PARINTELE ARHIMANDRIT NICHIFOR HORIA – Cuvant cu putere multa despre PILDA SFANTULUI MAXIM MARTURISITORUL: “Sa traim poruncile lui Hristos, marturisind cu insasi viata noastra adevarul acestei trairi” (VIDEO)

Arhimandrit Nichifor Horia – Cuvant la privegherea Sf. Maxim Marturisitorul, Iasi, 20 ianuarie 2011:

Saptamana aceasta am inceput, cu praznuirea Sfantului Antonie cel Mare, slavirea unei perioade filocalice a Bisericii, cand Biserica se indrepta in pustiu spre dreapta slavire, cand monahismul cauta, fugind de desartaciunea lumii, pe Adevarul – Hristos.

Eusebiu de Cezareea vorbea, de dinaintea retragerii lui Antonie, de multimea celor ce rataceau prin pustie – rataceau multi din frica prigoanelor. Si iata ca in pustie multi rugandu-se, si descoperind launtrul lor luptat de patimi, de necredinta, si ducand acest razboi cu credinta biruintei, si intalnindu-se cu Hristos in inima lor, au ramas in pustiu din pricina virtutii. Si astfel, incepand cu Sfantul Antonie cel Mare, cel care a descoperit acest mestesug launtric ucenicilor sai, putem vorbi, urmator unei perioade de persecutii ale Bisericii crestine, de o perioada filocalica, o perioada in care Sfintii Parinti s-au adancit in cunoasterea lui Dumnezeu, si in intelegerea luptei celei bune, pentru a trai viata vesnica inca de aici cu dreapta intelegere. Viata vesnica, pentru ca viata vesnica nu incepe candva dupa moarte, ci viata vesnica incepe inca de aici, impreuna-trairea cu Dumnezeul Cel vesnic.

Maxim Marturisitorul, unul dintre parintii slaviti ai acestei perioade filocalice, a fost cel care, asemenea lui Antonie cel Mare, a avut acelasi demers. S-a retras spre calugarie din pricina unei prigoane, de data aceasta nu a paganilor, ci a unei stricate, ratacite invataturi care primejduia Biserica. Si s-a retras in pustie, capatand aici autoritatea nu doar a unei invataturi academice, a unei minti stralucite pe care a avut-o, ci autoritatea pe care i-a dat-o vietuirea sfanta, in curatie, si in dreapta intelegere. Si astfel, in secolul VII, in timpul ereziei monotelite, cand se afirma ca in Hristos cele doua vointe nu au fost depline, ci vointa dumnezeiasca ar fi coplesit vointa omeneasca, incat se putea vorbi doar de o singura vointa in act – neadevar care ar fi zadarnicit toata invatatura mantuitoare – in acel moment, Maxim Marturisitorul, asa cum Antonie a iesit din pustie, urmand multime de ucenici si fiind in mijlocul oamenilor, Maxim Marturisitorul a iesit spre propovaduire.

Si iata ca in perioada de pace, in perioada filocalica, el a trait perioada de prigoana. Il vedem infatisat in icoana cu mana taiata, si i s-a taiat si limba. Si toate acestea le-a primit nu doar ca o silnicie, ci ca o intelegere ca acestea vor rodi. Limba, cuvantul care il avea, sa biruiasca cuvintele coplesitoare – si ca numar, dar nu si ca intelegere – ale ratacirii. Mana ca lucrare a sufletului, si a trupului ce se nevoia sa slujeasca sufletului spre biruinta adevarului. Cand era coplesit de ceilalti prin numarul lor, aratandu-i-se evidenta ca toti ceilalti erau impotriva lui, patriarhul din Biserica, si imparatul, Maxim a raspuns: “daca tot universul va fi cu voi, eu nu voi fi cu voi”, si noi ne intrebam: ce ii dadea acest curaj, de unde avea intelegerea ca el insusi nu era intr-o ratacire? In primul rand pentru ca nu a fost singur in aceasta. In perioada lui de exil – la varsta de cincizeci de ani a fost exilat in Cartagina, si acolo a intrat in contact cu invatatura apuseana, si scrierile Sfintilor Ciprian, Augustin cel Mare, si impreuna cu el a fost retras si Patriarhul Sofronie al Ierusalimului. In toate acestea, iata, avea nu doar o marturie a adevarului credintei, ci si o intelegere, pe de-o parte a celor doua traditii care au evoluat diferit, a Rasaritului si a Apusului, traditii care aveau sa se desparta din princina ratacirii, ele insele – Apusul cu ceea ce avea sa fie mai tarziu Filioque, pe care inca din germene, Maxim l-a vadit.

Asadar Sfantul Maxim a avut confirmarea, pe de-o parte a trairii sale celei drepte, a Duhului Sfant care marturisea in inima lui adevarul, pe de alta parte, Patriarhul Sofronie care l-a urmat, a celor care impreuna cu el credeau acelasi adevar, dar de teama prigoanei nu-l marturiseau. Si se implineste acest cuvant spus in Evanghelie, ca “oricine va marturisi pentru Mine si eu voi marturisi pentru el”, iar cel ce nu va marturisi pentru Mine”- si subintelegem in aceasta din frica, din slabiciune, din interes – aceluia, deci, Hristos nu-i va sta alaturi, marturisind barbatia lui, puterea de a trai cuvantul lui Dumnezeu.

Iata in saptamana aceasta cand praznuim atati cuviosi parinti, precum Sfantul Antonie cel Mare, Macarie cel Mare, Eftimie, in aceasta perioada sa incercam sa invatam sa traim si noi asemenea lor cuvantul si poruncile lui Hristos, sa le traim deplin, sa le traim cu adevarat, sa le traim cu curaj, marturisind cu insasi viata noastra adevarul acestei trairi, si rugandu-ne ca si noi sa dobandim precum Sfintii Maxim si Macarie si toti ceilalti, sfintenia vietii noastre, slobozirea din egoismul, din mandria, si din toate fricile noastre ale necredintei.

Bunul Dumnezeu sa ne intreasca in credinta, in puterea de a marturisi aceasta credinta, si sa ne bucuram de faptul ca astazi in Biserica, iata, avem scrierile acestor Sfinti Parinti care ne indrepteaza.

Multumesc parintelui director, care a organizat aceasta praznuire si aceasta cinstire, si care ne-a adunat pe toti, sa ne bucuram in duh de rugaciune, si multumim in primul rand bunului Dumnezeu, pentru ca in Sfanta Biserica Sa, precum spunem la slujba: “in Biserica Slavei Tale in Cer ni se pare a sta”. Dumnezeu sa ne ajuta si sa prelungeasca aceasta bucurie in toate zilele vietii noastre. Amin.

sursa pentru predica video: Cidade de Deus

***

Apel

În toamna anului trecut, cu ocazia hramului Sfintei Parascheva, la Iaşi au fost aduse spre închinare moaştele Sfântului Maxim Mărturisitorul de la Mănăstirea „Sfântul Pavel Xiropotamitul” din Muntele Athos. Aducerea moaştelor acestui sfânt nu a fost întâmplătoare, ci a fost o chemare pentru poporul din ţara noastră astfel încât să conştientizeze şi mai mult credinţa în care a fost botezat. Cu siguranţă mulţi dintre noi am simţit binecuvântarea sau poate binefacerea Sfântului Maxim Mărturisitorul atunci când ne-am închinat moaştelor sale.

De aceea, obştea Mănăstirii Sfântul Pavel din Sfântul Munte îi îndeamnă pe toţi românii drept-credincioşi care s-au închinat moaştelor Sfântului Maxim şi care au trăit o minune în legătură cu acest sfânt cuvios să mărturisească ajutorul Sfântului.

Din păcate, mulţi dintre cei ajutaţi de sfinţi se ruşinează să dea mărturie despre ajutorul primit. „Ce vor zice ceilalţi?”, „Ce vor zice colegii de serviciu dacă află?” „Ce vor zice rudele?”. Alţii îndrăznesc totuşi şi scriu mărturii pe care le semnează cu pseudonime sau cu iniţiale. Dacă nu pot mai mult, e bine şi atât. Există şi minuni care nu pot fi înţelese decât de cei care le-au trăit. De aceea este bine ca cei ajutaţi de sfinţi să îşi întrebe duhovnicii dacă e bine sau nu să facă publice anumite minuni sau anumite detalii legate de unele minuni. Cât priveşte mărturiile făcute publice, mulţi s-au întărit în credinţă datorită lor.

Aşteptăm de la voi descrierea detaliată a modului în care l-aţi simţit prezent pe Sfântul Maxim în viaţa voastră.

Puteţi trimite minunile trăite pe adresa: scluci@yahoo.com

Mărturiile adunate vor fi publicate într-un volum special dedicat aducerii moaştelor Sfântului Maxim Mărturisitorul la Iaşi.

Cine doreşte, poate să pună un anunţ cu datele de contact în bisericile din ţară în care credincioşii sau preoţii au mers în pelerinaj la moaştele Sfântului Maxim şi ale Sfintei Parascheva.

Sfântul Maxim să vă ajute şi să vă întărească în mărturisirea dreptei-credinţe!

Vezi si: