Despre cazul pr. Pomohaci, despre sectele “Biserica Universala” (“preotii brazilieni”), vidrenii si Baha`i

  • UPDATE:

Reporter virtual: Sandra Stoicescu, adeptă a Kabbalah

Sandra Stoicescu a devenit adeptă Kabbalah, prezentatoarea de la Antena 3 urmând să fie imaginea celei de-a doua colecţii de bijuterii Kabbalah – „Casting yourself in a favorable light”, care va fi lansată, la Bucureşti, de Thea Haimovitz, originară din Israel. În România, printre adepţii sectei se mai află: Cătălin Botezatu, Gianina Corondan, Daniela Nane, ca să nu mai vorbim de numele celebre din străinătate: Madonna, Demi Moore, Ashton Kutcher și Mick Jagger.

***

Pe lângă cultele recunoscute oficial în România prosperă zeci de secte care funcţionează sub paravanul fundaţiilor care pretind că oferă ajutor spiritual. În fapt, câştigă bani grei din naivitatea şi disperarea oamenilor grav bolnavi, care ar face orice ca să trăiască. Un reportaj “România, te iubesc“, difuzat la PRO TV.

Fiecare caută un răspuns pentru viaţa sa şi-şi doreşte protecţia divină. În vremuri de criză, când mulţi au ajuns la capătul puterilor şi nu mai au de ce să se agaţe, credinţa îi linişteşte, îi ajută să-şi depăşească problemele.

Românii au mai mult ca oricând nevoie de credinţă şi-o cauta cu disperare oriunde. Pe lângă marile hramuri ale bisericii mamă care adună mulţimi impresionante, un alt fel de ortodoxie, spectaculoasă şi radicală se dezvoltă la Moşuni, un cătun de lângă Târgu Mureş. În fiecare săptămână, un simplu preot de ţară, Cristian Pomohaci, reuşeşte să adune în jurul său mii de oameni. Bolnavii incurabili îl caută, iar cei care îi sunt aproape, ucenicii, îl divinizează.

La fel s-a întâmplat şi cu soţia unui om de afaceri din Reghin, care locuieşte acum alături de părintele Pomohaci.

“Soţia mea îl vede ca pe Iisus Hristos pe pământ, îi pune poza la cap, e durere… I-am spus ca nu se mai poate, trebuie să se adune, să facă ceva, dar nu ai cu cine discuta. Spune că menirea ei este să aducă cât mai mulţi oameni acolo. Mulge vaci, face agricultură, păzeşte biserica, face slujbe în locul lui, e mâna lui forte”, povesteşte omul de afaceri.

Femeile de la Moşuni sunt, însă, mulţumite de ceea ce fac. Este şi cazul doamnei profesoare Otilia, pe care reporterii PRO TV au găsit-o îngrijind porcii din gospodărie. Face acest lucru de şapte ani.

“Pentru mine reprezintă chipul lui Hristos. Din toată inima vă mărturisesc că nu voi putea niciodată mulţumi lui Dumnezez că am ajuns la Moşuni. Am aici o casă şi o familie, ceea ce pentru un om singur ca mine, având în vedere statutul meu de femeie nemăritată, e mare lucru. Să ai o familie, mai mult decât una în limite biologice, e mare lucru“, spune Otilia.

Cadouri pentru biserică

Mulţi dintre cei care vin la Moşuni au probleme de sănătate grave şi sunt dispuşi să creadă şi să facă orice ca să trăiască. Simona Gurghean are feţita bolnavă de tetrapareză spastică. A fost la toţi doctorii şi acum încearcă şi calea credinţei. Deşi este pentru prima data la Moşuni, o trec fiori.

“E ceva deasupra noastră, nu ştiu, simt o căldură, simt o căldură deasupra mea, acum am simţit-o”...

Totuşi, nu este uşor să ajungi la părinte. Există liste de aşteptare, iar ca să te vindeci se spune că trebuie să asişti la slujba din noaptea de vineri. Înainte de slujba cea mare, eşti îndrumat de oamenii preotului să cumperi daruri pentru sfântul altar, ulei, prescură, vin, toate în valoare de 16 lei. Cu acatistul făcut în care explici de ce necaz vrei să scapi şi cu darurile mergi în biserică şi le laşi la altar. În funcţie de gravitatea problemei ţi se cere să cumperi un număr de lumânări care în general variază de la 50 la câteva sute. Lumânările se dau înapoi stinse şi ajung din nou la vânzare. Darurile care se aglomerează în altar, sunt apoi scoase pe uşa din spate a bisericii.

Slujba de vineri noaptea şi exorcizările

Este ora 12 noaptea şi biserica geme de enoriaşi. Într-o adâncă fervoare religioasă, toţi se pregătesc pentru apariţia părintelui.

În prima linie stau femeile despre care se spune că sunt îndracite. Maria lucrează la poşta în oraşul Victoria şi a ajuns la Moşuni când a văzut că se simte rău. Este stropită cu aghiasmă ceea ce pare că o doare.

“Mă chinuie un duh rău. Am venit la părintele, am luat 16 posturi”, spune Maria.

A fost pe la mai mulţi medici, dar, nedând de cap răului, a luat calea bisericii din Moşuni. Întrebat dacă femeile “îndrăcite” au un diagnostic, părintele Pomohaci răspunde laconic:

“Satana nu are diagnostic”!

După ce termină cu femeile, părintele Pomohaci exorcizează şi un bebeluş.

“Copilul acela micuţ îl avea pe diavol în el. Un blestem sau o satană, satana nu-ţi dă stare de euforie niciodată”, spune părintele.

La două noaptea, femeile sunt extenuate de postul lung şi aspru şi de atmosfera ireală din biserică. Li se spune că dacă vor să se vindece trebuie să repete şedinţele de exorcism, să ţină canonul şi să creadă că prin preot lucreaza Dumnezeu.

Practicile preotului Pomohaci nu sunt pe placul Episcopiei Alba Iulia. Părintele spune însă că ceea ce face el este ortodoxism românesc şi nimic mai mult.

“Eu nu sar din dogmele ortodoxe române, nu sar peste cal, nu exagerez în nimic. În afară de faptul că sunt mai lacom şi mai rău decât unul care nu are atât cât am eu. Îl iubesc mai mult pe Dumnezeu, îmi doresc să am mai mult şi să pot da celor din jurul meu”, spune preotul Pomohaci.

Catedrala credinţei, zece la sută din venituri pentru un miracol

Bucureşti. În căutarea unei vindecări se află şi zecile de oameni care vin zilnic la “Catedrala Credinţei”, un fost cinematograf de cartier, de pe Şoseaua Fundeni. “Biserica Universală” este creaţia unor brazilieni, iar predicile sunt pline de patos şi atrag mulţimile. Biserica Universala nu face parte dintre cultele recunoscute în România şi nu are personalitate juridică. În schimb are filiale în toată ţara şi multă putere. Cu ce îşi racolează adepţii, în special oameni foarte simpli? Cu promisiunea unei minuni.

Brazilienii îşi fac reclamă la un popular post de televiziune şi au întruniri zilnic. Ţin slujbe de vindecare pentru boli incurabile sau promit că redresează firme nenorocite de criză. Sâmbata se tine slujba pentru rezolvarea lucrurilor imposibile. Minunile se întâmplă însă numai dacă plăteşti. Cât? A zecea parte din salariu sau din pensie, bani pentru care brazilienii au produs şi plicuri tipizate.

“Credem în biserica asta. Dau a zecea parte din pensie. Am o pensie de 862 de lei”, spune o bătrână care vine aici.

Slujba de vindecare se transformă într-un spectacol amplificat de şase boxe puternice. Oamenii sunt invitaţi să închidă ochii şi să pună mâna pe acea parte a corpului care-i doare. Aşa zisul preot este îmbrăcat într-un halat alb, ca doctorii.

“În numele lui Iisus, orice este necurat, orice este rău, lasă-l, lasă-l, lasa-l”, spun oamenii în cor. “Ieşi cancer, ieşi, ieşi, ieşi”, sună altă rugă.

Tratamentul merge şi nu merge.

“Eu am fost cel mai mare beţiv, am fost cel mai mare beţiv şi încă mai beau. Acum m-am rugat la Dumnezeu şi de două şedinţe nu mai beau… Azi am băut două pahare de vin“, spune unul dintre membrii Bisericii Universale.

Adepţii Baha’i, gata să-şi sprijine financiar credinţa

Ne aflăm într-un apartament elegant din Bucureşti. Gazde ne sunt adeptii Baha’i, oameni educaţi care au găsit un răspuns pentru căutarile din viaţa lor după ce au renunţat la ortodoxie. 7.800 de români cred în învăţăturile lui Bahaulah, un persan care-a trăit la sfârşitul secolului XVIII. Adeptii Baha’i nu beau, nu fumează şi nu au lăcaşuri de cult.

Rareş Prunduş este specializat în marketing şi lucrează la o firmă din Bucureşti. Avea 14 ani când a auzit de credinţa Baha’i. Nişte prieteni alături de care învăţa engleză i-au vorbit de învăţăturile lui Bahaulah. L-a prins repede.

“A fost ceea ce căutam ca să mă liniştesc, pentru că nu mă simţeam în apele mele, eram rebel”, spune Rareş.

Credincioşii sunt convinşi că mesagerii lui Dumnezeu au fost Abraham, Iisus, Buddha, Mohamed. Însă ultimul trimis al lui Dumnezeu pe pământ, Bahaulah îi conţine pe toţi.

“În momentul în care eu am spus că sunt baha’i nu înseamnă că am renegat ce eram înainte, din contră, am acceptat mai multe. Contribui şi financiar. Cu cât pot”, spune Rareş.

Nota noastra:

Desi materialul contine multe opinii avizate si face cunoscute fenomene cu adevarat deviante, sunt strecurate si comentarii nefericite. Unul dintre ele apartine, cui altcuiva, decat reprezentantului Patrarhiei, pr. Constantin Stoica, ce considera ca ”exoricismele, in sensul consacrat al termenului”, nu s-ar practica in BOR. Si care-o fi sensul acela consacrat la care se refera pr. Stoica? Pentru ca exista in Moltiftelnicele Bisericii toata randuiala lasata de la Parinti pentru astfel de cazuri. Sa se fi referit pr. Stoica la sensul ”consacrat” de industria Hollywood? Asa ar mai avea ceva sens, desi, la ce “istoric” de gafe si declaratii aiuritoare are purtatorul de cuvant al Patriarhiei, orice e posibil… Desigur, altceva este a spune ca molitfele de alungare a demonilor nu se fac chiar oricum, oricand si de catre oricine.

De asemenea, sunt evident aberante si ignorante referirile la Biserica primara/”primitiva” (poate la ereziile gnosticilor?!), plus cliseele deja prafuite de tipul “Evul Mediu” versus “Secolul XXI”, “credinta oarba”, si altele la fel, deja previzibile si… “obligatorii” (au devenit un “must”) pentru orice ziarist/producator cu un nivel mai redus de cultura sau care nu doreste sa-si supere superiorii si sa se abata de la linia corecta politic.

Dincolo de aceste obiectii, ancheta facuta de realizatorii cam singurei emisiuni oneste si de calitate a PROTV este una reusita si laudabila, nu pare a se incadra in obisnuita tenta anti-bisericeasca si este chiar foarte utila, pentru a feri oamenii de invazia sectelor, a superstitiilor, a “vedetismului” “harismatic”, hipnotic, “minunist” sau doar emotional, si a escrocilor religiosi de tot felul, care cauta, sub o forma sau alta, sa le exploateze nevoile si sa le deturneze credinta in forme ratacite si primejdioase de “sentiment religios”, in directia unei spiritualitati “euforice”, “de consum” si cu tenta “harismatica”. Este mare lucru ca cineva a avut curajul sa spuna lucrurilor pe nume si sa deconspire aceste cuiburi de viespi care duc in pierzare mii si mii de suflete credule.

Cu aceasta ocazie, poate se vor lua si masurile necesare fata de abaterile grave ale pr.-cantaret Pomohaci, despre care aflam acum ca este cercetat de Arhiepiscopia de Alba. A se vedea si primul link de mai jos…

Domnul sa ne pazeasca pe toti si sa ne tina in Biserica Sa si in Duhul Sau, pe calea imparateasca!

Legaturi:

*