Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit astăzi 19 mai în şedinţă de lucru la Reşedinţa Patriarhală, a ales în demnitatea de Arhiepiscop al Alba Iuliei pe Preasfinţitul Părinte Irineu Bistriţeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului cu 29 de voturi.

Preasfinţitul Părinte Irineu Pop – Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului s-a născut la data de 2 iulie 1953, în comuna Băseşti, judeţul Maramureş, din părinţii Dumitru şi Rozalia Pop, primind la Botez numele de Ionel. Şcoala elementară a urmat-o în comuna natală, între anii 1960-1968. A absolvit Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în anul 1973.

După terminarea studiilor teologice seminariale, a fost recrutat în armată şi a satisfăcut stagiul militar la o unitate de ,,Vânători de Munte” în oraşul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna (1973-1974). În toamna anului 1974 a fost admis la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, pe care l-a frecventat numai un singur an de studii (1974-1975), continuând apoi la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, unde, în vara anului 1978, şi-a luat licenţa în Teologie.

La 1 august 1978, la vârsta de 25 de ani, a intrat în obştea Mânăstirii Sinaia din judeţul Prahova, unde a fost primit ca frate, de stareţul de atunci, protosinghelul Calinic Argatu, actualul Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului. În acelaşi an, a fost tuns în monahism de sărbătoarea Sfintei Parascheva (14 octombrie 1978), primind la călugărie numele de Irineu. Peste doi ani, la aceeaşi sărbătoare (14 octombrie 1980), a fost hirotonit ieromonah de Prea Sfinţitul Roman Ialomiţeanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Pe lângă slujirea pastorală, a avut şi ascultarea de ghid-muzeograf.

A urmat cursurile de Doctorat din cadrul Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti. între anii 1981-1984, având ca specializare principală disciplina Teologia Morală. La 10 iunie 1984 i-a fost acordat rangul de protosinghel. Între anii 1985- 1988 a beneficiat de o bursă de studii în America, la Institutul Teologic Prezbiterian din Princeton, statul New Jersey, unde s-a specializat în cadrul Eticii sociale.

Reîntors în ţară, la 30 august 1988, a revenit la Sfânta Mânăstire Sinaia, unde şi-a reluat activitatea sacerdotală şi muzeografică, finalizând redactarea tezei de doctorat. A fost numit, la 9 iunie 1989, preot slujitor la catedrala patriarhală din Bucureşti. I s-au încredinţat, totodată, numeroase ascultări de ordin administrativ-bisericesc.

La data de 26 octombrie 1989 a primit şi rangul de arhimandrit, după care a fost numit în funcţia de superior al Aşezămintelor ortodoxe româneşti de la Ierusalim şi Iordan şi de reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului.

Reîntors în România, a slujit puţin timp la catedrala patriarhală. În data de 4 octombrie 1990, a susţinut teza de doctorat cu subiectul Chipul lui Hristos în viaţa morală a creştinului fiind declarat ,,Doctor în teologie”, cu calificativul “excepţional”. La scurt timp, în 30 octombrie 1990, în urma recomandării Arhiepiscopului Teofil Herineanu şi la propunerea Sinodului Permanent al Mitropoliei Ardealului, Prea Cuviosul Arhimandrit Irineu Pop a fost numit de Sfântul Sinod al BOR episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. A primit titlul de ,,Bistriţeanul” şi a fost hirotonit şi instalat în catedrala eparhială din Cluj-Napoca, la 21 noiembrie, 1990.

Scrisoarea Papei către Patriarhul României

Scrisoarea Papei Benedict al XVI-lea, adresată Preafericitului Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului în acest an:

Preafericirii Sale Daniel,
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

‘In resurrection tua, Christe, coeli et terra laetentur’ (Brev. Rom. Dom. In Albis, ad Laudes)

Cu fericita împrejurare a Paştilor Domnului nostru, care va fi sărbătorită în acest an, în aceeaşi zi de către toţi ucenicii lui Hristos, cu o deosebită bucurie adresez Preafericirii Voastre urările mele cele mai calde. La vestea Învierii lui Hristos, întreaga Creaţie – cerul şi pământul – este în sărbătoare. Ne bucurăm împreună cu aceasta pentru că Hristos nu a rămas în mormânt, iar trupul său a rămas neatins. Deoarece prin moartea Sa El a învins moartea şi prin învierea Sa El ne-a deschis porţile vieţii.

Sărbătoarea Paştilor este victoria luminii asupra întunericului, a vieţii asupra morţii, o victorie pe care creştinii o sărbătoresc de aproape două mii de ani, în ciuda oricărui lucru, chiar şi atunci când întunericul pare să prevaleze. Da, creştinii Îl cântă pe Dumnezeu Cel Înviat către şi împotriva a toate, chiar şi acolo unde, şi în zilele noastre, se pare că nu mai există loc pentru speranţă, că violenţa, războiul, moartea continuă să domine lumea. Cântări de slăvire a Domnului se înalţă chiar şi printre creştinii persecutaţi în diverse religii ale pământului, aceşti creştini care, dacă ar privi situaţia doar cu ochii lor omeneşti, ar trebui să creadă că Dumnezeu i-a abandonat şi uitat, pierduţi în întuneric, fără cea mai mică rază de lumină. Vestea Învierii Domnului îi încurajează pe toţi creştinii, chiar şi în situaţiile în care răul pare că se impune, să mărturisească nădejdea noastră (cf. I Ptr. 3, 15), să se roage pentru a grăbi venirea Împărăţiei lui Dumnezeu (cf. Mt. 6, 10), să aştepte ziua luminoasă în care lacrimile tuturor celor care suferă vor fi şterse şi în care nu va mai exista nici moarte, nici doliu, nici plângere (cf. Ap. 21, 4).

Preafericirea Voastră, cu bucurie şi recunoştinţă, putem afirma că, deşi ştim că suntem încă divizaţi, credinţa în Învierea Domului nostru Iisus Hristos, singurul Mântuitor al lumii, continuă să ne unească. Numai înrădăcinaţi în credinţa noastră putem, fără teamă, să ne deschidem dialogului între creştini, alături de credincioşii celorlalte tradiţii religioase şi toţi oamenii cu bunăvoinţă, pentru a parcurge împreună calea dreptăţii şi a păcii.

Cu aceste sentimente, prin intermediul veneratului meu frate, Cardinalul Kurt Koch, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, voi adresa în curând Preafericirii Voastre invitaţia de a lua parte la Ziua de Reflecţie, Dialog şi Rugăciune pentru Pace şi Dreptate, organizată la 27 octombrie la Assise, ziua celei de-a 25-a aniversări a întâlnirii istorice care a avut loc la Assise pe 27 octombrie 1986, la cererea Papei Ioan-Paul al II-lea. Ne vom întâlni cu toţii la Assise, creştini şi reprezentanţi ai altor tradiţii religioase din lume, credincioşi şi necredincioşi, pentru a efectua împreună un pelerinaj care, fără a renunţa la propria noastră identitate sau a ceda unor forme de sincretism, exprimă în mod simbolic parcursul tuturor celor care caută cu stăruinţă adevărul şi se străduiesc în mod concret să facă faptele cele întru dreptate şi pace. Acest drum împărtăşit va reprezenta un semn de mare speranţă pentru toţi oamenii şi în mod deosebit pentru cei care, chiar în aceste zile, cunosc suferinţa războiului şi a violenţei.

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola sa către Filipeni, scria: ‘Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul, iarăşi zic: Bucuraţi-vă!’ (Filip 4, 4). Bucuria nu se comandă, ea nu poate fi decât oferită, şi numai Hristos Înviat ne poate da bucuria cea adevărată. Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Cel căruia I S-a dat toată puterea în cer şi pe pământ, să ne păzească în iubirea Lui (cf. Mt. 28, 18).

Alături de cele mai cordiale urări pentru ca bucuria Învierii să abunde în viaţa şi în slujirea Preafericirii Voastre, vă împărtăşesc o îmbrăţişare frăţească întru Domnul.

Vatican, 18 aprilie 2011, Benedict al XVI-lea

(Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediţia din data de 19 mai 2011)

Delimitarea Papei fata de sincretism si evocarea adancirii fiecaruia in propria traditie nu sunt o surpriza. Asa cum am aratat deja, aceasta e o noua strategie de apropiere a ”marilor religii” – renuntandu-se la fortarea unor etape, sau la o intelegere strict institutionala de unire (adica o unire politica gen Ferrara-Florentza), se alege strategia ”asteptarii impreuna a lui Mesia”. Toata cheia este aici: A CARUI MESIA? (vezi articolul Papa, intaiul dintre credinciosii Noii Ere? din cadrul materialului mai amplu Enciclica-soc a Papei Benedict, moment crucial pentru viitorul Noii Ordini: “ESTE URGENTA INFIINTAREA UNEI REALE AUTORITATI POLITICE MONDIALE”!)

Legaturi:

***

25 Comentarii »