EUTANASIA SI BATALIA PENTRU VIATA: cazul tragic al unei familii din Canada, fortata prin decizie judecatoreasca sa asiste uciderea propriului copil/ MARTURII DIN IADUL ETNOBOTANICELOR/ Cea mai mare agentie de planificare familiala din SUA, deconspirata a fi cuib de proxenetism, pedofilie si avort/ CE MAI AJUNGE IN FARFURIA NOASTRA? (Stiri familie si sanatate 25 februarie 2011)

25-02-2011 12 minute Sublinieri

(…) Este dureros ca dupa efectuarea unor investigatii medicale se poate ajunge la afirmatii de genul “viata care nu merita traita”. Potrivit acestei mentalitati s-au omorat si se omoara copii cu un handicap fizic sau mental. Nu spun ca este usor sa-i cresti pe acesti copii, dar uitam ca nu avem dreptul sa le luam viata.

E adevarat ca este foarte greu sa primesti un astfel de copil ca pe un dar de la Dumnezeu. Poti ajunge chiar sa crezi ca Dumnezeu este lipsit de atotputernicie, de vreme ce ti-a daruit un copil “anormal”. Dar indiferent de suferinta, nu trebuie sa cadem in necredinta sau sa afirmam ca Dumnezeu este nedrept. Daca El le-a daruit unora un drum mai abrupt de parcurs in viata, nu inseamna ca este nedrept. El este Tata pentru fiecare dintre noi, iar in aceasta calitate nu lucreaza impotriva noastra. Pe de alta parte sa nu pierdem din vedere ca ceea ce ni se arata noua a fi rau, nu este rau si in ochii lui Dumnezeu.

Parintii trebuie sa inteleaga ca acest tip de avort este o crima. Daca ei vor considera ca sunt lipsiti de puterea de a creste un astfel de copil, desi Dumnezeu nu-i va lipsi de putere, e bine sa stie ca acest copil poate fi crescut in institutii specializate. Nu noi trebuie sa hotaram cand trebuie sa sfarseasca viata cuiva, ci Dumnezeu.

(…) Preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, invitat la conferinţa de lansare a parteneriatului între Hospice Casa Speranţei şi compania MSD pentru îmbunătăţirea accesului la servicii paleative a pacienţilor cu boli incurabile, a explicat necesitatea dezvoltării serviciilor de tip “hospice” şi instruirea specialiştilor din România în acest domeniu.

„Înainte să aflu ce înseamnă îngrijirea paliativă, consideram aceste servicii de asistenţă inutile. De altfel, potrivit unui studiu recent, 97% dintre români nu ştiu ce înseamnă îngrijirea paliativă. În prezent, consider că îngrijirea paleativă este alternativă reală şi morală la atitudinea inumană legată de eutanasie. Mâna care vindecă nu poate fi şi cea care ucide”, declară Astărăstoae.

Vasile Astărăstoae consideră că eutanasia contravine jurământului lui Hipocrate şi eticii medicilor deoarece „nu există dreptul la moarte, ci dreptul la viaţă”. Preşedintele Colegiului Medicilor a declarat că statul român trebuie să îşi schimbe urgent abordarea şi să îşi respecte obligaţia principală de a asigura sănătatea cetăţenilor.

„Dreptul la sănătate a fost definit foarte clar de Comitetul social al ONU, din care a făcut parte şi România, ca obligaţia statelor de a asigura servicii de asistenţă la un standard înalt de calitate în orice moment al vieţii omului. Înainte de boală autorităţile trebuie să întreprindă activităţi de prevenţie, iar bolnavilor în stadii terminale trebuie să le asigure îngrijire paliativă. Acest lucru nu se întâmplă în România”, explică Astărăstoae. (…)

Parintii unui baietel din Canada, aflat in coma, au refuzat ordinul unui judecator de a-l deconecta de la aparatele care il mentin in viata, transmite FoxNews. Familia lui Joseph Maraachli (13 luni) incearca in prezent sa obtina transferarea micutului in Statele Unite, la Children’s Hospital din Detroit. Cazul a produs emotie in Canada, unde opinia publica urmareste povestea cu interes.

UPDATE: Conform FoxNews, spitalul din Detroit a refuzat sa aprobe transferul baiatului. Familia a anuntat ca va face apel la decizia spitalului american.

Moe Maraachli si sotia sa, Sana Nader, din Windsor, in regiunea canadiana Ontario, au cerut mai multor spitale din Detroit sa-l accepte pe Joseph, aflat in prezent internat intr-o institutie medicala din Canada. Baietelul sufera de o boala neurologica rara, care, sustin doctorii canadieni, l-a facut sa intre in coma, din care nu-si mai poate reveni niciodata. Familia doreste ca medicii de la Michigan Children’s Hospital sa efectueze o traheotomie. Parintii lui Joseph sunt convinsi ca daca medicii din Detroit il vor opera, el va putea fi ingrijit ulterior acasa.

FoxNews scrie insa ca timpul nu actioneaza in favoarea parintilor copilului. Autoritatile canadiene din domeniul medical au decis ca Joseph trebuie deconectat de la aparate, urmand ca micutul sa moara in spital. Un judecator canadian a decis ca Moe Maraachli trebuie sa-si dea consimtamantul pentru ca tubul de respirat sa poata fi inlaturat, insa tatal copilului a refuzat. Maraachli a spus ca deconectarea aparatului va duce la sufocarea baiatului si a acuzat decizia luata de doctorii canadieni. Moe Maraachli a insistat ca, daca operatia va fi realizata in Detroit, baiatul sau va respira din nou, urmand sa fie transportat acasa, unde va putea sa moara inconjurat de familie.

In prezent, doctorii cer guvernului canadian sa le permita sa-l deconecteze pe baiat de la aparate fara a mai avea nevoie de consimtamantul familiei. Medicii de la spitalul din Ontario unde micutul este internat afirma ca interventia chirurgicala este prea dureroasa pentru el, chiar daca sustin ca baiatul se afla in coma. In acelasi timp insa, London Health Services Centre a anuntat ca a trimis dosarul medical al baiatului catre spitalul din Detroit si asteapta decizia doctorilor americani.

  • RL:

Disperare. Cum şi-a legat o mamă cu lanţuri copilul dependent de etnobotanice

O mamă este nevoită să îşi ţină copilul în lanţuri ca să îl împiedice să se sinucidă. Din cauza produselor etnobotanice, Marius, în vârstă de 24 de ani, a încercat până acum să îşi ia viaţa de mai multe ori. Medicii nu au reuşit să îl ajute să îşi trateze dependenţa.

„Are mereu halucinaţii şi crede că este urmărit de cineva ca să îl omoare”, povesteşte pentru romanialibera.ro mama lui Marius. În cele şase luni de când consumă plante etnobotanice, tânărul a încercat să se arunce de la etaj, şi-a dat foc în lift pentru că avea impresia că are gândaci pe haine şi a încercat să îşi taie venele. De fiecare dată, rudele l-au descoperit la timp ca să îl salveze. Acum, de teamă, mama lui îl ţine în lanţuri în casă.„Consumul de droguri este o activitate auto-distructivă din start. În plus, drogurile produc modificări la nivelul creierului, care fac să crească receptivitatea şi sensibilitatea la sugestii negative şi diminuează capacitatea de a gestiona situaţiile mai dificile din viaţă”, explică psihologul Patricia Cihodaru comportamentul sinucigaş al dependenţilor de droguri.

Suferinţa mamei lui Marius este şi mai mare pentru că primul ei băiat a murit în urmă cu trei ani, tot din cauza consumului de heroină şi etnobotanice. „Anturajul de vină”, spune ea cu disperare. „Cât timp stă în casă are voinţă, dar după ce iese afară îşi pierde controlul”, povesteşte femeia. Pentru a-şi procura „droguri legale”, Marius a furat lucruri din casă pe care le-a vândut pe stradă. Disperată, mama lui Marius a încercat să discute cu patronii magazinului de etnobotanice din apropierea casei pentru a le explica răul pe care îl fac tinerilor. A fost dată afară din magazin cu îmbrânceli şi ameninţată că dacă revine va fi bătută de paznici.

Tânărul a fost internat de trei ori la Urgenţă, de trei ori la Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia” şi a petrecut o lună la un centru de dezintoxicare din Sibiu. Totul în van. În timpul petrecut la centrul din Sibiu, tânărul a comandat de pe internet produse etnobotanice folosind laptopul unui alt dependent. Produsele au fost livrate chiar la porta centrului de dexintoxicare. Medicii nu au găsit deocamdată niciun tratament pentru „tulburarea de comportament produsă de plantele etnobotanice”, diagnosticul pus de Spitalul de Urgenţă lui Marius. Psihologul Patricia Cihodaru îi sfătuieşte pe părinţi să apeleze la psihoterapie pentru a elimina cauzele psihice care au condus adolescenţii la consumul de droguri. „Părinţii şi prieteni trebuie să îi accepte necondiţionat ca persoane pe dependenţi şi să le arate afecţiune, dar în acelaşi timp trebuie să fie fermi în stoparea acestui comportament extrem de dăunător”, spune Cihodaru.

Alcoolul este demodat

Adolescenţii au acces liber la substanţele etnobotanice, atât pe stradă, cât şi în mediul on-line, după cum relevă un focus-group iniţiat de Organizaţia Salvaţi Copiii România în şcolile şi liceele bucureştene. Etnobotanicele, spun adolescenţii, accessibile ca preţ şi „la îndemână”. Mai mult decât atât, în pofida cazurilor grave făcute publice, liceenii consideră că aceste substanţe nu creează dependenţă şi nici nu provoacă efecte adverse care să le pună în pericol viaţa.

„Elevii ne-au povestit cum etnobotanicele au devenit o carte de vizită pentru popularitatea pe care o capătă în grupurile lor“, spune pentru romanialibera.ro Ina Lolescu, Coordonatorul Centrului de Voluntari Salvaţi Copiii România.

Alcoolul este perceput de elevi ca fiind demodat, în vreme ce un consumator de droguri devine „popular”: “După prima ţigară am fost mai vesel şi toată lumea vorbea cu mine. Mi-am făcut mai mulţi prieteni, mergem la aceleaşi petreceri şi ne simţim bine. Toată lumea consumă şi nimeni dintre cei pe care îi ştiu eu nu a păţit nimic. Din contra, ne simţim bine şi ne cumpărăm împreună etnobotanice “, povesteşte M.S., elev în clasa aX-a într-un liceu din Capitală.

Un număr foarte mare de “magazine de vise” sunt funcţionale chiar în apropierea şcolilor, în incinta scărilor de bloc sau magazinelor cu haine. Foarte mulţi consumatori sunt minori care devin dependenţi în mai puţin de o lună şi care, pentru a-şi putea procura în continuare substanţele, devin ei înşişi comercianţi. În căminele studenţeşti sunt deschise spiceshopuri, iar în anumite baruri consumul este tolerat, iar substanţele sunt uşor de procurat. Există pagini create pe Facebook care promovează consumul de etnobotanice, precum şi site-uri cu livrări la domiciliu a substanţelor dorite.

Consumul de etnobotanice este frecvent şi tolerat în special în cadrul liceelor de cartier, iar consumatorii sunt în general elevi cu posibilităţi materiale mai reduse. Una dintre concluziile focus group-ului, la care au participat elevi şi cadre didactice, este aceea că elevii din liceele centrale preferă consumul de marijuana.

Blestemul drogurilor sau cum se ajunge de la extaz la sinucidere

Am mers acasă deşi mama nu mai vroia să mă vadă, nu mai vroia să ştie nimic de mine. Când m-a văzut mi-a spus: nu mai eşti copilul meu, îmi pare rău că te-am născut, prefer să cresc un câine decât pe tine. Mă gândeam oare pentru ce mai trăiesc, ce şanse mai am? Nu mai aveam pe nimeni, nu aveam un loc unde să pun capul să dorm. Atunci s-a întâmplat ceva cu mine, mi s-a frânt inima am început să plâng cum nu am mai făcut-o niciodată. M-am dus la geamul din bucătărie, am urcat şi am vrut să mă sinucid, era singura soluţie. Am vrut să sar, să pun capăt la tot, la suferinţa celor din jurul meu, la nenorocirea mea. Si am auzit două voci, una îmi spunea să sar să termin cu totul şi alta îmi spunea că mai sunt şanse pentru mine“, povesteşte Cătălin (29 de ani) care a fost dependent de droguri timp de opt ani.

Lupta pentru supravieţuire

Prima ţigară cu heroină a fumat-o la 17 ani din curiozitate, pentru ca toţi băieţii din gaşca lui o făceau. Dupa un an a trecut la injecţii pentru că deja se obişnuise cu drogul şi nu îi mai simţea efectul. Prietenii lui l-au încurajat şi îi spuneau că efectul e mai puternic pentru că „heroina ţi se ducea direct în creier”. Treptat a pierdut tot: familia, prietenii şi singurul lucru care i-a rămas erau drogurile. „Eram conştient de starea în care te aduce drogul, te uiţi în oglindă, vezi cum arăţi, apoi vezi că nu mai este nimeni în jurul tău. Familie, prieteni, nimeni nu vrea să stea lăngă un hoţ, un tâlhar, un mincinos, cineva care nu ştie cum să facă numai să îţi fure banii, să te înşele pe orice cale şi atunci începi să te pierzi.” Şi-a dat seama că trebuie să renunţe la ele, dar era mult prea tarziu. A fost internat de patru ori la dezintoxicare, a mers la rude, a plecat din ţară, s-a izolat în casă, orice pentru a scăpa de drog, dar nimic nu a funcţionat. Părinţii îl dăduseră afară din casă pentru că se săturaseră şi credeau că nu vrea să renunţe la droguri aşa că noua sa locuinţă era o scară de bloc. (…)

El spune că recuperarea fizică se realizează mult mai repede decât cea psihică, iar impedimentul principal pentru care nu a putut să renunţe la dependenţă a fost “în mintea lui”. “Când vezi unde ai ajuns, îţi doreşti să te laşi şi fizic te recuperezi repede, dar problema este psihică, mi-am dat seama după foarte mult timp, după ce am ajuns aici, la centru , că nu am cum să fug de mine unde era problema. Nu puteam să fug de ea, am plecat din oraş, din ţară şi am găsit droguri şi acolo, aceeaşi heroină. Nu ai cum să fugi, ai nevoie să realizezi tu că ai o problemă.” Mulţi dintre foştii pacienţi ai clinicelor de dexintoxicare spun că acolo se oferă un ajutor destul de minimalist pentru că “doctorii îşi fac slujba, zi de zi, opt ore şi la un moment dat nu mai au nici un interes”, după cum spune unul dintre foştii dependenţi. Şi la ieşirea din spital, traficanţii de droguri îi aşteaptă cu dozele gata pregătite.

Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a anulat finanţarea pentru Planned Parenthood, în urma dezvăluirii unor infracţiuni grave patronate de aceste clinici

Lila Rose este o tânără americancă de 22 de ani care şi-a făcut un scop din demascarea ilegalităților comise în clinicile Planned Parenthood, cel mai mare furnizor de servicii aşa-zisă “planificare familială” din SUA. În ultimii patru ani, de când Lila Rose a fondat organizaţia “Live Action”, în numeroase locaţii ale PP din mai multe state ale SUA au fost filmate cu camera ascunsă negocieri pentru avorturi la fete de 12-14 ani. “Înţelegerile” ieşite la iveală prin postarea pe internet a filmelor sunt nu doar imorale, ci grav ilicite şi criminale. Cei care solicitau aceste servicii se pretindeau fie tinere minore însărcinate, fie proxeneţi de copii care au nevoie ca fetiţele însărcinate să fie “reparate” la clinică pentru a fi trimise din nou pe străzi, fie chiar rude masculine de 30 de ani “intrate în bucluc” după ce au întreţinut relaţii sexuale cu minorele lăsate în grijă.

Astfel, pentru bani, dar şi din convingere, funcţionarii clinicilor au acceptat să închidă ochii la mai multe infracţiuni federale: abuz sexual în formă agravată, corupere de minori, proxenetism, pedofilie, întreruperea sarcinii la o minoră fără acordul părinţilor, evaziune fiscală etc. Iniţial, oficialii Planned Parenthood au negat şi respins totul ca “înscenare”. După ce scandalul a luat amploare, aceştia au concediat funcţionarii vinovaţi, negând totodată că ar fi avut informații despre activitatea ilicită a acestora. Lila Rose afirmă însă că sumedenia de ilegalităţi nu ar fi putut fi comise decât dacă în consiliul de Administraţie al companiei această politică era cel puţin tolerată, dacă nu chiar încurajată.

Lila Rose a fost de curând invitată la o foarte populară emisiune prezentată de Glenn Beck la canalul FoxNews. În introducere, Beck prezintă istoria Planned Parenthood şi a fondatoarei acestei reţele, eugenista Margaret Sanger, despre care am scris aici.

Dezvăluirile pot duce la anularea finanţării bugetare pentru clinicile PP

Planned Parenthood, deși un business privat cu profituri uriașe, a beneficiat și beneficiază de zeci de milioane de dolari subvenții de la bugetul federal. Filmările postate pe internet de Lila și colegii săi au readus în discuție această situație controversată, într-o nouă lumină.

Întrucât alegerile parțiale din noiembrie 2010 au adus în Camera Reprezentanților din Congresul SUA o nouă majoritate, republicană și declarat prolife, momentul politic al unei schimbări a venit. Săptămâna trecută, Camera a votat stoparea finanțării federale pentru PP, anularea finanțării pentru Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) și reinstaurarea Politicii “Mexico City”, care interzicea  finanțarea de către SUA a organizațiilor internaționale care prestează servicii de avort sau promovează avortul.

Votul pentru cele trei măsuri confirmă  promisiunile din campania electorală ale republicanilor și marchează și continuarea războiului cu președintele Barack Obama, susținător necondiționat al Planned Parenthood şi al avortului. Subiect tradițional de dispută și promisiuni electorale în SUA, finanțarea din banii contribuabilului a politicilor pro-avorționiste este pe rând permisă sau strict oprită, în funcție de cine este instalat la Casa Alba. În cei 8 ani de mandat ai lui George W. Bush, nici un dolar federal nu intrase  în conturile avorţioniştilor.

În ce privește UNFPA, această organizație este nu doar un promotor al avortului la nivel mondial, ci este chiar complice al politicilor de avport forțat și infanticid din China. Stenogramele dezbaterilor din Congres pot fi citite aici (de la pag. H1060).

Lupta însă este departe de a se fi încheiat. Legislația urmează să fie înaintată camerei superioare a Congresului, Senatul, aflat încă sub control Democrat și unde va avea parte de o poziție furibundă. Chiar dacă va fi adoptat și aici, legile au nevoie de semnătura președintelui Obama pentru a intra în vigoare.

  • NEWS Razboi intru Cuvant:

Dr. Vasile Astarastoae despre proiectul legislativ ce instituie MAMELE SUROGAT: nu cumva transformam femeia intr-un incubator viu?

Barack Obama, agresiv pro-gay: combate legea federala care interzice casatoria intre homosexuali

  • Gandul:

O nouă dezbatere la Casa Albă: STATELE UNITE, MAI APROAPE DE LEGALIZAREA CĂSĂTORIILOR GAY

Război în Statele Unite între un grup de hackeri şi baptiştii care susţin că “Dumnezeu îi urăşte pe homosexuali”

Statele Unite, ţara cu cei mai mulţi obezi din lume: peste jumătate dintre persoanele care au suferit un atac de cord se întorc la fast food după externare – STUDIU

Peste jumătate din americanii care au suferit un atac de cord mănâncă în continuare la fast food, la doar şase luni după accident, arată un studiu publicat în Revista Americană de Cardiologie. 36% din cei 2.500 de pacienţi care au participat la studiul Universităţii din Kansas au recunoscut, pe când încă se aflau internaţi pentru problemele cardiace, că obişnuiau să consume frecvent produse de tip fast food, în luna dinaintea atacului de cord. “Frecvent” înseamnă mai mult de o dată pe săptămână. (…)

DIETĂ. Lista fructelor şi legumelor nesănătoase. Cum poţi elimina pesticidele

Ardeiul iute, recomandat în ulcer

Sardinele – sursă excelentă de calciu

Tu ştii ce ajunge în farfuria ta? Animalele ÎNGRĂŞATE FORŢAT. De la modelul american la cel românesc

Imaginile din filme, cu porci care se tăvălesc în nămol, vaci care contemplă pajişti întinse şi cocoşi cocoţaţi pe garduri şi acoperişuri nu au nicio legătură cu realitatea din fermele de astăzi. Curcanii crescuţi astăzi în SUA sunt produsul unui program de îngrăşare forţată: cresc cu viteze ameţitoare, în interiorul unor clădiri, fără să vadă lumina soarelui, iar cele mai multe dintre exemplarele masculine ajung la greutăţi atât de mari încât abia mai pot sta în picioare. Nici vorbă să se poată reproduce, inseminarea artificială fiind cea care asigură perpetuarea speciei în cazul lor.

În majoritatea fermelor din Statele Unite ale Americii se practică modelul de hrănire intensivă a animalelor cu hrană concentrată care face ca vacile, porcii şi puii să ajungă la dimensiuni impresionante în timp record. Iar modelul este adoptat şi în alte ţări, scrie Huffington Post. În plus, arată sursa citată, puii sunt înghesuiţi în baterii, iar porcii sunt ţinuţi în depozite fără ferestre. (…)

Anul trecut, telespectatorii s-au uitat la televizor, în medie, patru ore pe zi, una dintre cele mai mari cote din ultimii cinci ani. În timp ce în perioada de creştere economică românii se uitau doar 3,48 ore pe zi la tv, în 2010 aceştia au stat în faţa televizorului, în medie, 4,17 ore. Înainte de începerea crizei financiare, în 2008, mai toţi analiştii din media şi publicitate spuneau că românii vor renunţa la ieştul în oraş şi la concedii petrecute departe de casă şi vor sta mai mult în faţa televizoarelor. Acest lucru s-a adeverit într-un final. Iar obiceiurile românilor s-au văzut în măsurătorile de audienţe. (…)

Buletinul informativ al Aliantei Familiilor din Romania / Nr. 127, 22 feb 2011

Studiu: Familia nucleara faciliteaza sanatatea copiilor. Saptamana trecuta, guvernul federal american a emis un Raport care re-confirma ceea ce mai toate studiile sociologice de pana acum au confirmat – familia nucleara (barbat-sotie casatoriti) asigura cele mai optime conditii pentru dezvoltarea sanatoasa a copiilor. Iata un comentariu pe marginea Raportului (link) si textul lui integral (in engleza) (link).

Copiii crescuti in familia naturala sunt mai sanatosi din punct de vedere mental si fizic si devin mai realizati in viata din punct de vedere social si economic decat copiii crescuti in familiile “alternative.” Concluzia Raportului este urmatoarea: “Studiile de cercetare demonstreaza in mod clar ca structura familiei conteaza pentru copii si structura de familie care ii ajuta cel mai mult este cea formata din cei doi parinti biologici in relatii minime de conflict.” Raportul compara situatia copiilor crescuti in sapte structuri de familii: (1) nucleara; (2) monoparentala; (3) parinti biologici necasatoriti sau adoptivi; (4) mixta (adica cea care rezulta din casatorii); (5) concubinaj; (6) extinsa; si (7) alte structuri de familie. Raportul desemneaza familia nucleara ca fiind cea naturala, de asemenea cunoscuta ca familia traditionala. Studiile de cercetare care au dat nastere Raportului au fost facute de agentii federale americane finantate di n fonduri publice. Concluziile majore ale studiului sunt urmatoarele: (1) copiii crescuti in familii nucleare au o incidenta de boala mai mica decat cei crescuti in alte structuri de familie; (2) sufera de mai putine handicapuri; (3) sufera de mai putine probleme cognitive; (4) au sanse mai mari de a beneficia de asigurari medicale prin parintii lor; (5) ajung in spital mai rar; (6) au un comportament mai politicos si civilizat; (7) au probleme emotionale mult mai scazute. Daca copiii crescuti in familii binare (barbat-femeie) sunt cei mai bine ajustati social si emotional, pe locul doi se afla copiii crescuti in familii monoparentale de un parinte biologic.

Prezentare ProFamilie. Aminteam saptamanile trecute ca democratii din statele americane Rhode Island si Maryland se grabesc sa legifereze casatoriile homosexuale in aceste state. Expertul pro-casatorie Peter Sprigg de la Family Research Council a depus marturie in parlamentul acestor state impotriva casatoriilor homosexuale (link).

Avort – SUA. Saptamana trecuta, Congresul american a votat o lege care interzice plata din fondurile publice pentru avort. Romania ar trebui sa invete din asta si sa adopte o lege identica (link).

Avort – North Dakota. Pentru prima data in istoria SUA dupa legalizarea avortului in 1973, un stat american voteaza incriminarea avortului. Este vorba de micul stat North Dakota. Saptamana trecuta, Camera Deputatilor a acestui stat a adoptat un proiect de lege care pune avortul in afara legii (link).

Nu se asteapta insa ca legea sa fie adoptata de senat sau sa fie semnata de guvernator. Este foarte probabil ca daca va fi adoptata, legea va fi declarata neconstitutionala. In North Dakota a ramas o singura clinica de avort, iar in statul sora, South Dakota, nici una.

Avort – Marea Britanie. Saptamana trecuta, Curtea Suprema a Marii Britanii a refuzat sa recunoasca femeilor britanice un drept la prestari de servicii de avort la domiciliu (link).

Avort – Portugalia. Avortul a atins proportii epidemice in Portugalia dupa ce a fost legalizat in 2007 (link).

Agentia Europeana Pentru Drepturi Fundamentale. Periodic scriem despre Agentia Europeana pentru Drepturi Fundamentale cu sediul la Viena. Mandatul ei este promovarea drepturilor omului enuntate in Articolul 21 din Tratatul de la Lisabona. Printre ele se afla si dreptul la nediscriminare pe baza de orientare sexuala. In ultimii 4 ani, Agentia s-a focalizat pe promovarea drepturilor homosexualilor. Recent, a emis un raport in care deplange putinul “progres” care s-a facut in ultimii ani. Agentia este insa indiferenta fata de promovarea celorlalte drepturi enuntate in Articolul 21, in special cel al libertatii religioase, care este incalcat mereu si mereu in tarile occidentale (link).

(…)

Lituania isi protejaza minorii. In ciuda tuturor presiunilor din partea Uniunii Europene, Lituania merge inainte cu programul de protejare a tinerei generatie de ideologia si propaganda sexuala internationala. Recent, parlamentarii lituanieni au emis o Declaratie prin care critica brosura UNESCO recent publicata si intitulata “International technical guidance on sexuality education.” (Ghid tehnic international privind educatia sexuala) (link).

(…)

Sexting – Material Video. Crestinii englezi au conceput un videoclip care le atrage atentia adolescentilor asupra pericolelor cauzate de sexting (transmiterea de poze cu caracter intim intre prieteni) (link).

Marea Britanie contra CEDO. Disputa dintre Curtea Suprema britanica si Curtea Europeana a Drepturilor Omului e bine cunosctuta si continua. Recent, Curtea britanica a criticat din nou CEDO din cauza deciziilor ei stranii care, spun juristii britanici, submineaza sistemul democratic britanic (link).

Recent, CEDO a emis o decizie care le acorda puscariasilor britanici dreptul de a vota in alegerile parlamentare. Pana in prezent, deciziile Curtii britanice au fost opuse.

Material video romanesc pro-familie. Va recomandam un videoclip care promoveaza casatoria, realizat de TV Trinitas (link).

Irlanda. Laburistii irlandezi au anuntat recent ca, daca vor deveni majoritari in parlamentul irlandez, vor introduce legislatie pentru legalizarea casatoriilor homosexuale. Socialismul tot socialism… (link)

Agresitivatea homosexualilor (Marea Britanie). In ianuarie, un tribunal englez a gasit vinovat de discriminare pe un cuplu (sot-sotie) crestin englez care au refuzat sa inchirieze o camera a motelului lor unei perechi de homosexuali. De atunci, spun cei doi, au fost si continua sa fie amenintati si inundati cu mesaje vulgare si obscene din partea homosexualilor britanici, prin telefon, email si fax. Recent, si Alianta Familiilor din Romania a primit un astfel de mesaj, ca „reactie” la situl sau despre terapia homosexualitatii – www.homosexualitate.ro (link).


Categorii

Avort, Eutanasie, Pagini laice, Pagini Ortodoxe, Presa, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Razboiul impotriva sanatatii, Vasile Astărăstoae

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “EUTANASIA SI BATALIA PENTRU VIATA: cazul tragic al unei familii din Canada, fortata prin decizie judecatoreasca sa asiste uciderea propriului copil/ MARTURII DIN IADUL ETNOBOTANICELOR/ Cea mai mare agentie de planificare familiala din SUA, deconspirata a fi cuib de proxenetism, pedofilie si avort/ CE MAI AJUNGE IN FARFURIA NOASTRA? (Stiri familie si sanatate 25 februarie 2011)

  1. câtă ipocrizie: o simplă traheotomie în stare de comă este mult mai dureroasă decât o mutilare sexuală pe viu care durează și până la o oră…

    dacă acel copil era de sex feminin, sentința judecătorului/toarei ar fi iscat un val uriaș de proteste și s-ar fi găsit zeci de spitale care să o primească pe micuță.

    da. aceasta este societatea care pretinde că este cea mai democrată, mai egală și mai liberă din lume. după care s-au luat aproape toate națiile, noi, românii, fiind unii dintre cei mai de frunte copiatori!

  2. cât despre fructele pretins nesănătoase, pentru că vezi măria ta, ar avea o grămadă de substanțe chimice în ele… mai bine ar interzice folosirea acestor substanțe chimice pentru ca oamenii să poată mânca fructe curate și pline de nutrienți și vitamine și nu să se ferească de ele.

    faza cu spălatul de x minute este pentru cei și cele cu adevărat însclavizați. pesticidele și toate celelalte substanțe chimice folosite în timpul creșterii și depozitării fructelor și legumelor și zarzavaturilor nu stau pe coaja acestora, ci intră în ele. așa că, degeaba le speli cu apă rece sau caldă sau cu bicarbonat sau fără bicarbonat, tot vei băga în tine o mulțime de chimicale.

    trebuie luptat pentru interzicerea tuturor chimicalelor folosite în agricultură și zootehnie.

  3. Pingback: Razboi întru Cuvânt » ARGUMENTE CRESTINE SI MEDICALE IMPOTRIVA LEGII REPRODUCERII ASISTATE MEDICAL/ Parintii Nicolae Tanase si Mihail Milea despre avort si familie/ UN SCURT ISTORIC AL CONTROLULUI POPULATIEI/ Mutilarea copiilor cu botox si cu moda
  4. Pingback: Razboi întru Cuvânt » SUA IN SHUT DOWN? Administratia federala aproape de blocaj cvasi-total datorita negocierilor dure pe marginea bugetului. DE ”DRAGUL” AVORTULUI, DEMOCRATII LUI OBAMA SUNT GATA SA PUNA PE BUTUCI IMPERIUL AMERICAN
  5. Pingback: Razboi întru Cuvânt » ACORDUL LETAL CU FMI ISI CONTINUA EXECUTIA: 67 DE SPITALE DESFIINTATE, PROTESTE DURE LA CODLEA SI DRAGANESTI/ Producatorii de medicamente pentru cancer ocolesc Romania, cu “concursul” nepasarii Ministerului Sanata
  6. Pingback: Razboi întru Cuvânt » CUM NE BANTUIE DUHUL MORTII: parintii unui copil cu sindromul Down sunt despagubiti de Justitie pe seama medicului ce nu le-a avortat copilul!
  7. Pingback: Ce mai zic expertii in terorismul ”alb” de extrema dreapta: STATUL AR TREBUI SA INTERVINA DACA INFLUENTA IDEOLOGICA A PARINTILOR AMENINTA BUNASTAREA COPIILOR
  8. Pingback: PARINTELE TANASE, FARA MENAJAMENTE DESPRE AVORT si perspectivele apocaliptice ale neamului: "Urmeaza pieirea!"
  9. Pingback: BEBELUSII NASCUTI DROGATI - un flagel terifiant despre care nu se vorbeste si care ia proportii
  10. Pingback: Un tanar aflat in coma s-a trezit cu doar cateva ore inainte de DECONECTAREA APARATELOR. Medicii intentionau sa-i DONEZE ORGANELE [video]
  11. Pingback: IPS PIMEN, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, avertizeaza printr-o brosura documentata: EDUCATIA SEXUALA – UN PERICOL PENTRU COPIII NOSTRI!
  12. Pingback: Azi, in Bucuresti, MARSUL GAYFEST – parada sodomiei/ OBIECTIVUL SECRET AL AGENDEI PENTRU DREPTURILE HOMOSEXUALILOR – LEGALIZAREA PEDOFILIEI?/ Biserica Bulgariei condamna parada gay. Biserica noastra tace si in acest an?/ “Revolutia famil
  13. Pingback: FASCISM MEDICAL IN MAREA BRITANIE (I): O mama a 6 copii, bolnava de cancer a fost eutanasiata, fara niciun acord! MII DE PACIENTI SUNT, PRACTIC, UCISI PENTRU CA… “ORICUM VOR MURI” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: EUTANASIEREA minorilor si adultilor afectati de ALTZHEIMER – dezbatuta in Belgia - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: IMPOTRIVA PERVERTIRII COPIILOR prin EDUCATIE SEXUALA. MEMORIU adresat ministrului Educatiei - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: IADUL ALIMENTAR sau despre “ASASINII TACUTI SI INSIDIOSI CARE NE UCID METICULOS” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare