Fondul Monetar Internaţional s-a referit la România într-un studiu publicat vineri şi în care menţionează că ţările care au cerut asistenţă financiară la sfârşitul anului 2008 revin acum la creşterea economică, informează sâmbătă Radio România Actualităţi. În document, Departamentul pentru Strategie, Politică şi Revizuire al FMI se referă la 29 de state, iar România pare a fi un exemplu de succes în ceea ce priveşte capacitatea de redresare economică.

Consilierul departamentului menţionat, James Rowe, a declarat că un număr de ţări au ieşit din criză cu niveluri foarte ridicate ale datoriilor. Unele din aceste ţări, printre care Ungaria şi Grecia, aveau deja datorii mari când au intrat în criză. Alte ţări, ca Irlanda şi Islanda, au început cu o datorie publică redusă, dar se confruntă în prezent cu dificultăţi din cauza unor noi datorii publice, care au venit ca urmare a deciziei de a-şi salva sistemele bancare. Citește mai mult pe www.agerpres.ro

Asadar, suntem mangaiati pe crestet pentru ca am fost cuminti si am aplicat programul FMI la virgula. Ce ar putea insemna asta?

1. Ca actualii guvernanti, care au fost atat de zelosi in aplicarea acordurilor cu FMI, beneficiaza de intreg sprijinul institutiei financiare mondiale precum si de al celorlalte similare (BM, CE). Motivul e simplu: astfel de parteneri sunt ideali cand ai agende, contracte si politici de implementat.

2. Ca Romania sa fie in continuare elevul cel bun al FMI, va trebui sa aplice aceeasi agenda, ducand mai departe marsul impotriva societatii. Adica ne vom confrunta cu aceeasi propaganda a ”statului minimal”, a necesitatii concedierilor bugetarilor, a ”modernizarii” statului prin desfiintarea spitalelor, a scolilor si a functiilor sociale de baza ale unei guvernari ce se pretinde a fi ”europeana”, privatizarile societatile strategice din energie si transport.

Despre falsa problema a functiilor sociale ale statului vs. guvernul eficient s-a scris cu ceva vreme in urma, intr-un raport academic realizat de ICCV:

Functia sociala a statului roman este cea mai precara din UE (ca procent din PIB), dar si ca pondere din buget; Rezultatul acestei subfinantari este amplificarea costului social al crizei, degradarea serviciilor publice de baza si cresterea neincrederii in institutiile publice; Politica de taiere a salariilor si pensiilor contine riscul de a continua cu cresterea impozitelor si taxelor, fapt care ar duce la o reproducere a situatiei sociale din 1989, atat ca saracire, cat si ca explozie a tensiunilor sociale; Iesirea din criza impune o explorare imaginativa a optiunilor, in acest material fiind formulate cateva dintre ele din aria noastra de competenta, sunt concluziile Raportului social al Institutului de Cercetare a Calitatii Vietii al Academiei Romane (ICCV) “Dupa 20 de ani: Optiuni pentru Romania”, dat vineri publicitatii. [...] Statul s-a retras din economie acolo unde era vital nevoie de el, dar s-a implicat distorsionant ca un partener corupator si demotivator in zone gri, care au devenit veritabile gauri negre de scurgere a resurselor existente. Reforma statului nu este scaderea lui.

Atunci, cum se explica mesajul ”optimist” al FMI? Pentru cei care au nevoie inca de lamuriri obiective, facem trimitere la un studiu (se poate descarca de pe pagina aceasta) in care se analizeaza comparativ, folosind date din 157 tari intre 1995-2005, modul in care FMI realizeaza prognozele sale economice si comportamentul politic al un tari. Ce a reiesit? Ca in prognozele realizate de FMI, tarile care voteaza cu SUA in cadrul ONU beneficiaza de prognoze favorabile privitor la inflatie. De asemenea, tarile care au angajat imprumuturi de la FMI beneficiaza si ele de prognoze favorabile. In limbaj academic, acest lucru este numit drept biased forecast (previziune partinitoare), motivele pentru aceasta partinire fiind de ordin politic (avand in vedere ca SUA este cel mai influent membru al FMI isi poate urmari interesele politice si prin aceasta structura) si reputational (este ”firesc” ca FMI sa dea note bune tarilor cu care a angajat imprumuturi, pentru a isi intari reputatia si a se auto-legitima).

Ca acordurile cu FMI nu au adus niciun fel de imbunatatire a problemelor structurale de care sufera Romania a mai fost aratat, de asemenea. De pilda, de Ilie Serbanescu:

Aceasta incercare, intreprinsa prin folosirea unui imprumut extern de 20 miliarde euro, imprumut-mamut pentru ca reprezinta jumatate din bugetul tarii, a dat rapid rezultate care complica pur si simplu spre nerezolvare lucrurile. Cresterea datoriei externe s-a oprit pe componenta sectorului privat si stafeta acestei cresteri a fost preluata masiv de catre statul roman. Ce s-a rezolvat?! Statul a dat deja faliment. Poate asta s-a dorit! Atunci, daca este asa, artizanii acestei miscari merita felicitari. Au obtinut totul rapid si fara sa se impiedice de ceva. (…) Incercarea ilogica de a pune statul sa preia dezechilibrele de fond ale economiei – generate de sectorul privat si, in parte substantiala, de capitalul strain – condamna economia la baltire: si nu pe un an si apoi eventual inca unul, ci pe ani si ani! FMI – artizanul si instrumentul acestei absurditati – va mai inregistra insa o victorie in batalia sa inegala cu cei ce i se ofera carne de tun!

Tot acesta declara transant: Programul cu FMI chiar nu poate permite altceva decat drumul spre catastrofa.

Lucrul, asa cum am mai aratat, era previzibil, avand in vedere lista lunga de esecuri produse de FMI in trecut. Asa cum arata un alt studiu, folosind date provenind din 97 tari intre 1997-2000  (poate fi descarcat de aici), care analizeaza pretentia declarata a FMI, aceea de a genera crestere economica, programele sale sunt un esec.

Asadar, desfiintarea spitalelor nu duce la economii pentru buget, restrangerea functiilor sociale ale statului se face oricum intr-o zona unde procentele alocate erau DEJA mici (sanatatea si educatia au fost intotdeauna suferinde la acest capitol) iar noua legislatie a muncii nu este benefica decat puternicelor companii straine. In niciun caz nu au fost avantajati cu ceva micii intreprinzatori romani, autohtoni, care au fost primii loviti, de altfel, de conditiile impuse de FMI – lucru acum uitat – anume, impozitul forfetar si cresterea TVA. Ne amintim si de impunerea, de catre FMI, a obligatiei de a lasa conditiile oneroase introduse de banci in contractele de credit (modificarea OUG 50 in favoarea bancilor fiind explicit o cerinta FMI).

Manipularea se vede si din legatura care se face intre indatorare si aplicarea politicilor FMI. Ungaria este elevul cel rau (alaturi de, culmea, Grecia) pentru ca ar fi iesit din criza (de parca criza s-ar fi terminat) cu datorii mari. De parca noi nu suntem datori – si inca vanduti – din cauza imprumuturilor FMI si a dobanzilor care ni se percep pe ele.

Despre ”temeinicia” politicilor de la FMI s-au pronuntat si alte voci:

(…)Pornind de la acest exemplu cât se poate de simplu, realizăm cum soluţiile propuse de FMI nu sunt altceva decât nişte abordări naive ale problemelor. Şi recunosc sincer că am spus naive pentru a nu spune prosteşti. Ce creier poate produce o asemenea “soluţie” idioată? Cine poate gândi în aceşti termeni oligofrenici? Nu e nici prima şi nici ultima dată când FMI propune soluţii aberante, iar unele dintre ele au avut finalităţi de-a dreptul tragice. Dacă stai să judeci puţin îţi dai seama că e normal acest lucru. La urma urmei la ce te poţi aştepta de la o instituţie în care oamenii sunt angajaţi pe bază de frăţii sau mai ştiu eu pe ce alte prostii oligofreno-mistice? (…)

3. Avand in vedere si scumpirile la gaze si la energie, alaturi de cele la alimente, Romania are mari sanse sa devina un prototip de societate in care saracirea societatii, imputinarea accesului la resurse si un guvern care a abdicat de la rolul sau social dar care, in acelasi timp, isi edifica mijloace de control si conditionare digitala la aceste resurse si servicii.

4. Dar, ca lucrurile sa devina hidoase complet, aceeasi artizani ai politicilor austeritatii – numim aici FMI - … se trezesc infierand austeritatea! Sa ne amintim:

Măsurile de austeritate pot afecta creşterea economică şi pot urca rata şomajului, apreciază FMI, după ce a cerut mai multor ţări, printre care şi România, să reducă deficitul bugetar, obiectiv atins de obicei prin reduceri salariale şi de personal în sectorul public sau majorări de taxe.Consolidarea fiscală reduce de cele mai multe ori creşterea economică, pe termen scurt. Utilizând un nou set de date, am ajuns la concluzia că, după doi ani, o reducere de 1% din Produsul Intern Brut (PIB) a deficitului bugetar tinde să taie 0,5 puncte procentuale din creşterea economică şi să urce rata şomajului cu o treime de punct procentual”, se arată într-o analiză a FMI, citată de Mediafax.

De altfel, recent, seful FMI a facut apel la intarirea rolului statului drept principala lectie de pe urma crizei. Cum ar veni aceasta? Pe de o parte, FMI impune austeritate, apoi o critica, pe de alta amputeaza functiile sociale a statului, dar cere cresterea rolului acestuia? Intr-un context in care se vorbeste tot mai insistent de falimentul statelor nationale? Poate gasim aici niste raspunsuri asupra acelor institutii statale care ar putea fi cele al caror rol trebuie crescut:

  • A3:

FMI somează statele din zona euro să finalizeze proiectul uniunii monetare

FMI: Bruxelles are nevoie de mai multă putere asupra bugetelor naţionale

(…) Cu bani adusi din afara, subsidiarele bancilor straine din Romania au tentat o populatie avida de consum dupa decenii de austeritate comunista sa cumpere te miri ce pe credit fara vreun gand la ce va urma! Consumul a sarit violent, productia si sa fi vrut cineva nu avea cum tine pasul. Prapastia dintre consum si productie s-a transferat toata in deficit extern, caci, fara productie interna, consumul s-a realizat pe baza de import. S-a obtinut crestere economica, dar cu pretul unei indatorari externe masive pentru nimic. Si Occidentul insusi, care finanta morisca, a oprit-o cand la el acasa au intervenit constrangerile financiare ale crizei. Aici insa in Romania a urmat prapadul: caderi apocaliptice ale pietelor ce o luasera razna in timpul delirului creditului si intoarceri, in numai doi ani, la nivelurile de consum din 2006, ba chiar si din 2005-2004!

Referindu-se la 2008, datele mentionate de Eurostat surprind situatia din punctul de inflexiune: maximum-ul efectelor delirului creditului pe linia stimularii consumului in Romania, urmand ca, incepand din 2009, sa se consemneze caderile. Nu un proces de dezvoltare, ci doar un stimulent artificial precum este creditul de consum putea, in numai doi ani, sa impinga regiunile din Romania sa castige pozitii in ierarhiile europene dupa puterile de cumparare! Si nu un proces de dezvoltare, ci doar un stimulent cu totul inegal distribuit precum creditul bancar de consum putea sa creasca in numai doi ani decalajele intraregionale din Romania de la 3:1 la 4:1!

Asta apropo de balivernele despre virtutile creditului de consum in combaterea saraciei! Regiunile slab dezvoltate ale Romaniei daca au beneficiat de 2-4 puncte procentuale de crestere a puterii de cumparare fata de media europeana in urma iuresului creditului de consum, in timp ce regiunea Bucuresti-Ilfov, unde se concentreaza “bastanii” tranzitiei, a castigat aproape 30 de puncte procentuale in doi ani! Este foarte interesant cum vor fi distribuite inevitabilele caderi ale puterii de cumparare in anii de criza ce au urmat lui 2008.

Se va vedea astfel extrem de clar si de concret adevarata fata a masurilor de austeritate concepute de FMIsi puse in aplicare de guvernul de la Bucuresti si Banca Nationala. Tare ma tem ca regiunea Bucuresti-Ilfov va pastra din pozitiile castigate, in timp ce toate regiunile mai slab dezvoltate vor pierde si din putinul avut inaintea delirului creditului, semn ca acesta a dus la adancirea polarizarii sociale, iar recuperarea crizei s-a facut pe seama saracirii si mai pronuntate a celor nevoiasi.

  • Gandul:

Va fi îngheţat preţul benzinei? Boc “analizează”, Petrom reacţionează: Legislaţia permite, dar CU CONSECINŢE

ANALIZĂ GÂNDUL. Bomba cu gaz: cu cât trebuie majorat preţul gazelor până în 2015. Vezi cum te va afecta

(…) Cu cât trebuie să crească preţul gazelor pentru a ajunge la media europeană

Reglementările europene conduc spre o nivelare a preţului energiei (implicit al gazelor) pe întreg teritoriul UE, adică o apropiere cât mai accentuată de preţul mediu. Aceasta înseamnă că România are de recuperat ceva mai puţin de 25 de procente de majorare, în cazul preţului gazelor pentru consumatorii industriali şi trebuie să dubleze preţul gazelor pentru consumatorii casnici. Evident, faptul nu se va petrece imediat, dar şocurile mari sunt inevitabile, după ce preţul reglementat a fost ţinut în frâu timp de aproape 2 ani (ultima majorare aprobată de Agenţia Naţională de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE s-a produs la 1 iulie 2009).

Comisia Europeană (CE) a solicitat României, în urmă cu o săptămână, prin două avize motivate, să îşi alinieze la normele UE legislaţia naţională privind preţurile reglementate la energie pentru consumatorii finali. Premierul Emil Boc a replicat, miercuri, reiterând angajamentul României de a elimina, până în 2015, preţurile reglementate la energie, conform graficului stabilit deja cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi CE. Boc anunţase, în luna februarie, că tarifele la energia electrică şi gaze vor creşte în intervalul 2013-2015, după ce Guvernul va elimina preţurile reglementate.

Distribuitorii de gaze cer o majorare de peste 22% în 2011

Pe de altă parte, Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrie şi Servicii din Camera Deputaţilor, a anunţat că distribuitorii de gaze naturale au cerut majorarea preţurilor pentru consumatorii casnici, în trei trepte, până în luna septembrie, cu 5%, 7% şi 9%, pentru acoperirea pierderilor – în total, 22,46% (pentru că majorarea de 7% s-ar aplica la preţul deja majorat cu 5%, iar cea de 9% la preţul majorat cu 5 şi apoi 7%) .

GDF Suez România (Distrigaz Sud) a confirmat, pentru gândul, că cifrele prezentate de deputatul Iancu sunt corecte, cu precizarea că nu este cunoscut “calendarul de majorare”. “Doi factori, costul gazului importat şi coşul de gaze, au condus, în primul trimestru din 2011, la un decalaj de 20 RON/MWh între costul de achiziţie şi preţul de vânzare a gazului. Conform reglementărilor, diferenţele de costuri constatate în 2010 şi 2011 vor trebui recuperate în următoarele luni”, se arată într-un comunicat al GDF Suez, pentru gândul. Majorări ale tarifelor au fost cerute de distribuitori constant (aproape lunar) în ultimii doi ani, fără succes. Surse guvernamentale au declarat însă, pentru gândul, că, de data aceasta, ANRE va aproba o majorare de 9% pentru consumatorii industriali, valabilă din luna iulie 2011, iar o majorare a preţului şi pentru consumatorii casnici, până la finele anului ,”nu este exclusă”.

Ce se întâmplă dacă nu se majorează acum preţul gazelor

Dacă decizia finală a guvernanţilor va fi, însă, de menţinere a îngheţării preţului gazelor în 2011 şi 2012 (an electoral), cu certitudine, anul 2013 va aduce o majorare DRASTICĂ de preţ. În continuare, vom arăta de ce. ANRE impune un preţ al gazelor din producţia internă cu circa 60% mai mic decât preţul gazelor din import (160 de dolari / 1.000 mc vs 400 dolari / 1.000 mc). Acest fapt a permis îngheţarea preţului gazelor la consumatorii finali din 2009 încoace, întrucât producţia internă a ajuns să asigure circa 85% din necesarul de gaze (în 2009), pe fondul scăderii consumului – consecutiv recesiunii economice.

Însă, pe de o parte, estimările arată că necesarul de gaze al României va creşte cu circa 9 miliarde de metri cubi, până în 2015 (şi ulterior, chiar mai mult), de la circa 13 miliarde mc în 2009. Suplimentarea de consum se va face exclusiv pe seama importurilor, rezervele de gaz ale României, estimate la circa 130 de miliarde de mc, neputând fi exploatate în ritm mai alert (se extrag circa 11 miliarde de mc anual şi cantitatea se împuţinează, pe măsură ce rezervele devin mai greu de exploatat). Aceasta înseamnă că ponderea gazelor scumpe de import va fi tot mai mare, punându-se tot mai acut problema plăţii acestora. Una e să ai 11 miliarde de mc disponibili la 1,76 miliarde de dolari şi să mai trebuiască să cheltui 0,8 miliarde pentru încă 2 miliarde de mc şi alta e să faci o medie de preţ între cele 1,76 miliarde pentru producţia internă şi 4,4 miliarde pentru exporturi! După cum ne-a comunicat GDF Suez, deja se înregistrează recorduri de importuri: “Ponderea tot mai mare a gazului importat în coşul de gaze a atins un nivel record, de 41,2% în februarie 2011 şi respectiv de 39% în martie”.

Pe de altă parte, situaţia poate fi şi mai proastă, întrucât nu toată producţia de gaze a Petrom (cu puţin inferioară celei a Romgaz, care asigură 52% din producţia internă) va mai fi disponibilă din 2013 – sau va fi disponibilă, dar la cu totul alt preţ decât cel din prezent. Directiva europeană 73 din 2009 impune ca, de la 1 ianuarie 2013, România să permită exportul de gaze, iar Petrom şi-a anunţat deja intenţia de a vinde “în afară” gazul românesc, dacă nu va primi oferte superioare din ţară.

Cine scapă de majorare

Mai mulţi oficiali români au pomenit, în ultima perioadă, de necesitatea definirii consumatorului vulnerabil, în cazul cărora preţul energiei va putea rămâne, în continuare, reglementat, fapt prevăzut şi de legislaţia comunitară şi de acordul cu FMI. E posibil ca în categoria consumatorilor casnici vulnerabili să fie incluşi doar cei care se află la limita subzistenţei, încasând echivalentul venitului minim garantat pe membru de familie. (…)

Guvernul va elimina pana in 2015 preturile reglementate la energie, conform graficului stabilit deja cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc, dupa ce Executivul european a cerut Romaniei oficial sa se alinieze la normele UE in domeniu. “Exista un grafic negociat si cu Fondul Monetar International, si cu Comisia Europeana, pana in 2015. Conform graficului, acest lucru se va rezolva”, a spus premierul, citat de Mediafax.

Comisia Europeana (CE) a solicitat Romaniei, in urma cu o saptamana, prin doua avize motivate, sa isi alinieze la normele UE legislatia nationala privind preturile reglementate la energie pentru consumatorii finali. Procedurile de infringement pe legislatia de acest tip au inceput si in cazul Italiei si Poloniei. Daca statele membre nu respecta in termen de doua luni obligatiile care le revin conform legii, Executivul Uniunii Europene poate deferi cauzele Curtii de Justitie.

Potrivit normelor europene privind piata interna a energiei, toate companiile trebuie sa aiba posibilitatea de a furniza liber servicii pe intreg teritoriul UE si de a-si stabili singure preturi care sa reflecte stiuatia reala de pe piete. Stabilirea de preturi reglementate distorsioneaza functionarea pietei, deoarece defineste preturi care nu reflecta nevoile reale ale pietei si impiedica libera concurenta si integrarea pietei, considera CE. Totusi, Executivul european aminteste ca legislatia comunitara prevede de asemenea ca, in cazuri exceptionale, spre exemplu pentru a proteja clientii vulnerabili, se pot stabili preturi reglementate. Masurile trebuie insa sa fie directionate in mod special catre cei care au nevoie de ele si trebuie sa fie limitate in timp.

Platitm mai putin decat restul cetatenilor UE

Potrivit celor mai recente informatii Eurostat, care dateaza din primul semestru al anului trecut, consumatorii casnici din Romania platesc in medie, pentru gaz, 7,74 euro pe gigajoule, fata de 14,54 euro pe gigajoule la nivelul UE. La electricitate, pretul mediu platit de consumatorii casnici din Romania este de 10,31 euro pe 100 KWh, fata de 16,76 euro/100 KWh in UE.

Premierul Emil Boc a anuntat, in luna februarie, ca tarifele la energia electrica si gaze vor creste in intervalul 2013-2015, dupa ce Guvernul va elimina preturile reglementate, la cererea FMI, pe baza unui calendar care va fi stabilit pana in septembrie 2011, urmand sa fie definiti consumatorii considerati vulnerabili, care trebuie protejati.

Nota noastra:

Cat de “de dreapta”este masura de mai sus, aceea a liberalizarii costurilor la energie? Ne-a spus-o mai demult un economist libertarian, deci un adept al capitalismului cel mai capitalist posibil:

  • Logica economica [Bogdan Glavan]:

Liberalizare cu parfum de confiscare inflaționistă

(…) În prezent se vorbește despre liberalizarea prețurilor la gaze. De fapt, ca să fim corecți și intransigenți cu crudul adevăr, este vorba de liberalizarea costurilor (sesizați diferența?). Reprezentantul FMI ne-a spus practic că pierderile companiilor furnizoare trebuie să fie publice, adică acoperite transparent prin prețuri mai mari, nu prin impozite. Că populația și firmele trebuie să plătească „prețul real”. [...]

Aceeasi logica e valabila, evident, si in cazul liberalizarii preturilor la gaz. Adica se liberalizeaza COSTURILE fiind afectati consumatorii casnici, nu cei industriali.

Comisia Europeană vrea să relanseze piața unică. De parcă piața ar fi un fel de mașină, care așteaptă un facelift pentru a-i crește vânzările.
Citim în comunicatul de presă:

Actul privind piaţa unică, adoptat astăzi de Comisia europeană, vizează deschiderea unui număr de douăsprezece proiecte pentru relansarea pieţei unice în 2012.
Printre cele 12 pârghii de creştere, competitivitate şi progres social se află mobilitatea lucrătorilor, finanţarea IMM urilor, protecţia consumatorilor, conţinutul digital, domeniul fiscal şi reţelele transeuropene. Scopul lor este să faciliteze existenţa tuturor actorilor de pe piaţa unică: întreprinderile, cetăţenii, consumatorii şi lucrătorii.

Celor care au ratat Telejurnalul de seară dinainte de 1989 – de unde aflam cum se construia multilateral societatea comunistă, în beneficiul tuturor oamenilor muncii de la orașe și sate – președintele Jose Manuel Barroso le demonstrează că nu au pierdut nimic. El declară:

„Piaţa unică a reprezentat întotdeauna motorul dezvoltării economice şi al prosperităţii noastre. Mai mult ca niciodată, piaţa unică rămâne cel mai bun atú al nostru în faţa crizei. Cele 12 şantiere pe care le deschidem astăzi ne vor permite să îi redăm un impuls hotărâtor în serviciul întreprinderilor, al lucrătorilor şi al consumatorilor. Obiectivul nostru: o piaţă unică mai puternică în 2012!”.

Bun. Că este ceva „unic” la mijloc în toată construcția asta politică, m-am prins, dar nu înțeleg ce legătură au cele „12 pârghii” cu piața. Toate au legătură cu statul, începând de la protecția consumatorilor până la „domeniul fiscal” – unde turbina cu gaze socialiste atinge culmea absurdului, definind implicit impozitele drept un fenomen de piață!

În realitate, Comisia Europeană poate face ceva pentru piața unică: să se desființeze. Piața nu are nevoie de Directive; piața se exprimă prin încheierea de contracte liber-consimțite cu respectarea drepturilor de proprietate privată. Unicitatea (adică lărgirea) pieței derivă din inexistența (destrămarea) barierelor în calea cooperării voluntare pe care statul le impune prin diverse reglementări. Abordarea Comisiei Europene nu merge în direcția reducerii acestor bariere, ci urmărește omogenizarea lor – ceea ce este cu totul altceva. Nu piața unică este dezideratul eurobirocraților (cum ar putea fi?!), ci administrația politică centralizată.

Drept dovadă, luați la rând pârghiile ca sa va lămuriți. De exemplu, pârghia 2 – Mobilitatea lucrătorilor în cadrul pieţei unice. Comisia vrea modernizarea regulilor

de recunoaştere a calificărilor profesionale, în sensul simplificării procedurilor, reexaminării domeniului profesiilor reglementate şi sporirii încrederii şi cooperării dintre statele membre, îndeosebi prin intermediul unei carte profesionale europene.

Dar problema nu este numărul regulilor, ci natura lor. Piața nu este “mai puțin” unică din cauza coexistenței a 5 sau 15 organisme de atestare profesională, la fel cum nu este mai puțin unică din pricina coexistenței mai multor agenții de rating sau a mai multor producători de brânză. Problema este că certificarea calificărilor vine de la stat, nu de la sectorul privat. Ceea ce mă face să mă întreb dacă, în loc de centralizarea reglementării calificărilor (carta profesională europeană), nu ar fi mai utilă și normală eliminarea reglementării etatiste a profesiilor.

O intrebare deloc dezbatuta in presa, este de ce a primit Isarescu distinctia Lediunea de Onoare. Jurnalisti romani s-au multumit sa preia stirea unul de la altul si nu s-a gandit unul sa se intereseze mai in amanunt pentru ce anume fapte mai concret a primit Isarescu medalia? Nu de alta, dar mertul asta se da strainilor doar in cazuri de exceptie pentru servicii deosebite aduse Frantei:

Foreign nationals who have served France or the ideals it upholds may, however, receive a distinction of the Légion, which is nearly the same thing as membership in the Légion (Wikipedia)

Prima data cand am auzit, nu mi-a venit sa cred. Stiam ca o asemenea distinctie are intr-adevar greutate, francezii nu arunca cu ele in toate partile cum se-arunca pe la noi diploma de Doctor Honoris Causa incat deja nu mai are o valoare prea mare, tocmai pentru ca e foarte acordata.

Iata versiunea “oficiala” a justificarii pentru care a primit Isarescu aceasta distinctie:

Presedintele Republicii franceze, acordand aceasta medalie, a dorit sa recunoasca, nu doar meritele dumneavoastra personale si o cariera stralucita pusa in slujba Romaniei, ci si importanta pe care o acorda bunei guvernante economice pe care o incarnati aici in aceasta tara, pentru imbunatatirea relatiilor romano-franceze”, a spus Henri Paul (ambasadorul Frantei)

Sa vedem ce ar putea sa insemne asta:
- merite personale: sa fim seriosi, nu pentru astea se ofera o medalie; si in orice caz nu de francezi;
- cariera stralucita pusa in slujba Romaniei: desigur, ca si cum i-ar interesa pe francezi; pai care stralucire, ca multumita lui Isarescu avem un popor dator pana in gat; era stralucita daca situatia era buna in Romania, dar situatia este neagra si datorita lui, mai ales ca este etern (are 12 ani in functie);
- buna guvernanta pe care o incarneaza Isarescu: aici am cam avea de citit multe printre randuri, ca daca BRD nu ar fi avut profiturile grase de care se bucura in 2010 in conditiile in care in mod normal bancile din Romania trebuiau sa fie pe genunchi pana acum, cu siguranta Isarescu nu ar fi primit acum medalia;

Mai pe scurt, ca sa nu lungim vorba, mie mi-e clar ca Isarescu a primit medalia pentru ca a pus umarul la sprijinirea bancilor vestice prin banii veniti de la FMI si pe care o sa ii plateasca copiii nostri. De altfel si terminologia din justificarea ambasadorului este destul de edificatoare: “guvernanta economica pe care o incarnati”. (…) Pentru ce guvernanta economica este laudat Isarescu, cand economia nu e deloc treaba lui ci paza banilor tarii, randuirea politicii monetare astfel incat poporul roman sa prospere si sa propaseasca, ceea ce nu s-a intamplat. Poporul roman e dator pe veci la banci, Isarescu a dat drumul la credite cu nemiluita in anii de boom (pe atunci nu guverna economic tot el?), fapt pentru care a si primit o alta medalie, de la Basescu, in 2007: Ordinul “Meritul Industrial si Comercial” in grad de Mare Ofițer, pentru “cea mai spectaculoasa perioada de crestere de dupa de cel de-al Doilea Razboi Mondial”. (…)

Datoriile Statelor Unite se apropie vertiginos de limita permisa de legislatie – 14,3 miliarde de dolari. Adica 14.300 de milioane. Pe masura ce imprumuturile facute de guvernul federal se apropie de limita de sus, perspectiva unui impas starneste discutii apocaliptice. Jay Carney, purtatorul de cuvant al Casei Albe, spune ca o neridicare a plafonului de indatorare ar avea efectul unui Armageddon asupra economiei.

Republicanii vor reducerea cheltuielilor

Congresul este cel in drept sa aprobe marirea pragului de indatorare, iar republicanii (Obama este democrat) spun limpede ca vad lucrurile putin altfel. Ei solicita reformarea unor sectoare importante, inaintea ridicarii plafonului. In acest moment, datoriile “Unchiului Sam” sunt de 14,266 de trilioane (? probabil greseala – n.n.) de dolari, iar in actualul ritm de indatorare, Statele Unite vor atinge limita pe 16 mai.

Daca plafonul indatorarii nu va fi ridicat, Statele Unite vor intra intr-o criza majora. Atunci vom constata ca recesiunea recenta si toate cele din trecut n-au fost decat o palida repetitie fata de ceea ce va urma, arata expertii.

Solutii pentru evitarea colapsului

Unele voci spun ca actualul blocaj e o ocazie nepretuita pentru a rezolva problemele fiscale ale tarii. Toti expertii sunt insa de acord ca esecul unei ridicari a plafonului este de neimaginat, pentru simpul motiv ca nu exista un precedent. Un guven federal in pana ar insemna inghetarea tutoror platilor, a cheltuielilor si a investitiilor. Alte optiuni pentru a evita colapsul ar fi marirea taxelor ori reducerea cheltuielor cu peste 730 de miliarde de dolari. Potrivit WSJ, vineri sa ajuns la un acord de reducere a cheltuielilor si de alimentare in continuare a Guvernului. Detaliile acestui “colac de salvare” arata ca daca s-ar taia 39 de miliarde de dolari din nivelurile actuale, atunci situatia s-ar mai calma.

Bugetul Apararii, de 4 ori cat PIB-ul Romaniei

Se pare, insa, ca in acest plan de restructurare a cheltuielilor nu este inclus si Ministerul Apararii – cel care absoarbe si cele mai multe fonduri. Din contra, actul prevede o finantare suplimentara de 5 miliarde de dolari pentru armata, care va ajunge astfel la un buget de 513 miliarde de dolari (de peste 4 ori cat Produsul Intern Brut al Romaniei – sursa BM).

FMI: grabiti-va sa prezentati un plan de salvare

Fondul Monetar International a indemnat Statele Unite sa grabeasca prezentarea unui plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar, ceea ce creste presiunile asupra Casei Albe de a detalia masuri pentru scaderea datoriilor, ajunse la un nivel record. Presedintele SUA, Barack Obama, va prezenta miercuri propuneri pentru reducerea datoriilor statului.

FMI apreciaza ca SUA si Japonia, doua dintre cele mai mari economii ale lumii, intarzie aplicarea unor masuri pentru relansare, in timp ce o mare parte din statele avansate actioneaza pentru a reduce deficitele bugetare.

  • Hotnews:

Preturile produselor alimentare au ajuns in “zona periculoasa” – Robert Zoellick, Banca Mondiala

Presedintele Bancii Mondiale, Robert Zoellick, a apreciat joi ca preturile produselor alimentare au ajuns in “zona periculoasa”. “Suntem in zona periculoasa, pentru ca preturile au crescut deja iar stocurile pentru multe materii prime sunt relativ scazute”, a declarat Zoellick, intr-o conferinta de presa sustinuta la Washington, in deschiderea reuniunii de primavara a Fondului Monetar International si a BM.

Situatia nu este aceeasi pentru toate alimentele, dar in orice caz “tarile sarace sunt cele mai afectate”, a reamintit el. “Preturile sunt mai mari cu 36% fata de un an in urma si raman apropiate de varful din 2008. Deja, 44 de milioane de oameni au cazut sub pragul de saracie din iunie 2010″, a notat Zoellick. Daca indicele preturilor alimentare stabilit de Banca Mondiala “creste cu inca 10%, estimam ca 10 milioane de persoane suplimentar vor cadea in saracia extrema, sub pragul 1,25 dolari pe zi”, a avertizat el. Zoellick a cerut G20, prezidat de Franta, sa ia masuri pentru a controla volatilitatea cursurilor si intarirea securitatii alimentare. “Nu preturile alimentare au provocat crizele din Orientul Apropiat si din Africa de Nord. Dar le-au agravat”, a incheiat el.

Asia: Pretul petrolului este in crestere

Un sfat înţelept ne îndeamnă să nu spunem „bombă” într-un aeroport. Auzul acestuia i-ar putea face pe cei din jur să îşi iasă din minţi. Şi nu ne-am dori aceasta. Referitor la Grecia cuvintele interzise sunt „dubii cu privire la suficienţa programului de sprijin”. De ce se întâmplă asta? Cuvintele se referă la realităţi, iar când realităţile sunt unele nedorite, atunci, doar la la auzul acestora putem acţiona ca şi cum totul s-ar fi întâmplat deja. Astfel cuvintele nu doar evocă ci chiar şi determină realităţi.

Tocmai de aceea folosirea cuvintelor este o artă – mai ales în cazul decidenţilor politici, care mai mult decât oricare alţii dintre noi trebuie să îşi aleagă bine vorbele numind uneori cu fraze foarte complicate realităţi foarte simple. Cu siguranţă ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble nu excelează deloc în această artă, el exprimându-şi, în faţa unui grup de jurnalişti, reţinerea în a numi drept suficiente noilor măsuri de sprijin pentru Grecia, măsuri referitoare la îmbunătăţirea condiţiilor de acordare fondurilor din bail-out-ul european.

Noi, şi de asemenea guvernul grec şi colegii din această ţară, nu putem spune sigur în acest moment dacă acestea(nr. rambursarea celor 110 miliarde de euro nu în 3 ci în 7 ani şi jumătate cu plata unei dobânzi de 3,5%) sunt suficiente. Vom urmări cu atenţie dacă acestea sunt suficiente şi cum vor evolua lucrurile”. Declaraţia făcută de acesta la finele reuniunii miniştrilor de Finanţe de săptămâna trecută de la Godollo-Ungaria, este  una care vine să submineze efortul pe care chiar Germania şi l-a asumat în momentul în care a decis sprijinirea Greciei prin intermediul instituţiilor europene.

Sprijinul acordat de membrii zonei euro nu este unul strict financiar – nu doar banii contează – ci şi unul moral – contează şi încrederea care este transmisă pieţelor internaţionale prin implicarea comună alături de Atena. Cele două componente cântăresc la fel de greu în efortul de a scoate Grecia din situaţia în care se află. Simpla acordare a banilor în condiţiile exprimării unor dubii cu privire la suficienţa acestei „injecţii” ar face ca banii să fie aruncaţi în vânt. La urma urmei dacă nici cel care oferă ajutorul nu crede că acesta este determinant pieţele cu atât mai puţin ar trebui să rişte dovedindu-se mai optimiste decât cei direct implicaţi în operaţiunea de salvare.

Schaeuble  vine şi spune ceva de genul le-am dat grecilor 110 miliarde de euro dar nu ştim dacă acest lucru este suficient. Nici noi, nici ei, nimeni de fapt nu ştie. Aşteptăm să vedem. Este un discurs sincer care dovedeşte reţinere în a da naştere unor iluzii deşarte. Ceea ce pentru un individ oarecare este o atitudine corectă. Pentru ministrul de Finanţe al Germaniei este însă o dublă greşeală. De ce dublă? Am spus deja că exprimarea acestor dubii dinamitează încrederea pe care membrii zonei euro se străduie să o transfere Greciei pentru a uşura presiunea cu care aceasta se confruntă pe pieţele internaţionale. Aceasta este prima greşeală. Care ar fi a doua? Dacă tu ca reprezentant al statului cu cel mai greu cuvânt în stabilirea sumelor şi termenilor pachetului de ajutor ai dubii că această înjecţie ar conţine „doza” suficientă atunci tu eşti cel care a făcut un calcul greşit.

Dacă Germania se consideră acum „medicul” Europei în materie de sănătate bugetară vorbind despre „extirpări” şi „amputări” bugetare, dubiile exprimate de omul Berlinului nu ne pot face decât să ne îngrijorăm. Declaraţia lui Wolfgang Schaeuble ţine de bucătăria internă a pregătirii deciziei – şi în general pe uşa bucătăriei scrie “Accesul permis doar personalului” nu şi publicului. Normal că, la fel ca orice om care trebuie să ia o decizie şi un ministru are propriile sale semne de întrebare. El însă trebuie să dea şi siguranţă celor din jur, de aceea trebuie să îşi păstreze pentru sine îndoielile.