Grecia: manifestatie importanta impotriva CARDULUI CETATEANULUI

28-03-2011 3 minute Sublinieri

Zeci de mii de oameni din multe părţi ale Greciei au răspuns la apelurile Comisiei Panelene a Clericilor şi Laicilor pentru Lupta împotriva Cardului Cetăţeanului şi s-au adunat duminică, 27 martie 2011, în Pedio Areos, după care au mers în marş paşnic către Parlamentul Elen. Estimările cele mai modeste vorbesc de cel puţin 30.000 de manifestanţi, în timp ce Părintele Nektarios Moulatsiotis, preşedintele acestei Comisii de Luptă împotriva Cardului Cetăţeanului, a anunţat prezenţa a 100.000 de oameni. Importanţă însă nu are atât numărul participanţilor, cât prezenţa dinamică a oamenilor, atât în ​​discursurile ţinute la Pedio Areos, cât şi în marşul către Parlament.

Dintre vorbitori trebuie menţionaţi reprezentanţii INKA-ΓΟΚΕ (Ιnstitutul Consumatorilor/Federaţia Generală a Consumatorilor din Grecia, organizaţie membră a Comisiei Europene pentru Sănătatea şi Protecţia Consumatorilor, http://www.inka.gr)[1], experţi în ştiinţele economice care au prezentat riscurile actelor cu cip şi ale îndosarierii datelor personale. Domnul Stathis Adamopoulos, specialist în ştiinţe economice, membru al INKA, a semnalat în discursul său că „în esenţă, cardul va înregistra toate acţiunile individului cu rezultatul că va modifica fundamental sistemul de valori al societăţii noastre”, adică omul va fi supus unei urmări continue, 24 de ore din 24, şi a completat că aceste date care ţin de viaţa privată a omului vor putea fi extrase în orice moment, fapt care va constitui un obstacol major în dezvoltarea personalităţii umane. În declaraţia făcută Agenţiei Ateniene de Ştiri şi Agenţiei Macedoniene de Ştiri, ΑΠΕ-ΜΠΕ, acelaşi Stathis Adamopoulos susţine că: „chiar dacă toate aceste temeri nu ar fi reale, adevărul este că noul act de identitate care ni se pregăteşte presupune un sistem birocratic complex şi costisitor, care va deveni o importantă sursă de venituri, fapt care, spre exemplu a determinat guvernul australian să renunţe la introducerea lui”.

Părintele Nektarios Moulatsiotis, la rândul său, a subliniat într-una din intervenţiile sale că „acest card al cetăţeanului este în dezacord flagrant cu Constituţia Greciei şi cu Dreptul European”.

Reprezentanţii PR.A.O.S. (Iniţiativa Luptătorilor pentru o Conştiinţă Ortodoxă) au analizat în detaliu, atât din perspectivă tehnologică, cât şi religioasă, tema cardului de cetăţean.

Mitropolitul Pireului, Serafim, în numele Bisericii locale a Pireului, a exprimat neliniştea sa profundă faţă de intenţia introducerii cardului cetăţeanului în mesajul transmis manifestanţilor prin reprezentantul său, protopresviterul Hristos Hritodoulou. A subliniat că actuala evoluţie a tehnologiei devine un adevărat blestem pentru om şi instrument al unei dictaturi fără precedent în istoria omenirii. Omul îşi va pierde identitatea în cadrul sistemului de urmărire continuă care se va realiza prin cardul cetăţeanului. S-a menţionat de asemenea că se aşteaptă luarea oficială a poziţie e Sinodului Bisericii Greciei imediat ce guvernul va da publicităţii proiectul de lege privitor la introducerea cardului cetăţeanului, specificându-se că s-a constituit deja o comisie juridico-teologică a Sinodului care investighează toate datele legate de cardul cetăţeanului.

În repetate rânduri vorbitorii au invocat trecutul glorios al poporului grec care a fost un promotor al libertăţii umane, prin aceasta îndemnându-i pe contemporani să urmeze exemplul înaintaşilor lor care nu s-au temut să lupte şi să-şi dea viaţa pentru credinţa şi patria lor. S-au făcut referiri la Constantinopolul bizantin, ca simbol al elenismului creştin, şi la 25 martie, una dintre cele două zile naţionale ale Greciei, care marchează începutul revoluţiei de eliberare e grecilor de sub jugul otoman, din 1821, în care Biserica a avut un rol decisiv.

În ansamblul lor, discursurile s-au dorit un semnal de alarmă adresat poporului elen şi în acelaşi timp tuturor creştinilor, care se află în pericolul de a-şi pierde libertatea de acţiune şi spirituală prin acest nou sistem de înrobire, „anticreştin, antipopular, antidemocratic, antiuman şi satanic”, după cum a subliniat unul dintre vorbitori, „un sistem pe care Noua Ordine doreşte să îl impună Greciei”. De asemenea, manifestaţia s-a dorit o avertizare a ocârmuitorilor ţării, care se vădesc a nu fi „nici greci, nici creştini”, ci slujitori ai intereselor Noii Ordini Mondiale. S-a subliniat că guvernanţii nu doresc să prezinte clar ce înseamnă cardul cetăţeanului şi riscurile pe care le presupune, ei se exprimă în mod ambiguu, echivoc, în ce priveşte condiţiile şi implicaţiile introducerii noului sistem de identificare, fapt care dovedeşte o dată în plus caracterul antipopular al măsurii.

La sfârşitul discursurilor s-a citit rezoluţia manifestaţiei adoptată de către toţi participanţii.

Apoi manifestanţii au pornit în marş paşnic către Parlamentul Grecilor strigând lozinci precum “NU cardului cetăţeanului!”, „Grecia creştinilor Ortodocşi”, „Grecia înseamnă Ortodoxie!”, „Afară masonii din Parlament!” şi cântând imnul naţional şi „Apărătoare Doamnă”. Puternică a fost prezenţa tinerilor care cu vocile lor viguroase au dat un ton diferit marşului. Trebuie să îi felicităm pe aceşti tineri, pentru că mulţi dintre ei s-au implicat în organizarea şi desfăşurarea evenimentului prin distribuirea de pliante şi postarea de panouri etc.

Odată ajunşi în faţa Parlamentului, rezoluţia manifestaţiei a fost înmânată unui reprezentant al Parlamentului. Protestatarii şi-au manifestat dezacordul faţă de măsurile şi atitudinea guvernanţilor şi parlamentarilor în actuală criză economică şi politică şi au afirmat că nu îi consideră reprezentanţi ai poporului elen, tocmai pentru că nu acţionează spre binele material şi spiritual al poporului, ci sunt adevăraţi trădători de neam şi luptători împotriva Bisericii şi a credinţei creştine.

Mitropolitul Ieremia al Gortinei şi Megalopoleos a transmis telefonic în direct mesajul său de solidaritate şi de susţinere a cauzei manifestaţiei.

Mesaje de solidaritate au fost citite în faţa Parlamentului de reprezentanţi ai unor organizaţii creştine de pe tot cuprinsul Greciei.

În sfârşit, trebuie să semnalăm că protestatarii şi-au anunţat intenţia de a organiza şi alte demonstraţii de protest împotriva introducerii cardului cetăţeanului atât în Atena, cât şi în alte oraşe ale Greciei.

Părintele Nektarios Moulatsiotis: ”după afirmațiile polițiștilor suntem 150.ooo de oameni„

Traducere: Mihail Ilie.


Categorii

1. DIVERSE, Carduri electronice/ cipuri, Era Big Brother, Guvernarea electronica (E-GUVERNARE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “Grecia: manifestatie importanta impotriva CARDULUI CETATEANULUI

  1. Bravo grecilor.

    Sa dea Domnul sa iesim si noi la fel, si tot cu biserica in frunte.

  2. Un popor viu care stie ce vrea si stie cum sa spuna asta. Cinste lor.

  3. @Ina, Fabiana:

    Trebuie sa constientizam ca explicatia pentru acest gen de proteste nu este doar una strict duhovniceasca. Tine si de mentalitati si conditii sociale specifice Greciei. Pur si simplu acolo exista alte reflexe sociale. Stim foarte bine ca in Grecia este vie ”traditia” protestelor si a demonstratiilor stradale. Problema veacului nostru este mult mai grea si mai profunda ca sa fie tratabila doar cu astfel de actiuni. Necesare si ele acolo unde nu exista un pericol de deturnare si de infiltrare a unor agenti provocatori, nu vor avea insa mai mare efect decat are un ceai la un bolnav de cancer. Acolo, in adanc, in inima noastra, sta problema veacului, si ne temem ca acolo nu avem, niciunul din neamurile care constitutie astazi Biserica, a ne mandri cu ceva sau a ne cinsti reciproc. Acolo ne temem ca sta multa rusinare… Pentru ca daca nu ar fi fost asa, nu am mai fi trait astazi vremurile pe care le traim si nu ar fi fost astazi atatea tragedii dezlegate a veni peste noi datorita nesimtirii duhovnicesti in care zacem. Nesimtire care nicidecum nu poate fi inlaturata doar prin actiuni stradale. Aceasta constiinta a starii noastre nu trebuie sa duca nici in extrema cealalta, a pasivitatii totale si a acceptarii senine si detasate a tuturor nenorocirilor si nelegiurilor. Trebuie sa ne manifestam si sa marturisim ceea ce suntem – crestini – insa, sigur, pentru acest lucru chiar e nevoie sa devenim, intai, crestini.

    In fine, mai trebuie adaugat ca parintele arhimandrit care este prezentat drept unul din organizatorii principali, Nektarios Moulatsiotis, conduce un fel de miscare de intoarcere a calugarilor catre tineri prin intermediul culturii muzicale pop, cantata de …calugari! Adica un fel de agiornamento ortodox. Detalii se gasesc aici: http://www.homelands.org/worlds/freemonks.html
    Asa ca… daca data trecuta manifestatia stradala a avut in frunte schismatici de la Esfigmenu, de data aceasta sunt prezenti monahi din cealalta extrema.

    Peste toate, este desigur un lucru pozitiv ca s-a realizat aceasta manifestatie si ca, alaturi de oameni obisnuiti, asociatii civice si parinti, au sprijinit initiativa si ierarhi din Sinodul grecesc.

  4. Iertati-ma, indiferent de argumente, eu nu pot blama atitudinea grecilor de a se uni intr-o singura voce impotriva cardului cetateanului. Au mai facut-o si prin anii ’90. Se pare ca nu sunt un “popor de muti”-cum citeam zilele trecute intr-un articol pe internet. Si bine fac.

  5. @ Fabiana:

    Si ati inteles ca noi o blamam?! Mai cititi, va rugam, inca o data… O singura intrebare e de pus: este asta DE AJUNS? Atat am zice noi. Daca dorim sa meditam la ea. Desigur, la noi nici atat nu este…

  6. Nu,nu asta am inteles, iertati-ma.
    Spuneam cu alte cuvinte exact acelasi lucru ca si dvs : “la noi nici macar atat nu este”…

  7. O singura intrebare ma framanta (ma doare uneori chiar real, nu inchipuit),de ce nu mai este ,acolo,in adancurile fiecaruia Adevarul ? Caci aparitia cardului si a altor probleme cu care ne confruntam acum sunt doar efecte ale acestei lipse.

  8. @ion:

    Adevarul, adica Hristos, este acolo, in adancul inimii noastre, asa cum este in fiece madular al Bisericii… Problema e ca noi sa ne intoarcem catre El, prin pocainta.

  9. Romanii sunt dezbinati; ei niciodata nu vor iesi in numar atat de mare pentru a refuza ceva sau pe cineva. Ba mai mult, la noi toata mass-media ridiculizeaza intr-o f mare masura pe cei ce se aventureaza sa fie contra carnetelor de sanatate, actelor biometrice sau a indicatiilor (primite din afara tarii)daunatoare tarii. Teama imi e ca la noi fiecare va fi nevoit sa spuna “NU” pe cont propriu, nereprezentat de nimeni, sa-si asume singur riscurile.

  10. emanuela,
    dvs aveti dreptate.
    Ganditi-va insa ca acest risc vi-l asumati pentru mantuire, deci plata va fi dincolo, mai mare.
    Pe Cruce, Domnul Hristos a fost singur. Sa avem incredere in Dumnezeu, ca El nu a parasit pe nimeni niciodata. In plus, in sfanta scriptura, e scris: blestemat tot cel ce isi pune nadejdea in om.

  11. @ emanuela:

    Nu-i mai putin adevarat ca la noi multi chiar s-au straduit sa faca de ras, dinauntru, insasi ideea de contestare a actelor electronice, prin insusi modul lor de a o “argumenta” si de a o sustine. E o tema usor de discreditat, daca se incepe si se pedaleaza continuu pe isteria aberanta a lui 666 si daca se iese in evidenta cu alte atitudini si exprimari dezechilibrate, stridente, daca se mai si asociaza rapid si cu miscari “antisistem” cel putin centrifuge in raport cu biserica, cu idei si solutii care mai de care mai ciudate si cu provocari urate, mergandu-se pana la campanii de o agresivitate si o ura crancene fata de toti cei care nu au aceleasi pozitii extrem(ist)e, deci la crearea premeditata sau iresponsabila a dezbinarii. Cu asemenea comportamente, de ce ne mai miram ca nu obtinem nimic? Cine seamana vant, ce se asteapta sa culeaga? Daca cineva si-ar fi propus cu adevarat sa reuseasca ceva consistent pe acest subiect, trebuia, vorba p. Arsenie, “sa actioneze cu strategie”, cu tact, cu intelepciune, sa caute sa uneasca si sa valorifice toate fortele ortodoxe implicate. Nu s-a dorit asta. Mereu s-a mers la extreme si prin asta s-a creat un izolationism care frizeaza sectarismul si, asa, s-au pierdut multi dintre cei care ar fi putut sa fie convinsi de un demers echilibrat, rational, duhovnicesc. Am mai vorbit de multe ori despre asta…

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/09/13/reeducarea-azi-duhul-bolsevismului-la-lucru-printre-crestini-si-inselarea-ideologizarii-sistemice/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/09/15/un-punct-de-vedere-la-care-subscriem-ierom-teofan-popescu-man-putna-despre-cipuri-intre-pericolul-controlului-total-si-cel-al-atitudinilor-dezechilibrate-si-agresive/comment-page-1/#comment-40261

  12. @ GeluS:

    Sa ne ierti, dar la un asemenea autism duhovnicesc, chiar nu mai avem cum sa purtam un dialog. Am incercat sa dialogam de atatea ori si se pare ca este degeaba. Incearca sa vezi care este duhul si care sunt invataturile sfintilor si marilor parinti apropiati vremurilor noastre. Ne pare sincer foarte rau! Poate preferi alte bloguri, mult mai pe linia preferata de fratia ta. Nu are rost sa ne tot tulburam asa. Acesta nu va fi niciodata un blog care sa promoveze zelotismul si ideile revolutionare. Doamne, ajuta!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare