Raspunsuri duhovnicesti de la Parintele Ambrozie Iurasov despre “PROFETIILE” DE TIP VANGA SI NOSTRADAMUS, HOROSCOAPE, OZN, CREDINTA IN SUPERSTITII…

24-11-2010 2 minute Sublinieri

Vezi, de acelasi arhimandrit rus, si:

– De unde apar oameni ca Vanga si Nostradamus si cum de pot cunoaste viitorul sau trecutul? Daca sunt ajutati de demoni, atunci de unde au acestia cunostinta viitorului?

– Orice medic cu experienta, care a urmarit evolutia bolii unui pacient, il poate diagnostica, spunand: „Cu aceasta boala vei mai trai 2 luni”. Trec 2 luni si omul moare. De unde are medicul aceste cunostinte? A avut pana atunci sute de bolnavi cu acelasi diagnostic si de aceea el stie dinainte ce li se va intampla. Diavo­lul are mult mai multa experienta, cam 8000 de ani de cand a inceput lupta impotriva lui Dumnezeu. Sa nu uitam ca demonii sunt ingeri, chiar daca sunt rai. Ei au posibilitati mai mari ca ale omului si, stiind ca Domnul binecuvanteaza cu ani multi si spor pe cei buni, si invers pe cei rai, „prezic” foarte bine ce se va intampla. Nu e nimic deosebit in aceasta. Multi oa­meni care stau de vorba cu cineva pot spune ce fel de om este acesta si ce ar putea sa faca in viitor. Pentru aceasta nu e nevoie de darul prorociei, ci de experienta de viata. Asa ca demonii pot prezice multe, dar nu inseamna ca ei stiu multe cu adevarat. Ei nu stiu ni­mic despre sfarsitul lumii.

– Pot oare demonii sa ne citeasca gandurile?

– Nu, nu pot, dar ar putea sa le afle. Cum? Cand ne sugereaza ceva, se uita bine la noi, ne ghicesc reactia – ceea ce gandim la cele sugerate – si actioneaza in consecinta. Daca le vom accepta imediat sugestia, atunci demonii ne-au prins, stiu cum gandim si ne ataca asa in continuare. Dupa cum am mai spus, demonii au o experienta uriasa. Ei isi dau seama imediat ce pacat il poate dobori pe un om anume. Astfel, in Pateric se spune ca diavolul i-a sugerat unui monah sa manance ceva. Acesta s-a uitat pe fereastra sa vada daca a apus soarele, ca sa poata manca. In acest fel demonul a aflat cum gandeste monahul si l-a ispitit in continuare.

De aceea, omul care nu vorbeste mult despre el, nu descopera firea lui, nu este atat de vulnerabil. Demo­nii nu stiu ce gandeste si cum poate fi ispitit.

– Daca imi taie calea o pisica neagra inseamna ca imi va merge rau? De ce?

– Deoarece credem in asta. Atunci cand cineva ii cerea ajutorul, Domnul il intreba: „Crezi ca pot face as­ta? Fie dupa credinta ta!”

Desi in Rusia s-au implinit 1000 de ani de la increstinare, duhul superstitiei si al paganatatii a ramas viu. Oamenii mai cred ca daca sughita inseamna ca cineva vorbeste despre ei; daca au stranutat – au spus adevarul; daca le tiuie urechea – vor primi o veste; daca ii mananca nasul – vor bea; daca ii mananca in palma – primesc bani; daca le taie calea o pisica – le va merge rau; daca au scapat lingura – va veni o femeie, iar daca au scapat cutitul – va veni un barbat… si tot felul de alte superstitii. Fiecarui lucru firesc ii atribuie o semnificatie magica.

A venit la mine o fata si mi-a spus:Parinte, spuneti ca nu trebuie sa credem in horoscop, dar sa stiti ca acesta spune adevarul! La mine au venit niste tigani si mi-au vandut bijuterii din aur care, ulterior, s-au dovedit a fi false. Dupa aceea am citit in horoscop ca in acea zi pot avea neplaceri cu aurul”. Iata cum a prins-o diavolul in plasa! Apoi s-a abonat special la ziar, ca sa citeasca horoscopul. Alta data a citit ca tre­buie sa fie atenta cu documentele. A mers in audienta la o intreprindere in acea zi, iar o femeie de acolo i-a luat din greseala dosarul cu documente. A cautat dosarul mai mult de o ora si bine ca femeia aceea il lasase la poarta dupa ce a vazut ca nu este al ei! Multe i s-au intamplat de felul acesta. Dupa aceea nu se mai putea abtine din a citi horoscopul. Atunci cand omul cere ajutorul vreunei babe in loc sa vina la Domnul, se intampla ca baba, desi nu stie nimic, sa-l ajute. De ce? Omul crede in ce spune baba si primeste ajutor conform credintei lui. Astfel, omul se prinde in plasa diavolului, iar dupa aceea nu mai stie cum sa se elibereze din ea.

– Cineva a vazut un OZN. Ce sunt aceste aparitii?

– Acestea sunt duhuri rele. De ce? Fiindca oamenii au devenit savanti acum, le place tehnica si diavolul ii ispiteste sub aceasta forma. Cand eram in armata, am vazut si eu un astfel de OZN. Au venit atunci niste tineri din Moscova sa ma viziteze. Plouase de curand si nu se putea folosi drumul, asa ca i-am dus cu barca prin imprejurimi. Cand ne-am apropiat de un pod, cam la 100 de metri de noi a aparat un OZN – o sfera luminoasa. Toti s-au intrebat ce ne facem, dar eu am spus: „Haideti sa ne rugam!” Am facut semnul crucii spre sfera si am rostit rugaciunea „Sa invie Dumne­zeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui…”. Nici nu am terminat rugaciunea, ca acel OZN a si disparut! Asa ca demonii iau diverse forme.

(din: Indrumar crestin pentru vremurile de azi. Convorbiri cu Parintele Ambrozie. vol. 1, Editura Sophia, Bucuresti, 2008)


Categorii

Parintele Ambrozie Iurasov, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

41 Commentarii la “Raspunsuri duhovnicesti de la Parintele Ambrozie Iurasov despre “PROFETIILE” DE TIP VANGA SI NOSTRADAMUS, HOROSCOAPE, OZN, CREDINTA IN SUPERSTITII…

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: MINCIUNILE ASTROLOGIEI SI ALE “KARMEI” explicate de PARINTELE CIPRIAN NEGREANU (video, text) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare