Nici multimea inflamata din Grecia, nici muncitorii revoltati din China si nici macar rebelii din Siria nu au reusit sa furnizeze imaginile socante si exponentiale ale unui oras devastat de violente si de o anarhie scapata de sub control. Ci orasul Vancouver, din Canada, o tara pazita de efectele mai dure ale crizei economice si ale austeritatii si, in orice caz, la ani-lumina distanta de problemele de genul celor din Siria. Si totusi… Un meci banal de hochei a dus la o explozie -violenta – de… anarhie. Pentru atata lucru, da.

Ceea ce arata ca potentialul violent, anarhic, se poate gasi nu doar in tarile oricum supuse la mari presiuni sociale, ci si acolo unde nu te-ai astepta. Procesul acesta – de manifestare colectiva violenta – se numeste in stiintele sociale deindividualizare. Pentru ca in cadrul unei astfel de multimi, individul se aboleste, se anuleaza pe sine insusi predandu-se si contopindu-se grupului. Grupul devine, cum ar veni, un fel de organism propriu, care gandeste (vorba vine!) si actioneaza pentru individ. Mai rau decat atat, deindividualizarea inseamna si renuntarea la normele comune, ale vietuirii cotidiene, precum si la normele morale. Multimile sunt intotdeauna dincolo de bine si de rau. Asa se face ca, oameni carora, in viata normala si in singuratate, nu le-ar trece prin cap sa distruga si sa raneasca pe nimeni, se transforma in anarhisti feroce care distrug frenetic vitrine, masini sau, mai rau, care se ingramadesc alaturi de altii, sa loveasca salbatic, satanic, intr-un om, linsandu-l fara crutare, pana la pierderea cunostintei.

Putem deveni animale anarhice, violente si nemiloase foarte usor. Si primul semn ca suntem predispusi la asa ceva este predispozitia catre inregimentare, catre incadrarea irationala in grupuri care suprima responsabilitatea proprie, care provoaca anularea propriei judecati, a propriului sine in favoarea colectivitatii si, eventual, slugarnicia fata de un guru care ar fi liderul de grup. Asistam, de fapt, la o demonica perversiune a chemarii pe care o are omul – care simte launtric nevoia sa se integreze intr-o comunitate, sa se smereasca in fata unui altuia. Si asa, in loc sa isi implineasca aceasta chemare in Biserica, omul multimilor si-o rateaza lamentabil in gruparile anarhice.

Dar daca asa ceva se petrece spontan si ”natural”, adica neprogramat, ci ca o izbucnire asemenatoare unei furtuni din senin, cum va fi cand lucrurile se vor produce planificat, provocat? Alimentat constant prin mesaje transmise prin TV si internet, prin atatarea constanta si aproape stiintifica a patimilor, omul multimilor este nascut in inimile noastre mai ales prin dospirea aluatului razvratirii. O inima insamantata cu rautate, o inima rece, plina cu duhul vicleniei, al osandirii, al nemilostivirii, o minte incuiata in idei fixe si putine, care functioneaza, indiferent de registru, doar in cheie ideologica, maniheista, reprezinta calea prin care terenul e pavat catre iadul anarhiei.

Ce putem face in fata acestui asalt nevazut? Sa urmam indemnurilor martirilor inchisorilor - sa avem inima buna, sa tinem omenia parintilor nostri, de care vorbea Fer. Martir Mircea Vulcanescu, intr-un cuvant, sa fim oameni ai lui Dumnezeu.

Presa internaţională publică noi imagini şi înregistrări ale protestelor care au răvăşit oraşul canadian Vancouver în urma meciului de hochei pierdut de echipa Canucks în faţa americanilor de la Boston Bruins, relatează The Daily Mail.

Un film postat pe YouTube a surprins încercările unei tinere de a-şi apăra maşina parcată în centrul oraşului. Alături de o prietenă minionă, femeia s-a străduit fără succes să-i împiedice pe fanii dezlănţuiţi să-şi exteriorizeze frustrarea asupra BMW-ului. Femeile s-au bătut cu mulţimea de huligani care s-a strâns în jurul autoturismului. Unii au încercat să-l răstoarne, în timp ce alţii filmau scenele grozăviei. Cu toate că tinerele au reuşit să-i împiedice să răstoarne maşina, geamurile acesteia au fost sparte, iar plafonul s-a îndoit sub greutatea unui protestatar care a sărit pe el. Scena poate fi urmărită în jurul minutului patru.

Un bărbat care a încercat să se opună mulţimii furioase a fost lovit până şi-a pierdut cunoştinţa. Poliţia a închis podurile care duceau către centru şi au tras cu gaze lacrimogene pentru a dispersa gloatele de oameni care răsturnau şi incendiau maşini.

“Este oribil. Maşinile sunt incendiate, autobuzele răsturnate, geamurile magazinelor sparte. Unele magazine au fost jefuite. Câţiva au fost înjunghiaţi pe stradă, alţii s-au rănit în cioburile de pe trotuare”, le-a povestit Amanda Harwood jurnaliştilor străini în timpul incidentelor de miercuri seară.

Cauză pe Facebook pentru repararea stricăciunilor

Ieri, după ce protestatarii s-au potolit, mulţi s-au întors în centru pentru a ajuta la curăţarea străzilor. Pe scândurile cu care au fost baricadate magazinele ale căror vitrine fuseseră sparte au început să apară mesaje de regret. “I ♥ Vancouver” (Iubesc Vancouverul) şi “Îmi pare rău” sunt doar câteva dintre mesajele care pot fi citite pe scândurile puse în locul geamurilor făcute cioburi cu o seară înainte.

Un grup dedicat reparării stricăciunilor a fost deschis pe Facebook. Cei care au deschis pagina “Curăţenia de după protest – Hai să ajutăm Vancouverul” îi invită pe locuitorii oraşului să ajute la ştergerea ruşinii lăsate în urmă de huliganii responsabili de stricăciunile din străzi.

Vancouver Canucks au pierdut pe teren propriu meciul şapte al finalei Cupei Stanley. Boston Bruins au înscris patru goluri în faţa canadienilor.