de furt e o problemă pe care România trebuie să şi-o rezolve şi nu se poate face decât prin măsuri coercitive. Nu se poate să vină, acuma, pe toamnă, ăia mai coloraţi sau nu ştiu cine şi îţi taie porumbul cu tot cu plantă – aici s-a ajuns. E şi o problemă de mentalitate care nu se rezolvă într-un an sau doi. Mai ales că la noi nu e tulburarea de posesie un delict aşa de major cu e în Statele Unite. Garanţia proprietăţii nu înseamnă numai să îl port pe ăla prin Justiţie şi Justiţia poate că îi dă drumul. Îl execut, cum a făcut Ivan, care a deschis, iată o dezbatere. Tu vii şi-mi iei porumbul şi după aia tot eu am de tras prin tribunale? Mai frate, nu! Când ştii de teama asta, cum ştie americanul, nu te mai bagi pe proprietatea altuia. Doar garanţia proprietăţii îţi dă puterea deplină şi până n-o aplicăm ca lumea, avem probleme.
„În Satu Mare, sunt mii de hectare cultivate cu porumb, care nu vor produce niciun bob”
Viitorul văd că l-aţi rezolvat. Cum staţi cu prezentul?
Pot spune că problema producţiei la cereale şi vegetale e rezolvată. La porumb am ieşit anul trecut pe locul doi, în Europa, după Franţa. Acum avem nişte probleme. În Nord, în Satu Mare, sunt mii de hectare cultivate cu porumb, care nu vor produce niciun bob. Altminteri, e un porumb senzaţional, de 10 tone producţie la hectar. Dăunătorul de care eu vorbeam acum 6 ani, e prezent în masă şi distruge tot… Tot! Am fost sâmbătă şi am văzut – incredibil! Acest dăunător are o rezistenţă genetică la tratamentele chimice tradiţionale. Şi ungurii au prăpăd în porumb anul ăsta. La grâu noi stăm bine, mai ales că, am date certe care îmi spun că, în continuare, cu toată taxarea inversă, care şi-a produs efectele, peste 30% din producţia de grâu încă nu se declară. Nu vreau să intru acum în amănunte, dar o voi face la momentul potrivit, cu exemple concrete. Exportăm ulei de floarea soarelui şi rapiţă, şrot de floarea soarelui şi de rapiţă. Rapiţa se vinde la 500 de euro tona. A devenit mai avantajos să cultivi rapiţă, decât grâu. Ne luptăm şi pentru a putea relua culturile de soia modificată genetic. Gândiţi-vă ce ar însemna la un milion de hectare cultivate cu soia, cu două tone de producţie la hectar şi cu 500 de dolari pentru tona de soia. Dar vreau să echilibrez producţia vegetală cu cea zootehnică. Suntem în deficit la unele specii de animale, în primul rând la porc. Avem şi subproducţie de lactate. Silozurile şi depozitele de cereale sunt o altă prioritate a mandatului. Dezvoltarea unei reţele de depozite regionale de cereale la nivel european ar diminua efectele speculaţiilor de pe piaţa grâului. România are nevoie de asemenea depozite, are nevoie de rezerve importante de cereale. Ar fi extraordinar să redezvoltăm Bursa internaţională de la Brăila-Galaţi. La Marea Neagră se va face preţul cerealelor şi al plantelor tehnice, prin puterile agricole din zonă: Rusia, Ucraina, România, Polonia. Mizez şi pe dezvoltarea producătorilor care să ofere şi cantitate şi calitate şi stabilitate. Asta se face inclusiv prin prioritizarea alocării fondurilor europene, către asociaţii şi către cei tineri. Trebuie să existe şi o logică a susţinerii unor afaceri, pe judeţe. Am judeţe, în Nord, cu zeci de abatoare şi lipsă de materie primă şi am judeţe, multe judeţe, chiar alăturate, fără abatoare. La lapte, la fel. Judeţe cu zeci de fabrici şi judeţe fără. Vrem să încurajăm fermele medii, de la 20 la 600-700 de hectare, care sunt cel mai slab dezvoltate.
„În UE e criză alimentară din cauza politicilor agricole greşite”
Vorbiţi de producţii mari, de culturi de plante modificate genetic. Nu sunteţi în contradicţie cu politicile Uniunii Europene?
Uniunea Europeană, dacă are criză de alimente acuma şi este importatoare, este din vina politicilor ei. Pentru că avem subvenţie decuplată de producţie. Subvenţia europeană nu stimulează producţia, ci modernizarea fermelor. Decuplarea s-a făcut în urmă cu câţiva ani şi, e adevărat, a lăsat o piaţă mai puţin distorsionată din punct de vedere concurenţial, dar, în acelaşi timp, la foarte multe produse am devenit deficitari la nivel european – vedeţi cazul zahărului, porumbului, chiar al laptelui. O producţie mai mică înseamnă o putere de competiţie mai mică pe piaţa internaţională. Dacă standardele de calitate nu ar fi foarte sus în UE, fermierii europeni ar avea la ora actuală o mare problemă, fiindcă n-ar putea face faţă concurenţei, din punct de vedere al preţurilor. Dar acest sistem de apărare al UE nu va rezista. La un moment dat, fermierul european tot va fi depăşit de cel brazilian, tot mai performant. Fermierul brazilian are şi avantajul că poate produce mult, cu soiuri modificate genetic. Am fost criticat şi pentru că am susţinut asta, dar tot la vorba mea se va ajunge. Avem nevoie de noua revoluţie genomică, spargerea codului genetic. Vă dau exemplul inului, cum le spun şi studenţilor mei. Capsula de in are cinci loje, respectiv 10 alveole şi poate face maxim 10 seminţe. Trebuie să sparg codul genetic şi să produc capsula cu 12 alveole – 12 seminţe. Asta se poate face, procedurile fiind cunoscute la această dată. Dar am blocaj la nivel european. Nu sunt lăsat să produc două tone de soia la hectar, deşi pot. Nu e normal!
Aţi transpirat abundent în timpul crizei castraveţilor?
Dacă media nu ne-ar fi ajutat, am fi ajuns să coste kilogramul de castraveţi şi de 20-30 de ori mai mult, fiindcă s-ar fi ajuns la distrugerea producţiei. Problema a fost la nivel înalt. Rusia nici nu a anunţat Germania bine şi a instituit embargoul de import. Nici nu l-a reluat încă. Problema e cu E.coli sau cu altceva? A scos de pe lista de importuri inclusiv fructele din Grecia şi a încercat să trateze separat cu Spania. S-a jucat politic…
Doneaza pentru filmul "Scrum"
2 Commentarii la “ROMANIA AGRICOLA 2011: cea mai mare suprafata pe locuitor din UE, randament la jumatate, foamete. Problema: fragmentarea terenurilor si pamantul nelucrat. Suna cunoscut? Vedeti solutiile ministrului TABARA”